Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Lupta antiotomana


Lupta antiotomana




LUPTA ANTIOTOMANA

Intr-un manuscris pastrat acum la Biblioteca Centrala Universitara, istoricul Fanus Bailesteanu face marturie scrisa unei sedinte ce a avut loc la 2 ianuarie 1992 la Manastirea Antim. Aceasta sedinta nu era altceva decat una a Comisiei sinodale condusa de I. P. S. Nestor, Mitropolitul Olteniei, insarcinata cu intocmirea referatelor privind viata si activitatea unor sfinti - decretati prin traditie de popor -, in vederea canonizarii lor. Pe prima pagina a acestui manuscris, istoricul noteaza: „Poporul lui Israel a dus lupte - lupte grele! – pentru a exista. Si poporul lui Stefan cel Mare a dus lupte. Lupte grele! Pentru a rezista. Si a rezistat gratie credintei (Sihastrul Daniil) si vitejiei (Voievodul Stefan, practic independentei lor.”*

Aceste cuvinte autorul le plaseaza in cadrul sedintei, ca fiind parte din interventia pe care Parintele Galeriu a avut-o in discutiile prilejuite atunci. De asemenea, domnul Fanus Bailesteanu noteaza si o parte din interventia academicianului preot profesor doctor Dumitru Staniloae: „Sa recunoastem, deschis, fara complexe, ca Stefan cel Mare a aparat crestinatatea Moldovei, a romanilor si pe cea a Europei [.] Faima sa a trecut dincolo de paginile cronicarilor nostri si cand Papa ii trimitea solie serioasa stia ca are de e sa multumeasca.”




Citind paginile istoriei lui Stefan si incercand o intoarcere in trecutul evocat de cronicari, oricine isi poate da seama de caracterul luptelor lui Stefan, de importanta pe care acesta o arata fiecarei lupte si de maniera crestina in care aborda luptele, incepand cu pregatirile pentru acestea si terminand cu multumirile aduse lui Dumnezeu la finele lor.

Nu poti vorbi de domnia lui Stefan cel Mare fara sa spui ca timp de 47 de ani sabia sa i-a stat mai mult afara din teaca, si vorbind despre luptele voievodului este neaparata nevoie sa precizezi justetea actiunilor sale, de vreme ce bataliile in care a fost implicat erau acelea impotriva asupritorilor tarii, deci defensive. Stefan s-a luptat mult – stau marturie cronicile, traditia si ctitoriile sale – se spune ca a ridicat cate o biserica dupa fiecare lupta. Dupa campaniile sale, se distinge una care prin importanta sa, prin durata si prin aspectele pe care le presupune poate sa primeasca titlul de „marea lupta a lui Stefan cel Mare”: campania antiotomana.

In 1453, unul din marile imperii ale lumii si-a incheiat brutal existenta, odata cu spiritualitatea sa crestina. Putini dintre cei contemporani Bizantului distrus de turci au inteles profunzimea tragediei petrecute. Caderea Constantinopolului a antrenat o modificare rapida a ordinii europene. Nu numai ca cel mai important centru al culturii europene a fost distrus are o importanta deosebita, ci si faptul ca pe ruinele lui calca acum o noua forta care punea in cumpana civilizatia bimilenara a Europei: Imperiul Otoman. Trecand peste zidurile groase ale orasului centru ortodox, Mahomed al II-lea prindea curaj in desfasurarea unor viitoare campanii in urma carora dorea sa-si extinda substantial teritoriul. Intreaga crestinatate era in pericol de a fi islamizata, caci sultanul aflase secretul victoriilor sale: „imparte si cucereste”. Desi au fost lansate, imediat dupa 1463, apeluri ale reprezentantilor culturilor si credintelor rasaritene si apusene cu privire la o unire care sa duca la infrangerea Imperiului Otoman, prin cruciade, intr-un mod definitiv, acestea fie nu au fost puse in practica, fie au fost zadarnicite de ambitiile si orgoliile celor care le alcatuiau.

„Chiar atunci a aparut Stefan cel Mare, ca un arhanghel aparator al populatiei neolatine romanesti, agresate de expansionismul Imperiului Otoman.”

