Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» MARELE RAZBOI - ANGLIA


MARELE RAZBOI - ANGLIA




MARELE RAZBOI - ANGLIA

I. La mijlocul secolului al XlX‑lea si pana prin 1890, un razboi pe viata si pe moarte intre Ger­mania si Anglia ar fi parut de neconceput. Aceste doua tari, care‑si aminteau cu placere de originea si religia lor comuna, nu aveau interese opuse; dinas­tiile lor erau unite prin cele mai stranse legaturi de familie. Rivala a Rusiei in Asia, a Frantei in Africa, Anglia nu intalnea in drumul sau, nicaieri in lume, vreo piedica din partea Germaniei. La inceputul se­colului al XX‑lea, situatia se schimba. Se ivise un nou suveran - dupa Filip al II‑lea, dupa Ludovic al XlV‑lea, dupa Napoleon - care aspira la hege­monia pe continent si dorea sa‑si faureasca o flota capabila sa infrunte flota engleza; o data mai mult politica 'echilibrului puterii' parea a cere Angliei sa se opuna unor astfel de pretentii. Intelegerea cu Franta, apoi cu Rusia, a devenit, incepand din 1905 o reactie defensiva, provocata de amenintarile ami­ralului Tirpitz. 'Trebuie sa punem mana pe triden­tul lui Neptun', spunea imparatul Germaniei. Ceea ce ii puse pe ganduri pe detinatorii de atunci ai tri­dentului.




II. Dar daca partidul conservator, amiralitatea si cativa liberali de geniu ca Winston Churchill presimteau traditionalul pericol, guvernul Angliei era pe atunci profund pacifist. Astfel ca nu i s‑a facut nici Frantei, nici Rusiei nici un fel de promisiune for­mala, pana in august 1914. Opinia publica, stapana, suverana a hotararilor britanice, n‑ar fi tolerat un razboi al carui motiv unic ar fi fost necesitatea de a pastra suprematia pe mare. Cauza imediata a raz­boiului din 1914 (un ultimatum austriac adresat Ser­biei, in urma asasinarii arhiducelui mostenitor) nu‑i putea emotiona pe alegatorii englezi. A trebuit ca germanii sa intre in Belgia, in pofida tratatelor de neutralitate, pentru a declansa acel val sentimental care, umfland valul de realism, a ridicat aproape intreaga Anglie in picioare. De altminterea, chiar daca Germania ar fi respectat neutralitatea Belgiei, Anglia tot s‑ar fi vazut silita sa intre in razboi, dar ceva mai tarziu. Cu toate ca nu‑si luase nici un an­gajament direct fata de Franta, multi barbati de stat englezi erau de parere ca nici onoarea, nici securitatea propriei lor tari nu ingaduiau sa lase ca Franta sa fie zdrobita. Cu atat mai putin puteau to­lera ceea ce niciodata Wilhelm de Orania sau Pitt n‑ar fi permis: prezenta Germaniei la Anvers si la Calais. Asquith, primul ministru, si Grey, ministrul afacerilor externe, erau hotarati sa‑si dea demisia in cazul in care Anglia ar fi ramas neutra. Violarea de catre Germania a frontierei belgiene, la 4 august, determina trimiterea unui ultimatum la Berlin.

