Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Rasism si discriminare in politica franceza a imigratiei 1938-1945/1974-1995


Rasism si discriminare in politica franceza a imigratiei 1938-1945/1974-1995




Rasism si discriminare in politica franceza a imigratiei 1938-1945/1974-1995[1]

Este politica franceza a imigratiei rasista?

De la inceputul anilor 1980, imigratia este prezenta in prima linie de dezbateri, de reflexii si de pasiuni, multi actori politici, asociatii sau cercetatori au crezut ca au detectat rasismul in declaratiile anumitor responsabili politici-..,....,....,......-sau unele din actiunile lor+expulzari nejustificate,....cu drept de azil si legi care vizeaza sa mareasca controlul fluxulilor migratoare sau sa reformeze accesul la nationalitatea franceza.

Herve Le Bras propusese intr-una din lucrarile[2] sale o explicatie la una din aceste reforme, cea a legislatiei nationalitatii adoptate in 1993, care avea ca obiect sa oblige tanarul nascut in Franta din doi parinti straini nenascuti in Franta sa isi manifeste dorinta de a fi francez intre 16 si 21 de ani pentru a deveni apoi efectiv cetatean . El. filiatia tntre acesta lege si climatul intelctual al anilor 1930 la originile politicii franceze a imigratiei. El insista pe faptul ca majoritatea expectilor in probleme de populatie intre cele doua razboaie mondiale+Fernand Boverat, Rene Martial, Georges Mauco+ insotiti dupa razboi de catre Robert Debre si Alfred Sauvy care au participat la fondarea politicii franceze a populatiei apoi a imigrarii, atribuiau strainilor diferente de valoare dupa originea lor etnica sau rasiala . Acest climat general ar fi pregatit intelectualmente remiza in cauza contemporana a dominatiei traditionale a dreptului solului asupra dreptului sangelui ca criteriu principal de atribuire a nationalitatii franceze .




Concluziile acestui rationament pot fi diverse; dar daca diferentialismul rasial este la baza politicii franceze a imigratiei, daca prin.de consecinta aceasta genealogie produce astazi legi "rasiste", se poate gandi ca solutia nu este pur si simplu aceea de a combate aceste legi ci de a face sa dispara in acelasi timp fundamentul si sa ii renege pe parintii fondatori[6]. Poate astfel istoria Frantei, in orice caz modelul francez, este cel care trebuie examinat in acest domeniu.

H. Le Bras are dreptate in analiza sa a scrierilor din perioada anilor 1930: toate proiectele de politica de imigratie concepute de catre expertii considerati ca specialisti in acest domeniu sunt in functie de existenta " gradelor de asimilabilitate . Le Bras subliniaza pe buna dreptate creditul stiintific al acestei modalitati de gandire care influenteaza toti actorii publici atat cu mult timp inainte de razboi cat si la Eliberare. Dar nu e oare atunci paradoxul ca, in climatul pe care il descrie, se naste ordonanta din 2 noiembrie 1945? Acesta ordonanta care doteaza pentru prima data politica franceza a imigratiei cu o structura juridica stabila, nu comporta nicio mentiune a unui "grad de asimilabilitate", in contrast cu legislatia americana atunci fondata pe cote prin origine nationala, simbolurile insele ale unei ordini de preferinta si dezirabilitate. In cadrul acestei ordonante, inca in vigoare dupa 60 de ani de existenta, imigranti de toate nationalitatile au putut sa intre si sa se instaleze. Si diversitatea originii lor ar putea sa depuna marturie daca nu ne-am deda la o analiza socio-istorica a venirii lor, dintr-o grija de egalitarism rasial, putin curent in marile tari de imigrare.

Daca climatul dominant care a .la constructia politicii franceeze a imigratiei in anii 1930 si 1940 erade direntialism si de ierarhii rasiale, cum sa intelegem atunci aparitia acestei legislatii formal liberale si egalitare?

Pentru a raaspunde la acesta intrebare, noi am ales sa studiem discursurile si scrierile publice, interventiile in deybaterile interne ale Administratiei, actele si deciyiile de patru intre principalii responsabili ai poloticii franceze a imigratiei intre 1938 si 1945. este vorba despre o perioada cheie a acestei politici, cea a celui mai inalt nivel al contradictiilor sale dar de asemenea cea a fondarii sale. De fapt pana la cel de-al doilea razboi mondial, Franta este de mai mult de 50 de ani o tara a imigratiei dar ea nu are inca o politica de imigrare: puterile publice supuse la diferite presiuni sau interese-economice, demografice, politice-reactioneaza pana acolo lovitura dupa lovitura, intr-un mod cu atat mai contradictoriu cu cat xenofobia se dezvolta intr-o perioda de criza economica si de somaj. In 1938, unn semn de vointa de a coordona actiunea publica si de a o face mai coerenta apare prin crearea unui minister care se ocupa cu imigrarea. Philippe Serre ocupa o functie creata pentru prima data, aceea de sub-secretar de stat insarcinat cu serviciile de imigrare si de straini de pe langa presedintia Consiliului. Incepad cu acesta data, constructia unei politici este la ordinea zilei: scurta experienta Philippe Serre se prelungeste in sanul unui inalt comitet al populatiei creat la 23 februarie 1939 pe langa presedintia Consiliului; si mai multe proiecte se infrunta atunci intr-o lupta care nu ia sfarsit decat la Eliberare.

Georges Mauco, Alexandre Parodi, Alfred Sauvy si Pierre Tissier participa la sfarsitul anilor 1930 la acesta constructie in timpul perioadei de ocupatie germana si imediat dupa razboi. Ei scriu si iau parte. Pozitiile lor par in diverse publicatii(lucrari, articole) dar mai ales concret in cadrul deciyiilor publice in anumite momente importante. Astfel in momentul Eliberarii ei ocupa toti patru pozitii cheie in procesul de elaborare a ordonantei de pe 2 noiembrie 1945. Ei coopereaza si/sau se infrunta atunci intr-un fel semnificativ. Dezbaterile lor par sa poata " sa descrie resortul intim care actiona schimbarile legilor si regulamentelor.[7]" Vom putea de asemenea da o definitie politico-practica rasismului. Acesta ne va ajuta sa interpretam actele puterilor publice franceze pe parcursul perioadei contemporane din 1974.

Dar mai intai cine sunt ei? Toti patru sunt dei in 1945 inalti funtionari. Dar in timp ce Parodi si Tissier, membri ai Consiliului de Stat sunt inca din 1940 rezistenti activi si se angajeaza alaturi de generalul de Gaulle in actiunea politica, Mauco si Sauvz sunt mai degraba " experti stiintifici".   Sauvz se formeaza in domeniul statisticii si in cel al demografiei in acelasi timp cu cariera sa administrativa, in timp ce expertiza .in domeniul imigratiei este cea care il face pe Mauco sa acceada la responsabilitatile publice.

Georges Mauco este autorul unei teze de pionierat, publicata in 1932, asupra " Stainilor in Franta. Rolul lor in activitatea economica[8]". Devenit apoi cel mai reputat dintre specialistii in imigratie, el este chemat la inceputul anului 1938 in cabinetul lui Philippe Serre. In 1939 si 1940, Mauco participa in calitate de expert la reuniunile Inaltului Comitet al populatiei. Dupa razboi, in aprilie 1945, el este numit de catr generalul de Gaulle secretar general al Inaltului Comitet consultativ al Populatieie si Familiei. Acest comitet este in primul rand insarcinat cu elaborarea textului pregatitor al ordonantei din 1945. Georges Mauco va ramane in functie pana in 1970 .

Fost elev al Scolii Politehnice(promotia din 1920), Alfred Sauvy intra in 1922 la Statistica generala a Frantei, administratie insarcinata cu realizarea statisticilor Frantei, in primul rand a recensamantului[10]. El va deveni foarte repede cel mai bun specialist si cel mai puternic aparator al dezvoltarii informatiei economice. In 1938, el este membru de cabinet al lui Paul Reynaud, ministru al finantelor. Foarte devreme, el s-a interesat de asemenea de problemele legate de populatie si imigrare . El publica in ianuarie 1943, Bogatie si Populatie si in 1946, in colaborare cu Robert Debre, Francezi pentru Franta, doua lucrari in care multe pagini sunt consacrate problemelor imigratiei. La Eliberare, incepand cu 4 aprilie 1945, el este secretar general la Familie si Populatie la ministerul sanatatii publice si al Populatiei; ca atare el coordoneaza activitatea diferitelor administratii insarcinate cu imigratia.

Aalexandre Parodi intra in Consiliul de Stat in 1926. Incepand din august 1938, el ocupa functiile de consiliere de cabinet al ministrului Muncii apoi in ianuaarie 1939, este numit director general al Muncii si. in acelasi minister; ca atare el se ocupa cu statutul muncitorilor straini si reprezinta ministerul sau la Inaltul Comitet al populatiei creat in 1939. Revocat din functiile sale in octombrie 1940, el revine la Consiluiul de Stat si devine unul din sefii Rezistentei. Din septembrie 1944 pana in noiembrie 1945, el este minstru al Muncii si Asigurarilor??? Sociale in guvernul generalului de Gaulle[13].

Pierre Tissier intra in Consiului de Stat in acelasi an cu Alexandre Parodi. El este singurul membru al Consiliului de Stat prezent la Londra alaturi de generalul de Gaulle in iunie 1940, in care el integreza statul sau major. Incepand din iulie 1943, el prezideaza Comitetul contenciosului Frantei Libere alaturi de Rene Cassin care primeste in acelasi timp presidentia Comitetului juridic[14]. De la Londra in 1942, el scrie in engleza Guvernul de la Vichy, carte de propaganda in serviciul Frantei Libere, in atentia publicului britanic si a celui nord-american, care contine un capitol ce trateaza politica populatiei si a imigrarii . In momentul Eliberarii din 1944-1945, el este director de cabinet al ministrului de Interne Adrien Tixier si participa astfel activ la elaboraea noii legislatii a imigrarii .

Intre acesti patru oameni exista intai convergente intelectuale pe care le prezentam mai sus: ele se refera la preferintele intre imigranti dupa originile lor si pentru trei dintre ei de asemenea la existenta unei"probleme evreiesti".

Autor de numeroase interventii publicate in anii 1930, Mauco scrie de exemplu in 1937 ca "printre diversitatea raselor straine in Franta, exista elemente pentru care asimilarea nu este posibila. Exista de asemenea cei apartinand unor rase prea diferite: asiatici, africani, chiar din Levant, a caaror asimilare este imposibila si, ca surplus, foarte adesea din punct de vedere fizic si moral indezirabili. Esecul numeroaselor casatorii mixte este o verificare din acest punct de vedere. Acesti imigranti poarta in ei, in obiceiurile lor, in spiritul lor, gusturi, pasiuni si povara obiceiurilor seculare care contrazic orientarea profunda a civilizatiei noastre[17]. Sprijinindu-se pe un mini-sondaj efectuat pe langa sefii de service ai unei importante case de construtie de automobile, in care nunceau 17.000 de muncitori din care 5075 straini, el face un calsament al aptitudinilor fiecarei nationalitati, "notarea fiind facuta la 10 maximum aplicandu-se celor mai buni muncitori francezi." Sunt notate aspectul fizic, regularitatea muncii, productie, disciplina sau intelegerea limbii franceze si in medie generala, Arabii sunt cel mai jos pe scara cu 2,9, apoi grecii-5,2- armenii, polonezii, spaniolii, 6,3, 6,4 si 6,5 in sfarsit italienii, elvetienii si belgienii sunt in frunte cu 7,3, 8,5 si 9. Noi vom vedea mai tarziu opinia pe care el il exprima in legatura cu evreii.

