Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Mircea Eliade-Spirit universal


Mircea Eliade-Spirit universal




Mircea Eliade-Spirit universal

            Mircea Eliade este cel mai mare om de cultura, roman, din veacul al XX-lea, impunandu-se ca nici un alt carturar, in cultura universala. A mijlocit intre Apus si Rasaritul indepartat, intre civilizatia materiala si spirit, intre cultura stiintifica si mit, intre profanitate si sacralitate, intre modern si primitiv, intre religii si credinte tribale, intre marile culturi si culturile populare, a mijlocit tot timpul intre noi,romanii si lumea cea mare a istoriei.

            Mircea Eliade(Bucuresti,28 februarie 1907-Chicago,22 aprilie 1986) a facut studii de filizofie la Bucuresti, incheie cu o teza despre filozofia renasterii.La Calcutta(India 1928-1931) isi sustine doctoratul in filozofie cu o lucrare asupra gandirii si practicii yoga. In timpul razboiului este atasat cultural al ambasadei Romaniei de la Londra(1940-1941) si al delegatiei romane de la Lisabona. Solicitat in SUA in 1956 va lucra in calitate de lector consultant si imediat profesor titular si coordonator al Catedrei de istorie a religiilor. Din 1985 in semn de inalta pretuire, un spatiu spiritual a fost denumit "Catedra Mircea Eliade" la Universitatea din Chicago.



            Mircea Eliade si-a impus sa cunoasca limba si cultura indiana, dar si practica yoga prin experienta proprie, precum si tantra. L-au interesat tehnicile meditatiei si fiziologia mistica. Experienta din India se gaseste in eseurile lui Mircea Eliade insa si in operele:"Nopti la Serampore"(1940), "Maitreyi"(1933), "Izabel si apele diavolului"(1930), "Secretul doctorului Honigberger"(1940).

            Scriitorul marturisea: "cred in realitatea experientelor care ne fac sa <<iesim din timp>> si sa <<iesim din spatiu>>. Descriind exercitiile yoga ale lui Zerlendin am dat anumite indicatii, bazate pe propriile mele experiente."

            In toata creatia sa epica, nuvele si romane, naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri ca sa dezvaluie in mod progresiv fantasticul ascuns in banalitate cotidiana.

            Alte opere: "Nunta in cer"(1939), "O fotografie veche de 14 ani"(1959), "La tiganci"(1959), "Sarpele"(1937), "Domnisoara Christina"(1936), "Noptii de Sanziene".

            Dragostea reprezinta, in vizunea lui Mircea Eliade o nostalgie a androginismului.

                                                 La tiganci

            Nuvela "La tiganci" este definitorie pentru spiritualitatea lui Mircea Eliade. Extaticul, oniricul, paradoxul, fantasticul, ezitare eroului si ezitarea scriitorului cu privire la timp si spatiu creeaza ambiguitate ce apar ca note caracteristice in nuvela "La tiganci".

            "-Ce e cu scandalul  asta,domnule?Ce te-a apucat?

            -Scuzati,facut Gavrilescu.Nu stiu ce s-a intamplat nu nevasta-mea.Nu raspunde.Si s-a stricat si cheia,nu pot sa intru in casa.

            -Dar de ce sa intri?Cine esti dumneata?

            -Desi suntem vecini,incepu el,nu cred ca am avut placerea sa va cunosc.Numele meu e Gavrilescu si locuiesc cu sotia mea,Elsa

            -Atunci ati gresit adresa.Aici locuieste domnul Stanescu si nu e acasa,a plecat la bai.

          -Dati-mi voie,il intrerupse Gavrilescu.Imi pare rau ca trebuie sa va contrazic,dar cred ca faceti o confuzie.Aici la numarul 101,locuim noi.Elsa si uc mine.Locuim de 4 ani"

           Explicatia titlului

            Titlul textului are un inteles simbolic, acesta reprezentand lumea celalalta, in care timpul si spatiu isi pierd valoarea, insa este diferita de « lumea de dincolo » intrucat cei care pasesc in aceasta se pot intoarce inapoi, fiind totodata numele locului in care se va desfasura actiunea, imaginea de "la tiganci" conturandu-se incet, treptat. Acesta inseamna un spatiu straniu, izolat de lumea reala, cu trasaturi ce fac din el un taram edenic, cu o vegetatie luxurianta si cu o atmosfera racoroasa, aflandu-se in contranst cu spatiul exterior dominat de agitatia orasului si de caldura ingrozitoare. La inceput este prezentat ca fiind un locul despre care a discuta este considerat "o rusire","de nepermis", insa "toata lumea vorbeste". Misterul acestuia intriga spiritele umane, fiind considerat de unii ca un loc al absolutului sau un loc al necuratului. El provoaca atata incertitudine in sufletele oamenilor, insa este foarte interesant faptul ca nici unul nu indrazneste sa mearga acolo spre a dezlega acest sir de intrebari ce sta pe buzele tuturor.  Nimeni nu stie nimic despre tiganci, nici macar cand si de unde au venit.

Intrebarea « Cine sunt tigancile ? » este una tulburatoare deoarece deschide spatiul presupunerilor, al irealului, ea avand o corespondenta directa cu semnificatia titlului.

Chiar existenta propriu-zisa a unui astfel de loc in mijlocul orasului este un lucru greu de inteles pentru cine nu percepe altceva decat simpla realitate : « Gavrilescule,      mi-am spus, sa presupunem ca sunt tiganci, ma rog, dar  de unde au ele atatia bani ? O casa ca asta, un adevarat palat, cu gradini, cu nuci batrani, asta reprezinta milioane. »

            Eliade recunostea ca « inca din adolescenta mi-a placut sa scriu nuvele, povestiri si chiar nuvele fantastice ». Fantasticul apare in opera in cadrul acestui loc numit « la tiganci », un loc sacru, cu fiinte initiate in care timpul este perceput altfel, are o alta valoare fata de cel din viata cotidiana, normala. Prezenta labirinutlui este un alt argument spre a sustine faptul ca « La tiganci » este o nuvela dominata de fantastic. De asemenea, finalul neobisnuit, drumul spre moarte este o alta marca a acestui lucru, dupa cum afirma si Eliade : "In nuvela mea este , si nu este o lume reala, o lume in care se traieste si se moare zi de zi."

           

Rezumat

     Opera « La tiganci » este compusa din opt episoade distincte.

            Astfel, nuvela se deschide cu episodul calatoriei cu tramvaiul, in care sunt prezentati pasagerii, cu domnul Gavrilescu in prim-plan, autorul surprinzand discutiile lor despre vreme dar si reactiile lor referitoare la lumea, atat de straina lor, a tigancilor. Realizand faptul ca isi uitase servieta acasa la doamna Voitinovici se hotaraste sa se intoarca spre  a o recupera.

            Coborand din tramvai, spre a se intoarce catre casa acesteia, el incepe sa derileze, coplesit de caldura. Incearca sa astepte tramvaiul in statie, insa nu rezista si incepe sa mearga, pana ce ajunge in fata curtii tigancilor. Aici se uita visator in curte si vede o tanara ce-l ademeneste inauntru.

            Aici incepe cel de-al doilea episod, ce se desfasoara in planul irealului. Vorbeste cu batrana care ii spunei sa ishi aleaga trei fete in schimbul a trei sute de lei. El alege o tiganca, o grecoaica si o ovreica.





            Acesta continua cu episodul intalnirii cu cele trei fete. Acestea ii cer s-o identifice pe tiganca, insa nu reuseste deoarece inca nu era gata pentru plecarea definitiva si tinde mereu sa le povesteasca despre Elsa si Hildegard. Din cauza caldurii el bea multa cafea si deoarece fetele incep sa-l invarteasca puternic, el lesina, incepand sa viseze

            Trezindu-se, el intra intr-o cautarea labirintica si totodata in cautarea fetelor, in calea lui intalnind multe obstacole. in final se trezeste invaluit intr-o draperie asemenea unui giulgiu, fiind imbracat cu niste haine necunoscute: cu tunica si niste salvari de matase galbena. Firul epic continua cu episodul reintalnirii cu baba, in care cei doi sunt surprinsi discutand despre seara trecuta, insa, domnul Gavrilescu, auzind sunetul tramvaiului isi reaminti de doamna Voitinovici si pleaca grabit.

            Incepe al cincilea episod, si anume calatoia cu tramvaiul ce ii dezvaluie un aspect ciudat: calatorii nu mai erau la fel de amabili, nu mai intrau la fel de usor in vorba ca in ultima calatorie.

            Al saselea episod e format din popasul facut la doamna Voitinovici ce ii trezeste alte semne de intrebare, el descoperind ca doamna nu mai locuia acolo de opt ani si chiar ca Otilia se casatorise. Dezamagit, pleaca, facand ultima sa calatorie cu tramvaiul., cand descopera ca bancnotele se schimbasera, biletul se scumpise, iar a vorbi despre « la tiganci » devenise de nepermis in fata unei doamne.

            Episodul popasului in fata propriei locuinte il face pe Gavrilescu sa realizeze ca lumea chiar se schimbase. Dezamagit, el se hotari cu greu sa intre in carciuma din colt. Discutia cu patronul carciumii ii lamureste cateva din neclaritatile sale, afland ca Elsa se intorsese in Germania acum doisprezece ani, imediat dupa disparitia misterioasa a sotului ei.

            El realizeaza ca nu mai apartine acestei lumi si se intoarce la tiganci, cu un birjar ce, in schimbul companiei, se hotaraste sa nu-i ceara bani, incepand astfel ultimul episod.

           Aici ii da babei ultima suta pe care o avea, si ea-I spune ca nu mai e decat nemtoaica si ca trebuie sa numere sapte usi si abia apoi sa bata. Ametit, trece de usa, insa reuseste,batand la una din usi, s-o gaseasca pe scumpa sa Hildegard ce-l trage afara, in curte, apoi s-au urcat in birja, fata cerandu-i birjarului sa-i dupa spre padure, pe drumul « cel lung », pierzandu-se intr-o ambianta a umbrelor.

           

Personaje

           Gavrilescu este personajul principal este prezentat ca un  profesorul de muzica , ce isi retraieste ca intr-un vis ,intreaga viata.

Prima secventa , cea a calatoriei cu tramvaiul, prezinta dimensiunile omului obisnuit, preocupat de existenta cotidiana. El se considera « un om norocos » numai pentru ca isi gaseste un loc liber in tramvai. El intra usor in discutie cu ceilalti calatori, discutand aspecte ale vietii cotidiene. Discutia reprodusa se ontureaza in jurul misterului creat de locul numit « la tiganci ». In convorbirea purtata, el isi dezvaluie identitatea : « pentru pacatele mele, sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa zambeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist. ». El aduce in discutie faptul ca « pe linia asta umblu de trei ori pe saptamana. Si aud mereu vorbindu-se de tiganci. De multe ori mi-am pus intrebarea : « Gavrilescule, mi-am spus, sa presupunem ca sunt tiganci, ma rog, de unde au ele atatia bani ? O casa ca asta, un adevarat palat, cu gradini, cu nuci batrani, asta reprezinta milioane ». »

Eroul realizeaza la un moment dat ca si-a uitat servieta cu partituri la una din ele, fapt ce demonstreaza lipsa sa de concentrare, adevarata sa « fire de artist » pe care o considera vinovata pentru aceasta. Se hotaraste sa se intoarca spre a o recupera. Drumul intre statii pe jos este marcat de o serie de semne care anunta intrarea eroului intr-o aventura. Gavrilescu isi motiveaza intrarea in casa tigancilor prin dorinta de a gasi si infrunta aventura. El asculta de un glas venit de dincolo, o voce care il chema staruitor sub umbra imbietoare a nucilor, parca un glas de dincolo, mergand masinal spre gradina tigancilor. Acolo il intampina o "neasteptata si nefireasca racoare". Raceala pamantului ii va primi curand tot trupul. Se poate observa cu usurinta o oboseala atrupului si limbajul confuz al acestuia ("ramase o clipa derutat, zambind", "inainta incet, cu capul lasat usor pe spate, privind crestetele inalte ale arborilor.", "sovaie","Gavrilescu o urma fascinat: dar dupa cativa pasi se opri, parca ar fi vrut sa spuna ceva").

El trece din real in ireal fara sa stie ca a parasit lumea comuna "de aici"pentru lumea vesnica "de dincolo".

Eliade apeleaza si la limbaj spre a-si caracteriza, indirect, personajele. Astfel, prin repetarea propozitiei "Prea tarziu! Prea tarziu!" ,rostita identic la intrarea si la iesirea de la tiganci rasuna ca un ramas bun adresat realului, dovada a faptului ca el, oarecum, este constient de trecerea ireversibila a timpului.

Gavrielescu este de fapt o enigmal, el se pierde, intra in alt timp. Prin inovatie se poate declansa delirul, o apropiere de moarte, de piere a memoriei. Eliade vrea sa realizeze imaginea unui om mediocru, datorita pacatului initial ce se vrea plin de personalitate, si  ce-si alege modelul pe colonelul Lawrence.

In fata mortii constiinta are o activitate excesiva. Omul are revelatia ca viata i-a fost determinata de povara renuntarii la Hildegard, ce l-a transformat intr-un om nefericit, de unde apare si dorinta sa de a vorbi pentru a stopa mustrarile de constiinta.




Un aspect foarte interesant este faptul ca naratorul relateaza doar cat intelege si descopera Gavrilescu, fara a se si identifica cu el.

Gavrilescu nu are trasaturi fizice, insa este dominat de trasaturi ce incurajeaza aceasta confundare a planurilor si trecerea sa ,in mod inconstient, din plan in plan (distrat, vorbaret, politicos si curios), acestea fiind pastrate si chiar usor nuantate. El are o viata marcata de un esec, fapt ce ste echivalent -pentru el- cu pierderea paradisului.

             Baba este un personaj secundar al operei, ce poate simboliza cainele cu doua capete care pazea intrtarea in Infern ( din mitologia greaca), ea aparand in cadrul nuvelei doar la intrarea si iesirea lui Gavrilescu din locul numit « la tiganci ».

             Tiganca, grecoaica si ovreica pot fi percepute ca cele trei Parce,  ce stabilesc destinul, cele trei gune, de care vorbesc mitologiile indiene, sau cele trei Mume, de care aminteste opera goetheana, aparitii fantomice, ce se arata din cand in cand profanilor, urmandu-si propriile cai pentru a-si face simtita prezenta : « odaia incepuse sa se lumineze intr-un chip misterios, ca si cum ar fi fost trase incet. Foarte incet, lasand sa patrunda treptat lumina dupa-amiezii de vara. nici o perdea nu se miscase, inainte de a da ochii cu cele trei tinere fete. »

            Cele trei fete,  sunt de o frumusete ireala, cum numai niste fiinte divine pot sa fie, de o tinerete exploziva, care le ofera un farmec aparte ; ele sunt intrupari, viziuni fantastice, care nu pot sa imbatraneasca : « Cea care facuse un pas spre el, pe de-a-ntregul goala, foarte neagra, cu parul si ochii negri, era fara indoiala tiganca. A doua, si ea goala, dar acoperita cu un voal verde-pal, avea un trup nefiresc de alb si stralucitor ca sideful. nu putea fi decat grecoaica. A treia, fara indoiala, era ovreica : avea o fusta lunga de catifea visinie, care-i strangea trupul pana la mijloc, lasandu-i pieptul si umerii goli, iar parul bogat, rosu aprins, era adunat si impletit savant in crestetul capului. »

            O imagine perfecta, pe care fiintele realului nu o pot avea. Dar Gavrilescu nu stie acest lucru, el considerand ca in fata lui se afla simple  simple fete tinere, surprinse intr-o secventa de timp favorabila.

             Birjarul este un personaj secundar al nuvelei. Acest barbat fusese in tinerete dricar, adica ii traversa pe cei morti de pe taramul acesta pe celelalt taram, putand fi denumit chiar mesager al mortii. Acesta vorbeste cu incantare despre « marea trecere ».

Valoare artistica

Opera "La tiganci", scrisa de Mircea Eliade este, din punct de vedere artistic, minunat redactata.

Cu ajutorul figurilor de stil, el reuseste sa creeze intr-un mod remarcabil delirul personajului principal : prin repetitii el realizeaza ambiguitatea limbajului acestuia(« si ce gradina !. Ce gradina ! .», « umblu cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana », « sunt artist », « am suflet de artist »), epitetele(« inainta incet », « neasteptata, nefireasca racoare », « covoare groase si moi », « mare zambet », « trup nefiresc de alb »), personificarile (« crestetele inalte ale arborilor »), metaforele(« infinita tristete », « parfum sfios ») si comparatiile (« incepu sa se lumineze intr-un chip misterios, ca si cum perdelele ar fi fost trase », « trup stralucitor ca sideful », « se simti infasurat(.) ca si cum ar fi fost legat si impins intr-un sac ») ajuta la conturarea imaginii locului de « la tiganci » si totodata a nebuniei interioare a profesorului. Prin inovatie se poate declansa delirul, o apropiere de moarte, de piere a memoriei.

Naratorul relateaza doar cat intelege si descopera Gavrilescu, fara a se si identifica cu el, el fiind doar aluziv, de unde apare si ambiguitatea textului, interpretarea relativizata, discursul eliptic, discontinuu creat de Gavrilescu prin oscilarile lui intre real si fantastic. Deci, tehnica naratica este una inovatoare. Naratorul isi interzice orice interventie subiectiva in text. El nu poate da nici o explicatie intamplarilor , inainte de a fi gasita chiar de catre personaj si cum acesta nu intelege ce i se intampla autorul sugereaza prin cuvintele lui Hildegard ,semnificatia scenariului oniric. De aceea textul este ambiguu.

Limbajul folosit contine putine arhaisme (« salvarii », « pantec », « leoarca ») si forme populare ale cuvintelor « pana oi intra in bordei »), insa apar si numeroase neologisme (« iluzii », « derutat » , « partituri »).

Labirintul pe care-l parcurge eroul este un simbol intalnit si in literatura romantica(de exemplu, in « Sarmanul Dionis » de Mihai Eminescu). Cifra trei este un alt motiv folosit de Eliade in aceasta opera,ea aparand de cateva ori in cuprinsul nuvelei (de trei ori se plimba cu tramvaiul, de trei ori este rugat de fete sa le ghiceasca, de trei ori nu reuseste, se opreste de trei ori sa se clarifice). Cifra trei este primul numar fundamental considerat(de chinezi) perfect, expresie a totalitaii, a desavarsirii, avand chiar, la unele popoare, sensuri secrete. Ea, la poporul roman, reprezinta inceputul unei noi existente, fiind numarul nivelurilor fundamentale ale existentei omenesti(trecut, prezent si viitor).



Aprecieri critice

« Un farmec cu totul aparte, senin, obtinem prin fantastic in « La tiganci », un giuvaier al literaturii lui Mircea Eliade, constructie de un echilibru si de o armonie clasice. Timpul e o iluzie. Gavrilescu crede ca a ramas « la tiganci » doar cateva ore, insa cand iese de la ele afla ca au trecut doisprezece ani de cand au disparut, pentru cunoscuti, fara urma.(.) Cele trei fete, o tiganga, o grecoiasca si o evreica, care ii cer sa ghiceasca tiganca, il invita prin asta sa se abandoneze jocului, « mantuit azur », parasind tot ce-l leaga de lumea de afara inclusiv amintirile. Dansul celor trei fete goale : o hora de iele. Bordeiul devine palat fermecat, si Gavrilescu incearca uimirile lui Abu-Hassan. De un comic singular, in care incape si negatia lui, sunt situatiile urmatoare reintroducerii profesorului de pian in timpul obiectiv. Nestiind ca banii pe care ii are in portmoneu nu mai sunt buni, Gavrilescu se vede pus in tramvai, care intre timp se scumpise, intr-o situatie delicata. »(Dumitru Micu,1969).

            Eugen Simion remarca : « Amanuntul ca eroul este un artist(cineva, altfel zis, care vrea sa creze o alta realitate, o realitate iluzorie) nu este fara semnificatie. Gavrilescu vede realitatea zilnica prin oglinda iluziei lui(arta). Ca pianist el traieste frecvent pe alt portativ(plan) al existentei. Arta e, de altfel, orgoliul si forma lui de aparare(.).Semnele se inmultesc, inutil a le urmari pe toate, ele sunt strecurate discret intr-un text ce nu respira un sentiment de teroare, de frica existentiala. Eroul lui Eliade este suspect de calm, nici una din incercarile nefiresti prin care trece nu-l tulbura atat de tare incat sa devina anxios. Dupa scurta scena in care obiectele il inconjoara amenintator, Gavrilescu revine la starea normala. El pune totul pe seama unei confuzii provocate de caldura. Caldura e, de altfel, factorul climatic decisiv in povestire. La prozatorii fantastici de tip gotic(la Hoffmann si chiar la Poe), fantasticul este o floare a noptii, enigmaticul are nevoie de complicitatea intunericului si a cetii ; in nuvelistica lui Eliade totul se petrece la lumina zilei. Abia daca umbra, racoarea scot eroul de sub tirania luminii. Moartea e o topire lina intr-un vis nedesprins inca de starea de veghe. Prins in jocul celor trei fete(trei iluzii) Gavrilescu refuza sa ia lucrurile in serios, sentimentul sau sincer e ca la mijloc nu e decat o farsa din care trebuie sa iasa. In termeni existentiali am putea spune ca Gvrilescu nu vrea sa ia act de conditia lui, refuza sa-si asume destinul tragic. Chestiunea are o anumita semnificatie in proza lui Mircea Eliade. El atrage in mod deliberat indivizi simpli pentru a revela in ei o realitate spirituala profunda. »

            Nicolae Manolescu : « Sedusi de aceasta lume reala si ireala a povestirilor, nu ne dam seama de la inceput de arta rafinata a povestitorului. Ce arta ! Recitind, incepem sa remarcam anumite repetitii si stereotipii ; dar, in loc ca interesul nostru sa scada, el creste, caci acum stim mai multe si ne atrag in alt fel semnele presarate la tot pasul, ca niste capcane, in imprejmuirea naratiunii. Vedem un omulet, nu prea tanar, daca nu totdeauna batran, cautand din ochi ceva, o casa, un numar de poarta, il vedem intrand usor in vorba cu strainii, mereu afabil, volubil, vorbaret, indiscret, desi moare de caldura(« caldura mare ! ») si-si sterge apasat obrazul cu batista, pe care o leaga apoi in jurul gatului.(.) Poate ca misterul cel mai mare este, in aceste povestiri pline de toate misterele, acela al artei literare ; sta in puterea ei sa ne incante, sa ne tulbure, sa ne transforme in niste copii fermecati si entuziasti, cu ochii stralucind de bucurie. ».

«Legatura dintre taramul profan si cel mitic in care el patrunde este mediata de una din « tiganci ». Gavrilescu este ajutat sa razbata in noul spatiu deoarece el nu este initiat. (.) Ceasul devine un instrument inutil, ce se opreste intr-un moment de perfectiune a timpului, in jurul simbolicei cifre trei. »(Gheorghe Glodeanu, 1993).

Eugen Simion mai adauga in 1976 : « Tehnica epica este, dimpotriva, complicata in nuvela « La tiganci », indiscutabil o capodopera a fantasticului romanesc(.) A citi simbolurile intr-un text cu suprafete realiste netede e a dezvalui mesajul ascuns in straturile adanci ale creatiei. In « La tiganci » ele sunt numeroase, mascate de vorbe banale. La urma, cand cheia povestirii a fost gasita, vedem ca detaliile acopera in chip ingenios simplu realitatea mitica(sa-i spunem astfel, desi nimic solemn nu se petrece aici) a povestirii ».

Petru Mihai Gorcea, in 1993, afirma : « Unele dintre personajele romanelor sau nuvelelor lui Mircea Eliade cauta cu infrigurare calea spre sfintenie ; tragismul conditiei lor consta in faptul ca nu o gasesc. Mircea Eliade a gasit, insa, un echivalent modern al sfinteniei : el a iesit, prin creatie de inalta valoare, din meandrele labirintului in care l-a aruncat epoca lui. Poate ca sfintii cei adevarati ai epocii noastre sunt marii creatori de valori artistice, stiintifice, filozofice si, de ce nu, religioase-intr-un cuvant marii creatori intru spiritualitate. »

           

 Bibliografie :

1.      Eugen Simion-  « Mircea Eliade- spirit al amplitudinii  »

2.      Rodica Florescu- «  Scriitori.opere,personaje  »






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica prin referire la o opera literara studiata
Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente n
Comedia
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
Nuvela realist psihologica - Moara cu noroc de Ioan Slavici
"O SCRISOARE PIERDUTA"-DEMONSTRATIE COMEDIE
Prezinta tipurile de personaje dintr-un basm cult studiat
POSIBILITATI SI LIMITE ALE MECANICISMULUI LINGVISTIC
Nuvela istorica - Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi