Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» BASMUL CULT - Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb


BASMUL CULT - Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb




BASMUL CULT

Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb

 

Ion Creanga, povestitorul prin excelenta de la “Junimea”, aduce in opera sa, relative restransa (“Povesti”, “Povestiri”, “Amintiri din copilarie” si o nuvela: “Mos Nechifor cotcariul”) ideologia poporului roman. El pastreaza traditiile, respecta “legile pamantului”, continua obiceiurile printr-o profunda originalitate, fiind mereu tanar, jovial, optimist.

Povestirile sale, publicate in “Convorbiri literare” intre 1875-1878, aduc o lume taraneasca proiectata in fabulos, pastrand izvoarele folclorice la nivel tematic, structural si tipologic. Dar Creanga scoate basmul din circuitul folcloric si il transforma in creatie culta, prin arta narativa originala , umor, eruditie paremiologica, derogarea fantasticului in real, prin umanizare si localizare, individualizarea eroilor.



Basmul este o specie a epicii populare sau culte, de obicei in proza, cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare, aflate in lupta cu fortele nefaste ale naturii sau ale societatii, pe care le inving.

Basmul cult este o prelucrare a structurilor populare ale speciei in opera originale, cu autor cunoscut.

Astfel, “Povestea lui Harap-Alb” este cea mai frumoasa scriere de acest gen a lui Ion Creanga, cea mai complexa, un basm nuvelistic sau un microroman de accenturi cu subiect folcloric, dupa unele pareri.

La nivelul textului, spre deosebire de basmul popular, care circula oral sau antalogat, basmul nostrum e fixat in literatura scrisa, unica. Autorul nu cunoaste cele 16 variante ale povestirii, aparute ulterior (dupa 1877 in “Convorbiri literare”).

Fata de viziunea colectiva, aici viziunea este a autorului si depinde de viziunea personala asupra folclorului, de momentul istorico-literar. Daca pasoptistii descoperisera folclorul si exploatasera mai ales lirica populara, marii clasici de la “Junimea” sunt atrasi de creatia epica si scriu basme.

Discursul narativ aduce schimbari fata de varianta populara a speciei. Daca naratorul obiectiv foloseste intr-un basm popular persoana a III-a si viziunea unei colectivitati, aici alterneaza persoana a III-a cu persoana I, se apeleaza la dialog si monolog. Intalnim aici rafinamente si subtilitati literare in comentariul faptelor, al gandurilor.

La nivelul structurii narative, autorul respecta cliseele speciei populare, dar le depaseste prin complexitate, detalii, profunzime.

Tema esti aceeasi cu basmelor populare, numai ca apar in frama narativa (tesatura) toate aspectele: lupta bine-rau, calatoria, initierea, recunoasterea. Motivelor cu aceeasi sursa folclorica: imparatul fara urmas pe linie masculine, superioritatea mezinului, probele, calatoria, supunerea prin viclesug, izbanda, demascarea falsului erou, pedeaspsa, petitul, metamorfozarea, se adauga aici motive literare de esenta culta. Au aici semnificatii proprii: fantana (pretext al supunerii si conotatie aparent negative), padurea de care se teme eroul (labirintul vietii), podul (trecerea intr-o alta etapa intelectuala, spirituala), petrecerea (mod de caracterizare a personajelor tipic lui Creanga).

Naratiunea este si aici lineara, antitetica, structurata pe repetitii (trei), dar e completata cu … al portretelor, cu inertia liricului si a psihologicului pentru a reliefa si motiva actiuni.

Intr-o lume al carei echilibru se tulburase, Imparatul Verde trimite fratelui sau, Craiul, scrisoare cerand sa-i fie trimis drept mostenitor al tronului cel mai destoinic dintre fii. Fratii cei mari esueaza, dar mezinul trece de proba curajului cu ajutorul Sfintei Duminici care il sfatuise sa recupereze calul, hainele si armele din tinerete ale tatalui, pentru a izbandi.

Eroul pleaca in calatorie, renuntand la alaiul imparatesc, dar e nevoit sa incalce interdictia tatalui de a nu se intovarasi cu omul span, caci nu vede alta solutie de a iesi din labirintul unei paduri.

Urmeaza transferul. Fantana cea racoroasa e capcana in care eroul isi pierde statutul de craisor si devine sluga, Harap-Alb, in schimbul pastrarii vietii.

Ajuns la unchiul sau, Imparatul Verde, eroul e nevoit sa indeplineasca poruncile repetate ale spanului. El aduce salata din gradina ursului, pielea cerbului batut cu nestemate si e trimis la petit la Imparatul Rosu.

Drumul spre imparat releva milostenia eroului, caci ajuta furnicile si albinele, si spiritul camaradesc, fiinca ii accepta drept insotitori pe Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.

Cu ajutorul lor reuseste sa depaseasca si probele la care e supus de Imparatul Rosu si fata lui: camera de arama (proba focului), ospatul (proba apei), despartirea macului de nisip, pazitul fetei si recunoasterea ei, aducerea smicelelor de mar dulce, a apei vii si a apei moarte.

Harap-Alb face drumul spre Imparatul Verde cu remuscarea de a-si fi pierdut identitatea. Se desparte de insotitori si ajunge cu fata la palat.  […] Harap-Alb e readus prin farmec la viata, urmeaza insemnarea si nunta care-i proiecteaza pe eroi si pe participantii la evenimente in eternitate.

Se observa complexitatea structurii narative a basmului obtinut, mai degraba, prin conexarea mai multor basme.

Complexitatii de constructie ii corespunde una a problematicii. Astfel , in afara de victoria binelui, reprezentata de superioritatea mezinului care pleaca intr-o calatorie initiatica, putem vorbi aici de  un mic roman de aventuri cu subiect fabulos. Scrierea poate fi citita ca un bildungsroman. Pentru a fi recunoscut ca imparat la sfarsitul  unor drumuri mai indepartate si mai primejdioase, el capata si demonstreaza vrednicia, curajul, loialitatea, puterea, intelepciunea. Eroul isi desavarseste cunoasterea oamenilor si intelege ca o conditie a invataturii sale este suferinta. Prin suferinta devine priceput, dar si moral, caci viata instruieste, dar si educa.





Un alt aspect al problematicii atrage atentia asupra biruintei fraternitatii spirituale asupra individului omenesc.

Basmul lui Creanga aduce in discutie si absenta comunicarii si a cunoasterii interumane care a facut posibila substituirea eroului.

Aproape toate personajele apeleaza la tehnica psihologica a disimulari, pentru sondarea intentiilor celuilalt. Astfel, tatal ascuns in pielea de urs e un pazitor al Pragului, o intruchipare a conditiilor limitative pe care eroul vrea sa le depaseasca. Sfanta Duminica apare ca cersetoare, obisnuindu-l pe tanarul in formare cu descifrarea alternantei dintre stralucire si…, umilinta si maretie, eclipsa si epifame, afirmare si negare, plus si minus. Calul e urat, dar si .., schimba centrul de greutate al omului regenerat. Fiul craiului devine sluga, Harap-Alb, adica un initiat. Fata lui Rosu Imparat se metamorfozeaza, e fermazoana.

Amplificand psihologicul, basmul presupune o initiere in revelarea propriei identitati.

Din perspectiva mitica, povestea contine un scenariu al initierii eroului in scopul purificarii morale.

Vasile Lovinescu, in “Creanga si Creanga de Aur”, vede lumea din basm cazuta in haos, condusa de doua principii (Imparatul Verde si Craiul). Cel care va restaura ordinea e eroul solar, venind dinspre lumea razboinicilor (cea a tatalui sau), spre lumea sacerdatilor (a unchiului), pe care o revigoreaza.

Un alt element de originalitate evidenta este atitudinea autorului fata de categoria estetica a fantasticului. Daca in basmul popular fantasticul e antropomorfizat, presupune o umanizare conventionala, aici umanizat si localizat prin comportament, gest, psihologie, mentalitate, limbaj. Umanitatea e aici echilibrata, lipsita de teroare si mister. Fantasticul e reductibil la simbolurile esentiale, dar expuse in formele vietii taranesti, astfel incat pamantul strabatut de erou de la un capat la altul pare, mai degraba, o lume humulesteana a jumatatii de secol XIX.

Personajele pastreaza tipologia si fuctiile, dar le adapteaza. Asa cum stabilea basmologul rus V.I Propp in “Morfologia basmului”, se regasesc in complexitatea “Povestii lui Harap-Alb” toate cele sapte categorii: eroul (craisorul devenit Harap-Alb si apoi imparat), falsul erou (spanul), adversarii (ursul, cerbul, spanul), timitatorii (Imparatul Verde, Craiul, Spanul, fata lui Rosu Imparat), donatorii (regina furnicilor si cea a albinelor), adjuvantii (calul, furnicile, cei cinci insotitori, Sf. Duminica), fata de imparat cautata si tatal ei.

Unii eroi au personalitate distincta fara de cea a basmului. Aici este efectul realismului taranesc la care apeleaza autorul, conferind personajelor si evenimentelor auteticitate.

Eroul basmului are si trasaturi specifice basmului popular, caci se inscrie in planul faptei prin demnitate, rabdare, staruinta, respect, loialitate fata de adversar. Dar nu are deloc insusiri nespecifice razboinicului din poveste: e omenos, milos, indatoritor, sensibil si bland (un erou pozitiv, melancolic). E usor de inselat, de constrans, pentru ca fara experienta vietii e lipsit si de identitate. Abia confruntarea cu raul ii releveaza identitatea, sinele, dar e obligat sa-si ascunda fata si sa poarte o masca, aceea de sluga. Pierderea indetitatii, a statutului de craisor se face spre binele eroului, caci numai suferind isi da seama de necesitatea schimbarii conditiei umile impuse. Drumurile destinului il ipostiaza in erou civilizator (ucide cerbul), razboinic (lupta cu ursul presupune transferul de investitura eroica dinspre tata spre fiu) si, in final, imparat. In plan lumesc, el atinge fericirea prin dragoste (e “iubit”), renume (e “slavit”) si putere (“puternic”). Ce e mai important este faptul ca el devine nemuritor, e un simbol solar, cum o arata si numele (dincolo de cromatismul oxiomoronic), contaminandu-i de nemurire pe toti nuntasii, ba inca si pe cititorii frumoasei povesti.

Privind realistic, umanitatea basmului, am identifica atributii caracteristice lumii satului. Craiul si cei trei fii se comporta si vorbesc taraneste, cu expresii si zicatori suculente. Sfanta Duminica se scoala de dimineata si porneste desculta dupa ierburi de leac. Albinele si furnicile, insotite de reginele lor, sunt surprinse in momente tipice vietii lor: roitul, nunta.

Cei cinci uriasi seamana cu lumea fabuloasa, dar pot fi vazuti ca intrupari stihiale ale unor puteri sau nevoi omenesti: teama de frig, foamea sau sete exagerate, darul de a vedea dincolo de lucruri (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila). Pasari-Lati-Lungila pare mai apropiat de fabulos prin puterea de a domina dimensiunile  pamantesti si chiar pe cele cosmice. Spanul e replica eroului, impostorul cu toate cusururile parvenitului: rautate, viclenie, aroganta, laudarosenie. Fata Imparatului Rosu e farmazoana, vrajitoare, sereata si rautacioasa pentru care …




Dragostea lor devine idila pastorala, caci e vesnica dragoste a fetei de la tara pentru un flacau humulestean: “era frumoasa de mama focului”, “o prapadea din ochi de drag ace-i era”.

Ceea ce face din basmul lui Creanga o opera culta este stilul auctorial propriu. Se pastreaza din schema  basmului formulele tipice, repetitiile, simplitatea, oralitatea si autenticitatea graiului popular, dar capata aici conotatii deosebite intr-o forma imposibil de reprodus sau repovestit fara pierderi.

Arta narativa presupune individualizarea prin detalii a actiunii si a personajelor, un ritm rapid si dramatizarea actiunii prin dialog. Apar aici amanunte concrete care subliniaza nu numai faptele, ci si starile sufletesti, tipurile umane (remarcabilele portrete ale celor cinci insotitori ai eroului). Dialogul are functie dubla: dezvolta actiunea si e mijloc de caracterizare a personajelor prin limbaj.

O alta calitate particulara a stilului lui Creanga este umorul, caci autorul povestii este o fiinta joviala careia ii place sa starneasa veselia. Comical sau se intinde pe un registru de infinite nuante de la rasul jovial, la ironie, autoironie, uneori satira, realizat in situatii, nume, caractere, dar mai ales prin limbaj. Intalnim astfel procedee variate ale comicului de limbaj: intalnim astfel procedee variate ale comicului de limbaj: exprimare mucalita, o tehnica a asteptarii frustrate (“Gerila se intindea de caldura de-i treceau genunchile de gura”, “sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri”), ironie (“Doar unu-i Imparatul Ros, vestit prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea neauzita”), porecle si apelative caricaturale (tapul cel ros, Buzila, mangositi, farfasiti, golani, chiposi), zeflemisire (“tare mi-esti drag! te-as vari in san, dar nu incapi de urechi”), diminutive cu valoare augmentara (buzisoare, trebusoara), caracterizari pitoresti (cele cinci portrete).

O alta trasatura tipica in scrierile lui Creanga este eruditia paremiologica. Creanga citeaza proverbe, zicatori, vorbe de duh. Citatul care condenseaza o experienta anterioara, dovedeste ca autorul e “erudit”, are stiinta vietii. A fost comparat pentru acest procedeu cu Anton Pann si amandoi cu Francois Rabelais. Citatul paremiologic are urmatoarele efecte: da rapiditate povestirii (exclude explicatiile), peroduce haz si asaza intamplarile in perspective unui umanism popular.

Creanga nu copiaza limba taraneasca, ci o recreeaza original.

Vocabularul lui Creanga este unui specific, unde cele mai frecvente sunt cuvintele populare, si apoi fonetismele si regionalismele lexicale. Se poate vorbi de crengisme, cuvinte pe care le foloseste numai Creanga, dupa o stiinta proprie (“a nemernci” care impleteste etimonul slav de strain, ratacitor, cu cel usual de netrebnic; “moare”, adica zeama, dar lua ca fire hotarata si metaforic, fire acra; “a meni”, cu sensul a precise, a destina, folosit ca a blestema).

Vocabularul povestii e marcat de afectiv, caci cuvintele au incarcatura axiological (apreciaza) meliorativa sau peiorativa. E bogat in enunturi exclamative si interogative, in alte marci ale afectivitatii: interjectii, dativ etic, dativ posesiv (“Si odata mi ti-l insfaca cu dintii in cap..”).

Exprimarea locutionala da un relief unic al frazei roman si calitatea de a fi intraductibil (a prinde bine, a intoarce lumea cu umarul, a te pune in ruptul capului, cine mai stie darul suptului, a fi de diochiu, a nu avea mila de om nici cat de caine, rautacios la culme, a merge cu capu-n jos, a zice ca-i frumoasa de mama focului.

Oralitatea e o calitate a limbajului imprumutata si prelucrata din structurile populare ale basmului. Se remarca prin expresii onomatopeice (tronc, teleap-teleap), verbe imitative, interjectii (“Mai Pasarila, iacata-oi ia!”), interogatii si exclamatii (marci ale adresarii directe), fraze ritmate, versuri populare.

Economia de mijloace e trasatura specifica limbii lui Creanga, cunoscut ca scriitorul fara metafore. Foloseste figuri de stil specifice basmului (comparatie, hiperbola), dar generalizari sterse, prin uz.

Prin specificul termenilor, al modului de exprimare, prin oralitatea stilului, Creanga se deosebeste de povestitorul popular si se individualizeaza perfect intre scriitorii romani.

Limba lui Creanga nu e una frumoasa formal, ci are farmec prin inzestrarea individual ape care i-o confera creatorul ei, prin jovialitate si verca, prin amestec de “fabulos si taranie, de ireal si realism in sisteme dramatice, in care toti eroii aproape numai vorbesc, iar partea narativa este un monolog al autorului” (G. Calinesc).






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


G. Calinescu, Neoromantica
Ilustreaza conceptul operational narator omniscient, prin referire la un text narativ studiat
Marin Preda Morometii
Repere ale variatiei istorice. Arhaisme in texte originale. Arhaisme in traduceri.
Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la simbolismul romanesc
Demonstrati intr-o compunere de minim 2 pagini ca o opera literara este drama
EA SI ROBBIE WHITE de Tomescu Raluca Teodora - teatru
„Negru” – George Bacovia
LIMBA SI LITERATURA ROMANA ISTORIA LITERATURII ROMANE - TEST GRILA
Iuliu C