Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Ion Antonescu si politica antisemista


Ion Antonescu si politica antisemista




Ion Antonescu si politica antisemista




An scolar 2009-2010

Nascut intr-o familie de militari, Antonescu a absolvit scolile militare de la Craiova si Iasi, apoi a urmat si absolvit Scoala de avalerie in 1904.

Sublocotenent la Regimentul 1 Rosiori, s-a distins in timpul Rascoalei din 1907, cand, in fruntea unui mic detasament care apara intrarea in Galati, a convins taranii rasculati sa nu intre in oras, fara a trage un foc de arma. Pentru aceasta a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, printul mostenitor Ferdinand. A fost avansat locotenent in 1908.

In 1911 a fost admis in Scoala Superioara de Razboi, pe care a absolvit-o in 1913 cu gradul de capitan. In timpul celui de-al doilea razboi balcanic a indeplinit functia de sef al biroului de operatii al Diviziei 1 Cavalerie. Intre 1 noiembrie 1914 si 1 aprilie 1915 a servit la Scoala de Ofiteri de Cavalerie.

A participat la primul razboi mondial (1916-1918), in functie de sef al statului major al generalului (din 1930 maresal) Constantin Prezan. In aceasta functie, Antonescu a conceput planurile de aparare a Moldovei fata de invazia trupelor germane conduse de feldmaresalul Mackensen in a doua jumatate a anului 1917. Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele spunand: "Antonescu, nimeni altul nu poate sti mai bine decat regele tau marile servicii pe care le-ai adus tarii in acest razboi". Pentru aportul la cucerirea Budapestei si infrangerea Armatei Rosii Ungare, locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a . In razboi, Antonescu si-a castigat reputatia de comandant militar priceput si pragmatic, executant meticulos si dur - duritatea sa i-a adus porecla "Cainele rosu" .

Intre 1922 si 1926, Antonescu a fost atasat militar al Romaniei in Franta si Marea Britanie. Dupa reintoarcerea in Romania a fost comandant al Scolii Superioare de Razboi (1927-1930), seful Marelui Stat Major al armatei (1933-1934), promovat general de divizie la 25 decembrie 1937 si dupa trei zile a fost numit ministru al Apararii in guvernul de 44 de zile al lui Octavian Goga (1937-1938). In urma unui memoriu vexatoriu la adresa lui Carol al II-lea a fost demis si trimis disciplinar la comanda Corpului 4 Teritorial, ca apoi, in 1940, sa i se impuna domiciliu fortat la manastirea Bistrita.

- 5 septembrie 1940 - 23 august 1944: presedintele Consiliului de Ministri, numit prin decret regal si demis prin decret regal.

- 16 septembrie 1940: s-a autopromovat la gradul de general de corp de armata.

- 5 februarie 1941: s-a autopromovat la gradul de general de armata.

- 22 iunie - 17 iulie 1941: Grupul de Armate general Antonescu.

- 6 august 1941: decorat de germani cu Crucea de Fier in rang de cavaler.

- 21 august 1941: s-a autopromovat la gradul de maresal.

- 21 august 1941: s-a autodecorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a si I-a

Executia a avut loc pe 1 iunie 1946 la ora 18:03, la penitenciarul Jilava. Maresalul Antonescu a cerut sa fie executat de armata, dar a fost refuzat, plutonul fiind alcatuit din 12 gardieni. In momentul salvei, el a salutat dupa care a cazut. S-a ridicat pe mana dreapta zicand ca nu e mort si sa se traga din nou. Seful gardienilor l-a impuscat in cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, asa ca a mai fost nevoie de inca un foc in piept. Dar nici de aceasta data nu erau morti, nici el, nici generalul Vasiliu. Seful gardienilor a luat o pusca si a tras trei focuri in diverse parti ale corpurilor acestora. De abia atunci doctorul a constatat decesul. Pentru generalul Vasiliu au mai fost nevoie de inca trei gloante trase in cap.

Unul dintre documentele cele mai revelatoare despre conceptiile antisemite ale lui Ion Antonescu este scrisoarea pe care i-a trimis-o, in 29 octombrie 1942, liderului liberal C.I.C. Bratianu, la putin timp dupa ce isi anulase propria decizie de a-i deporta, in Polonia ocupata, pe evreii din Ardealul de sud, Moldova si Muntenia. Scrisoarea e cu atat mai semnificativa cu cat ea nu se ocupa, in mod direct, de "chestiunea evreiasca", dar exprima puternicele accente xenofobe care se regaseau in frecventele discursuri antisemite ale lui Antonescu. Asemanator antisemitilor romani pre-fascisti din secolul al nouasprezecelea si al douazecilea, si la fel ca legionarii si teoreticienii nazisti, Antonescu era obsedat de interventiile puterilor straine in apararea drepturilor minoritatilor din Romania si se lauda cu faptul ca reusise sa elimine aceste ingerinte: "Poporul romanesc nu mai are astazi nici servitutile impuse de Congresul de la Berlin din 1878 prin schimbarea articolului 7 din Constitutie, nici servitutile rusinoase impuse, dupa razboiul trecut, in privinta minoritatilor". Antonescu era ferm convins ca, din cauza amendamentului la articolul 7, "s-a jidovit tara si s-a compromis economia romaneasca si puritatea rasei noastre".