In contextul in care expansiunea turceasca aducea cu sine islamizarea teritoriilor ocupate, lupta antiotomana dusa de voievodul roman este una identificata cu aceea a unei cruciade, in care scopul suprem este pastrarea valorilor crestine si a credintei celei adevarate. Acest lucru a fost marturisit de Stefan, a fost observat de catre cronicarii contemporani lui si pus intr-o lumina clara de istoricii secolelor noaste. Lupta impotriva necredinciosilor a fost considerata de voievod ca o datorie suprema a sa in calitate de domn crestin. Acestei datorii i s-au substituit o serie de motivatii de ordin spiritual care au facut din Stefan un adevarat „atlet al credintei crestine”.*

P.P. Panaitescu spune: „Se pare ca Stefan se considera un dinast ortodox, menit sa stranga legaturile cu celelalte dinastii pravoslavnice si in special cu cea bizantina, in vederea unei colaborari politice pe dublul temei al dreptului de mostenire si al credintei Rasaritului.”* Desigur, istoricul face referire aici in special la politica dinastica a voievodului moldovean, axata printre altele si pe intarirea unor legaturi intre statele crestine prin contractarea unor casatorii: toate trei sotiile lui sunt principese ortodoxe din tari invecinate. Cu toate acestea, cuvintele lui P.P. Panaitescu vizeaza si acea identificare pe care Stefan si-o face cu vechii basilei ai Constantinopolului, cu toate privilegiile si atributiile lor. Dupa caderea Constantinopolului, sprijinul pe care domnii romani l-au acordat spiritualitatii ortodoxe, ramasa acum fara un centru reprezentativ, a fost deosebit. Stefan s-a alaturat acelora care au sprijinit „Bizantul dupa Bizant”, mai mult decat atat, considerandu-se, in fata fortei pagane, un adevarat basileu gata sa se jertfeasca pentru credinta sa. La 14 septembrie 1472, adica in ziua Inaltarii Sfintei Cruci*, a avut loc cununia lui Stefan cu Maria din neamul Asanilor - Paleologi de la Mangop. Istoricii au vazut in asta un semn dat crestinatatii de Stefan: „nu intamplator unirea principelui cu urmasa imparatului bizantin fusese pusa sub semnul Inaltarii supremului simbol al crestinismului. Aceasta casatorie – s-a sugerat deja – ii dadea lui Stefan dreptul de a spera ca Suceava va fi «noul Constantinopol». Cu alte cuvinte, ca Moldova va deveni centrul imparatiei crestine.”*

Stefan devenea de acum imparat (basileu) cu acte in regula, iar lupta sa o punea sub semnul crucii si o imbraca cu haina datoriei oricarui principe crestin De acum inainte turcii nu mai erau simplii cotropitori, ci si dusmani ai crestinatatii in fata carora voievodul se simtea dator sa se aseze, indemnand totodata si pe ceilalti conducatori din Europa sa faca acelasi lucru: „De aceea, iubite rege [regele Poloniei] rugam pe Dumnezeu si pe Maria Ta sa nu ne lase asa, ci sa porunceasca voievozilor si capitanilor si demnitarilor sai din tara Rusiei ca, atunci cand nevoia ne va sili sa mergem impotriva dusmanilor crestinilor, ci sa se ridice in ajutorul nostru, pentru aparare impotriva dusmanilor  crestinilor”*, „impreuna cu alti principi ai crestinatatii, sa ne pregatim cu barbatie impotriva turcului si a grozavei sale puteri [] ca noi, cu toata puterea noastra pe care ne-a harazit-o noua Dumnezeu Atotputernicul, suntem pururi pregatiti foarte, cu toata ravna si indemnul inimii, sa ne luptam pentru crestinatate cu toate fortele noastre.”*, „ne rugam de Domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii [] iar noi, din partea noastra, fagaduim pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul Domniei Noastre ca vom sta in picioare si vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca”*; „orice dar si orice ajutor imi veti trimite, eu il voi intoarce inzecit de cate ori veti avea nevoie si veti cere – dar numai impotriva paganilor – oriunde veti avea nevoie si veti porunci si fara nici o zabava”*; „Apoi se da de stire despre paganatate, despre turci, cum acestia se intaresc impotriva crestinatatii si cer de la Stefan voievod sa le dea drumul spre tara craiului []. Milostivirea sa craiul sa se gandeasca la aceasta si sa ne ajute, de data asta, cu bani sau cu oameni sau cu avere, caci ce-am putut am dat si eu in viata mea, dar acum sunt in neputinta de a da ceva fara Milostivirea Voastra.”* Stefan indemna la cruciada. O cruciada impotriva stapanirii otomane, sfaramatoare de credinte crestine si Biserici. Ambitia, eroismul, credinta, dragostea fata de Dumnezeu si tara sa, dorinta de pastrare a religiei ortodoxe au fost acelea care l-au indemnat la aceasta lupta si care l-au facut pe cronicarul polonez Jan Dlugosz sa spuna: „Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales cinstea de comandant impotriva turcilor, cu sfatul, intelegerea si hotararea tuturor crestinilor de vreme ce ceilalti regi si principi catolici isi petrec timpul numai in trandavii sau in razboaie civile.”* Polonezul face o distinctie clara aici intre interesul vizavi de lupta antiotomana manifestat de Stefan si cel al altor principi asa-zisi crestini.





