Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Istoriografia cruciadelor


Istoriografia cruciadelor




Istoriografia cruciadelor

Cruciadelor le-au fost acordate importante pagini de catre istorici in decursul timpului si au generat discutii contradictorii. Unii au relevat caracterul negativ al cruciadelor, altii au remarcat aspectele pozitive, dar exista si istorici care au evidentiat ambele aspecte.

Dintre numeroasele scrieri consacrate cruciadelor au avut o larga circulatie Cronica primei cruciade scrisa de un anonim, sau Faptele lui Dumnezeu savarsite prin franci de Guibert de Nogent (ambele datand de la sfarsitul secolului al XII-lea)[1].




In 1611, Bongars reuneste principalele texte referitoare la cruciade (in limba latina) in Gesta Dei per Francos, iar Maimbowg publica o Istorie generala a cruciadelor in 1862, in vreme ce, la mijlocul secolului in editia  Corpusului istoricilor bizantini (Byzantine du Louvre) apar autorii greci din vremea cruciadelor[2].

Bongars era un admirator al cruciadelor, spre deosebire de Thomas Fuller si Voltaire. Thomas Fuller sustinea ca singura persoana care a avut de castigat de pe urma cruciadelor a fost papa. In lucrarea sa The History of the Holly Wars afirma: "Toti ceilalti printi ai Europei au pierdut. Papa in propriul sau avantaj, a facut din Ierusalim un loc plin de tigve de morti si intreaga Tara Sfanta un camp insangerat"[3].

Voltaire in Essai sur le moeurs (1756) se intreba de ce printii din Europa pretindeau teritorii care nu le apartineau de la inceput. Termenul de cruciada devine astfel sinonim cu un razboi condus de Biserica pentru o cauza sau alta si totodata cu o manifestare fanatica.

Pentru William Robertson, istoric scotian din secolul al XVIII-lea cruciadele erau o greseala. Totusi el considera ca acestea au avut si parti bune, prin contactele dintre cele doua civilizatii, care a dus la imbogatirea europenilor si la influenta pozitiva asupra Europei.

Edward Gibbon, istoric englez celebru, din secolul al XVIII-lea sustinea ca "in urma cruciadelor s-a constatat un progres urias si rapid. Unii au laudat influenta acelor razboaie sfinte care mie mi se pare ca au reprezentat mai degraba un obstacol decat un pas inainte pentru Europa. Milioanele ingropate in Orient ar fi putut sa fie mai bine folosite pentru dezvoltarea propriilor tari." Gibbon releva astfel caracterul negativ al cruciadelor.

Autorul arab Amin Maalouf a scris in cartea Cruciadele vazute de arabi (1983) ca "lumea araba a castigat o mare victorie. Daca Occidentul a incercat prin toate aceste invazii, sa cucereasca Islamul, rezultatul a fost unul cu totul opus. Noile state cruciate din Orientul Apropiat au durat doua secole. Musulmanii au castigat, si nu dupa mult timp, vor incerca sa cucereasca ei Europa. In anul 1529 ajunsesera la Viena. Cu toate acestea musulmanii nu au fost slabiti de cruciade. Nu si-au revenit niciodata in urma violentei cu carte s-au purtat cu ei armatele cruciate vest-europene in timpul cruciadelor"[4]. Secolul al XIX-lea este favorabil cruciadelor; se ia in considerare scopul declarat al acestora. Este o perioada in care se manifesta interesul fata de Orient si de crestinismul medieval.

Primele istorii "moderne" ale cruciadelor, folosind deopotriva izvoarele latine, grecesti si arabe sunt datorate germanilor ( Wilken, in 1807 si Sybel in 1841). In Franta, Istoria cruciadelor a lui Michaud este insotita de o Bibilioteca a cruciadelor care contine fragmente din cronici europene, grecesti, arabe si turcesti, urmata de publicarea acelei Culegeri a istoricilor cruciadelor (1841- 1906). La sfarsitul secolului numeroase materiale apar in Arhivele si Revista Societatii Orientului Latin, cercetari ale scolilor germana si franceza[5].

Ca urmare a acestor cercetari, in secolul XX au aparut mai multe sinteze: cea a lui R. Grousset (1934-1936), influentata de referirile la prezenta franceza in Siria, cea a lui S. Runciman (1951-1954), mai obiectiva decat cea a lui Grousset precum si Istoria colectiva intreprinsa de Universitatea din Pennsylvania (1969-1989). Majoritatea acestor lucrari trateaza istoria cruciadelor si a statelor Orientului Latin.

Jacques Le Goff trateaza problema cruciadelor in mai multe lucrari. In  Civilizatia Occidentului Medieval, aceasta este adusa in discutie in cadrul expansiunii externe a societatii medievale apusene, alaturi de expansiunea germana si scandinava ( in care e cuprinsa si cea normanda, din secolul al XI-lea), de cea franceza si de reconquista spaniola in care rolul cavalerilor si al calugarilor francezi e deosebit de mare. El scria: "cauzele materiale si in primul rand de natura demografica mai degraba decat direct economica au jucat fara indoiala un rol esential in declansarea cruciadelor"[6]; totusi contextul mental si emotional al cruciadei ramane de prim interes pentru istoricul civilizatiei si de aceea i se acorda atentia meritata. Pentru Jacques Le Goff bilantul general al miscarii de cruciada apare, spre deosebire de alti istorici, complet negativ: "ca rod al cruciadelor nu vad decat poate caisul, care ar fi fost adus de crestini din Locurile Sfinte"[7], concluzioneaza el ironic.

