Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Hugo von Hofmannsthal - Literatura romana si modernismul european


Hugo von Hofmannsthal - Literatura romana si modernismul european




Universitatea de Nord Baia Mare

Masterat: Literatura romana si modernismul european




Hugo von Hofmannsthal

Hugo Von Hofmannsthal

Scriitor de cultura impresionanta, Hugo von Hofmannsthal deshide seria marilor poeti austrieci, fiind poate cel mai reprezentativ exponent al culturii austriece, al climatului ei, al acelui spirit al Europei centrale, produs al unor multiple stratificari de culturi nationale, alaturi de Rainer Maria Rilke si Georg Trakl. Hugo von Hofmannsthal a mai scris numeroase eseuri si a ingrijit editii de clasici, fiind in acelasi timp initiatorul celebrelor festivaluri teatrale salzburgheze.

Nascut la 1 februarie 1874 la Viena si mort la 15 iulie 1929 la Rodaun, descinde dintr-o familie de origine austriaco-evreiasca-lombara, fiind din acest punct de vedere, un autentic reprezentant a ceea ce s-a numit melting pot austriac. Dupa absolvirea liceului la Viena a studiat mai intai dreptul, apoi, incepand din 1895, romanistica, pe care a absolvit-o cu o lucrare despre limba poetilor Pleiadei.

Poetul se face cunoscut in cercurile literare vieneze la varsta de 16 ani, publicand sub pseudonimele de Theophil Morren si Loris Melikov. Succesul sau este imediat si rasunator. In cafenelele literare din capitala austriaca aparitia acestui copil minune, cum a fost caracterizat, monopolizeaza mai toate discutiile. Este cunoscut faptul ca a frecventat faimoasa cafenea Griensteidl impreuna cu Schnitzler, Beer-Hoffmann, Bahr si Stefan George, colaborand si la revista acestuia Blätter für die Kunst. In 1893 leaga prietenie cu poetul si omul politic Leopold von Andrian.

Studiaza stiintele juridice si, paralel, filologia romanica, in care isi ia doctoratul. Hugo von Hofmannsthal se casatoresti in 1901 cu sora prietenului sau Hans Schlesinger, se stabileste la Rodaun, langa Viena, localitate pe care n-o mai paraseste pana la moarte.

Hofmannsthal intreprinde nenumarate calatorii in strainatate, drumurile purtandu-l cu precadere spre tarile mediteraneene.

In primul razboi mondial a participat ca ofiter de rezerva pe frontul din Istria, apoi la „Arhiva militara” si la Cartierul general al presei, de unde,

in 1916, este trimis cu diferite misiuni politice in Suedia si Elvetia. Prabusirea imperiului habsburgic, in 1918, a avut asupra sa efectul unei nenorociri personale.

Hofmannsthal, considerat unul dintre ultimii reprezentanti ai vechei Europe si ai culturii cu amprenta austriaca, este autorul unei opere variate (poezie, proza, eseistica, teatru), ce reflecta cautari artistice multiple.

In functie de conceptiile care l-au animat, opera lui H. von Hofmannsthal poate fi impartita in trei faze de creatie. Intr-o scrisoare explicativa, care ulterior a fost inclusa in seria de opere in proza cu titlul Ariadne-Brief (Scrisoarea despre Ariadna), 1911, adresata lui Richard Strauss, Hofmannsthal dezvaluie conceptia sa dominanta : opozitia ireconciliabila intre conceptul de transformare si cel de statornicie, una din temele favorite ale literaturii austriece, construita pe antiteza fidelitate-necredinta, amintire-uitare, razvratite impotriva clipei si a timpului, in numele „existentei”. La Hofmannsthal, aspectele acestea sunt coroborate cu problema autenticitatii trairii, cu eleogiul vietii neintinate, a preexistentei, cum o numeste autorul. Acesta nutrea o deosebita admiratie pentru Casanova, care, dupa conceptiile sale, intruchipa contradictia irezolvabila, fatala, cu putere de destin aproape, dintre infidelitate, imposibilitatea de a se statornici intr-una din multiplele ipostaze pe care i le oferea viata pe de o parte si dorinta de a-si ramane siesi credincios, pe de alta parte.