Asemenea ideologilor legionari, el credea ca gradul de coruptie generala a vietii politice romanesti era o consecinta a influentelor "iudaice si masonice". Dupa proclamarea statului national-legionar, se considera salvatorul natiunii romane. Antonescu il acuza pe Maniu, liderul Partidului National Taranesc, dar si pe alti adversari politici, de faptul de a se fi sprijinit in trecut pe "ziarele jidovesti". El ii acuza pe predecesorii sai ca au ajuns la putere cu ajutorul "sprijinului ocult, masonic si iudaic". Antonescu il invinovatea pe Bratianu, liderul Partidului Liberal, pentru presupusa lui ezitare in ceea ce priveste propriul nationalism: "sunteti nationalist - cel putin in aparenta si, totusi, luati partea evreilor si protestati, ca si dl. Maniu, impotriva masurilor de romanizare pe care le iau". In viziunea lui Antonescu, Germania fusese aliata dintotdeauna a Romaniei, iar dusmanii ei din exterior erau "jidanul de la Londra" si englezii, americanii si jidanii, "care au dictat pacea si dupa razboiul trecut". Iar in ceea ce-i priveste pe inamicii din interior, acestia erau "comunistii, jidanii, ungurii, si sasii", care asteptau primele semne "pentru a incepe instaurarea anarhiei in tara pentru a da ultima lovitura natiunii noastre".




In timpul procesului sau, Antonescu a acceptat sa ia asupra sa responsabilitatea pentru modul gresit si deformat in care i-au fost aplicate ordinele de catre subordonati, dar nu si pentru crimele si jafurile savarsite de unii dintre ei. Recunoscand faptul ca sub egida Romaniei se efectuasera "represiuni sangeroase", Ion Antonescu declara in mod fals ca sub autoritatea sa nu au avut loc masacre: "Am facut multe legi represive dar nu s-a executat nici un evreu. Ordin de represalii am dat, dar de masacre nu".

La inceputul razboiului, Antonescu - un antisemit dur si violent uneori - considera ca va reusi sa rezolve o data pentru totdeauna "problema evreiasca", dar si situatia celorlalte minoritati (a celei ucrainene, in special). Dar o comparatie cu Hitler, pe care il admira si care il admira la randul lui, il arata pe Antonescu intr-o alta lumina. Pana in septembrie 1941, Antonescu il primise in audienta pe Filderman, conducatorul comunitatii evreiesti, fapt care era de neconceput in Germania; Hitler nu ar fi avut niciodata un dialog direct sau indirect cu liderul Comunitatii evreiesti germane. La sfarsitul lui 1942, in stransa legatura cu schimbarile de pe frontul de Est, Antonescu a tolerat - ba chiar a incurajat - diverse contacte cu Aliatii, prin intermediul tarilor neutre (la Lisabona, Stockholm, Ankara sau Cairo), ceea ce denota o abordare mai realista a evaluarii sanselor de a castiga razboiul. Dupa si-a imaginat, ca multi alti politicieni romani, ca evreii romani ar putea fi folositi ca moneda de schimb, in scopul imbunatatirii imaginii Romaniei in Statele Unite si Anglia.

In cercurile nationaliste extremiste de astazi se incearca reabilitarea lui Antonescu la loc de cinste in istoria Romaniei, ca mare patriot. Dar faptul ca acesta si-a iubit tara este irelevant: Antonescu a fost un criminal de razboi in cel mai pur sens al cuvantului. Conducerea sa a implicat guvernul roman in crime impotriva umanitatii, care nu pot rivaliza cu nimic in istoria uneori glorioasa, alteori cruda a Romaniei; poate chiar mai ironic, razboiul acestui conducator impotriva unei populatii nevinovate si fara aparare a fost doar parte a unei  nebunii mai cuprinzatoare, aceea de a implica tara intr-un conflict care promitea castiguri iluzorii dar care, de fapt, a produs in mod categoric doar consecinte dezastruoase. Pentru a putea relata si aborda cu mandire sincera istoria Romaniei, patriotismul roman modern trebuie sa respinga nu doar cele cinci decenii de conducere comunista distrugatoare, ci si anii de tiranie fascista



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944
UN TEZAUR NATIONAL - GRECIA
Debarcarea din Normandia si victoria in Europa
Eseu pe baza lucrarii 'Interpretari romanesti' de P. P. Panaitescu
Scriitori si artisti "angajati"
Studiu De Caz - ISTORIOGRAFIA ROMANA
Manifestari politice la fruntasii revolutionari banateni
Masacrul de la Paris, de sf. Bartolomeu
FORMAREA CONSTIINTEI ISTORICE
ORGANIZAREA PRINCIPATULUI TRASILVANEAN DEPENDENT DE TURCIA



loading...