III. Desi se regasesc in marele razboi anumite ca­racteristici ale razboaielor continentale sustinute de Anglia in trecut - politia marilor, coalitie conti­nentala, subsidii pentru aliati si, la inceput, trimi­terea unui mic corp expeditionar in Flandra -, sunt insa si trasaturi noi: a) Pentru prima oara for­tele mobilizate erau atat de numeroase si pericolul atat de grav incat Anglia insasi, impotriva tuturor traditiilor sale, trebui sa recurga la recrutare. Masa cetatenilor britanici, pana atunci adapostita in spa­tele soldatilor de profesie, suporta greu calamitatile razboiului; b) Pentru prima oara, deasemenea, sub­marinul era sa vina de hac rezistentei engleze. Flota asigurase fara greutate transportul corpului expedi­tionar, dar numarul si raza de actiune a submari­nelor germane cresteau din ce in ce mai mult. In 1914 existau in lume aproape opt mii de vase co­merciale de cursa lunga, dintre care patru mii erau engleze. Din 1914 pana in 1918, Germania scufunda cinci mii. Din douazeci de milioane de tone, opt milioane ajunsera pe fundul oceanului. La inceput santierele de constructie inlocuira destul de usor pierderile; incepand din 1917, ritmul torpilarilor se accelera si depasi ritmul inlocuirilor. Daca nu s‑ar fi gasit un remediu, aliatii ar fi fost la pamant cam prin luna august 1917 din lipsa de transporturi.

IV. Aceasta situatie, cunoscuta de germani, i‑a determinat sa torpileze vasele, chiar neutre, cu ris­cul de a sili Statele Unite sa se alature aliatilor, ceea ce s‑a si intamplat in 1917. Razboiul submarin a fost anihilat: prin organizare de convoaie aparate de torpiloare; prin folosirea navelor de razboi ca­muflate in vase comerciale in scopul distrugerii submarinelor; prin blocarea porturilor belgiene, care serveau de baze germanilor. In 1918 amenintarea submarinelor fusese atat de bine inlaturata incat transportul a patruzeci si doua de divizii ale Sta­telor Unite s‑a soldat cu o pierdere totala de doua sute de oameni. Cu toate ca singura mare batalie navala din timpul razboiului, aceea din apele Iutlandei, a ramas indecisa, se poate spune ca Anglia si‑a pastrat suprematia pe mare in timpul razboiului din 1914 deoarece flota germana, in afara de cateva remarcabile ispravi ale unor vase izolate, n‑a putut parasi porturile. Fara flota britanica aprovizionarea aliatilor ar fi fost imposibila.

V. Primul obiectiv fixat de guvernul englez corpu­lui sau expeditionar a fost apararea porturilor de la Canalul Manecii si Marea Nordului. Dar obiectivul nu a putut fi atins decat in mod imperfect, deoarece germanii au cucerit Anvers, Ostende si Zeebrugge; prin batalia de la Ypres, insa, Calais si Boulogne au fost salvate. Cand frontul occidental a fost in intre­gime brazdat de liniile continue ale transeelor, de la mare pana la frontiera elvetiana, multe spirite judicioase, atat din Anglia cat si din Franta, intervenira cu sfaturile lor de a se ocoli aceasta linie, efortul militar urmand a se indrepta in alta parte. Unii sugerau Salonicul si o viguroasa campanie in Balcani, care ar ralia la cauza aliatilor unele po­poare sovaielnice, precum grecii, bulgarii si turcii; altii propuneau o debarcare in Dardanele, pentru a forta trecerea prin stramtori si a aproviziona Rusia. Fu acceptata ideea acestora din urma, dar, cu toate eforturile eroice si imensele pierderi de nave si oa­meni, peninsula Gallipoli nu putu fi cucerita. Pu­terile aliate trebuira sa revina la tactica sangeroasa a atacului frontal impotriva pozitiilor fortificate. Pentru a veni in ajutorul armatei franceze, atacata la Verdun, armata engleza dadu costisitoarea bata­lie de pe Somme. Pana in iunie 1918 rezultatul pe frontul occidental era indoielnic. Tancurile (sau ca­rele de asalt), care, folosite in masa, ar fi putut per­mite sa se obtina o rupere a frontului german, fura incercate prea devreme si intr‑un numar prea mic. Tancurile au fost inventia cea mai originala a razboiului si riposta eficace a trupelor de soc fata de progresul proiectilelor; ele sunt pentru infanteria moderna ceea ce fusese armura pentru razboiul din evul mediu. Un alt aspect al razboiului din 1914 a fost rolul cvadruplu pe care l-a avut aviatia: recu­noastere, bombardament, vanatoare, lupta directa impotriva infanteriei.





