Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» MANIFESTARI ALE MULTILINGVISMULUI SI MULTICULTURALISMULUI IN ROMANIA CONTEMPORANA


MANIFESTARI ALE MULTILINGVISMULUI SI MULTICULTURALISMULUI IN ROMANIA CONTEMPORANA




    FACULTATEA DE LITERE

    MASTER: ROMANISTICA

MANIFESTARI ALE MULTILINGVISMULUI SI     MULTICULTURALISMULUI IN ROMANIA CONTEMPORANA



1.      INTRODUCERE

Evenimentul definitoriu al sfarsitului de secol XX ii reprezinta trairea diversitatii, a diferentei si a eterogenitatii societatii. Ca urmare a proceselor transnationale ale productiei, consumului si comunicarii, bunurile realizate la mari distante, evenimentele petrecute la mii de kilometri de noi, devin experiente cotidiene. Trairea alteritatii, a conditiei de strain devine si mai determinanta in locurile care sunt tinte ale migratiei in masa, mai ales in metropole. Odata cu imigrantii straini ia nastere cautarea unor noi forme de recunoastere a celor care, desi au fost si pana atunci, discursurile societatii i-au redus la tacere ori i-au uitat la periferia vietii publice: minoritatile etnice autohtone sau cele care au imigrat mai demult. Diferentele sociale si culturale dintre cei de origine diferita, reprezinta o provocare atat pentru sfera politica, interesata sa gaseasca solutii pentru astfel de situatii, cat si pentru acele stiinte sociale care se angajeaza la o interpretare a acestora. Raspunsurile generate de aceasta provocare au creat un nou tip de discurs: multiculturalismul.

Multiculturalismul reprezinta una dintre cele mai celebre si controversate tematici ale timpului nostru.

Multiculturalismul este un discurs pentru o modernitate tarzie, care prezinta, interpreteaza și reevalueaza experienta sociala a diversitatii și a diferentelor. Multiculturalismul pune accentul pe diferentiere si diversitate. Cultura, identitatea si politicul devin categorii centrale ale dezbaterii si ale discursului public, context in care dobandesc noi sensuri.

Ca ideologie, multiculturalismul porneste ,,de la experienta ca exista grupuri bine definite din punct de vedere etnic, care doresc sa-si pastreze specificul, respectiv diferenta, considerand ca recunoasterea, ba chiar respectarea diversitatii nu este incompatibila cu unitatea politica a unei tari, dimpotriva, ea poate fi integrata in ea.[1]

Ideologia multiculturalismului isi propune ajutarea comunitatilor in sustinerea culturilor  diferite. Acest lucru insa nu inseamna ca multiculturalismul se opune schimbarii. Multiculturalismul  recunoaste ca schimbarea in lumea contemporana este inevitabila, deci scopul acestei politici nu este conservarea culturilor in starea lor primara.

Multiculturalismul desemneaza un manunchi de idei relativ noi, dezvoltate in contextul unei miscari de redefinire a filosofiei occidentale: depasirea obiectivismului modernist, abandonarea autonomismului etic. Multiculturalismul izvoraste din dorinta de reusita a membrilor societatii, iar aceasta reusita depinde de respectul si inflorirea grupurilor culturale ale indivizilor. Multiculturalismul pretinde respect si apreciere din partea grupurilor pentru alte culturi din societate, pretinde toleranta unei comunitati fata de cealalta comunitate si, in acelasi timp pretinde dreptul individului de a parasi propriul grup cultural sau refuzul acestuia.

Un alt aspect important al trairii diversitatii il reprezinta multilingvismul.

Uniunea Europeana este intemeiata pe ideea diversitate: diversitate a culturilor, a obiceiurilor, a credintelor si a limbilor. Pe langa cele 20 de limbi oficiale ale Uniunii, exista in jur de 60 de alte limbi autohtone si zeci de limbi neautohtone vorbite de comunitatile de imigranti. ,,Tocmai aceasta diversitate face ca Uniunea sa fie o casa comuna in care diversitatea este omagiata si in care multele noastre limbi materne reprezinta o sursa de bogatie si o punte spre o mai mare solidaritate si intelegere reciproca. Limba este expresia cea mai directa a culturii; este cea care ne face umani si cea care ne da fiecaruia din noi sentimentul identitatii. Impreuna cu respectul fata de persoana, deschiderea spre alte culturi, toleranta si acceptarea celorlalti, respectul pentru diversitatea lingvistica este o valoare esentiala a Uniunii Europene.”[2]

2.      DEFINITIA  CULTURII

La inceput, prin cultura au fost intelese obiectele unor popoare exotice colectionate si apoi depuse in muzee de catre calatori si filantropi. Mai tarziu, cultura era considerata atat o expresie a obiceiurilor care au atras atentia prin ciudatenia lor, cat si a manifestarilor de comportament invatat, care puteau fi cercetate direct prin metodele antropologului. Aceasta definitie a fost urmata de cea prin care se recunoaste ca o cultura se afla in spatele a ceea ce este vizibil, in cunoasterea culturala care poate fi recunoscuta cel mai bine in limbaj. Si astazi sunt multi cei care impartasesc acea opinie dupa care cultura nu este alcatuita din obiecte, obiceiuri si reprezentari ci din semnificatia comuna a acestora.

Caracteristica comuna a unor astfel de conceptii despre cultura este aceea ca ,,si-au imaginat cultura ca pe o entitate inchisa si statica, ce caracterizeaza grupuri sociale de asemenea inchise, care nu comunica intre ele si care sunt constante in timp.”[3] La inceput se vorbea de triburi, ca mai tarziu sa se vorbeasca despre etnii.

Cercetatoarea maghiara Margit Feischmidt face referire la modul in care este prezentat, dintr-o alta perspectiva, caracterul simbolic si instrumental al culturii, specific epocii modernitatii. Astfel: cultura ca identitate se refera la ,,acel efort al persoanelor sau grupurilor de a se manifesta in conceptele unei culturi obiectivate sau emblematizate”. Vorbim deci despre un proces care priveste in primul rand actiunea si reprezentarea politica, avand ca scop autodefinirea simbolica si delimitarea, cel mai important instrument al sau fiind reprezentarea culturii proprii.[4]

In conceptia lui Levente Salat[5] diferitele interpretari date termenului cultura sunt determinate de factori de interes. Citandu-l pe Kymlicka[6], ,,cultura reprezinta atributul esential al unei natiuni, respectiv al unui popor, in masura in care prin natiune sau popor intelegem acea comunitate inter-generationala cu o limba si o istorie comuna, care traieste prin traditie pe un anumit teritoriu si pe care-l considera, de la o generatie la alta, si tot prin traditie, pamant natal”.[7]

Exista insa si interpretari care atribuie conceptul de cultura unor grupuri diferentiate pe baza unor caracteristici specifice, a diferentelor legate de stilul de viata, de obiceiuri, de pareri ale acestora, sau chiar prin setul de principii al membrilor unei organizatii voluntare.

Levente Salat considera ca, daca ne plasam de cealalta extrema a interpretarii conceptului de cultura, ,,conform careia democratiile occidentale – si in cele din urma, intr-o tot mai mare masura, lumea globalizata – sunt caracterizate de cultura produsa de aceeasi civilizatie moderna, urbana si secularizata, industriala si postindustriala, atunci trebuie sa fim de acord si cu imposibila concluzie ca nici statul cu cele mai multe minoritati nationale recunoscute oficial din lume, Elvetia, nici statul cu cele mai multe etnii, Australia, nu au nimic de a face cu multiculturalitatea, caci formele de viata ale epocii moderne sunt caracteristice pentru toate minoritatile si etniile acestora”.[8]

2.1.          Tipuri de interpretari ale culturii

In discursul multiculturalist survin doua tipuri de interpretari ale culturii, pe care se cladesc doua conceptii care polemizeaza una cu alta: una priveste cultura ca dat, ca o caracteristica a unei comunitati, cealalta vede cultura ca proces ce trebuie continuat, creat si tocmai din aceasta cauza o vede si perpetuu schimbatoare.

Cea dintai se reflecta in conceptul de ,,cultura societala” (societal culture) al lui Will Kymlicka.[9] Cultura societala este cea care ofera posibilitati pline de semnificatii in toate domeniile activitatii umane, in sfera publica si privata deopotriva. Cultura interpretata astfel se organizeaza teritorial si se bazeaza pe limba comuna.[10] Aceasta inseamna nu doar amintiri si valori comune, ci si institutii si practice comune in fiecare domeniu al vietii sociale: in invatamant, in mass media, in economie, in guvernare. Nu este necesar ca toate aceste institutii sa fie prezente in acelasi timp, dar in general este nevoie de institutii ca sa existe cultura. Institutiile creeaza si sustin cultura caracteristica unui grup. Din acesta cauza, considera Kymlicka, este important sa se faca distinctia dintre minoritatile nationale si grupurile entice[11]: cele dintai dispun de institutii proprii, pe cand cele din urma nu. Potrivit acestora se vorbeste de doua forme distincte privind esenta lor, a diversitatii culturale: prima a luat fiinta datorita faptului ca statul a incorporat culturi concentrate teritorial, cea de-a doua a luat fiinta prin imigrare individuala sau familiala. Cele doua situatii diferite din punct de vedere cultural necesita proceduri diferite din partea politicii.

Teoreticienii multiculturalismului incearca sa dea un raspuns la intrebarea cum se raporteaza cultura la politica, dar si la principiile democratiei liberale care functioneaza pe baza libertatilor democratice ale individului.

Dupa Joseph Raz[12] postura de membru cultural al oamenilor determina orizontul posibilitatilor lor, deoarece ,,cultura comuna inlesneste relatiile, interactiunea sociala, oferind un sentiment de siguranta cognitiva si in mod indirect, siguranta unei apartenente la ceva.[13]

 Si Kymlicka gandeste similar: ,,cultura societala ofera posibilitati semnificative privind libertatea si realizarea alegerii”, cu alte cuvinte cultura nu reprezinta altceva decat contextul alegerii. Deci, desi culturile sunt date si caracteristice unei societati, ,,ele nu au o valoare in sine, ci numai prin aceea ca fac posibila alegera dintre posibilitatile semnificative”.[14]  

Ce desemneaza, in concluzie, conceptul de ,,cultura”? De ce atat de multe dezbateri si chiar conflicte se poarta in numele sau in relatie cu acesta? Cercetarile din campul sociologiei si antropologiei au amendat conceptia clasica a culturii ca ansamblu compact si invariabil de caracteristici impartasite de un grup etnic/national, subliniind caracterul artificial, relational al oricarei culturi.

In tot cazul, ,,cultura” este un termen la moda, (daca ,,rasa” a devenit un cuvant suspect, prin contrast, cel de ,,cultura” este adoptat si celebrat, si chiar puternic asociat emotional si nostalgic cu un mod distinctiv de viata care se adreseaza direct sensului identitatii si apartenentei indivizilor.

3.      NASTEREA MULTICULTURALISMULUI

Conform lui Joseph Raz multiculturalismul ia nastere datorita rupturii dintr-o societate relativ omogena. ,,Ruptura poate fi rezultatul unei cuceriri de teritoriu si al subjugarii populatiei sale indigene sau al unor migratii pe scara larga, cum ar fi migratia africanilor in Marea Britanie sau a turcilor in Olanda. Cateodata ea apare si ca efect al unirii politice a popoarelor din tari vecine, diferite insa din punct de vedere cultural. In toate dintre aceste cazuri culturile constituente sunt expuse la o presiune mare de a se schimba, ca urmare a interactiunii lor cu celelalte grupuri. Este normal ca ele sa se opuna acestei presiuni. Nevoia rezistentei este simtita mai ales de comunitatile mici, aflate in situatia de a coexista cu grupuri mult mai mari care domina arena publica.”[15]

Levente Salat considera ca multiculturalismul este strans legat de schimbarile demografice si de structura a populatiei cu care se confrunta tarile cu un numar mare de imigranti – Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelanda sau chiar Regatul Unit. ,,Aceste procese au generat constientizarea treptata a diferentelor culturale, iar constiintele identitare mobilizate au ridicat probleme tot mai greu de ocolit pentru institutiile statului – probleme legate de raportarea acestora la specificul cultural sau la diferitele identitati culturale. Pentru statul de drept bazat pe principiul democratiei liberale acest lucru insemna raspunsul care trebuia dat la intrebarea privind modalitatea de impacare a diferentelor culturale.”[16]

 Intr-adevar, curentele cele mai influente ale multiculturalismului graviteaza in jurul acestei probleme: de a gasi raspuns la intrebarile contradictorii legate de raportul dintre individul definit in termeni culturali si statul de drept democratic aflat in contextul proceselor sociale datorate imigratiei.

Raz sustine ca cel mai eficient mod de a contracara diversificarea economica moderna si stratificarea de clasa generata de ea ar fi fost mobilitatea sociala, bazata pe un sistem functional de egalizare a sanselor. Intr-un asemenea sistem de referinta, ,,educatia devine un pivot decisiv al mobilitatii – cheie a succesului economic si a accesului egal la acesta.  A inzestra fiecare generatie cu un nucleu cultural – informativ si formativ, obligatoriu si comun – inseamna a stopa diferentierea de clasa si a impiedica sa se produca si sa se accelereze de la o generatie la alta.”[17]

Multiculturalismul constituie o problema a prezentului si a viitorului, o problema politica si una de etica politica. Multiculturalismul a aparut ca efect secundar al miscarii de decolonizare si castiga teren pe zi ce trece.

3.1.          Multiculturalism si cultura/culturi

Giovanni Sartori[18] incearca sa raspunda la intrebarea atat de des intalnita: In ce sens multiculturalismul inseamna cultura si culturi? Autorul incepe astfel prin a preciza ce anume nu este cultura multiculturalistilor. ,,Se intelege ca nu este cultura culta, cultura in acceptia inalta a termenului. Si nici cultura in intelesul antropologic al termenului, conform caruia fiecare fiinta umana traieste in ambianta unei culturi, de vreme ce este un animal vorbitor (loquax) si deci un animal simbolic, caracterizat prin aceea ca traieste in lumi simbolice. Nu este nici cultura ca ansamblu de modele de comportament si nici cultura politica”.[19]

Aceste delimitari prin negatie nu sunt totusi suficiente nici pentru autor caci, asa cum el insusi afirma, ele ,,nu reusesc sa rezume pe cat ar trebui – conceptual vorbind – tocmai fiindca prefixul multi de la multiculturalism nu exprima doar multitudinea de culturi, ci implicit faptul ca acestea sunt diverse, de felurite tipuri”.[20]

Pentru multiculturalisti, cultura poate fi o identitate lingvistica (de exemplu, limba care ne alcatuieste ca natiune), o identitate religioasa, o identitate etnica, si pentru feministe o identitate sexuala, dincolo de care se intelege o traditie culturala in intelesul obisnuit al termenului (de exemplu, traditia ebraica, traditia occidentala, traditia islamica sau obiceiurile fiecarui popor). Aceasta lista este relevanta in a intelege cat de eterogen este amalgamul, precum si cat de mult ne poate insela. Caci sub expresia cultura nu totul este cultura. Si trebuie sa ramana clar ca o diversitate culturala nu este acelasi lucru cu o diversitate etnica: cele doua lucruri sunt foarte diferite.[21]

G. Sartori dezbate problema neobisnuitului agregat in a pune laolalta etnia si feminismul. Autorul considera ca ,,o identitate este revendicata, de regula, daca se simte amenintata; si este amenintata, de regula, fiindca priveste o minoritate care se considera oprimata de o majoritate.”[22] De exemplu, in Statele Unite, albii sunt si ei o etnie; dar fiind majoritari, nu au nici un motiv sa-si revendice o identitate alba. In schimb, femeile, desi sunt pretutindeni o majoritate (fata de barbati), nu inceteaza sa se declare oprimate. Pe ce motiv? - se intreaba Sartori[23]. Etnic nu, fiindca feministele sunt mai intai de toate albe (chiar daca trag dupa ele negre). Cultural? Nu este clar in ce sens. Cultura femeilor americane este in aproape toate sensurile termenului aceeasi cu a barbatilor. Asadar, motivul lor de protest si revendicare este cel de a fi discriminate in special in privinta educatiei. Dar acesta nu este un motiv de revendicare a identitatii si oricum este diferit de toate celelalte. Caci este limpede ca identitatea in cazul femeilor nu este acelasi lucru cu identitatea (cu adevarat amenintata) in cazul indiano-americanilor. Important este aici ca forta multiculturalismului se bizuie pe o stranie alianta si pe stranii tovarasii: o alianta care potential transforma forte minoritare intr-o forta majoritara.

Si atunci, se intreaba Sartori, de ce ii spunem multiculturalism? Raspunsul dat tot de autor este acela ca termenul cultura ,,suna bine, in timp ce, schimbandu-l in rasa si spunand multirasism ar suna rau”. Sartori merge mai departe afirmand ca multiculturalismul este si rasist, ,,in special in randul adeptilor lui turbati, dar nu comite eroarea de a se recunoaste ca atare”.[24]

In ceea ce priveste distinctia dintre termenii multietnic si multirasial, avem de-a face cu doua cuvinte, fiindca etnie vine din greaca, in timp ce rasa este de origine moderna. Asadar cei doi termini ar putea fi sinonimi. Dar in evolutia lingvistica conceptul de etnie a devenit mai extins decat cel de rasa; caci o identitate etnica nu este doar rasiala, ci si o identitate bazata pe caracteristici lingvistice, de obiceiuri si de traditii culturale. In schimb, o identitate rasiala este in prima instanta o (mai restransa) identitate biologica care se intemeiaza mai intai pe culoarea pielii. De altfel, rasa este si un concept antropologic inglobat ca atare in cel de etnie. Concluzia este aceea ca termenul etnic este intrebuintat in sens neutru, in timp ce rasa si rasial sunt ,,descalificante, pentru uz si consum polemic”.[25]

Este evident ca multiculturalismul ca existenta in lume a unei imense multitudini de limbi, culturi si etnii este un fapt atat de evident, incat face inutil un alt termen apt sa le identifice. Multiculturalism este astazi un cuvant purtator de ideologie.

3.2.          Diversitati etnoculturale

Minoritati nationale versus etnii imigrante

Contrar constientizarii tot mai intense a prapastiei ce se deschide intre caracteristicile etnoculturale ale lumii (cele peste 10.000 de etnii care tin la limba, cultura si forma lor de viata traditionala) si ordinea etnopolitica a acestui moment (aproximativ 200 de state recunoscute de comunitatea internationala a statelor), discursul referitor la diversitatea culturala a lumii confunda diferitele tipuri ale diversitatii etnoculturale.

De-a lungul istoriei, diferitele tipuri de comunitati etnoculturale s-au integrat in conditii diferite in comunitatile politice si formele statale de astazi, fapt ce le-a determinat decisiv situatia, natura problemelor, precum si relatia pe care ar dori sa o aiba cu etniile majoritare.

Conform lui Kymlicka, doua sunt categoriile etnoculturale de baza care odata confundate duc la complicatii atat in teoria cat si in practica politica. Astfel, comunitatile etnoculturale ajunse in noile formatiuni statale create in urma schimbarilor istorice – Kymlicka le numeste minoritati nationale – alcatuiesc in cadrul majoritatii natiunilor politice societati separate, paralele, care incearca sa obtina diferite forme de autonomie sau autoadministrare, a caror garantare este privita de ele ca singura posibilitate de pastrarea a specificitatilor existentiale si culturale. ,,Fata de acestea, scopul imigrantilor veniti individual sau cu familia este de a se bucura de o sfera cat mai larga a drepturilor rezultate prin obtinerea cetateniei, si de a se integra cat mai rapid ca membri cu drepturi egale in societatea care i-a primit.”[26]

Comunitatile formate de imigranti – pentru denumirea carora Kymlicka foloseste termenul de grup etnic – tin si ele la pastrarea culturii lor, iar lupta dusa de acestea pentru drepturile lor constituie de obicei parte a stradaniilor de recunoastere a identitatii lor, dar ei nu doresc ca acest lucru sa fie asigurat de sistemul institutional paralel al autoadministrarii si autonomiei, ci prin fortarea cadrelor institutionale si legislative a societatii care i-a primit, in asa fel incat acestea sa devina mai permisive si mai tolerante fata de diferentele etnoculturale.

Statele care cuprind in interiorul lor minoritati nationale sunt numite de Kymlicka state multinationale, in timp ce pentru statele care primesc un numar mare de imigranti foloseste termenul de polietnic. Din aceasta diferentiere rezulta o concluzie importanta: statele care au in componenta lor minoritati nationale nu pot fi considerate, in conceptia lui Kymlicka, state nationale.[27] Conform definitiei de mai sus, minoritatile nationale sunt comunitati care dispun de traditii autoadministrative si, prin urmare, de un sistem institutional mai mult sau mai putin integral; au o limba si o cultura proprie si traiesc pe teritorii pe care prin traditie le considera natale si unde ei formeaza majoritatea. Prin aceste puncte de vedere sunt epuizate in cea mai mare masura majoritatea acceptiunilor folosite de specialisti pentru conceptul de natiune.

Cealalta sursa a diversitatii etnoculturale o constituie emigrarea. Pana la sfarsitul anilor cincizeci, inceputul anilor saizeci, statele care primeau imigranti duceau o politica de asimilare, aplicand dispozitii care aveau menirea sa asigure alinierea si asimilarea totala a imigrantilor la normele culturale dominante. Incepand cu anii saptezeci, aceste state au renuntat treptat la politica de asimilare, introducand o practica mai toleranta fata de identitatea culturala sau obiceiurile imigrantilor. Ca urmare, imigrantii si-au putut pastra si practica traditiile, au putut infiinta in acest scop asociatii bazate pe voluntariat, adeverindu-se rapid faptul, ca si aceia dintre ei care au o identitate culturala marcanta si o constiinta etnica dezvoltata se pot integra in sistemul de institutional al tarii care i-a primit, si isi pot insusi limba oficiala pentru a deveni cetateni loiali si productivi.

Este evident faptul ca multiculturalismul prospera doar in democratiile liberale, in asa-numitele democratii populare – cum era si Romania pana in 1989 – nici nu se poate vorbi de asa ceva. Era permisa doar existenta decorativa a diversitatii, tinta fiind insa nivelarea, deci disparitia intr-o masa amorfa, uniforma ideologic. Diferentele erau doar de natura folclorica intre romani si unguri de exemplu, toata lumea luptand pentru pace si construirea socialismului.

Astfel, politica de asimilare fortata a pierdut treptat teren, iar staruinta imigrantilor in a-si pastra traditiile a fost tot mai putin calificata drept lipsa de patriotism. Insusirea limbii oficiale a ramas cu toate acestea o cerinta.

Atasamentul imigrantilor fata de cultura lor, oponenta lor fata de tendintele asimilationiste, nu inseamna ca grupurile de imigranti ar pretinde un sistem institutional pe care-l percep ca fiind indispensabil pentru afirmarea culturii lor si a societatii paralele, asa cum se intampla de obicei in cazul minoritatilor nationale. Imigrantii tin la pastrarea specificitatii lor etnoculturale in cadrul sistemului institutional oficial al societatii care i-a primit, in timp ce interesul lor este in primul rand acela de a fi cetateni recunoscuti ai curentului principal al societatii, care sa se bucure de drepturi egale. Ei nu traiesc pe teritoriile avute in proprietate in mod traditional de stramosii lor, traditiile lor nu se leaga de resursele unui teritoriu si nu ii caracterizeaza nici o forma de autoadministrare institutionala aparuta istoric si exercitata pe o lunga perioada. Structurile lor de grup sunt caracterizate in primul rand de voluntariat, iar lupta purtata de ei pentru dreptatea etnoculturala se restrange la influentarea conditiilor de integrare: ei incearca sa extinda cadrul legal si institutional al societatii care i-a primit in asa fel incat acestea sa fie cat mai tolerante si mai permisive in privinta specificitatii etnoculturale.[28]

Aceasta echivocitate a termenului de multiculturalitate – atat in ce priveste minoritatile nationale cat si etniile imigrante – poate fi criticata pentru ca termenul ofera deseori posibilitatea unor interpretari contradictorii, chiar subordonate diferitelor interese.

3.3.          Pluralism si/sau multiculturalism?

Pluralism si multiculturalism nu sunt prin ele insele niste notiuni antitetice, incompatibile. Daca multiculturalismul este inteles ca o stare de fapt, ca o expresie care inregistreaza existenta unei multitudini de culturi (intr-o multitudine de intelesuri ce trebuie precizate), intr-un astfel de caz multiculturalismul nu contravene unei conceptii pluraliste despre lume, fiind doar una din posibilele configuratii istorice ale pluralismului. Daca insa multiculturalismul este declarat o valoare, si nu una oarecare, ci prioritara, atunci discutia se schimba.  In acest caz pluralismul si multiculturalismul risca sa intre in coliziune.

Giovanni Sartori subliniaza faptul ca ,,mai mult multiculturalism nu inseamna mai mult pluralism”.[29] Daca o societate anume este din punct de vedere cultural eterogena, pluralismul o asimileaza ca atare. Daca o societate nu este eterogena, ,,pluralismul nu se simte dator sa o multiculturalizeze”.[30] Pluralismul se naste simultan cu toleranta, iar toleranta nu se manifesta foarte entuziast pentru celalalt si alteritate: le accepta pur si simplu. Adica pluralismul apara si totodata franeaza diversitatea.

Pluralismul nu se confunda cu o diversificare sporita, ceea ce este confirmat cu tarie de catre pluralismul partidelor (in pluralismul partidelor trebuie asigurat echilibrul intre doua existente diverse: reprezentativitatea si guvernabilitatea. Daca inmultirea partidelor inseamna cresterea capacitatii lor de a reprezenta diversitatea electoratelor, aceeasi inmultire se va intoarce impotriva guvernabilitatii, a eficientei guvernelor). Asadar pluralismul se recunoaste intr-o diversitate moderata.

Astfel vorbim despre doua versiuni de multiculturalism: un multiculturalism care se supune criteriilor pluralismului si un multiculturalism antipluralist (versiune dominanta astazi). De exemplu, Statele Unite ale Americanii abordeaza un multiculturalism care neaga fara retinere pluralismul: fie din intoleranta, fie fiindca refuza recunoasterea reciproca, punand accent pe separatie in detrimentul integrarii.

3.4.            Multiculturalism descriptiv, normativ si critic

In functie de raportarea fata de diferentele sociale, multiculturalismul are trei interpretari fundamentale: multiculturalism descriptiv, normativ si critic.

Multiculturalismul descriptiv priveste multiculturalismul ca pe un fapt, o atitudine - acest tip de multiculturalism este considerat drept cinic-culinar sau de consum. In aceasta interpretare multiculturalitatea se refera la diversitatea bunurilor  ,,culturale”  din societatea de consum, in primul rand din domeniul productiei culturale (arta, muzica, film etc.), din domeniul comunicarii si al serviciilor (al industriei hoteliere, turismului etc.). Acesta este cazul unui Doner Kebab, al restaurantelor grecesti, al telenovelelor sudamericane. Aceasta forma spectaculoasa, dar superficiala a diversitatii culturale este un rezultat al globalizarii, al productiei si al consumului transnational.[31] In acest caz toleranta culturala este doar o iluzie, deoarece gusturile, dispozitiile diferite sunt mai ales accesorii ale unei alteritati abstracte, intruchipate de nostalgia altor locuri vizitate ca turisti, si nu cele ale unor oameni traind realmente alaturi de noi, avand o alta cultura.

Unii vorbesc despre societatea multiculturala ca despre un fapt, mai ales acolo unde interesele productiei si ale politicii sociale, aparent au relaxat cadrele statului national, si unde este sprijinita imigrarea in tara a fortei de munca slab calificata in idea satisfacerii cerintelor pietii si ale sistemului de pensionare. Acest tip de multiculturalism este denumit multiculturalism instrumental demografic.[32]

Cel mai des, multiculturalismul este abordat intr-un sens normativ: critica regulile anterioare privind diferentele sociale si culturale, pretinde noi norme in aceasta privinta. Conceptul de baza a multiculturalismului normativ este diferenta, care foarte des - spun criticii multiculturalismului - presupune grupuri inchise, sever delimitate. Analistii accentueaza faptul ca multiculturalismul ridicat la nivel politic intareste chiar acel lucru pe care vrea sa-l depaseasca, si anume categorii de identitate rigide, segregatia (adica sciziunea societatii pe grupuri determinate de caracteristici entice si/sau rasiale) minoritatilor. Oponentii multiculturalismului sustin ca acesta duce la ghetoizarea minoritatilor si impiedica integrarea acestora in societatea majoritara.

Conform lui J. Raz, politica multiculturalismului accepta drepturile privind non-diferentierea, dar in actiunea politica considera ca importante doua judecati de valoare: a) libertatea personala si reusita depinde de apartenenta completa si neingradita la un grup cultural respectat; b) crede in pluralitatea valorilor, in special in valabilitatea acelor valori diferite care se materializeaza in practica diferitelor societati. [33]

Multiculturalismul pretinde recunoasterea egalitatii de catre comunitatea politica a tuturor comunitatilor culturale valabile.

 Statul - daca este multicultural - este format din diferite comunitati, si nu este proprietatea niciuneia.

Multiculturalismul critic, pornind de la faptul diversitatii culturale, reevalueaza conceptele si discursurile folosite de culturile dominante si minoritare, cu scopul crearii unei culturi comune mai democratice si mai deschise.

Multiculturalismul critic contesta regulile existente si accentueaza, in primul rand, importanta reprezentarilor si a institutiilor producatoare de sensuri in construirea identitatii. Categoria centrala a multiculturalismului critic este eterogenitatea, adica transformarea discursurilor normative anterioare referitoare la diferentele sociale si culturale, reclamand validarea unor noi norme; se vorbeste despre identitati granita [34](border identity), unde exista un dialog intre intelesuri si influente culturale diferite. ,,Cand adeptii lui gandesc in acesti termini programele de invatamant, ei nu doresc sa introduca canoane inchise minoritare in cele majoritare, ci doresc sa sublinieze caracterul dialogal al pedagogiei”. [35]

Multiculturalismul critic – spun clasicii europeni ai fenomenului – este raspunsul dat la criza tehnicilor de tratare a fenomenului diversitatii culturale si a statului national etnic omogen, iar ca program se angajeaza sa gaseasca noi conceptii pentru convietuirea grupurilor demografice cu traditii diferite. Aspectul programatic a fost conceput inainte de toate in institutii ale normalizarii si ale controlului social, respectiv in invatamant, in pedagogie si in politica sociala. Exista tendinta ca multiculturalismul sa fie interpretat tot mai mult ca o tehnica sociala dispunand de o ideologie proprie.

Multiculturalismul critic nu porneste de la ocrotirea culturilor, ci, mai ales, desfiinteaza orice discurs si tehnica, care abordeaza o cultura ca unitate izolata si o trateaza ca un fenomen al unui domeniu independent de procesele sociale sau politice. In sensul acestei critici politica de identitate multiculturalista care se suprapune cu identitatea etnica este periculoasa indeosebi pentru ca esentializeaza culturile, pune prea mare accent pe caracterul lor inchis si pe deosebirea lor, iar prin aceasta face indivizibile domeniile de interpatrundere dintre culturi.

Multiculturalismul critic pretinde ca sfera culturii/culturilor sa fie abstrasa din centrul sistemelor politice si al comunitatilor sociale, respectiv al ideologiilor care il legitimeaza. Principiul culturii unice trebuie inlocuit cu ,,principiul ca institutiile politice ale statului trebuie sa-si castige legitimitatea din sprijinirea si coordonarea convietuirii diferitelor grupuri, traditii si identitati culturale. Nu cultura, ci capacitatea de a crea cultura va fi principiul, pe care pe de o parte il sustin noile teorii culturale ale antropologiei, dar pe care, pe de alta parte, se poate construi o politica. Menirea acestei politici nu este sprijinirea culturilor existente, care se zbat pentru recunoasterea lor, ci crearea unui  cadru constituit din institutii si discursuri metaculturale, care sustin si sprijina manifestarea in sfera publica a grupurilor, identitatilor si problemelor culturale.”[36]

Scopul politicii multiculturalismului este sa sprijine capacitatea oamenilor, a tuturor membrilor si grupurilor societatii de a se reprezenta pe ei insisi.

3.5.          Multiculturalismul la nivel de politica

Multiculturalismul la nivel de politica de stat considera ca diversitatea trebuie sa fie nu doar tolerata, ci si sprijinita, iar pe aceasta baza se sugereaza doua directii ale actiunii politice: transfornarea pluralista a institutiilor nationale si a serviciilor organizatorice si crearea unor cadre institutionale in care minoritatile sa-si poata pastra mostenirile culturale, fara a-si pierde astfel sansa egalitatii sociale.

Multiculturalismul ridicat la nivel de politica ajunge sa consolideze exact ceea ce ar dori sa depaseasca: categoriile identitare rigide si segregatia minoritatilor. Raspunsul minoritatilor la o astfel de politica este retragerea intr-o forma de viata microcomunitara, cu o identitate culturala autentica.

Multiculturalismul ,,defineste in primul rand critica statului national asimilator, care urmareste omogenizarea etnica, respectiv critica culturii nationale subordinate acestuia, cautand alternativele care recunosc si promoveaza diversitatea culturala. Ca un nou discurs si o noua strategie politica este in multe privinte asemanator miscarilor feministe sau a minoritatilor sexuale.”[37]

Segregatia[38]este o tendinta permanent prezenta la nivel social, dar accentuata de anumite tipuri de politica. Granitele rigide, impenetrabile dintre grupurile sociale, separarea pe baze etnice sau rasiale pot fi explicate in mai multe feluri: din cauza concurentei inegale pentru bunurile limitate si pentru putere, a exploatarii bazate pe clase sociale, din cauza interiorizarii inferioritatii si a imbinarii acesteia cu identitatea culturala colectiva si din cauza aparitiei unei enclave etnice, fuctionand dupa propriile legi.

Critica segregatiei atrage atentia in primul rand asupra faptului ca inegalitatea, care are in primul rand origine economica, este legitimata si permanentizata de rasismul institutionalizat, de practica birocratica a discriminarii.

In dimensiunea sa politica, multiculturalismul este corelat, in primul rand, cu emanciparea, cu recunoasterea si cu lupta pentru o reala egalitate de sanse a grupurilor etnice si rasiale.

 Criticii considera ca problemele ridicate de identitatea culturala, de minoritatile culturale – atat la nivelul principiilor cat si al practicilor – sunt radical diferite de problemele celorlalte grupuri marginalizate. Totusi putem gasi multe similitudini in felul in care se discuta in public in ultimii douazeci de ani despre minoritati etnice / rasiale, femei sau minoritati sexuale. Se folosesc aceleasi concepte (de exemplu, identitate, cultura), iar in interpretarea lor gasim referiri la aceleasi traditii ale istoriei ideilor. Cea mai mare asemanare consta in tehnica prezentarii problemelor, in modul in care sunt reprezentate si se fac publice diferitele probleme ale identitatii.

In disputa dintre adeptii si oponentii multiculturalismului se confrunta conceptiile traditionale ale relatiei dintre identitate si politica. Adeptii multiculturalismului cred ca au gasit un instrument radical nou pentru tratarea deosebirilor sociale si acesta poate sa functioneze in cadrul statului democratic. Dupa Raz, liberalismul are trei raspunsuri la aceasta problema: 1) atitudinea numita toleranta, care inseamna si limitarea celor diferiti in folosirea spatiilor publice si a mediei; 2) conceptia care, impotriva discriminarii, ocroteste prin drepturi individuale; 3) sustinerea multiculturalismului din convingerea ca libertatea si reusita personala depind de posibilitatea de a apartine unui grup cultural.[39]

Un punct de plecare al multiculturalismului consta in aceea ca statul liberal desi i-a ocrotit pe membrii minoritatilor de discriminare cu ajutorul legilor sale, nu a sprijinit exprimarea culturii lor specifice.

Adeptii multiculturalismului vad doua modalitati ale emanciparii si totodata ale integrarii sociale pentru minoritatile marginalizate si identitatile nerecunoscute.  Cultura comuna controlata de stat, cele mai importante discursuri publice si institutiile politice trebuie transformate in asa fel incat acestea sa recunoasca si sa reprezinte pluralismul valorilor, diferentele existente si dreptul la a fi diferit. Pe de alta parte, doresc sa aplice si tehnici speciale in practica politica, de exemplu discriminarea pozitiva in diferite domenii concurentiale, cu ajutorul carora se pot echilibra situatiile sociale defavorizate. Multiculturalismul cauta solutii politice noi la problemele aparute in societatile moderne sau care pana in present nu au fost solutionate in mod satisfacator: statutul politic al imigrantilor, problema marginalizarii minoritatilor autohtone, tratarea dezavantajelor sociale provenite din aceste diferente.

Multiculturalismul pune in lumina minoritatile, diferentele, diversitatea. Dar inainte de toate, inseamna un nou discurs, care tinteste atat omogenizarea cat si discriminarea, situeaza intr-un alt context raporturile dintre identitate, cultura si politica.

4.      MULTICULTURALISMUL IN ROMANIA

Modul in care multiculturalismul face cariera in Romania este surprinzator, mai ales prin sistemul de referinta in care este plasat. Una dintre axiomele false este cea conform careia multiculturalismul ar lansa cultura romaneasca in circuitul marilor valori mondiale, contracarand pozitia sa marginala, periferica, minora. In spiritul aceluiasi multiculturalism s-a incercat recuperarea campaniei lovinesciene de sincronizare cu valorile apusului, de integrare prin imitatie a culturii romane in conceptul occidentul european.[40]

In acest orizont de referinta, cultivarea agresiva a specificului de catre autohtonistii interbelici sau de cercurile Romaniei de astazi, se inscriu in spiritul logicii multiculturaliste, care presupune refuzul dialogului cultural.

Radu Neculau[41] dezbate felul in care Hurduzeu[42] defineste multiculturalismul, subliniindu-i trasaturile negative vazute de acesta din urma: “o ideologie stangista”, “colectivista”, un instrument de “distrugere a unicitatii valorice”, o ideologie care “pune semnul egalitatii intre toate culturile lumii” si potrivit careia “culturile nu pot fi superioare sau inferioare”, ci “doar diferite”; o ideologie care “trece sub tacere caracterul national sau universal al culturii, diferenta de esenta intre culturi si subculturi” o ideologie a “enclavizarii culturale si a conflictelor entice”, o ideologie pentru care “standardele de valoare sunt total arbitrare”, o ideologie “a carei esenta este sa schimbe lumea”, o ideologie care “vrea sa curete cultura occidentala de orice urma de rasism”, o ideologie ce poarta “matricea stilistica protestanta”, o ideologie a “expansiunii mondiale a fortelor tehnologice si a capitalismului financiar”.

Dincolo de aceste afirmatii considerate de catre Radu Neculau false sau absurde, inexacte sau contradictorii, multiculturalismul apare ca o ideologie extrem de generoasa, toleranta si rezonabila. In opinia lui Neculau culturile nu pot fi superioare sau inferioare, ci doar diferite, iar “prejudecatile eurocentriste, nationaliste, elitiste, antiminoritare trebuie denuntate”; grupurilor de victime trebuie sa li se acorde o atentie speciala; lumea trebuie schimbata; cultura occidentala trebuie curatata de rasism. Redusa la aceste caracteristici, ideologia multiculturalista pare mai curand un iluminism decat un instrument de distrugere, relativizare, suprimare, excludere etc., asa cum pare sa fie convins Hurduzeu. Trasaturile de mai sus sunt tocmai cele care definesc “proiectul emancipator al modernitatii europene si profilul ideal al omului occidental tolerant, deschis, neprejudicativ, solidar” – conchide Neculau. [43]





Intrarea multiculturalismului pe piata de idei din Romania este consecinta unui efort timid de racordare la discursul intelectual occidental.

Impunerea multiculturalismului ca tema importanta a dezbaterii publice din Romania este coextensiva procesului de delimitare a unor noi pozitii in mediile intelectuale si politice. Miza acestui proces consta in impunerea unui nou criteriu de identificare a democratului, altul decat acela furnizat de opozitia fata de comunism. Astfel, pe langa faptul ca propune noi forme de critica si actiune sociala, multiculturalismul pare sa reprezinte si un coagulant identitar.

In primul rand, multiculturalistii provin dintre intelectualii activi din diferite organizatii civice care, in perioada postdecembrista, au abandonat discursul anticomunist, ,,preferand strategiei de demascare ideologica o forma alternativa de critica sociala si politica, construita pe retorica drepturilor civice, a participarii minoritatilor entice, religioase sau sexuale la viata publica, a criticii feministe a institutiilor etc.”[44]

Cel de-al doilea mediu de provenienta a sustinatorilor multiculturalismului (prin reprezentanti, obiectul preocuparii si audienta lor comuna, cele doua medii se afla intr-o relatie de contiguitate) este universitatea. In deceniile trecute, universitatea a fost perceputa ca o institutie nationala, monocolora, identificata exclusiv cu misiunea de formatoare a statului si modelata pe structurile de partid.

Apare frecvent intrebarea daca multiculturalismul a aparut ca o preocupare academica.

Radu Neculau subliniaza faptul ca dezvoltarea institutionala si diversificarea interna a universitatii in perioada postdecembrista are aici o importanta decisiva. “Reinfiintarea unor departamente suprimate in anii ’80 (cum este psihologia) si introducerea unor discipline noi (stiintele politice), dezvoltarea departamentelor de sociologie, aparitia preocuparilor de filosofie sociala, antropologie sau critica feminista au impins in centrul atentiei modele diferite de competenta intelectuala si forme de analiza sociala si politica inexistente. Deschiderea fata de neo-pragmatism si filosofia morala de influenta analitica arata destul de clar intentia de a iesi din sfera traditionala a preocuparilor intelectuale romanesti prin impunerea unor noi topici de discutie. A contribui la discursul critic pare sa nu mai insemne, astazi, comentarea productiei literare romanesti prin prisma angajamentelor politice contestabile ale scriitorilor in comunism sau a compune eseuri filosofice cu trimitere autobiografica”.[45]

Levente Salat considera ca felul in care conceptul de multiculturalism a castigat faima in sfera publica din Romania ultimilor ani, prin revendicarea care a produs atatea polemici – pe seama cazului universitatii de stat maghiare de la Cluj[46] – ,,poarta o relevanta sugestiva: pe de o parte face lumina in privinta anumitor particularitati care impovareaza, inca, atat constiinta nationala romana cat si cea maghiara, pe de alta parte ilustreaza neincrederea reciproca care umbreste incercarile de a crea conditii institutionalizate pentru coexistenta interetnica in Romania”.[47]

“Pana si abordarile nepublicistice, mai ample, motivate de intentia nepretentioasa a clarificarii conceptului de multiculturalism poarta deseori insemnele unei gandiri preconcepute, cazand frecvent in greseala generalizarilor exagerate”.[48] Chiar daca unele constatari se incadreaza in unele variante ale multiculturalismului, concluziile acorda in general atentie doar anumitor elemente ale continutului semantic extrem de ramificat, iar punctele de vedere alternative sunt tratate ca inexistente.

De asemenea, majoritatea clasificarilor sunt de cele mai multe ori incomplete si imposibil de comparat intre ele, iar denumirile identice si asemanatoare acopera de multe ori continuturi diferite, cu referiri la alti autori, care daca abia pot fi suspectati ca apartinand aceleiasi comunitati de idei. In mod cert si acest lucru se leaga de imaginea contradictorie care s-a conturat pe parcursul ultimilor ani in sfera publica din Romania despre conceptul de multiculturalism: in timp ce unii raman partizani ai conceptului, altii sunt sceptici in privinta posibilelor urmari ale raspandirii acestuia. Daca unii accentueaza irelevanta conceptului in context romanesc, altii in schimb atrag atentia asupra posibilitatilor si pericolelor politice pe care le ascunde acesta. Iar daca se gasesc din aceia, care vad in diferitele curente ale multiculturalismului puncte de sprijin spiritual pentru incercarile de emancipare ale minoritatilor, exista si autori care se tem ca raspandirea ideilor multiculturale va duce la consolidarea segregarii identitatilor etnoculturale si la marginalizarea si mai accentualta a identitatilor periferice sau hibride.

In opinia lui Levente Salat, “conceptul si-a meritat soarta de care a avut parte in Romania”.[49] Astfel, in a doua jumatate a anilor ’90, acceptiunea dupa care multiculturalismul “inseamna in acelasi timp totul sau nimic” a ajuns sa domine pana si mediul lui natural de provenienta.[50]

4.1.          Minoritatile din Romania

Romania este considerata un model european al relatiilor interetnice, deoarece are legi care sanctioneaza aspru discriminarea, permite minoritarilor sa devina politicieni profesionisti, accepta invatamantul in limbile diferitelor etnii si universitatile multiculturale. In acelasi timp insa, marile comunitati minoritare nu sunt reprezentate aproape deloc in administratia centrala.

Romania, tara in care populatia majoritara este socotita toleranta fata de minoritari, a fost totusi marcata de conflicte interetnice. Cele mai puternice conflicte au avut epicentrul in judetul Mures, unde convietuiesc maghiari, romani si rromi, si s-au petrecut in primii ani dupa caderea dictaturii Ceausescu, cand populatia nu era obisnuita cu libertatea de exprimare, iar tensiunile sociale rabufneau instantaneu. Comunitatea rroma este mai prost vazuta si adeseori marginalizata, in ciuda eforturilor Guvernului de a o integra in societate. Din ce in ce mai multe voci ale politicienilor de la Bucuresti acrediteaza ideea ca problema rromilor nu este una nationala, ci una a intregii Europe, considerand ca ea ar trebui rezolvata la nivelul Uniunii Europene.

Minoritatile mai vizibile sunt deseori folosite pe post de tapi ispasitori pentru a deturna atentia cetatenilor de la problemele interne importante cu care se confrunta o tara. Salat Levente, profesor de stiinte politice la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, considera ca aceasta este o practica ,,frecventa, peste tot in lume, inclusiv in Romania, iar conditiile de criza sunt prielnice aplicarii acestei tactici”. Sociologul Ovidiu Voicu argumenteaza ca si Romania a avut, de-a lungul timpului, astfel de ,,minoritati de serviciu”: ,,Daca inainte de ‘89, aceasta era minoritatea maghiara, dandu-se tot timpul vina pe iredentismul maghiar”, dupa Revolutie, minoritatea maghiara a fost inlocuita de cea rroma. Momentul schimbarii l-a reprezentat cooptarea UDMR la guvernare, sustine Ovidiu Voicu, iar minoritatea de sacrificiu este acum cea rroma.[51]

Minoritarii activi in viata politica:

Minoritarii din Romania au fost dintotdeauna bine reprezentati in Parlament, chiar daca in structurile legislative ei au promovat legi care tin mai degraba de reglementarea unor domenii economice decat de drepturile propriilor etnii. La ora actuala exista 18 organizatii inregistrate ale minoritatilor nationale, in afara celei maghiare, care au dreptul de a-si trimite in Parlament, o data la fiecare 4 ani, cate un reprezentant. Aceste organizatii reprezinta etniile: rroma, italiana, albaneza, macedoneana, croata, bulgara, ucraineana, sarba, elena, turca, tatara, turco-musulmana, slovaca, ceha, armeana, rutena, germana, evreiasca, poloneza si a rusilor lipoveni.

Organizatiile minoritatilor care nu obtin in alegeri cel putin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, potrivit legislatiei, la un mandat de deputat, daca au obtinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egal cu cel putin 10% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat. Legea electorala este insa considerata discriminatorie si acuzata de conservarea unui cerc vicios de procedura, in conditiile in care unele etnii precum secuii, aromanii si ceangaii nu sunt reprezentati in Consiliul Minoritatilor Nationale, iar accesul in aceasta structura se poate face doar castigand mandate in Parlament.

Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR) s-a implicat atat in problematica minoritatilor nationale, cat si in guvernarea tarii, oferind de-a lungul timpului, prin specialistii sai, inclusiv vicepremier si ministri, expertiza in domenii-cheie precum Mediul, Lucrarile Publice, Sanatatea sau Comunicatiile.

Increderea acordata Uniunii de catre etnicii maghiari, dar si de catre romani a fost reflectata si in rezultatele alegerilor locale din 2008, pe listele sale fiind alesi 184 primari, 89 consilieri judeteni si 2.195 consilieri locali.

In prezent, patru consilii judetene (Covasna, Harghita, Mures si Satu Mare) sunt prezidate de reprezentantii UDMR, iar candidatii Uniunii au fost alesi primari in mai multe localitati cu populatie majoritar romaneasca, precum Satu Mare, Reghin si Jimbolia.

Majoritarii romani au votat si minoritari germani in alegeri, asa cum s-a intamplat in cazul primarului Sibiului, Klaus Iohannis, reprezentand Forumul Democrat al Germanilor din Romania. Iohannis si-a castigat cel de-al treilea mandat la conducerea orasului din primul tur de scrutin cu peste 85% din voturile populatiei romanesti.

Istoria ultimilor 20 ani a Romaniei a fost marcata de conflicte interetnice, cele mai puternice avand ca epicentru judetul Mures, situat in Regiunea de Dezvoltare Centru a Romaniei. Primul dintre acestea a avut loc chiar in municipiul Targu-Mures, in martie 1990. Aici s-a iscat o batalie generala, in cadrul careia cinci oameni (trei maghiari si doi romani) si-au pierdut viata, iar alte 278 de persoane au fost ranite. Scanteia care a declansat conflictul a fost promovarea, in cadrul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, a unor idei neobisnuite pentru o Romanie abia iesita din comunism si extrem de sensibila la cele mai mici tensiuni politice si sociale – autonomie culturala, invatamant in limba materna, precum si a simbolurilor statului ungar.

A urmat, in septembrie 1993, conflictul de la Hadareni (Mures) intre rromi pe de o parte, si romani si maghiari, pe de alta, cand patru persoane au murit, 14 locuinte au fost incendiate, iar alte patru au fost distruse partial. Curtea Europeana a Drepturilor Omului le-a dat dreptate rromilor, acordandu-le daune materiale si morale cuprinse intre 11.000 si 95.000 de euro. Judetul Mures pare sa fie, la ora actuala, un vulcan inactiv, caci pericolul unor conflicte interetnice romano-maghiare persista.[52]

Institutul National pentru Studierea Holocaustului ,,Elie Wiesel” a dat publicitatii, in 2007, un sondaj de opinie cu privire la perceptia relatiilor interetnice din Romania. Potrivit sondajului, intre 58 si 71% din romani cred ca minoritatile trebuie sa aiba aceleasi drepturi ca si majoritarii. In ceea ce-i priveste pe evrei, mai mult de jumatate dintre respondenti au fost de acord ca acestia au o relatie buna cu restul populatiei, iar 42% au aratat ca evreii reprezinta o comunitate care conduce la progresul tarii. Un alt sondaj de opinie, realizat in Cluj-Napoca in 2006, de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala arata ca stereotipurile etnice raman in continuare foarte puternice, in ciuda tolerantei ridicate pentru minoritari.[53]

Astfel, daca romanii au o perceptie in general pozitiva despre maghiari (si reciproca este valabila), in schimb fata de etnicii rromi persista prejudecatile, iar ei sunt vazuti in continuare ca ,,lenesi”, ,,hoti” sau ,,smecheri”.

Exista semne ca relatiile dintre romani si minoritarii rromi s-ar fi putut deteriora si mai mult in ultimii ani, din cauza scandalurilor in care a fost implicata minoritatea rroma din Italia. Un studiu realizat de Metro Media Transilvania in 2008 arata ca singurii pe care romanii din Italia nu-i vor in preajma lor sunt rromii.

Minoritatea rroma pare a fi cea mai defavorizata. Din punct de vedere al imaginii sociale, comunitatea rromilor este privita cu mari prejudecati in ceea ce priveste raportarea la munca si unele aspecte ale specificului lor cultural. Este foarte probabil ca, inainte de 1989, rromii sa fi avut o situatie mai avantajoasa decat astazi, admite profesorul clujean L. Salat: ,,Aveau locuri de munca in special in jurul gospodariilor de stat agricole, aveau conditii de locuit cvasidecente”. Aparent, pentru rromi, aceasta a fost o consecinta pozitiva a sistemului comunist, insa profesorul atrage atentia ca este foarte posibil sa fi existat atunci si alte probleme si mai grave legate de rromi care au ramas ascunse.

Pe de alta parte, intransigenta romanilor fata de rromi are cauze sociale si culturale, legate mai ales de cultura nomada: Rromii si-au asumat rolul de paria si sunt asociati cu nemunca, hotia si mizeria. Chiar daca nu toti se incadreaza in aceasta perceptie, exemplele negative sunt foarte vizibile. Mai mult, imaginea negativa a rromilor in societatea romaneasca pare sa se amplifice si din cauza perceptiei ca ei sunt cauza pentru care romanii sunt prost vazuti in strainatate.

,,Multe dintre problemele pe care le au sau le provoaca rromii pleaca de la faptul ca nu au educatie”, spune deputatul Madalin Voicu intr-o emisiune TV, care crede ca ei ar trebui sa fie invatati sa munceasca. Pentru alfabetizarea rromilor, statul roman a finantat locuri speciale in scoli, in licee si in facultati. Astfel, numarul prescolarilor si elevilor de etnie rroma a crescut de la 109.325 in anul 1990 la peste 260.100 in prezent, reprezentand 7,43% din totalul populatiei scolare, a declarat Gheorghe Sarau, consilierul pentru probleme de limba romana din cadrul Ministerului Educatiei. Natalitatea in comunitatile de rromi este mult mai ridicata in comparatie cu cea a romanilor, ceea ce l-a facut pe deputatul Madalin Voicu, cunoscut aparator al drepturilor acestei minoritati, sa afirme ca in curand Romania se va numi Rromania: ,,In 20 de ani Romania se va scrie cu doi de R”.

Presedintele Traian Basescu sustinea, in august 2007, in timpul unei vizite in Covasna, necesitatea introducerii unui sistem special de predare a limbii romane pentru copiii maghiari. Solutia ar fi ca romana sa fie invatata precum o limba straina. Discutia a fost reluata in acest an, cand ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a promis ca va incerca sa gaseasca o solutie pentru eficientizarea invatarii limbii romane in scolile maghiare, dupa ce inspectorii scolari i-au raportat ca elevii maghiari nu stiu limba romana. In schimb, presedintele UDMR, Marko Bela, propunea recent modificarea legislatiei astfel incat copiii maghiari sa invete dupa programe si manuale diferite de cele romanesti pana in clasa a XII-a.

