Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. literatura romana, referate romana, caracterizari de personaje, opere literare, istoria literaturii

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
Literatura - arta a cuvintului


Literatura - arta a cuvintului


Literatura - arta a cuvintului

Din Antichitate pina in prezent se incearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de "nonliteratura" sau "pseudoliteratura". Estetica clasicista a propus conceptul de belles letres ("scrieri frumoase"), care deosebeste literatura de celelalte manifestari verbale scrise prin calitatea limbajului folosit, adica prin scrisul "frumos", "ornat", "calofil" cu artificii retorice improprii exprimarii obisnuite. Literatura, asadar, a fost si mai este considerata arta a cuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune. Roman Jackobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost). Intr-o definitie din 1921 el spune: "Obiectul stiintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara". Jackobson e de parerea ca literatura nu trebuie cautata in subiectul/tema/motivele unui text, ci in stilul/ structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce descrie, dar cum descrie. In opinia lui Jackobson, comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ).

Limbajul figurat ii arata destintarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria sa valoare. Mesajul se autooglindeste, atragindu-i atentia receptorului ca se afla in fata unei comunicari neobisnuite. Literatura apare, astfel, ca o abatere de la norma vorbirii obisnuite, abatere ce declanseaza efecte emotionale, estetice. Teoria lui Jackobson nu poate fi insa acceptata astazi. In primul rind, literatura nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat/conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. In al doilea rind, definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potiveste nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare. In al treilea rind, metaforele, metonimiile si alte figuri de stil pot fi intinite si in limbajul uzual. Si, in sfirsit, literatura nu poate fi definita odata pentru totdeauna si fara a se tine seama de preferintele publicului. Principiile, conventiile care acorda sau nu calitatea de literaritate un text se modifica o data cu trecerea timpului: "Ceea ce e fapt literar pentru o epoca, va fi un fenomen lingvistic de viata sociala pentru alta. In Evul Mediu conceptul de literatura se confunda cu cel de literatura sacra. Criteriul de apreciere era moral si nu estetic. Astazi, pentru noi si textele profane sint literatura" (Iuri Tinianov). Pe de alta parte, fiecare dintre noi judeca textele in functie de nitte norme cunoscute din scoala, din experienta lecturii, din sursele critice, astfel incit unii cercetatori ajung sa sustina ca literatura este ceea ce fiecare cititor crede ca este literatura.

Mai multi teoriticieni considera ca literatura consta in insolitare (ostranenie), procedeu introdus si comentat de Victor Sklovski in felul urmator:

"Daca examinam legile generale ale perceptiei, observam ca actiunile, odata devenite obisnuite, se transforma in automatisme. Astfel, toate deprinderile noastre se refugiaza in sfera inconstientului si automatismului; cei care-si pot aminti senzatia pe care au avut-o cind au tinut pentru prima oara condeiul in miina sau cind au vorbit pentru prima oara intr-o limba straina si care pot compara aceasta senzatie cu cea pe care o incearca in momentul in care fac acelasi lucru pentru a mia oara, vor fi de acord cu noi Asa trece viata, prefacindu-se in nimic. Automatizarea inghite lucrurile, hainele, nevasta si teama de razboi. Pentru a reda senzatia vietii, pentru a simti lucrurile, pentru a face ca piatra sa fie piatra, exista ceea ce se numeste arta. Scopul artei este de a produce o senzatie a lucrului, senzatia care trebuie sa fie o vedere, si nu doar o recunoastere. Procedeul artistic este un procedeu al insolitarii lucrurilor, un procedeu care face ca forma sa devina mai complicata, care sporeste dificultarea si durata perceptiei, fiindca procesul peceperii in arta are un scop in sine si trebuie prelungit Obiectele percepute de mai multe ori incep a fi percepute prin recunoastere: stim ca obiectul se gaseste inaintea noastra, dar nu-l mai vedem. De aceea nu mai putem spune nimic despre el. In arta, eliberarea obiectului de automatismul perceptiv se stabileste prin diferite mijloace Procedeul insolitarii la Tolstoi consta in aceea ca el nu denumeste obiectul cu numele sau, ci il descrie, ca si cum l-ar vedea pentru prima oara, reda fiecare intimplare, ca si cum s-ar petrece pentru prima data; iar in descrierea obiectului nu foloseste numirile date in general partilor acestuia, ci apeleaza la denumirile partilor corespunzatoare ale altor obiecte.

Sa luam un exemplu. In articolul E rusine, Tolstoi insoliteaza astfel notiunea de biciuire: " oamenii care au incalcat legea sunt despuiati, trintiti la pamint si batuti cu nuiele peste fund", iar citeva rinduri mai jos: " biciuiti peste fesele goale". Fragmentul este insotit de o remarca: " Si pentru ce sa recurgi tocmai la acest mijloc prostesc si barbar de a pricinui durere, si nu la un altul: de pilda, sa fie intepati cu ace in umar sau intr-o alta parte a corpului, sa li se stringa miinele sau picioarele intr-o menghina" Biciuirea obisnuita este insolitata atit prin descrierea sa, cit si prin propunerea de a i se schimba forma, fara a-i schimba esenta. Tolstoi a descris cu ajutorul acestui procedeu toate bataliile din Razboi si pace".

Se poate observa totusi ca Sklovski ne propune un procedeu propriu nu numai literaturii, ci si altor arte si chiar ziaristicii. In concluzie, orice definitie a literaritatii este nesatisfacatoare pentru ca nu poate exprima cu exactitate specificul acesteia. "Dificultatea enorma a disocierii literar-neliterar nu consta in stabilirea unor categorii abstracte, ci in recunosterea realitatii lor in materia vie a literaturii. Este greu de trasat o linie de demarcatie dintre literar si neliterar"(Adrian Marino).

Opera literara - structura si compozitie

Prin stuctura operei literare intelegem alcatuirea (ordinea, forma, organizarea) din parti sau elemente constitutive in relatii de interdependenta unele cu altele si cu intregul. Discutind despre structura, tinem seama de: tema, motiv, subiect, conflict, moduri de expunere, elemente de compozitie, personaj, figuri de stil, elemente de prozodie, de sintaxa poetica, in functie de specificul genurilor.

Problema care reflecta un aspect dintre cele mai generale ale realitatii surprins artistic in opera literara constituie tema acesteia.

Dragostea, natura, patriotismul, lupta de eliberare nationala si sociala, geniul, destinul, razboiul si altele sint teme importante ale literaturii romane si universale, corespunzind problemelor fundamentale ale omului si societatii. Faptul ca temele majore ale literaturii reflecta problemele cele mai profund si mai general umane dovedeste ca in centrul creatiei literare se afla omul.

Aceeasi tema este diferit tratata de scriitori, in functie de epoca in care traiesc, de genul si specia in care creeaza si, in primul rind, de personalitatea artistica a fiecaruia. De exemplu, tema patriotismului apare in opere atit de deosebite intre ele cum sunt Vlaicu-Voda de Al. Davila si O ora din august de Marin Preda; tema naturii in Vara de G. Cosbuc si Rapsodii de toamna de G. Topirceanu; tema mortii in Miorita si Mai am un singur dor.

Subordonat temei, motivul reprezinta o situatie cu caracter de generalitate, un personaj, un obiect sau un numar simbolic ori o maxima sau formula ce se repeta in momente variate ale aceleiasi opere sau in creatii diferite, imbogatindu-se de fiecare data cu noi sensuri. Motivul isi schimba coloratura in functie de gen, specie sau tema. De exemplu: o situatie repetabila o constituie incercarile prin care trebuie sa treca personajele basmelor. Un personaj devenit motiv literar este Prometeu, titanul din mitologie care a infruntat minia zeilor spre a darui oamenilor focul si care a inspirat multe opere literare. On obiect simbolic este marul de aur din basme. Cifre simbolice sint trei, sapte, douasprezece, intilnite frecvent in basme.

Motivul central care se rpeta in fiecare opera, fiind purtatorul unui sens fundamental al creatiei respective, se numeste lait-motiv, termen preluat din muzica. Un lait-motiv este, de pilda, in drama Vlaicu-Voda, "legea" ca simbol al traditiei si spiritualitatii rominesti.