Identitatea de aparator al crestinatatii a fost aceea care l-a facut pe Stefan sa treaca pragul statutului de simplu domn al unei tari crestine. Imediat dupa casatoria sa cu Maria de Mangop, casatorie care pune inceput oficial legitimarii sale la basileu, actele remii i considera ca atare. In anul 1473, Stefan suspenda plata haraciului catre Poarta. Acest an este insa deopotriva  „si anul celei dintai afirmari pe o cale cu totul indirecta a altei valente a constiintei destinului sau extraordinar.”* Este vorba de daruirea la 17 iunie 1473 manastirii Humor a unui Tetraevangheliar in „care pusese sa fie reprezentat in genunchi la picioarele Maicii Domnului – atat de insemnata in iconografia antiotomana -, in epilogul manuscrisului, donatorul fiind intitulat «Binecinstitorul si de Hristos iubitorul imparat, Io Stefan voievod, domn al tarii Moldovei.»”* Legatura dintre aceste doua lucruri: suspendarea haraciului – cunoasterea publica a faptului ca Stefan declara razboi turcilor si insemnarea din Tetraevangheliar – „transformare calitativa pe plan strict individual”* este de netagaduit, mai ales ca acest titlu imperial, asumat tocmai in momentul declansarii luptei antiotomane, este mentionat si in cronica „anonima” a Moldovei. Mai intai astfel: „In acelasi an (1471), august 29, a fost cutremur mare atunci peste toata lumea, in vremea cand sedea tarul la masa”* si apoi: „Si s-a intors Stefan voievod cu toti ostenii lui ca un purtator de biruinte in cetatea sa de scaun a Sucevei si i-au iesit in intampinare mitropolitii si preotii, purtand Sfanta Evanghelie in maini si slujind si laudand pe Dumnezeu pentru cele ce au fost ca dar de la cel Preainalt si binecuvantand pe tar: «Sa traiasca tarul!»”*

Ce pot fi toate acestea decat „o proclamatie, un manifest la inceputul razboiului, al unui razboi in care si prin care Stefan se vedea in sirul «tarilor moldoveni» ai imparatiei crestine.”* Stefan incepe sa se legitimeze! Am vazut ca mai intai cronicarul ne informeaza ca la 29 august 1471 a avut loc un mare cutremur „peste toata lumea” tocmai cand „sedea tarul la masa”. Este cunoscut faptul ca, dupa conceptia vremii, fenomenele naturale precum: eclipsele, cutremurele, inundatiile, etc. erau socotite semne divine, fiind in fapt mesaje catre conducatorul poporului. In acest context, insa, cronicarul precizeaza clar ca acest cutremur a avut loc „peste toata lumea”, legand asta de vremea cand „sedea tarul la masa”. „Intr-adevar, faptul ca acest cutremur a cuprins toata lumea ii confera caracterul unui mesaj adresat in mod special monarhului universal care e, in principiu, imparatul. Atribuindu-i lui Stefan acest titlu in aceasta imprejurare precisa, cronicarul arata ca mesajul cutremurului ecumenic se adresa propriului sau suveran pe care, prin urmare, il socotea nu numai voievod si domn, ci si imparat.”*