Multe dintre problemele minoritatii maghiare din Romania au fost discutate in cadrul celor patru sedinte de guvern romano-ungare care au avut loc pana acum. Nerezolvata a ramas problema autonomiei Tinutului Secuiesc, autonomie ravnita de reprezentantii comunitatii maghiare, dar respinsa ferm de Bucuresti. ,,Romania nu recunoaste drepturi colective pentru minoritati si nu accepta ideea de autonomie teritoriala”, a declarat presedintele Traian Basescu, intors dintr-o vizita intreprinsa la Budapesta.

Profesorul Salat Levente, recunoaste ca drepturile comunitatii maghiare au evoluat spectaculos fata de perioada comunista din punct de vedere lingvistic, al invatamantului si al administratiei publice. Pe de alta parte, felul in care este definita comunitatea politica romaneasca face ca maghiarii sa se simta exclusi.

Conform recensamantului din ianuarie 1992, structura populatiei era urmatoarea: romani (89.4%), maghiari (7.13%), tigani (1.80%), germani (0.52%), ucraineni (0.29%), rusi-lipoveni (0.17%), sarbi (0.14%), turci (0.13%), tatari (0.11%), slovaci (0.09%), alte nationalitati: bulgari, evrei, croati, cehi, polonezi, greci, armeni s.a. (0.3%).

Minoritatile etnice au reprezentat intotdeauna un procent semnificativ din populatia Romaniei. In anul 1930, populatia Romaniei era putin peste 18 milioane de locuitori. Romanii reprezentau 73% dupa limba materna si 71,9% dupa etnie, din populatia tarii. Peste sase decenii, conform ultimului recensamant, procentul minoritatilor din totalul populatiei Romaniei (de circa 22 milioane de locuitori) reprezinta circa 12%.

La ora actuala in Romania sunt recunoscute oficial 18 minoritati etnice, fiecare dintre acestea (cu exceptia celei maghiare) fiind reprezentate automat in Parlamentul Romaniei. Lor li se mai adauga organizatii deja constituite ale slavilor macedoneni (de asemenea, cu un reprezentant in Camera Deputatilor), ale rutenilor etc.

Potrivit ultimului recensamant al populatiei din Romania, realizat in 2002, comunitatile maghiara si rroma sunt cele mai numeroase. Recenzorii au inventariat 1.434.377 persoane care s-au declarat de etnie maghiara (6,6% din cetatenii tarii), 535.250 de persoane de etnie rroma, 61.091 ucraineni si 60.088 germani. Urmatoarele etnii reprezentate in Consiliul Minoritatilor Nationale, in ordinea numarului de membri, sunt: rusii lipoveni – 36.397 membri, turcii – 32.596, tatarii – 24.137, sarbii – 22.518, slovacii – 17.199, bulgarii – 8.022, croatii – 6.786, grecii – 6.513 si evreii – 5.870. Exista si grupuri etnice mai putin numeroase, cum ar fi albanezii – 520 de persoane declarate la ultimul recensamant, macedonenii slavi – 731 de membri, rutenii – 262 membri sau ceangaii – 1370 membri.[54]

In urma recensamantului din 2002 s-a stabilit ca 10,5% din populatia Romaniei are alta etnie decat cea romana, iar 9% din populatie are alta limba materna decat limba romana. In prezent, 18 minoritati au cate un deputat din oficiu, iar partidul maghiarilor UDMR are 27 de mandate de deputat (7.83%) si 12 mandate de senator (8.57%).

In general, cu unele exceptii, minoritatile etnice s-au bucurat in Romania moderna de drepturi si libertati care le-au permis sa-si conserve si promoveze specificul etnic sau cultural.

Nu trebuie trecute cu vederea unele momente din istorie precum perioada de robie a tiganilor, masacrarea a numerosi evrei si tigani in anii '40, politicile de deznationalizare a maghiarilor sau cele de favorizare a plecarii din tara a germanilor si evreilor in timpul regimului comunist.

Dupa 1990, chestiunea ocrotirii minoritatilor s-a pus cu mai multa pregnanta. Crearea si mentinerea conditiilor pentru pastrarea, dezvoltarea si afirmarea identitatii minoritatilor nationale au devenit - uneori doar la nivel retoric - politici de stat. Principala idee care ramane este ca minoritatile nationale, prin contributia lor la viata culturala, stiintifica si economica a tarii, prin spiritul de convietuire si acceptare reciproca pe care-l genereaza, reprezinta un atu si o bogatie pentru Romania. In acest context, protectia si valorizarea lor poate insemna o indatorire.

In cadrul populatiei minoritare din Romania exista diferente semnificative intre etnii in ceea ce priveste volumul, trasaturile etno-culturale si nivelul mobilizarii etno-politice. Sub aspectul diferentelor etno-culturale se remarca cele lingvistice si cele religioase. De asemenea, distributia teritoriala a etniilor prezinta o importanta deosebita.

In legatura cu concentrarea regionala a anumitor populatii minoritare, aceasta implica un anumit nivel de integrare regionala. Aceasta situatie este caracteristica mai ales Banatului, unde, indiferent de nationalitatea declarata, ,,identitatea de banatean este foarte puternica si in multe situatii transcende granitele etnice”.[55]

Regiunile cu cea mai mare diversitate etnica din Romania sunt Transilvania, Banatul, Bucovina si Dobrogea. In zonele cu diversitate etnica mai redusa, precum Oltenia si Moldova, se manifesta cea mai mica deschidere atat fata de pluralismul etnic, cat si fata de cel politic.

 Sub aspectul mobilizarii politice, al relatiei dintre elita politica a minoritatilor si stat, putem distinge trei situatii:

Ø      Minoritatea maghiara, care incearca sa-si renegocieze statutul politic si public cu statul roman;

Ø      Minoritatile reduse ca volum, avand probleme specifice legate de mentinerea identitatii culturale, care sunt integrate in sistemul politic prin mecanismele de reprezentare specifice si care dispun de o anumita capacitate de a mobiliza resurse si de a influenta deciziile politice, pentru mentinerea identitatii lor specifice;

Ø      Minoritatea rromilor, marginalizata atat social cat si cultural, cu un nivel de mobilizare politica nesemnificativ. Problemele specifice legate de aceasta populatie sunt foarte variate si apar mai ales la nivel local, fara a fi suficient de articulate la nivelul marii politici.

In urma recensamintelor – din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992 si 2002 – se observa o reducere treptata a ponderii si numarului grupurilor minoritare din Romania, fapt ce se explica doar partial prin asimilarea la grupul majoritar, si se datoreaza, mai ales in cazul etnicilor germani si evrei, si partial al celor maghiari, emigrarii. Tot asa, modelele de reproducere demografica difera de la un grup etnic la altul, fapt ce explica descresterea volumului unora dintre acestea.

4.2.          Participarea politica a minoritatilor

 In cadrul sistemului politic din Romania, structurat dupa 1989, exista institutii menite sa faciliteze reprezentarea efectiva a minoritatilor in politica. Exista doua forme institutionalizate principale prin care se realizeaza aceasta participare:

1.      O formula de asociere a minoritatilor, implicand cooptarea reprezentantilor organizatiilor minoritare la anumite niveluri ale procesului de decizie politica, concretizata in Consiliul Minoritatilor Nationale (avand in principal un rol consultativ) si Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale, care este o structura Guvernamentala, promovand in cadrul Executivului (pe langa sarcinile si proiectele care ii revin din Programa de Guvernare) hotararile luate de Consiliul Minoritatilor Nationale.

2.      Facilitati acordate prin Legea Electorala pentru reprezentantii minoritatilor, si anume un prag electoral mai mic pentru candidatii organizatiilor legal constituite ale minoritatilor nationale, la alegerile generale.

Conform Legii Electorale, organizatiile legal constituite ale minoritatilor beneficiaza de un mandat de deputat (un loc in Camera Deputatilor) ,,daca au obtinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egale cu cel putin 5% din numarul mediu de voturi valabil exprimate la nivelul tarii pentru alegerea unui deputat”.[56]

In astfel de imprejurari apar si unele probleme specifice precum:

-          In cadrul legislatiei ce reglementeaza functionarea diferitelor niveluri ale administratiei locale nu exista prevederi care sa asigure participarea directa sau indirecta in procesul de decizie, prin care sa se promoveze interesele specifice locale ale comunitatilor minoritare. Trebuie mentionat faptul ca minoritatile, data fiind ponderea lor in anumite localitati, au sansa de a promova reprezentantii in Consiliile Locale. Problema majora o reprezinta faptul ca acesti reprezentanti nu au nici o competenta specifica prin care sa poata influenta in mod direct sau indirect deciziile care afecteaza comunitatile etnice, la nivel de localitate, exceptand situatiile de majoritate sau de aliante, respectiv nu au nici un statut formal special in relatia cu diferitele autoritati publice.

-          Consiliul National al Minoritatilor gestioneaza fonduri bugetare din care sunt sprijinite activitati menite sa: sustina conservarea si dezvoltarea identitatii culturale a minoritatilor; sa isi exprime pozitia in legatura cu legi si proiecte de legi care au un impact direct sau indirect asupra vietii comunitatilor etnice minoritare; sa sesizeze clasa politica si opinia publica asupra unor fenomene ce influenteaza in mod negativ dezvoltarea acestor comunitati si convietuirea interetnica. Pana la ora actuala nu s-a pus problema extinderii competentei acestui for in directia unui drept de veto limitat.

O cerere insistenta, formulata mai ales de Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, este implementarea unor formule de gestionare a problemei minoritatilor care ar presupune devolutia puterii centrale si descentralizarea, variate forme de autonomie (personala, culturala, teritoriala). Majoritatea clasei politice si in general opinia publica dezbaterea acestei cereri, cel mai adesea fiind invocat efectul domino.[57]

In Constitutia Romaniei se spune ca ,,Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai fara diferenta de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala”. Astfel se consacra fara dubiu caracterul civic al natiunii romane. In acelasi timp, Constitutia Romaniei recunoaste explicit existenta minoritatilor nationale pe teritoriul sau si instituie principiul respectului pentru drepturile lor cultural-identitare. Dimensiunii civice a statului sau natiunii romane i se asociaza, deci, dimensiunea multiculturala. Pe aceasta dubla natura a natiunii se bazeaza modelul romanesc al pacii inter-etnice si securitatii identitare.

In logica ei, strategia de securitate nationala a Romaniei aseaza printre obiectivele si mijloacele politicii de securitate nationala constructia statului roman ca ,,stat civic si multicultural”.

Spre deosebire de Constitutia romana, Constitutii precum cele ale Greciei, Italiei sau Ungariei, punand la baza edificiului statal poporul, fac referire doar la caracterul etnic al natiunii. In cazul Ungariei, mentiunea potrivit careia minoritatile nationale si etnice impart puterea cu poporul fiind elemente constitutive ale statului face si mai clar faptul ca puterea apartine etnicilor maghiari, ei acceptand sa o imparta cu minoritarii.       

In timp ce in Romania etniile se unesc printr-un ,,contract national” spre a da nastere unui stat comun, in Ungaria etniile se separa spre a coabita in statul majoritatii maghiare. Alte state, precum Danemarca, Franta sau Olanda nu dau recunoastere constitutionala minoritatilor nationale, ramanand fie pur civice, fie pur etnice.

Pentru un minoritar maghiar din Romania idealul este ca aceasta sa fie stat civic, iar Ungaria stat etnic. Astfel el ar putea solicita in acelasi timp protectie celei dintai in calitate de cetatean, iar celei din urma in calitate de membru al natiunii culturale maghiare. Dar pentru stabilitatea ordinii europene o atare situatie este inacceptabila.

De cativa ani, mai exact din 1993, ungurii din Romania, prin intermediul UDMR, si-au structurat un sistem de cereri a caror realizare o considera necesara pentru pastrarea si afirmarea identitatii lor. A fost mai intai Proiectul de Lege privind minoritatile nationale si comunitatile autonome, iar mai apoi Programul UDMR adoptat la Congresul al IV-lea, din mai 1995. Reactiile din societatea romaneasca, pe marginea acestor documente si a solicitarilor continute, au fost descurajante. ,,S-a realizat un consens in respingerea celor mai multe din ele fara o adevarata discutie, fara a se incerca patrunderea in intimitatea cererilor si a se vedea in ce masura ele au doar un caracter politic sau daca minoritatea maghiara crede cu adevarat ca, prin nerespectarea lor, fiinta ei este in pericol. Politicieni si ziaristi au prezentat punctul de vedere al majoritatii romane, dar prea putin s-a incercat discutarea si intelegerea punctului de vedere al minoritatii.”[58]

5.      EDUCATIA MULTICULTURALA

Interpretarea multiculturalismului in mediile intelectuale nord-americane este o intreprindere in progres. Exista numeroase dezbateri privind limitele practice ale politicilor multiculturale. Nu acelasi lucru se poate spune despre sustinatorii invatamantului multicultural romanesc. Initiativa lui Andrei Marga de a transforma universitatea clujeana intr-o institutie multiculturala a fost receptata, acum cativa ani, cu superioara ironie, ca fiind una dintre numeroasele forme fara fond, ca obsesie a intelectualului roman instrainat de valorile nationale.

Cand este vorba de multiculturalism, ca tehnici de organizare societala se vorbeste despre doua niveluri de considerare a culturii: cultura pe care o creeaza statul, cu care acesta se identifica si cultura pe care o reproduc comunitatile minoritare, respectiv institutiile acestora.

,,Aparatorii statului liberal obisnuiesc sa spuna ca trebuie sa existe o cultura nationala in sensul unei culturi controlate de catre stat, un canon cultural, pentru ca absenta acestuia ar submina solidaritatea sociala, legitimitatea tarii ca unitate politica. Adeptii multiculturalismului, pe de o parte, ar ceda minoritatilor dreptul crearii, reproducerii si sustinerii culturii lor specifice, dar afirma in acelasi timp si ca participarea cu sanse egale in functionarea politica si economica a tarii pretinde o cultura comuna. In interesul ca cea din urma sa-si poata satisface functia integrativa, ea trebuie recreata in asa fel incat sa reflecte diversitatea culturala a tarii. Dupa Kymlicka, aceasta este ceea ce pretinde majoritatea grupurilor entice: recunoasterea prezentei lor in societate.”[59]

Transformarea canoanelor si, legat de aceasta, reinterpretarea diferentelor culturale in pedagogie este unul dintre cele mai importante domenii ale multiculturalismului. Reforma planurilor de invatamant, ale cadrelor universitare si ale liceelor urmaresc doua feluri de principii: unul care incearca sa ofere tuturor un sortiment cultural mai bogat, iar celalalt care incearca sa ofere o apreciere demna a grupurilor pana acum exluse.

Dupa unii analisti, planurile de invatamant multiculturale sunt bune in primul rand pentru a ajuta minoritatile in transformarea imaginii lor negative. Iar pe termen lung, trebuie sa aiba loc fuzionarea orizonturilor culturale. Scopul este de a ne transforma prin cunoasterea altor culturi. Punctul de pornire trebuie sa fie presupunerea egalitatii culturilor, deci un fapt fundamental moral.

Pedagogia multiculturala sau educatia interculturala indica mai multe tendinte edificate pe trei principii de baza: (1) doreste sa ne educe in spiritul tolerantei si intelegerii reciproce, unde acceptarea si rabdarea sa se indrepte spre ,,cealalta” cultura, spre deosebirea aceleia; (2) se straduieste sa gaseasca elementele comune in diferitele culturi si pe aceasta baza sa dezvolte solidaritatea; (3) considera ca educatia este dirijata spre moralitatea universala si sarcina sa este mijlocirea acesteia.[60]

Politica educationala multiculturala urmareste doua scopuri pedagogice determinante: unul este cresterea si dezvoltarea personalitatii elevilor minoritari, iar celalalt este ameliorarea relatiilor dintre persoanele apartinand grupurilor de culturi si situatii sociale diferite. In interesul acestor scopuri, se aplica doua feluri de metode: una consta in modificarea planului de invatamant in asa fel incat cultura si conceptia istorica mijlocita prin ea sa fie mai degraba integrativa, sa reflecte mai curand diversitatea decat sa fie omogenizatoare si exclusiva. Cealalta metoda inseamna elaborarea unor astfel de tehnici, cu ajutorul carora sa se poata solutiona conflictele observate in mediul elevilor, sau sa se poata oferi solutii pozitive in sensul moral la aceste situatii.

Pornind de la ideea educatiei interculturale si bazandu-se pe argumente fundamental morale multiculturalismul pedagogic doreste sa realizeze respectul dintre culturi. In acest scop preconizeaza accelerarea reformei curriculare, a planurilor de invatamant valabile la diferitele niveluri ale scolarizarii. Scopurile, respectiv asteptarile acestuia sunt concepute astfel incat canoanele culturale transmise prin intermediul invatamantului sa reflecte, pe langa cultura majoritara, si pe cea minoritara, respectiv cele ale subculturilor, ca scoala sa permita, chiar sa stimuleze autoreprezentarea minoritatilor.

Multiculturalismul, in general, lupta impotriva inegalitatilor sociale si politice iar pentru aceasta, adeptii principiului diferentelor vad solutia in domeniul culturii: doresc sa asigure reprezentarea culturala. ,,S-a pornit de la critica acelui plan de invatamant – in primul rand a conceptiei culturale si istorice – care serveste reproducerea hegemoniei grupurilor sociale dominante, dar s-a comis greseala de a alcatui noul canon cu aceleasi categorii hegemone, cu elemente constitutive ale culturii superioare”.[61]

Istvan Horvath[62] considera ca am putea construi o tipologie ad hoc a practicilor legislative in domeniul educatiei minoritatilor, in functie de masura in care legislatia permite ca prin procesul scolarizarii sa se reproduca integral limba minoritatilor.

Astfel, conform lui Istvan Horvath, putem distinge urmatoarele tipuri de practici legislative:[63]

Ø      promotoare – Minoritatea are acelasi status lingvistic si nu exista restrictii majore in ceea ce priveste folosirea limbii/limbilor minoritare la toate nivelurile si formele de instruire. Esenta acestei politici nu consta doar in aceea ca permite invatamantul in limba minoritatilor, ci in promovarea bilingvismului ca resursa. Este vorba de faptul ca in administratiile locale sau in anumite functii publice se cere si cunoasterea limbii minoritatilor, pe langa cea a majoritatii. Astfel, educatia in limba minoritatii nu reprezinta doar un mod de a pastra identitatea lingvistica, ci este o optiune care poate sa aiba valente pragmatice.