Alfred Sauvy scrie cu Robert Debre in 1946 in Francezi pentru Franta ca " afluxul orientalilor, celor din levant, balcanicilor, etc, este departe de a fi la fel de dorit ca cel al belgienilor si olandezilor sau chiar a italienilor si spaniolilor.

Acolo inca nu trebuie sa ridicam o obiectie rasialaa, ci sa stim din contra ca aceste subiecte sunt prea indepartate de civilizatia noastra, al carei nivel risca sa se modifice in contactul cu ele[18]."(In) " acesta populatie.., gasim elementele cele mai variate, muncitori .., activi, sobri, altii instabili si lenesi; arabi fatalisti, creduli, levantini cateodata prea abili. Cativa dintre acesti straini, grupati la Paris, ca evreii Europei centrale, harnici, obsedati de dorinta ascensiunii sociale, formeaza un grup unit si. careanumite ostilitati "

Pierre Tissier scrie in 1942 in lucrarea sa londoneza: " Problema evreiasca exista, chiar in Franta. Este un fapt de netagaduit si nicio politica realista nu poata sa il privesca ca atare. Nu este suficinet de spus ca problema armenilor, slavilor sau arabilor, deoarece acest lucru ar insemna sa nu se tina cont de un factor esential. Rasa evreiasca constituie o comunitate internationala. Daca nu luam in considerare Statul evreies al palestinei, o cretie artificiala, rasa evreiasca nu are un stat care sa ii fie propiu si membrii sai se comporta ca si cum ar aprtine aceleiasi natiuni. Intre ei exista o unitate absoluta a limbajului, de traditii si de educatie morala si intelectuala[20].

In sfarsit, Alexandre Parodi intr-o nota interna a ministerului Muncii difuzata in 1945, indica faptul ca originea etnica va fi unul dintre cele trei criterii de selectie a manii de lucru straine introduse in Franta " raspunzand directivelor date de Inaltul Comitet al populatiei."

Dar intre aceste patru personalitati, in doua momente speciale, se deschid de asemenea dezbateri si se produc infruntari in timpul carora apar distinctii importante.

Ruptura din 1940

Primul moment-dezbatere se situeaza in 1940 la inceputul guvernarii de la Vichy. Acest moment ii opune pe Mauco lui Parodi. Problema apare in august 1940 si se refera la faptul daca, printre straini, refugiatii trebuie sa beneficieze de o protectie speciala. Problema este de importanta capitala deoarece din acest moment, regimul Statului francez ii livreaza lui Franco refugiatii republicani spanioli si lui Hitler germanii care se opun reginului nazist. Refugiatii politici de dinainte de razboi devin, din cauza ideilor lor, religiei sau nationalitatii lor, persecutati potentiali si prea adesea reali.

Ruptura cu a III-a Republica este importanta: in cursul perioadei care precede imediat razboiul, in timpul careia masurile luate in privinta imigratiei muncitorilor sunt, avand ca motiv situatia economica, foarte restrictive, autoritatile publice nu, cel putin formal, in plan legislativ sau regulamentar, la obligatia republicana a dreptului la azil, totusi foarte constestata. Din contra, decretul-lege "Daladier" din 2 mai 1938 asugura pentru prima data garantii particulare refugiatului: interdictia intrarii pe teritoriu, hotarata din 1924 in privinta noilor imigranti straini, nu este.. Desigur, exista texte legate de practica si aplicarea lor foarte restrictiva de catre serviciile administrative face adesea situatia celui care cere azil extrem de precara daca nu dramatica. Astfel in ianuarie 1939, dupa cucerirea Barcelonei-si aceasta nu scuza nici conditiile de receptie nici tentativele de intoarceri fortate-   nu raman mai putin de cateva sute de mii de refugiati republicani care sunt autorizati sa intre pe teritoriu.

In august 1940, ocupantii nayisti si colaborarea Statului francez distrug toate distinctiile, ierarhiile de drepturi pana atunci stabilite de Statul francez intra-in ordine descrescatoare-francezi, refugiati politici, rezidensi straini in situatie si straini in situtie., cel mai adesea in detrimentul refugiatilor. Amuco si Parodi sunt de altfel de acord asupra unui singur punct: Vichy rupe cu cea de-a III-a Rebuplica. Dar in timp ce Parodi condamna acesta ruptura si rezista pentru salvarea dreptului de azil, mauco o sustine.

In august 1940, Aleznadre Parodi este inca director general de Munca si Mana de Lucru si incearca intai sa se opuna livrarii de refugiati spanioli lui Franco. In septembrie 1940, el rezista inca, dar in zadar, intruziunii autoritatilor germane in problemele manii de lucru straine. El refuza de exemplu sa comunice si sa trimita sa se faca traducerea circularelor de ordine interioara, temandu-se ca acesta cerere, contrara conventiei armistitiului, nu ascunde un scop special al autoritatilor germane. "(Ele) pretind sa fie tinute la curent cu miscarile de someri straini,,. sa ii trimita pe acestia in Germania. Ori, se gasesc printre ei() numerosi refugiati politici fata de care noi am considerat intotdeauna ca avem drepturi particulare."

Politica de la Vichy este pe de lata parte legitimata de Georges Mauco in doua interventii a caror existenta el a incercat mai tarziu s-o camufleze sau sa-i nege paternitatea: este vorba in primul rand despre un articol pa care il publica in martie 1942 in Etnia franceza, ziar condus de Georges Montandon. Ultimul, profesor titular la catedra de etnologie a Scolii de antropologie din 1933, este in traditia lui Vacher de Lapouge, unul dintre animatorii scolii rasiste franceze. Prieten al antropologului german Hans Gunther, el este expert etnorasial pe langa Xavier Vallat in 1941 la Comisariatul de afaceri evreiesti apoi din 1943 director al Institutului de studiu al problemelor evreiesti si etnorasiale(IEQJER); el s- specializat in recunoasterea "tipurilor evreiesti" si opereza cu avalul nazistilor in de la Drancy; el moare executat de Rezistenta in 1944.

In Vecu, carte de memorii publicata si vandutade autor la sfarsitul vietii sale, Mauco admite el insusi ca articolul din martie 1942 este rasist dar indica faptul ca nu este el autorul articolului sau mai degraba ca o versiune scrisa de el a fost modificata inainte de a fi publicata: "I-am scris lui Grandazzi caruia iii trimisesem o lucrare importanta referitoare la imigratie pentru Analele de Geografie. Deoarece acestea au incetat sa apara nu puteau fi utilizate iar el il va da lui Montandon pentru ca acesta sa scoata din el un articol pentru Etnie. Ori, Montandon a scos din el un articol net rasist care m-a costat apoi amenintari cu moartea din parte unor evrei prost informati, care, la Eliberare .sa il omoare pe profesorul Montandon la el acasa, in fata sotiei si a copiilor lui."

Astazi pare sigur ca acest text nu a fost modificat fara acordul sau din doua motive: in primul rand pentru ca intr-un numar al aceleiasi reviste noua luni mai tarziu in ianuarie 1943, Mauco, care continua sa scrie in Etnia franceza, are ocazia sa revina asupra articolului sau precedent. O face fara sa corecteze aprecierea pe care o facea in legatura cu evreii, ba dimpotriva: " Intr-un articol precedent din Etnia franceza, nr. 6, consacrat imigratiei straine in Franta, am fost adusi+++ sa facem un expozeu-care a fost judecat sever- al inconvenientelor imigratiei refugiatilor armeni. Noi nu am stabilit decat un bilant impus de 20 de ani de experienta si nu un studiu detaliat al populatiei armene in Farnta. Un astfel de studiu ar face sa apara exceptii fericite, calitatile anumitor familii harnice, curajul catorva armeni adaptati la munca manuala in industrie si chiar in agricultura. Ea ar ppune in valoare originea etnica ti formaiia crestina a armenilor care faciliteaza asimillatia; existenta unei patrii careia ei sa ii ramana atasati si absenta unei activitasi politice internationale .. toate lucrurile care ii disting net pe refugiatii armeni de refugiatii si apatrizii evrei." Semnat G. Mauco.

Articolul din 1942 nu face, de fapt, decat sa reia adesea cuvant cu cuvant textul unei marturii scrise pe care Mauco o face pe 3 septembrie 1941, la cererea Curtii Supreme de Justitie la Riom si a carei existenta el o ascunde cu multa grija in memoriile sale.

In primul text din Etnia franceza si tn marturia de la Riom, Mauco pune astfel in cauza cea de-a treia republica: "tendintele politice egalitare ale guvernelor le interzic sa asigure protectia etnica a tarii."(Etnia franceza, p.6)

Si el adauga: " Dintre toti strainii veniti in Franta, refugiatii sunt cei mai de nedorit din punct de vedere etnic, al sanatatii al economiei si prezinta cel mai mare inconvenient din punct de vedere national."

Primul motiv este ca acesta imigratie este impusa Frantei si refugiatilor insisi) si este din acesta cauza cauza multor rele: din 1932, " imigratia (refugiatilor), impusa de o anomalie ciudata, este lasata fara control. In 1936, un comitet compus din delegatii Ligii Drepturilor Omului, Asociatiilor Evreilor, Comitetelor refugiatilor straini si partidelor comunist si socialist, a fost instituit la ministerul de Interne, pentru a acorda drept de azil tuturor apatrizilor si refugiatilor, fara preocupari legate de sanatate, etnie sau economie."(Etnia frnaceza)

Cel de-al doilea motiv, cel principal, de a fac indezirabila imigratia refugiatilor tine de faptul ca cei din urma sunt cei mai indepartati, etnic de etnia franceza. In categoria "refugiati", Mauco ii distinge totusi pe spanioli: "Ei apartin unei tari apropiate de Franta prin civilizatie si limba." (Ei) "pot astazi sa fie considerrati ca relevnati imigratiei libere." Apoi el descrie caracteristicile etnice ale rusilor, armenilor si evreilor care ii fac, in ordine descrescatoare, din ce in ce mai non-asimilabili. Ei nu ofera in comun decat inconveniente: " Diferentele de limba, moravuri, de climat erau un mare obstacol in cales adpatarii. () o diferenta etnica mai marcata, antrenand o sensibilitate si un comportament mai diferentiate."

Dar refugiatii rusi erau "oameni liberi, cateodata sefi????, care nu suferisera decat un traumatism: cel al revolutiei". "Daca rusii sunt departe de poporul frnacez din multe puncte de vedere, ei au in general un nivel cultural care permite contacte. Cu armenii acest contact insusi este dificil." G. Mauco recunoaste ca armenii si evreii au trait persecutii, dar o face pentru a deduce din acesta ca " schimbarea caracterului" care rezulta din asta ii face non-asimilabili: " armenii traiesc de generatiii intr-o situatie inferiorizata si sunt cronic terorizati. Astfel s-a format fara excepsii individuale, un suflet adaptat la constrangeri in care caracterul il cedeaza."(Etnia franceza, p.11)





"Toate particularitatile nefavorabile ale imigratiei impuse apar pentru refugiatii evrei. Sanatate fizica si psihica, moralitate si caracter sunt la fel diminuate. (..) Acolo inca, avem inimi formate de lungi umilinte de catre un stat servil, in care ura refulata este mascata de .."(Etnia franceza)

"Nevroza evreiasca, cu surmenajul sau de activitate nervoasa, ereditatea sa ingreunata de evenimentele actuale, aparea la aproape toti regugiatii. Fapt mai grav, ea se trezea prin contact, la evreii francezi, si ii facea sa piarda in parte calitatile pe care ei ar fi putut sa le castige."

" Cel putin acesti refugiati, aduc ei oare o valoare intelectuala in lipsa???? Uneia morale si fizice? Nu pare, in ciuda aparentelor. Fara indoiala unii dintre refugiatii evrei din Europa Centrala au un nivel intelectual, o cultura superioara celei a multor straini si chair a catorva francezi. Dar,..exista subtilitate si ingeniozitate a spiritului, abilitate si asimilare rapida, folosire a cunostintelor si experientei castigate de altii. De fapt, originalitatea si inventivitatea lor sunt slabe. Spiritul la ei este o modalitate de aparare, o arma pentru a lupta contra fortei stapanilor. Este vorba despre un savoir-faire, ass cum se poate acesta dezvolta la un sclav inteligent, dar fara armatura caracterului, nici puterea creatiei."(Etnia franceza)

" Evreii practicau o politica internationala in serviciul careia ei incercau sa puna tara care ii primea.(.) Intr-un oarecare sat pe pe Oise, venirea unui medic roman evreu a facut sa cada natalitatea la jumatate, prin avorturi."(PV Riom) "In timp ce multitudinea de muncitori straini..intrau in colectivitatea franceza pe la baza, luand astfel reflexele oamenilor si muncilor care fac natiunea."(Etnia franceza) "Aptitudinea lor de a combina cunoasterea si banii le permitea sa. in sferele conducatoare ale natiunii."(PV Riom)

Mauco face deci distinctie intre straini dupa originile lor, in functie de gradul de asimilitate; si deoarece dupa el refugiatii straini cel mia protejati de catre dreptul republican apartin etniilor cel mia putin dezirabile, cele mai periculoase pentru interesul mnational, ei ar trebui in mod logic sa primeasca statutul cel mai putin favorabil.

Se stie cum este transata dezbaterea de catre cei din guvernul de la Vichy. In functie de o ierarhie etnica, religioasa sau rasiala, categoriile Statului de drept republican sunt.. Distinctia national/ strain este revizuita-discriminarea speciala care ii atinge pe evrei este ilustrarea acestui lucru- si in sanul categoriei "strain", protejatii devin adesea persecutati. Ceea ce caracterizeaza acest regim este caracterul primordial pe care el il acorda originii etnice a unui individ pentru atribuirea de drepturi.

Din 1940 pana in 1944, regimul de la Vichy procedeaza astfel la o revizuire a naturalizarilor efectuate prin aplicarea legii din 1927: 15154 de francezi redevin straini din care aproximativ 6000 de evrei vor fi adesea deportati in Germania. In aparenta, Vichy reia, pentru a merge in acelasi timp dincolo de asta, un dispozitiv pe care legea din 1927 il prevedea: in compensare cu largirea accesului la nationalitatea franceza si la naturalizarea pe care acesta lege o organiza, legislatorul inclusese o clauza de decadere??? Individuala a nationalitatii franceze in caz de ..a loialismului. Era vorba de satisfacerea celor care isi faceau griji in legatura cu infidelitatea noilor naturalizati ai natiunii franceze-neliniste caracteristica gandiri de dreapta clasica sub a III-a Republica.

Ruptura este totala cu a III- a Republica cand sunt impuse discriminari colective, adesea livrarea de straini si de francezi de origine evreiasca Germaniei. Pentru evreii francezi, aceste discriminari se introduc cu siguranta fara modoficari ale legislatiei nationalitatii franceze, dar este vorba despre o expulzare de fapt a natiei, in legatura cu originea lor religioasa, act fara precedent in istoria contemporana a Frantei.

Aceasta constructie etno-rasiala a politicii de imigratie ajunge la un alt rezulktat mai putin dramatic dar fara indoiala neprevazut de catre Mauco si de catre aautoritatile din guvernul de la Vichy: anumiti muncitori straini rezidenti in Franta vor beneficia conform nationalitatii lor-ei provin din natiuni aliate Germaniei pentru moment victorioase-de o protectie speciala, superioara celei a francezilor pentru.intreprinderilor lor; acest lucru va fi in principal cazul italienilor, in zona ocupata.

Dezbaterea Eliberarii

Al doilea moment de dezbateri se situeaza in momentul Eliberarii.

Conjunctura pare atunci favorabila elaborarii unei politici de imigratie coerenta si activa. Generalul de Gaulle tine la asta-razboiul a antrenat o diminuare a populatiei franceze ti reinoirea sa apare, in ochii noilor conducatori, ca uncapital. Imigratia putand sa contribuie la asta, de Gaulle incredinteaza pregatirea noii legislatii Inaltului Comitet consultativ al Populatiei si Familiei, creat pe langa guvernul provizoriu si al carui secretar general est Mauco. Activitatile sale intelectuale sub Vichy au ramas ignorate de majoritatea responsabililor Eliberarii si el este inca considerat cel mai bun specialist in imigratie.

Operatiunea de elaborare a ordonantei se deruleaza din aprilie pana in octombrie 1945. Inaltul Comitet se reuneste sub presedintia generalului de Gaulle in doua repriye, pe 30 aprilie si 18 mai 1945, pentru a discuta marile orientari. La aparitia dezbaterilor, mauco este insarcinat sa redacteze un proiect de statut pentru straini care sa se inrudeasca, in ceea ce priveste selectia lor, cu ideile sale traditionale.

A. Sauvy este de asemenea insarcinat sa elaboreze propriul sau proiect; insarcinare ca Inaltul Comitet sa fuzioneze cele doua texte. Inaltul Comitet se reuneste inca cel putin de patru ori pe 18 mai, 4 si 11 iulie sub presedintia lui Jules Jeanneney, ministru de Stat si pe 28 septembrie sub presedintia lui de Gaulle. Consiliul de ministri prezidat de de Gaulle pune la punct in octombrie versiunea pe care o trimite Consiliului de Stat: cea care produce versiunea definitiva este comisia permanenta a Consiliului de Stat.

Chair daca se simt putin tinuti deoparte, ministrii joaca de fapt un rol importnat in acest proces: ei propun propriile lor texte, reactioneaza la diferitele versiuni ale proiectelor care le sunt supuse si intervin in elaborarea versiunii definitive. Si apoi, in timp ce pregatesc ordonanta, ei participa activ la alegeri, pentru a raspunde cererilor urgente-si deciziile pe care iau influenteaza adesea punerea la punct a ordonantei.

Cu ocazia stabilirii acestei legislatii, intre aprilie si noiembrie 1945, se deschide a doua dezbatere intre Mauco, Parodi, Sauvz si Tissier, la care vor participa si alti actori, reprezentanti ai ministerelor interesate, ministri, cabinete, administratii si membri ai Consiliului de Stat.

Reflexiile intelectuale ale lui Mauco, parodi, Sauvy si Tissier asupra imigratei, lagate de politica populatiei, se organizeaza in jurul a doua intrebari:calitatea unui popor, in situatia de fata cea a poporului francez, oare depinde ea de numar sau selectie? Si pentru imigrantii pe care dorim sa-i introducem, asimilitatea este ea oare o functie a originii lor sau a caracteristicilor fiecarui individ?

Mauco s-a pronuntat deja asupra primei chestiuni. Intr-o comunicare realizata in fata Inaltului Comitet al populatiei, de pe 28 martie 1939, el spunea de fapt:"Franta devine o tara de cadre, de calitate." "Unul din motivele esentiale ale diminuarii populatiei frnaceze este dorinta de a se ridica social si profesional. Altfel spus, individul in loc sa se dezvolte in largime, ca familie, se dezvolta in inaltime prin..sociala. In timp ce reduce numarul de copii, francezul evita regiunile si meseriile care sunt considerate pe buna dreptate sau nu, inferioare. El abandoneaza pamantul, santierele si meseriile cele mai aspre.??? El migreza catre orase si catre meseriile zise de"maini curate."

Pentru el, politica imigratiei nu trebuie deci sa fie bazata pe numar, ci inainte de toate pe calitate. Intre 1941 si 1942, el critica " principiile politice de egalitate si de respect absolut al persoanei umane(care, sub a III-a republica) se opuneau masurilor de calitate in materie de imigratie."( PV Riom, p2)

In 1945, cand el redacteaza un proiect pentru un plan de imigratie straina, aude spunandu-se ca acordul pare general pentru un obiectiv cantitativ de 300 000 de intrari pe an. El precizeza atunci: " o imigratie de asemenea amploare nu ar fi admisibila decat cu conditia sa fie strict dirijata pe planuri etnice, sanitare, profesionale si geografice. () Daca admitem cifra limita de 300 000 de imigranti pe an, ar trebui sa prevedem in acest aport anual: 195 000 de nordinci, 105 000 de mediteraneeni si slavi."

Pentru el, "calitatea etnica" este deci o conditie a calitatii. Mai tarziu, el elaboreza si face sa se aprobe de catre Inaltul Comitet un proiect de "directiva generala" destinata ministerelor competente. Acest proiect prevede ca politica imigratiei trebuie sa subordoneze intrarea indivizilor intereselor generale ale natiunii pe "plan etnic, sanitar, demografic si geografic". Selectia ar trebui sa tina cont de criterii in primul rand etnice: " Va conveni sa se limiteze intrarea mediteraneenilor si orientalilor al caror aflux a modificat profund structura umana a Frantei de o jumatate de secol. " Un ordin de "dezirabilitate" nationala sau etnica este deci determinata.

Primii in ordinea "dezirabilitatii" sunt "nordicii", belgienii, luxemburghezii, olandezii, elvetienii, danezii, scandinavii, finlandezii, irlandezii, englezii, germanii si canadienii a caror proportie in sanul imigratiei totale ar fi in final adusa de la 69% la 50% Este vizata in primul rand mana de lucru germana, adesea prizonierii.

Pe locul doi pe acesta scara a valorilor-ei ar fi 30%-sunt "mediteraneeni" , provenind din nordul fiecaruia din statele respective: spanioli din Asturia, din Leon, Aragon si Galitia, basci, navarezi, catalani, italieni din Lombardia, Peimont, Venetia, Liguria, Emilia, Toscana, portughezi din regiunea Beira. Slavii, polonezii, cehoslovacii, iugoslavii ar reprezenta 20% din introducerei. Introducerea in Franta a "toturor strainilor de alte origini" ar trebui, dupa mauco, sa fie in revansa, strict limitata la " singurele cazuri individuale care prezinta un interes exceptional".