Subiectul este o succesiune de evenimente reflectate artistic, pe parcursul carora personajele sint antrenate intr-unul sau mai multe conflicte. Subiectul reprezinta un ansamblu de motive. El este specific operelor epice si dramatice, fiind inexistent in lirica. De aceea este o greseala sa vorbim despre "subiectul" unei poezii lirice. Este necesar sa cunoastem bine subiectul unei opere epice sau dramatice pentru a intelege creatia respectiva, dar raminind exclusiv la el nu surprindem valoarea literara.

Complexitatea subiectului este determinata de specia literara si de tehnica de cretie a scriitorului. Astfel, intr-o schita subiectul este simplu, linear, in timp ce intr-un roman el poate fi ramificat, cuprinzind diferite planuri. In romanele de aventuri sau politiste subiectul detine o importanta deosebita. Subiectul se intemeiaza pe un conflict, pe o lupta intre forte sau atitudini diferite. In functie de complexitatea lui, un subiect poate cuprinde unul sau mai multe conflicte. Asa, de exemplu, in romanul Neamul Soimarestilor exista un conflict social, intre razesi si boieri, si unul psihologic, intre dragostea lui Tudor pentru Magda si datoria fata de neamul lui.

Majoritatea operelor epice si dramatice sint organizate intr-o gradatie a tensiunii, continind urmatoarele momente sau parti ale subiectului:

Expozitia - prezentarea cadrului si a momentului in care incepe actiunea, precum si a unor personaje si evenimente petrecute in trecut, dar cu rol determinat pentru subiectul operei respective;

Dezvoltarea sau intriga - marcheaza aparitia sau intensificarea conflictului, innodarea firelor epice, cuprinzind premizele deznodamintului;

Punctul culminant - reprezinta maxima intensitate a conflictului.

Prin ideea unei opere literare intelegem semnificatia ei profunda, care include atitudinea scriitorului fata de tema abordata. De exemplu, pornind de la tema mortii, din balada folclorica Miorita, se desprinde ideea comuniunii supreme cu natura, dominanta a psihologiei poporului nostru.

Genuri si specii literare

Termenul gen provine din latinescul genus ("neam", "rasa", "fel", "mod") si desemneaza, nu numai in literatura, o clasa de obiecte sau de fenomene care au proprietati comune. "In ciuda individualitatii si originalitatii lor - spune Gheorghe Craciun - operele literare contin si unele trasaturi invariabile care le fac sa apartina unor categorii structurale bine determinate. Teoria clasica respinge amestecul genurilor si afirma deosebirea lor ca natura si ca valoare. Ea afirma unitatea de ton a operei, concentrarea asupra singurei emotii, asupra unei singure teme. Aceasta teorie prevede si o diferentiere sociala a genurilor. Epopeea si tragedia se ocupa de viata regilor si nobililor; comedia - de lumea burgheza, iar satira si farsa - de oamenii de rind." R. Welleck si A. Warren spun ca teoria clasica spre deosebire de cea moderna, e reglementatoare si normativa. Dupa teoria clasica genurile se deosebesc intre ele si trebuie sa ramina separate. Aceasta e faimoasa teoriei a "puritatii" genurilor.

Principalele trei genuri au fost separate inca de Platon si Aristotel. In fond, delimitarea genurilor se face in baza proprietatilor formale si a modului de reprezentare (raportul eu - lume). Astfel, unii considera ca in genul liric vorbeste propria persoana a poetului, in genul epic poetul vorbeste in numele sau si in numele altora, iar in cel dramatic el dispare in spatele personajelor sale. Altii observa insa ca in genul dramatic autorul nu dispare in totalitate in umbra personajelor, el comenteaza comportamentul si gindurile acestora. Aceste comentarii sint intre paranteze si ele nu sint rostite in scena. In acelasi timp, se poate sustine ca in genul epic autorul nu vorbeste niciodata in numele sau.

Tudor Vianu spune ca intuitia lirica rasringe realitatea ca stare se suflet, pe cind cea epica drept succesiune de evenimente, iar cea dramatica, drept conflict si lupta de forte antagoniste. In opinia lui Hegel, genul liric e subiectiv; genul epic e obiectiv, iar cel dramatic e subiectiv si obiectiv. Cu alte cuvinte, Hegel ne spune ca in genul liric poetul vorbeste despre sine, pe cind in genul epic - despre altii/altceva; iar in cel dramatic, chiar daca ni-i infatiseaza pe altii, el se exprima si pe sine in comentariile care sint luate intre paranteze.

Fiecare gen isi are speciile sale. Specia este un aspect particular al genului, un subgen. O specie anume poate fi preferata intr-o epoca si contestata in alta. Astfel, tragedia, foarte solicitata in Antichitate, nu mai este la moda astazi. Oda si epopeea par si ele iremediabil compromise. Romanul, care era considerat o specie minora in trecut, este astazi in mare voga.

Genul epic

Genul epic:

  1. oral:

a)in versuri:

1.balada

2.legenda

b)      in proza:

1.legenda

2.basmul

3.snoava

  1. scris:

a)in versuri:

1.balada

2.poemul

3.epopeea

4.legenda

5.fabula

b)      in proza:

1.anecdota

2.schita

3.nuvela

4.romanul

5.reportajul

6.eseul

7.memoriile, jurnalul.

Caracteristici generale:

-         amploare;

-         presupune, de regula, o actiune;

-         utilizeaza preponderent naratiunea (relatarea unor intimplari, intr-o succesiune de momente) si descrierea, dar nu exclude nici un mod de expunere;

-         prezenta scriitorului alterneaza cu cea a personajelor;

-         este un gen "obiectiv", in care - oricit de intensa ar fi transfigurarea si interpretarea autorului - elementele realitatii sint usor de recunoscut.

Genul epic: in versuri

Poemul eroic

Poemul eroic este o specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decit balada, dar mai mici decit epopeea. Poemul eroic evoca faptele istorice sau legendare din trecutul unui popor, punind in centrul atentiei figura unui erou exceptional, care se detaseaza de alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina. Intre poemul eroic si epopee se situeaza creatiile Evului Mediu: Cintecul Nibelungilor (literatura germana), Cintecul lui Roland (literatura franceza), Cintecul Cidului (literatura spaniola), Cintec despre oastea lui Igor (literatura rusa).

Opere reprezentative din literatura universala:

"Cintecul Nibelungilor"

"Cintecul lui Roland"

"Cintecul Cidului"

"Cintec despre oastea lui Igor"

Poeme din "Legenda secolelor" de Victor Hugo

Opere reprezentative din literatura romana:

  1. Negruzzi, "Aprodul Purice"

V. Alecsandri, "Dumbrava Rosie"

Epopeea

In literatura universala, epopeea este una dintre cele mai vechi specii, ea aparind in mileniul al III-lea in. H. In literatura sumero-babiloniana o data cu Epopeea lui Ghilgames. Epopeele constituiau in antichitate o adevarata sinteza literara a culturii si civilizatiei popoarelor care le-au creat, de exemplu Iliada in Grecia sau Mahabharata in India.

Epopeea este o specie a genului epic, in versuri, de mari dimensiuni, care nareaza episoade istorice sau legendare cruciale pentru existenta unui popor, antrenind un mare numar de personaje, eroi cu insusiri deosebite ti fiinte supranaturale (zei) care intervin in actiunile oamenilor. O caracteristica a epopeei o constituie monumentalitatea. Stilul este inalt, solemn, continind frecvente comparatii, epitete, repetitii si formule fixe.

Opere reprezentative din literatura universala:

"Epopeea lui Ghilgames"

Homer, "Iliada", "Odiseea"

Vergiliu, "Eneida"

"Mahabharata", "Ramayana"

P. Ronsard, "Franciada"

Camoies, "Lusiadele"

T. Tasso, "Ierusalimul eliberat"

Voltaire, "Henriada"

Opere reprezentative din literatura romina:

Budai-Deleanu, "Tiganiada"

Heliade-Radulescu "Mihaida"

Negruzzi, "Stefaniada"

  1. Bolintianu, "Traianida"

Balada

In Evul Mediu, cintec acompaniind anumite dansuri. In literatura romana balada e un poem narativ pe teme eroice, legendare, fantastice, prezent, in folclor (Miorita, Mesterul Manole) si cultivat de poeti ca V. Alecsandri si G. Cosbuc. Balada a fost initial o productie cu caracter liric si abia ulterior a reprezentat o specie a genului epic. Poetul Radu Stanca spune ca: "scopul poeziei lirice si a baladei este acelasi: comunicarea unei stari afective. Numai ca, pe cind in cazul poeziei lirice pure, comunicarea se face direct de la sentiment la exprimarea lui (elegia), in cazul baladei avem de-a face cu un eveniment ce mijloceste cu comunicarea sentimentului, de asta data mai discret, dar si mai plin de continut".