Prima perioada a creatiei artistice a lui Hofmannsthal se subordoneaza intru totul acestui concept al preexistentei, al starii de puritate infantila, al actului nesupus legilor ratiunii. Lucrarea de tinerete Der Tor und der Tod (Nebunul si moartea), drama in versuri datand din 1893, este simbolul artistic al zabovirii intr-un stadiu primordial in care predomina spaima „contactului cu viata” constienta, supusa legilor imuabile. „Nebunul nu are curajul sa infrunte viata, nici sa stabileasca puncte de contact cu ea; abia in clipa mortii isi da seama ca si-a irosit existenta in lucruri artificiale, ca viata i s-a scurs „de parca ar fi fost citita intr-o carte”, ca niciodata nu a putut realiza un consens, nici cu mama sa, nici cu iubita, nici cu prietenii sai. Hofmannsthal a prelucrat in aceasta opera propria sa drama traita intre anii 1890-1899, cand, dedicat exclusiv preocuparilor estetizate, viata reala i-a alunecat printre degete.





De altfel si poezia scrisa in aceasta epoca se axeaza pe ideea unei fatalitati de neocolit, pe fuga de realitate exprimata printr-o simbolistica sumbra, pe ideea retransarii in universul sentimentelor, „o uriasa orchestratie”, care determina fluxul vital. Tot de aceeasi perioada tin si micile drame, Das Bergwerk von Falun (Mina din Falun), Der Kaiser und die Hexe ( Imparatul si vrajitoarea), Die Frau im Fenster (Femeia din fereastra), Der weisse Fächer (Evantaiul alb), Das kleine Welttheater (Micul teatru al lumii), piesa fragmentara Der Tod der Tizian (Moartea lui Tizian) si mai ales Der Tor und der Tod si Das Märchen der 672 Nacht (Legenda celei de a 672-a nopti), care demonstreaza in mod convingator aspectele culpabile ale trairii in preexistenta, cat si ale conceptului transformarii si al statorniciei.

Cea de-a doua faza in creatia lui Hofmannsthal, caracterizata prin eliberarea de sub tutela conceptului preexistential, este reprezentata prin comediile care, depasind elogiul iretionalului, reprezinta un pas inainte in spre lumea reala, a relatiilor sociale, daca nu chiar viata sociala insasi.

Caracteristicile pentru acest nou stadiu sunt cele trei piese de teatru Die Hochzeit der Sobeite (Nunta Sobeidei), Der Abenteurer und die Sängerin (Aventurierul si cantareata) si Das Bergwerk von Falun, care, de fapt, face legatura intre aceste doua prime faze din creatia hofmannsthaliana.

Dramele cu subiect grecesc (traduceri libere, prelucrari), dezvaluie influenta exercitata de teoriile deterministe din stiintele naturii, cat si cele ale lui Bachofen si Freud. De cele mai multe ori, ideea de destin in aceste piese (Elektra, 1903, Oedipus und die Sphinx, 1905 s.a) este insotita de aceea a ereditatii.

Adevaratul contact cu lumea, dezbarat de ideile mistice, „ancorarea in social”, cum spune Hofmannsthal, se realizeaza insa in comedii. Dupa ce intr-o profesie de credinta intitulata Ad me ipsum (Catre mine insumi) a aratat ca un contact real cu lumea se poate realiza prin actiune, creatie si prin progenitura, Hofmannsthal a scris Christinas Heimreise (Calatoria Cristinei spre casa), 1910, Der Rosenkavalier (Cavalerul rozelor), 1911, Ariadne auf Naxos (Ariadna la Naxos), 1912 –acestea doua din urma, librete de opera care cunosc o faima mondiala prin muzica lui Richard Strauss - Der Bürger als Edelmann (Burghezul gentilom), dupa Molière, 1918, Der Schwierige (Dificilul), 1920, Dame und Kobold (Femeia si spiridusul), 1920, dupa Calderon, Florinda, 1923, Der Unbestechliche (Incoruptibilul) si Arabella, ultimele doua tot librete de opera, destinate lui R. Strauss, insa publicate abia in 1933.

