Archaeus de Mihai Eminescu - prezentare generala

Archaeus de Mihai Eminescu - prezentare generala

Am putea incepe cu manuscrisul intitulat Archaeus, acesta fiind publicat sub acest titlu in editia lui I. Scurtu, in Scrieri politice si literare (vol.I, 1905).

Meditatia se bazeaza pe filozofia lui Leibniz, conform careia omul este in continua cugetare a existentei, si timpul impreuna cu spatiul sunt apreciate subiectiv, intrucat acestea sunt indivizibile in miscarea materiei. In filosofia lui Leibniz unitatea partilor nesfarsit divizibile in timp si spatiu sunt prezente datorita procesului constiintei, in care trecutul e cuprins in prezent, devenind la randul lui un viitor in germene. Eminescu valorifica, in fragment, teza identitatii dintre "posibilitate" si "existenta" a lui Leibniz. Fiind spus cu cuvintele batranului: "cugetari imposibile nu exista, caci, indata ce o cugetare exista, nu mai e imposibila"

Eminecsu a construit teoria arheului, datorita lui Leibniz, pe imbolditudinea originala al tuturor fenomenelor de viata, inclusiv omul vesnic ca prototip al fiecarui individ uman.

Astfel arheul este interpretat de Eminescu ca fiind un factor stabil in miscarea vesnica a formelor materiei. Realul ramane acelasi in toate metamorfozele din lume, fiind ideala. George Calinescu este insa de alta parere, sustinand ca acesta este mai mult o argumentare schoperhaueriana. Insa apare si filosofia lui Kant, conform careia omul nu renunta niciodata la cunoasterea necunoscutului. Meditatiile din Archaeus sunt kantiene, deoarece duc la concluzia ca problema adevarului este altfel, adica "totu-i problema".

Se presupune, ca Archaeus ar fi fost, in intentia poetului, o introducere al nuvelei Avatarii faraonului Tl in acesta fiind mentionata o poveste a regelui Tl . In realitate insa acest fragment dateaza din 1875-1876, in timp ce nuvela Avatariile faraonului Tl a fost inceputa in timpul studiilor sale din Viena, in 1869. Se poate afirma deci, ca Archaeus este posterior nuvelei.

Acest fragment filosofic relata, sub forma unui dialog, teoria poetului despre "arhei". Eminescu incepe fragmentul cu o explicatie, conform careia arta exista, insa care nu este perceput de toata lumea "afara de cumpene strambe si gainarii in fata ulitii, mai exista oarecare lucruri, de-o insemnatate secundara intr-adevar, de exemplu filosofia, poezia, artele, tot lucruri care scapa perspicacitatii numitilor domni, dar a caror existenta nu se poate nega."

Dialogul filosofic propriu-zis se desfasoara la carciuma 'Corabia lui Noe', unde povestitorul intalneste un batran intelept, original si ciudat in acelasi timp, un spirit mefistofelic, iscoditor. Tanarul este informat sau mai precis, convins de teoria "arheilor", care constituie marea enigma a vietii.

Centrul gandirii eminesciene o formeaza teoria despre individul metafizic, nemuritor, omul cel vesnic, care traieste in mii de oameni, acesta fiind totodata si fundamentul filosofic al acestei proze. Aceasta traire se poate realize cel mai succesiv in vis: "S-ascultam povestile, caci ele cel putin ne fac sa traim si-n viata altor oameni, sa ne amestecam visurile si gandurile noastre cu ale lor In ele traieste Archaeus Poate ca povestea este partea cea mai frumoasa a vietii omenesti. Cu povesti ne leagana lumea, cu povesti ne adoarme. Ne trezim si murim cu ele".

La inceputul operei batranul pune problema misterului existentei omului in lume, ceea ce este asemenea "teoriei apriorismului kantian"[1]. In primele randuri demonstreaza receptarea anumitor filozofii, arte sau poezii, afirmand, ca: "Intr-adevar, lumea cum o vedem nu exista decat in crierul nostru. Nimeni nu va tagadui ca este deosebire intre gansac si cane . Privirea canelui e inteligenta , el pricepe din lumea aceasta o portie mult mai buna decat gansacul ; cu toate acestea amandoua aceste fiinte au ochi si crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gansac, cum o vede el, pentru cane item , pentru membru de la primarie - pentru Kant item. Totusi cata deosebire intre ochii de porc a susintelesului membru si privirea adanca a inteleptului de la Königsberg." La urma ajunge la concluzia, conform careia, fiecare fiinta a lumii vede total diferit lucrurile, pentru el insemnand adevarul absolut. Omul nu este capabil sa perceapa tot, deoarece fiecare cugetare aduce o noua nelamurire, acesta fiind o alta caracteristica insemnata a prozei fantastice, conform careia intotdeauna apar intrebari fara raspuns.

Adevarul este ceea ce are omul in el, nu ceea ce a "mostenit" citind diferite opere: "orice-a gandit un om singur, fara s-o fi citit sau s-o fi auzit de la altii, cuprinde o samanta de adevar." Pe lume nu exista un lucu imposibil sau o idee imposibila, pentru ca ceea ce e imposibil pentru unu este posibil pentru celalalt. Opera adevarata are importanta pentru cel care a creat-o, chiar daca ceilalti o considera absurd, de aceea totul este posibil. "Beethoven compune opera Fidelio dupa ce uitase de mult natura vocii omenesti el scrie muzica pentru voci cum crede el c-ar trebui sa fie si te trezesti fata c-o opera care ti se pare ca fuge dinaintea ochilor c-ai privi-o cu binoclul intors s-ai vedea departe, departe, in fundul cugetarii unui om, ceva straniu ce pari a nu pricepe bine, pana bagi de seama ca sunt inchipuirile unui surd despre vocea omeneasca, a carei natura normala el o uitase sau avea numai o reminiscenta slaba despre ea."

Cel mai bun exemplu pe care il dezbate batanul este Archaeus. Inainte de a-l defini, afirma ca: "Cugetari imposibile nu exista, caci, indata ce o cugetare exista, nu mai e imposibila, si dac' ar fi imposibila, n-ar exista." Aici precizeaza autorul infinitul. Timpul masurat este necesar doar pentru omenire pentru a se incadra in lume, acesta insa este infinita, deci acesta face posibil ca omul sa "calatorasca" in diferite timpuri. Este posibila trecerea din realitate in vis si invers, o idee determinanta a lui Eminescu. "O lume ca nelumea este posibila, neintrerupta fiind de-o alta ordine de lucruri." Povestea faraonului Tl pune problema reancarnarii, insa are o teorie foarte neobisnuita, conform careia "cu toate schimbarile ce le doreste un om in persoana sa, totusi ar vrea sa ramaie el insusi persoana sa." "Cine si ce este acel el sau eu care-n toate schimbarile din lume ar dori sa ramaie tot el ? Acesta este poate tot misterul, toata enigma vietii. Nimic n-ar dori sa aiba din cite are. Un alt corp, alta minte, alta fizionomie, alti ochi, sa fie altul numai sa fie el."

Intrebarile si nelamuririle in opera succeda, ajungand la cele mai inalte culmi, finalul fiind insa enigmatic. La urma urmei aflam un singur lucru, "Archaeus este etern. Si etern este tot ce este intotdeuna de fata .. . in acest moment." Deci omul se misca continu in timp imbracand infatisari diferite, de fiecare data cu o noua sansa de schimabre, dar "cei mai multi oameni insa raman intrebari, uneori comice , alteori neroade, alteori pline de inteles , alteori deserte."

Aceasta opera, scurta, a lui Eminescu dezbate misterul existentei prin subiecte stranii, migrand in alte spatii, realizand astfel o opera filosofica si in acelasi timp fantastic.