Genul epic: in proza

Schita

Schita este o specie a genului epic, de la dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a citorva personaje.

Aparuta in secolul al XIX-lea, schita raspunde necesitatilor de concizie si concentrare impuse de dezvoltarea jurnalismului in veacul trecut, ziarele si revistele impunind opere de mici dimensiuni, adecvate spatiului redus pe care il au la dipozitie.

Suprema calitate a schitei consta in concentrare, un episod relatat pe numai citeva pagini trebuind adesea sa rezume o intrega existenta. Sint preferate, de aceea, personajele tipice si evenimentele veridice. Actiunea este liniara, strinsa intr-o compozitie riguros orientata spre deznodamint.

In literatura romina schita a fost stralucit ilustrata de I. L. Caragiale, care i-a creat si o varianta, "momentul" (titlul volumului fiind "Momente si schite"), accentuind apropierea schitei de sceneta din genul dramatic.

Opere reprezentative din literatura universala:

Ch. Dickens, "Schitele lui Boz"

M. Twain, "Schite"

G. de Maupassant, "Casa Tellier"

O.Henry, "Schite"

A. P. Cehov, "Cameleonul"

E. Hemingway, "Cistigatorul nu ia nimic"

Opere reprezentative din literatura romana:

Ion L. Caragiale, "Momente si schite"

  1. Girleanu, "Din lumea celor care nu cuvinta"

I.A.Bratescu-Voinesti, "in lumea dreptatii"

I.Baiesu, "Sufereau impreuna"

Povestirea

In sens larg, povestirea se confunda cu naratiunea. Intr-o acceptie mai restrinsa, povestirea este o specie a genului epic relatind faptele din punctul de vedere a unui narator care este martor sau participant la evenimentul povestit.

Povestirea se limiteaza la relatarea unui singur fapt, interesul concentrindu-se asupra situatiei.

Relatia dintre narator si cititor (acultator) este mai directa si mai strinsa decit in cazul altor specii. Aceasta relatie se realizeaza prin oralitate (ceremonial care cuprinde prezentarea si aparitia povestitorului, motivarea imprejurarilor care declanseaza povestirea, formule de adresare) si prin atmosfera povestirii (stimulind atentia si emotia cititorilor, mentinind suspasul).

Timpul faptelor relatate este situat in trecut, iar sensul poate sa fie transmis de narator sau sa fie dat la iveala de insasi desfasurarea evenimentelor.

Clasificarea povestirii:

A. dupa forma

a) poestire in versuri

b) povestire in proza

B. dupa continut si destinatie:

a) satirica

b) fantastica

c) filosofica

d) romantica

e) povestire pentru copii etc.

Povestirea in rama:

  1. se situeaza narativ intr-un plan al trecutului
  2. foloseste ca modalitate de relatare evocarea
  3. benaficiaza de un spatiu privelegiat si ocrotitor in care mai multi povestitori relateza intimplari
  4. interesul nu se centreaza asupra personajului ci asupra situatiei neobisnuite relatate.

Opere reprezentative din literatura universala:

E.A.Poe, "Povestiri ale grotescului si arabescului"

N.Gogol, "Serile in catunul de linga Dikanka"

I.Turghenev, "Povestirile unui vinator"

G.Flaubert, "Trei povestiri"

E.Zola, "Povestiri pentru Ninon"

A.Daudet, "Povestiri din moara mea"

Opere reprezentative din literatura romana:

I.L.Caragiale, "La Hanul lui Minjoala"

G.Galaction, "Moara lui Califar"

M.Sadoveanu, "Povestiri", "Hanul Ancutei"

I.Agirbiceanu, "Mistretul", "Bunica"

M.Iliade, "La tiganci"

V.Voiculescu, "Pescarul Amin", "Ultimul Berevoi", "Lostrita"

St.Banulescu, "Dropia"

Nuvela

Nuvela (it. Novella "noutate") este o specie a genului epic, mai ampla si mai complexa decit schita, mai scurta si mai simpla decit romanul. Iata cum trebuie sa deosebim nuvela de povestire: povestirea e subiectiva, relatarea e, de obicei, la persoana I; naratorul vorbeste mai mult despre sine/marturiseste. Nuvela e obiectiva, naratorul povesteste despre altii. Nuvela acorda importanta si definirii complexe ale personajelor, nu doar firului epic, precum povestirea. Povestirea isi poate asocia si perspective fantastice, nuvela e realista. Liviu Rebreanu observa ca "o povestire intereseaza prin darul povestitorului de-a infatisa intimplari variate in culori vii, indiferent de firul povestirii care se innoada si se deznoada dupa trebuinta. Dimpotriva, nuvela, daca nu creeaza oameni vii in cadrul unei intimplari, adica daca nu reconstitue un colt de viata - nu mai e nuvela. In povestire povestitorul e mereu prezent, in nuvela se ascunde cit poate".

A.Clasificarea nuvelei prin raportare la curente literare:

a) nuvela renascentista

b) nuvela romantica

c) nuvela realista

d) nuvela naturalista

B.Clasificarea nuvelei dupa criteriile combinate ale subiectului cu modalitatea lor de tratare:

a) nuvela istorica ("Alexandru Lapusneanu" de Costache Negruzzi)

b) nuvela psihologica ("In vreme de razboi" de Ion Luca Caragiale)

c) nuvela fantastica ("La tiganci" de Mircea Eliade)

d) nuvela filosofica ("Sarmanul Dionis" de Mihai Eminescu)

C.Caracteristici ale nuvelei:

a) fapte verosimile

b) un singur conflict

c) intriga riguros construita

d) tendinta spre obiectivare

e) accentul pus mai mult pe definirea personajului (elemente biografice, ambianta, motivarea reactiilor psihologice) decit pe actiune

f) fata de povestire, nuvela pastreaza o legatura mai puternica cu realitatea

g) nuvela nu se dezvolta exclusiv prin dialog, ci preponderent prin naratiune.

Referiri critice despre nuvela:

" numai daca nuvela e un mic roman, se pot pretinde insusiri care asigura durabilitatea."

(L.Rebreanu, "Centenarul nuvelei romanesti")

Opere rprezentative din literatura universala:

Aristide din Milet, "Vaduva din Efes"

G.Boccaccio, "Decameronul"

M.Bandello, "Nuvele"

M.Cervantes, "Nuvele exemplare"

Stendhall, "Vanina Vanini"

P.Mrimee, "Colomba", "Carmen"

G.de Maupassant, "Bulgare de seu"

A.P.Cehov, "Doamna cu catelul"

Th.Mann, "Moartea la Venetia", "Tonio Broger", "Tristan"

L.Pirandello, "Nuvele pentru un an"

Opere reprezentative din literatura romana:

C.Negruzzi, "Alexandru Lapusneanu"

A.I.Odobescu, "Mihnea-Voda cel Rau", "Doamna Chiajna"

I.Slavici, "Moara cu Noroc", "Padureanca", "Budulea Taichii"

I.L.Caragiale, "Pacat", "O faclie de Paste"

G.Galaction, "Linga apa Vodislavei", "De la noi", "La Cladova", "Gloria Constantini"

M.Preda, "Intilnirea din paminturi

T.Popovici, "Moartea lui Ipu"

D.R.Popescu, "Caruta cu mere"

Romanul

Romanul reprezinta o constructie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa, desfaturata pe mai multe planuri cu intrigi paralele si cu numeroase personaje bine individualizate.

A.Tipuri de roman:

a) romanul psihologic

b) romanul mitic

c) romanul istoric

d) romanul fresca sociala

e) romanul satiric si parodic

f) romanul publicistic

e) romanul jurnal

f) romanul parabola

g) romanul eseu

h) romanul de aventuri

B.Romanul psihologic (de analiza psihologica).

