Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
istoria lumii, istoria Romaniei, civilizatii, ere, razboaie, referate la, sinteze, fapte istorice

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» PRINCIPATUL LUI AUGUSTUS


PRINCIPATUL LUI AUGUSTUS



PRINCIPATUL LUI AUGUSTUS

            Dupa ce a lichidat rezistenta lui M. Antonius, Octavianus devine unicul factor de putere, pastrandu-si calitatea de triumvir si tote drepturile exceptionale ce derivau din aceasta. Punand capat celor 60 de ani de confruntari interne si intregului cortegiu de tulburari si suferinte aduse de acestea, asigurqnd unitatea statului, Octavianus apare in ochi contemporanilor sai ca restaurator al pacii (Pax Romana), securitatii si prosperitatii impeiului, iar domnia sa ca o era in istoria Romei. Tacitus ne spune ca Octavianus 'i-a castigat pe toti prin farmecul pacii'. Astfel, Octavianus, impacandu-se cu toate paturile societatii romane, avea drumul deschis spre a fauri un nou regim politic denumit principat.

            In ce priveste realizarea formei de conducere a Principatului, domnia lui Augustus are doua etape distincte: a) 44-27 i.Chr. si b) 27 i.Chr. - 14 d.Chr. In prima etapa, puterea sa se baza pe autoritatea conferita de calitatea de triumvir si pe atributiile militare cu care s-a investit (imperium). In deceniul care urmeaza bataliei de la Actium, Augustus creaza, prin cumularea treptata a principalelor magistraturi republicane (consul, triumvir, tribun al poporului), un suport legal, constitutional, al puterii sale. Acestea l-au ajutat sa faca trecerea la forma de conducere personala a Principatului, prin eliminarea rivalilor. In rezolvarea problemelor cu care s-a confruntat in timpul domniei, el s-a remarcat printr-o atitudine pragmatica, cautand solutiile cele mai adecvate momentului. Bazele Principatului au fost puse in sedintele senatului din 13-16 ianuarie 27 i.Chr., cand i se confera noile competente, schitand astfel, pentru urmatoarele trei secole, temeliile noului regim politic. Principala trasatura a acestei forme de guvernamant este impartirea puterii intre Octavianus, in calitate de princeps si senat. Senatul ii confera numele sacral de 'Augustus' ('cel vrednic de cinste', 'cel venerabil'), Octavianus adoptand titulatura de 'Imperator Caesar Divi filius Augustus'. Alegerea pentru sine a titlului de Princeps ('intaiul cetatean'), mai degraba o forma generica de adresare[1], era determinata de dorinta lui Augustus de a fi privit ca un continuator al traditiei republicane. Lasand structurilor institutionale aparentele care se potriveau cu formele republicane, Augustus cumuleaza de fapt toate parghiile puterii.

            Senatul i-a acordat lui Augustus dreptul de a cumula im principal trei din magistraturile fundamentale ale Republicii, ca instrumente de baza pentru controlul intregii vieti de stat:   

            1. Puterea tribuniciana (tribunicia potestas) il situa pe Augustus in postura de tribun suprem al plebei, acordandu-i competente si prestigiu imense. Aceasta putere constituia polul civil si democratic al competentelor sale. In virtutea puterii sale tribuniciene, Augustus avea dreptul de a revoca hotararea orcarui magistrat si de a anula, prin interventia sa, decretele senatului. De asemenea, el era sacrosant, putand convoca si prezida senatul si adunarile populare, carora le supunea spre adoptare proiecte de legi. Absolutismul isi tragea seva din arsenalul traditional, al libertatilor stravechi, profund modificate insa acum.

            2. Augustus a fost investit si cu imperium proconsulare maius, calitate care-i conferea largi influente asupra faptelor, lucrurilor si oamenilor. Imparatul detine comanda militara suprema si autoritatea juridica superioara. Titlul de imperator, folosit ca prenomen in titulatura imperiala, avea sa devina sinonim cu stapanirea autocrata. Pentru a-si consolida pozitiile, Augustus introduce sistemul provinciilor imperiale, supuse direct autoritatii sale. Dintre acestea faceau parte la inceput provinciile cu importanta militara in care stationau legiunile Romei. Acestora li se adauga Egiptul care era administrat ca domeniu particular al imparatului de catre un inalt functionar (praefectus Aegypti) din ordinul ecvestru.

            3. Functia de Pontifiex Maximus, a treia baza a puterii, preluata de Augustus dupa moartea lui Lepidus (al treilea triumvir al anului 43 i.Chr.) ii conferea o deosebita autoritate morala si pozitia de sef suprem al religiei romane.

            Aceasta putere cumulata a dat intemeietorului noului sistem de guvernare o autoritate (auctoritas) fara precedent. Pe de alta parte, incepand din anul 2 i.Ch., Augustus va fi de asemenea 'parinte al patriei' (pater patriae), titlu care consemna atributiile sale de tata si de patron al tuturor romanilor.

            1. Reorganizarea  puterii centrale

            In calitate de princeps, Augustus se considera primul cetatean al Republicii si primul dintre senatori (primus inter pares). El participa la diferite magistraturi (consul, cenzor) ale statului, alaturi de alti colegi, deosebindu-se de acestia prin faptul ca beneficiaza de o auctoritas mai mare, datorita originii, meritelor si importantei sale in cadrul statului. Aceasta autoritate deosebita i-a oferit posibilitatea de a introduce unele inovatii cu caracter monarhic.

            Celor trei magistraturi amintite (tribunicia potestas, imperium proconsular si pontifex maximus), Augustus le-a mai adaugat cu timpul si altele, necesare consolidarii Principatului, cum au fost: conducerea annonei (aprovizionarea capitalei), dreptul de a declara razboi si de a incheia pace de unul singur, dreptul de a recomanda candidati pentru anumite posturi, dreptul de a intemeia orase si de a fonda colonii. Principalul sau sprijin ramane armata, cu care si-a impus vointa.

            Pentru a asigura dutata in timp a Principatului, Augustus a creat noi structuri institutionale. Consiliul principelui (Concilium principis), la origine un sfat privat, a devenit ulterior principalul organ de deliberare si de consultare al regimului imperial, substituindu-se treptat senatului.

            Imparatul organizeaza si administrarea afacerilor civile cu un personal constituit din liberti. Acestia asigurau administrarea casei imperiale, dupa modelul organizarii marilor domenii senatoriale, care presupunea existenta unor importanti secretari particulari. Un libert (ab epistulis) se ocupa cu corespondenta oficiala a imparatului, altul (libellis) cu cererile si plangerile care ii erau adresate, un altul (a studiis), de pregatirea dosarelor.

            Sunt infiintate prefectura annonei, prefectura vigiliilor si diverse servicii edilitare. Sub ordinele imparatului se aflau prefectura pretoriului si comanda trupelor stationate la portile Romei si in Italia. De asemenea si cele doua flote care supravegheau coastele Italiei, cu  baze la Misenum si Ravenna. Cohortele pretoriene, recrutate dintre cetatenii romani din Italia, mentineau ordinea in capitala si veghiau asupra persoanei imparatului. Sub urmasii lui Augustus, prefectura pretoriului va deveni cea mai importanta functie a aparatului imperial, caci detinatorii ei vor fi considerati adevarati viceimparati, reprezentanti permanenti ai principelui. Provinciile - 10 senioriale si 8 imperiale - erau administrate, primele de catre proconsuli sau propretori, iar celelalte de catre legati imperiali numiti de imparat.

            Pe de alta parte, Augustus a infiintat si multiplicat functia de procurator. In provincii ei erau subordonati guvernatorilor pentru a administra domeniile imparatului, pentru a se ocupa de fiscalitate, dar mai ales spre a supraveghea discret comportarea carmuitorilor provinciei. Italia era in principiu administrata de senat si de magistratii traditionali, dar, in fond, se afla sub controlul imparatului.

            Prin urmare, Principatul era un regim politic absolutist. Numai in teorie Augustus impartea puterea cu senatul, ale carei atributii oficiale au fost sporite, cu toate ca in dauna puterii lui reale. Augustus a manevrat abil diverse ambiguitati pentru a-si camufla puterea absoluta.