Obiectivul principal al politicilor educationale promotoare nu il constituie numai pastrarea identitatii etnice a minoritatilor, ci si promovarea acestei limbi in contextul comunicarii sociale reglementate oficial. Acest lucru inseamna mai mult decat politici educationale, prin care sa se asigure competenta in doua limbi, dar si politici lingvistice de promovare a bilingvismului in administratie.

Ø      permisive – Aceste politici educationale permit invatamantul in limba minoritatii la nivel cvasigeneral, asigurand conditii adecvate pentru reproducerea institutionala a limbilor minoritare. Insa atat in sistemul de invatamant, cat si la nivelul administratiei publice sau in justitie, statul promoveaza limba oficiala; cazurile de folosire a limbii minoritatilor in comunicarea reglementata oficial sunt mai degraba exceptii, decat situatii frecvente. Scopul statului este sa promoveze un bilingvism minoritar, permitand invatamantul in limba minoritatilor, dar impunand diferite limitari in ceea ce priveste nivelul sau formele pentru care acesta poate fi organizat. Obiectivul principal este ca scoala sa produca indivizi cu o competenta lingvistica adecvata in limba oficiala. Ca atare aceste politici incuba o atitudine pozitiva in ceea ce priveste identitatea minoritara si, in cel mai bun caz, o atitudine de indiferenta in ceea ce priveste promovarea limbilor minoritare in contextul comunicarii sociale reglementate oficial.

Ø      restrictive – Statul permite predarea limbii minoritatilor in unitatile de invatamant, instruirea fiind organizata, in cea mai mare parte, in limba majoritatii. Scopul acestor politici este insusirea unei competente lingvistice minime prin procesul de invatamant, socializarea lingvistica a minoritatilor petrecandu-se in general in afara sistemului de invatamant.

Ø      prohibitive – Statul nu ofera nici un sprijin institutional in reproducerea limbilor minoritare, tot invatamantul desfasurandu-se in limba oficiala. Socializarea in limba minoritara are loc doar in cadre extrascolare (biserica, societate civila, familie).

Dupa cadrele tipologiei de mai sus, legislatia romaneasca privind invatamantul in limbile minoritatilor este permisiva:

-          permite invatamantul in limbile minoritatilor la toate nivelurile si pentru aproape toate formele de invatamant.

-          au existat si limitari semnificative (iar dezbaterile asupra acestor teme continua si acum in Legislativ), dupa cum urmeaza:

1.      in conformitate cu vechea lege a invatamantului, organizarea invatamantului vocational in limbile minoritatilor era limitata, materiile de specialitate fiind predate in mod obligatoriu in limba oficiala.

2.      invatamantul superior organizat in limba minoritatilor era limitat la acele specializari pedagogice care puteau fi predate in limba minoritatilor, la cele cu specific cultural si la invatamantul superior medical.

3.      Geografia Romaniei si Istoria romanilor se predau in mod obligatoriu in limba romana, inclusiv in institutiile de invatamant unde limba predarii este alta decat cea oficiala.

-          pentru copiii proveniti din randurile minoritatilor nationale, care nu au optat pentru invatamant in limba materna, legea permite, cu titlu optional, predarea limbii si literaturii, precum si a traditiilor si istoriei comunitatii din care fac parte, in limba minoritatii respective.

Problema principala, care genereaza dezbateri publice si politice vehemente, tine de modul institutional de organizare a invatamantului in limba minoritatilor. Legea permite organizarea invatamantului in cadre institutionale separate pana la nivel de invatamant universitar si exista licee in care invatamantul se desfasoara in limba minoritatilor.

Dezbaterea este semnificativa din cel putin doua puncte de vedere:

-          din punct de vedere istoric, pentru ca maghiarii din Romania au avut, pana in 1959, o Universitate separata, care a fost integrata intr-o Universitate cu predare in limba romana. In perioada 1959 – 1989 invatamantul superior de limba maghiara s-a atrofiat treptat.

-          Din punct de vedere organizational – desi dupa 1989 a inceput un proces de revigorare a invatamantului superior de limba maghiara, acesta s-a caracterizat mai ales prin cresterea numarului studentilor si a specializarilor la care predarea se face in limba maghiara. Restructurarea organizationala a institutiei, si in general a invatamantului superior in limba maghiara, s-a impotmolit la nivel politic.[64]

,,Un invatamant de calitate in limba materna se poate asigura numai printr-un sistem de invatamant maghiar de sine statator” – afirma sustinatorii unor astfel de proiecte. Realizarea sistemului de invatamant maghiar de sine statator este in continuare o prioritate a UDMR deoarece un invatamant de calitate in limba materna se poate asigura numai prin autonomia institutionala - a subliniat vicepremierul Markó Béla.[65]

La consfatuirea de doua zile, organizata de Grupul de Lucru pentru Cercetarea Invatamantului al Insitutului Universitar Maghiar de la Cluj si de sectia maghiara a UBB, cadre didactice universitare din tara si din Ungaria au dezbatut, printre altele, relatia dintre reforma invatamantului si procesul de la Bolonia, posibilitatile de finantare a sistemului universitar, precum si relatia invatamantului in limba materna si piata fortei de munca. In cuvantul sau, presedintele UDMR, Markó Béla a aratat ca posibilitatea crearii sistemului scolar maghiar de sine statator este nu numai sarcina si raspunderea societatii cadrelor didactice sau a clasei politice: in acest domeniu este nevoie de actiune si de conceptie unita, coordonata.

Markó Béla a aratat ca cercetand situatia invatamantului maghiar din ultimii 15 ani, „exista si vesti bune”: dupa datele ultimei statistici in domeniu, fata de 20.130 de elevi care au invatat in licee cu predare in limba materna, in 1999, in anul 2005 numarul lor a crescut la 31.491. Aceasta tendinta este sesizabila si in privinta invatamantului prescolar si elementar: de la 6000, in 1999, numarul prescolarilor si elevilor din ciclul elementar a crescut la 11.000. Acest proces pozitiv se explica, in opinia presedintelui UDMR, prin cresterea semnificativa a numarului unitatilor de invatamant cu predare in limba materna, prin extinderea retelei invatamantului maghiar si, nu in ultimul rand, prin intarirea increderii in invatamantul in limba materna.

Prin prezenta sa la guvernare, UDMR dispune de mijloace pentru dezvoltarea retelei de invatamant in limba maghiara, a declarat presedintele Uniunii, mentionand ca s-a reusit cresterea procentului din buget alocat invatamantului superior de la 1,5% la 2%, ceea ce nu rezolva in intregime problemele de finantare ale invatamantului superior, dar constituie totusi un pas insemnat inainte. Au beneficiat, de asemenea, de sprijin substantial liceele, scolile generale si gradinitele cu predare cu precadere in limba maghiara.

In anii care au trecut, UDMR a militat constient si consecvent pentru infiintarea institutiilor de invatamant de sine statatoare, rezultatul fiind infiintarea mai multor licee de sine statatoare, printre altele la Sighetu Marmatiei, la Deva, dar un succes important este si revenirea Liceului Bolyai printre scolile exclusiv maghiare, a subliniat presedintele UDMR. Markó Béla a opinat ca largirea retelei scolilor medii este de importanta fundamentala, fiindca situatia invatamantului superior maghiar este inseparabila de situatia generala a intregului sistem de invatamant.

In legatura cu autonomia institutionala presedintele UDMR a precizat ca desi aceasta starneste neintelegere in randurile clasei politice romanesti, ea este necesara nu din cine stie ce interese obscure, ci tocmai pentru crearea unui invatamant de inalta calitate. ,,Telul nostru este de a oferi copiilor nostri un invatamant de calitate si de nivel corespunzator, si aceasta o putem asigura numai prin institutii de sine statatoare. Fiindca autonomia nu inseamna ca romanii si maghiarii isi intorc spatele, ca nu trebuie sa gandim impreuna, ci ca in problemele ce privesc scolile, copiii nostri, sa poata decide specialisti, oameni in cunostinta de cauza, cei care conduc acest sistem. In acelasi scop militam si pentru autonomia comunitara: nu din interese obscure, ci pentru calitatea vietii noastre” - a declarat presedintele UDMR.[66]

In legatura cu dobandirea autonomiei facultatilor maghiare din cadrul UBB, Markó Béla a precizat ca desi considera si el importanta respectarea autonomiei universitare, ,,trebuie vazut de unde si pana la ce punct” se intinde aceasta autonomie, fiindca autonomia facultatilor maghiare a fost refuzata tocmai in virtutea autonomiei universitare. ,,Trebuie sa vedem daca aceasta autonomie nu este doar autonomia ciudata a majoritatii”, a punctat Markó Béla, calificand in aceasta privinta ca un pas foarte important Raportul adoptat de Parlamentul European la 15 decembrie, in care se cere adoptarea cat mai grabnica a legii privind statutul minoritatilor nationale, dar se afirma si necesitatea largirii invatamantului in limba materna.[67]

Vicepremierul Markó Béla a dat asigurari cadrelor didactice universitare ca UDMR, in spiritul programului sau, lucreaza cu aceeasi energie pentru crearea invatamantului superior maghiar de stat, de sine statator.

Prorectorul UBB, Salat Levente a aratat ca in perioada care a trecut s-a incheiat reforma invatamantului superior, dar aceasta s-a facut fara sa fi avut loc, concomitent, si o dezbatere profesionala privind scopul reformei. El a opinat ca este necesar ca in perioada care urmeaza sistemul invatamantului superior sa fie umplut de continut si adus la nivelul sistemului de invatamant european. Prorectorul UBB, ca si alti universitari, au apreciat ca invatamantul superior maghiar din Transilvania trebuie sa-si asume un rol de interes public, social.

In anul 2000, Fundatia Pro Universitate Partium infiinteaza in Oradea Universitatea Crestina Partium, ca prima institutie de sine statatoare a invatamantului superior maghiar din Romania de dupa 1959. Scopul universitatii, fondate pe resursele materiale si umane ale Institutului Superior Reformat „Sulyok István”, este de a contribui la dezvoltarea invatamantului superior in limba maghiara, ca parte organica a sistemului de invatamant pentru minoritati din Romania, si de a asigura comunitatii maghiare specialisti cu pregatire superioara, competitivi in tara si in strainatate, in cadrul unui sistem de invatamant in limba materna.          

In spiritul educatiei multiculturale au luat nastere diferite parteneriate intre scoli cu predare in limbile minoritatilor si scoli cu predare in limba romana. In cadrul unor astfel de programe se ofera sprijin financiar pentru desfasurarea unor activitati extracurriculare comune de catre elevii de diferite etnii. Elevii, provenind din scoli cu predare in limbile minoritatilor, pe de o parte, si scoli cu predare in limba romana, pe de alta parte, au ocazia de a cunoaste mediul in care colegii lor din scoala partenera traiesc si invata, principalele beneficii fiind o mai buna intelegere a valorilor etnodiversitatii si dezvoltarea de atitudini bazate pe toleranta si respect fata de alte grupuri etnice.

Scopul programului este promovarea educatiei multiculturale in Romania, prin realizarea de parteneriate intre scoli cu predare in limbile minoritatilor nationale si scoli cu predare in limba romana.

Obiectivele specifice sunt: formarea de prietenii si conexiuni intre elevii diferitelor grupuri etnice; prevenirea prejudecatilor intre copii de nationalitate diferita, cunoasterea culturii, traditiilor si viata cotidiana a celorlalte grupuri etnice, realizarea unor colaborari institutionale la nivelul scolilor.

Beneficiarii ai programului nu sunt doar elevii de diferite etnii, ci si familiile si profesorii acestora.

Programul faciliteaza desfasurarea unor activitati extracurriculare comune de catre copii de diferite etnii de varsta scolara, provenind din regiuni etnoculturale si geografice diferite.




Copiii se viziteaza reciproc, fac cunostinta cu mediul in care traiesc si invata colegii lor din scoala partenera. Vizitele elevilor, insotiti de profesori, sunt axate pe diferite activitati de familiarizare cu specificitatile etnoculturale ale orasului si regiunii in care se afla scoala partenera. Sunt organizate excursii, tabere, ateliere de lucru, activitati artistice si recreative. Elevii lucreaza impreuna la pagini de web, reviste scolare bilingve, participa impreuna la exercitii de cunoastere reciproca, deseneaza, recita, canta, danseaza, invatand astfel despre traditiile, obiceiurile si cultura celorlalte grupuri etnice.

Parteneriatele stabilite dupa acest model au un impact pe termen lung: colaborarile institutionale dintre scoli continua si se dezvolta si dupa incheierea proiectelor, iar copiii de diferite etnii leaga prietenii durabile.

            Scopul unor astfel de proiecte este sa contribuie la cresterea nivelului general de implementare a educatiei multiculturale in cadrul invatamantului primar din Romania.

Obiectivele specifice ale proiectului isi propun:

- sa creasca nivelul de constientizare a profesorilor din  judetele multiculturale, ca Bihor, Salaj, Maramures, Mures, Alba, Bistrita Nasaud, asupra diversitatii etnoculturale si a educatiei multiculturale in Romania;

- sa transfere profesorilor din aceste judete multiculturale instrumentele si cunostintele necesare pentru implementarea pachetului educational de Educatie multiculturala la clasele a III-a si a IV-a;

 - sa creasca gradul de sensibilizare fata de problemele diversitatii etnoculturale a profesorilor din ciclul primar din cele judetele multiculturale;

- sa includa elemente ale educatiei multiculturale si ale diversitatii etnoculturale in manualele de literatura, geografie si istorie din ciclul primar;

- sa creasca capacitatea de implementare a elementelor educatiei multiculturale de catre profesori in predarea materiilor literatura, geografie si istorie in ciclul primar.

            Tot in acelasi spirit, al educatiei multiculturale, beneficiem si de o serie de activitati:

1. Cursuri pentru profesori - prin care profesorii sa fie expusi nu doar cunostintelor de educatie multiculturala si diversitate etnoculturala, dar si echipati cu metode si instrumente care pot fi integrate atat in predarea educatiei multiculturale ca materie optionala cat si in predarea literaturii, geografiei si istoriei prin includerea unor elemente specifice diversitatii. Ideea cursurilor a aparut din nevoia profesorilor de a primi nu doar informatii sub forma ghidului metodologic dar si sub forma de aptitudini si metode practice. Astfel cursurile vor imbina exercitiile practice, simularile si lucrul pe cazuri concrete din tematica manualelor din ciclul primar cu elemente caracteristice educatiei multiculturale. Sunt inclusi in aceasta activitate atat profesori care sunt familiari cu pachetul educational Educatie multiculturala distribuit in judetele Bihor, Salaj si Mures, precum si profesori care in aceasta etapa au primit atat pachetul educational cat si formarea necesara pentru predarea elementelor de educatie multiculturala la orele de curs. Se doreste ca aceste doua cursuri sa reuneasca profesori cu expuneri diferite la pachetul Educatie multiculturala din dorinta de a crea un mediu cat mai dinamic si realist posibil, profesori deja familiari cu subiectul oferind o perspectiva diferita fata de cei care vor fi expusi prima data acestei tematici.

2. Evaluarea manualelor - aceasta activitate consta in analiza manualelor de literatura, geografie si istorie din ciclul primar in vederea recomandarii introducerii unor elemente suplimentare de diversitate, in concordanta cu educatia multiculturala. Analiza acestor manuale este necesara nu numai din perspectiva educatiei multiculturale, ci si din perspectiva alinierii curriculei romanesti la curricula europeana. Nevoia integrarii elementelor diversitatii in celelalte materii va crea atat tranzitia usoara spre materii legate de drepturile omului, cetatenie si democratie, dar va aborda si stereotipurile legate de minoritati, conflict si diversitate.

Aceasta activitate consta in crearea unui material final al proiectului, care sa includa recomandarile unor specialisti precum si rezultatele cursurilor pentru profesori, astfel incat in viitor programele scolare sa includa elemente ale diversitatii in predarea literaturii, geografiei si istoriei in ciclul primar. Aceasta recomandare prezenta exemple concrete si metodologice, precum si exercitii practice, dar si o multitudine de paralele la alte astfel de practici existente in Uniunea Europeana. De asemenea, recomandarea reprezinta un instrument util nu doar in predarea diversitatii in viitor, ci si un model pentru crearea unor materiale de tip ghid metodologic care sa usureze si sa simplifice introducerea unor elemente noi in curriculele formale, tinand cont de standardele europene de educatie.

Beneficiarii proiectului sunt cadrele didactice din ciclul primar al invatamantului de stat, elevii din ciclul primar ai scolilor participante, precum si alte cadre didactice din invatamantul de stat din judetele in care sunt distribuite pachetele educationale de Educatie multiculturala pentru clasele a III-a si a IV-a.

Probleme legate de curriculum:

In conformitate cu Legea Invatamantului s-a introdus pentru minoritati o disciplina speciala de studiere a istoriei si traditiilor minoritatii respective, o disciplina menita sa ofere in mod sistematic informatii considerate esentiale pentru identitatea istorica a minoritatilor.[68]

Insusirea limbii oficiale de catre elevii proveniti din randurile minoritatilor nationale este prevazuta in lege. Problemele in dezbatere se refera la nivelul de la care instruirea se face pe baza aceleiasi programe scolare pentru minoritari si pentru cei care invata in limba romana.

Istoria romanilor si Geografia Romaniei, au fost disciplinele care au suscitat discutii aprinse in Legislativ si in viata publica. In primul rand este vorba de limba predarii acestor discipline. Prevederile din Legea Invatamantului din 1995 impuneau predarea acestor discipline, incepand cu nivelul gimnazial, in limba romana. Ulterior s-a initiat modificarea acestei prevederi in sensul predarii acestor discipline in limba minoritatilor atat in ciclul primar, cat si in cel gimnazial si liceal. Dezbaterile din Parlament nu au intarit aceasta intentie de schimbare, problema ramanand in suspensie. Esenta discursului ideologic care refuza schimbarea acestei prevederi legale este ca insusirea in limba romana a informatiei despre romani si Romania este de importanta capitala pentru a genera loialitatea cetatenilor si orice incercare de schimbare a legislatiei reprezinta un gest de neloialitate.