Analiza psihologica este o modalitate de sondare a subiectului personajului pentru a evidentia tensiunile, cautarile, traumele vietii interioare.

I.Personajul in romanul de analiza:

a) traieste un conflict interior, provocat de ciocnirea a doua stari, scutimente

b) sufera o mutatie profunda

c) evolutia sa nu este previzibila nici pentru autor

d) el scapa de sub puterea determinismului mediului si se adinceste in propria constiinta

e) deseori preia functiile naratorului

f) isi analizeaza starile recurgind la introspectie (autoobservare) si monolog interior

II.Trasaturi ale romanului psihologic:

a) autorul isi propune sa absoarba lumea in interiorul constiintei, anulind epicul, descopera limitele conditiei umane

b) sunt alese evenimentele din planul constiintei

c) principiile cauzalitatii si coerentei in cele mai dese cazuri nu sunt respectate

d) analiza psihologica este facuta din perspectiva unei instante narative

e) sunt utilizate o serie de modalitati artistice de investigatie psihologica

f) personajul traieste un profund conflict psihologic

g) cititorul se identifica mai mult cu naratorul alaturi de care are acces la intimitatea personajului

III.Constructia prozei de analiza are ca aspecte caracteristice:

a) acronia (neconcordanta dintre timpul real al desfasurarii evenimentelor si cronologia liniara)

b) delatarea timpului real (includerea in timpul real un timp subiectiv al amintirilor)

c) desfasurarea lenta, intirziata a actiunii

IV.Tehnici narative in romanul de analiza:

a) relatarea, de regula, la persoana I

b) monologul interior

c) introspectia

d) retrospectia

e) fluxul constiintei

V.Modalitati de investigatie psihologica in romanul de analiza:

a) monologul interior

b) autoanaliza

c) obsesiile, invalmaselile de ginduri

d) repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol

e) cuvintele personajului ce se constitue in marturisiri de proprii conceptii

f) caracterizarea facuta direct de catre autor

g) armonizarea naturii cu zbuciumul din constiinta personajului

C.Cracteristici ale romanului fresca sociala:

a) realizeaza o imagine asupra societatii dintr-o anumita perioada istorica

b) urmareste schimbarile din constiinta sociala si individuala

c) contine scene de masa in miscare

d) stabileste un raport dintre om si viata sociala

e) are un caracter monumental

f) are o constructie epica ampla

D.Tipuri de romane din punct de vedere ale formulei narative:

a) roman etejat (inlantuit):

1.orice intimplare, aventura include un alt cerc de personaje in cimpul de actiune eroului sau este mai complicata, mai dificila decit cea precedenta

2.expunerea e succesiva, cronologica

b) romanul inelar:

1.intimplarea, povestirea de incadrare (initiala) se desface

2.expunerea ei se lungeste pe intregul roman si in ea sunt implicate, ca episoade interferente, celelalte intimplari

c) roman al constructiei paralele:

1.personajele sunt localizate in citeva grupe, fiecare avindu-si destinul (fabula, povestea) sau

2.naratiunea este purtata pe mai multe planuri.

E.Trasaturi ale romanului istoric:

a) documentul istoric - sursa de inspiratie

b) parasirea intr-un anumit moment a documentului istoric si recurgerea la fictiune

c) fictiunea este mereu intre limitele verosimilitatii

d) verosimilul sugereaza ambianta locala, vestimentatie de epoca, comportamente si gesturi tipice epocii

e) scenele, situatiile frizeaza autenticul

f) verosimilul are aparenta de fapt adevarat, real, autentic, deci acceptabil si creditabil din aceste puncte de vedere

g) limbaje cu savoare arhaica si regionala

h) vocea narativa e impersonala

F.Romanul traditional

Romanul traditional este o constructie masiva, cu o arhitectura laborioasa, cu o structura simetrica, bine echilibrata, cu un subiect coerent evaluind in episoade si secvente narative distincte, unitare, cu planuri compozitionale clar delimitate. Este o constructie rationalistica, deductiva, mizind pe obiectivitate, are un caracter liniar, inchis, finit, coerent. Naratorul este omniscient, relativ detasat de personaje si de actiune, povestirea se face la persoana a III-a, evolutia personajului este previzibila, perspectiva narativa este unilaterala, eroii sunt tipuri proiectate pe un anumit findal social si istoric. Corespude modelului doric. Doricul infatiseaza o lume omogena coerenta si plina de sens, eroii sunt energici si ambitiosi, au spirit intreprinzator si dorinta ascensiunii sociale, a parvenirii, sunt luptatori si realisti. Personajele sunt construite tipologic evaluind pe o trasatura de caracter dominanta. Epicul se bazeaza pe evolitia logica si cronologica a faptelor. Aici se incadreaza romanul fresca sociala si romanul istoric.

G.Romanul modern

Romanul modern este orientat spre eu, considerat singura realitate verificabila, autentica, reala. Acorda credit total intuitiei, incertitudinii, subiectivitatii, exprimarii directe, nemijlocite a trairilor, introduce personajul reflector, naratiunea la persoana I-a si monologul, perspectiva este realizata si multiplicata, ideea de tip este anulata de aceea a individualitatii. Exprima numai experiente autentice, traite de personajul narator. Subiectul este neliniar, contorsionat (rasucit) cu rasturnari temporale si evenimente implevizibile. Discursul este fragmentat, prolix (care foloseste cuvinte, constructii, fraze intortocheate si neclare), intrerupt de evenimente metatextuale. Structura, absolut eliberata de orice constringeri si reguli are aspectul unui "dosar de existente". La nivelul compozitiei si a tehnicii narative observam memoria involuntara, jurnalul, jocul planarilor narative, reportajul, tehnica detaliului, colajul (scrisori, articole), introspectia etc. Corespunde modelului ionic, ionicul corespunde constiintei de sine a romanului, lumea infatisata isi pierde omogenitatea. In locul tenacitatii si al luptei apar spiritul de finete si analiza, contemplatia, individualismul, dramele personale, viziunea relativa asupra lumei, spiritul reflexiv, problematica filozofica si psihologica, discontinuitatea epica, absenta unui subiect inchegat (legat). Compozitia este moderna (jurnal, scrisori), modul de expunere nominant este monologul, finalul este deschis, naratorul este si personaj.

Despre roman

"Mijlocul cel mai bun de a spune tot numai romanul il ofera, deoarece este singurul gen care e in stare sa puna stapinire pe toare celelalte."

(Pierre Mertens)

"Ca sa refuzi variantele de lume oferite de roman, ca sa refuzi romanul trebuie sa traiesti in cea mai buna dintre lumile posibile. Deocamdata nu e nici un pericol."

(Ioana Pirvulescu)

"Nu-mi amintesc, acum, cine a spus: "Romanul este epopeea timpurilor moderne". Iata de ce publicul crede mai mult in roman decit in proza scurta: fiindca considera ca viata este mai bine, mai pe larg surprinsa in roman".

(Marin Preda)

"Sint un inrait cititor dr romane. Nu pot renunta. E ca un drog usor, nu da dependenta, doar o placuta, nelinistitoare euforie. Un soi de masochism care imi incarca bateriile. Si asta cu cit tomul in chestiune este mai comun, mai incarcat astfel spus de viata imediata, triviala, comuna dar plina de cele mai crude si josnice adevaruri cotidiene."

(George Balaita)

"Actul de creatie este rezultatul vietii interioare sacrete a scriitorului. Nu se mai stie - si nu mai stie el exact - daca ceea ce povesteste i s-a intimplat lui cu adevarat, daca si-a imaginat numai, sau daca e vorba de un amestec de fapte reale cu cele inchipuite. Este imposibil de facut o delimitare dintre viata imaginara, creata si exprimata intr-o carte, si cea traita de scriitor."

(Marin Preda)

"Epopeea este eroica si supraindividuala, urmarind destinul colectiv, romanul este naratiunea destinului individual. Dar diferentele nu sint atit de pregnante: eposul homeric acorda si el atentie destinului individual, iar romanul aspira si el la monumentalitate, la reprezentarea destinului colectiv, in speciile romanului panoramic, fresca, cronica."

(Marcel Pop-Cornis)

"Romanul trebuie sa aiba mai multa dragoste decit lupte, poemul eroic - mai multe lupte decit dragoste."

