Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Literatura populara


Literatura populara




Literatura populara

I. Definitii

Folclorul reprezinta totalitatea creatiilor apartinand poporului: poezie, arta plastica, mestesugarit, muzica.

Literatura populara cuprinde numai creatiile populare literare.

Creatia populara constituie o bogatie inestimabila pentru poporul caruia ii apartine. Este oglinda vietii acestuia, exteriorizarea simtamintelor traite. Altfel spus, poeziile populare sunt “comori de simtire”. Pentru George Cosbuc, literatura populara este “rasunet al trecutului si voce a prezentului”; pentru Mihail Sadoveanu, aceasta constituie “izvor de viata si de energie”; pentru Eminescu, poezia populara este “expresia cea mai scurta a simtamantului si a gandirii”.

“Comori nepretuite de simtiri duioase, [] de datini stramosesti, de frumuseti poetice pline de originalitate, poeziile populare compun o avere nationala demna de a fi scoasa la lumina ca un titlu de glorie pentru natia romana” (V. Alecsandri).



II. “Miorita”

1) Preliminarii

Balada este o specie a poeziei epice prin care se povestesc intamplari din trecut, cu personaje putine si actiune scurta. În functie de teme si de eroi, baladele pot fi: pastoresti (Miorita), haiducesti (Iancu Jianu, Pintea Viteazul), vitejesti (Toma Alimos), istorice (Novac si corbul, Constantin Brancoveanu), fantastice (Soarele si Luna, Iovan Iorgovan).

Înzestrat de natura cu o inchipuire stralucita si cu o inima simtitoare, romanul isi revarsa tainele sufletului si capacitatea creatoare nu numai in doina, ci si prin balade si basme. Concepute in momente de inspiratie ale autorilor anonimi, baladele au concretizat experiente de viata ale poporului in raspunsuri artistice, care se pot numi si cantece batranesti.

George Calinescu descopera in balade miturile fundamentale ale literaturii romanesti: mitul pastoral, sau al comuniunii omului cu natura, ca in Miorita; mitul jertfei pentru creatie, sau estetic, in Monastirea Argesului; mitul erotic, in Sburatorul; si mitul etnogenezei, in Traian si Dochia.

2) Geneza. Aprecieri

Vorbind despre balada Miorita, istoricul francez Jules Michelet, care a si tradus-o in limba franceza, sublinia ca aceasta este “un lucru atat de sfant si de emotionant ca-ti sfasie inima”.

Sub forma de colind sau de balada, Miorita a circulat in toate provinciile tarii, cu cele peste o mie de variante ale sale. Circulatia larga a acesteia se explica prin corespondentele sale adanci cu sufletul etnic romanesc.

A fost culeasa de Alecu Russo in timpul exilului sau la manastirea Soveja; acesta a trimis-o lui V. Alecsandri, care a publicat-o in volumul sau Balade adunate si indreptate. Dar, douazeci de ani mai tarziu, Alecsandri marturiseste ca a cules el insusi balada de la vestitul baci Udrea, de la o stana din Carpati.

3) Structura si semnificatii

Balada e structurata pe sase motive: al transhumantei, al invidiei ciobanilor, al mioarei nazdravane, al testamentului, al mortii vazuta ca nunta si al maicutei batrane. (Cel din urma lipseste in variantele care circula in Bucovina). De-a lungul baladei, epicul se imbina armonios cu liricul si cu dramaticul.

Firul epic al desfasurarii actiunii se deschide cu o splendida metafora: “Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai”, prin care se realizeaza o atmosfera de mister specifica timpurilor legendare, mitice, si unor tinuturi ireale. Trecerea in planul real se face printr-o interjectie predicativa: “iata”, iar cele doua verbe la prezent, “vin” si “cobor”, deschid perspectiva actiunii. Coborarea la vale a turmelor de miei cu cei trei ciobanei aminteste ca transhumanta era caracteristica vietii de pastor a romanilor, antrenati intr-o miscare ancestrala spre munte si apoi spre vale.