            Insusi Augustus afirma ritos ca n-a dispus de mai multe competente decat magistratii vremii sale, dar le-a trecut pe toate prin prestigiu. Asadar, Augustus punea accentul nu pe intinsele sale puteri reale ci pe auctoritas, care presupunea, nu o formula institutionala, ci preeminenta morala. Fatada republicana este anulata de ambiguitatile regimului augusteic ce sunt relevate de cumulul competentelor imparatului, ca si de sursele financiare imense de care dispunea acesta. Daca fiecare din competentele lui Augustus pot fi, pana la un punct, comparate cu atributiile magistratilor republicani, concentrarea lor constituia un fapt politic nou care conota absolutismul monarhic.

            Dintre institutiile republicane, loc de frunte il detinea Senatul, transformat insa acum intr-un organ legislativ si judecatoresc suprem. Aceasta citadela a aristocratiei, invinsa la Actium, a pierdut multe din prerogative in favoarea principelui, aflandu-se sub control si asociata la conducerea treburilor publice. Prima grija a lui Augustus a fost de a epura senatul de elementele opozitioniste si de cei cu origine in patura libertilor, cat si de a-i fixa un regulament de functionare. Cei 600 de membrii ai senatului tineau in mod obligatoriu doua sedinte pe luna sub presedentia consulilor sau a imparatului. Nici un senator nu putea parasi Roma fara consimtamantul principelui. Din sanul senatului puteau fi trimise in provincii comisii de ancheta pentru a cerceta abuzurile fiscale. Senatul avea dreptul sa posede un tezaur (aerarium), batea moneda de bronz, pe cand fiscus, casa imperiala, emitea monede de aur si argint. La cererea imparatului, senatul se putea transforma in inalta curte de justitie, cu importante atributii juridice, pe care le putea anula doar principele.

     Comitiile, adica adunarile populare, centuriate si tribunate, s-au mentinut pro forma cu vechile lor atributii electorale, legislative si juridice. Acum insa ele nu mai au libertatea initiativei legislative. Singur imparatul avea dreptul de-a le propune legi si liste de magistrati pentru votare.   

     Aparatul executiv (functionaresc), alcatuit din vechile magistraturi republicane si dintr-o functionarime creata de princeps reprezenta puterea executiva dirijata de palat. Din vechea lista de magistraturi au disparut dictatura si cenzura, atributiile lor fiind preluate de imparat.

     Consulatul, magistratura de mare prestigiu sub Republica, a pierdut din puterea ei de odinioara, cu toate ca principele imbraca si el adesea haina consulara. Consulii nu mai comandau armatele, dar isi mai pastrau ca atributii prezidarea comitiilor sau a senatului.

            Parte integranta a politicii lui Augustus era si reorganizarea structurii sociale a Imperiului si modelarea societatii intr-un sistem stratificat menit sa mentina diferentele dintre clase, dar sa si asigure o mobilitate sociala. Astfel, Augustus separa formal cele doua ordine:

            a) Ordinul senatorial (ordo senatorius) cuprindea exponentii vechii nobilitas si asa-numitii homines novi. Augustus a fixat conditiile de apartenenta la acest ordin: un cens de 1 milion de sesterti, nastere libera si calitati morale. In sec.I d.Chr. se apreciaza ca noua clasa senatoriala numara aproape 2000 de persoane. Ea era recrutata in principal din aristocratia municipala italica. Dupa indeplinirea unor functii civile sau militare premergatoare, tinerii care apartineau ordinului senatorial incepeau cariera (cursus honorum) parcurgand treptele ierarhice ale magistraturilor republicane. Senatorilor le erau rezervate anumite sacerdotii, comanda legiunilor, ca si magistraturile care implicau imperium (consul/proconsul, praetor/propraetor).

            b) Ordinul ecvestru (ordo equester), considerat ca o creatie a principelui, reprezinta cel de al doilea pilon al ierarhiei sociale. Calitatea de cavaler presupunea un cens de 400.000 sesterti, un brevet imperial si autorizatia de a purta inelul de aur. Aceasta calitate nu era ereditara. Ordinul ecvestru se completa prin cuprinderea unor noi membri proveniti din randul notabilitatilor municipale si al militarilor. Serviciul public devine preocuparea principala a ordinului ecvestru. In ce priveste cariera ecvestra, dupa un serviciu de trei ani ca ofiter de rang ecvestru (militae equestris), cavalerul parcurgea procuratele din provincii inainte de a ajunge la marile prefecturi (a vigiliilor, a annonei, a pretoriului si a Egiptului).