(Le Moyne)

"Dupa 1989 se observa trecerea accentului de pe fictiune pe document. Ofensiva memorialisticii, a jurnalelor, a marturiilor directe a curmat brusc interesul pentru un gen care rezolvase in imaginatie problemele sociale. Publicul s-a orientat spre forme nemijlocit documentare, abandonind romanul. Presa a jucat un rol insemnat in aceasta deplasare psihologica. Romanului i-au fost rapite, unul cite unul, punctele de atractie. Istoria a inceput sa se scrie altfel. Politica s-a putut face pe o cale proprie. Dezvaluirile, unele senzationale, n-au mai intrat in atributiile romanului."

(Nicolae Manolescu, "De ce n-avem roman")

"Romanul sintetizeaza o lume, un univers pe care mai intii trebuie sa-l concepi si dupa aceea sa-l elaborezi. Sigur ca exista scriitori care de la inceput debuteaza direct cu un roman, chiar cu un roman reusit. Parerea mea este insa ca majoritatea incep, de fapt, tot cu nuvelele, aspirind doar sa scrie romane. Nuvela, nu ca formeaza prozatorul, pregatindu-l pentru viitorul roman, dar se impune tinarului scriitor prin momentele de soc pe care la contine si care nu se lasa exprimate intr-o lucrare scurta. Nuvela il obisnuieste pe prozator cu disciplina pe care o presupune romanul."

(Marin Preda)

Opere reprezentative din literatura universala:

M.Cervantes, "Don Quijote"

H.Fielding, "Tom Jones"

J.W.Goethe, "Suferintele tinarului Werther"

W.Scott, "Ivanhoe"

Stendhal, "Rosu si negru", "Manastirea din Parma"

H.Balzac, "Comedia umana" (ciclu de romane)

W.M.Thackeray, "Bilciul desertaciunilor"

Ch.Dickens, "David Copperfield"

G.Flaubert, "Doamna Bovary"

F.M.Dostoevski, "Crima si pedeapsa"

L.N.Tolstoi, "Razboi si pace", "Anna Karenina"

E.Zola, "Germinal"

Th.Mann, "Muntele vrajit"

E.Hemingway, "Pentru cine bat clopotele"

Opere reprezentative din literatura romana:

D.Bolintineanu, "Manoil", "Elena"

N.Filimon, "Ciocoii vechi si noi"

D.Zamfirescu, "Viata la tara", "Tanase Scatiu"

I.Slavici, "Mara"

L.Rebreanu, "Ion", "Padurea spinzuratilor", "Rascoala"

Cezar Petrescu, "Intunecare"

H.Papdat-Bengescu, "Concert din muzica de Bach"

Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi", "Patul lui Procust"

M.Sadoveanu, "Neamul Soimarestilor", "Baltagul", "Fratii Jderi", "Nicoara Potcoava"

Marin Preda, "Morometii"

Eugen Barbu, "Groapa"

A.Ivasiuc, "Pasarile"

D.R.Popescu, "Vinatoarea regala"

A.Buzura, "Orgolii"

Fabula

Fabula (din lat. Fabula "vorbire", "istorie") este o scurta naratiune in care actiunea este savirsita de animale. Fabula poate fi scrisa in versuri sau in proza si are doua secvente: actiunea propriu-zisa si expunerea moralei sau morala. Morala are o intindere mai mica si este structurata aforistic. De regula, cea de-a doua secventa a fabulei se plaseaza la sfirsitul textului, dar ea poate fi antepusa corpului naratiunei sau face parte din acesta. Fiind preferata de literatura antica si cea clasicizanta, specia poate fi intilnita in toate epocile. Fabula foloseste ca procedeu alegoria. Fabula se numeste si o naratiune alegorica in proza sau in versuri care urmareste avansarea, prin analogie, a unor indemnuri morale si a unor pilde. Pentru acest sens al fabulei se foloseste si cuvintul APOLOG. Printre autorii care au devenit celebri scriind fabule se numara Esop, La Fontaine, Krilov, Gr.Alexandrescu.

Basmul

Basmul (slava veche basni "nascocire", "scornire") este o naratiune populara sau culta, de obicei in proza, cu intimplari si personaje fabuloase. Morala basmului ilustreaza o etica generala: binele invinge raul, cel bun trebuie rasplatit, cel rau, pedepsit in mod exemplar. Eroul este, de obicei, fiu de imparat, de origine umila, orfan si impresioneaza nu prin bogatia vietii spirituale, ci prin faptele extraordinare. Toate personajele din basme intruchipeaza cite o singura calitate. Adversarii pe care ii infrunta eroul sint fantastici (zmei, balauri, diavoli, Moartea, Muma-Padurii) sau umani (mama vitrega, imparatul cel rau, spinul). In opinia lui George Calinescu, "caracteristica basmului este ca personajele nu sint numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. Si fabulele vorbesc de animale, dar acestea sint simple masti pentru felurite tipuri de indivizi. Fiintele neomenesti din basm au psihologia lor misterioasa. Ele comunica cu omul, dar nu sint oameni. Cind dintr-o naratiune lipsesc aceste personaje himerice, n-avem de-a face cu un basm".

Referiri critice despre basm:

"Basmul e un gen vast depasind mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observare morala."

(G.Calinescu, "Estetica basmului")

 

Genul Dramatic

A. Specii:

a) tragedia

b) comedia

c) drama

B. Alte specii ale genului dramatic:

a) melodrama

b) vodeviul

C. Caracteristici ale genului dramatic:

a) prezenta autorului - indirecta, prin personaje

b) dialogul

c) textul literar este, de cele mai multe ori, gindit pentru a fi reprezentat pe scena.

D. Referiri critice despre Arta Dramatica:

"Teatrul este o arta care-si propune sa descrie viata omeneasca, avind ca mijloace de realizare oameni care traiesc o viata imprumutata in fata altor oameni adunati laolalta ca sa-i vada."

(Emile Faguet, "Drama antica")

"Teatrul e o arta independenta, care, ca sa existe in adevar cu dignitate, trebuie sa puna la serviciul sau toate celelalte arte, fara sa acorde uneia dreptul de egalitate pe propriul teren."

(I.L.Caragiale, "Oare tetrul este literatura")

"In contrast cu pozia epica, al carei scop este sa descrie omul asa cum este el, arta dramatica prezinta omul cu mai multe delimitari ce nu pot fi evitate si care il stilizeaza pe scena. Aceasta delimitare deriva din genul artei. Omul dramei este un om care vorbeste, aceasta este delimitarea sa, si actiunea exista pentru a-l sili sa rosteasca anumite cuvinte. Actiunea este tipsia pe care omul devine cuvint, trebuie sa devina cuvint. Aceasta inseamna ca in piesa sint obligat sa pun omul in situatii care sa-l forteze sa vorbeasca".

(Fr.Durrenmatt, "Probleme ale teatrului")

"O piesa fie ca e drama sau comedie, este cel mai dificil gen literar, dificil, intrucit o piesa cere ca fiecare personaj sa se caracterizeze singur prin cuvinte si actiune, fara nici un fel de interventie din partea autorului. Personajele unei piese se contureaza numai prin dialog, nicidecum descriptiv:"

(Gorki, "Despre literatura")

Tragedia

Tragedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, prezentind personaje puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii sau cu propriile lor sentimente, acest conflict solutionindu-se cu infringerea sau moartea eroului.

In tragedie sunt implicate puternice elemente contrare, iar infruntarea lor genereaza sentimente patetice, de maretie, de sublim. Desi tragediile se incheie cu infringerea eroului, din ele se degaja sentimentul maretiei si demnitatii umane.

Originea tragediei se afla in antichitatea greca, iar capodoperele ei sint legate de numele marilor poeti tragici: Eschil, Sofocle si Euripide.

Tragediile grecesti formau cicluri de cite trei si se inspirau dintr-un fond mitologic comun. Lupta dintre personaje si destin este semnificativa pentru tragediile antichitatii. Alte momente de seama in evolutia tragediei le reprezinta opera lui W.Shakespeare si clasicismul francez din secolul al XVII-lea, care, prin P.Corneille si J.Racine, a creat tragedii bazate pe conflictul dintre datorie si pasiune.