Pentru dinamizarea actiunii, creatorul popular intervine cu doua verbe la perfect simplu: “se vorbira” si “se sfatuira”, prezentandu-ne, astfel, conflictul baladei, generat de invidia ciobanilor vrancean si ungurean pentru bogatia celui moldovean: “C-are oi mai multe / Mandre si cornute / Si cai invatati / Si caini mai barbati”. Enumeratia, realizata printr-un si enumerativ, este elocventa in a explica motivul invidiei.

Mioara nazdravana atrage atentia stapanului ei prin comportamentul anormal: “De trei zile-ncoace / Gura nu-ti mai tace”, si va incerca sa-l anunte pe pastor de intentia tovarasilor. O face insa cu grija, pentru a nu-l speria, comunicandu-i treptat vestea neplacuta, pregatindu-l pentru comunicarea finala: “Da-ti oile-ncoace / La negru zavoi”, apoi “Îti cheama s-un cane / Cel mai barbatesc / Si cel mai fratesc”, pentru a-l instiinta ca “L-apus de soare / Vreau sa mi te-omoare”. Observam prezenta unui dativ etic, mi, folosit de mioara, dar si de creatorul popular, implicandu-i afectiv pe acestia si comunicand dragostea lor pentru ciobanasul moldovean. Dealtfel, si diminutivele: “draguta mioara”, “bolnavioara”, “miorita”, se inscriu in atmosfera de intelegere deplina intre pastor si mioara sa.





Aceasta se constituie intr-un fel de “oracol”, care comunica ciobanului decizia destinului, prezenta in intentia criminala a tovarasilor. Mioara stie ca stapanul va fi ucis, daca asa a hotarat destinul, dar incearca, totusi, sa-l salveze. Este pusa, astfel, in postura unei prietene adevarate si atotstiutoare, ce cunoaste momentul uciderii, “la apus de soare”. Nu intamplator moartea este prevazuta la apusul soarelui, pentru ca sfarsitul zilei, cand umbrele invaluie firea, este vazut ca moarte a luminii, iar intunericul aduce cu sine taine, caci atat moartea cat si viata ascund mistere greu de patruns.

Dupa ce pastorul afla intentia tovarasilor sai, ne-am fi asteptat la o infruntare deschisa intre acestia. Dar epicul narativ e parasit; dialogul dramatic este depasit, iar balada deschide alte sensuri prin structura devenita lirica.

Ciobanasul moldovean isi face testamentul, pe care il transmite mioarei sale nazdravane. Încredinteaza dusmanilor dorinta de a fi inmormantat “În dosul stanii / Sa-mi aud canii / În strunga de oi / Sa fiu tot cu voi”; dovedeste astfel o generozitate deosebita, iertandu-si dusmanii inainte de moarte, in spirit crestin. Cere apoi ca oilor sa li se spuna ca s-a insurat “C-o mandra craiasa / A lumii mireasa” si ca la aceasta nunta “a cazut o stea”. Doreste, de asemenea, sa i se comunice despre nunta deosebita si maicutei batrane, careia, insa, nu trebuia sa i se spuna despre steaua cazatoare.

Testamentul lasat mioarei este realizat printr-o suita de verbe la conjunctiv, sugerandu-se astfel, prin cerinta, imbinata cu ruga: “sa-i spui”, “sa-mi aud”, “sa-mi pui”, “sa fiu”, posibilitatea realizarii ultimelor dorinte.

Vrea sa fie inmormantat in preajma locurilor in care s-a realizat uman, dovedind o afirmare a vietii inteleasa ca osmoza a omului cu profesiunea sa, cu mediul prielnic in care a trait. O deosebita semnificatie are cerinta lui de a i se pune pe mormant cele trei fluierase: de soc, de fag, de os. Ciobanul crede intr-o existenta postpamanteana, unde ar avea nevoie de insemnele profesiunii sale, caci fluierul este nelipsit din viata pastoreasca; este simbolul cantecului scump romanului, doina, fie ca aceasta “zice” cu drag, duios, sau cu foc, despre sufletul si sentimentul celui ce-o canta. Repetitia adverbului “mult” la inceput de vers si a diminutivului “fluieras” da o muzicalitate deosebita fragmentului, dandu-i ritm de melopee.

