Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» ARGUMENTE ASUPRA PROZEI EMINESCIENE - Monologul dramatic eminescian


ARGUMENTE ASUPRA PROZEI EMINESCIENE - Monologul dramatic eminescian




ARGUMENTE ASUPRA PROZEI EMINESCIENE

“Cantaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si […] al umanitatii ancorate in viata sociala […], Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cantat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile – mult mai numeroase in vremea sa – ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, […], al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmand […] idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor.”[1]




Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman, considerat de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic din literatura romana,  fiind numit si „luceafarul poeziei romanesti”

Dupa cum a precizat Emilian Marcu ,,Eminescu, in cultura romana a fost asemenea unei explozii nucleare, asemenea fulgerului. Despre bombele nucleare de la Nagasaki si Hirosima se va vorbi pana in veac, asa cum se spune, adica mereu. Tot asa se va vorbi si despre acest fenomen numit Eminescu”. Eminescu este un teoritician al artei, desi opera sa tradeaza o adanca meditare a problemelor.

Eminescu este in literatura romana creatorul operei, ce strabate timpul, traind insa intr-o perpetua actualitate. A reusit sa creeze cu operele sale un mit, mit ce a fost intretinut de generatii de tineri scriitori. Nicolae Iorga a marturisit, ca generatia lui in Eminescu “a cunoscut un zeu”. El a incercat sa explice fenomenul Eminescu, afirmand: “deodata a venit puternic aceasta inexorabila lumina si cu totii ne-am lasat la pamant inaintea zeului care trecea. Si zeul acesta n-a iesit niciodata din sufletul nostru.”

Titu Maiorescu a fost cel dintat care a intuit genialitatea lui Eminescu, pronuntandu-se discret in celebra sa scrisoare trimisa lui Eminescu la Viena. Acesta a fost primul text adresat poetului, dupa care a continuat totul indirect intr-un studiu intitulat Eminescu si poeziile lui. Pe parcursul acestor pagini a inceract sa realizeze un portret al artistului pe baza teoriei schopenhaueriene a geniului. Datorita acestei opere statura mitica a poetului a sporit. Exegeza critica a contribuit substantial la monumentalizarea lui Eminescu si datorita acestui fenomen putem afirma astazi, ca mitul eminescian e unul din miturile fondatoare ale modernitatii noastre poetice.

Mihai Eminescu este ultimul mare poet romantic al literaturii europene. A reusit sa eternizeze in operele sale conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. A cautat neancetat planul vietii superioare etice, cautand fara osteneala adevarul, refuzand in acelasi timp consecvent compromise. Eminescu a fost in conflict permanenet cu lumea vremii sale din cauza sinceritatii si a nonconformismului in viata si in gadire.

Eminescu a avut o viata destul de simpla si datorita geniului sau innascut a devenit ceea ce este. Cea mai esentiala parte ale operei sale literare este bogatia de idei, care inalta toata simtirea lui. El a reusit sa creeze nivelul culturei eurpene de astazi, multumita cunostintelor sale abundente.

Este considerat un teoretician al artei, desi opera sa tradeaza o adanca meditare a problemelor artistice. Operele sale sugereaza nazuinta lui spre un plan de viata superior si artistic, dealtfel, cautand neancetat adevarul, refuzand in acelsi timp compromisul. Nonconformismul, sinceritatea si inaltimea gandirii l-au tinut in conflict permanent cu lumea vremii sale.

“Mintea lui Eminescu lucreaza cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creatiei, adica cu cele mai inalte concepte faurite de ratiunea omului. Printre acestea, ideea eternitatii stapaneste mintea sa intr-asemenea masura, incat una din atitudinile cele mai obisnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor in perspectiva eternitatii. Este, in toata poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus si foarte de departe, dintr-un punct de vedere care rusineaza orice ingustime a mintii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuala a poetului este una din formele cele mai izbitoare ale manifestarii lui si aceea care explica prestigiul atat de covarsitor al operei sale.”[2]

Daca nu luam in considerare numeroasele contributii documentare acumulate de-a lungul timpului, eminesciologia este mai degraba dominata de exegeza poeziei. Sunt foarte multe studii despre poezie si mult prea putine despre proza, acesta insa nu dovedeste inferioritatea aceluia din urma.

Prejudecata inferioritatii prozei fata de poezie probabil mai persista, insa acesta se dovedeste nociva si trebuie inlaturata. Eminescu a reusit sa creeze cu acelasi geniu, cu acelas putere in toate operele sale.

Proza pentru Eminescu reprezinta domeniul relativ autonom, capabil sa fiinteze in sine numeroase elemente, ca: preocuparea pentru filosofie, tema geniului, a inadaptatului romantic, care cauta mijloace de evadare, visul, calatoria cosmica, dragostea si natura, elementul neptunic, interesul pentru mit si folclor, etc. Acesta reprezinta in evolutia prozei romanesti un moment de discontinuitate in continuitate, in sensul, adica inaugureaza doua coordonate fundamentale: cea filosofica si cea fantastica intr-o proza anchorata de la inceputurile ei pe o solida dimensiune realista.

Proza eminesciana este variata, mergand de la romanul social si istoric (Geniu Pustiu) la nuvela fantastica si filozofica (Sarmanul Dionis; Avatarii faraonului Tlá; Arhaeus) sau chiar la fiziologii, evocari realiste (La curtea cuconului Vasile Creanga; Aur, marire si amor; Mos Iosif), pana la basmul cult (Fat-Frumos din lacrima).





Proza eminesciana se remarca prin varietatea sa si din punct de vedere al tehnicii, al compozitiei, astfel Geniu pustiu poate fi considerat un jurnal romantic, La aniversara este insa o schita, Archaeus si Mos Iosif sunt dialoguri filozofice, Contrapagina este un eseu, Sarmanul Dionis se bazeaza pe ambiguizarea discursului narativ.

Proza eminesciana a reusit sa aduca o problematica noua, o tipologie diferentiata, o tehnica compozitionala, variata. Probabil nu se ridica proza la valoarea poeziei, dar totusi are o valoare in sine, autonoma, care ii impune originalitatea atat in literatura romana cat si in proza romantica universala.

ARGUMENTE ASUPRA PROZEI EMINESCIENE

   

Proza lui Eminescu nu s-a bucurat de o receptare atat de rapida ca poezia, motivele cele mai insemnate fiind faptul ca unele proze au ramas in manuscris, unii au sustinut, ca un mare poet nu poate fi in acelasi timp si un mare prozator, si in cele din urma dovedind ca poezia, prin lirismul si muzicalitatea ei deosebita s-a bucurat de o receptare imediata in comparatie cu proza, care presupunea un anumit nivel de cultura si de intelegere.

  Dupa opinia unor critici literari proza, nu a fost destinata publicarii imediate, fiind ferita deci de cenzura, astfel prezentand un Eminescu mai autentic, mai apropiat in directia omenescului.

  Cert este faptul, ca exista mai multe studii despre poezia lui Eminescu si mult prea putine despre proza si publicistica sa, ceea ce nu dovedeste insa inferioritatea acestora. Probabil mai persista si astazi acea prejudecata a inferioritatii prozei in raport cu poezia, acesta insa se dovedeste nociva si trebuie inlaturata. Eminescu este acelasi talent innascut in toate compartimentele operei sale, este acelasi geniu.

  Cu toate neglijentele ei stilistice, cu incongruentele si inadvertentele ei, cu intreruperile si nenumaratele puncte de suspensie, cu toate semnalmentele, ce dau impresia de lucru neterminat, caruia marele nostru poet nu a mai avut ragazul sa revina in scurta perioada a existentei sale creatoare, a reusit sa creeze ceva etern. Asezand intr-un loc toate caracteristicile creatiei postume, acea parte a prozei eminesciene, care s-a pastrat in manuscrise, nu are sub nici o forma semnificatie mai minora decat cea publicata in revistele vremii.

  Eminescu a reusit sa realizeze opere la fel de grandioase in proza ca si in poezie. Poezia si proza sunt, in fond, doua compartimente, ce nu trebuie privite rigid, separate, ale aceleiasi opera, unitare ca problematica si sub raport stilistic. Operele lui Eminescu formeaza un tot armonios. Proza eminesciana, impreuna cu poezia sa, reprezinta elemente la fel de importante pentru evolutia literaturii noastre.

Monologul dramatic eminescian

“La noi literatura romantica este un preludiu al modernismului prin depasirea schemelor clasice, a imobilismului si prin apropierea de natura si de sensibilitate, de individualitate. In aceasta literatura intalnim solitudinea morala si atmosfera insolita, oniricul si vizionarismul, antimimesismul. Se cultiva sufletul muzical si liric. Eminescu este totodata un poet descriptiv, epic si alegoric. […] Semnele pot fi descifrate caci principiul generator al lumii este ideea.” Dupa cum se vede mai sus, Ioan Dersidan a incercat sa defineasca genialitatea eminesciana.

In cele mai frecvente cazuri criticii au tendinta de a incadra epica eminesciana in definitii precum proza poetica, poeme in proza, proza filosofica (proza de idei), naratiune poetica (si lirism gnomic), proza fantastica si filosofica, proza fantastica de atmosfera, proza fantasticadoctrinara sau nuvela filosofica. ”Autorul a numit-o nuvela.”[3] Discursul eminescian este romantic: atat cel poetic cat si cel gazetar, cel dramatic, original si complex si cel epic, de o forta expresiva superba si incarcatura filosofica. Eminescu este reprezentant al secolului al XIX-lea, secolul romantismului si al modernitatii, urmate de simbolism si de realism. Istoriile literare inregistreaza locul acestei creatii romantice, originale, de o forta vizionara si expresiva exceptionala, in dezvoltarea poeziei romanesti, ”tradarile” si despartirile marilor poeti interbelici si contemporani de Eminescu, evolutia prozei fantastice si a gazetariei dupa momentul eminescian, si mai putin dimensiunile reprezentatiei (vocile spectacolului) ac ecestei opera pentru jurnalismul romanesc si pentru mentalitatile si specificitatile noastre. Monologul dramatic eminescian corespunde intretaierii vocatiilor lirice, teatrale, gazetaresti si epice.