Referiri critice despre tragedie:

"Tragedia e, asadar, imitatia unei actiuni alese si intregi, de oarecare intindere, in grai impodobit cu diferite soiuri de podoabe osebit dupa fiecare din partile ei, imitatie inchipuita de oameni in actiune, si nu povestita, si care stirnind mila si frica savirseste curatirea acestor patimi".

(Aristotel, "Poetica")

"Avem de-a face cu o tragedie ori de cite ori omul, din trufie, incepe sa tagaduiasca orinduirea divina, personificata de un zeu sau intruchipata in societate. Si tragedia va fi cu atit mai mare cu cit aceasta revolta va fi mai legitima si aceasta orinduire mai necesara"

(Albert Camus, "Conferinta privind viitorul tragediei)

"Tragedia nu se produce la nivelul lumii noastre; trebuie sa ne ridicam pina la ea. Sintem inaltati la ea. Este ireala. Daca vrem sa gasim in existenta noastra ceva asemanator, trebuie sa ne ridicam ochii si sa-i indreptam spre culmile cele mai inalte ale istoriei."

(Jose Ortega Y Gasset, "Meditatii despre")

Opere reprezentative din literatura universala:

Eschil, "Orestia", "Persii", "Prometeu inlantuit"

Sofocle, "Antigona", "Edip rege"

Euripide, "Troienile", "Hecuba", "Andromaca"

W.Shackespeare, "Hamlet", "Regele Lear", "Macbeth"

P.Corneille, "Cidul", "Horatiu"

J.Racine, "Andromaca", "Fedra"

Voltaire, "Meropa"

Comedia

Comedia (fr. Comedie, lat. "comoedie") este o specie a genului dramatic care provoaca risul prin zugravirea satirica a moravurilor (comedie de moravuri), a tipurilor umane (comedie de caracter), prin succesiunea unor situatii neasteptate (comedia de situatii sau bufa). De fapt, orice comedie participa intr-o proportie oarecare la toate cele trei tipuri, ele neexistind in stare pura. Comedia ca specie literara nu trebuie confundata cu categoria estetica a comicului. Comedia este forma specializata a comicului, dar acesta din urma exista si in tragedie sau roman (comicul epic). Comicul exista in celelalte arte si in viata. Se considera ca esenta comicului consta in contrastul dintre aparenta cu pretentii de superioritate si esenta inferioara ce ni se dezvaluie la un moment dat. Daca cel care contempla nu este capabil sa sesizeze respectivul contrast dintre aparenta si esenta, atunci nu poate fi vorba despre comic. Exista un comic nostim - caracterul de neasteptat al contrastului dintre aparenta si esenta; un comic amuzant - contrast nevinovat, ce nu e incompatibil cu principiile superioare ale moralei celui care ia act de gafa; un comic hazliu - contrastul dintre ceea ce noi ne asteptam sa fie ceva si felul cum ni se prezinta, dintre ceea ce tine sa fie cineva si modul cum apare; un comic ridicol - contrastul dintre aparenta si esenta sfideaza normele de comportament in comun, punindu-l pe cel in cauza intr-o situatie de vadita inferioritate. Risul, in acest caz, exprima satisfactia in legatura cu descoperirea adevaratei esente a comportamentului in cauza.

Referiri critice despre comedie:

" ultima faza a liberalizarii comediei coincide cu negatia sa, cu aparitia conceptului complimentar, inevitabil, de anticomedie. La capatul eliberarilor succesive de sub constringeri si dogmatisme, comedia dobindeste in cele din urma dreptul de a se nega pe sine, oarecum in sensul hegelian al disolutiei artei, al suprimarii comunicarii cu publicul, al distrugerii teatrale si chiar al conventiei care o instituie. In aceasta ipostaza, comedia devine propria sa "comedie", o autoparodie, caricatura violenta a procedeelor sale specifice, precum in programul lui Eugen Ionescu: "Nu trebuie ascunse sforile, scrie el, ci facute mai vizibile, deliberat evidente, impinse pina la grotescul profund, la caricatura, dincolo de ironia spirituala a comediilor de salon". Intors in el insusi, ciclul ideii comediei se resoarbe in propria sa negatie?"

(A.Marino, "Dictionarul")

Opere reprezentative din literatura universala:

Aristofan, "Pasarile", "Norii", "Broastele"

Plaut, "Soldatul fanfaron", "Ulcica"

Terentiu, "Fata din Andros"

N.Manchiavelli, "Matraguna"

W.Shackespeare, "Visul unei nopti de vara", "Comedia eroilor", "Cum va place"

Lope de Vega, "Ciinele gradinarului"

Moliere, "Avarul", "Burghezul gentilom", "Pretioasele ridicole"

P.Beaurmachais, "Barbierul dein Sevila", "Nunta lui Figaro"

C.Goldoni, "Hangita", "Sluga la doi stapini"

N.V.Gogol, "Revizorul"

G.B.Shaw, "Pygmalion"

Opere rprezentative din literatura romana:

C.Faca, "Comodia vremii"

V.Alecsandri, "Chirita in Iasi", "Chirita in provintie"

I.L.Caragiale, "O noapte furtunoasa", "O scrisoare pierduta", "D-ale carnavalului"

V.Eftimiu, "Omul care a vazut moartea"

V.I.Popa, "Take, Ianke si Cadir"

G.Ciprian, "Omul cu mirtoaga"

T.Musatescu, "Titanic-vals"

M.Sebastian, "Jocul de-a vacanta", "Steaua fara nume", "Ultima ora"

A.Baranga, "Mielul turbat", "Siciliana", "Opinia publica"

T.Maziliu, "Prostii sub clar de luna"

Drama si Melodrama

Drama este o opera dramatica ce poate imbina episoadele triste cu cele vesele. Tinzind sa exprime intreaga complexitate a vietii reale, drama este mult mai putin supusa conventiilor decit tragedia. De aici diversitatea formelor, ei si dificultatea de a o defini. Drama contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati. Partea ei componenta esentiala o constituie conflictul.

Dintre multiplele forme ale dramei (drama sociala, psihologica etc.), in literatura romana a fost frcvent cultivata drama istorica, ilustrata de scriitori ca B.P.Hasdeu, V.Alecsandri, Al. Davila, Barbu Delavrancea.

Melodrama (fr. Melodrame, gr. Melos "cadenta, fraza muzicala" +drama). In vechime, drama amestecata cu muzica. Drama populara care cauta sa produca un efect patetic punind in scena caractere neobisnuite in situatii complicate, de-a dreptul incredibile.

Opere reprezentative din literatura universala:

G.E.Lessing, "Minna von Barthelm", "Narthan inteleptul"

J.W.Goethe, "Gotz von Berlichingen"

Fr.Schiller, "Hotii", "Intriga si iubire", "Don Carlos"

V.Hugo, "Hernani", "Ruy Blas"

A.de Musset, "Lorenzaccio"

H.Ibsen, "Stilpii societatii", "Nora", "Rata salbatica"

L.N.Tolstoi, "Puterea intunericului"

L.Pirandello, "Sase personaje in cautarea unui autor", "Sa-i imbracam pe cei goi"

J.P.Sartre, "Cu usile inchise", "Mustele"

Opere reprezentative din literatura romana:

B.P.Hasdeu, "Razvan si Vidra"

V.Alecsandri, "Despot-Voda"

I.L.Caragiale "Napasta"

Al.Davila, "Vlaicu-Voda"

B.Delavrancea, "Apus de soare", "Viforul", "Luceafarul"

M.Sorbul, "Patima rosie"

Camil Petrescu, "Jocul ielelor", "Suflete tari"

L.Blaga, "Mesterul Manole", "Tulburarea apelor"

G.M.Zamfirescu, "Domnisoara Nastasia"

H.Lovinescu, "Moartea unui artist"

Genul liric

A. Specii:

a) oda

b) satira

c) pastelul

d) meditatia

e) elegia

f) poezia cu firma fixa:

I. sonetul

II. rondelul

III. gazelul

B. Referiri critice despre genul liric:

"O poezie nu e facuta pentru ca sa fie inteleasa de toata lumea. Ea cere o initiere, o complicare sufleteasca, un sentiment al liturghiei. Sa nu ne facem iluzii: pe Eminescu nu-l inteleg decit foarte putini insi."