In al doilea context, acela al intrarii victorioase a lui Stefan in Suceava dupa lupta de la Vaslui, „nu poate incapea indoiala ca ceea ce descrie pasajul incheiat astfel („Sa traiasca tarul”) este victoria imperiala asupra necredinciosilor si triumful imparatului crestin nicefor intors in capitala sa.”* Mai mult decat atat, este izbitoare asemanarea dintre intrarea triumfala a lui Stefan in cetatea Sucevei si intrarea la fel de imparateasca in cetatea Romei a lui Constantin cel Mare „victorios in numele crucii.”* Dovezile descoperite de istorici si considerate ca manifestari ale legitimitatii basileice a lui Stefan continua: in 1473-1474 este copiat la porunca voievodului panegiricul imparatului Constantin cel Mare. Acesta „continea intreaga documentatie cu ajutorul careia se puteau teoretiza pretentiile la succesiunea Bizantului si la restaurarea imparatiei crestine.”* Era un fel de carte a identitatii pe care Stefan a dorit sa o aiba aproape. Un episod similar este si acela al lui Petru Rares care folosea Tetraevanghelierul de la Amnarca pe o legitimare a apartenentei sale la familia domnitoare, mizand pe insemnele facute in carte de catre tatal sau, Stefan cel Mare.*

In 1484, turcii cuceresc Chilia si Cetatea Alba. Aceste pierderi „au fost teribile si prin implicatiile lor ideologice. Stapanirea marii era un atribut de seama al puterii imperiale [] legitimand necesitatea imparatilor bizantini de a respinge deopotriva navalitorii de pe pamant si de pe apa.”*

Stefan s-a adaptat vremii, vazand in victorii voia lui Dumnezeu si in infrangeri pedeapsa pentru pacate , deoarece reactia sa la cucerirea Chiliei si Cetatii Albe a fost una aproape inexistenta, deoarece primise „semne” care-i aratau ca Dumnezeu isi intorsese fata de la el si o lupta impotriva divinului ar fi fost din start o lupta pierduta.* „Imparatul” Stefan face penitenta si in 1487 ridica la Patrauti biserica cu hramul „Inaltarea Sfintei Cruci”. Nu era altceva decat un act ce vadea nadejdea in iertarea divina si faptul ca Stefan nu renuntase la lupta impotriva necrestinilor, lucru ce reiese clar din hramul pe care l-a pus bisericii si din pictura ei murala interioara: „o compozitie vestita grupeaza in friza o intreaga oaste de sfinti militari calari, sub arme si cu mantiile falfaind, in frunte cu imparatul Constantin cel Mare si calauzita de Arhanghelul Mihail spre o tinta indicata din cer de o cruce.”* Aceasta ampla compozitie nu facea decat sa invoce victoria moldovenilor asupra turcilor [] telul confruntarii astfel intelese fiind izbanda definitiva a Crucii si eliberarea «Imparatiei Crestine».”*

Asadar, asumarea titlului de imparat era facuta de catre Stefan, cu incredintarea ca aceasta este voia lui Dumnezeu, urmand ca succesele sau esecurile sale sub acest titlu sa fie legate de relatia pe care el, ca om, o va avea cu Creatorul si Stapanul sau.

Un alt aspect al luptei antiotomane, regasit in acelasi proces de legitimare a lui Stefan este evidentiat de stiinta heraldicii. O transformare ca aceasta, prin care principele Moldovei trecea asupra sa rosturile imparatesti de conducere a lumii ortodoxe – urmata, curand, de preluarea unui anume protectorat asupra Muntelui Athos – trebuia sa aiba un corespondent in planul heraldicii, in stema personala a domnului.”* In 1470, stema lui Stefan se infatisa astfel: „forma unui scut despicat, avand in dreapta o cruce si dedesubtul ei o raza, iar in stanga opt fascii, verde si aur.”*

In 1477, deci dupa ce Stefan declansase lupta antiotomana, stema a suferit modificari, astfel: „in scutul in intregime albastru, partea dreapta e ocupata de o cruce dubla de aur, iar partea stanga e ocupata de o dubla floare de crin, tot de aur.”* Simbolismul heraldic al celei de-a doua reprezentari  a stemei moldovene este descris de istoricul Stefan S. Gorovei astfel: „Caci daca ni-l imaginam pe Stefan cel Mare purtandu-si stema pe piept dupa legile heraldicii, atunci il vedem pe principele moldovean putand tine in mana sa dreapta dubla cruce apostolica de aur, avand evidenta menire de a ilustra rolul asumat de purtatorul ei in cruciada inceputa in 1473, iar in stanga dubla floare aurita de crin, infatisata aici ca un simbol al fulgerului jupiterian, obiect cu puteri magice, datator de viata (cu varful superior) si de moarte (cu cel inferior).”*




Asadar, lupta fatisa cu turcii a adus cu sine si o afirmare a lui Stefan ca domnitor indreptatit de a pastra nealterata atat credinta propriului popor, cat si pe cea a altor popoare. Lupta sa antiotomana nu a fost una marginita si raportata doar la o lupta pentru crestinatatea moldava, ci la una care se indrepta catre apararea crestinatatii universale. Turcii, „vrasmasii crestinatatii”*, aveau alt statut decat ceilalti asupritori. Ei lezau prin expansiunea lor nu numai integritatea statala a unui popor, ci si identitatea acestuia reflectata intr-o multime de aspecte printre care cel mai important era credinta.

Fiind un principe profund ortodox, si-a legitimat lupta – asa cum am vazut – pentru apararea „credinte crestine universale” prin asumarea statutului de „monarh universal”. Acelasi statut ii va legitima si protectia pe care Stefan a exercitat-o asupra Muntelui Athos. „In adevar, comunitatea monastica a Sfantului Munte, multinationala si panortodoxa, reunea in sanul ei reprezentanti ai tuturor acestor popoare. Ea constituia totodata un simbol viu al «imparatiei crestine»”, supravietuind cuceririi otomane, iar ocrotirea ei era un privilegiu rezervat puterii imperiale.”* Acest aspect al domniei lui Stefan va fi abordat in alte pagini, nefacand acum obiectul discursului nostru.

Desigur, calitatea de imparat si legitimitatea acesteia a fost amplu dezbatuta si reflectata in multe aspecte care nu au fost cuprinse aici.* Cele prezentate sunt insa cele mai importante in definirea premiselor care au stat la baza luptei antiotomane, chestiuni care tin mai mult de implinirea unor tendinte spirituale ale voievodului roman.

Calitatea de basileu si implicatiile acesteia presupuneau faptul ca Stefan „a fost Omul, a fost Eroul providential prin care a lucrat Dumnezeu pe pamant in acea perioada [], omul lui Dumnezeu trimis sa mantuie Moldova de invadatori []. El intra in lupte, acolo unde era mai greu, dar poporul era convins ca in lupta se gasesc si ingerii lui Dumnezeu, Arhanghelul Mihail, ori sfintii militari, precum Sf. Gheorghe sau Sf. Dimitrie si altii. Luptele lui Stefan erau luptele pe care Dumnezeu le voia. Stefan insusi se socotea slujitorul lui Dumnezeu si implinitorul voii Lui.”* In virtutea acestei relatii cu Dumnezeu este important sa precizam si aspectele acestei legaturi, precum si modurile de manifestare ale „cretinului Stefan” pentru cultivarea respectivei relatii cu divinul.*

Stefan cel Mare a cautat ca in fiecare din actiunile sale sa implineasca voia Domnului. Sa nu uitam ca ne aflam in Evul Mediu, acolo unde „in esenta, omul medieval este un homo religiosus, care crede in semne si miracole, pleaca in pelerinaj, se roaga in fata moastelor, sta de vorba cu Dumnezeu si cu sfintii.”* Nici voievodul moldovean nu face rabat de la incadrarea in acest ev mediu. In primul rand se cuvine sa precizam o evidenta istorica: „voievodul Stefan cel Mare a fost un om credincios, cu mare frica de Dumnezeu, un adevarat fiu duhovnicesc al Bisericii de Rasarit.”* Primele marturii despre aceasta ni le dau pisaniile numeroaselor ctitorii, acolo unde limbajul este identic cu limba vechilor cazanii”, unul laudati la adresa lui Dumnezeu, si in acelasi timp penitential. Se mai adauga apoi nenumaratele documente pastrate pana in zilele noastre care au conservat nu numai dovezi ale unor atitudini si fapte politice, sociale ori economice, dar imbogatesc imaginea despre limbajul crestinesc al lui Stefan cu o vorba sigura, calma, dar in acelasi timp poruncitoare, a unui domn care nu a uitat niciodata sa creada in Dumnezeu.*