Intr-o alta lucrare, Evul Mediu si nasterea Europei, evidentiaza urmarile negative ale cruciadelor: pe langa inrautatirea relatiilor Europei Crestine cu Islamul si Bizantul marcheaza "sfarsitul unei iluzii a crestinatatii europene: ideea potrivit careia capitala Crestinatatii ar fi la Ierusalim. Din acest punct de vedere esecul cruciadelor a constituit o premisa extrem de favorabila pentru unitatea Europei. El pecetluieste echivalenta dintre Europa si crestinatate pentru multa vreme"[8]. Alte aspect negative  relevate sunt: intetirea rivalitatii dintre statele crestine, numeroase pierderi umane si materiale si isi mentine parerea potrivit careia singurul avantaj adus de cruciade au fost caisele.

Jean Flori a evidentiat paradoxurile cruciadei in Razboi sfant, Jihad, Cruciada. In primul rand "cruciadele sunt intreprinse de crestini, in numele unei religii care la inceput se voia pasnica, impotriva musulmanilor fideli unei religii care, dimpotriva, a incorporat de la bun inceput jihadul in doctrina sa, desi in teritoriile cucerite se dovedea destul de toleranta"[9].

Al doilea paradox: "Cruciadele sunt rezultatul unei miscari mult prea

vaste de recucerire intreprinse de crestini, care incepe in Spania, isi dobandeste aici primele trasaturi de razboi sfant, apoi le amplifica atunci cand isi ia drept obiectiv Ierusalimul si Mormantul lui Hristos. Or, aceasta recucerire reuseste pe deplin in Occident, dar esueaza in Orientul Apropiat, unde provoaca un contraatac musulman care va duce la cucerirea Constantinopolului in 1453 si la amenintarea otomana asupra Europei Occidentale"[10].

Al treilea paradox: "La origine, cruciada era menita sa vina in apararea crestinilor din Orient, leaganul crestinismului, si sa ajute Imperiul Bizantin sa recucereasca teritoriile invadate de musulmani, in perspectiva unei uniri a Bisericilor. Or, cruciadele au accentuat si au pecetluit dezbinarea"[11].

Al patrulea paradox: "Cruciada propovaduita de Urban al II-lea se prezinta ca un razboi de eliberare a Palestinei si ca un pelerinaj la Sfantul Mormant. Or, aceasta lupta este deturnata in favoarea numeroaselor conflicte ale Bisericii sau, mai exact, ale papalitatii cu adversarii sai din exterior, dar si din interior: eretici, schismatici, rivali politici"[12].





 Pentru Alain Demurger, cruciadele sunt cele care au determinat aparitia ordinelor cavaleresti, religios-militare din secolele XI-XII. In lucrarea  Cavalerii lui Hristos el sustinea ca aceasta reprezinta un pelerinaj inarmat care are drept scop eliberarea  Ierusalimului si care "combina valoarea penitentiala a Pelerinajului cu ideologia miscarilor de pace; ea accentueaza procesul de sacralizare a razboiului si a razboinicului, intreprins de reformatorii gregorieni"[13]. Ca si Flori el face o paralela intre razboiul sfant si cruciada si concluzioneaza: "cruciada reusind cucerirea Ierusalimului si stabilirea statelor france in Orient, apararea Ierusalimului si a acestor state era o actiune de razboi sfant"[14].

In lucrarea Cruciadele, Cécile Morrisson stabileste cauzele care au dus la declansarea cruciadelor, releva importanta acestor razboaie si totodata aminteste cativa din istoricii care au acordat atentie acestei teme in decursul timpului. Sunt prezentate si alte aspecte referitoare la aprovizionarea cruciatilor, transport, finantare[15], atitudinea Bizantului fata de cruciade si impactul asupra musulmanilor[16].

Problema cruciadelor a preocupat si istoricii romani. In 1980 a aparut Istoria Medie Universala, o lucrare la care si-au adus contributia Radu Manolescu, Stelian Brezeanu, Valeria Costachel, Florentina Cazan si Mihai Maxim, in care un capitol este dedicat cruciadelor. Sunt prezentate cauzele si caracterul cruciadelor, desfasurarea acestora si urmarile lor (atat pozitive cat si negative).

Un alt istoric preocupat de aceasta tema este Vladimir Rosulescu. In Cruciadele, el se opreste asupra cauzelor si efectelor cruciadelor, asupra confruntarii dintre cele doua civilizatii: cea din apusul Europei si cea orientala. El sesizeaza dorinta de aventura si de imbogatire ale participantilor si interesele Sfantului Scaun. Cruciadele sunt comparate cu invaziile barbare indreptate spre Imperiul Roman. Rosulescu releva caracterul negativ al cruciadelor, considera ca ele nu au adus nici un progres, doar distrugerea unor civilizatii si pierderi de vieti omenesti, precum si caracterul efemer a statelor cruciate, definite ca o forma speciala de colonii intemeiate sub semnul provizoratului sau niste tabere militare intinse.

El sustine ca "fenomenul cruciadelor s-a dorit un razboi sfant, fara interes material, dar a alunecat spre o aventura extravaganta, care prin hazard n-a ajuns imediat la catastrofe"[17]. Ca realizare concreta a cruciadelor el remarca, in mod ironic doar distrugerea puterii crestinatatii orientale si intarirea increderii musulmanilor in succesul cuceririi teritoriilor crestine din Asia Mica si Europa. Autorul acorda atentie nu doar evenimentului istoric in sine, ci si participantilor. El prezinta contrastul dintre Imperiul Bizantin, "cea mai mare putere civilizata si civilizatoare a crestinatatii, transmitatorul culturii antice si al traditiilor crestine de la inceputuri"[18] si lumea din apusul Europei, rudimentara, inculta. Marin Cojoc a publicat un articol in 1990, in revista Mitropolia Olteniei, intitulat Cruciadele si populatia romaneasca din sudul Dunarii[19] in care aminteste si contributia vlahilor la cruciade, mai ales la a IV- a, relatiile lor cu Bizantul si cu Roma. In acest articol el se opreste  asupra cauzelor cruciadelor, a contextului istoric si realizeaza o prezentare pe scurt a cruciadelor datorita anumitor interese, slabirea Bizantului si deteriorarea relatiilor dintre Orient si Occident.

Pentru Florentina Cazan, cruciadele au fost "actul cel mai spectaculos din istoria Evului Mediu european"[20], o confruntare dintre doua civilizatii care in cele din urma a produs "un salt calitativ in mersul societatii care nu putea sa treaca neobservat"[21]. Autoarea considera ca un rol important l-au avut pacea in Europa si unitatea lumii crestine, principii care au stat la baza "universalismului politic al bisericii catolice"[22]. Cresterea prestigiului papal s-a datorat accentuarii sentimentului religios, nevoii de arbitraj in diferendele dintre state si prestigiului Romei, de centru al lumii, care s-a mentinut in decursul timpului.

In viziunea sa, cruciada era singura forma de manifestare a unitatii europene. Papalitatea a cautat sa-si sporeasca prestigiul, sa-si extinda autoritatea asupra Rasaritului, in Asia Mica si chiar mai departe. Cruciada s-a deosebit de la inceput de djihad. Expeditiile purtate de crestinatate impotriva turcilor au cuprins "tendintele de emancipare a maselor"[23], pe care djihadul nu si le-a propus. Diferentele dintre indivizi au fost anulate datorita dificultatilor intampinate si au devenit solidari, deci cruciada a dus la aparitia ideii de egalitate social-politica.



[1] Radu Manolescu, Valeria Costachel, Stelian Brezeanu, Florentina Cazan, Mihai Maxim, Istoria Medie Universala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980, p. 273.

[2] Cécile Morrisson, Cruciadele, Editura Meridiane, Bucuresti, 1998, p. 6.

[3] Peter Mantin, Richard Pulley, Cruciadele, Editura All, Bucuresti, 2001, p. 6.




[4] Ibidem.

[5] Cécile Morrisson, op. cit , p. 7.

[6] Jacques Le Goff, Civilizatia Occidentului medieval,  Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970, p. 97.                                                   

[7] Ibidem, p.19.

[8] Idem, Evul Mediu si Nasterea Europei, Editura Polirom, Iasi, 2005, p. 124.

[9] Jean Flori, Razboi sfant, Jihad, Cruciada, Editura Cartier, Chisinau, 2003, p. 253.

[10] Ibidem, p. 254.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem, p. 255.

[13] Alain Demurger, Cavalerii lui Hristos, Editura Cartier, Chisinau, 2003, p. 25.

[14] Ibidem, p.24.

[15]  Cécile Morrisson, op. cit, pp. 96-121.

[16] Ibidem, pp. 143-153.

[17] Vladimir Rosulescu, Cruciadele, Editura Scorilo, Craiova, 1999, p. 1.

[18] Ibidem, p. 2.

[19] Marin Cojoc, Cruciadele si populatia romaneasca din sudul Dunarii in "Mitropolia Olteniei", anul XLII, nr. 4-6, Editura Mitropoliei Oltenia, 1990, p. 53-71.

[20] Florentina Cazan, Cruciadele: momente de confluenta intre doua  civilizatii si culturi, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1990, p. 15.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem, p. 23.

[23] Ibidem, p.50.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




Grupuri si mecanisme de decizie in politica externa europeana la finele sec. XIX. Cazul italian si roman
REPUBLICA SI RESTAURATIA STUARTILOR
Formarea statelor feudale romanesti
Scriitori si artisti "angajati"
Istoria Razboaielor Punice
Miscarea europeana
BUCKINGHAM SI CAROL I
Franta
REVOLUTIA SI IMPERIUL - ANGLIA
Sfarsitul razboiului rece si noua ordine mondiala