"Poezia trebuie sa cada din cind in cind intr-o verbalitate pura pentru a se atrage atentiunea asupra ritualitatii ei."

"Poezia nu are nici o legatura cauzala cu sentimentele asa-zise adevarate si nici nu urmareste sa trezeasca sentimente. Emotia poetica daca este sentiment, este un sentiment sui-generi, o emotie nepractica."

"Poezia este un mod ceremonial, ineficient de a comunica irationalul, este forma goala a activitatii intelectuale."

(G.Calinescu, "Curs de poezie")

Oda

Oda este o specie a genului liric in care se exprima sentimentele de admiratie, de preamarire fata de patrie, fata de un ideal, de o personalitate anumita etc.

Desi oda pare sa aiba o origine mai veche, poetii Greciei antice sint aceia care i-au dat o forma specifca si au asociat-o cu cintecul. De fapt, termenul de oda provine dintr-un cuvint din greaca veche care inseamna cintec. Din literatura greaca isi pastreza oda caracterul de sublim sarbatoresc, de meditatie avintata. Cu timpul, aceasta specie lirica a incetat sa mai fie insotita de cintec. In literatura latina, cel mai ilustru reprezentant al odei a fost Horatiu.

Oda are in general un caracter de adresare si incepe cu (sau in orice caz contine) o invocatie retorica. Odele celebre sint inchinate: patriei, naturii, artei, bucuriei, prieteniei, iubirii, faimei etc.

Opere reprezentative din literatura universala:

Pindar, "Ode triumfale"

Horatiu, "Ode"

P.Ronsard, "Ode"

Fr.Schiller, "Pentru Bucurie"

J.Keats, "Oda la o urna greceasca"

P.B.Shelley, "Oda vintului din apus

A.S.Puskin, "Libertatea"

Opere reprezentative din literatura romana:

Gh.Asachi, "La patrie"

Iancu Vacarescu, "La preavila tarii"

V.Alecsandri, "Oda ostasilor romani"

M.Eminescu, "La Heliade"

A.Vlahuta, "Iubire", "Lui Eminescu"

L.Blaga, "Oda simplissimei flori"

P.Ghelmez, "Lauda limbii romane"

Satira

Satira este o specie a genului liric in care se ridiculizeaza sau se condamna cu dispret si indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societatii (moravuri, conceptii, evenimente, persoane, opere literare etc.).

Prin extensiune, numim satira orice opera sau referire cu caracter critic, demascator, indiferent de gen sau specie.

Satira presupune ca autorul ei sa fie aparatorul unor valori morale, in numele carora condamna moravuri si trasaturi negative de caracter, in scopul de a le indrepta, increzator fiind faptul ca fiinta umana este perfectibila. Se evidentiaza rolul social al literaturii.

Opere reprezentative din literatura universala:

Horatiu, "Satire"

Iuvenal, "Satire"

P.Ronsard, "Imnul aurului"

J.W.Goethe, Fr.Schiller, "Xeniile"

H.Heine, "Germania", "O poveste de iarna"

Opere reprezentative din literatura romana:

Gr.Alexandrescu, "Satira", "Duhului meu"

D.Bolintineanu, "Nemesis", "Eumenidele"

M.Eminescu, "Scrisorile"

A.Vlahuta, "Liniste"

D.Anghel si St.O.Iosif, "Caleidoscopul lui A.Mirea"

Al.Macedonski, "Noaptea de noiembrie"

T.Arghezi, "Duduia"

Pastelul

Cuvintul pastel a fost mai intii utilizat in artele plastice, unde desmneaza culoarea realizata cu creioane alcatuite dintr-o pasta solidificata. Intrucit cu ajutorul acestora se obtin pe hirtie niste tonuri catifelate, lipsite de stridenta, asemenea culori au fost numite ele insele "pastelate".

V.Alecsanri a fost acela care a aplicat termenul de "pastel" din artele plastice in domeniul liricii, numind pasteluri poeziile de natura pe care le-a publicat, in cea mai mare parte, intre anii 1868 si 1869 in revista "Convorbiri literare".

In acceptia pe care i-a dat-o V.Alecsandri, pastelul este o specie a genului liric, o poezie descriptiva, care reprezinta un peisaj, prin intermediul caruia sint exprimate, cu discretie, sentimentele poetului.

In poezia romana culta, elementele de pastel apar inca inainte de V.Alecsandri (fara a li se da aceasta denumire), in creatia lui V.Cirlova (Inserare) si a lui I.Heliade Radulescu in balada Zburatorul (unde pastelul inserarii formeaza doar una dintre parti). Vasile Alecsandri este insa creatorul speciei in literatura noastra. Dupa el, au mai scris pasteluri: G.Cosbuc, St.O.Iosif, Duiliu Zamfirescu, I.Pillat, si altii.

Referiri critice despre pastel:

"Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, citeva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturii, scrisa intr-o limba asa de frumoasa, incit au devenit fara comparare cea mai amre podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste".

(Titu Maiorescu, "Critice")

Opere reprezentative din literatura universala:

Charles d'Orleans, "Rondelul primaverii"

H.Heine, "In amurg", "Tirzia raza"

E.Verhaeren, "Octombrie"

P.Verlaine, "Marina"

Opere reprezentative din literatura romana:

V.Cirlova, "Inserare"

I.Helide Radulescu, "Zburatorul" (balada contine pastelul inserarii)

V.Alecsandri, "Pasteluri"

G.Cosbuc, "Noapte de vara", "Vara", "In miezul verii"

St.O.Iosif, "Pastel"

Duiliu Zamfirescu, "Vara"

O.Goga, "Dimineata"

G.Bacovia, "Pastel", "Amurg Violet"

I.Pillat, "Toamna", "Amurgul", "Iarna"

L.Blaga, "Toamna de cristal"

Meditatia

Aparuta inca din antichitate, dar cunoscind o maxima dezvoltare in romantism si o noua stralucire in poezia moderna, meditatia aprtine liricii filozofice, dind expresie poetica unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu teme majore ale universului si ale vietii umane.

Meditatia incepe de obicei cu evocarea unui fenomen al naturii, a unui peisaj, a unui personaj istoric sau are ca pretext un anumit eveniment. Astfel, V.Cirlova, I.Heliade Radulescu sau Gr.Alexadrescu au ca motiv de meditatie ruinele Tirgovistei, martore ale trecutului glorios; M.Eminescu porneste de la evocarea distantelor astrale. A doua parte a meditatiei evoca gindurile si sentimentele poetului si, uneori, compara fenomene naturale cu aspecte ale vietii morale.

Opere reprezentative din literatura universala:

A.de Lamartine, "Meditatii poetice"

A.de Vigny, "Moartea lupului"

M.Lermontov, "Meditatie"

R.M.Rilke, "Amintire"

P.Valery, "Cimitirul marin"

Opere reprezentative din literatura romana:

V.Cirlova, "Ruinele Tirgovistei"

I.Heliade Radulescu, "O noapte pe ruinele Tirgovistei"

Gr.Alexandrescu, "Meditatie", "Anul 1840"

M.Eminescu, "Mortua est!", "La steaua"

P.Cerna, "In pestera"

T.Arghezi, "De ce-as fi trist"

I.Pillat, "Aci sosi pe vremuri"

L.Blaga, "Cintec pentru anul 2000"

Elegia

Elegia este (in acceptia moderna a termenului) o specie lirica in care poetul isi exprima sentimentele de tristete intr-o gama mergind de la melancolie la durere.

In lirica secolului al XX-lea, elegia se departeaza adesea de exprimarea unui sentiment, tinzind sa dobindeasca un caracter filozofic, ca in creatia poetului austriac R.M.Rilke sau a poetului roman Nichita Stanescu.

Opere reprezentative din literatura universala:

Ovidiu, "Tristele"

F.Petrarca, "Cantonierul"

J.W.Goethe, "Elegia de la Marienbad"

A.de Lamartine, "Lacul"

G.Leopardi, "Amintirile"

A.S.Puskin, "Elegie"

R.M.Rilke, "Elegiile din Duino"

Referiri critice despre elegie:

"Elegia este un poem destinat plinsului si lamentatiilor cu caracter dureros. Dar poetii s-au servit de el ulterior in subiectele de dragoste Astazi, numele de elegie a ajuns sa se dea la orice.