In dezbaterea individ/ origine, singurul lucru care pare sa conteze pentru Mauco este originea etnica, element determinant al asimilitatii. Cvasi structurala, diferenta etnica pentru el nu evolueaza, in afara de situatia de a-i supune pe copiii de origine nonasimilabila la un tratament de separare de parintii lor. Ceea ce scria el in 1942: "Schimbarea caracterului-(care) se regaseste la evreu(..) este grava, deoarece ea este produsul nu doar al educatiei si al mediului asupra individului ci in parte si despre ereditate. Psihologia moderna-si in special psihanaliza-a aratat ca aceste caracteristici, trnasmise cu influenta parintilor din primii ani ai copilului, modificau inconstientul insusi al subiectului si nu puteau sa fie resorbite???? Decat dupa mai multe generatii supuse la conditii satisfacatoare si care sa scape complet de influenta mediului ereditar."( etnia franceza, p.14)

Pentru el calitatea de imigratie este deci in primul rand bazata pe selectia etnica dar de asemenea pe slaba calificare profesionala. Pentru Mauco, imigratia straina dezirabila este "o imigratie muncitoreasca si taraneasca, o imigratie complementara". "Familiile muncitoresti si taranesti instalate de mult timp in Franta() se asimileaza mult mai bine, pentru ca este vorba despre elemente noi intr-un anumit fel, fruste, daca vrem, deci mai educabile. Ele se.mai profund la contactul cu poporul si actioneaza mai direct asupra colectivitatii. () De altfel, .este mult mai dificila-in ciuda aparentelor- pentru elemente deja evoluate, la care formatia anterioara se opune uneiin profunzime."

Alfred Sauvy este din contra un partizan al numarului, singurul dupa parerea lui care poate produce calitate. El rationeaza ca natalist si populationist, in conformitate cu o lunga traditie care reactioneaza???? De la sfarsitul secolului al XIX-lea la o scadere a natalitatii franceze. Acest declin era inainte de Primul Razboi Mondial perceput ca extrem de periculos, fata de fertilitatea germana. Pentru a ilustra gandirea pe care el o dezvolta in Bogatia si Populatia in 1943, putem sa o prezentam astfel: daca vrem sa formam cea mai buna echipa de forbal, unde avem sansa sa gasim cei mia buni jucatori: intr-o tara de 20 000 de locuitori bine selectionti sau intr-o tara de 20 de milioane? Evident pentru Sauvy, in cel de 20 de milioane: "numarul creaza presiunea si presiunea face sa iasa calitatea masei prin invatarea exemplului. Formarea unei elite depinde de numar si contribuie la ameloirarea ansamblului. ". Savy se opune astfel "puternicului curent(care) s-a manifestat in virtutea principiului care tinde sa compenseze cantitatea cu calitatea".

"Cu trecerea timpului, apare din ce in ce mai clar ca.francez din 1940 s-a datorat in primul rand paraliziei cauzate de lipsa de oameni. Constienta de incapacitatea in care se gasea de a intreprinde o actiune ofensiva de anvergura, franta a refuzat lupta pentru ca simtea intr-un mod confuz ca un nou Verdun i-ar fi fatal. Si ar fi foarte de dorit ca spiritele si partile???? Socialmente avansate sa isi paraseasca pozitia de???? In materie demografica."

Sauvy impreuna cu Robert Debre se opune astfel ideii aparate de Mauco, ca Franta ar putea sa constituie "o natiune de cadre", "o natiune facuta din sefi?????, care ar lasa 

Fiilor natiunilor mai prolifice sarcinile dure si inferioare, meseriile de zidar si de ????, de mineri, de muncitori agricoli".

Pentru ei, imigratia trebuie deci sa fie masiva si deschisa tuturor calificarilor profesionale. Si ei considera ca exista o ierarhie in capacitatea de asimilare conform nationalitatii sau originii, se gandesc totusi ca "in materie de asimilare si , elementul individual trebuie sa fie cel mai important. Trebuie sa examinaam caracterele fiecarui imigrant."

In dezbaterea cantitate/calitate, tissier s-a exprimat deja de asemenea, aparand in cartea sa londoneza o orientare total opusa celei a lui Sauvy. El est favorabil unei selectii cantitative a populatiei, conform lui, mult mai eficace decat o politica cantitativa pentrz a produce resursele umane de care Franta are nevoie pentru a-si mentine rangul: " sa presupunem ca toti oamenii de la 20 la 50 de ani ar aveade atleti si constitutii de fier. Este evident ca se vor reproduce. Sa presupunem din contra ca toti oamenii de la 20 la 50 de ani ar fi de consitutie slaba sau ca dintr-un nmotiv sau altul refuza sa munceasca, productia ar cadea la zero. Spitalele si muncile de interes colectiv ar inlocui uzinele. Probelma este deci mai putin sa ai o populatie numeroasa de proasta calitate fizica ci sa ai o populatie poate mai putin numeroasa dar fizic si moral robusta."

El se pronunta chiar pentru o politica eugenista: "Ramane deci problema mai delicata a selectiei copiilor. Acolo inca ar fi nebunie sa iti acoperi fata.????????? Franta nu trebuie sa incerce sa aiba copii cu orice pret si de orice calitate ar fi. Ea trebuie sa se intoarca spre eugenie si sa nu ne fie teama de cuvinte-spre practica unei politici de sterilizare bine controlate.

"Ne intoarcem deci asupra ideii???? Ca mariajul nu trebuie sa fie permis decat intre indivizi complet sanatosi si capabili sa produca copii sanatosi. Celor care nu imdeplinesc acesta conditie nu ar trebui sa le fie permis sa contracteze casatorii, decat dupa sterilizare."

Tissier nu este totusi rasist; si daca ea ar fi fost punsa in practica in franta Eliberarii conform dorintelor sale din 1942, politica sa de sterilizare ar fi fost strict egalitara, aplciabila fara distinctie de origine; i-ar fi avut in vedere pe francezi ca pe strainii de toate originile.

Egalitarismul sau juridic apare in maniera sa de a concepe actiunea in privinta strainilor: el este pentru tratarea lor egalitara si crede in posibilitatea de asimilare oricare ar fi originea lor. Iata ce adauga el in 1942 in aprecierea pe care o facea "problemei" evreiesti: "Acesta fiind admisa, nu este mai putin sigur ca, cu legea succesiunilor generatiilor la lucru asupra lor, chiar daca este cu mai multe dificultati decat pentru altii, majoritatea evreilor au deveni complet francezi, germani sau englezi.() Problema evreilor straini nu poate fi disociata de problema altor straini. Evreii care nu au primit decat recent nationalitatea franceza si care nu sunt asimilati trebuie sa fie supusi acelorasi masuri restrictive ca ceilalti francezi recent naturalizati si neasimilati. In viitor, pentru a obtine nationalitatea francezsa ei va trebui sa indeplineasca aceleasi conditii ca cele ale celorlalti straini."

Punerea la punct a ordonantei din 1945

Aceste divergente se vor traduce in diferite optiuni juridice in procesul de elaborare a ordonantei si in diverse alegeri in actiunea urgenta. Doua probleme vor structura discutiile: cine trebuie admis la sejur; care vor trebui sa fie drepturile celor admisi la sejur.

Pentru Stat, a organiza sub controlul sau o politica de admitere implica sa se fixeze obiective si sa se selectioneze daca cererea nu corespunde ofertei. Prima problema de rezolvat este cea a numarului. Ea apare transata din punct de vedere intelectual in cursul unei dezbateri intre cercetatori ai Institutului national de studii demografice(INED) si economistii Comisariatului Planului. Reflexia asupra numarului de imigrnati se organizeaza in sanul INED in jurul lui Alfred Sauvy sau al lui Paul Vincent si se bazeazs pe diferite proiectii pentru a restabili un "ideal demografic". Evaluarea nevoilor de populatie straina difera sensibil, dupa care se ataseaza "capacitatilor de absobtie a mainii de lucru" in situatie ideala de incadrare completa, sau capacitatii de absorbtie demografica a teritoriului francez: cu prima metoda se ajunge la cifra de 1. 450 000 de adulti; cu cea de-a doua, pentru care se ia ca model Marea Britanie sau tara Bascilor, se ajunge la cifra de 5 490 000 din care 4 350 000 de adulti sau de 14 390 000 din care 9 760 000 de adulti. Din punctul lor de vedere, economistii, regrupati la Comisariatul de Paln in jurul lui Jean Monnet, au ca obiectiv, nu un optimum de populatie, ci o crestere a productiei. Calculele lor ajung al o cifra de imigrare optimala de 1,5 milioane, etalata pe 5 ani, care coincide cu prima evaluare demografica. Acesta cifra de imigratie de 300 000 de straini pe an este deja foarte importanta: ea nu va fi niciodata atinsa, nici chiar in anii 1960 la apogeul fluxurilor migratoare de dupa razboi. Ea este in plus. avansata fara sa se tina cont de regruparile familile induse prin introducerea muncitorilor.

Acesta cifra de 300 000 pare de asemenea sa fie admisa in cursul primei reuniuni interministeriale care are loc pe 10 aprilie 1945 sub presedinsia lui Sauvy la ministerul Sanatatii publice, pentru a discuta despre masurile care trebuie luate pentru a favoriza imigratia polonezilor din armata Anders, stationati in Marea Britanie, despre olandezi sau despre prizonierii Axei.(in special italieni) Cel putin, toate minsterele recunosc nevoile urgente de mana de lucru, chiar si ministerul muncii in mod traditional mai restrictiv; pentru acesta " nu este cazul pentru moment sa fixam o limita pentru recrutare a mainii de lucru straine deoarece acesta va fi inferioara nevoilor."

Dar ministerul afacerilor externe considera ca urgenta nu va aduce cu adevarat o imigratie "de dorit" din punct de vedere al popularii si sustine ideea unei stricte separari intre doua categorii de straini: a) elemente susceptibile, inainte de toate sa satisfaca nevoile economice ale tarii. Asimilarea va fi in ceea ce priveste acest lucru o problema secundara. Randamentul cantitativ va reprezenta din contra un element decisiv. (..)b) o imigratie selectionata destinata sa furnizeze dupa o perioada mai lunga sau mai scurta noi cetateni francezi. Elementul calitativ va fi, aici factorul decisiv. O distinctie fundamentala pare deci sa trebuiasca sa fie facuta intre cele doua categorii de imigratie, imigratia cantitativa si temporara; imigratia calitativa si permanenta".

Mauco se raliaza acestei scheme cu atat mai mult cu at el a contribuit la elaborarea ei. Acest lucru il obliga totusi sa modifice dispozitivul sau initial si proiectul de ordonanta pe care il prezinta prevede deci creatia si completa separatie a celor dous categorii de imigranti: "cantitativii" introdusi cu titlu temporar, in legatura cu care pozitia sa este clara: ei vor fi repatriati aproape automat dups un an; "calitativii", selectionati etnic in legatura cu care el..un puternic control asupra Statului: control sanitar, fizic si mental inainte de permisiunea de munca; control al angajatorului care trebuie sa declareal unui strain. In total, proiectul lui Mauco se intereseaza mai mult de controlul strainilor care ar vrea sa intre pe teritoriu sau sa ramana mai mult timp decat prevazut decat de recrutarea lor.