Monologul liric al celui amenintat de moarte este expresia unei filosofii populare, a unei conceptii care integreaza omul in viata si moarte, acestea fiind fenomene firesti si inevitabile.

Ciobanasul se confeseaza elegiac, plecand de la eventualitatea mortii sale, pusa sub semnul ipoteticului: “Si de-a fi sa mor”. În acceptarea mortii cu seninatate isi gasesc punct de plecare multe interpretari, unele fiind contradictorii. Nu e vorba de lasitate, nici de acceptare pasiva; in fond ciobanasul actioneaza in singurul mod posibil in fata unui destin care l-a condamnat la moarte. El este senin, pentru ca stie ca moartea nu-l va desparti de ceea ce-i este drag, desi, dupa disparitie, nu mai poate stabili legaturi cu ceea ce a lasat in urma. De aceea, cu un usor regret, isi imagineaza ca oile il vor plange “cu lacrimi de sange”, metafora deosebit de sugestiva.

Pastorul va muri in sensul ca-si va sfarsi existenta pamanteasca, dar, prin reintoarcerea in natura, va continua sa traiasca prin frunze, iarba, flori. El nu se lamenteaza, nu cade prada disperarii, ci isi preface nenorocul, care l-a condamnat la moarte, intr-un mister al nuntii, maiestuos si feeric. El isi canta jalea de a muri, caci nu cunoaste inca taina nuntii si se induioseaza la gandul ca ar putea privi propria-i inmormantare. De aceea isi imagineaza moartea ca pe o nunta in care “mireasa lumii” e moartea, “nunta cu pamantul” e ingroparea, caderea unei stele e departarea unui suflet.

Alegoria mortii vazuta ca nunta este impresionanta; alcatuita dintr-o insiruire de metafore si personificari. Aceasta devine expresia dorintei ciobanasului de a duce pana la capat, chiar intr-o maniera simbolica, existenta pamanteana, brutal intrerupta. Universul e transfigurat; in Cosmos se savarsesc mistere, caci elementele acestuia preiau atributiile umane, caracteristice unui ceremonial taranesc: nasi ai mirilor sunt Soarele si Luna; preotii sunt muntii mari; copacii – brazi si paltinasi – sunt nuntasii; nu lipsesc lautarii - mii de pasarele; in sfarsit, stelele tin locul lumanarilor.




Aceasta transfigurare nu exprima vointa renuntarii la viata, nici betia neantului, nici adoratia mortii, ci contrariul lor, pentru ca in ele se continua memoria gesturilor originare.

Fiind echivalenta cu o nunta, moartea nu mai este un fapt biologic, un epilog, pentru ca, prin transfigurare, dobandeste aspectul elevat al unui act sacramental, caci e unire sfanta cu o stihie cosmica: “Sa le spui curat / Ca m-am insurat / Cu-o mandra craiasa / A lumii mireasa; / Ca la nunta mea / A cazut o stea ”.

Natura intreaga e prefacuta in biserica, ciobanasul incercand astfel sa anuleze consecintele, aparent iremediabile, ale unui eveniment tragic. Este prezenta aici si viziunea populara asupra trecerii vietii in moarte, ca flux etern, cosmic, caci si viata si moartea sunt elemente de tranzitie spre vesnicie. Mircea Eliade scria ca acesta este cel mai profund mesaj al baladei: vointa pastorului de a schimba sensul destinului sau, de a preface nefericirea intr-un moment al “liturghiei cosmice”, chemand langa el Soarele si Luna si proiectandu-se printre stele si munti.

Ciobanul care va fi ucis trimite vestea ca s-a insurat cu “a lumii mireasa” nu numai oitelor, ci si mamei sale. Se intrevede dragostea filiala deosebita, mai ales ca el cere mioarei nazdravane sa nu-i spuna ca la nunta sa “a cazut o stea”, voind sa o crute de durerea mortii lui, caci steaua care cade e un mit, iar mama, un simbol al naturii, il va intelege.

Diminutivul “maicuta” transmite gingasia pastorului, care-si imagineaza cautarea batranei (care apartine si ea mediului de viata pastoresc, prezent doar intr-un indiciu vestimentar: “braul de lana”). Emotia oierului creste si, de aceea, ritmul baladei devine sacadat; la aceasta contribuie si interogatiile scurte, debutand cu acel cine? accentuat: “Cine-au cunoscut? / Cine mi-au vazut? / Mandru ciobanel”. Suita de gerunzii lacrimand, alergand, zicand implica sensul etern al cautarii indurerate si nelinistite a oricarei mame careia nu i s-a intors feciorul acasa. Închiderile consonantice in and de la sfarsitul verbelor si al versurilor, creand monorima, rasuna ca un geamat dureros, dar si ca o jelanie monotona.

De o frumusete clasica prin stilizare ramane portretul ciobanasului, prototip al frumusetii masculine. Prin acesta, mama isi manifesta un profund sentiment de dragoste, caci insusirile pe care i le atribuie il individualizeaza in randul celorlalti pastori, facandu-l unic. Este realizat prin paralelism sintactic cu elemente luate din mediul lui de viata. Comparatiile si metaforele sunt prinse in sistem enumerativ: “Mandru ciobanel / Tras ca prin inel / Fetisoara lui / Spuma laptelui, / Mustacioara lui / Spicul graului, / Ochisorii lui / Mura campului”. Diminutivele “fetisoara”, “mustacioara”, “ochisorii” suna ca un alint, subliniind inca o data afectiunea mamei, imprimand si o muzicalitate deosebita versurilor. Repetitia pronumelui “lui” pe langa fiecare element alcatuitor al portretului accentueaza ideea unicitatii pastorului, ce nu poate fi confundat.

Fara deznodamant, balada reia la sfarsit alegoria mortii.

Balada Miorita pune in evidenta faptul ca romanul stie sa rezolve in favoarea sa relatia cu Universul. Ea sintetizeaza o experienta de viata seculara, ridicata prin transfigurare artistica la rang de valoare general umana, devenind, astfel, etern durabila. Miorita este in fond un imn cu pervaz de balada, cu semnificatie runica, adica ascunzand un sens ce s-a pierdut si urmeaza a fi descoperit. Nunta apare nu numai ca element vadit crestin, ci ca element ortodox. Moartea ca act sacramental si natura vazuta ca biserica sunt doua grave si esentiale viziuni ale transformarii ortodoxe a realitatii.

Lectura baladei produce o adanca impresie datorita imaginilor poetice de o mare frumusete, in care epitetul si personificarea metaforica ocupa loc de frunte. Cu efecte de culoare extrem de vii, tehnica portretului este remarcabila, intreaga balada degajand – in ciuda unei anume nostalgii – o puternica luminozitate. Tendinta de hiperbolizare se justifica prin amplificarea intamplarilor, prin impletirea elementelor reale cu cele supranaturale, prin gradarea tensiunii spre un punct de maxima intensitate si emotie.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


FRAZEOLOGIZME IN PRESA SCRISA
EVOLUTIA PERSONAJULUI IN OPERA EPICA (basm, povestire, nuvela, roman)
„Cuvinte stricate” – Tudor Arghezi
Fișa-suport GEORGE BACOVIA
MOARA CU NOROC – Ioan Slavici (nuvela psihologica)
Argumentarea textului „Lacul”, de Mihai Eminescu la genul liric
SARMANUL DIONIS - Geneza si izvoare
Ion Minulescu, Cantec de drum
Stilul stiintific
Stilurile functionale