Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
ğ PRIMUL RAZBOI CIVIL - ANGLIA


PRIMUL RAZBOI CIVIL - ANGLIA




PRIMUL RAZBOI CIVIL - ANGLIA

I. Venise timpul ca fiecare englez sa opteze pen­tru una din tabere. Or, cea mai mare parte dintre ei n‑ar fi dorit sa opteze. Aceasta revolutie nu era ca acele valuri adanc rascolitoare care ridica masele. Ea aducea mai curand vrajba in sanul claselor decat le ridica una impotriva alteia216; treizeci de pair‑i ramasesera la Westminster; optzeci il urmasera pe rege; douazeci ramaneau neutri. Ca si pair‑ii, squire‑ii si yeomen‑ii erau impartiti si ei intre cele doua armate. Londra, oras rebel si protestant, se arata favorabila parlamentului, dar orasele‑sedii ale diocezelor erau in favoarea episcopilor lor, deci in favoarea regelui. Cat despre tarani, multi dintre ei ramaneau indiferenti. 'Putin le pasa sub ce guver­nare traiesc, numai sa poata ara si merge la piata'. In unele comitate, puritanii si anglicanii, regalistii si parlamentarii semnau pacte de neutralitate. Mai tarziu, cand sovaitorii vor constata ca cele doua tabere ii tin de rau pe neutri, vor lua si ei, in sila, pozitie pentru una sau alta din parti. Uneori un sin­gur squire hotarat antreneaza pe toti gentilomii din vecinatatea sa. Arendasii ii urmau pe seniorii lor. Petrecaretii tineau cu regele pentru ca puritanii re­prezentau austeritatea; oamenii apartinand dife­ritelor secte erau in favoarea parlamentului pentru ca sperau (in mod gresit) ca le va asigura libertatea religioasa. Se poate spune ca Nordul catolic si Ves­tul erau mai curand alaturi de rege, Sudul si Estul alaturi de parlament, dar frontierele acestea nu au fost niciodata bine delimitate. Nici un moment tabe­rele in lupta n‑au depasit a patruzecea parte din populatia tarii, si in bataliile cele mai importante din timpul razboiului civil au fost cel mult doua zeci de mii de combatanti de fiecare parte.




II. Ar putea starni mirarea ca o tara care in alte imprejurari fusese framantata de patimi atat de pu­ternice se arata aproape apatica in aceasta epoca re­volutionara. Dar in 1641 doctrinele si intentiile celor doua partide erau confuze. Nimeni din tabara parla­mentara nu dorea, la inceputul razboiului, sa-l do­boare pe Carol Stuart. Nimeni nu‑si imagina ca ar fi posibil sa se lipseasca de el. Parlamentul voia nu­mai sa se asigure de persoana regelui si sa-l des­parta de sfetnicii sai rai. Essex, general al armatelor parlamentare, recomanda trupelor sale sa fie pru­dente, caci, spunea el, 'un rege invins ramane tot rege, dar noi, daca vom fi invinsi, nu vom fi decat niste razvratiti si niste tradatori'. Ideea despre caracterul sacru al regalitatii, pe care secole de‑a randul de respect fata de ea o intiparisera in mintile oamenilor, ramanea intacta. Cand, la inceputul raz­boiului, regele 'ridica stindardul sau' aproape de Nottingham, aceasta ceremonie simbolica a miscat inimile multora care, in sinea lor, dadeau dreptate parlamentului.

III. Si, totusi, scena esuase. Ploua. Carol, pedant si maniac, asa cum erau toti din familia Stuart, il corecta mereu pe crainicul care citea proclamatia. Vantul pravalise stindardul in noroi. Oricum insa, era drapelul regelui. Vazandu-l, multi se gandeau, ca sir Edmund Verney, ca, oricat ar fi ei de partea Bibliei si a pariamentului, nu puteau parasi la ne­norocire un suveran de la care mancasera paine. Si astfel multi aparara din loialism o cauza care nu li se parea justa. Dintre cei neutri, unii erau de acord cu ideile politice ale parlamentarilor, dar nu voiau sa se atinga nimeni de cartea lor de rugaciuni; altii, adversari ai bisericii anglicane, tineau cu regele. Atata confuzie nu putea da nastere nici unui fel de entuziasm. In realitate, era vorba - in aceasta tara bogata si relativ fericita - nu atat de o adevarata revolutie, care e totdeauna provocata de mari tulburari economice, ci de ceea ce s‑ar chema astazi o lupta intre partide. In lipsa unui mecanism constitutional, dezbaterea parlamentara lua forma unei batalii corp la corp. Vor trebui sa vina calamitatile unui razboi civil pentru a da nas­tere tolerantei politice, asa cum in alte tari, erorile persecutiilor vor impune toleranta religioasa.

IV. Iau parte activa la razboi - in ambele ta­bere - cei mai buni oameni ai natiunii. Astfel ca lupta va fi destul de umana. Bataliile vor fi sangeroase, pentru ca soldatii sunt viteji, dar prizonierii, in afara de irlandezi si preotii catolici, vor fi bine tratati. Fiecare din cele doua tabere se lauda ca este o armata crestina. Inainte de intrarea in lupta, fiecare comandant ordona sa se faca o slujba re­ligioasa. Si o parte si cealalta ii reproseaza adver­sarului pacatele sale. 'In armata noastra - spune un regalist - se comit doar pacate omenesti: ne place vinul, ne plac femeile; pe cind voi aveti pacate diavolesti: spiritul orgolios si razvratirea'. Daca vitejia si credinta luptatorilor erau fara margini, in schimb stiinta lor militara era, cel putin la inceput, mediocra. Indelunga perioada de pace de sub domnia dinastiei Tudor a facut sa fie uitata arta razboiului. Unii sefi de armata, ca nepotul lui Carol, Rupert, fiul electorului palatin, mare cavaler, dar prost tactician, au avut sarcini de comanda pe continent. Altii, ca un oarecare Oliver Cromwell din armata puritana, au citit doar lucrari de stra­tegie. Cei mai multi se arunca in lupta la noroc. Serviciile de informare merg atat de prost incat armatele abia de reusesc sa se intalneasca. La in­ceput Carol avea un plan, acela de a inconjura Londra; parlamentul n‑are nici unul, in afara doar de a-l prinde pe rege viu.

V. Si in acest razboi cavaleria se dovedi a fi arma decisiva; ea constituia aproximativ doua treimi din numarul ostenilor. Pedestrimea era for­mata din sulitasi si muschetari, acestia din urma foarte vulnerabili la atacul cavaleriei pe flancuri, pentru ca, nefiind inca inventate nici baionetele, nici pustile cu repetitie, dupa ce‑si trageau salvele, ramaneau pur si simplu dezarmati. Tactica musche­tarilor consta in a se pune la adapost intr‑un careu format de sulitasi, pentru a‑si putea reincarca ar­mele; dar neavand totdeauna timpul trebuincios pentru aceasta, ajungeau sfartecati de sabii. Rupert, cel dintai, organiza temeinice sarje de cavaleristi cu sabiile in maini. Dar, Rupert, prea indraznet, ne­glija restul armatei; sarjele erau victorioase, dar bataliile pierdute. In tot timpul campaniei, parla­mentul, sprijinit de negustorii din Londra, avea avantajul ca incasa usor impozitele. Era si stapan pe mare; marinarii protestanti ramasesera cu ura impotriva Spaniei, impotriva absolutismului si a cavalerilor; ei inlesnira rebelilor sa mentina lega­tura cu continentul, ceea ce a salvat comertul lon­donez si incasarile vamilor.





VI. Inceputul razboiului s‑a aratat favorabil regelui, care, in urma unei batalii indecise, la Edgehill, a putut concentra trei armate impotriva Londrei. Tinut in sah, s-a repliat spre Oxford, din care si‑a facut capitala si ale carui colegii gotice s‑au umplut de doamne frumoase si cavaleri cu plete lungi. Intrigile amoroase din tabara regala se ames­tecau cu intrigile dintre partide si, ca o reactie im­potriva austeritatii puritane, era la mare cinste curtoazia. Daca ar fi avut bani si daca ar fi dus o politica mai sincera, Carol ar fi putut invinge. Dar el incerca sa negocieze in acelasi timp si cu sco­tienii, si cu Franta (prin intermediul reginei, care a trebuit, dupa o nastere dureroasa, sa plece pe con­tinent), si cu parlamentul. Ofertele sale contradic­torii sfarsira prin a convinge de reaua sa credinta pe toti acei carora li se adresau. Totusi, existenta unor mari discordii intre adversari ii usura ma­nevrele. Parlamentul incerca, asa cum facuse si regele, sa obtina sprijinul scotienilor, dar acestia consimteau numai cu conditia ca Anglia sa devina presbiteriana. Carol nu putuse accepta pentru ca era anglican convins; parlamentul sovaia si el, pentru ca cei mai buni soldati ai sai erau independenti si cereau libertatea cultelor. Totusi, parlamentul, ca sa‑si asigure victoria, sfarsi prin a semna in 1643 Covenant‑ul, acceptand riscul de a vedea o armata presbiteriana instalata langa zidurile Londrei. In ce priveste chestiunea religioasa, facuse cateva re­zerve. Se angaja sa reformeze biserica Angliei 'dupa pilda celor mai bune biserici reformate', - ceea ce era o promisiune de democratie presbiteriana, dar si dupa 'cuvantul Domnului', ceea ce permitea, la rigoare, autorizarea sectelor. Alianta cu scotienii i‑a adus parlamentului, in 1644, victoria de la Marston Moor, langa York. Pym murise inainte de batalie si fusese inmormantat la abatia de la Westrninster.

VII. Cel mai bun soldat de la Marston Moor a fost un om nou: Oliver Cromwell, mic squire din Huntingdon, varul lui Hampden si, ca si el, puritan din adolescenta. Dar daca credinta religioasa a lui Cromwell era tot atat de profunda ca aceea a lui Hampden, era insa mai putin senina. Melancolic, prada cosmarurilor, o, buna parte a vietii lui se scurgea in stari de comuniune mistica. Se lasa in voia emotiilor mai mult decat un englez obisnuit si‑i vedeai deseori lacrimi in ochi. Cand era vorba sa‑si apere credinta, Cromwell putea sa fie dur, dar era de o blandete nemarginita fata de acei bieti crestini care nu cereau altceva decat sa traiasca in deplina curatenie sufleteasca. De multe ori, in preajma unei mari batalii sau a unei importante hotarari, a fost vazut fugind de oameni, inchizandu‑se undeva cu Biblia in mana si rugandu‑se vreme indelungata. Limbajul sfintei carti devenise stilul lui firesc. A trait in 'tara ferigilor', prin tinuturi mlastinoase, aproape tot asa de pustii ca si acela in care s‑a format Mahomet. Impartasea monoteismul, simplitatea doctrinei si vointa implacabila a profe­tului musulman. Deputat in parlamentul din anul 1628 si puritan pasionat, la inceputul razboiului civil a recrutat printre vecinii sai o mica trupa de cala­reti. Ostean realist, recunoscuse superioritatea cava­leriei regale si necesitatea, in cazul cand armata parlamentului voia sa iasa invingatoare, de a o re­cruta dintre soldatii devotati cauzei si nu dintre mer­cenari sau insi nepasatori. 'Un numar mic de oa­meni cinstiti valoreaza mai mult decat o multime', gandea el. Voia un batalion sacru, o trupa de soc, analoga cu 'cei trei sute ai lui Ghedeon'217.

VIII. Pentru sufletul chinuit al lui Oliver Crom­well anii de razboi au fost ani destul de fericiti. In actiune si‑a aflat pacea spiritului. Obsedat de ideea de a crea o armata model, a recrutat paisprezece escadroane, in tolal o mie si o suta de oameni 'dupa pofta inimii sale, oameni strans uniti intre ei printr‑o disciplina comuna o companie sensibila ca un instrument de muzica la dorintele comandan­tului ei'. Cromwell nu le cerea sa fie presbiterieni si nici macar puritani. 'Statul, cand isi alege sluj­basii, nu se preocupa de parerile lor. Daca sunt hotarati sa-l slujeasca in mod devotat, e de ajuns' spunea el. La alegerea ofiterilor sai nu tinea seama de originea lor. 'Imi place mai mult un capitan prost imbracat, dar care stie pentru ce se lupta, decat ceea ce voi numiti un gentilom si care nu‑i bun de nimic altceva''. Tuturor le impunea cea mai stricta disciplina, nu numai pe campul de bataie, ci si in timpul odihnei. In detasamentul 'coastelor de fier' (Ironsides) ale lui Cromwell nu se jucau carti, nici nu se bea. Astfel ca populatia satelor ii privea cum sosesc fara sa se teama de ei. Cromwell se desfata privind aceasta trupa disciplinata. 'Am o companie incantatoare (lovely) - scria el -; daca ati cunoaste‑o, ati respecta‑o'. Oamenii lui Crom­well joaca in armatele parlamentului rolul 'parti­dului' in regimurile autoritare ale timpului nos­tru218.




IX. Cu cat razboiul dura mai mult, cu atat tara suferea mai crancen si devenea mai nerabdatoare. Cu cateva zile inainte de moarte, Pym, odinioara atat de popular, a fost huiduit de femeile din Lon­dra. Executarea lui Laud, asasinat cu forme legale ca si Strafford, l-a izolat si mai mult pe Carol de parlament. Daca nu urma o victorie rapida, militiile din Londra ar fi sfarsit prin a alunga din Westminster pe toti cei pe care ii protejasera atata vre­me. Dar pentru a obtine o victorie prompta parla­mentul avea nevoie de o armata care sa fie in in­tregime de valoarea 'coastelor de fier' ale lui Cromwell. Cromwell a avut curajul sa spuna parla­mentarilor, fara inconjur, ca armata lor nu va fi victorioasa decat in ziua cand vor renunta sa mai comande ei insisi trupele. Era nevoie de soldati, si nu de politicieni. Masura ceruta de Cromwell fu votata sub denumirea de Seif Denying Ordinance (Legea de renuntare voluntara) si fu creata o ar­mata dupa 'noul model' sub comanda lui sir Thomas Fairfax. Pe timp de pace, Fairfax fusese un ostas linistit si balbait, dar aprig in lupta si res­pectat de toti pentru loialitatea sa. De aci inainte plata trupelor avea sa fie regulata, armamentul omo­gen si uniforma stacojie obligatorie. Cromwell, desi lovit legalmente de propria sa ordonanta, a fost au­torizat printr‑o dispozitie speciala sa ramana loco­tenentul lui Fairfax.

X. 'Noul model' repurta asupra trupelor regale victoria decisiva de la Naseby (1645), in care Cromwell vazu mana lui Dumnezeu. In anul urmator Fair­fax porni impotriva Oxfordului, si Carol trebui sa fuga. Era sfarsitul rezistentei regale. In zadar regina ii scrise sa cumpere alianta scotiana cu pretul aban­donarii anglicanismului, el nu se putea decide. 'Sunt de doua ori mahnit pentru faptul de a fi in deza­cord cu tine, dar sper ca n‑ai sa mi‑o iei in nume de rau, cand vei intelege bine lucrurile, caci te asi­gur ca nu fac mare diferenta intre supunerea fata de o guvernare presbiteriana si supunerea fata de biserica Romei'. Cand, la 27 aprilie 1646, a parasit Oxfordul, primul sau gand a fost sa se duca la Lon­dra: 'Nu‑mi lipseste speranta ca voi putea atrage de partea mea fie pe presbiterieni, fie pe independenti si astfel sa scap de unii sau de altii si sa fiu din nou realmente rege'. Scrisoarea exprima pe de‑a‑ntregul caracterul lui Carol, amestecul sau de eroism si naiva duplicitate. Ce‑i pasa lui daca‑i in­sela in acelasi timp si pe presbiterieni si pe inde­pendenti? Ii dispretuia deopotriva si pe unii si pe altii. In ultima clipa s‑a rasgandit si s‑a decis sa se predea in mainile scotienilor.



216 Afirmatia nu este intru totul exacta, iar argumen­tele care urineaza dovedesc faptul ca denumirea unor cate­gorii sociale nu mai acoperea o realitate concreta, ca in interiorul acestor categorii se produsese o diferentiere, ba­zata pe interese politice si sociale adverse.

217 Aluzie biblica.

218  Tentatia de a arunca o sageata la adresa regimu­rilor totalitare existente in Germania si Italia la data re­dactarii acestei lucrari il face pe Maurois sa alunece spre o comparatie nedreapta, deoarece grupul independentilor, Cromwell, si nucleul de armata revolutionara organizat de el reprezentau o forta ce exprima si servea cauza pro­gresului economic, social si politic al poporului englez; erau expresii ale vointei si aspiratiilor - mai mult sau mai putin constiente - ale majoritatii poporului.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




RELATIILE INTERNATIONALE IN SECOLUL AL XIX LEA - ANUL 1848 IN EUROPA
Descoperitori de noi spatii si culturi (secolele XV-XIX)
BUN VENIT IN GRECIA
Continuitatea Romanilor
DECLINUL LIBERALISMULUI - ANGLIA
ECLIPSA LIBERALISMULUI 1938-1989
Spatiul familial - spatiul privat
Formarea statelor feudale romanesti
CRETA
STATE NATIONALE SI MULTINATIONALE IN A DOUA JUMATATE A SEC