Proiectul lui Sauvy nu este interesat decat foarte putin de masurile de control al stainilor inaintea admiterii lor la sejur. Pe de alta parte, pentru a favoriza intrarea lor in acelasi timp controland-o, el propune crearea unui Birou national de imigratie (ONI) imsarcinat sub tutela minsterului Sanatatii publice si Populatiei sa urmareascs imigrantul de la recrutarea sa pana la naturalizarea sau repatrierea sa. El propune in plus ca ministerul sau sa poata sa determine: 1) Lista locurilor de rezidenta autorizate sau interzise in totalitate sau in parte populatiei straine tinand cont de nationalitatile de origine si de calificarile profesionale; 2) Numarul imigrantilor de admis pe teritoriul metropolitan prin nationalitate si categorie profesionala.

El propune in sfarsit sa se intarzie stagiul inaintea naturalizarii de la 3 la 10 ani: el considera ca statutul de pelegrin pe care il propune dupa trei ani de sejur(cf. Infra) este o prenaturalizare si ca naturalizarile masive pe car el le..trebuie sa privesca prioritar imigrantii de dinainte de razboi, prezenti in Franta de chiar 20 de ani adesea.

Mauco se opune lui Sauvy la acest punct, deoarece el privilegiaza tratamentul prioritar prin Administratie a celor care cereau sa intre pe teritoriu in functie de originea lor etnica, de profesia lor sau de domiciliul lor(pentru a-i evita pe cei care traiesc in marile orase)

Inaltul Comitet adopta toate dispozitiile propuse de Mauco pentru a asigura controlul stainilor; el inegreza propunerile lui Sauvy de a crea ONI, de a controla originea nationala, categoria profesionala si afectarea geografica a strainilor si reforma sa de naturalizari.

Principala divergenta se refera la a sti carui minister sa i se atribuie tutela acestor dispozitive: Sauvy isi apara ministerul care ar tine cont de consideratii demografice, parodi pe al sau care ar fi mai sensibil la situatia pitei de lucru. Mauco se pronunta in favoarea celui mai restrictiv, Ministerul Muncii. Inaltul Comitet retine in final ca ONI va depinde de ministerul Muncii si ca selectiile pe nationalitati si afectari geografice vor fi determinate in comun de la Ministerele Sanatatii, Muncii si Ministerul de interne. Aceste doua ultime dispozitii nu sunt mai modificate inainte de transmisia lor asa cum sunt de catre Consiliul de Stat.

Restul proiectului Inaltului Comitet se refra la drepturile admisilor la statutul de rezidenti. Discutia se poarta in jurul unui punct principal: oare aceste ultime drepturi vor avea un statut civil si social liberal sau din contra unul restrictiv?

Daca judecam ca diferenta etnica sau culturala este obstacolul principal in cales asimilarii, se va arata deja foarte strict asupra originii acestor straini admisi; se va putea chiar in privinta lor, considerand ca diferenta culturala se mentine mult timp dupa admiterea lor, sa se impuna lungi si diverse restrictii in exercitarea drepturilor civile si sociale acordate nationalilor. Daca ne gandim din contra ca asimilarea strainului admis depinde de calitatile fiecarui individ oricare ar fi originea sa, se va favoriza adaptarea sa apropiind statutul sau si cel al francezului.




Mauco arata o foarte mare neincredere in ceea ce priveste strainul chiar asimilabil si deci selectionat etnic. El se teme ca acesta sa nu se grupeze cu compatriotii sai din orase; sa nu se indrepte spre meseriile de comert, de servicii sau profesii liberale. El..deci controlul domiciliului si locului de muca. Doar dupa 10 ani de sejur i s-ar putea da titul de rezident privilegiat valabl 10 ani care i-ar permite sa muncesca pe ansamblul teritoriului francez dar doar pentru o singura profesie. Sauvy a sugerat crearea unei harti a "strainului onest" sau a pelerinului, de oferit la discretie dupa 3 ani lde sejur, adica imdeiat si automat la numeroase categorii de straini care au o legatura cu franta sau un interes pentru ea, de validitate permanenta si care pemite beneficiul ansamblului privilegiat. Parodi se bate pentru ca strainul sa beneficieze de legislatia de dinainte de legislatiei sociale franceze; libertatea dea munci in toate profesiile nu i-ar fi totusi asigurata. Inaltul Comitet il urmeaza pe Mauco pentru controale, pe Sauvy pentru statut si opteaza pentru controlul profesiei pana la al 10-lea an dupa obtinerea hartii de rezident privilegiat. Parodi se bate pentru ca strainul sa beneficieze de legislatia de dinainte de razboi care ii acorda libertatea de a-si alege profesia. El nu este urmarit din acest punct de vedere nici de cstre guvern nici de cstre Consiliul de Stat.

Tissier, in numele ministrului sau, sugereaza de asemenea modificari importante. La initiativa sa, noua ordonanta va distinge harta de munca de harta de sejur. Pierre Tissier doreste sa asigure autonomia aprecierii serviciilor sale; el estimeaza ca pentru oferirea titului unic care exista inainte de razboi, ministerul de Interne era prea "dependent de lentoarea serviciilor mainii de lucru", dar in primul rand criteriile de atribuire a ministerului Muncii diferite de cele al Internelor: ultimul nu utilizeaza pentru   a acorda sau a refuza un titlu decat singurele criterii de ordine publica in timp ce ministerul Muncii..adesea de situatia de angajare in perioada de somaj: " Vedem astfel frecvent straini care stau in Franta de mult timp si care apartin incontestabil categoriei rezidentilor asa cum este definita in prezentul text, .de titluri de sejur de durata precara, cateodata inferioara unui an, pentru singurul motiv ca somajul in profesia lor si ca serviciul Mainii de lucru nu le ofera, an consecinta decat vize de foarte scurta durata." Ministerul de Interne. si obtine separarea titlurilor cu grija da a garanta sejurul strainilor-rezidenti.

, pentru a putea "sa se consacre exclusiv sarcinilor de supraveghere si de politie care ii incumba, el combate de asemenea controlul prea.. al strainilor, de exemplu eventuala obligatie a declararii domiciliului, reclamata de Mauco: "Obligatia de a declara schimbarea de domiciliu a fost suprimata pentru francezi. Nu pare de dorit sa fie mentinuta pentru straini. Acesta regula, de fapt, prezinta din punctul de vedere al politiei, mai multe incenveniente decat avantaje, in sensul ca ea este o sursa de dificultati constante care enerveaza represiunea. Ea da, strainului sentimentul ca el este tot timpul urmarit."

Pentru Tissier, obligatia strainilor de a-si reinoi periodic titlul de sejur organizeaza un control suficient. Pozitia sa este urmarita de guvern.

Textul asa cum este supus Consiliului de Stat prevede deci recrutarea de noi imigranti sub controlul ONI si in functie de originea lor nationala; odata admisi, ei beneficiaza de o relativa libertate civila si sociala, dar nu libertatea de alegere a profesiei.

Atunci va interveni de maniera decisiva comisia permanenta a Consiliului de Stat prezidat de Rene Cassin. Ea reorganizeaza formal textul, schimba titlul, dar mai ales suprima orice referinta puterilor ministeriale de a controla originea etnica sau afectarea geografica a strainilor. Ea suprima de asemenea din textul definitiv al ordonantei orice referinta la statutul de refugiat asupra caruia se nascusera foarte devreme divergente importante pe care trebuie sa le evocam acum, cu aat mai mult cu cat ele sunt reflexia ansamblului dezbaterilor.

Protectia refugiatului inca in chestiune

Concret foarte devreme, inca din 1944, ministerul de Interne-Adrein Tixier ministrul, pierre Tissier, directorul sau de cabinet, dar de asemenea serviciile competente-a inceput sa raspunda in felul sau la urmatoarea intrebare: oare convine juridic sa se faca distinctie intre refugiati si ceilalti imigranti si sa le acorde un drept de azil si o protectie speciala independent de originea lor si de situatia economica a tarii sau din momentul sosirii lor in Franta?

La 18 octombrie 1944, Adrein Tixier ..cu vigoare serviciile sale care au oprit strainii rezistenti. El cere sa i se propuna noi masuri care privesc situatia strainilor. Sub acest impuls, Directia generala a sigurantei nationale propune regularizarea strainilor an situatie, suprimarea unei "reglementarisi rigide" care reduce "posibilitatea lor de asimilare". Foarte repede directorul Strainilor de la Ministerul de Interne, M. Pages, functionar rezistent, in post de minister al Muncii sub Vichy, poarta discutia asupra situatiei si statutului refugiatului. El propune ninistrului sau sa sugereze guvernului ca refugiatii pot beneficia de "un statut binevoitor" atribuit de ministerul Afacerilor Interne, care le-ar acorda de fapt "un drept de cetate in Franta" care ar facilita "asimilarea lor completa si reala". Ministrul are nevoie de argumente pentru a fi convins de acesta relatie de cauzalitate sau pentru a o apaara mai bine in fata colegilor sai si cere functionarului sau sa il explice. Raspunsul sau merita sa fie citat deoarece justifica un mare liberalism de tratare in privinta celor insusi, despre care Mauco crede totusi ca ei sunt, in legatura cu riginie, cel mai putin "dezirabili": "Ati vrut intr-adevar sa ma intrebati motivele pentru care.al unui statut si plecand de la o protectie diplomatica refugiatilor si apatrizilor imi parea susceptibila sa faciliteze asimilarea lor. Am onoarea de a va face cunoscut ca acesta opinie este bazata pe consideratiile urmatoare: independent de facultatile de asimilare proprii fiecarui strain, dupa originile etnice si temperamentul sau personal, o asimilare atat de prompta si completa cat si de posibila moravurilor, manierelor de a trai si a gandi ale tarii noastre presupune realizarea unui "climat"favorabil. Am putea spune ca un strain se asimileaza in masura in care pierde sentimentul de pamant strain. Ori el nu poate fi astfel decat daca situatia sa administrativa este stabila daca este deci in posesia titlurilor de sejur de lunga durata si nu de titluri precare, daca poate sa isi exercite liber profesia sa la alegere. Aceste conditii nu se gasesc realizate decat pentru categoriile privilegiate de straini; ministerul Muncii, grijuliu sa protejeze mana de lucru franceza aplica de fapt in materie de munca reguli generale foarte stricte(.). "

A. Tixier nu scrie colegilor de guvernare dar   actioneaza totusi in doua directii: in primul rand, in decembrie 1944, el restabiliste drepturile refugiatilor straini de dinainte de razboi chiar daca ar fi de nationalitate "dusmana"; apoin el garanteaza statutul combatantilor libertatii, cei care participasera la luptele Reuistentei dand ordinul de a controla sever pe cei care au colaborat cu dusmanul. Si el adauga: " o reglemetare bazata doar pe nationalitatea strainilor nu ar putea atinge acest scop." Circulara din 21 decembrie 1944 defineste politica guvernului in privinta ..natiunilor straine(in principal Germania si Italia). Ministrul impune ca."persecutiilor suportate de un foarte mare numar dintre ei, pentru motive poilitice sau rasiale si se tine cont la fel de atitudinea lor fata de franta si de Rezistenta, o masura ()ar constitui, in mare parte din cazuri o.injusta si inutila. Vor fi..deci decat .dusmani realmente susceptibili, ca motivatie???? A atitudinii lor trecute sau din viitor, de a compromite securitatea publica. Ceilalti, cu exceptia celor care sunt angajati in Rezistenta, sunt la rezidenta si trebuie sa fie obiectul unui control hebdomadar.

Facand acest lucru, el restabileste in fapte statutul special de refugiat politic, un statu bazat pe criteriu politic si nu pe apartenenta etnica sau pe originea nationala.

Acesta restabilire este totusi provizorie. Ea vine in intanpinarea a ceea ce propune Mauco. Intr-o nota adresata membrilor Inaltului Comitet, cel din urma reia de fapt in aprilie 1945 aceeasi argumentare ca cea pe care el o prezenta in Etnia franceza din martie 1942: " in timpul perioadei (dintre cele doua razboaie mondiale), (..) imigratia impusa de refugiati de toate originile aduce rusi, armeni, asirieni, evrei a caror adaptare si asimilare au fost extrem de dificile. Imigratia impusa a refugiatilor-foarte diferita de imigratia voluntara a muncitorilor- aduce elemente adesea diminuate psihic si fizic de angoasa si persecutii. Pe de alta parte, majoritatea refugiatilor sunt inapti pentru muncile direct productoare.ei se grupeaza aproape doar in orasele suprapopulate si profesiile urabne la care ei pun probleme concurentei si infleunta straina asupra centrilor nervosi ai tarii."

In proiectul sau de ordonania, Macuco se arata extrem de restrictiv in ceea ce priveste primirea refugiatilor sau a celor pe care ii numste "fugitivi". El face de fapt ca Inaltul Comitet sa adopte ideea de a supune intrarea celor care cer azil si apatrizilor in Franta la autorizarea in comun a ministerelor de Interne si muncii. Sauvy se mira de acest lucru dar Inaltul Comitet..acesta dispozitie. Inaltul Comitet refuza totusi sa aprobe propunerea facuta de Mauco, si anume ca atunci cand dreptul de a intra le-ar fi fost in sfarsit acordat, refugiatii ar fi internati:::::intr-un.., inainte de a incepe o slujba atribuita cu acordul ministerului muncii. El accepta .ca "refugiatii, fugitivii, apatrizii care ar deveni indezirabili fiind in imposibilitatea de a parasi teritoriul francez vor fi condusi in.de muncitori supravegheati." Ei vor fi aici urmati de strainii supusi unei opriri de expulzare in asteptarea executiiei sale.

Parodi si tissier actioneaza impotriva acestei ultime dispozitii. Parodi estimeaza ca este "periculos sa reintroducem in reglementarea noastra, principiul de centru de muncitori care amintesc foarte suparator de institutiile guvernului de la Vichy.". Pentru Tissier, "pare foarte inoportun, () sa se creeze centre care () ar fi de fapt centre de internare permanente in care strainii ar fi practicpe viata. Astfel pare ca independent de toate celellate inconveniente insusi renumele Frantei este in joc."

In sfarsit textul pe care guvernul il propune spre avizare Consiliului de Stat prevede ca refugiatii vor fi pur si simplu asimilati celorlalti straini: dispozitiile restrictive au fost retrease.

Comisia permanenta a Consiliului de Stat suprima din textul final orice referinta la statutul refugiatului sau la cel care cere azil. In versiunea sa, ordonanta nu o mai evoca.

Dupa acesta ultima punere la punct textul este semnat de generalul de Gaulle si devine ordonanta din 2 noiembrie 1945. ea constituie primul text de coordonare a actiunii Statului in domeniul imigratiei. Ea prezinta Franta ca pe o tara doritoare de imigranti. Intrarile sunt controlate de ONI ti deci de catre ministerul Muncii si atribuirea titlurile de 2, apoi 3 si 10 ani, se face formal fara a se lua in considerare originea nationala.

Sinteza republicana

Sa ne amintim problema de la care am pornit: atunci cand principiul de preferinta etnica constituia un fond comun de referinta pentru majoritatea actorilor publici implicati in punerea la punct a acestei ordonante, de ce nu comporta textul nicio mentiune a cotelor etnice sau mai mult a controalelor politienesti care ar fi fost permis sa fie realizate? Procesul de elaborare a ordonantei si versiunea sa finala comparata cu versiunea initiala prezentata de catre Mauco raspund ei insisi la acesta intrebare.

Principiul preferintei etnice era prezent in discursurile si spiritul fiecarui dintre actori, dar el coabita si se infrunta cu alte principii: obiectiv numeric, principiu de egalitate, primatul capacitatilor individuale pe originea in determinarea capacitatilor de asimilare, drept de azil. Inconcrete care au aparut etapa dupa etapa, s-a degajat o scara de prioritati, s-au efectuat progresiv arbitraje care au ierarhizat aceste principii diferite: pariind pe capacitatile individuale ale refugiatilor mai mult decat pe constrangerea politieneasca, apoi eliminand barierele intre categorii de straini-temporare sau permanente-si declasand in final in domeniul regulamentar orice posibilitate de a selectiona imigratia pe singurul fundament dal originii, ordonanatta a dat prioritatea egalitatii formale, ea apreferinta in egalitate mai degraba decat invers.

Se vede deci ca in acest moment al dezbaterii dar mai ales a deciziei, maniera cea mai pertinenta de a caracteriza actorii publici nu este, cum o face Le Bras, aceea de a repera in scrierile lor prezenta notiunii de preferinta sau de grad de asimilitate, ci de a distinge in ce raport, in ce configuratie, acest obiectiv sau acest principiu se organizeaza cu alte principii sau obiective prezente in momentul de alegere si decizie.Mauco, Parodi, Sauvy si Tissier se gandeau toti in termeni de preferinta etnica, dar gandirea lor nu poate fi redusa la acest lucru.

Pentru Parodi in 1940, pentru Tissier inca din 1944 si in sfarsit pentru Cassin in 1945-cel ce-al cincilea actor al carui rol pare sa fi fost decisiv in momentul deznodamantului-fata de cei care cer azil sau refugiati originea strainilor este secundara: ea trebuie sa se stearga in fata regulii si a datoriei de primire sau de protectie. Pnetru Mauco, in schimb, originea etnica primeaza fata de tot, cand se pune problema selectionarii la intrare a muncitorilor imigranti si a refugiatilor sau cand se pune problema asigurarii sub control a "asimilarii".

Pentru Parodi, Tissier si Sauvy, originea este un criteriu printre altele ale introducerii imigrantilor si nu a celor care cer azil si este unul de importanta relativa; pentru strainii deja admisi pentru sejur, acest criteriu dispare chiar in fata reguluii de tratament egalitar a fiecarui individ, mai favorabil asimilarii.

Pentru selectia la intrare, Parodi si ministerul Muncii sunt clar mai sensibili capacitatilor profesionale si adecvarii numarului de straini introdusi statului de pe piata de munca decat la originea lor considerata ca accesoriu. In ceea ce-l privette pe Sauvy, populationistul, el crede ca originea este un factor important dar el nu este un obsedat: sa ne amintim ca el crede ca in procesul de asimilare, capacitatile individuale primeaza in fata originii etnice. Mai ales ca pentru el, nevoia populatiei primeaza in fata a tot. O demonstreaza o dezbatere care a avut loc la sfarsitul reuniunii de pe 10 aprilie 1945 intre Mauco si Sauvy. Mauco sustine cu energie decizia de a respinge o oferta de transport a 100 000 de muncitori musulmani facuta de guvernatorul Algeriei. El subliniaza "rezultatele deplorabile ale experientei din trecut" si "a unanimitatii opiniei" asupra gravitatii riscurilor pe care le-ar crea acesta sosire. Sauvy "ii atrage atntia ca o migratie din Algeria in Franta ar putea intr-o yi sa fie considerata ca o migratie interna careia i-ar fi greu sa i te opui." Pentru cel din urma, ar fi mai buni italienii decat turcii sau arabii, dar nevoia de populatie noua pentru Franta este asa de mare incat decat fara imigranti sunt buni si arabii sau turcii: asimilarea lor se va face mai dificil, mai lent dar se va face. In timp ce pentru Mauco, originea determina atat de mult asimilarea tncat fara exceptii, mai bine fara imigranti decat sa nu ai de ales decat dintre evrei sau arabi.

Pentru Parodi, Sauvy si Tissier, asimilitatea este relativa, individuala, ea este facilitata de socializare; originea nu este deci decat un criteriu intre altele in actiunea Statului de drept; in timp ce pentru Mauco non-asimilitatea se prejudeca prin origine-nu scapam determinismului originii sale decat in mod exceptional-ea este cvasi absoluta si deci determina actiunea Statului si statutele juridice pe care el le creeaza. In acest sens, deoarece, cum spune P-A Taguieff, "postulatul non-asimilitatii este in inima gandirii rasiste???

Acesta nu semnifica faptul ca, secundara, selectia prin origine dispare in 1945 din obiectivele actiunii publice. Deoarece, daca, conform scrisorii ordonantei din 2 moiembrie, Statul de drept republican nu face distinctii conform originii etnice a imigrantului, daca Administratia nu poate alege intre un turc si un italian care se prezints in fata ghiseelor sale in privinta originii lor, acest Stat de drept are un dublu, Statul actor. Acesta din urma..de a-si manifesta preferintele in primul rand gratie crearii Oficiului national de imigratie(ONI) si a monopolului recrutarii mainii de lucru straine care i-a fost atribuit. Instalarea birourilor ONI mai degraba la Milano decat la Istanbul vizeaza desigur sa favorizeze venirea in fata ghiseelor Administratiei, mult mai mult a italienilor decat a turcilor, muncitori de anumite nationalitati mai degraba decat altele, controlandu-le numarul.

Totusi acest caracter secundar al preferintei prin origine este cel care a permis ordonantei o longevitate atat de mare. Mai precisdin expresia preferintelor sau in fixarea restrictiva a drepturilor refugiatilor care explica faptul ca textul ordonantei a putut supravietui in stat timp de mai mult de 30 de ani la profunde schimbari de situatie.

Intai, dupa 1945, climatul evolueaza. Acesta evolutie este bine reprezentata de ecoul pledoariei lui Levi-Strauss in favoarea egalitatii culturilor. In mod progresiv, constientizarea holocaustului, nasterea natiunilor din lumea a treia contribuie ilegitimarea expresiei publice de prejudecati "." bazata pe o ierarhie a etniilor sau natiunilor. Incetul cu incetul preferinta dispare din discursuri si texte publice si este suprimata din legi si regulamente oficiale in care cateodata ea aparea. Este cazul Statelor Unite ale Americii im 1965. In Franta, in domeniul nationalitatii de exemplu, articcolul 15 din decretul 45-2698 care porta aplicatie pentru ordonanta din 18 octombrie 1945 prevedea ca unul din criteriile de apreciere prin Administratie a unei cereri de naturalizare era nationalitatea de origine; acest criteriu dispare din decretul de aplicatie a legii din 1973. In ceea ce priveste decretul din 24 decembrie 1945 care prevedea ca ministerul Populatiei putea fixa numarul maxim de straini de admis prin nationalitate, nu va fi niciodata aplicat.

Apoi este restabilita protectia juridica speciala a refugiatului: ea este prevazuta prin preambulul Constitutiei din 1946, dar ea nu este asigurata mai precis decat prin Conventia de la Geneva din 28 iulie 1951 si prin legea din 25 iulie 1952 care duce la crearea Oficiului francez al protectiei refugiatilor si apatrizilor(OFPRA)

Acestea garanteza refugiatului acest statut specific mai protector in raport cu statutul general al strainilor, care a fost asigurat sub a III-a Republica si care a fost reclamat in van inca din 1944 in sanul ministerului de Interne.