O alta problema o reprezinta continutul acestor manuale, in speta al celui de istorie, care, dupa cum arata si titlul este o istorie a unui grup etnic (Istoria Romanilor). Atat forul consultativ al minoritatilor: Consiliul pentru Minoritati Nationale, cat si alte organizatii neguvernamentale au avut variate initiative pentru o prezentare mai adecvata in aceste manuale a istoriei si traditiei minoritatilor care convietuiesc pe teritoriul Romaniei. ,,In acest sens pana acum nu se pot notifica schimbari esentiale din partea Puterii, totusi sunt remarcabile (desi poate prea putine) initiativele societatii civile, menite a promova cunoasterea traditiei si istoriei minoritatilor in cadrul majoritatii”.[69]

In ce priveste sectorului educational, scolile trebuie sa-i pregateasca pe copii sa faca parte dintr-o societate deschisa altor culturi si in care ei pot veni in contact cu persoane din multe tari si traditii. Scolile au un rol important in a-i ajuta pe copii sa-si dezvolte gama abilitatilor de comunicare, inclusiv limba materna, limba de instruire acolo unde cele doua difera si limbile diferite de limba materna, dar si competente de ordin intelectual. Fiecare scoala are nevoie de o politica coerenta, unificata, care sa ia drept punct de plecare amestecul lingvistic si cultural de la nivelul comunitatii respective.

6.      Atitudinea Romaniei fata de Carta europeana a limbilor regionale sau minoritare

Adoptata de catre Comitetul de Ministri la 5 noiembrie 1992, Carta europeana a limbilor regionale sau minoritare poate fi considerata cel mai amplu instrument de protectie a minoritatilor lingvistice sau nationale existent la nivelul Consiliului Europei. Ea este mai elaborata decat Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, aceasta din urma continand mai mult prevederi programatice, decat articole de lege aplicabile in dreptul intern.

Citita de la un capat la altul, Carta poate sa para drept instrumentul care raspunde aspiratiilor minoritatilor lingvistice sau nationale. Asa pare a fi vazuta de catre UDMR, care a invocat-o ca standard atat in Proiectul de lege privind minoritatile nationale si comunitatile autonome, din 1993, cat si in Programul adoptat de catre Congresul al IV-lea, din 1995.[70]Dar, avand in vedere ultimele evolutii sau involutii legislative din Romania in domeniul protectiei minoritatilor nationale, ratificarea Cartei[71]nu va determina nici o schimbare spectaculoasa a folosirii limbii materne a diferitelor minoritati nationale fata de situatia actuala.

Astfel Carta solitica statelor ca la ratificare sa aleaga 35 de paragrafe sau subparagrafe privind drepturi substantiale, din cele peste 60 existente, multe subparagrafe continand cate 3-4 alternative, din care unele reprezinta prevederi foarte largi, iar altele sunt minime. Luate in ansamblu, aceste prevederi, chiar si numai cele minime, reusesc sa garanteze ceea ce s-a considerat esential: supravietuirea minoritatilor si limbilor minoritare sau regionale. ,,Dar de la supravietuirea la afirmarea deplina a identitatii, la considerarea specificitatii minoritatilor ca pe ceva firesc (limba fiind un element esential), este un drum foarte lung. Parcurgerea lui este determinata nu numai de traditiile diferite ale fiecarei tari, ci si de vointa politica a acestora”.[72] Care va fi vointa politica a Romaniei in aceasta privinta? Nu este greu de identificat si de prezis, avand in vedere evolutia ultimilor ani.

Romania a avut, din punct de vedere legislativ, in ultimele decenii, standarde care se plasau peste nivelul mediu al Cartei. Ulterior ele au fost coborate foarte mult. Este cazul, de exemplu, cel al folosirii limbii materne in administratie si justitie. Acest lucru a devenit, daca nu imposibil, in orice caz un lux. In aceste conditii pregatirea si angajarea personalului bilingv nu se mai specifica. Unele din restrictiile severe impuse prin recent adoptata Lege a invatamantului au coborat la un nivel foarte jos traditiile in domeniu: inscriptionarile bilingve sau multilingve, practicate zeci de ani, au fost lasate la placul prefectilor nationalisti, care le-au inlaturat.

In situatia in care Carta ar fi fost semnata inaintea acestor modificari legislative restrictive, Romania ar fi fost obligata sa mentina propriile standarde ridicate. Dar chiar si acum, in ciuda acestor restrictii, Romania se mentine, in mare parte, peste limita inferioara a prevederilor Cartei. Tocmai de aceea, ,,semnarea ei obliga la foarte putin. Si cum am putea crede ca o tara care, in ultimii ani, si-a diminuat propriile standarde, ar putea dori sa le ridice in urma semnarii Cartei? Asa ceva, desi de dorit, nu este logic”[73] – conchide R. Weber.[74]

Cateva exemple sunt necesare pentru a dovedi ca afirmatiile anterioare nu sunt simple speculatii. Astfel:

Articolul 7 al Cartei contine obiectivele si principiile acesteia.[75] Printre ele exista unele care functioneaza deja in Romania: recunoasterea aportului limbilor regionale sau minoritare la imbogatirea patrimoniului cultural, posibilitatea de a invata si studia limbile minoritare la toate nivelele educationale, cercetarea in domeniul limbilor minoritare in universitati sau institutii echivalente etc. In acelasi timp paragrafele 2-5 ale aceluiasi articol contin cateva prevederi interesante, cum ar fi instituirea ca obiectiv al sistemului educational al tolerantei lingvistice, a respectului fata de limbile minoritare si incurajarea presei in promovarea unei asemenea atitudini; obligatia statelor de a lua in considerare dorintele si nevoile exprimate de grupurile minoritare in elaborarea deciziilor interesand limbile minoritare, incurajarea grupurilor pentru a forma consilii pe langa autoritati, cu rol consultativ in luarea deciziilor care privesc limbile minoritare.

            Dar statele au posibilitatea de a face rezerve la adoptarea acestor prevederi, ceea ce inseamna ca totul depinde de bunavointa lor.

In ceea ce priveste capitolul referitor la educatie, din care in mod obligatoriu trebuie acceptate trei paragrafe sau subparagrafe, el nu ridica nici o problema Romaniei. Opt din paragrafele articolului 8 al Cartei exista deja ca prevederi interne: exista invatamant in limba materna la nivel prescolar, primar, secundar. A fost introdusa, ca disciplina de studiu, istoria si traditiile minoritatilor. Exista invatamant in limba materna la nivel universitar, ca si posibilitatea perfectionarii cadrelor didactice. Invatarea limbii materne sau invatamantul in limba materna este posibila si in alte parti decat cele locuite traditional de minoritati. Este adevarat ca recent a fost desfiintat invatamantul vocational si profesional in limba materna, la acest capitol Romania fiind sub prevederile Cartei, dar ea nu va fi obligata sa accepte acest subparagraf.

Din articolul 9, care se refera la folosirea limbii materne in sistemul judiciar, statele trebuie sa accepte un paragraf sau subparagraf. De la sistemul instituit de Statul nationalistilor din 1945, de la Constitutia din 1965, care permitea folosirea limbii materne ca limba a procedurii judiciare, s-a ajuns, prin Constitutia din 1991, la folosirea limbilor materne numai prin interpret, serviciile acestuia fiind gratuite numai in cauzele penale. Este foarte putin, dar compatibil cu una din alternativele propuse de Carta. Este greu de crezut ca standardele mai inalte pe care le propune Carta vor fi acceptate, atata timp cat acest lucru nu este obligatoriu. Fapt imposibil de crezut cat timp invatamantul vocational in limba materna nu mai exista, iar in universitatile de stat nu se vor constitui facultati de drept in limba minoritatilor. Vor fi, probabil, acceptate unele prevederi care constituie o practica in Romania, desi nu exista legislatie care sa le contina. Astfel, documente legale ce tin de sfera dreptului privat sunt acceptate in justitie, iar unele legi importante sunt publicate si in limba minoritatilor.   Acceptand aceste paragrafe, Romania ar putea sa aiba 5-6 paragrafe acolo unde i se cerea, ca obligatie, numai unul singur. Dar problema acceptarii limbii materne ca limba a procedurii juridiciare, nu va fi rezolvata, si nu va fi rezolvata chestiunea dreptului la interpret – pe cheltuiala statului – in cauze civile si penale. Deci este posibil sa nu se schimbe nimic fata de practica actuala.

In articolul 10, referitor la autoritatile administrative si serviciile publice, se prevede ca obligatorie acceptarea unui singur paragraf sau subparagraf. Trebuie facuta precizarea ca, in ceea ce priveste folosirea limbii materne in administratie, prevederile din Romania sunt categoric inferioare standardelor minime ale Cartei. Exista totusi, trei paragrafe care functioneaza deja la noi si a caror ratificare n-ar ridica probleme: dreptul de a avea si folosi numele de familie in limba materna; publicarea, de catre autoritatile locale si regionale, a principalelor hotarari si in limba minoritatilor.

Deci toate prevederile de mare eficienta ale Cartei, care fac folosirea limbii materne functionala, privind adresarea de cereri catre autoritati in limba materna si primirea raspunsurilor in aceeasi limba, asigurarea unor servicii de traducere pe cheltuiala statului, pregatirea si angajarea personalului bilingv etc., pot ramane in afara optiunii Parlamentului roman.

O situatie asemanatoare este cea privind presa. Tot numai un paragraf trebuie acceptat, in vreme ce la noi functioneaza cateva prevederi care acopera trei paragrafe.

Trei paragrafe trebuie acceptate din articolul privind activitatile si facilitatile culturale. Carta contine cateva prevederi care ar avea eficienta, precum: angajarea unui personal care sa fie foarte bun cunoscator al traditiilor minoritare sau regionale, incurajarea participarii directe a reprezentantilor grupurilor minoritare la planificarea activitatilor culturale; initierea, promovarea si finantarea unor servicii de traducere si cercetare terminologica in vederea mentinerii si dezvoltarii unui limbaj adecvat in limba minoritatilor in domeniul administrativ, comercial, economic, social, tehnic, juridic.

Va accepta Parlamentul Romaniei aceste prevederi? Sau se va multumi cu acelea care deja exista si functioneaza? Raspunsul tine de vointa politica.

In Preambul se apreciaza ca ,,dreptul de a folosi o limba regionala sau minoritara in particular sau in public este un drept inalienabil” si se subliniaza ,,valoarea interculturalismului si multilingvismului”.[76] Mai departe, se afirma ca ,,protectia si incurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie sa fie in detrimentul limbilor oficiale”, accentuand ,,nevoia de a le invata”.[77]

Carta se vrea ,,o contributie importanta la edificarea unei Europe bazata pe principiile democratiei si diversitatii culturale in cadrul suveranitatii nationale si integritatii teritoriale”.[78]

Carta reprezinta rodul multor ani de eforturi concentrate din partea reprezentantilor limbilor minoritare indigene din Europa si a Oficiului European al Limbilor Mai Putin Utilizate si s-a bucurat de sprijinul catorva membri angajati ai Parlamentului European.

Documentul are totusi unele limitari. Statul poate preciza caror limbi minoritare este dispus sa o aplice. Limbile imigrantilor sunt explicit excluse. Pe de alta parte, orice stat are posibilitatea de a alege spre aplicare (un minimum de 35) dintr-un intreg set de paragrafe sau subparagrafe. Fiecare formulare include o serie de nuantatori, cum ar fi ,,pe cat posibil”, ,,relevant”, ,,corespunzator”, ,,cand este cazul”, ,,intr-un numar considerat ca suficient”, ,,daca numarul utilizatorilor unei limbi regionale sau minoritare o justifica”, ca si un numar de alternative, bunaoara ,,a permite, incuraja sau asigura predarea in sau a limbii regionale sau minoritare la toate nivelele de educatie adecvate.”

Ca urmare, Carta permite statelor refractare la acordarea drepturilor lingvistice sa se situeze pe pozitia de a adopta standarde minimale si le ofera, pe deasupra, legitimitate in a pretexta ca adoptarea anumitor prevederi nu ar fi fost ,,posibila” sau ,,adecvata”, ca numarul solicitantilor nu ar fi fost ,,suficient” sau ,,nu ar justifica” o anume masura.

In concluzie putem spune ca acest document poate sa aduca foarte mult sau sa nu schimbe mai nimic. Depinde de ceea ce determina statele sa-l accepte. In cazul Romaniei depinde daca este vorba de dorinta sincera de protejarea limbilor minoritare sau doar de un gest menit sa impresioneze Consiliul Europei, prin dovedirea disponibilitatii Romaniei de a accepta un document pretuit de aceata institutie. Astfel, fiind pretuit documentul va fi pretuit si gestul, chiar daca in esenta nu se va produce decat o modesta schimbare.

Unii considera ca Romania a avut o politica de coborare a propriilor sale standarde si a semnat Carta intentionat numai dupa aceea, pentru a nu mai fi obligata sa le mentina (conform art. 4 din Carta, ea n-ar mai fi putut face acest lucru dupa adoptarea Cartei). Cel mai bun argument este faptul ca documentul a fost semnat la cateva saptamani dupa adoptarea Legii invatamantului, cand, practic, toata legislatia interna privind minoritatile era deja adoptata.[79]

7.      MULTILINGVISMUL

Multilingvismul se refera la capacitatea unei persoane de a folosi mai multe limbi cat si la coexistenta in aceeasi zona geografica a unor comunitati lingvistice diferite.

Capacitatea de a intelege si de a comunica in mai multe limbi – deja o realitate cotidiana pentru majoritatea oamenilor de pe glob – este o competenta deziderabila pentru toti cetatenii europeni. Ea ne incurajeaza sa devenim mai deschisi fata de culturile si conceptiile altor oameni, imbunatateste capacitatile cognitive si consolideaza competentele lingvistice pe care le detine in limba materna cel care invata o limba straina. Ea da oamenilor posibilitatea sa profite de libertatea de a lucra si studia intr-un alt Stat Membru.

7.1.          Drepturi lingvistice

,,Drepturile lingvistice ale omului sunt considerate ca o categorie a drepturilor umane care reflecta o norma inalienabila. Drepturile le sunt necesare vorbitorilor de limbi dominate, expusi, individual sau colectiv, intolerantei lingvistice, marginalizarii si, in cele din urma, extinctiei lingvistice. Efortul de a promova drepturile lingvistice ale omului in cadrul a numeroase foruri internationale este pe cale de a renaste, renascand inclusiv asociatiile de lingvistica aplicata. Drepturile lingvistice ale omului sunt protejate prin conventiile deja existente, indeosebi declaratiile ONU si Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare, precum si de catre unele constitutii nationale. Respectarea drepturilor lingvistice ale omului, indeosebi a dreptului la educatie in limba materna, este vazuta ca un instrument de reducere a conflictelor societal”.[80]

Documentele internationale cu privire la drepturile minoritatilor nationale au in vedere trei aspecte legate de limba: (a) invatarea, (b) utilizarea si (c) recunoasterea valorii ei simbolice. Prima problema de care se lovesc minoritatile este recunoasterea statutului lor. Ce este o minoritate, ce este o limba regionala/minoritara? ,,Problematica definitiei este una foarte controversata, disputata de decenii. Cum pana in momentul de fata nu s-a gasit nici o definitie care sa cuprinda toata complexitatea realitatii, marea majoritate a specialistilor afirma ca nici nu este nevoie de ea; la dezbateri internationale pe tema minoritatilor doar cei care incearca sa blocheze autenticele discutii asupra problemei minoritatilor mai pun intrebarea retorica: dar ce intelegeti prin minoritati, care este definitia lor?”[81]

Declaratia Universala a Drepturilor Lingvistice reprezinta, in domeniul definirii limbii proprii unei comunitati, punctul de vedere exprimat de specialisti, si nu de oameni politici: recunoscuta sau nu, limba unei comunitati este cea care a devenit ,,o limba comuna ca mijloc natural de comunicare si de coeziune culturala”[82] intre membrii sai, introducand si un criteriu istoric.[83] Este important faptul ca acest document recunoaste drepturile lingvistice ca fiind in acelasi timp ,,drepturi individuale si collective”.[84] O alta caracteristica definitorie a Declaratiei este ca, in principiu, se pronunta pentru egalitatea limbilor comunitatilor, fara a face deosebire intre limbi majoritare si minoritare, limbi oficiale si neoficiale, limbi recunoscute si nerecunoscute.

Campania pentru drepturi lingvistice reprezinta o incercare de transpunere a principiilor din sfera drepturilor fundamentale ale omului in planul rectificarii injustitiei lingvistice. Scopul este de a oferi limbilor mai putin favorizate o parte din sprijinul acordat de regula limbilor dominante.

Astfel se considera ca:

-          ,,Drepturile lingvistice constituie o categorie de drepturi ale omului”; ca atare, reprezinta o componenta a setului de norme inalienabile si universale care asigura exercitiul deplin al drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale;

-          ,,Privarea de exercitiul drepturilor fundamentale conduce la stari conflictuale”. Daca drepturile minoritatilor sunt respectate, probabilitatea declansarii conflictelor se reduce. Diversitatea lingvistica nu relationeaza cauzal cu declansarea conflictelor, cu toate ca limba este un factor mobilizator major in contextele in care un grup etnic se simte amenintat.

In prezent, se depun eforturi pentru reglementarea drepturilor lingvistice ,,la nivel interstatal, global (organisme ONU, ca Organizatia Limbilor Indigene) si regional (european, african etc.). Unele documente sunt aplicabile tuturor grupurilor lingvistice (o declaratie sau un acord “universal”), altele se rezuma doar la anumite categorii care au nevoie de un sprijin special (copii, muncitori imigranti, populatiile indigene). Ele au ca numitor comun principiul conform caruia acordul la nivel interstatal este normativ si poate conduce la practici mai bune la nivel national”.[85]

Statul poate determina politici pentru a promulga legi privind utilizarea limbilor in sfera publica, in educatie, in sistemul legistativ si in administratia publica. Unul dintre scopurile campaniilor de drepturi ale omului este de a oferi sprijin tuturor celor care se implica in tentativa de a obliga statele sa respecte drepturile omului.

O forma extrema de privare a drepturilor lingvistice este lingvicidul.[86] O metafora mai potrivita decat ,,moartea limbii”, sintagma ce pare sa presupuna cauze naturale pentru ,,decesul” unei limbi, ar putea fi ,,asasinarea limbii”, dat fiind ca eliminarea unor limbi minoritare de catre limba dominanta a fost adesea rezultatul unui demers constient.[87]

Nedreptatile lingvistice sunt identificabile acolo unde limbile minoritare sunt marginalizate, lipsite de resurse si recunoastere, iar indivizilor sau grupurilor minoritare li se impune schimbarea limbii.