            Prin reorganizarea structurii sociale, Augustus a diversificat formele stratificarii sociale, asigurandu-le o mare mobilitate. Ordinele sociale nu constituiau caste, iar patrunderea in ele se putea face pe baza meritelor si a averii. Astfel, Augustus a creat o clasa de administratori demna de incredere, iar mobilitatea sociala amintita a mentinut timp indelungat vitalitatea Imperiului.  

     Desi isi pastra titlul oficial de Respublica, monarhia, sub o forma asa-zisa legala, s-a instalat treptat. In locul senatului si poporului roman, prerogativele politice interne si externe, comanda armatei, controlul marilor magistraturi etc., erau acum de competenta principelui. Cum spunea Dio Cassius, imparatul era 'peste tot si intotdeauna'. Nu este vorba de o diarhie reala, adica de o colaborare, pe picior de egalitate, intre senat si principe. Trecand peste senat si comitii, imparatul avea dreptul de a promulga direct o lege (lex data).

            1.1. Armata romana

            Sistemul politic instaurat de Augustus se baza de fapt pe armata, care a reprezentat, precum afirma Tacitus, 'taina puterii imperiale'. Principatul era in realitate o dictatura militara care se sprijinea pe armata. Augustus a luat masuri pentru neutralizarea armatei ca forta politica, incercand sa dea puterii militare un statut legal prin care erau stabilite principiile recrutarii, ale serviciului, marimea soldelor si trecerea veteranilor in viata civila. Prima sa grija a fost sa indeparteze de Roma si Italia efectivele militare, spre granite unde isi gaseau adevarata misiune: apararea statului.

            Angajarea sub drapel se facea prin voluntariat, urmata de depunerea unui juramant de fidelitate fata de imparat. Durata serviciului militar depindea de natura corpului in care servea soldatul: 16 ani in garda pretoriana, 20 de ani intr-o legiune si pana la 25 ani in trupe auxiliare sau flota. Cat timp era angajat, soldatul nu se putea casatori ofocial si nu avea voie sa locuiasca in afara castrului. Solda trupelor (stipendium) se platea dintr-un fond special (aerarium militare), variind dupa arme (pretorianul primea 500-750 denari anual, legionarul 150-225 denari, auxiliarul 175 denari). Soldatii merituosi beneficiau si de asa-zisele donativa, distributii gratuite in bani, obiecte, alimente, acordate de imparat dupa unele victorii sau cu ocazia  unor evenimente importante petrecute la palat. Cele mai insemnate avantaje ce le astepteau soldatii cand deveneau veterani erau calitatea de cetatean, improprietarirea sau o insemnata suma de bani. Soldatii din trupele auxiliare care nu aveau cetatenia romana o primeau la eliberare, atat pentru ei, cat si pentru sotia nelegitima si copii. Cancelaria imperiala emitea cu acest prilej asa-zisele diplome militare ce se inmanau beneficiarilor deveniti cetateni ca un fel de librete militare si brevete de cetatenie.

            Augustus a reorganizat armata romana, stabilind cinci categorii distincte ca obligatii si drepturi: legiunile, trupele auxiliare, garnizoana Romei, flota si contingentele statelor vasale. Instructia, armamentul, solda, locul de garnizoana, durata serviciului erau elemente esentiale ce deosebeau intre ele aceste arme.

            Legiunea era unitatea de lupta a infanteriei rezervata cetatenilor romani. Efectivul ei a fost fixat de Augustus la 5620 oameni, dintre care 120 erau calareti. Legiunea era impartita in 10 cohorte, dintre care doar prima avea un efectiv de 1000 oameni, iar celelalte cate 500 ostasi. Comanda legiunii era incredintata unui legatus numit de imparat din ordinul senatorial, ajutat de 6 tribuni (tribuni latidavi). 

            Efectivul trupelor auxiliare a fost ridicat la nivelul legiunilor. Ele se compuneau din unitati independente formate din 500 si 1000 oameni, unele fiind peditatae, de infanterie (cohortes), altele equitatae, de cavalerie (alae). Recrutarea lor se facea din neamurile peregrine din cuprinsul imperiului, specializate in manuirea anumitor arme (arcasi, prastiasi).

            Garnizoana Romei constituia trupa de elita si 'divizia de garda', o inovatie a lui Augustus. Existau 9 cohorte pretoriene, cu efectiv total de 9000 soldati, trei cohorte urbane (3000 ostasi) cu functii politienesti si 7 cohorte de pompieri, vigiles (7000 soldati).

            Flota maritima constituia arma ce detinea un rol defensiv minim in Mediterana, ajunsa mare nostrum. Echipajele ei se compuneau mai ales din liberti si sclavi. Baze navale mai importante erau la Ravenna si Misenum (langa Neapole).

            Sub Augustus, efectivul total al armatei permanente se ridica la 300.000-350.000 luptatori. Aceste efective uriase reprezentau o grea sarcina financiara pentru stat. Augustus a creat o armata disciplinata, bine inarmata si instruita. Pentru o perioada aceasta nu a avut veleitati politice. Peste o jumatate de secol insa, spiritul militar, de casta, a renascut. La inceput garda pretoriana a sprijinit urcarea pe tron a unor imparati (Claudius, Nero). Mai tarziu, acest 'secret al domniei' se va deplasa pe frontiere unde legiunile din unele provincii vor proclama imparati pe comandantii lor (Galba, Vitellius, Vespasianus).

            2. Politica externa

            Cat priveste politica externa a lui Augustus ea fost axata teoretic pe principiul defensiv, cu toate ca acesta a adus sub stapanirea Romei intinse teritorii. O asemenea mentalitate se reflecta in opera lui Titus Livius, dupa care romanii au cucerit lumea ('lumea locuita' sau civilizata - oikouméne in acceptiunea anticilor) ca o masura de autoaparare.

            Pentru noul regim armata garanta Pax Augusta. Cand Augustus isi putea atinge scopurile prin mijloace diplomatice, era preferata aceasta metoda. Augustus a mentinut totusi o anumita politica ofensiva pentru a da statului roman spre nord, la Rin si Dunare, granite naturale si stabile. De asemenea, atacurile unor neamuri barbare l-au silit pe Augustus sa organizeze unele expeditii de amploare.

            Augustus a desavarsit cucerirea Hispaniei, a Illyriei si a anexat Noricum, Raetia si Vindelicia. In timpul domniei sale, Drusus Germanicus si Tiberius au intreprins lungi campanii in Germania, soldate insa, cu exceptia anexarii Noricumului si a cuceririi Pannoniei, fara rezultate durabile. Cuceririle lui Augustus urmareau in primul rand securitatea frontierelor naturale ale Imperiului. Incepand cu Augustus, Roma a adoptat o politica externa fundamental defensiva, limitandu-se la ocrotirea frontierelor naturale: marea, Rinul si Dunarea la nord, muntii Asiei Mici si Eufratul la est, desertul la sud.

            Actiuni militare, dure si indelungate, sunt purtate in Gallia (38, 30-29 i.Chr.) pentru supunerea aquitanilor si lichidarea tribului salassilor. Apoi, Augustus reorganizeaza Gallia, impartind-o in trei provincii (Aquitania, Lugdunensis si Belgica).

            Deoarece Rinul nu constituia un hotar defensiv sigur pentru Gallia, ea era mereu atacata de triburile germanice adapostite de codrii de pe malul opus. Pentru a crea o zona de protectie, Augustus concepuse extinderea frontierelor Imperiului pana la Elba. Infrangerea legiunilor lui Varrus in Padurea Teutoburgica (anul 9 d.Chr.) a stopat elanul cuceritorilor.

            Pentru intarirea frontierei romane, pe cursul Rinului au fost cantonate 8 legiuni si multe corpuri auxiliare, si au fost create doua provincii in estul Galliei: Germania Superior si Germania Inferior.

            In Orient, Augustus obtine un remarcabil succes diplomatic, cand determina (20 i.Chr.), pe Phrates IV, regele partilor, sa restituie stindardele si prada luata lui Crassus. Marul discordiei dintre cele doua imperii il constituia Armenia, asupra caruia fiecare incerca sa-si impuna protectoratul. Aici sunt instalati regi subordonati Romei. De asemenea, granita de pe Eufrat cu partii, marii dusmani ai Romei, a fost fortificata.

