Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» POSIBILITATI SI LIMITE ALE MECANICISMULUI LINGVISTIC


POSIBILITATI SI LIMITE ALE MECANICISMULUI LINGVISTIC


POSIBILITATI SI LIMITE ALE MECANICISMULUI LINGVISTIC

1. Scopul prezentului studiu este de a demonstra ca separatia intre fonetica si fonologie si excluderea substantei din considerarea faptelor fonice nu numai ca sunt inoportune din punct de vedere metodologic si ca implica dificultati practice de nerezolvat (sau care pot fi rezolvate numai prin recurgerea la liberul arbitru), dar sunt si imposibile, atat din punctul de vedere al succesivelor formalizari prin care se structureaza "sistemul' limbii80, cat si din punctul de vedere al cunoasterii reale a limbajului ca fenomen, si al cunoasterii fenomenologice in general, dat fiind ca nu cunoastem decat substante, si le cunoastem numai pentru ca au forma. in acelasi timp, dorim sa oferim, prin studiul de fata, baza teoretica a proiectului de unificare a stiintelor fonice elaborat la Departamentul de Lingvistica al Facultatii de Stiinte Umaniste din Montevideo81, care s-a aplicat deja, cu scopuri experimentale, in studiile asupra spaniolei din Uruguay82.



2. Discutia se va limita, in mare parte, la structuralismul si functionalismul european, dat fiind ca structuralismul nord-ame-rican are fundamente total diferite si implica serioase probleme epistemologice, care, aici, nu pot fi decat schitate.

3.1. in realitate, antiteza.forma - substanta este lipsita de sens din punctul de vedere bloomfieldian (cf. I, 1.3) (doar daca nu cumva prin substanta se intelege 'substanta metafizica numita minte'). in "planul expresiei', despre care este vorba - si care este singurul luat in considerare de bloomfieldianism -, forma este pentru Hjelmslev83 latura ideala, opusa substantei fonice, latura materiala; pentru Bloomfield,/o/7na este factorul material, substanta formata fonic84, si se opune semnificatiei (semni-ficatului)%5, care se defineste ca situatie86. Prin urmare, expresia "limba este numai forma' ar trebui inteleasa in sensuri diametral opuse de catre cele doua scoli, adica: a) nu cuprinde nici fonicul ca atare si nici gandirea informa; b) cuprinde numai fonicul si nu cuprinde "situatia exprimarii'.

3.2. Din acest motiv, excluderea asa-numitei "substante fonice' imbraca aspecte diferite in cele doua scoli structuraliste, intr-adevar, la majoritatea cercetatorilor bloomfieldieni, o asemenea excludere nu apare in primele planuri ale analizei -planul identificarii alofonelor si planul gruparii lor in clase, adica planurile definirii fonemelor -, ci doar in planurile superioare, de formalizare87, si acest lucru nu pare nelegitim. in plus, analizele bloomfieldiene prezinta, de obicei, un caracter declarat de conventionalitate (cf. I, 1.3.) si - cu o anume exceptie, ca aceea a lui Pike, care afirma ca fonemul este o entitate reala88 - nu pretind sa spuna ceva despre esenta limbajului, nici despre rea­litatea lui (care se considera ca fiind stabilita), ci doar sa descrie faptele in modul cel mai adecvat cu putinta. Si pare legitim acest lucru, pentru ca este vorba, in esenta, de o problema practica, iar din punct de vedere practic, orice sistem care descrie un obiect (in cazul nostru, vorbirea) in mod coerent si exhaustiv (si care indeplineste, in plus, anumite cerinte, si ele practice, de claritate, simplitate etc.) este perfect acceptabil. Aceasta inseamna ca, fiind un studiu obiectiv al asa-numitelor "fapte lingvistice' (al vorbirii ca lucru, ca fenomen fizic produs deja si considerat independent de indivizii vorbitori), bloomfieldianismului nu i se poate obiecta nimic, din punct de vedere teoretic, pentru simplul motiv ca nici macar nu se situeaza intr-un plan teoretic: putem sa obiectam, dupa caz, ca se introduc complicatii inutile (daca se introduc) sau ca se confunda fapte distincte (daca sunt confundate), ba chiar putem sa negam faptele sau utilitatea descrierii, dar nimic nu ne indreptateste sa sustinem ca faptele nu trebuie descrise in felul acesta. Pentru a da un exemplu absurd dar elocvent, ne-am putea imagina ca s-ar gasi cineva care sa doreasca sa descrie si sa clasifice, dupa culoare, forma si dimensiune, toate scaunele din Montevideo: din punct de vedere teoretic, nimeni nu ar putea contesta nici legitimitatea, nici validitatea descrierii atata timp cat sunt indeplinite toate cerintele generale ale unei asemenea operatiuni, eminamente practica. Daca s-ar face o comparatie cu ceea ce Z. Harris89 spune cu privire la descrierea fonematica, se va vedea ca situatiile sunt analoge, deoarece criteriile se aleg in functie de finalitatea propusa, iar validitatea unei descrieri poate fi judecata numai in functie de coerenta pe care o pastreaza cu aceste criterii. in acest sens, asadar, bloomfieldianismul este perfect valabil, dupa cum caracterul lui riguros stiintific este ne­indoielnic, daca intelegem stiinta exclusiv ca descriere si clasificare a faptelor cognoscibile si comensurabile sub raport fizic. Trebuie sa recunoastem, in plus, ca, in anumite cazuri, cum ar fi cel al gramaticii obiective, cu greu s-ar putea imagina un sistem de analiza, descriere si clasificare mai coerent si mai riguros decat cel inaugurat de Bloomfield si dezvoltat ulterior de scoala sa. Sub acest aspect, cateva capitole din Language (in special, 10-16) constituie un model inca nedepasit, iar unele definitii bloomfieldiene (precum cea a propozitiei, p. 170, sau aceea a cuvantului, p. 178) sunt de necontestat in cadrul sistemului din care fac parte.

3.3. Sunt, in schimb, de natura teoretica problemele referitoare la faptul daca: a) stiinta trebuie inteleasa ca simpla descriere; b) descrierea trebuie inteleasa exclusiv ca descriere a structurii obiectului; c) obiectul "limbaj' este un obiect de acelasi tip cu scaunele. Bloomfield si scoala sa rezolva asemenea probleme teoretice prin trei importante reduceri, care sunt, in esenta, trei decizii (acte practice) coerente unele cu altele si bazate pe o premisa unica, practica si ea si, in plus, tautologica: premisa ca nu ne putem referi la "un factor ne-fizic' {spirit sau minte) in studierea faptelor "fizice' de comportament, precum limbajul {Language, p. 32-33)90. De pe aceasta baza, bloomfieldianismul identifica stiinta cu descrierea, limiteaza descrierea la simplul obiect ca atare, si limiteaza obiectul la ceea ce este fizic verificabil (identificand limbajul studiat de lingvistica cu enunturile considerate ca lucruri).




Prima decizie are caracter de conventie semantica ("stiinta' = "descriere'). Acestei conventii i se poate opune alta, adica se

subiect si obiect, conditie indispensabila a cunoasterii). Spiritul poate fi conceput pur si simplu ca un concept, si nu ca un obiect: ca un concept dedus din anumite activitati, ca principiul unic la care reducem acele activitati pentru a le intelege ca unitate (sau ca ansamblu al activitatilor insesi). Tot asa, mintea poate fi inteleasa ca un concept pur, ca nume al interioritatii constiintei (al subiectului neintegrat in obiect); se poate demonstra chiar ca o asemenea interioritate este de natura fizica. Nu poate fi negata o asemenea interioritate sub pretextul ca nu avem cu privire la existenta ei decat probele oferite de experienta curenta {"popular view'), pentru ca despre lucrurile lumii nu avem alte dovezi decat cele oferite tocmai de aceasta experienta: "se spune' ca lucrurile exista in acelasi fel in care "se spune' ca exista mintea. A intemeia lumea pe caracterul ei masurabil si pe posibilitatea experimentarii stiintifice este o iluzie pe care omul si-o ofera siesi pentru a conferi un caracter de "securitate' mediului sau de existenta si care, din punct de vedere logic, este greu de sustinut deoarece, intr-adevar, nu posibilitatea de a experimenta si caracterul masurabil sunt conditii ale lucrurilor, ci, dimpotriva, lucrurile (a caror existenta se stabileste prin experienta curenta) sunt cele care conditioneaza posibilitatea de a experimenta si caracterul masurabil (care este doar o relatie intre un lucru si alt lucru luat ca unitate). Aceasta inseamna ca cele doua decizii au acelasi caracter de optiune arbitrara si, prin urmare, aceeasi validitate. Si nici macar nu este vorba de o optiune inevitabila, pentru ca pot fi considerate drept reale tensiunea continua, multiforma si variabila dintre subiect si obiect, si efortul cognitiv ca atare, si putem sa acceptam critic ambele decizii, in masura in care ele pot da seama despre aceasta tensiune, adica putem sa le consideram pe amandoua pe deplin valabile in cadrul limitelor lor. Dar mecanicismul behaviorist mai opereaza o reductie, de data aceasta nejustificata, eliminand orice referire la "minte': exista o profunda incoerenta intre a afirma ca atat interioritatea subiectului, cat si ceea ce numim "minte' au caracter fizic (lucru teoretic acceptabil) si a exclude, in acelasi timp, mintea din randul "fenomenelor de comportament fizic' (cum este limbajul), de parca nu ar avea caracterul care i se atribuie.