In sfarsit, sistemul de organizare de recrutare prin intermediul ONI devine contra-productiv in raport cu obiectivele de selectie prin origine. Incepand cu 1946 de fapt, imigratia care se dezvolta nu provine din nordul Europei, dar mai ales din Italia de Sud, mai putin masiva decat dorita si foarte repede in concurata de imigratia din Algeria de care se temea Mauco.Pe 20 septembrie 1947, atribuirea cetateniei musulmaniilor din Algeria legalizeaya libertatea lor de circulatie spre metropola, deja efectiv de la 1946. Din acest fapt, intre 1949 si 1955, 180 000 dintre ei se instaleaza in Franta fata de 160 000 muncitori de toate nationalitatile. Pentru a favoriza sosirea si instalarea durabila a italienilor sau spanioli, guvernul decide sa le dea acelasi drept de acces la piata de munca decat algerienilor: procedura de regularizare deja dezvoltata este oficializata definitiv in 1956: ea permite intreprinderilor de..si deci de a selectiona pe loc muncitorii sositi prin propiile mijloace, de exemplu ca turisti. Astfel, intre 1956 si 1962, nu mai mult de 120 000 de musulmani din Algeria se instaleaza in Franta fata de 430 000 de straini de toate nationalitatile. In 1962, ca urmare a cererilor franceze, acordurile Evian garanteaza inca libera circulatie a .din cele doua tari, intre Franta si Algeria. Apoi si pana in 1974, responsabilii politicii franceze ai imigratiei de a renegocia acesta clauza a acordurilor Evian sau de a favoriza imigratia portugheza, apoi turca si iugoslava dar de asemenea tunisiana sau marocana pentru a frena sosirea algerienilor.

Chiar latent, conflictul ramane deci permanent intre o conceptie etnocentrata si o viziune egalitara a politicii franceze a fluxurilor de imigratie. Dupa 1974, postulatul de non-asimilitate in functie de originea etnica va reaparea.

"Rasismul" dupa 1974

Pe 3 iulie 1974, atunci cand imigratia de noi muncitori straini este intrerupta, Franta imigratiei are aparenta unui kaleidoscop: sunt prezenti pe teritoriu mai mult de 700 000 de algerieni si tot atatia portughezi, mai putin de 500 000 de italieni sau spanioli, dar de asemenea cateva yeci de mii de polonezi, turci, iugoslavi, marocani sau tunisieni, adica in total 3, 5 milioane de straini.

Dezbaterea care se deschide atunci seamana totusi cu cea din 1945: pentru cei dintre straini care au fost admisi pentru rezidenta, asimilarea depinde oare de capacitatile fiecaruia si de mediul societatii de primire sau origine-.religioasa- a individului?

Pentru a rasismul lui Mauco in mijlocul consensului .al perioadei si a prejudecatilor astazi condamnate, ne-a trebuit sa cautam in actele si textele ascunse veritabilul sens al scrierilor publice ale fiecaruia. Pentru a gasi eventual rasismul in politica de imigrare intre 1974 si 1984, a trebuit de asemena sa reconstituim, dincolo de discurile publice, cursul deciziilor luate si actiunile., intr-un context in acelasi timp destul de diferit.

a) Discursurile publice contemporane sunt mult mai putin ..de prejudecati diferentialiste decat cele din anii 1930 si 1940; ele sunt din contra-in afara de exceptiile percepute ca derapaje verbale-mult mai "corecte" si respectoase formal fata de culturi si indivizi b) Arhivele publice foarte contemporane sunt mai dificile de accesat; si actorii publici implicati, majoritatea in viata, sunt mai discreti, adesea prin datorie de rezerva, cateodata din grija de a prezerva un viitor profesional.

Formal, strainii prezenti in Franta in 1974 sunt egali in drepturi si algerienii au chiar drepturi supperioare altor straini, garantate prin acordurile de la Evian. Deja, totusi, instalarea durabila a unora in companiea familiei lor a fost perceputa de numerosi actori ca indezirabila: o marturie in acest sens este crearea in 1956 a Societatii nationale de constructie de locuinte pentru muncitorii algerieni(SONA-COTRAL) sau, in 1958, a Fondurilor de actiune sociala pentru muncitorii musulmani din Algeria in metropola si pentru familiile lor(FAS), concepute la inceput pentru a favoriza mentinerea in Algeria a familiilor de musulmani veniti sa munceasca in metropola. Dar, pama in 1976, recesiunea economica pare provizorie guvernului francez si un relativ statu quo juridic este mentinut. Intre 1974 si 1976, sub impulsionarea secretarului de stat Paul Dijoud, procedura regruparii familiale este chiar modernizata si politica sociala dezvoltata in favoarea imigrantilor si a familiilor lor.

Incepand din 1977, criza apre durabila si somajul devine prima preocupare a francezilor. In imigrarea familiala in declin la nivel global, sosirea familiilor de magrebieni este in progres. Valery Giscard dEstaing decide atunci sa faca din returul masiv de imigranti non europeni priritatea noii sale politic de imigrratie. El incearca intai sa intrerupa sau sa franeze imigratia filiala a carei modernizare de procedura o .in 1975.

Consiliului de ministri din 6 aprilie 1977, el declara : "politica naostra de imigratie trebuie sa consiste, in acest moment, fara sa o putem spune si chiar marturiseasca, in reducerea numarului de imigranti, tinandu-se cont de situatia de angajare in Franta".

Pe 26 aprilie, razmond Barre anunta crearea unei prime de 10 00 de franci pentru strainul somer in schimbul intoarcerii sale definitive.

Pe 10 noiembrie 1977, decretul suspenda regruparea familiala pentru 3 ani, in afara de familiile care accepta sa nu munceasca. Lionel Stoleru, secretar de stat pe langa ministerul muncii insarcinat cu Muncitorii manuali si imigranti, a facut apel la Primul ministru pentru a impune lui Christian Beullac, ministru al Muncii, semnatura decretului. Un an mai tarziu, pe 24 noiembrie 1978, ca recurs al lui GISTI, acesta este anulat de Consiliul de Stat.



Intre timp, dupa esecul politicii de ajutor reintoarcerilor voluntare, presedintele Republicii impulsioneaza "o politica de retur fortat" a majoritatii nord-africanilor, in special a algerienilor instalti in Franta, cateodata de mai multi ani. Acest lucru se face discret, Lionel Stoleru incercand intai sa obtina colaborarea Algeriei la acest proiect, .. Pentru crearea cotelor de non-reinoire a titlurilor de sejur pe departament, suprimarea titlurilor de sejur in caz de somaj de mai mult de 6 luni sau in caz de retur tardiv concedii platite.

Obiectivul este apoi destablizarea imigratiei tinta, nord-africana si mai ales algeriana pentru a se ajunge la plecarea fortata a 100 000 de straini pe an, sau de 500 000 in 5 ani Valery Giscard dEstaing dorea chiar sa puna capat intr-un mod..validitatii ansamblului titlurilor de sejur pentru ca ele sa fie schimbate contra unor totluri mai scurte (trei ani in loc de doi) si "ca sa se multiplice posibilitatile de refuz de reinoire". Dar Lionel Soleru a amenintat sa demisioneze si acesta propunere a fost retrasa.

In cursul Consiliului restrans tinut la Elzsee pe 18 decembrie 1979, Valery Giscard dEstaing fixeaza francezilor care negociaza cu Algeria un obiectiv de intoarcere de 30 00 de adulti algerieni pe an, timp de 5 ani. ..este .de presedinte in acesta fraza: "a se evita sa se vorbeasca despre cotele de copii."

Dar incepand cu ianuarie 1980, acest proiect de reintoarceri fortate, cu tinta spre anumite nationalitati, a esuat: gratie conjuncturii mobilizarii traditionale a Bisericilor, asociatiilor, sindicatelor, partidelor de stanga si actiunii mai discrete a administratiilor centrale, guvernelor straine si celor doua partide ale majoritasii prezidensiale, RPR si CDS. Consiliul de stat a jucat de asemenea un rol decisiv in acest esec referindu-se la vointa redactorilor ordonantei din 2 noiembrie 1945, valorilor "republicane" si cu costul international foarte ridicat al unei asemenena politici.

Timp de mai mult de trei ani, Valery Giscard dEstaing a jucat, in fiecare etapa un rol activ si decisiv in impulsionarea acstei politici. Intre decembrie 1978 si mai 1981, presedintele republicii intervine asupra "problemelor" imigratiei cu ocazia a 12 Consilii de ministri.

Pe 11 februarie 1981, cateva luni inainte de ..in alegereile prezidentiale, el cere "inca o data in plus, cu insistenta , ministrilor interesati, in special ministrului de Interne, sa ia, in sfarsit masuri eficace pentru ca imigrantii sa nu mai poata intra in Franta". "Nu inseamna ca tradam spiritul textelor decat ca suntem fermi. Prezenta unui asfel de numar de imigranti denatureaza societatea franceza. Nu trebuie sa uitam ca 10% din nasteri sunt nasteri de copii de imigranti. Presedintele Republicii intelege reactiile populatiilor de la periferiile anumitor arondismente ale regiunii pariziene.El a fost frapat??? De reportajul televizat realiazt despre o familie marocana din Montigny-les Corneilles. Era eclatant ca acesta familie care traieste in Franta cum ar face-o in Maroc, ar trebui sa fie in Maroc."

Mai tarziu, in 1984, dupa ce stanga a adoptat, intre 1981 si 1983, o politica opusa celei precedente regularizand de exemplu 130 000 de straini care aveau o situatie.., ansamblul partidelor de stanga si de dreapta care au participat la guvernare din 1974 adopats o lege cu titlu unic de 10 ani. Confirmand oprirea imigratiei muncitorilor necalificati si deci lupta contra imigratiei, acesta lege garanteza stabilitatea sejurului rezidentilor straini oricare ar fi nationalitatea lor.

Existenta acestui proiect a lui Valery Giscard dEstaing nu a fost de descoperit si de demonstrat cand intre 1985 si 1988, imi faceam teza si cand arhivele oficiale nu erau usor accesibile. Pentru acesta, micile fraze, derapajele verbale ale politicilor sunt foarte putin utile. Nici chiar afisajul obiectivelor foarte represive: ele nu demosntreza intentia reala a actorilor.

Cei care m-au trimis pe drumul cel bun, fara sa imi dezvaluie nimic precis, au fost anumiti funcsionari ai ministerelor de Afaceri Externe si Munca. In interviurile realizate, ei evocau aceasta perioada 1978-1980 ca un moment "anormal" al istoriei carierei lor, in timpul careia ei suferisera, "le fusese rusine" trebuind sa aplice o "politica ineficace" sau simtita inca ca "un rau permanent". Altii au facilitat accesul la fotocopii de arhive publice. Cativa dintre ei au sussinut activ cererile mele de derogari. Cea pe care am obtinut-o pentru a avea acces la Arhivele miniterului de Afaceri Straine a fost decisiva pentru a-mi permite sa dovedesc existenta acestei tentative lipsite de reintorceri fortate si pentru a reconsituti etapele decisive.. ea este astazi direct confirmata de consultarea arhivelor presedintiei Valery Giscard dEstaing.

