Premise etnice si lingvistice

Premise etnice si lingvistice

Fara indoiala principalul factor de unitate a triburilor geto-dace il constituie originea lor etnica. Getii-dacii fac parte din marea familie a popoarelor indoeuropene care au venit peste teritoriile dunarene si balcanice in jurul anului 2000 i.H.. Din amestecul triburilor indoeuropene, venite in tinuturile noastre cu triburile mai vechi sedentare aflate aici, s-a format neamul tracic. In cadrul neamului tracic procesul de diferentiere etnica continua si se desavirseste pina la inceputul epocii fierului. Asfel se formeaza poporul ilir, poporul daco-get, si poporul tracilor propriu-zisi.

Inca din timpuri stravechi populatia de pe teritoriul tarii noastre si in anumite perioade de dincolo de aceste hotare a fost cunoscuta sub numele de geti sau daci. Atit numele de daci cit si cel de geti sunt nume colective care au fost atribuite aceluias popor compus din o multime de triburi care vorbeau cu variatii locale aceeasi limba

In scrierile lor, autorii greci, folosesc, de obicei, denumirea de geti pentru toti geto-dacii dar mai ales pentru cei din Dobrogea si cei de la gurile Dunarii. Denumirea de daci este intrebuintata mai ales de scriitorii romani, pentru a identifica populatia din zonele centrale si vestice ale tarii. Asta nu inseamna ca autorii greci nu au folosit niciodata denumirea de daci(Dakoi), sau ca autorii latini nu au intrebuintat si denumirea etnica de geti(Getae). Pliniu spune "getii pe care romanii ii numesc daci" iar Dio Cassius, desi scrie in limba greaca ii numeste pe daci din stinga Dunari Dakoi motivandu-si gestul prin faptul ca asa se numesc ei insusi pe sine si ca asa ii numesc si romanii. In ce priveste denumirea de geti romanii o foloseau doar pentru a numi populatia din preajma Dunarii si din Dobrogea. Valleius Paterculus numeste razboiul proiectat de Caesar impotriva lui Burebista drept "bellum Geticum"si nu pomeneste deloc de Daci sau de Dacia.

Dintre aceste doua denumiri prima care apare in izvoarele grecesti este aceea de geti la Sofocle si la Herodot in secolul al V-lea i.H. Denumirea de daci este atestata mult mai tirziu la Iulius Caesar pe la mijlocul secolului I i.H., la istoricul Pompeius Trogus si la poeti Hotatiu si Vergiliu.

Numele de daci si de getii au fost la inceput numele cate unui trib care s-a extins apoi asupra intregii populatii sau a unei parti insemnate din ea. Numele de dac pare sa vina de la cuvantul "daca" ce insemna, in limba geto-daca "cutit sau pumnal", care fusese arma caracteristica a acestei populatii. Cazuri ca acesta, cind o popultie este denumita dupa arma ei de capetenie sant destul de frecvente in istoria popoarelor antice.

Cea dintii pomenire a numelui getilor se datoreaza poetului grec din Atena, Sofocle, care intr-o tragedia a sa vorbeste despre de un "Charnabon care domneste peste geti". Nu este sigur insa daca vorbeste de getii din preajma Dunarii sau de vreo semintie din interiorul Balcanilor.

Cealalta stire, de data asta sigura si mult mai ampla despre getii din preajma Dunarii ne-o da insusi parintele istoriei Herodot in legatura cu faimoasa expeditie a lui Darius impotriva scitilor de la nordul Marii Negre din anul 514 i. H. Getii mai sunt pomeniti si de un alt contemporan al lui Herodot, de Hellanicos din Mitilene in legatura cu Zamolxis. De la sfirsitul secolului al V-lea avem informati despre getii dintre Dunare si Haemus datorita lui Tucidide. Populatia de la Dunare apare pentru prima data in izvoarele istorice inca din secolul al VI la Hecateu din Milet care pomenste pe teritoriul Dobrogei de astazi doua triburi geto-dace, pe crobizi si pe trizi.

Despre getii de la nord de Dunare, din Campia munteana sau olteana, cea mai veche stire o avem din secolul al IV-lea datorita istoricului Ptolemeu fiul lui Lagos, care povesteste despre expeditia lui Alexandru cel Mare din anul 335 i.H.

Istoricul si geograful antic Strabon vorbind despre populatia de la nord de Dunare spune ca daci si geti sunt unul si acelasi popor si ca vorbesc aceiasi limba.   

Limba daco-detilor este un dialect al limbii traco-dace si face parte din marea familie a limbilor indo-europenesi anume din grupul satem din care mai fac parte sanscrita, iraniana, slava, baltica, armeana. Dintr-un alt grup numit "kentum" fac parte graca, latina, celta. In cursul secolelor limba traco-dacica a disparut si din ea s-au pastrat prea putine urme pentru a putea fi reconstituita. Totusi izvoarele antice mentioneaza unele cuvinte dacice in special de nume plante medicinale si un mare numar de nume proprii, nume de persoane, de locuri si de rauri.

Foarte important este faptul ca un anumit numar de cuvinte din limba dacilor s-a pastrat pana astazi in limba romana. Cuvinte ca : amurg, aprig, brad, branza, copil, gorun, mal, miel, mazare, manz, mos, prunc, tarana, viezure, zar, zburda, zestre si altele ne-au ramas de la sramosii nostrii daco-getii. De asemenea s-au pastrat si o serie de nume de rauri ca Maris(Mures), Alutus(Olt), Samus(Somes), Crisius(Cris), Tibiscus(Tinis), Pyretus(Prut).

Faptul ca izvoarele in antice s-au impus denumirile mai generale de daci sau geti n-a facut sa dispara numele de triburi, asa cum astazi alaturi de numele romanilor, exista si denumirile regionale de basarabeni, banateni, bucovineni, munteni, moldoveni, olteni, transilvaneni. Cunoastem o serie de triburi daco getice ca apulii(in zona orasului Alba Iulia), Burii (pe malul Oltului Extracarpatic), carpii(in Moldova de nord si Maramures), crobizii si trizii (in Dobrogea) Aceste triburi stapineau un anumit teritoriu, avind drept centru o asezare mai mare intarita, al carei nume continea adesea terminatia dava(in limba dacica dava insemna asezare). Izvoarele antice ne-au pastrat astfel de denumiri Argedava(in Dobrogea), Buridava(Ocnita, jud Vilcea), Petrodava (Piatra Neamt), Piroboridava (Poiana jud Galati), Tamasidava (Racatau, jud. Galati), Sucidava (Celei, jud. Olt). Existau si asezari care nu contineau in denumirea lor terminatia dava. Astfel de asezari sunt Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca, Apulum, Porolissum, Potaisa, Dierna.

Infatisarea dacilor

Despre infatisarea fizica a avem unele marturii literare, exagerate sau contradictorii uneori, controlabile totusi cu reprezentarile figurate de pe columna lui Traian si monumentul de la Adamclisi sau cu figurile de daci pastrate in diferite muzee. O descriere autentica si ne-controversata a tipului daco-getic nu exista insa. Ceea ce se putem spune este ca dacii erau de statura potrivita, erau robusti, cu parul blond si ochii albastri. Barbatii purtau plete si barba iar femeile isi strangeau parul intr-un coc la spate. Portul dacilor era, in general asemanator cu cel al taranilor romani de la munte.

Barbatii purtau o camasa despicata in parti, purtata peste pantaloni. Pantaloni erau de doua feluri fie « cioareci » ceva mai largi fie « itari » ce prindeau strans pulpele si coapsele. Mijlocul era incins cu o curea sau un briu. Peste camasa purtau o haina cu creturi si maneci sau cojoace. Des apare ca imbracaminte a intregului corp o gluga ce atirna peste umeri si era prinsa de dupa git cu o fibula. Fruntasii nobilii tarabostes purtau o caciula ascutita croita dupa un model traditional si riguros respectat.. Oamenii din popor umblau cu capul descoperit si pe vreme rea se acopereau cu gluga. In picioare nobili ca si oamenii de rand purtau caltuni de pasla si opinci de piele. Foarte des se umbla insa si descult. In timp de iarna muntenii isi prindeau de talpa opincilor « mate » de fier cu colti.

Femeile purtau camasa cu maneci, fusta, iar pe cap marama.

Viata spirituala

Religia deto-dacilor este, ca si a tracilor si a celorlalte popoare inconjuratoare, o religie politeista cu divinitati aflate intr-o anumita ierarhie in functie de insemnatatea si puterea lor. Pe baza informatiilor pe care le avem de la autorii antici in special de la Herodot, stim ca zeul suprem al dacilor era Zamolxe(numit si Salmoxis) o divinitate subpamanteana a vegetatiei si a fertilitatii. Alaturi de Zamolxe izvoarele istorice ii mai amintesc pe Gebeleizis, un zeu ceresc al luminii, pe un zeu al razboiului asemanator lui Marte si pe zeita Bendis, o zeita a luminii si a padurilor.

Dacii credeau ca pe lumea cealalta vor primi o rasplata si ca vor trai alaturi de Zamolxe, astfel dacii credeau in nemurire si in viata de apoi. Aceasta credinta ii va face pe daci sa dispretuiasca moartea. Herodot ne vorbeste despre modul in care dacii isi manifestau convingerea ca sunt nemuritori «  dacii la fiecare cinci ani trimit cite unul dintre dansii, ales prin tragere la sorti ca sol la Salmoxis si il insarcineaza cu toate cite le cer ei de la divinitate ». Cel ales era aruncat in varful unor sulite. Daca era strapuns de sulite si murea, atunci zeul le era binevoitor. Daca cel aruncat nu murea el era considerat un om rau, si era trimis altul in locul lui.

Dacii isi practicau credinta in sanctuare, care erau fie rotunde fie patrulatere. Sanctuare rotunde au fost gasite la Gradistea Muncelului, iar sanctuare patrulatere la Costesti, Blidaru, si Piatra Rosie. Datorita multimii sanctuarelor de la Gradistea Muncelului acestea constituie o adevarata incinta sacra si putem crede ca aici s-a aflat centrul religios al societatii geto-dace din timpul lui Burebista si Decebal, « Kogaionul » getic cu un riu purtand acelasi nume, la poalele lui (poate actuala Vale Alba), de care vorbeste Strabon. Autorii antici si resturile arheologice nu ne ofera prea multe informatii despre ritul si practicile religioase ale daco-getilor. Despre unul din sanctuarele de la Gradistea Muncelului stim ca prin asezarea stalpilor de piatra avea si rolul de calendar al anului.

Daci continua in aceasta perioada sa practice incineratia. Peste mormintele nobililor si ale capeteniilor se ridicau uneorii tumuli.

Viata economica

Secolele care preced cucerirea Daciei de catre romani se caracterizeaza printr-o rapida dezvoltare economica. Aceasta se daroreaza atit raspindirii si generalizarii fierului cat si legaturilor tot mai stranse pe care geto-dacii le-au stabilit greco-romanii din sud si rasarit.

In agricultura se raspandeste brazdarul de fier de tip elenistic, celtic sau roman. Coasele secerile, sapele si tarnacoapele de fier alaturi de rasnita formata din doua piese, constituie inventarul tipic al asezarilor geto-dace de pretutindeni. Dintre cereale cele mai cunoscute sunt griul si meiul dar se cultiva si secara. Dintre plantele textile canepa este demult intrebuintata de geto-daci si se pare ca foloseau si inul. Datorita raspandirii si generalizarii fierului si a uneltelor de fier, agricultura ia un avant deosebit, devine cea mai importanta ramura a economiei nu numai pentru strictul necesar traiului ci si pentru schimbul de produse. Productivitatea sporita din agricultura si cresterea pe scara tot mai larga a vitelor si a oilor a dus in mod necesar la aparitia, in sanul societatii dacice, a proprietatii private asupra turmelor si asupra pamantului. Vitele si pamantul alcatuiesc bogatia pe care fiecare cap de familie cauta sa o mareasca prin orice mijloace. Unul din aceste mijloace este razboiul de prada.

La prelucrarea lemnului erau folosite numeroase unelte de diferite dimensiuni : securi, dalti, tesle, ferestraie, randele, cutitoare, sfredele, compasuri. Si prelucrarea fierului presupunea un inventar bogat, alcatuit din clesti, ciocane, icuri, taietoare, nicovale.unele unelte cum este cutitoaia de la Gradiste Muncelului sunt aduse din lumea greco-romana.

O mare dezvoltare cunoaste in a doua epoca a fierului mestesugul olaritului. Asezarile geto dace cuprind o enorma cantitate de vase de tot felulde la vasele mari de provizii (ciupuri), pana la cele mai mici, de variate forme si rosturi. Vasele sunt lucrate in cea mai mare parte la roata olarului dar mai sunt unele care sunt confectionate in continuare cu mina. Acum se iveste in forma ei caracteristica ceasca dacica lucrata de obicei cu mina, intrebuintata ca opait sau ca afumatoare la inmormintari, care va dura din sec. I i.H pina in secolele III-IV d.H. In materie de ceramica ceasca dacica se constituie alaturi de vasele tipice cu briu alveolar sunt elemente caracteristice culturii dacice. Dintre formele de vase specifice ceramicii dacice merita a fii mentionate fructierele lucrate la roata si lustruite, canile bicontrionice, cu o toarta sau fara toarta, strachinile cu buza lata si orizontala, oalele cu briu alveolar. Alaturi de vasele locale apar si vasele de import, amforele si cupele care au vor fi imitate de olarii locali.

O deosebita inflorire i-a arta argintarilor reprezentata de numeroase cupe, bratari, coliere, lanturi, fibule, cu noduri fibule fingurina, inele.

Descoperirile arheologice dezvaluie un progres si in ceea ce priveste tehnica constructiilor. Sapaturile arheologice au scos la iveala locuinte mari cu multe incaperi, fapcute din lemn si fara indoiala cu frumoase podoabe sculptate, cu usi groase de stejar, ferecate cu tinte artistic lucrate. Nu sunt rare nici casele de lemn cu lipitura de lut frumos fatuite si chiar colorate. In centrul dacic de la Samizegetusa au fost si locuinte din piatra si caramida slab arsa. Dacii au ajuns cu ajutorul mesterilor greci si romani sa construiasca cetatile din Muntii Orastiei.

In regiunile muntoase bogate in minereuri apar si se dezvolta centrele metalurgice. Tot fierul a facut posibila diferentierea mestesugurilor in diferite ramuri specializate atit pe productia de bunuri de toate zilele cit si pe confectionarea armelor(sabii curbe sau drepte si lanci). Meseriile au devenit o ocupatie de sine statatoare iar meseriasii incep sa ocupe un loc tot mai important in sanul societatii. Produsele mestesugaresti iau tot mai mult caracterul marfii de schimb fie in natura fie in bani. Banul ca o « marfa a marfurilor » incepe sa se raspandeasca in nordul Dunarii printre geto-daci in secolele V-IV ca moneda straina iar din secolele III si II ca moneda proprie de argint. Incepand din secolul I i.H. moneda romana inlocuieste definitiv vechea moneda dacica.