Drepturile lingvistice constituie o categorie a drepturilor minoritatilor, parte, la randul lor, a drepturilor omului, care au evoluat in ultimele decenii in directia protejarii individului sau grupului. Respectarea drepturilor lingvistice ale omului implica, la nivel colectiv, dreptul grupurilor minoritare la existenta, adica dreptul de a fi diferit. Aceasta presupune dreptul minoritatilor de a-si utiliza si dezvolta limba, de a-si infiinta si mentine scoli si institutii de perfectionare, de a controla programele scolare si de a asigura predarea prin intermediul limbii lor. Presupune totodata garantii de reprezentare in afacerile politice ale statului si garantarea autonomiei in administrarea problemelor interne ale grupului, cel putin in domeniul culturii, educatiei, religiei, informatiei si problemelor sociale, paralel cu asigurarea resurselor financiare din taxe, impozite si subsidii, apte de a permite indeplinirea acestor functiuni. Drepturile trebuie sa poata fi exercitate, ceea ce inseamna alocarea de resurse financiare si garantarea de proceduri democratice, constitutionale si legale adecvate. Restrangerea acestor drepturi constituie o injustitie lingvistica, o violare a drepturilor lingvistice ale omului.

Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism, considera ca multilingvismul inseamna, la nivel global, convietuirea a diferite culturi si a diferite limbi, deci acel proces de gestionare a diversitatii lingvistice care exista in momentul de fata in Uniunea Europeana. ,,Exista 23 de limbi oficiale, peste 60 de limbi regionale si minoritare si, daca numaram si limbile migrantilor, undeva la cateva sute”.[88] Multilingvismul este procesul de promovare a diversitatii lingvistice existente la nivelul Uniunii – afirma in continuare comisarul european.

 Intrebat cum se reflecta filosofia multilingvismului la nivelul politicilor educationale, Leonard Orban raspunde: ,,In momentul de fata, multilingvismul s-a extins extrem de mult, si asta este una dintre marile realizari ale acestei perioade cat am fost comisar – extinderea si largirea aprofundata a politicii de multilingvism la o serie intreaga de domenii: dialogul intercultural, domeniul social, al coeziunii sociale, domeniul economic, al competitivitatii economice, noile tehnologii, inovatie, creativitate, justitie s.a.”[89]

La intrebarea cum se reflecta politica multiculturalismului in Romania comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, raspunde: ,,In Romania, initial, impresia unora a fost aceea ca politica multilingvismului nu este una importanta, ci una secundara. Ulterior, din toate reuniunile, conferintele si intalnirile la care am participat a reiesit faptul ca este o politica din ce in ce mai importanta. Romania are deja componente importante in ceea ce priveste aceasta politica: sunt universitati multilingve, exista diferite institutii care acorda din ce in ce mai multa importanta multilingvismului. Constat faptul ca, pentru prima data, avem si un studiu al Institutului European referitor la aceasta politica. In momentul de fata, pot spune ca nivelul de constientizare si gradul de implementare a acestei politici in Romania a crescut substantial”.[90]

8.      DIALOGURI  INTERCULTURALE

Anul 2008 a fost considerat anul dialogului european intercultural.

Dialogul intercultural este inteles ca un dialog al Uniunii Europene cu restul lumii, inclusiv ca un dialog al civilizatiilor si al religiilor. Dar, de fapt, dialogul european intercultural este, in primul rand, un dialog in interiorul Uniunii Europene.

Dupa 2007, Uniunea are 27 de state membre. Este mult mai diversa: exista 23 de limbi oficiale, peste 60 de limbi regionale, ale minoritatilor, ale migrantilor. Exista trei alfabete, exista o diversitate culturala extraordinara, sunt traditii si obiceiuri diferite. In aceste conditii, este necesar ca dialogul  de la tara la tara, de la comunitate la comunitate sa fie consolidat. Deci, in primul rand, vorbim de un dialog intracomunitar.

Ca o consecinta, in viitor, scoala europeana, in general, si scoala romaneasca, in special, vor fi scoli multiculturale. Aceasta este tendinta: o scoala multiculturala si multilingva. Dar sunt diferente foarte mari nu numai de la un stat membru la altul, de la o regiune la alta; sunt state care avanseaza mai rapid in dezvoltarea acestui concept. Speram ca directia sa fie una foarte clara: cea a dezvoltarii multiculturalismului si multilingvismului, inclusiv la nivelul sistemelor educationale.

8.1.          Festivaluri multietnice

Privind situatia minoritatilor din Romania dintr-un alt unghi, am putea afirma ca sute de tratate de colaborare si buna intelegere intre natiuni nu fac cat evenimentele multietnice. Astfel de manifestari dovedesc ca se poate reuni cultura si traditiile nationalitatilor conlocuitoare si mai mult decat atat, dansul si muzica pot trece de orice granita cunoscuta.

Aceste evenimente ale multiculturalismului ofera comunitatilor etnice din Romania posibilitatea sa prezinte publicului aspecte referitoare la cultura, traditiile si obiceiurile proprii.

Obiectivul unor astfel de proiecte este sprijinirea dezvoltarii unui climat de armonie interetnica si de toleranta in spatiul multicultural al societatii romanesti, instrumentul cel mai eficient in atingerea acestui scop fiind considerat educatia oferita tinerilor.

Manifestarile multiculturale au devenit o traditie in diferitele zone ale tarii, Astfel:

In judetul Mures, la Bahnea, are loc in fiecare an festivalul folcloric multietnic judetean pentru copii, Martisorul, desfasurat pe scena Centrului Cultural din Bahnea, in organizarea Primariei Bahnea, a Scolii Generale din localitate si cu sprijinul Centrului Creatiei Populare Mures, care a reunit opt ansambluri folclorice.

Festivalul incepe cu o parada a portului popular, urmand ca apoi cele opt ansambluri din festival sa evolueze in fata a peste 400 de persoane. Pe langa dansurile romanesti binecunoscute, spectatorii pot vedea si suite de dansuri maghiare, dansuri tiganesti s.a. Sunt prezentate dansuri populare de pe Tirnava Mare, dansuri specifice zonei Fagarasului, dansuri populare maghiare din Grindeni, suita de jocuri de pe Cimpie, joc de bota, Crihalma, joc de fete, Roata de la Chimitelnic, jocuri de pe Muresul Superior, jocuri din Bobohalma, toate acestea intr-un maraton de aproape patru ore. Evolutiile sunt in fiecare an aplaudate la scena deschisa, copiii dovedind ca traditia, dansurile si cantecul muresean sunt pastrate cu sfintenie, iar prin intermediul acestor mesageri vor fi transmise mai departe, nealterate.

Un alt eveniment multietnic are loc la Pitesti. Organizatori au fost Consiliul Local si Primaria Municipiului Pitesti, Centrul Cultural Pitesti, Ministerul Culturii si Cultelor, Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Arges si Complexul Muzeal National Golesti.

Festivalul a prins contur la initiativa tiganului argintar Mircea Craciun. Umilit de imaginea cu rezonanta a etniei sale in tara si in lume, acesta s-a adresat directoarei adjuncte a Complexului Muzeal National de la Golesti, Luminita Pally, in ideea valorificarii la nivel media a potentialului traditional al rasei si al sangelui sau. Mircea Craciun sustine ca tiganii merita o soarta mai buna, inauntrul careia comentariile critice sa vizeze strict aspectele de criticat, caci sunt destui tiganii care-si duc existenta onest. Astfel, in mai putin de o luna de la formularea acestor consideratii in fata doamnei Pally, forma si dezideratele festivalului au devenit fapt implinit. S-a pornit de la o dorinta si o rugaminte, care sa deschida ochii populatiei majoritare asupra a ceea ce reprezinta, in esenta sa, comunitatea rroma actuala din Pitesti si din Arges. Cum aici convietuiesc insa inca alte sase etnii: de armeni, de greci, de evrei, de italieni si de maghiari, cu totii au fost interesati, la nivel de comunitate, sa-si valorizeze specificul cultural.

Comunitatea Elena, cu cei 220 de membri activi, s-a prezentat prin expozitia de carte si pictura realizata de studenti la Arte Plastice.

La standul Comunitatii Evreiesti, care numara astazi, in Arges, 50 de membri, o pereche in varsta gestiona expozitia de carte in cuprinsul careia titlurile laureatului cu premiu Nobel Isaac Bashevis-Singer alternau cu volume-document despre viata, istoria si osanda poporului evreu.

Italienii s-au infatisat cu carti si – din bucataria lor foarte apreciata – cu pizza si inghetata.

Mestesugurile traditionale au fost insa de departe cel mai bine primite de publicul vizitator. Cosuri, mese si scaune impletite, farfurii, cani, strachini, sfesnice, papusi, piatra pictata, linguri, scrinuri si dulapioare de perete din lemn de ulm, tei, cires, salcie si plop, statuete, gablonzuri si icoane, talmacite in diferite materiale, forme si marimi, s-au insiruit de-a lungul aleilor cu accent maghiar si roman.

Tiganii, spectaculosi, au venit cu lucru manual – bratari, inele, o salba de arama cu bani intinsi pe patru randuri, confectionata chiar de Mircea Craciun, dupa modelul vechi, macedonean, si o coroana, care a putut fi probata demonstrativ, valorand 15 milioane de lei. Cel putin interesanta s-a dovedit a fi expozitia de fotografie care a surprins scene din viata de zi cu zi a familiei tiganesti, alaturi de portrete de o expresivitate stranie, cu mustati lungi si dese, ochi adanci, acoperiti de umbre, si gesturi largi, imbratisand lumea ca si cum ar imbratisa o femeie.

Pe o planeta directionata pe traiectoria globalizarii, manifestari de factura aceasta dau expresie relatiei personale pe care fiecare o are cu valorile in mediul carora s-a format.

O alta manifestare de amploare, ce a devenit de mult o traditie, a atras in Cetatea Sighisoarei un public numeros. Sub genericul ,,Unitate in diversitate” se desfasoara timp de noua zile, editia a festivalului minoriatilor din Romania ProEtnica.

Festivalul ProEtnica - Zilele Comunitatilor Etnice in Romania este cel mai important proiect realizat de Centrul Educational Interetnic pentru Tineret din Sighisoara in plan national. ProEtnica isi propune sa ofere comunitatilor etnice din Romania o voce publica si posibilitatea sa se reprezinte singure, cel putin la nivel simbolic, prin forme culturale si programe pe care ele insele le considera reprezentative si corecte. Programul festivalului cuprinde reprezentatii de dans si muzica, dezbateri, ateliere de lucru, concerte, teatru de papusi, precum si numeroase expozitii de arta si mestesuguri.

 In cadrul expozitiilor sunt prezentate lucrari de arta plastica contemporana si traditionala, obiecte de etnografie, carti si publicatii.

Dezbaterile si mesele rotunde din cadrul festivalului supun discutiei teme importante pentru viata comunitatilor etnice in Romania. ProEtnica a inregistrat, in fiecare an, un mare succes la Sighisoara si a avut un ecou pozitiv pe plan comunitar si la nivel national, ecourile festivalului minoritatilor etnice trecand peste granitele Sighisoarei si chiar ale Romaniei.

 ProEtnica a devenit pe parcursul celor opt ani de existenta una din cele mai importante manifestari multietnice din Europa de Sud-Est. Festivalul ProEtnica - Zilele Comunitatilor Etnice in Romania este organizat de Centrul Educational Interetnic pentru Tineret impreuna cu Primaria Sighisoara si cu majoritatea comunitatilor etnice: albaneza, armeana, aromana, bulgara, ceha, croata, elena, evreiasca, germana, italiana, macedoniana, maghiara, poloneza, rroma, ruso-lipoveana, ruteana, sarba, slovaca, tatara, turca si ucraineana.

Pentru a promova dialogul si convietuirea pasnica intre minoritati si majoritate, Asociatia Centrul Educational Interetnic pentru Tineret din Sighisoara organizeaza din anul 2001 acest festival in a doua parte a lunii august.

De-a lungul editiilor 2001-2005 festivalul s-a desfasurat pe perioada a trei-patru zile. Luand amploare s-a ajuns ca la editia din 2006 sa dureze chiar zece zile. Aproximativ 850 de participanti ofera an de an reprezentatii de dans si muzica, dezbateri si conferinte, ateliere de lucru, concerte, teatru de papusi, precum si numeroase expozitii de arta si mestesuguri.

ProEtnica nu este un eveniment care se limiteaza doar la prezentarea folclorului. Partea stiintifico-culturala este organizata de Institutul de Studii Internationale al Universitatii Babes-Bolyai si de Asociatia Dieter Schlesak. In cadrul acestei sectiuni se dezbat teme referitoare la dialog inter-religios, holocaust, gulag, multiculturalism, minoritatile etnice etc.

Avand in vedere ca Uniunea Europeana a declarat anul 2008 - Anul Dialogului Intercultural, organizatorii festivalului au afirmat ca doresc ca ProEtnica sa devina, in viitor, un proiect cultural de dimensiune europeana sub mottoul ,,Unitate in Diversitate”.

9.      CONCLUZII

Nu este inca clar daca am devenit ori nu cu totii multiculturalisti. Ca traim intr-o societate multiculturala (fie ca o privim sub raport national, european ori international) e clar, dar daca acceptam ori nu premisele multiculturalismului ca politica/ideologie ramane inca o intrebare deschisa.

Cred ca si Romania va trebui sa-si accepte si sa-si pretuiasca multiculturalismul, asa cum o fac deja alte tari vestice. Evident ca asta nu inseamna neaparat autonomie teritoriala (desi nu cred ca este nimic rau aici, caci autonomia teritoriala nu este echivalenta automat cu o alta tara). Inseamna pur si simplu a respecta si valorifica traditiile, cultura si stilul de viata ale celui care este diferit, dar care traieste alaturi de noi.

Democratia liberala a facut posibila existenta multiculturalismului. Care sunt sursele ideologiei diversitatii si care sunt limitele aplicabilitatii ideilor multiculturaliste reprezinta puncte de reflectie pentru gandirea politica.

Ce este foarte interesant este ca multiculturalismul prospera doar in democratiile liberale, in asa-numitele democratii populare – cum era si Romania pana in 1989 – nici nu se poate vorbi de asa ceva. Era permisa doar existenta decorativa a diversitatii, tinta fiind insa nivelarea, deci disparitia intr-o masa amorfa, uniforma ideologic. Diferentele erau doar de natura folclorica intre romani si unguri de exemplu, toata lumea luptand pentru… pace si construirea socialismului.

Multiculturalismul reprezinta una dintre cele mai celebre si controversate tematici ale timpului nostru. Multiculturalismul, in acceptiunea reductiva de diversitate etno-culturala, reprezinta o conditie a celei mai mari majoritati a societatilor umane in tot decursul istoriei.

Dezvoltarea ideologiei diversitatii promovate de multiculturalism trebuie inteleasa si ca punct de intalnire a doua miscari: (1) interesul crescut pentru domeniul culturii, ca matrice explicativa a actiunilor si comportamentului ,,neeconomic” al individului, (2) incercarea de adaptare a filosofiei socialiste prin identificarea unor noi relatii pe teritoriul culturii si identitatii.

Cat din preocuparea pentru aspectele culturale, identitare vizeaza efectiv spatiul culturii si cat reprezinta o forma de a accesa resurse si avantaje eonomice, ramane o chestiune deschisa. Raspunsul la aceasta intrebare devine cu atat mai complicat cu cat este tratat din chiar perspectiva multiculturala care, nu doreste sa separe indreptatirea si dreptul la anumite resurse simbolice (demnitate, recunoastere) sau materiale (proprietate) de asigurarea efectiva a beneficiului acestor drepturi. Nu putem spune ca suntem mai aproape de rezolvarea acestei tensiuni dintre drepturi negative si pozitive, decat eram acum cateva secole in timpul ascensiunii gandirii socialiste.

Departe de a fi neproblematica, relatia dintre multiculturalism si liberalism reitereaza dezbateri istorice cu privire la raportul dintre individ si comunitate, rolul statului in viata indivizilor, rolul valorilor si virtutilor in societate. In centrul dezbaterii asupra multiculturalismului se situeaza relatia antinomica dintre drepturile comunitare si libertatile individuale.

Drepturile minoritatilor sunt legitime; ele raspund unei anumite cerinte de echitate culturala, prin faptul ca vin sa ofere grupurilor minoritare, chiar daca tardiv, instrumente de promovare a propriei identitati similare celor de care a beneficiat grupul dominant in trecut: suportul activ al statului sau circumstanta de exceptionalitate, masuri discriminatorii (pozitive).

Pericolul enclavizarii grupurilor si a pierderii controlului asupra reglementarilor interne este una dintre rezervele fundamentale cu care este intampinata orice revendicare multiculturalista. Orice libertate de autonomie acordata grupurilor  reprezinta un motiv de ingrijorare asupra supravietuirii libertatilor fundamentale din chiar interiorul acestora.

Multiculturalismul, in dimensiunea sa filosofic-culturala, presupune reordonarea spatiului public in vederea valorizarii tuturor culturilor si modurilor de viata prezente intr-o societate politica, indiferent de numarul celor care le impartasesc prin promovarea unor schimbari de mentalitate atat in randul populatiei majoritare, cat si a celor minoritare in scopul asigurarii egalitatii in demnitate. Ori, pentru ca o cultura/grup sa poata accesa aceasta ,,subventionare” a demnitatii, trebuie sa se angajeze intr-un proces de re-definire identitara. O abordare bazata pe ideea de interculturalitate isi propune sa deschida granitele culturale in speranta constituirii unui spatiu al dialogului si al respectului reciproc. In realitate, nu se poate concepe interculturalitatea fara multiculturalitate, aceste notiuni fiind corelate logic, functionand ca fetele aceleiasi monede, care asigura jocul schimbului in cadrul pluralismului cultural. Dezbaterea la nivelul prefixelor poate fi taxata ca fiind irecuperabila. Inversunarea pe principii si distinctii probeaza mai curand rafinamentul intelectual decat viziunea strategica a solutiilor propuse.

De fapt, marea problema a multiculturalismului nu (mai) este lipsa de legitimitate a valorilor pe care le promoveaza, ci stabilirea limitelor intre care aceste valori raman sustenabile fara a intra in conflict cu altele.

