Nichifor
Crainic, Desmarginire
1. a-si lua inima in dinti; a avea o
inima de aur; a-si calca pe inima; a pune la inima.
2. Virgulele din versul "Iar tu, frumoasa lume, sa-mi pari o
piatra seaca" au rolul de a izola
apozitia "frumoasa lume" de restul propozitiei.
3. amara = dureroasa, trista; azur =
albastru.
4. Teme/motive: tema dezmarginirii, motivul arhanghelului, motivul stelei.
5. Marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza
prezenta eului liric in textul dat sunt verbele la persoana I singular:
"ma voi sui", "voi deslipi", "voi sfarama", "voi culca" si
pronumele si adjectivele pronominale la persoana I singular: "ma",
"meu", "-mi", "mea".
6. Verbele din poezie sunt utilizate la timpul viitor deoarece ele exprima
dorinta eului liric de a se detasa de latura sa
materiala ("ma voi sui", "voi deslipi"), de a intreprinde o
ascensiune catre absolut ("voi sfarama", "voi culca", "s-or lumina")
si de a accede la esenta, de a se contopi cu Divinitatea
("Ma va-nvali", "m-oi topi").
7. Esential in transmiterea mesajului poeziei este
simbolul norului, care reprezinta un intermediar intre terestru si
ceresc, intre materialitatea de care eul liric doreste sa se
detaseze si absolutul la care el vrea sa acceada. Astfel,
norul, "salupa/Ritmata de arhangheli", este
cel care faciliteaza ascensiunea catre Divinitate a eului liric.
8. Ultima strofa a poeziei infatiseaza finalul
ascensiunii eului liric si accederea lui la absolut. Oximoronul
"crestete de hau" sugereaza imaterialitatea planului ceresc
si imposibilitatea lui de a fi raportat la lumea terestra. Metafora "O pretutindeneasca vibrare de lumina"
simbolizeaza idealul pe care eul liric doreste sa-l atinga,
iar metafora "m-oi topi in boare de muzica divina" ilustreaza
dematerializarea acestuia si contopirea lui cu Divinitatea,
reprezentata cu ajutorul epitetului "muzica divina". Metafora "Despovarat de zgura parerilor de rau"
sugereaza detasarea de grijile si regretele inerente trupescului
odata cu atingerea spiritualului.
9. Titlul "Desmarginire", care prefigureaza tema poeziei,
sugereaza eliberarea de materialitate a eului liric, desprinderea acestuia
de lumea terestra si de constrangerile temporale si
spatiale si accederea lui la absolut, la Divinitate.