VI. Fermitatea tuturor popoarelor din imperiul britanic a fost de nezdruncinat. Angajamentele vo­luntare si apoi recrutarea au dat opt milioane de oameni. Toate dominioanele si India insasi venira in ajutorul metropolei. Numai Irlanda de Sud, care la inceputul razboiului paruse totusi impresionata de soarta Belgiei catolice, a fost victima, cel putin in parte, a propagandei germane. O rascoala la Dublin a trebuit sa fie reprimata, cu mari pierderi de am­bele parti. Partidul rebelilor (sau Sinn‑Fein) deveni mai tarziu partid de guvernamant in Irlanda. Costul razboiului, din 1914 pana in 1918, atinse aproape noua miliarde de lire, plus doua miliarde imprumu­tate aliatilor, in timp ce razboaiele napoleoniene n‑au costat, in douazeci si doi de ani, decat opt sute trei­zeci si unu de milioane de lire. Din aceste noua mi­liarde, patru au fost furnizate de impozitele per­cepute in timpul razboiului. Income‑tax s‑a ridicat la sase silingi pentru o lira; un impozit suplimentar asupra veniturilor mari putea atinge singur sase si­lingi. Curand alimentele trebuira sa fie rationalizate. Guvernul proceda cu mare grija pentru a impune restrictiile in egala masura si celor saraci si celor bogati. Sarcinile de razboi au fost repartizate mult mai just decat pe vremea lui Pitt; si libertatile publice, pe cat posibil, au fost respectate. Un popor unit sustinu acest razboi pana la victorie nu pentru ca i s‑ar fi impus de catre conducatori, ci pentru ca cetatenii sai il considerau un razboi drept.

VII. La inceput, armata se plangea, pe buna drep­tate, de lipsa de munitii. Razboiul era inainte de toate un razboi de artilerie si nici unul dintre po­poarele beligerante (in afara poate de Germania) nu era pregatit. Intre French, comandantul corpului expeditionar, si Kitchener, ministrul de razboi, re­latiile devenira dificile. Un cabinet de coalitie atri­bui Ministerul Munitiilor lui Lloyd George, care. cu ocazia unei noi remanieri, fu numit prim‑ministru. Conducerea razboiului fu incredintata unui ca­binet de razboi compus din cinci membri, un fel de Directorat executiv, pe care-l prezida Lloyd George. Fu de asemenea convocat un cabinet de razboi 'imperial', alcatuit din prim‑ministrii dominioanelor si Indiei. Aceste institutii de razboi dis­parura o data cu restabilirea pacii.

VIII. Forta Germaniei si curajul armatelor sale apar in mod clar daca se observa ca in 1918, dupa patru ani de razboi impotriva unei coalitii europene, Germania era departe de a fi invinsa. Poate ca nici n‑ar fi fost daca nu interveneau Statele Unite. Printr‑un atac indreptat impotriva punctului de su­dura al armatelor franceze cu cele engleze, coman­damentului german nu i‑a lipsit mult, in martie 1918, pentru a separa aceste armate una de alta si a‑i impinge pe englezi spre mare. La 26 martie 1918, la Doullens, maresalul Foch fu numit comandant suprem al armatelor aliate. Atacurile germane con­tinuau sa fie redutabile, dar sosirea rapida a divi­ziilor americane avea sa permita redresarea aliatilor si formarea unor importante rezerve. Esecul atacului german din 18 iulie din Champagne (atac dejucat printr‑o manevra conceputa de Pétain, executata de Gouraud si inspirata de felul cum a procedat Wellington la Torres Vedras) si contraatacul lui Mangin la Villers‑Cotterêts (18 iulie 1918) marcheaza momentul in care 'speranta a trecut dintr‑o tabara in cealalta'. La 8 august incepu contraofensiva britanica, pornita de englezi, canadieni si australieni. Intre aceasta data si 11 noiembrie, data armistitiu­lui, care puse capat razboiului, marsul aliatilor fu continuu si victoriile lor neintrerupte. Infrangerea, apoi revolutia germana il silira pe imparatul Wilhelm sa se refugieze; el se adaposti in Olanda. Ma­rinarii din flota germana, primind ordin spre sfarsitul lui octombrie sa incerce o iesire disperata in larg, se rasculara. Decat sa predea vasele lor engle­zilor, ofiterii germani le scufundara la Scapa Flow. Englezii scapara de un cosmar: o flota rivala in Eu­ropa. Pentru Anglia acesta era obiectivul principal al razboiului. Ea atinsese si altele: Belgia si coasta Marii Nordului scapasera de orice amenintare; Mesopotamia, Palestina, coloniile germane din Africa fusesera cucerite de armatele sale sau ale aliatilor; sub diferite forme, aceste teritorii aveau sa fie de atunci incolo incorporate in imperiu sau sa graviteze in jurul lui.




IX. Era firesc ca o victorie atat de completa, dupa un razboi atat de greu, sa fi fost semnalul unei orgii 'de sovinism'. Alegerile care avura loc in An­glia dupa armistitiu se terminara printr‑o 'Camera kaki', aleasa pe baza unui program vindicativ. Ca­binetul britanic, adaugand la reparatiile daunelor pricinuite si contravaloarea pensiilor de razboi, a ridicat despagubirile cerute Germaniei la niste cifre absurde. Fu, de altfel, primul cabinet care promise parlamentului sau pedepsirea 'vinovatilor de razboi'. Pentru a determina popoarele sa indure suferintele ingrozitoare si pierderile inumane, toti sefii de gu­vern au trebuit sa atate spiritele pana la nebunie; nu le‑a fost insa usor sa le linisteasca. Pacea de la Versailles a fost, asadar, o pace nereusita[1]. Fran­tei, careia Lloyd George ii refuzase frontiera Rinului, i se propuse in schimb un tratat de alianta, care n‑a fost niciodata ratificat. Italia, fata de care s‑au luat angajamente precise in momentul intrarii ei in razboi, fu tratata de americani si de englezi cu o rea‑vointa vecina cu ostilitatea. In sfarsit, Germa­nia fu adusa la desperare printr‑un tratat 'prea bland in partea lui dura si prea dur in partea lui blanda'. Nu era acea pax britannica cu care se ter­minasera alte razboaie.



[1] Tratatul de la Versailles si celelalte tratate de la sfar‑situl primului razboi mondial sunt criticabile in multe punete. Ignorarea voita si completa a primului stat socialist - Rusia sovietica -, reparatiile de razboi stabilite la sume astrono­mice, nerealiste, si reimpartirea coloniilor intre invingatori sunt cateva exemple concrete. Desi unele cercuri burgheze occidentale au vorbit si mai vorbesc de 'balcanizarea' Eu­ropei, istoria si‑a spus definitiv cuvantul: statele nationale unitare, independente, suverane, sunt o realitate viabila si In masura in care autorii tratatelor din 1919-1920 au favori­zat constituirea sau desavarsirea construirii lor, ei nu pot fi condamnati pentru aceasta.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




De la Locarno la Pactul Briand - Kellogg. Esecul principiului asigurarii securitatii colective
REPUBLICA SI RESTAURATIA STUARTILOR
UN TEZAUR NATIONAL - GRECIA
DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA
ORGANIZAREA SOCIALA A AGRICULTURII IN EGIPTUL FARAONIC IN TIMPUL VECHIULUI REGAT(2650-2150 i.Hr)
Clasici si moderni
Mussolini si fascismul italian
ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI
DESAVARSIREA UNITATII NATIONALE A STATULUI ROMAN
MARELE RAZBOI - ANGLIA