Ca dovada a spiritului sau profund religios sat marturie chiar inscriptia de pe lespedea mormantului sau.* Lucru stiut, aceasta a fost lucrata inca din timpul vietii voievodului, la porunca acestuia si in mod sigur pastrand cuvintele pe care insusi Stefan le-a rostit. Intreaga sa viata a constientizat-o ca fiind posibila doar cu voia si cu ajutorul lui Dumnezeu, iar domnia sa, infrangerile si victoriile sale au fost puse tot pe seama masurii in care putea, prin fapte drepte crestinesti, sa se faca bine-placut Domnului. In documentele vremii se intituleaza intotdeauna si fara exceptie astfel: „Io, Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei.”* In alte documente, legate in majoritate de daniile pe care Stefan le-a facut unor manastiri cum ar fi Putna „au urmatorul preambul: «In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Treime Sfanta de o fiinta si nedespartita, iata eu, robul Stapanului meu Iisus Hristos, Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei». Ne dam seama pe deplin ca nu este vorba aici de o simpla titulatura cancelaristica de o forma protocolara, ci de insasi conceptia sa personala, profesata convingator, despre cauzalitatea tuturor lucrurilor.”* Traditia si descoperirile arheologice atesta ca Stefan a purtat intotdeauna cu sine un triptic alcatuit din icoana Mantuitorului si cele ale Maicii Domnului si a Sf. Ioan Botezatorul, pastrat pana astazi in Muzeul Manastirii Putna.* Impresionanta si marturisitoare este in acelasi timp certitudinea domnitorului in eficacitatea rugaciunilor: „Si asa a poruncit mitropolitilor si episcopilor sai si tuturor preotilor, sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ce i-a fost lui daruit de Dumnezeu cel Preainalt, Savaoth, care se odihneste pe heruvimi.”* La exemplul dat se poate adauga hrisovul din 10 mai 1466 prin care Stefan fagaduieste manastirii Zografu din Sf. Munte un mertic anual de 100 de galbeni unguresti; pentru aceasta si pentru alte eventuale milostenii, el care, conform asezamantului bisericesc, sa-l scrie la proscomidie si la pomelnic pe el, pe sotia sa si pe copiii sai Alexandru si Elena, sa-i cante Sambata seara un paraclis si Marti o liturghie si sa-l pomeneasca de dimineata pana noaptea, cata vreme va fi in viata, la fiecare slujba, iar dupa moarte sa-i faca pomenile obisnuite in anul intaiu, iar dupa aceea sa-i cante intr-o zi din an, seara parastas si dimineata liturghie. Acelasi mertic va fi platit manastirii de urmasii sai, in fiecare an.”* Iata cat de mult insista Stefan asupra rugaciunilor! Iata cat de responsabil se ingrijea de viata de dincolo, cand nu mai poti face nimic faptele din viata aceea conteaza si rugaciunile viilor. Vorbeam la inceput de pisaniile ctitoriilor sale. Consideram ca aceste ctitorii sunt expresia cea mai clara a personalitatii religioase a marelui voievod de vreme ce motivatiile ctitoriilor sale se intemeiaza pe „simtaminte de evlavie si recunostinta nu numai rudelor, ci si colaboratorilor sau supusilor sai.”*

Un alt element important il reprezinta atitudinea crestineasca inaintea si mai ales dupa batalii. Cronicarul polon Jan Dlugosz consemneaza in cronica sa ca dupa batalia de la Vaslui (Podul Inalt) Stefan a postit patruzeci de zile (8, P. 164), lucru confirmat de N. Iorga in a sa „Istorie a lui Stefan cel Mare (18, p.90).* Inaintea fiecarei lupte era invocat ajutorul lui Dumnezeu, iar deznodamantul era numai al Lui; daca era victorie, era voia lui Dumnezeu si totul a fost posibil prin voia Lui, daca era infrangere era tot puterea lui Dumnezeu si voia Sa datorita pacatelor poporului si ale lui Stefan.*



In sfarsit, un alt aspect important ce il are in centru tot pe voievodul roman si a sa pietate il reprezinta inflorirea artei: „pictura bisericilor, cu valoroase elemente locale, sculptura in piatra, fina broderie, mestesugitul lucru al metalelor, muzica bisericeasca, frumoasele carti si miniaturi care se scriu in manastirile lui, in frunte cu Putna si cu Neamt, avandu-l in capul seriei pe faimosul Gavril Uric, al carui minunat Tetraevanghel, din 1429, se afla la Biblioteca Bodleiana din Oxford.”* (6, p 593). L-a simtit pe Dumnezeu aproape! Prin sfintii sai – steagul de lupta al lui Stefan e de fapt o icoana a Sf. M. M. Gheorghe – i-a simtit ajutorul si ocrotirea. Ducand de cele mai multe ori batalii de unul singur, inselat sau parasit de aliati, singurul sprijin a fost unul sufletesc: credinta in Dumnezeu. Acest lucru l-a afirmat de fiecare data. „«Ostile de sus» [] erau «mai mari si mai razbunatoare decat bietele puteri omenesti». Iar daca puterile omenesti nu i-au fost prea apropiate, ostile cele de sus l-au ajutat la greu.”*(12, p.114)

La randul sau poporul a simtit mila lui Dumnezeu revarsandu-se asupra lui, stiindu-se multe lucruri minunate: „Se stie ca el a murit si ca pe mormantul lui a ars trei zile si trei nopti o lumina pe care nimeni n-o aprinsese.”*(16, p.171) Nici insemnele puterii, nici viclesugurile tesute impotriva lui si nici vitejiile vremii nu l-au schimbat pe Stefan.* De la inceput si pana la sfarsit el a fost „un om minunat, un sfant cum nu mai poate rasari altul”: caci el era izvorul a toata vitejia, el era fantana tuturor dreptatilor, el era marea bunatatilor.”*(18, p.169) In 47 de ani a avut in mana „chilipirul Moldovei”, iar in inima pe Dumnezeu.* Aceasta legatura permanenta cu divinul, cultivata – asa cum am vazut – in diverse moduri de domnul moldovean, si rezultatele acestei relatii au dus la atribuirea supranumelui de „cel Sfant”, poporul numindu-l in intregime: „Stefan cel Mare si Sfant”, „rezumand astfel tot respectul si evlavia pe care i-a acordat-o de-a lungul veacurilor.”(6, p. 597)

ECUMENISM

In lucrarea sa „Ideea imperiala in Tarile Romane. Geneza si evolutia ei in raport cu vechea arta romaneasca (secolele XIV - XVI)”, Dumitru Nastase considera anul 1473 drept un „an-cheie pentru domnia lui Stefan cel Mare”*(23, p.10). Am aratat in paginile anterioare relevanta istorica si spirituala pe care o are acest an in evolutia Moldovei din contextul politico-militar al Europei. Opinia lui D. Nastase a fost primita si de alti istorici romani, considerandu-se cu adevarat ca domnia voievodului moldovean poate fi impartita in mai multe etape, una dintre cele mai importante avand inceputul in anul 1473: lupta antiotomana. Implicatiile suspendarii haraciului si legitimarii ca basileu au fost de o profunzime mai adanca decat pot parea la o prima privire. Este stiut si demonstrat faptul ca 1473 marcheaza inceputul cruciadei moldave impotriva paganatatii, insa se ridica intrebarea: de ce acum? De ce nu mai tarziu? Raspunsul au incercat sa-l dea mai multi istorici printre care se numara si Stefan S. Gorovei si Pr. Aloisie Tautu. Acestia doi au plasat anul 1473 in cadrul unor legaturi de-ale lui Stefan cu lumea politica, punand problema ecumenicitatii domnului roman si contributia sa la promovarea relatiilor dintre Apus si Rasarit.

Caderea Constantinopolului a dus la diverse reactii din partea reprezentantilor crestinatatii apusene si rasaritene. Rolul papalitatii in demararea unor vaste actiuni antiotomane este bine cunoscut. Proiectele puse la punct in mare parte de apuseni – multe dintre acestea ramanand doar la statutul de promisiuni si intentii – incadrau si puteri rasaritene care doreau sa se alinieze luptelor antiotomane. Desigur, Stefan nu putea lipsi din cadrul unui astfel de proiect, astfel incat el isi face loc in planurile de suprimare a paganatatii initiate de papa Sixt al IV-lea. Stefan S. Gorovei analizeaza o lucrare a marelui istoric polon Oscar Halecki despre Sixt al IV-lea si crestinatatea ortodoxa*, precizand de la inceput: „actiunea lui Stefan cel Mare, declansata in 1473, trebuie vazuta ca o parte din proiectele papei Sixt al IV-lea.”*(17, p. 896) In acest context problema este deosebit de importanta si pentru lucrarea de fata, deoarece lamurita nu poate arata in ce masura si pana unde a mers Stefan in relatiile sale cu Apusul si, mai mult decat atat, se adauga astfel un alt aspect important complexei sale personalitati si viziuni. Stefan a avut contact cu lumea catolica: avea vecini catolici (Ungaria si Polonia) si mai mult decat atat a purtat corespondenta cu papa Sixt al IV-lea, in anii 1476-1477 si cu alti principi catolici in vederea demararii unui proiect de intrajutorare reciproca in fata pericolului otoman. De aceasta corespondenta s-a ocupat indeaproape si Pr. Aloisie Tautu: „E vorba de doua scrisori din anii 1476 si 1477, carora noi le adaugam o a treia pentru ca sa se invedereze de ce sentimentele largi, am putea spune cu o terminologie la moda azi, „ecumenice” era cuprins acel vestit papa care purta numele de Sixt al IV-lea, nu numai fata de gloriosul voievod al Moldovei, dar fata de toti romanii de lege greceasca.”*(17, p. 405). Aceasta corespondenta nu atesta numai sentimentele de egalitate nutrite de papa, ci si viziunea deosebita a lui Stefan in proiectarea razboiului antiotoman, implicand, dupa cate vom vedea, toata crestinatatea – apuseni si rasariteni – considerand ca pericolul turc este unul care ameninta crestinismul in sine si nu o anume Biserica sau alta. „In prima scrisoare, papa, la cererea lui Stefan insusi («luand in considerare si smerita cerere a sus-numitului Stefan»), concede iertarea generala jubiliara tuturor care, implinind anumite conditiuni, vor vizita Biserica cea mare a Moldovei. In a doua, aceeasi dezlegare generala jubilara se da tuturor crestinilor care vor viza cele doua catedrale din Moncastru (Cetatea Alba) si vor da oferte dupa a lor putere pentru cruciada lui Stefan impotriva turcilor sau vor participa in persoana sau prin substitutii la acea mare cruciada. In al treilea document, papa da ordin episcopilor catolici din Ungaria si aiurea, ca ei sa indrume pe preotii de sub ascultarea lor sa nu ocarasca, ci sa trateze numai cu bunavointa si blandete pe crestinii botezati dupa ritul grecesc de prin partile Ungariei hotarate cu Serbia, sa-i admita la Sacramente si sa le ingaduie a fi ingropati in cimitirele catolice.”*(12, p. 405-406)







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




Teroarea Rosie
PRIMELE CONFLICTE DINTRE REGE SI PARLAMENT - ANGLIA
Gheorghe Gheorghiu-Dej
Istoriografia cruciadelor
PLANURI DE SECURITATE COLECTIVA IN PERIOADA INTERBELICA
RELATIILE INTERNATIONALE POSBELICE - Organizatia Natiunlor Unite
Principii de protectie a monumentelor istorice
Caderea Imperiului roman de apus
Formarea poporului si a limbii romane
Relatiile internationale de la pacea de la WESTFALIA (1648) la congresul de la VIENA (1815)