Acesta perioada 1978-1980 este un moment in care actiunea publica este in totalitate bazata pe prejudecata "non-asimilitasii" in natiunea franceza in functie de origine culturala sau religioasa a imigratiei nord-africane. Este singurul moment "rasist", cel in care pentru Valery Giscard dEstaing ca si pentru mauco in 1945 un grad de asimilitate definit a priori ar fi trebuit sa prevaleze asupra tuturor celorlalte principii, in primul rand cel fundamental al egalitatii indivizilor care se amesteca in actiunea publica.

In cei 15 ani care urmeaza, si in ciuda diferitelor perceptii pe care se paote sa le avem, drepat si stanga se succed la putere fara ca polticile care sunt duse???? Sa readuca in cauza acest ultim principiu. De atunci, majoritatea dreptei clasice se diferentiaza de stanga clasica in felul de a acest cadru: ea este mai neincrezatoare in ceea ce-l priveste pe strain, adesea suspectat de frauda pentru ca vrea sa benefieiceue de dreptul de a se instala care ramane deschis la numeroase categorii, sau suspectat ca nu se paote integra atat de bine ca predecesorul sau din anii 1930. Dreapta incerca sa raspunda unei cereri a electoratului sau si in consecinta a durificat????? legislatia. Dar daca se ia in considerare faptul ca un clivaj fundamental ii distinge pe cei care privilegiaza o ierahie a originilor etnice de cei care sunt atasati domintiei in fine a unei logici egalitare, atunci majoritatea dreptei si-a aratat atasamentul pentru acesta ultima tradisie in timp ce o mica minoritate simbolozata de Valery Giscard dEstaing, apoi de J-M Le Pen si in sfarsit de M de Villiers au pus-o in cauza????. Textele din 1993 apartin traditiei dreptei conservatoare republicane. Prin multe din consecintele lor sunt criticabili, dar nu sunt rasisti. Si fara a verifica ca ar camufla o practica tinta impotriva de exemplu musulmanilor sau algerienilor ca atare, ei nu pot fi ratasati practicilor guvernului de la Vichy.

Concluzii

Pentru a condamna ca rasiste fundamentele politicii franceze a imigratiei, istoricul sau sociologul nu puteau deci sa se multumesca cu extrase de texte din anii 1930 sau din anii Eliberarii, astazi socante, pentru ca actiunile duse in aceste doua perioade nu erau astfel. "Climatul Eliberarii" ar fi fost insuficient pentru a explica liberalismul ordonantei din 2 noiembrie 1945, ass cum era cel al unui mediu clar stiintific care impunea prejudecati "rasialiste???", cum o demostreza chiar pozitia generalului de Gaulle in cursul dezbaterilor. In final, producerea unui text liberal se explica prin configucatia speciala in care este inscris procesul de decizie: o configuratie in care juristii republicani care au aprticipat la lupta rezistentei inca din 1940 s-au gasit in pozitie cheie pentru a aduce palier cu palie??? Textul ordonantei de pe 2 noiembrie 1945 la un fprmalism republican egalitar in care distinctiile prin origine aveau in final un loc secundar. Fata de acettia Mauco mentinea pana la capat ca fundamnet prioritat al actiunii prejudecata non-asimilitatii.

Din acesta istorie tregem intai invataminte pentru analiza perioadei 1938-1946, in forma de interogare.

Permanenta oamenilor este ea oare un criteriu suficient pentru analiza continuitatilor si a rupturilor intre regimurile politice care s-au succedat?

Nu trebuie oare sa se tina cont de faptul ca actorul dispone in relatia sa cu institutia de resurse variate care pot fi,..mentinerea sa in post, semnul diferentelor de angajament.??? Albert O. Hirschmann degajase trei tipuri de comportament fata de institutii-loialitatea,., plecarea sau iesirea- care nu sunt clar aplicabile in specie: Parodi si Tissier aleg a trea optiune rupand cu regimul de la Vichy inca din 1940; dar pentru cei care raman pe loc, gradul de yel sau angajament, de cooperare sau de rezistenta, de expresie a optiunilor arata ca exista mai multe modalitati de "a-si face munca".

Nu trebuie oare de asemenea sa se tina cont mai degraba de permanenta anumitor functionari ai schimbarii sau de rupturile din configuratiile de puetre in care ei se regasesc? La urma urmelor, Mauco putea foarte bine sa fie acolo in 1945. Dar incadrarea sa prin Parodi, tissier si Cassier a limitat mult marja de actiune. Nu trebuie de asemenea sa ne miram de faptul ca exeminand acesta perioada din 1938 pana in 1946, constatam o mare dificultatea sa se revina in 1945 la principiile care existau inainte de ratboi, sub cea de-a III-a Republica. Simbolul acestei dificultati este dreptul de azil prezentat astazi ca facand parte din panoplia republicana care nu a fost ???? sacrificata pe altarul unei viziuni "scientiste" si rasiste a actiunii publice; ca si cum Vichy si persecutia nu ar fi fost decat o paranteza si procesul laxismului egalitar al celei de-a treia republici in voga la sfarsitul anilor 1930 putea sa reiaca si cum nimic n-ar fi fsot.

De unde o interogatie valabila pentru ansamblul politicii de imigratie; forma non preferentiala a textului data fiind conjunctia unei retele-Parodi, Tissier si Cassin- si a unei proceduri-cea care da ultimul cuvant unei comisii permanente a Consiliului de Stat-ce s-ar fi intamplat daca juristii rezistenti n-ar fi fost acolo pentru a-l produce asa cum a fost?

Intr-o alta conjunctura, textul ordonantei ar fi fost probabil diferit. Dar, atunci asupra a doua puncte funamentle ar fi trebui sa fie probabil pana la urma sa fie modificat:

Toate marile tari democratice ale Europei sau Amricii de Nord care afisau explicit preferintele prin origine sau care nu prevedeau o primire si o protectie speciala a refugiatului au corectat legislatia lor: formal preferinta nu mai poate fi afisata, chiar daca ea poate fi practica intr-o anumita masura; toate politicile de imigratie ale tarilor democratice sunt un compromis intre un anumit etnocentrism si un principiu egalitar de non-preferinta. In ceea ce priveste refugiatul, statutu sau de protejat este admis si garantat.

Taote aceste tari care prevazusera un statu temporar pentru imigrantii lor au trebui sa prelungeasca si in final sa le garanteze sejurul si instalarea durabile.

Aceste doua evolutii practive pe care le autoriza versiunea finala a ordonanatei din 1945, au devenit norme ale politicilor de imigratie in vigoare in toate tarile democratice. Este vorba aproape de un regim juridic international care s-a impus puterilor publice ale acestor tari conform unui proces de fiecare data special.

Din acest punct de vedere, Franta este finalmente singulara; singura tara care are reguli premonitorii; dar de asemenea singura tara in care aceste reguli formal egalitare, adoptate de peste tot, au facut obiectul in cazul ei, din partea puterii executive, a unei tentative de punere in cauza??? Bazata pe prejudecata non-asimilitatii a unei parti de imigranti instalati legal in Franta, in leg??? Cu originea lor.



O prima versiune a acestui capitol a fost publicata in Vingtieme Siecle, nr. 47, iulie-septembrie 1995, pag. 77-102. Prezenta versiune a fost actualizata gratie accesului la arhivele lui valery Giscard d'Estaing caruia ii multumesc pentru ca mi-a acordat autorizarile necesare.

Herve le Bras, Le Sol et le Sang,(Soarele si sangele), la Tour-d'Aigues, ed. De Laube, 1994, p. 128

Legea din 16 martie 1998 a restabilit automatismul atribuirii nationalitatii franceze la 18 ni tanarului nascut in Franta din parinti straini nenascuti in Franta. Acesta achizitie poate fi antiipata inca de la varsta de 13 ani printr-un demers voluntar.

Cf. William H. Schneider, Quality and Quantity, the Quest for Biological Regenerating in XXth Century France(Calitate si cantitate, cautarea regenerarii biologice in franta secolului al 20-lea), Cambridge, Cambridge UniversityPress, 1990

Asupra acestei probleme vezi patrick Weil, Qu'est-ce qu'un francais?Histoire de la nationalite francaise depuis la Revolution(Ce este un francez?Istoria nationalitatii franceze de la Revolutie, paris, Gallimard-Folio, 2005

Cf Paul Thibauld, La republique et ses heros. Le gaullisme pendant et apres la guerre..(republica si eroii sai. Gaullismul in timpul si dupa razboi), Esprit, ianuarie 1994

H. Le Bras, opera citata, p.12

Paris, Armand Colin

In timpul intregii perioade, Mauco este la fel de activ in miscarea psihanalitica franceza. El este foarte devreme interesat de psihanaliza: a fost discipulul lui Rene Laforgue. Cf. Elisabeth Roudinesco, Histoire de la psychanalyse en France(Istoria psihanalizei in Franta), vol. II, paris, Fayard, 1994, p. 275. Asupra lui Mauco psihanalistul, vezi Elisabeth Roudinesco, Georges Mauco (1899-1988): un psychanalyste au service de Vichy. De l'antisemitisme a la psychopedagogie..( Georges Mauco (1899-1988): un psihanalist in slujba regimului de la Vichy. De la antisemitism la psihopedagogie), L'Infini, Gallimard, toamna lui 1995 p. 73-84

Cf. Michel Levy, Alfred Sauvy, compagnon du siecle(Alfred Sauvy, tovarasul secolului), Paris, ed. de la Manufacture, 1990, p. 19-106; cf. De asemenea Jean-Claude Chesnasi, Le nombre et le bonheur des hommes(Numarul si fericirea oamenilor), Population, 6, 1992, p. 1575-1588

El publica astfel, inca din 1927, ..la population etrangere en France et les naturalisations.(Populatia straina in Franta si naturalizarile), Journal de la Societe de statistique de Paris, nr. 2, februarie 1927, pag. 60-72 si nr. 3, martie 1927, pag. 89-97

Publicate le Payot, Paris si respectiv, Gallimard, Paris

Cf. Asociatia membrilor si fostilor membri ai Consiliului de Stat, Alexandre Parodi(1901-1979), gap, Imprimeria Louis-Jean, 1980, pag. 124

Cf. Charles de Gaulle, Lettres, notes et carnets(Scrisori, note si carnete), paris, Plon, 1983, p. 26

Londra, Georege G. Harrap and Co., 1942, 350 p.

Cf. Patrick Weil, notita biografica a lui Pierre Tissier, in Dictionar de gaulle, paris, Robert laffont, ..Bouquins, 2006, p. 1112-1113

Conferinta permanenta de Inate Studii internationale, text nr. 3 al misiunii franceze asupra asimilarii strainilor in Franta, paris, e. SDN, aprilie 1937, 115 p.

Des francais pour la France(Francezi pentru Franta), op. Citate, p. 231

Ibid., p.93

The Govenment of Vichy(Guvernul de la Vichy), op. Citte, p. 155(traducerea autorului)



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




De la Locarno la Pactul Briand - Kellogg. Esecul principiului asigurarii securitatii colective
ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI
Militarismul japonez
BUN VENIT IN GRECIA
Formarea statelor feudale romanesti
BUCKINGHAM SI CAROL I
ATENA
Organizarea voievodatului Tasilvanean intre sec 11 adica in 1541
Razboiul civil din Spania
De la ideologie la libertatea de expresie



loading...