E, intradevar, genul cu limitele cele mai nesigure, in fata caruia ametesc doctrinele, caci intregul lor merit consta in dulceata expresiei - despre care nici o regula nu poate oferi sfaturi, in "modul delicat al zugravirii sentimentelor", ceea ce e o problema de har personal, si in sinceritate, care exclude aproape orice regula".

(Ph.Van Tieghem, "Marile doctrine")

Opere reprezentative din literatura romana:

Ienachita Vacarescu, "Amarita turturea"

Gr.Alexandrescu, "Adio", "La Tirgoviste"

D.Bolintineanu, "O fata tinara pe patul mortii"

V.Alecsandri, "Steluta"

M.Eminescu, "Melancolie", "O mama", "Despartire"

G.Cosbuc, "Mama"

D.Angel, "Melancolie"

T.Arghezi, "Cenusa visarilor"

G.Bacovia, "Elegie"

L.Blaga, "Elegie"

V.Voiculesccu, "Elegie"

Nichita Stanescu, "11 elegii"

Poezia de forma fixa

De-a lungul timpului au aparut, in diferite literaturi ale lumii, creatii poetice construite dupa anumite formule in ceea ce priveste structura: numarul strofelor, numarul versurilor dintr-o strofa, numarul silabelor dintr-un vers, raportul dintre un vers si intreaga poezie, dispunerea strofelor si a versurilor, ritmul, tipul de rima etc. Sonetul a aparut in literatura italiana, rondelul in literatura franceza, gazelul in literatura araba.

Multi dintre marii poeti ai lumii s-au supus constringerilor poeziei cu forma fixa, dovedindu-si maestria prin exprimarea unor idei profunde, cu modalitati de exprimare originale, in tonuri de neconfundat.

Desi anumite specii de poezie cu forma fixa s-au bucurat de mai mult succes intr-o epoca determinata, totusi specii precum sonetul sau rondelul si-au dovedit viabilitatea, atragindu-i pa poeti din veacuri diferite.

Daca specii precum oda, satira, elegia, pastelul, meditatia se constituie, in primul rind, datorita unui criteriu tematic, clasificarea poeziilor cu forma fixa are la baza un criteriu de structura.

Sonetul

Cea mai cunoscuta, mai importanta si mai raspindita specie de poezie cu forma fixa, sonetul, isi are originea in literatura italiana, unde a fost ilustrat, in secolul al XIV-lea, de poeti ca Dante si Petrarca.

Sonetul este compus din 14 versuri grupate in doua catrene (strofe de cite patru versuri) si doua tertete (stofe de cite trei versuri), ultimul vers fiind o concluzie a intregului continut al poeziei.

Forma de sonet utilizata in literaturile italiana si romana are, de regula, versurile de cite 11 silabe, iar ritmul iambic.

Rima este, de obicei, imbratisata.

Sonetul englez, ilustrat de Shakespeare, este alcatuit din trei catrene si doua versuri finale, drept concluzie.

Reprezentanti in literatura universala:

Dante Alighieri

F.Petrarca

P.Ronsard

W.Shakespeare

J.Milton

J.Keats

Ch.Baudelaire

P.Verlaine

Reprezentanti in literatura romana:

Gh.Asachi

Iancu Vacarescu

M.Eminescu

Al.Macedonski

A.Vlahuta

M.Codreanu

V.Eftimiu

Rondelul

Aparut in literatura medievala franceza si desemnind la origine un cintec si un dans, rondelul este in acceptia lui moderna o poezie cu forma fixa, avind numai doua rime si un refren (de la unul, doua pina la opt versuri) care deschide poezia si care este reluat, partial sau integral, la mijlocul si la sfirsitul ei.

Reprezentanta in literatura universala:

Charles dOrleans

F.Villon

Clement Marot

Th.de Banville

G.Dannunzio

Reprezentanti in literatura romana:

Al.Macedonski

Gazelul

A. Caracteristici:

a) alcatuit din distihuri

b) fiecare al doilea vers al distihului are aceeasi rima cu versurile distihului initial.

B. Reprezentanti in literatura unuversala:

Saadi

Hafez

Goethe

C. Reprezentanti in literatura romana:

M.Eminescu

G.Cosbuc

Haiku

Poezie japoneza alcatuita din 17 silabe repartizate in trei versuri. Creatorul acestui gen este cel mai mare poet al Japoniei - Matsuo Basho (1644-1694).

Acest tip de poezie cu forma fixa a fost cultivat si de poetii romani: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Petre Ghelmez.

 

Lirica populara

Bocetul, cintecul si doina fac parte din lirica populara.

Bocetul (lat. Vox, vocis "voce, cintec, tinguire") e o specie populara, de obicei, in versuri, prin care se deplinge moartea cuiva. Sinonime: cintec de mort, jelire, litanie.

Cintecul (lat. Canticium) e o poezie lirica ce poate fi insotita de muzica. Tema preferata este amorul. Cintecul e alcatuit din sase sau sapte strofe cu un numar liber de versuri (3-42) si se incheie cu inchinari. Un imn al primaverii - anotimpul iubirii - constituie prologul. Exista cintece batrinesti si haiducesti, de dor si de jale etc.

Doina (etimologie contraversata: irlandezul dan - "cintec, poema"; persanul danah - "voce de femeie"; lituanianul daina - "cintec popular") este sinonima cu cintecul si denumeste speciile lirice si folclorice in intregul lor.

"limba romaneasca, studiata in mod stiintific si in legatura cu istoria, poate lamuri trecurul romanesc si nu poate fi altfel, pentru ca limba poporului roman, in genere a oricarui popor, se naste o data cu el, creste si se vestejeste cu el, imbatrineste si moare deodata cu poporul. Toate evenimentele care trec prin viata unui popor, toate imbunatatirile, calamitatile ce le intimpina o natiune, toate fazele prin care trece se revarsa asupra limbii acelui popor, acelei natiuni."

(Timotei Cipariu)

"Limba unui popor se confrunta si se identifica cu nationalitatea lui, cu memoria parintilor, cu leaganul, cu mama, de unde ea se numeste limba materna, expresiune sublima, nascuta Italia din veacul de mijloc si pe care de la gintea latina au imprumutat-o apoi germanii."

(B.P.Hasdeu)

"Nu noi sintem stapinii limbii, ci limba e stapina noastra este insasi floarea sufletului etnic al romanimii."

"Limba si legile ei dezvolta cugetarea."

"Limba noastra e singura in Europa care se vorbeste in acelasi chip in toate partile locuite de romani."

(M.Eminescu)

"Nu avem sa ne facem limba, ci sa ne-o iubim si sa cinstim pe cei ce ne-au plasmuit-o atit de frumoasa si inteleapta, cum o avem."

(I.Slavici)

"Limba de toate zilele este o unealta si o forma a spiritului."

"Limba este intiiul mare poem al unui popor."

"Limba poetica nu intrebuinteaza cuvintele numai pentru darul lor expresiv - conceptual, ci pentru unele virtuti latente ale lor, pe care tocmai poetul stie sa le actualizeze."

(L.Blaga)

Bibliografie:

Limba si literatura romana; Mircea Anghelescu, Gheorghe Lazarescu, Nicolae I. Nicolae, Constanta Barboi, A. Gh. Olteanu, Cornelia Stoica, Vladimir Ghorghiu, Constantin Otobacu, Elena Barea-Gageanu;

Limba si literatura romana; Mircea Ciobanu, Grigore Chiper, Iulian Ciocan;

Literatura romana; Constantin Schiopu, Marcela Vilcu-Schiopu.




Literatura


Carti
Gramatica

Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernism, apartinand lui Nichita Stanescu
EVOLUTIA PERSONAJULUI IN OPERA EPICA (basm, povestire, nuvela, roman)
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi
Ilustreaza conceptul operational basm cult prin referire la o opera studiata
TESTARE INITIALA- CLASA a VIII-a - ROMANA
Noapte de mai, de Alfred de Musset
Publicistica lui Arghezi - atitudine duplicitara fata de regim, o mare abilitate de a-si infasura aceste cedari in metafore
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente n
PRONUNTAREA ROMANEASCA LITERARA









 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate