Marin Sorescu, Pleaca trenul

Marin Sorescu, Pleaca trenul

1. gand - gandire, ganditor, a gandi

2. "Oameni, orase, continente" - virgula desparte mai multe elemente ale unei enumeratii si, din punct de vedere sintactic, separa elementele unui subiect multiplu.

3. de cand lumea si pamantul, de lume, ca lumea, a-si lua lumea in cap

4. Tema poeziei o constituie indepartarea, tristetea omului calator care nu reuseste sa cunoasca niciodata lumea pentru ca are timp numai sa o vada, nu sa se si apropie de ea.

5. « Tu » este un pronume personal, marca a eului liric si indica autoadresarea.

6. « De ce ?» este o interogatie retorica, ce concentreaza si expune drama omului care stie, dar nu cunoaste, care vede, dar nu priveste. Revolta si mahnirea capata forma finala in aceste ultime doua versuri, iar intrebarile sunt adresate siesi, ca un strigat debusolat, confuz. Interogatia « De ce ? » accentueaza ideea poetica expusa in celelalte strofe.

7. Ideea « Toata viata am privit pe fereastra » exprima neimplicare, frica de atasament si de cunoasterea necunoscutului, lipsa trairii in mijlocul lumii si in prezenta ei, cu riscuri si framantari, eul liric preferand pasivitatea si detasarea. Astfel, el reuseste sa priveasca lumea, fara a apuca sa o si cunoasca, « privirea » fiind element cheie al acestei poezii, devenind legatura sa cu tot ceea ce il inconjoara.

8. Titlul poeziei sugereaza pasivitate si detasare. « Trenul » este cel care se pune in miscare, trenul face actiunea: trenul sta sau trenul se duce, niciodata "tu". « Tu » doar esti in tren. Astfel, se incearca o anulare a responsabilitatii actiunilor din moment ce decizia de a sta sau a pleca nu iti mai apartine
« Pleaca trenul » este o metafora, reprezentand atat despartirea, cat si efectele ei, confuzia si totodata resemnarea : nu se stie cine a plecat, dar se constientizeaza ruptura ; efectul este acelasi, indiferent din ce parte se produce actiunea. Resemnarea vine odata cu constientizarea ca in curand va pleca si trenul tau.
Mai este, de asemenea, expusa ideea trecerii ireversibile a timpului si a incapacitatii de a-l trai : avem de multe ori impresia ca ne traim viata, ca facem alegeri, ca luptam, cand de fapt suntem victime ale pasivitatii noastre, iar timpul trece pe langa noi. Efectul este acelasi: fie ca trenul merge sau sta, ruptura tot se produce, un tren tot se pune in miscare, timpul tot se scurge.

9. Ultima strofa expune metafora dramei calatorului, a aceluia blocat in pasivitate, condamnat de sine sa priveasca, dar sa nu cunoasca. Intreaga strofa este o metafora ce sugereaza viata omului care doreste sa vada, dar ii este teama sa simta, limitandu-se astfel la o cunoastere superficiala.
Pasiv, lucru sugerat de enumeratia « de autobuz, de tren, de vapor, hurducat de caruta », eul liric nu isi asuma viata, trairea, lasandu-se purtat inert de mersul lucrurilor, fapt sugerat de verbul la participiu « pironit » si sintagma « m-am uitat pe fereastra », care aduce in prim-plan si ideea detasarii.
Fug « copacii, oameni, orase, continente » cand, de fapt, el este cel care nu se opreste la ele. Totul sta, iar el fuge. Din nou, responsabilitatea nu este asumata, eul liric este cel purtat, el nu fuge, el nu sta, el nu actioneaza, copacii fug.
Interogatia din final, « de ce ? » vine ca o rabufnire, o incununare a emotiilor exprimate pe parcursul poeziei, o constientizare a irosirii: « Toata viata m-am uitat pe fereastra [ . ] De ce am impresia ca am cunoscut lumea ? »