[4]

Sunt nenumarate dovezile ale dezbaterilor critice, care au ramas neincheiate, despre forma interna si creativitatea eminesciana, despre proiecte, variante, compozitii si autonomizari, despre vocile autorului si ale textului, sau chiar despre lupta cu limbajul.




Monologul dramatic are menirea de a prezenta conditia nefericita a geniului poetic in lume, drama de a raporta mereu efemerul la eternitate si competitia vocilor auctoriale, rumori in viata, pentru a da glas aventurii metafizice, un element extreme de important a creatiilor eminesciene.

Exemplul cel mai bun o reprezinta nuvela Sarmanul Dionis , pentru dezlegarea acestuia fiind folosita cheia citatului, o forma de intertextualitate si metaliteratura. Visurile lui Dionis sunt considerate un fel de desprindere al eroului de universal carnavalesc, umoristic si comun al celor 16 strofe de cugetari poetice (ironia romantica) si de realul saturat de rau. In proza monologul dramatic eminescian este prezentat prin naratiune, ceea ce prezinta visul sufletului. Prin ganduri, sentimente, vise si atitudini aduse la expresivitate si sens, literature nu este singurul mod de stapanire a lumii. Pentru Eminescu lumea este reprezentata de visul sufletului nostrum, asa cum acesta pentru Mireca Eliade este mitul sufletului, iar pentru Mateiu Caragiale acesta devine hagialacul sufletului. Eroul eminescian este integrat naturii, ceea ce a si subliniat intruna din scrierile sale: unii oameni au in ei o raza cereasca care ii face sa fie patrunsi de puterea asupra firii a unei stele, iar ceilalti nascuti din lut si nefiind decat in legaturi cu coaja pamantului, sunt robi cu duhul si fericiti numai atunci daca oamenii insuflati prin miscarea stelelor de Dumnezeu insusi, se pun in fruntea lor si le prescriu destinele.” Eminescu ne face cunostinta cu teme, ca geneza lumii, tema divinitatii si a cuplului etern, imaginea stelara, lumina cosmica si in cele din urma stingerea. Pentru Eminescu natura e “cosmosul vesnic in care e topesc fenomenele si in care intrarea e conditionata de extinctie.” Eminescu intotdeauna aspira la neant. Acesta este realizata prin naratiune, ceea ce creeaza monologul dramatic. Folosind naratiunea, descrierea, tabloul si evocarea, imaginatia romantica a lui Eminescu apeleaza la vis, magie si cosmogonie. Detaliile monologului o constituie fragmentarismul si lirismul prozei. Acesta nu numai ca cuprinde detaliile intrun intreg, ci si poeziile scurte in poeme ample, in tablouri vaste, vizionare.

Daca am dori sa ierarhizam informatiile din bibliografia eminesciana, in primul rand ar trebui sa luam in considerare faptul, ca autorul scrie o proza de idei, fantastica si filosofica, bazata pe experiente spirituale.

Critici, precum George Calinescu, Eugen Simion, Tudor Vianu si altii, in cartile lor il prezinta pe Eminescu din punct de vedere a gandirii si cosmogoniei, a temelor fundamentale ale creatiei si ale imaginarului poetului. Poetul era un “om de pasiune”, acesta fiind “dominanta actelor esentiale din care s-a realizat opera romantica eminesciana”[5]. Aceasta pasiune si tendinta dramatica il duc chiar la contemplatie, pasiunea fiind cel care da viata gandirii in creatiile lui Eminescu. Cum a afirmat si poetul insusi “sucul invietor al gandirei e patima. E vorba numai ca aceasta patima sa aiba un obiect nobil; desigur ca cel mai nobil este adevarul. […] O gandier este un act, un cutremur al nervilor. Cu cat nervii se cutremura mai bine, cu atat cugetarea este mai nu este suficienta editarea incarcata - cautarea ideala a unor eroi, precum Dionis sau Toma Nour – ci este nevoie de poezie, proza si fapta inalta, idealitatile eminesciene, romantice.” Eminescu pune iubirea si cunoasterea in legatura cu fericirea si creatia, cu infinitul si absolutul.

[1] G. Munteanu, Prefata si note la vol. M. Eminescu, „poezii”, Bucuresti, Ed. Tineretului, 1966, p. 32

[2] Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, Ed. Minerva, 1930, p. 15

[3] Ioan Dersidan, Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, p. 19

[4] Ioan Dersidan, Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, p. 20

[5] Edgar Papu, Existenta romantica, Ed. Minerva, Bucuresti, 1983, p. 17




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica prin referire la o opera literara studiata
Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
Evidentiaza elementele de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Lucian Blaga (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, in
Ilustreaza conceptul operational narator omniscient, prin referire la un text narativ studiat
Expune constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi
Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu
Realitate romaneasca in romanele lui Peter Neagoe, Peter Neagoe (1881 – 1960) / Thomas Hardy (1840 – 1928)
Europa in scrierile autorilor antici si medievali
Expune constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii temporale si spatiale), intr-un text dramatic studiat












loading...