poate opta pentru alt concept de stiinta. Se poate sustine ca stiinta nu trebuie sa fie o simpla descriere de fapte cunoscute empiric, ci trebuie sa reprezinte, in acelasi timp, o interpretare si o evaluare a faptelor dintr-un punct de vedere unitar; ca aceleasi fapte se schimba total in functie de conceptia care cauta sa dea socoteala de ele si ca, prin urmare, ele se modifica in istorie si pot fi cunos­cute in oarecare masura numai prin intermediul unei conceptii. Se poate sustine ca stiinta nu trebuie sa fie terenul absolutei securitati pleonastice, al simplei "redefiniri sistematice' a unor fapte deja cunoscute, ca trebuie sa fie si risc, interpretare perso­nala, ipoteza de verificat si, in mod necesar, chiar si eroare si depasire a erorii prin noi interpretari, care la randul lor vor deveni "erori' in lumina altor investigatii. Dar, evident, cel care - ca noi - adopta acest concept de "stiinta' nu va putea sa nege carac­terul "stiintific' al cercetarilor bloomfieldiene (pentru ca aceasta ar insemna sa se refere la o "Stiinta' ca esenta absoluta), ci va putea doar sa indice ca se bazeaza pe o conceptie diferita despre stiinta. Cea de-a doua decizie are un caracter metodologic: pentru a nu risca sa recurga la fapte "ne-stiintifice' (= neverificabile fizic), descrierea trebuie sa fie o descriere interna a obiectului ca atare. La aceasta (dar adoptand deja alt concept de "obiect') se poate obiecta ca limitarea la "obiectul ca atare' implica o mutilare a obiectului, deoarece obiectul exista numai in numeroasele lui relatii, care in nici un caz nu ii sunt externe, dat fiind ca il deter­mina si, totodata, le determina la randul sau. in cazul limbajului, aceasta inseamna ca limbajul nu poate fi inteles, nici descris, in afara relatiilor sale cu indivizii vorbitori, cu gandirea si senti­mentele lor, cu mediul lor de civilizatie si cultura, cu istoria lor, cu momentul particular al enuntarii91. "Limbajul in sine si pentru sine' este o fictiune care se poate dovedi utila pentru anumite scopuri, dar nu trebuie sa insemne izolarea limbajului, pentru ca in izolare limbajul pur si simplu nu ar mai exista92. intr-adevar, tratand limbajul in perspectiva istorica (Language, p. 281 s.u.), Bloomfield insusi trebuie sa iasa din schema fixata pentru descrierea sincronica.

Cea de-a treia decizie, coerenta cu cele dinainte si cu premisa, are caracter epistemologic si este cea mai grava, pentru ca neacceptarea ei (care este inevitabila din punctul de vedere al realitatii limbajului) invalideaza in acelasi timp - si deja in plan teoretic - atat premisa cat si cele trei reductii pe care le implica, intr-adevar, ea stabileste un decalaj intre limbaj si obiectul lingvisticii (stiinta limbajului): se incepe prin a defini lingvisticul ca forma cu semnificatie (forma + semnificatie?, Language, p. 138), dar apoi semnificatia este definita ca ceva exterior formei93 si se afirma ca semnificatiile nu pot fi definite in termeni lingvistici94 (= termeni care se refera la limbaj ca fenomen fizic), luarea in considerare a semnificatiei excluzandu-se, prin aceasta, cu necesitate, din lingvistica, inteleasa ca descriere a unor forme (chiar daca dotate cu semnificatie). in cazul discipolilor lui Bloomfield, lingvistica descriptiva este inteleasa ca studiu al "regularitatii anumitor trasaturi in vorbire' si, in principal, al "distributiei anumitor trasaturi in raport cu altele'95.




Un asemenea studiu este perfect legitim si valabil (si se poate dovedi folositor in vederea cunoasterii limbajului), dar nu mai este un studiu al limbajului ca atare, ci este un studiu al limbajului considerat ca fenomen pur fizic, de acelasi tip ca scaunele din exemplul nostru.

3.4. Teoria semnificatiei este partea cea mai fragila din doctrina lingvistica a lui Bloomfield96, tocmai pentru ca acest aspect al limbajului [semnificatia] - care este esential, dar care nu poate fi descris ca obiect - nu concorda nici cu teza sa mecanicista, nici cu conceptul sau de "obiect al stiintei': cu alte cuvinte, realitatea limbajului nu incape in doctrina sa si de aceea trebuie "redusa'. Dar ceea ce ramane nu mai este limbaj, pentru ca limbajul se compune, intr-adevar, din lucruri "precum scaunele', dar este totodata si altceva, este finalitate semnifica­tiva91, si nu poate fi nici definit, nici studiat, ca limbaj, indepen­dent de aceasta finalitate. Limbajul, cum a aratat cu claritate Dewey98, este in acelasi timp natura (lucru, fenomen fizic) si "gandire'99, apartine totodata lumii si interioritatii constiintei: altfel, ar fi imposibila comunicarea, pentru ca putem lua contact cu altii si comunica intre noi numai prin intermediul lucrurilor, dar putem comunica numai ceea ce nu este lucru, ci interioritate a constiintei. in acest sens trebuie sa admitem, impreuna cu Saussure (si o admite Bloomfield insusi, cand recunoaste ca "studierea sunetelor limbajului independent de semnificatii este o abstractiune', Language, p. 139), ca semnul lingvistic exista doar in virtutea unei uniuni intre semnificant si semnificat (sem­nificatie)100, si trebuie, de asemenea, sa admitem, impreuna cu Hjelmslev, ca intre "planul expresiei' si "planul continutului' exista o relatie de "interdependenta' ("functie intre doua constante')101. Bloomfield este, fara indoiala, invatatul care cere cu cea mai inalta coerenta ca lingvistica sa-si studieze obiectul in sine si pentru sine102, dar obiectul pe care il propune nu este limbajul, ci este ceea ce Dewey numeste simplul limbaj103. Se adauga la aceasta faptul ca, la Bloomfield, conceptul de "stiinta' pretinde sa se adopte, cu privire la relatia observabila vorbitor-ascultator, un punct de vedere total neutru si obiectiv si sa se ignore, in cursul observatiei, orice experienta subiectiva anterioara.

3.5. Daca aceste postulate ar fi aplicate cu maxima rigoare -ceea ce, din fericire, nu se intampla -, descrierea limbajului (chiar ca simplu limbaj) ar ridica probleme preliminare practic insolubile. inainte de toate, ar fi extrem de dificila separarea faptelor lingvistice de alte fapte de comportament care produc reactii asemanatoare; mai bine zis, nu ar exista nici un motiv de a o face: a impunge cu un ac si a "impunge' cu vorba ar trebui situate pe acelasi plan daca produc "raspunsuri' identice, intr-adevar, Z. S. Harris recunoaste ca 'nu exista un comportament lingvistic identificabil ca atare, ci doar un comportament interindividual in cadrul caruia lingvistica alege anumite elemente si structureaza cu ele un sistem'104. Dar cum o face? Fara indoiala nu in mod arbitrar, caci elementele pe care le alege coincid, in mod ciudat, cu tot ceea ce cercetatorii "mentalisti', de pe baze complet diferite, recunosc a fi limbaj. Nu poate fi considerat eficient nici criteriul regularitatii distributiei, sugerat de Harris insusi pentru a exclude din sfera limbajului simplele zgomote vocale, cum este tusea105, pentru ca este vorba de o distributie in raport cu alte elemente, care trebuie sa fi fost recunoscute anterior ca fiind lingvistice. Pare rational sa conchidem, asadar, ca cuvantul se deosebeste de ac nu prin experienta obiectiva, ci pentru ca se stie dinainte ca apartine clasei de fenomene fizice semnificative, ca este un semn. Cu alte cuvinte, distingem un anumit comportament ca fiind lingvistic pentru ca il recunoastem imediat ca activitate simbolica. Iar aceasta recunoastere se bazeaza, tocmai, pe o cunoastere preala­bila, prestiintifica, pe acea experienta subiectiva a observatorului pe care behaviorismul lingvistic strict ar vrea sa o excluda din observarea exterioara, pur obiectiva. Ea se bazeaza pe faptul, evidentiat de fenomenologie, ca cunoasterea noastra prealabila, asa-numita "cunoastere originara', pre-ordoneaza lumea expe­rientei stiintifice obiective: cunoasterea stiintifica va putea revi­zui, corija si chiar nega datele cunoasterii prealabile, dar aceasta cunoastere prealabila constituie in mod necesar baza oricarei cercetari106. Cu alte cuvinte, chiar daca nu isi propune cercetarea semnificatiei, lingvistul nu poate eluda faptul ca are o experienta a valorii simbolice a semnelor lingvistice, el insusi fiind un individ vorbitor: omul de stiinta nu se poate exclude pe sine insusi ca vorbitor din propria-i experienta obiectiva privind faptele lingvistice. Daca o face - si o poate face doar pana la un punct, si intr-un mod arbitrar -, se resemneaza cu faptul ca are o cunoastere mai sistematica, dar ca, in acelasi timp, stie mai putin decat vorbitorii (sau mai putin decat stie el insusi ca vorbitor). Astfel, in studierea structurii fonematice a unei limbi, este posibil si legitim sa se adopte, in planul "cunoasterii stiintifice', un criteriu independent de trasaturile distinctive ale fonemelor, adica independent de faptul ca fonemele sunt diacritice, sau "marci distinctive' ale semnelor, "Zeichen an Zeichen', cum spune Biihler107. Dar va fi vorba de o simpla conventie care va intra in vigoare numai dupa un moment initial. intr-adevar, cri­teriul mentionat nu va putea sa nu se bazeze pe cunoasterea ante­rioara: va trebui sa porneasca, in mod necesar, de la o cunoastere prealabila, fie si numai pentru a corecta si sistematiza aceasta experienta prealabila (proprie sau a altora). Este, tocmai, ceea ce se constata in cazul lui Bloomfield, care, clasificand structural fonemele din engleza108, se bazeaza pe liste prealabile stabilite chiar de el109 si, in ultima analiza, pe experienta sa ne-stiintifica de vorbitor. Si la fel se intampla in cazul lui Trager, care, pentru a defini fonemele limbii polone dupa un criteriu distributional, ia ca punct de plecare o clasificare anterioara a lui S. Szober110. 3.6. Daca nu s-ar porni de la o cunoastere prealabila, ar fi extrem de dificila, inainte de toate, segmentarea continuumului fonic in unitati alofone (corespunzand, aproximativ, la ceea ce numim "sunete')- Si, chiar admitand ca o asemenea dificultate ar putea fi depasita printr-un simplu artificiu111, tot ar ramane dificultatile legate de identificarea si clasificarea fonemelor, intr-adevar, criteriul "posibilitatii de a aparea in acelasi context' ne ajuta, pe de o parte, sa distingem nu foneme, ci alofone (variante libere) - asa cum, pe buna dreptate, observa Hjelmslev pe marginea metodei lui Jones112 - si ne-ar obliga, pe de alta parte, sa identificam, in engleza, pe Ihl cu Ir)/, care se afla in distributie complementara. Si, daca adaugam criteriul "asemanarii fonice', pentru a-1 distinge pe Ihl de Irjl, acest criteriu ar putea cu greu justifica identificarea lui [h] cu [fj in japoneza (care se afla in distributie complementara, in aceeasi pozitie, dar nu prezinta nici o trasatura comuna care sa nu apartina si altor foneme japoneze)113. in italiana, [dz] si [ts] ar trebui, probabil, sa fie recunoscute ca foneme distincte114, pentru ca intre ele nu exista o mai mare asemanare fonica decat, de pilda, intre Ikl si /g/. Iar in spaniola din Uruguay realizarile [x], [g] - probabil, si [h] -ale fonemului /s/115 ar trebui sa fie recunoscute ca alofone ale lui /x/, si nu ale lui Isl, pentru ca [s], [x], [g], [h] nu se prezinta, conform exigentei lui Harris, ca o "clasa de segmente definita astfel incat sa se distinga de celelalte clase prin toate distinctiile fonematice si doar prin acestea'116. Oricum, ar trebui sa se explice de ce un criteriu serveste pentru a-1 identifica, de exemplu, pe [k] ca [k'], dar nu pentru a-1 identifica pe [h] cu [rj] si de ce alt criteriu serveste pentru a-1 distinge pe [h] de [rj], dar nu pe [h] de [fj. Explicatia ar trebui sa apeleze, desigur, la functionalitatea existenta in limba117, iar ideea insasi de functionalitate, ca si sentimentul nevoii de a apela la alte criterii (pur si simplu pentru ca nu se admite faptul ca anumite cazuri pot fi asa cum se prezinta analizei strict "stiintifice') se bazeaza pe cunoasterea prealabila. Cu alte cuvinte, nu se pot in nici un caz evita referirile la semnificatie si la experienta ne-stiintifica a vorbitorilor (sau a lingvistului ca vorbitor).



3.7.  La alte nivele ale analizei lingvistice, dificultatile ar fi inca si mai mari. Astfel,  Collinson observa ca,  foarte probabil,  unui antimentalist i-ar fi destul de greu sa analizeze cu exactitate o propozitie ca "Barrett appeared to conduct Bessie out', care, cu o necesara trimitere la minte [factorul mental], poate fi interpretata ca "Barrett seemed to conduct', sau ca ,J3arrett appeared [there in order] to conduct 'II8. Ar fi, de asemenea, interesant de vazut in ce fel ar analiza formal acelasi antimentalist constructii ca " invatatul german ', in care numai vorbitorul stie daca a folosit invatatul ca substantiv si german ca adjectiv, ori viceversa (cu alte cuvinte, daca intelege ca se refera la un german invatat sau la un invatat de nationalitate germana), sau ca fr. ii est mort, ital. e morto, care pot insemna a murit dar si este mort (germ. er ist gestorben, er ist tot). S-ar putea spune ca "limba nu ofera trasaturi formale care sa permita asemenea distinctii', dar aceasta nu-i impiedica pe vorbitori sa ordoneze constructiile semnalate, uneori impreuna cu ii est venu, ii vint, e venuto, venne, si alteori impreuna cu ii est rouge, ii est malade, e rosso, e malato.

3.8.  S-a observat, de asemenea, cu dreptate, ca postulatele lingvistice ale lui Bloomfield se intemeiaza pe un behaviorism in parte depasit119, si ca behaviorismul a dezvoltat in ultimele decenii o complexa si interesanta teorie a semnificatiei120. Deocamdata nu este insa clar pana la ce punct asemenea progrese ar putea  modifica  atitudinea  fundamentala   a  bloomfieldianismului. intr-adevar, in perioada recenta, B. Bloch a insistat asupra excluderii din analiza fonematica a oricarei referiri la semnificatie121 si, dupa cat se pare, merge chiar mai departe decat Bloomfield, care excludea numai referirea la ceea ce semnifica o "forma', si nu la faptul insusi ca semnifica.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


PIATRA PITIGOIULUI comentariu
Lecturi suplimentare Cls. a X - a
MIHAI EMINECU - FAT -FRUMOS DIN LACRIMA
Cartea si martoaga
Limba romana contemporana (fonetica) - TEST DE AUTOEVALUARE
"FORMA' SI "SUBSTANTA' IN DOCTRINA LUI HJELMSLEV
Variante si versiuni
Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica prin referire la o opera literara studiata
PETRE STOICA -repere in abordarea operei
Imaginea satului si a taranului de la Ion Creanga la Liviu Rebreanu