Prin tematica, aceste comedii amintesc si de perioada anterioara dar fac si trecerea spre adevaratele opere de maturitate ale lui Hofmannsthal : Die Frau ohne Schatten (Femeia fara umbra), 1919, libret de opera si basm, precum si cele doua drame Der Turm (Turnul), 1927 si Jedermann din perioada tarzie, si care pot fi considerate incununarea creatiei hofmannsthaliene, in ceea ce priveste modul este tratata problema istoricitatii, a libertatii si a culpabilitatii.

Desprinderea de epoca prima, estetizanta, a creatiei se datoreste unei crize psihice prin care a trecut poetul pe la inceputul veacului si careia i-a dat expresie literara in Der Brief des Lord Chandos (Scrisoarea lordului Chandos), 1902. Tematica acestei indirecte profesii de credinta deschide de altfel si calea celei mai realizate opere in proza, romanul ramas neterminat, Andreas, conceput in 1912, insa publicat abia in 1932. O data cu Scrisoarea lordului Chandos, Hofmannsthal renunta definitiv sa mai scrie poezii.

Proza lui Hofmannsthal este rodul convingerii ca intre lumea spirituala si cea materiala s-a facut o prapastie si ca universul se refuza cuvantului. In felul acesta se constituie doua stari de solitudine. Conceptul de preexistenta presupunea o concordanta de origine divina intre obiect si notiunea denominativa, o inaltare in permanenta; poezia nu este altceva decat restabilirea acestei armonii in clipele de contemplare extatica, care poarta vadite amprente mistice: amintirea unor momente preexistente, memorie absoluta, in sens platonician.

Romanul Andreas este un foarte ciudat Bildungsroman al tanarului introvertit Andreas Ferschengelder, reprezentant al Vienei rococo-ului, care, vrand sa cunoasca libertatea, coboara din peisajul alpin, din lumea puritatii, in lumea plebei dominata de rataciti si rataciri, de libertate haotica a orasului lagunar si labirintic al Venetiei. Anderas trebuie sa strabata toate etapele, din fiecare intalnire iese castigat, imbogatit sufleteste, mergand mai departe pe calea desavarsirii de sine. Astfel, unicul isi gaseste locul in cadrul intregului, iar materia in spirit.




Totodata romanul este si povestirea descoperirii universului spiritual, dupa o serie de tribulatii erotice si injositoare, simbolizate prin sluga necredincioasa Gotthilf si cele doua femei, Romana si Nina.

In viziunea unor critici Anderas sau Reintregitii este transpunerea literara a conceptiei rozicrucianismului, asa cum a fost el receptat de autorul austriac.

Prin acest roman ramas fragmentar, Hofmannsthal a incercat o experienta care de la inceput era sortita esecului si anume sa reconstituie, descriind, mitul regasirii spirituale si sentimentale, sa imbrace stadiul de cunoastere pura in cuvinte si sa-l proiecteze in afara, intr-o proza obiectiva, in care si tacerea sa fie exprimata prin cuvinte.

In conceptia lui Hofmannsthal limbajul reprezinta mijlocul de conectare cu lumea. Hans Karl Bühl, eroul principal din Dificilul este un om dificil si sufera din pricina dificultatii sale de exprimare, deoarece este convins ca vorbirea este un act indecent, asemanator cu gestul de a te dezbraca in fata cuiva. In acest sens trebuie interpretat si fragmentul din romanul Andreas: tanarul vizitator al Venetiei se afla la actrita Nina. O liniste ciudata domneste in incapere. Prilejurile de conversatie pierdute devin prilejuri pentru noi taceri. Desi actrita reprezinta obiectul viselor si dorintelor lui Andreas, prezenta ei trupeasca este complet lipsita de concreteta; pare mai degraba o fiinta aparuta din strafundurile amintirii si ale halucinatiei. „Dezarmat, cuvintele lui Andreas incearca sa se apropie de ceea ce reprezinta adevarul sentimentului care-l domina, dar cand cuvintele incearca printr-o usoara lunecare sa exprime ceea ce trebuie exprimat, ele se demasca si se pomenesc in fata inexprimabilului”, spune criticul Fritz Martini in Riscul limbajului, 1945, vorbind despre eroul lui Hofmannsthal.