Multiculturalismul constituie o problema a prezentului si a viitorului, o problema politica si una de etica politica. Multiculturalismul a aparut ca efect secundar al miscarii de decolonizare si castiga teren pe zi ce trece.

Este evident ca multiculturalismul ca existenta in lume a unei imense multitudini de limbi, culturi si etnii este un fapt atat de evident, incat face inutil un alt termen apt sa le identifice. Multiculturalism este astazi un cuvant purtator de ideologie.

Multiculturalismul pretinde recunoasterea egalitatii de catre comunitatea politica a tuturor comunitatilor culturale valabile.

 Statul - daca este multicultural - este format din diferite comunitati, si nu este proprietatea niciuneia.

Scopul politicii multiculturalismului este sa sprijine capacitatea oamenilor, a tuturor membrilor si grupurilor societatii de a se reprezenta pe ei insisi.

Multiculturalismul la nivel de politica de stat considera ca diversitatea trebuie sa fie nu doar tolerata, ci si sprijinita, iar pe aceasta baza se sugereaza doua directii ale actiunii politice: transfornarea pluralista a institutiilor nationale si a serviciilor organizatorice si crearea unor cadre institutionale in care minoritatile sa-si poata pastra mostenirile culturale, fara a-si pierde astfel sansa egalitatii sociale.

In dimensiunea sa politica, multiculturalismul este corelat, in primul rand, cu emanciparea, cu recunoasterea si cu lupta pentru o reala egalitate de sanse a grupurilor etnice si rasiale.

Multiculturalismul cauta solutii politice noi la problemele aparute in societatile moderne sau care pana in present nu au fost solutionate in mod satisfacator: statutul politic al imigrantilor, problema marginalizarii minoritatilor autohtone, tratarea dezavantajelor sociale provenite din aceste diferente.

Multiculturalismul pune in lumina minoritatile, diferentele, diversitatea. Dar inainte de toate, inseamna un nou discurs, care tinteste atat omogenizarea cat si discriminarea, situeaza intr-un alt context raporturile dintre identitate, cultura si politica.



BIBLIOGRAFIE

·        Document: Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare in Altera, nr. 2/1995;

·        Document: Recomandarile de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minoritatilor nationale in Altera, nr. 9/1998;

·        Document: Declaratia Universala a Drepturilor Lingvistice in Altera, nr. 14/2000;

·        Document: O noua strategie cadru pentru multilingvism (Comunicat al Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European, Comisia Economica si Sociala Europeana si Comitetul Regiunilor) in Altera, nr. 30/2006;

·        Dialoguri: De la monocultura la interculturalitate in Altera, nr. 7/1998;

·        Dialoguri: Tendinta intolerantei in Altera, nr. 3/1996;

·        Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999;

·        Horvath, Istvan, Minoritatile din Romania, Editura Limes, Cluj, 1999;

·        Kusy, Miroslav, ,,Drepturile colective ale minoritatilor” in Altera, nr. 3/1996;

·        Marino, Adrian, Pentru Europa, Editura Polirom, Iasi, 1995;

·        Marino, Adrian, Revenirea in Europa – antologie, Editura Aius, Craiova, 1996;

·        Neculau, Radu, ,,Multiculturalism, anticomunism, nationalism” in Altera, nr. 13/2000;

·        Pecican, Ovidiu, Romania si Uniunea Europeana, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003;

·        Phillipson, Robert, ,,Drepturi si nedreptati lingvistice” in Altera, nr. 14/2000;

·        Raz, Joseph, ,,Multiculturalismul: o perspectiva liberala” in Altera, nr. 14/2000;

·        Salat, Levente, Multiculturalism liberal, Editura Polirom, Iasi, 2001;

·        Sartori, Giovanni, Ce facem cu strainii?, editura Humanitas, Bucuresti, 2007;

·        Spiridon, Monica, ,,Splendoarea si mizeriile unui concept: multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999;

·        Tonoiu, Vasile, Despre diferenta, alteritate si dialog intercultural, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2005;

·        Weber, Renate, ,,Intre sinceritate si impresionarea Consiliului Europei” in Altera, nr. 2/1995;

·        Zub, Al. – Identitate, alteritate in spatiul cultural romanesc, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 1996;



[1] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 6.

[2] ,,O noua strategie cadru pentru multilingvism” – Document din Altera, nr. 30/2006, p. 167.

[3] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 12.

[4] Idem., p. 14.

[5] Levente Salat – presedinte executiv al Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala din Cluj, doctorand si lector asociat in cadrul Facultatii de Filosofie respectiv Stiinte politice a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Publicatiile sale includ o colectie de studii de filosofia stiintei, un volum de eseuri, cat si articole legate in special de problematica minoritatilor nationale, publicate in limbile maghiara, romana si engleza.

[6] Will Kymlicka – doctor in filosofie la Oxford University.

[7] Salat, Levente, Multiculturalism liberal, Editura Polirom, Iasi, 2001, p. 67.

[8] Salat, Levente,  ,,Puncte de vedere la interpretarea multiculturalismului in Romania” in Altera, nr. 15/2000, pp. 31-32.

[9] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 16.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Joseph Raz – profesor de filosofie de drept la Universitatea din Oxford si profesor la Universitatea Columbia Law School, autor al unor numeroase publicatii.

[13] Raz, Joseph, ,,Multiculturalismul: o perspectiva liberala” in Altera, nr. 13/2000, p. 14.

[14] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, pp. 16-17.

[15] Raz, Joseph, ,,Multiculturalismul: o perspectiva liberala” in Altera, nr. 13/2000, p. 13.

[16] Salat, Levente, Multiculturalismul liberal, Editura Polirom, Iasi, 2001, p. 52.

[17] Raz, Joseph, ,,Multiculturalismul: o perspectiva liberala” in Altera, nr. 13/2000, p. 13.

[18] Giovanni Sartori – profesor de filosofie, editor de revista, profesor de stiinte politice la universitati prestigioase din Statele Unite si autorul multor publicatii.

[19] Sartori, Giovanni, Ce facem cu strainii?, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, p. 57.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem., p. 58.

[23]  Sartori, Giovanni, Ce facem cu strainii?, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007,  p. 59.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Salat, Levente, ,,Puncte de vedere la interpretarea multiculturalismului in Romania” in Altera, nr. 15/2000, pp. 27-28 (articol in care sunt expuse pe larg opiniile lui Kymlicka din Multicultural Citizenship. A Liberal Theory of Minority Rights, Clarendon Press, Oxford, 1995).

[27] Salat, Levente, ,,Puncte de vedere la interpretarea multiculturalismului in Romania” in Altera, nr. 15/2000, pp. 27-28 (articol in care sunt expuse pe larg opiniile lui Kymlicka din Multicultural Citizenship. A Liberal Theory of Minority Rights, Clarendon Press, Oxford, 1995).

[28] Salat, Levente, ,,Puncte de vedere la interpretarea multiculturalismului in Romania” in Altera, nr. 15/2000, p. 29.

[29] Sartori, Giovanni, Ce facem cu strainii?, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, p. 51.

[30] Ibidem.

[31] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 6.

[32] Ibidem.

[33] Raz, Joseph, ,,Multiculturalismul: o perspectiva liberala” in Altera, nr. 13/2000, p. 8.

[34] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 8.

[35] Ibidem.

[36] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 18.

[37] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 11.

[38] Segregatia – sciziunea societatii pe grupuri determinate de caracteristici etnice si/sau  rasiale.

[39] Raz, Joseph, ,,Multiculturalismul: o perspectiva liberala” in Altera, nr. 13/2000, p. 8.

[40] Eugen Lovinescu – conducatorul revistei Sburatorul si al cenaclului cu acelasi nume - teoretician al modernismului propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea literaturii romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Principiul sincronismului in litaratura inseamna in mod practic acceptarea schimbului de valori, a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o formula estetica viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernizare, Lovinescu intelege, in fond, depasirea unui spirit ,,provincial”, deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Punctul de pornire il constituie, in teoria lovinesciana, principiul imitatiei, vizand in esenta imitarea societatilor avansate de catre cele ramase in urma.

[41] Radu Neculau - licentiat in filosofie, Universitatea 'Al. I. Cuza'- Iasi, Bard College, New York si Universitatea din Konstanz, doctor in filosofie, Universitatea 'Babes-Bolyai'- Cluj. In prezent, doctorand in filosofie sociala si politica la New School for Social Research si asociatul departamentului de filosofie, Universitatea Villanova din Philadelphia. Colaborator la „Altera', „Noesis', „Revue Roumaine de Philosophie', „Revista de cercetari sociale', „Revista de filosofie'. Coautor la „Dictionar de scrieri politice fundamentale' (Humanitas, 2000).

[42] Hurduzeu, Ovidiu – autorul articolului ,, Noua identitate a omului occidental” aparut in Romania Literara, nr. 37/1998.

[43] Neculau, Radu, ,,Multiculturalism, anticomunism, nationalism” in Altera, nr. 13/2000, pp. 66-67.

[44] Idem., p. 58.

[45] Neculau, Radu, ,,Multiculturalism, anticomunism, nationalism” in Altera, nr. 13/2000, p. 60.

[46] Peste 500 de persoane au participat  la o demonstratie organizata in fata Universitatii ,,Babes-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca (octombrie 2005), cerand reinfiintarea Universitatii Bolyai, ca universitate de stat cu predare in limba maghiara. Participantii la demonstratie au purtat pancarte pe care scria ,,Eliberati universitatea noastra”, ,,Universitatea Bolyai”, ,,Invatamant in limba materna'. Deputatul Toro T. Tibor a cerut conducerii politice a tarii initierea unei legi in acest sens si a recomandat societatii civile sa recurga la miscari de nesupunere civica in cazul in care universitatea maghiara de stat din Cluj-Napoca nu va fi reinfiintata.

Organizatorii manifestarii au cerut vicepremierului Marko Bela, presedinte al UDMR, sa sustina luarea unei ,,decizii rapide” privind reinfiintarea Universitatii ,,Bolyai”. De asemenea, intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Romaniei, Traian Basescu, seful statului este rugat sa isi foloseasca autoritatea pentru adoptarea solutiei conforme cu ,,doleantele si traditia din cadrul comunitatii maghiare din Romania”.

Participantii la demonstratie au mai solicitat finantarea de la bugetul de stat al Romaniei a Universitatii particulare maghiare Sapientia si a Universitatii Crestine Partium, precum si schimbarea situatiei ,,discriminative” in care se afla elevii maghiari.

Asociatiile care au organizat manifestarea – Consiliul Tineretului Maghiar din Romania (CTM), Comisia de Initiativa Bolyai (CBI), Asociatia Tineretului Maghiar din Ardeal (ATMA), Consiliul National Maghiar din Transilvania (CNMT), Uniunea Studentilor Maghiari din Cluj (USMC) – mai solicita infiintarea de facultati maghiare independente in cadrul UBB. De asemenea, s-a cerut infiintarea unor sectii cu predare in limba maghiara la facultatile de inginerie, stiintele agriculturii, medicina veterinara si arte plastice.

Printre revendicarile asociatiilor se mai numara cele referitoare la autonomia intregului sistem de invatamant preuniversitar si universitar in limba maghiara, la dreptul ceangailor de a invata in limba maghiara, eliminarea obligativitatii invatarii istoriei si geografiei Romaniei in limba romana in unitatile de invatamant cu predare in limba maghiara.

,,In cladirile universitatii nu exista decat inscriptii in limba romana, publicatiile universitare importante sunt aproape exclusiv in limba romana, diplomele si atestatele eliberate de universitate pot fi solicitate doar in limba romana, nu exista posibilitatea folosirii in administratia interna universitara a altei limbi decat romana. Comunitatea universitara maghiara, nu are autonomie in cadrul universitatii, la toate nivelurile deciziile se iau cu participare mixta si cu majoritate de voturi, astfel initiativele reprezentantilor maghiari pot fi, si deseori chiar sunt, respinse cu usurinta. La unele specializari (drept, geologie) numarul profesorilor maghiari este foarte mic, de aceea studentii sunt nevoiti sa studieze multe discipline in limba romana”, se arata intr-un comunicat transmis de asociatiile maghiare.

Aceste revendicari au fost sustinute prin semnatura de peste 500.000 de maghiari din Romania, care si-au exprimat sustinerea in campania de colectare a semnaturilor a UDMR – revendicarile lor inca nu au fost solutionate.

Guvernul comunist roman din 1959 a dispus unificarea Universitatii ,,Bolyai”, care pana atunci functiona ca universitate independenta de stat cu predare in limba maghiara cu Universitatea ,,Babes”, luand fiinta Universitatea ,,Babes-Bolyai” de astazi. Aceasta actiune a fost dirijata de Nicolae Ceausescu si secundul sau Ion Iliescu, devenit mai tarziu presedinte al Roaaniei. Unificarea fortata a celor doua universitati era un atentat la interesele comunitatii maghiare din Romania si a avut ca rezultat sinuciderea mai multor profesori universitari maghiari.

[47] Salat, Levente, ,,Puncte de vedere la interpretarea multiculturalismului in Romania”  in Altera, nr. 15/2000, p. 23.

[48] Ibidem.

[49] Salat, Levente, ,,Puncte de vedere la interpretarea multiculturalismului in Romania”  in Altera, nr. 15/2000, p. 24.

[50] Formularea apartine lui Joe L. Kincheloe si Shirley R. Steinberg – autorii unui volum care evalueaza si critica din punct de vedere al politicii educationale, traditia multiculturalismului care se prolific: Changing Multiculturalism, Open University Press, Buckingham-Philadelphia, 1997. Conform acestor autori, multiculturalismul “a fost atat de des folosit si exploatat pana acum, si in interesul atator pretexte si ratiuni care se contrazic una pe alta, incat astazi nimeni nu-si mai poate permite sa vorbeasca de multiculturalism fara a preciza din timp care este, si care nu este sensul utilizat al conceptului”.

[51] ,,Romania celor 19 minoritati” in Romania Libera, 6 martie 2009.

[52] http://htdig.informatia.ro/romanialibera/afisez.php?sid=45747, accesat in 06.03.2009.

[53] Ibidem.

[54] http://www.recensamant.ro/pagini/rezultate.html.

[55] Horvath, Istvan, Minoritatile din Romania, Editura Limes, Cluj, 1999, p. 8.

[56] Legea pentru Camera Deputatilor si a Senatului, nr. 68 din 15 iulie 1992, Articolul 4.

[57] ideea ca, in lipsa unui control central, autonomia ar putea conduce la secesiunea unor teritorii unde populatia minoritara detine o pondere semnificativa.

[58] Weber, Renete, ,, Trei minoritati si solicitarile lor” in Altera, nr. 6/1997, p. 149.

[59] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 17.

[60] Feischmidt, Margit, ,,Multiculturalismul” in Altera, nr. 12/1999, p. 18.

[61] Idem, p. 7.

[62] Horvath, Istvan este conferentiar universitar la Facultatea de Sociologie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca si presedinte al ISPMN (Institutul pentru Studiul Problemelor Minoritatilor Nationale), Cluj-Napoca. Domenii de cercetare: relatii interetnice, migratia internationala.

[63] Horvath, Istvan, Minoritatile din Romania, Editura Limes, Cluj, 1999, pp. 33-35.

[64] Horvath, Istvan, Minoritatile din Romania, Editura Limes, Cluj, 1999, p. 36.

[65] 16 decembrie 2005, la conferinta privind invatamantul superior maghiar, care a avut loc la Cluj.

[66] Articol din AMOS News – Agentie Independenta de Presa, 18 decembrie 2005.

[67] Ibidem.

[68] Horvath, Istvan, Minoritatile din Romania, Editura Limes, Cluj, 1999, p. 39.

[69] Ibidem.

[70] Weber, Renate, ,,Intre sinceritate si impresionarea Consiliului Europei” in Altera, nr. 2/1995, p. 107.

[71] Incorporarea ei in dreptul nostru intern.

[72] Weber, Renate, ,,Intre sinceritate si impresionarea Consiliului Europei” in Altera, nr. 2/1995, p. 108.

[73] Weber, Renate, ,,Intre sinceritate si impresionarea Consiliului Europei” in Altera, nr. 2/1995, p. 108.

[74] Renate Weber – avocata, absolventa a Facultatii de Drept, Copresedinta a Comitetului Helsinki Roman, vicepresedinta a Federatiei Internationale  Helsinki pentru Drepturile Omului (Viena). A publicat numeroase studii si articole pe problemele drepturilor omului si minoritatilor in presa de specialitate.

[75] Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare, in Altera, nr. 2/1995, pp. 95-96.

[76] Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare, in Altera, nr. 2/1995, p. 93.

[77] Ibidem.

[78] Phillipson, Robert, ,,Drepturi si nedreptati lingvistice” in Altera, nr. 14/2000, p. 16.

[79] Phillipson, Robert, ,,Drepturi si nedreptati lingvistice” in Altera, nr. 14/2000, p. 17.

[80] Phillipson, Robert, ,,Drepturi si nedreptati lingvistice” in Altera, nr. 14/2000, p. 5.

[81] Haller, Istvan, ,,Un document de referinta”, in Altera, nr. 14/2000, p. 121.

[82] Declaratia Universala a Drepturilor Lingvistice in Altera, nr. 14/2000, pp. 110-111.

[83] expresia ,,limba proprie unui teritoriu” desemneaza idiomul comunitatii stabilite istoric pe acelasi teritoriu.

[84] Declaratia Universala a Drepturilor Lingvistice in Altera, nr. 14/2000, p. 111.

[85] Phillipson, Robert, ,,Drepturi si nedreptati lingvistice” in Altera, nr. 14/2000, p. 6.

[86] Ibidem.

[87] Ibidem.

[88] Intr-un articol de Sorin Ivan in Tribuna invatamantului, anul LX, nr. 993, 30-5 aprilie 2009.

[89] Ibidem.

[90] Articol de Cristina Miu in Tribuna invatamantului, anul LIX, nr. 944, 7-13 aprilie 2008.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Expune doctrina estetica promovata de Dacia literara
O IUBIRE A LUI CIORAN
Stilul stiintific
ION - Liviu Rebreanu comentariu
MIC DICTIONAR DE TERMENI LITERARI
Viata si opera lui Eminescu
MARA, de Ioan Slavici
Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narati
Stilul
La hanul de Manjoala de I L Caragiale - comentariu