Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)

Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta).

Titlul: "Scrisoarea III" se construieste pe antiteza dintre trecutul eroic si prezentul decazut, altfel spus, varsta eroica a istoriei nationale si varsta instrainarii. Satira la adresa politicienilor contemporani, din partea a doua a poemului, justifica titlul eufemistic, caci de fapt toate scrisorile lui Eminescu sunt niste satire. Modelul poetico-retoric al celor cinci scrisori eminesciene l-ar putea constitui "Satirele" si "Epistolele" lui Horatiu. Eminescu a ezitat in privinta titlului, intentionand la inceput sa le numeasca "Satire".

Secvente poetice: Poemul "Scrisoarea III" este structurat pe doua parti.

Prima parte are o desfasurare ampla, evocatoare, epopeica, fiind alcatuita din patru secvente poetice.

Prima secventa poetica are infatisarea unei legende feerice: un tanar sultan doarme ca un indragostit romantic sub ferestrele iubitei Malcatun si viseaza ca Luna, prefacuta in fecioara il cheama intr-un straniu joc nuptial, scris in cartea vietii ca o pecetluire de destin. Luna dispare, imaginea se tulbura si visul ia o alta directie: din inima sultanului creste halucinant un copac urias sub a carui umbra se intinde intregul univers. Cutremurat, sultanul indragostit se desteapta si interpreteaza visul ca pe un semn al profetului, socotind ca ii este dat sa intemeieze prin dragostea lui lumeasca un imperiu pentru eternitate.

A doua secventa este un scurt episod dramatic in care elementul predominant este dialogul. Se introduce acum figura unui domnitor exemplar, Mircea cel Batran, intruchiparea conducatorului al carui unic tel este slujirea patriei. Mircea apare in dialogul cu Baiazid ca un geniu politic care face totul pentru a asigura libertatea si independenta poporului sau.

A treia secventa este fundamental descriptiva. Este realizat un decupaj de imagini ale celebrei batalii de la Rovine, dintre romani si turci. Lupta se termina cu victoria lui Mircea, in timp ce armata turca este alungata "ca pleava vanturata", peste Dunare.

A patra secventa, tot descriptiva, fixeaza momentul de odihna a ostenilor invingatori, in timp ce Luna "doamna marilor si-a noptii varsa liniste si somn". Apare, in contrast cu tumultul scenei anterioare, o nota idilica, accentuata de scrisoarea fiului de domn, trimisa "dragei sale de la Arges mai departe", scrisoare prelucrata dupa o doina de catanie.

Partea a doua a poemului este o imagine a prezentului, deci a celuilalt termen al antitezei. Formula lirica este a satirei vehemente, puternic contestatare, cu un limbaj violent. Pentru eul liric, autenticii eroi ai romanilor sunt ctitorii "descalecatorii de tara", creatori de "legi si datini", nu politicienii vremii sale, recrutati din clientela cafenelelor si a locurilor de "perditie", din randul acelora care vaneaza "banul" si "castigul fara munca" si care stiu sa se lupte doar cu "retoricele suliti", cu cuvintele. Caracterizati cu epitetele cele mai dure: "la falci umflat si buget", "negru, cocosat si lacom", "bulgaroi cu ceafa lata", "grecotei cu nas subtire", "balbaiti cu gura stramba"; politicienii vremii sunt aspru sanctionati pentru gravele erori ale unei conduite politice care a dus tara in pragul catastrofei. De aceea este invocat in final Vlad Tepes, cerandu-i-se sa rezolve dintr-o singura miscare viciul, degradarea, nerozia ridicate la nivelul unui principiu conducator.