In masura in care Nina se apropie de erou, ea ii apare acestuia tot mai straina. Amintirile, reprezentarile pe care si le face despre trecutul ei, despre amantii ei sunt mai puternice si mai autentice pentru acest visator decat zambetul inbietor, care il inspaimanta de-a dreptul.

In cea de-a treia faza a creatiei, Hofmannsthal abordeaza, in afara de temele universului sufletesc si ale constiintei de sine, si teme istorice, ca bunaoara in Jedermann, 1911, Das Salzburger grosse Welttheater (Marele teatru al lumii din Salzburg), 1921, comediile Die aegypstische Helena (Helena Egiptului), 1923, Arabella, 1927, dar mai ales Der Turm.

Jedermann (mentionat inca de prin secolul al 15-lea in Anglia sub denumirea Everyman) este un mister crestin in care moartea nu mai inseamna, ca la Rilke, o metamorfoza si o elevatie dionisiaca, ci sfarsitul vietii omului pe pamant.

Turnul poate fi considerat testamentul literar al lui Hofmannsthal, construit pe tema luptei dintre spirit si forta, preconizandu-se drept ideal, dominatia spiritului moral.

Lirica hofmannsthaliana, puternic individualizata, provine din terenul unei culturi vechi (in special barocul austriac) de care e saturata, purtand in acelasi timp amprenta acelei literaturi moderne ce da sentimentul decadentei, a spiritului de fin de siècle, ceea ce confera melodioasei, coloratei sale poezii o nota elegiaca, de regret pentru valorile spirituale vechi pe cale de disparitie. Aceasta lirica, adunata in 1903 intr-un volum intitulat neutru Ausgewählte Gedichte (Versuri alese), si-a pierdut, o data cu trecerea anilor, din puterea de iradiatie pe care o cunoscuse odinioara. Ea ramane insa o convingatoare pilda artistica, oferind lectii profunde de poezie prin armoniile sale formale si capacitatea de-a inzestra cuvintele cu o mare incarcatura expresiva. Venera Antonescu il vede pe Hofmannsthal ca magician al cuvantului. Pentru Hofmannsthal poezia „nu este altceva decat o functie a celor vii. Caci ea nu traieste, ci este traita”(Hugo von Hofmannsthal, Der Dichter und diese Zeit). Vorbim de traire in tiefe, printr-o adancire in albia propriului Eu, in solitudinea propice degustarii romanticei voluptati a tristetii. Intr-un peisaj rarefiat, fluid, dispersat in senzatii se detaseaza tanarul, alter ego-ul poetului, caruia „aroma florii” ii vorbeste doar despre „stranii frumuseti”(Efebul in peisaj). In jur, viata se pulverizeaza in reimprospatate impresii, receptate dintr-un real, pentru el cu contururi de abur si fum. Fiinta ajunge sa se defineasca prin nebulosul ei de fata morgana. „dintr-o urzeala suntem : noi si vise” poetizeaza el in marginea meditatiei shakespeariene, patruns, in spirit calderonian, adica exacerbat si consecvent baroc, de lipsa de soliditate a realului si de configuratia vietii ca vis; pentru a sublinia, conclusiv: „si trei doar una sunt: om, lucru, vis”. (Tertine, III).

Poetul intercepteaza lumina la radacina „incalcitei vieti” incercand sa razbata din intunecimea adancului, deoarece el a fost dintotdeauna intr-o fireasca, primara comuniune si fuziune cu natura.

De asemenea lucrul (das Ding), atat de legat de om incat devine una cu el si cu visul, este o prezenta palpabila in lirica lui Hofmannsthal, iar talmacitorului ii revine indatorirea de a-l surprinde si reinvia in variantele echivalente impuse de implicatiile contextului in original.



Remarcam faptul ca iubirea este pentru poetul vienez voluptate, desi consumata in clipa, ardere fiind, devine profunzime.

Remarcam faptul ca melancolia, fragilitatea, luciditatea unei lumi, constienta de valorile spirituale pe care le acumulase si ale caror purtatoare era, dar care totodata isi presimtea apropiatul sfarsit, gasesc in lirica lui Hofmannsthal o expresie cizelata, melodioasa, de o gratie dureroasa, de o inefabila voluptate. Faptul ca traieste pe pragul a doua lumi, ca nu va putea depasi in poezia sa criza sfarsitului de secol, criza de substanta si de limbaj, Hofmannsthal intelege de timpuriu. Astfel, el analizeaza cu subtilitate in Scrisoarea lordului Chandos impasul pe care il traieste si trage concluziile: la 27 de ani inceteaza sa mai scrie poezie. De aici inainte lirismul sau se va manifesta difuz in opera dramatica.

Dar atat cat este, de proportii destul de reduse, lirica lui Hugo von Hofmannsthal, de factura impresionista, baroca, avea sa atraga in orbita ei si sa inraureasca, prin puritatea sunetului si rafinamentul ei incantoriu, prin ornamentatie si desfasurare somptuoasa, prin rigoarea stilistica, formala, si fluiditatea muzicala, launtrica, generatii de poeti austrieci.

Opera eseistica a lui Hofmannsthal cuprinde numeroase lucrari: Erfundene Gespräche und Briefe (Convorbiri si scrisori nascocite), Reden und Aufsätze (Cuvantari si studii), cuprinse in volumele de Opere complete din 1924, completate cu proza de tinerete semnate „Loris” si cu Berührung der Spiralen (Atingerea spiralelor), 1931.

Observam faptul ca multe din eseuri dezbat problema „Valorii si a demnitatii limbii germane”, titlu ultimei antologii din 1927. Vestita este si cuvantarea sa din 1927: Das Schriftum als geistiger Raum de Nation (Literatura ca spatiu spiritual al natiunii), in care autorul incearca sa teoretizeze, pornind de la literatura austriaca, ideea unui cosmos al culturii germane care sa imbie elementele antichitatii, cele umaniste si cele crestine, pentru ca in felul acesta cultura gernana sa poata rezista in fata asaltului epocii de barbarie.

Remarcam faptul ca la autorul austriac Hofmannsthal limitele dintre genuri nu sunt rigide, nici fixate inca; este curgerea continua de la un gen la altul, exersarea unui anumit motiv sau a unei teme in mai toate genurile literare: poezii in proza si unele pasaje lirice fac legatura cu poezia, pe de alta parte, aceeasi tema fiind redata prin discursul narativ si in acelasi timp prin cel dramatic, cum s-a intamplat, de exemplu, cu Imparatul si vrajitoarea, Mina din Falun, Femeia fara umbra.

BIBLIOGRAFIE

  1. Hugo von Hofmannsthal, Andreas sau Reintregitiinuvele, povestiri, fragmente de roman- , Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2002.
  2. Hugo von Hofmannsthal, Poezii, Editura Univers, Bucuresti, 1981.
  3. William M. Johnston, Spiritul Vienei – O istorie intelectuala si sociala 1848-1938, Editura Polirom, 2000.
  4. *** Imperiul demonilor – proza austriaca moderna, vol. II, Editura pentru literatura, 1968.
  5. *** Poezia austriaca moderna – de la Rainer Maria Rilke pana in zilele noastre, Editura Minerva, Bucuresti, 1970.


loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Ilustreaza, apeland la o opera dramatica, doua dintre elementele de compozitie ale textului dramatic, selectate din urmatoarea lista: act, scena, tabl
Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste (la alegere doua elemente dintre urmatoarele: tit
Expune constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale
Literatura – arta a cuvintului
Iona de Marin Sorescu (drama-parabola neomodernista)
Postromatismul in creatia lui Gustav Mahler - Particularitati stilistice in structura „Simfoniei a VI-a”
MARA, de Ioan Slavici
FUNDAMENTAREA FONETICII CA DISCIPLINA LINGVISTICA
Romanul psihologic modern / Romanele lui John Steinbeck (1902 – 1968)
PRONUNTAREA ROMANEASCA LITERARA



loading...