 

            3. Edificiul social al lui Augustus

            Pax Augusta pretindea sa aduca liniste si stabilitate pentru toate clasele sociale in randul carora razboaiele civile au produs puternice perturbari. Augustus a inteles sa pastreze vechea ierarhie sociala si sa consolideze pozitiile aristocratiei, a carei misiune era de a 'conserva adevarata romanitate'. Prin decretarea a o serie de legi se urmarea consolidarea familiei; cea privind obligativitatea casatoriei impunea matrimoniul pentru toti barbatii pana la 60 de ani si pentru femei pana la 50 de ani. Senatorii nu puteau contracta casatorii cu fiicele libertilor.

            Cu toate ca-i fusese ostil, Augustus a cautat sa-si apropie si sa sprijine prin onoruri si daruri ordinul senatorial. Multe din gintele nobile au disparut in timpul razboaielor civile sau au fost atinse din cauza slabei natalitati. In cadrul ordinului au fost promovati multi hominis novi, fideli tronului. A eliminat peste 200 senatori, in locul lor a promovat elemente plebeiene aristocratice.    

            Principatul a asigurat ordinului ecvestru o infloritoare situatie economica si politica. Numarul componentilor acestui ordin a fost marit prin inscrierea in randul lui a elementelor bogate din provincii si a unor ofiteri destoinici.

            Plebea Romei nu se mai gandea la drepturile ei politice de odinioara, ci doar la asigurarea starii ei materiale si la distractii. Din testamentul lui Augustus rezulta marele efort depus pentru asigurarea hranei si a spectacolele necesare celor 200.000 de suflete de plebei (1/3 din populatia Romei) care traiau pe socoteala statului. Prin politica sa de 'panem et circenses', Augustus a reusit sa inlature plebea din activitatea politica.

            4. Viata in Italia si provincii sub domnia lui Augustus

            Activitatea administrativa avea in vedere atat Roma, cat si Italia si provinciile. De nevoile Romei, in afara de cei trei prefecti (ai orasului, annonei si pompierilor), se mai ingrijeau trei comisii edilitare instituite de imparat: cea  'a apelor' (cura aquorum), a 'edificiilor publice, religioase sau laice' si a domeniilor (cura viarum). Orasul a fost impartit in 14 sectoare, denumite regiones.

            Italia ramane o regiune agricola (Italia nordica producatoare de cereale, cea centrala (Etruria, Latium, Campania), mai favorabila dezvoltarii mestesugurilor si sudica, cunoscuta prin cresterea vitelor, productia de vin si de untdelemn. Italia reprezenta spatiul privilegiat al imperiului, spre care se canalizau din afara imense cantitati de marfuri si sume de bani.

            Fiscalitarea, in comparatie cu cea din provincii, nu era prea aspra deoarece italicii beneficiau de asa-zisul ius Italicum, adica nu plateau impozitele funciare, ci numai cele indirecte.

            In sedinta senatului din 13 ian. 27 i.Chr., pentru timp de trei secole, provinciile au fost impartite in senatoriale si imperiale. Zece provincii, vechi si pacificate, au fost atribuite administrarii senatului, iar 12 imparatului, ultimele fiind cele mai bogate si importante. Guvernatorii din provinciile senatorile erau numiti de senat, cu consimtamantul imparatului, dintre elementele senatoriale, avand doar atributii civile si juridice deoarece nu dispuneau de armate. In provinciile sale, imparatul trimitea guvernatori de rang consular sau pretorian care preluau, ca delegati ai lui (legati Augusti pro praetore) si comanda armatelor. Dintre provincii, Africa era un adevarat granar al Romei, Spania era recunoscuta prin agricultura, vinuri, uleiuri de masline si minerit (arama, aur, argint, cositor), Gallia prin productia viticola, ceramica de lux, cereale. In Orient, Siria era renumita pentru tesaturile vopsite cu purpura, matasuri, parfumuri, bijuterii. Marfurile de lux erau aduse pana acolo din India si China, cu ajutorul caravanelor.

            Noul regim politic a marit plata cheltuielilor statului in ce priveste plata functionarilor, soldele armatei, nevoile curtii. Bugetul se constituia, in principal, prin impozitele varsate de provincii. S-a generalizat stipendium, format din tributum soli (impozit funciar) si tributum capitis, platit de cei ce nu aveau proprietati. Alaturi de aceste impozite directe, mari venituri aduceau cele indirecte, denumite vectigalia (de la saline, mine, vami). Nevoile bugetului l-au silit pe imparat sa introduca unele noi impozite: cel de 5% pentru mosteniri, cel de 5% incasat pentru vanzari de sclavi si cel de 1% perceput la vanzarea unor marfuri.

            Augustus a ameliorat si sistemul de centralizare a veniturilor in tezaurul public. In timpul republicii era un aerarium Saturni, pastrat sub ingrijirea senatului in subsolul templului zeului Saturn. Alaturi de acesta, a creat si fiscus, casa imperiala, unde se depuneau veniturile din provinciile imperiale. Un tezaur contabilizat aparte era cel militar (aerarium militare), necesar nevoilor armatei si alimentat din impozitele incasate pe mosteniri si pe vanzari de marfuri, sclavi. Imparatul mai incasa insemnate sume de pe domeniile palatului, venituri personale ce se depuneau intr-un tezaur al sau, denumit patrimonium Caesaris.

            5. Secolul de aur al culturii romane

            In ceea ce priveste cultura si arta, epoca lui Augustus, epoca 'de aur' a culturii latine, a ramas in constiinta umanitatii, alaturi de secolul lui Pericle la Atena, ca una ce a ilustrat spiritul clasic, sub toate aspectele sale. Acum s-a ajuns la o cultura unitara, cu note de originalitate, care-si pastreaza si azi o valoare universala. Miscarea culturala s-a axat pe doua puncte din programul de guvernare: proslavirea traditiilor romane si propaganda pentru noul regim politic, luand nastere o ideologie imperiala.

            Acest dublu tel se observa in primul rand in domeniul religios. Din ratiuni politice, corelate cu necesitatea restaurarii moravurilor traditionale si vechilor valori, Augustus se straduieste sa reactivezea vechile traditii religioase, in paralel cu respingerea cultelor neromane. Lealitatea fata de stat era strans legata de cea fata de imparat, iar cultul imperial devine un element dominant al religiei romane. Cultul imperial, asocial celui al zeitei Roma, marca neta distinctie dintre imparat si supusi. Acest cult s-a impus mai repede in provinciile orientale (Pergam,Ephes, Nicomedia), unde traditia de sanctificare a carmuitorului era mai puternica. Destul de curand, cultul lui Augustus, cu unele mutatii, s-a impus si in provinciile occidentale. Deoarece Roma si aristocratia romana priveau cu ostilitate cultul imperial, acesta a fost asociat cu al Romei, iar templele lor incep a fi ingrijite de colegii de preoti oficiali (augustali). Cultul imperial in Italia si la Roma a fost dirijat catre adorarea genius-ului imparatului (genius imperatoris, genius Augusti). Cultul larilor (Lares Augusti) a fost pus in legatura cu imparatul si casa sa. Templul Romei si al lui Augustus din fiecare provincie au devenit apoi locul de adunare al reprezentantilor oraselor pentru oficierea cultului imperial.

            Literatura si arta romana s-au implinit in epoca Principatului. Principele a reusit sa-i coopteze pe poeti si prozatori (Vergilius, Horatius, Propertius) ca sustinatori ai regimului imperial. Corespunzator idealurilor principatului, ideologia augustana proclama superioritatea Romei, constiinta misiunii sale divine, reinvierea religiei si moralei stramosesti, a vechilor virtuti romane. In aceste conditii, de valorificare constienta a trecutului in vederea constituirii unei noi realitati, arta si cultura devin o adevarata preocupare de stat. Este intreprinsa o vasta actiune de infrumusetare a oraselor, in primul rand al Romei, se construiesc noi temple, teatre, amfiteatre, circuri, bai. Dintre acestea, Ara Pacis Augustae constituie principalul monument al ideologiei augustane. Prin el se afirma ca Augustus, in calitatea sa de Princeps, este purtatorul mostenirii istorice a poporului roman si posesorul insusirilor morale cerute. 

            In epoca lui Augustus se poate vorbi in domeniul artei de un stil clasic roman, realizat prin contopirea armonioasa a vechilor modele traditionale italice cu elemente rafinate de arta elenistica.

            6. Problema succesiunii. Moartea lui Augustus

            Construind Principatul, Augustus a trebuit sa urmareasca si succesiunea la tron. Dintr-un edict imperial, Suetonius reproduce declaratiile lui Augustus: 'Doresc ca sa fiu numit autorul celui mai bun stat si, murind, sa duc cu mine speranta ca temeliile statului pe care le-am pus vor ramane puternic asezate'. Neavand urmasi directi, formula juridica pe care a gasit-o a fost aceea de a-si asocia un coregent, investit cu o parte din puterile militare (imperium proconsulare) si civile (tribunicia potestas) ale principelui. Complicatiile deosebite care s-au ivit sunt datorate intrigilor malefice ale sotiei sale, Livia[2]. Primul candidat la succesiunea lui a fost Marcellus, unul din fiii sorei sale Octavia si sot al fiicei sale Iulia. Acesta disparand de tanar, Augustus si-a pus sperantele in Gaius si Lucius, nepotii proveniti din urmatoarea casatorie a Iuliei cu Agrippa, care insa au murit de tineri. Astfel, s-a ajuns la adoptia in anul 4 d.Chr. a fiului vitreg, Tiberius, provenit din prima casatorie a sotiei sale, Livia, cu Tiberius Claudius Nero. Dorind sa aiba un mostenitor din neamul sau, Augustus l-a obligat pe Tiberius sa o ia de sotie pe Iulia si sa-l adopte pe Germanicus, nepot din partea fratelui sau Drusus.

            Senatul i-a decernat lui Tiberius puterea tribuniciana impreuna cu imperium-ul proconsular, iar pentru a i se consemna noua pozitie, efigia sa, a fost batuta pe monede, constituind dovada sigura ca acesta devenise asociat la domnie.

            La moartea sa (Nola, 19 aug. 14 d.Chr.), lui Augustus i s-au organizat funeralii fastuoase, cu mari onoruri, parazi si discursuri rostite de Tiberius si fiul acestuia, Drusus. Senatul i-a decernat apoteoza si un templu.

*

            Caracterizarea vietii si domniei lui Augustus a cunoscut in antichitate, ca si azi, puncte de vedere divergente. O judecata dreapta asupra primului imparat al Romei trebuie facuta in functie de evenimentele pe care le-a parcurs. Din ele Augustus a invatat prudenta, nevoia de a-si alege colaboratori, iscusinta pana la siretenie si cruzimea sau intransigenta in unele momente. Augustus nu a ezitat sa se alieze cu elemente patriciene pentru a-si atinge scopul. Desi ca sef de osti a fost mediocru, perspicacitatea si iscusinta l-au ajutat sa se strecoare prin paienjenisul razboaielor civile, sa potoleasca revoltele soldatilor si pretentiile plebei. A depasit toate acestea uzand de o singura arma - prudenta politica, dublata de o parada de legalitate. Faptele l-au trecut in legendele antichitatii si evului mediu ca un erou de epopee, legat in unele povestiri si de aparitia crestinismului.   



[1]. Titlui de Princeps senatus, termen consacrat, desemna in traditia romana pe cel mai in varsta si mai distins dintre senatori, considerat ca lider al corpului deliberativ al statului roman, care avea dreptul de a vota primul.

[2]. Caracterizata de Tacitus ca fiind 'ca mama, blestem al Imperiului; ca mastera, blestem al casei Cezarilor' (Annales I. 10).



Istorie



Texte istorice referitoare la continuturile din programa pentru Lucrarea scrisa semestriala
Edmund Burke (1729-1797) - Reflectii asupra revolutiei din Franta
REVOLUTIA FRANCEZA
AL DOILEA RAZBOI MONDIAL - ANGLIA
ORGANIZAREA PRINCIPATULUI TRASILVANEAN DEPENDENT DE TURCIA
GUVERNAREA PERSONALA A LUI GEORGE AL III LEA. PIERDEREA COLONIILOR AMERICANE
INSULELE CICLADE
TARILE ROMANE SI PROBLEMA ORIENTALA
Operatiunea leul de mare
Militarismul japonez











 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate