ISTORIOGRAFIA ROMEI ANTICE. NOI IZVOARE REFERITOARE LA GETO-DACI

Preocuparile pentru scrierea istoriei au aparut relativ tarziu la Roma, in raport cu dezvoltarea institutiilor statului. Salustius explica aceasta situatie prin faptul ca romanii ar fi preferat sa savarseasca faptele stralucitoare, istorice si mai putin sa acrie despre ele.

In cadrul istoriografiei romane pot fi descifrate patru sensuri fundamentale ale istoriei:

- sensul cel mai restrans prin care historia desemna cronica unor evenimente recente, contemporene epocii autorului;

- istoria panoramica sau istoria universala;

- sensul dat de Cicero potrivit caruia alaturi de speciile analisticii si res gestae le adauga monografiile si breviariile;

- sensul cel mai larg posibil, cuprinzand toate genurile posibile de la anale la memorii si biografii.

Speciile istoriografiei latine   

analele- cea mai veche forma de scriere istorica romana;

-insemnarile res gestae = fapte petrecute, fapte savarsite;

-istoria universala- putin reprezentata in forma istorie- cunoastere;

-monografiile- constand in aprecierea lui Salustius in faptele savarsite de poporul roman, demne a fi amintite;

- compendiul sau breviarul istoric, reprezentand succind si in rezumat evenimentele;

- memorialistica- bine reprezentata in istoriografia romana;

- biografia- care trata fapte traite si memorabile axate pe viata unui om. In cadrul ei, s-a dezvoltat o subspecie aparte intitulata exitus- sfarsitul, adica relatarea numai a faptelor legate de moartea unui personaj vestit.

Sursele istoriografiei romane au fost multiple, intre ele retinem:

- cronicile pontificale consemnand evenimente petrecute in fiecare an inregistrate de catre suveranul pontif la sfarsitul anului;

- registre (acta) ale magistratilor, precum si darile de seama, comentariile magistratilor republicii si pontifilsor;

- documentele economice- tabulae censorie;

- creatiile orale, respectiv cantecele de lauda, carmina convivalia.

Istoriografia latina a inceput sa se manifeste in special in sec.III i.Hr. in forma analelor impulsionata de expansiunea romana si de pericolele prin care a trecut statul roman la sfarsitul sec.III.

Influenta greaca asupra culturii romane s-a resimtit in acest domeniu, in folosirea de catre autorii de istorie romani in scrierile lor, a limbii elene.

Cei mai importanti analisti au fost:

Cnaeus Naevius (265-200 i.Hr.) a scris Razboiul cu punii, din postura de participant. Relatarea incepe insa, cu fuga legendarului Aeneas din Troia derulandu-se pana in vremea razboaielor cu cartaginezii.

Q. Fabius Pictor (254-200 i.Hr.) a scris in limba greaca, Anale (actiunile romanilor), considerata prima istorie a Romei inceputa si aceasta, de la legendarul Aeneas pana in zilele autorului. A participat la al doilea razboi cu punii. La sfarsitul razboiului a relatat faptele la care a participat direct sau indirect, descriind in amanunt batalia de la Trasimene din 217 castigata de Hanibal. Din cele 30 de fragmente pastrate ale operei sale rezulta tendinta de contracarare a propagandei cartagineze si in acelasi timp de exaltarea faptelor Romei si ale gintei Fabilor careia ii apartinea. Dupa batalia de la Cannae (216) a fost trimis in Grecia inregistrand astfel alte evenimente istorice ale epocii. Opera sa a fost o sursa importanta de inspiratie pentru istoricii eleni Polibios, Dionisos din Halicarnas dar si pentru insusi Titus Livius, autentica personalitate istoriografica romana. (E. Cizek)

Quintus Ennius (238-169 i.Hr.) a scris Anale si 20 de tragedii, opera sa fiind o sursa pentru Vergilius.

O conceptie noua cu privire la rosturile istoriografiei, a promovat-o istoricul roman Marcus Cato Maior (sau Marcus Porcius Cato) cunoscut sub numele de Cato cel Batran (234-149 i.Hr.), om politic si orator vestit, adversar declarat al cartaginezilor. A scris lucrarea Origines in 7 carti, prima istorie in limba latina. El este primul care a accentuat importanta civilizatiei in raport cu faptele politice analizate de la anul 753 pana in sec. II i.Hr. Nascut la Tusculum, plebeu si totodata sabin de origine, a primit de timpuriu numele de catus (inteleptul). Dupa batalia de la Zama, Cato, care participase ca simplu soldat la razboaiele cu punii a primit un post de comanda in armata romana, ajungand in curand consul (195 i.Hr) si censor (184 i.Hr.). Afost un adversar declarat al Scipionilor, iar aspect demn de luat in considerare, limba greaca a invatat-o abia la batranete, convins fiind ca si in limba latina se poate scrie istorie. Laitmotivul discursurilor sale a fost totusi, distrugerea Cartaginei. Este primul istoriograf roman de limba latina, considerat chiar inventator al monografiei istorice.

In opera sa principala Originile, Cato a consacrat spatiu important asezarilor si populatiilor italice apreciind ca "pamantul Italiei", constituie structura generatoare a originilor. Eroul principal in opera sa este republica. De aceea, in textele sale, nu apare numele niciunui general roman. Apar insa doua nume proprii: al elefantului Surus si al ofiterului, tribunul Caedicius. In realitate, eroul cultivat de Cato in cel mai autentic spirit patriotic, era poporul Italiei, poporul roman.

Cicero (106-43 i.Hr.) - nu a fost un istoric dar a folosit din plin motivele istorice pentru cariera politica proprie. El a sesizat obiectivul fundamental al istorie, identificat in instruire "docero". In lucrarea Despre oratorie a definit istoria drept martor al timpurilor, lumina adevarului, viata memoriei, calauza vietii (Magistra Vitae). Pentru marele orator, istoria avea 4 principii fundamentale:

- sa nu se scrie nimic fals;

- sa se prezinte adevarul;

- sa se evite orice banuiala de partinire, favorizare, ura;

- sa se respecte ordinea cronologica a evenimentelor.

Caesar (100-44 i.Hr.), cunoscut om politic, orator si istoric roman, a fost atras in mod deosebit de genul memorialistic. El reprezinta o varianta a clasicismului latin istoriografic. A scris Comentarii de bello galico si Comentarii de bello civili.

Prima lucrare relateaza campaniile militare din anii 58-51 din Galia, devenita provincie romana in 49. A doua infatiseaza razboiul civil de la Roma din 49-45. Ambele ofera pretioase informatii despre economia, geografia si etnografia zonelor prezentate. Pe de alta parte, Caesar a scris intr-o maniera in care este evidenta tendinta deformarii deliberate a faptelor istorice prin disimularea realitatilor, prin anumite omisiuni, prin acumularea explicatiilor care preced recunoasterea unor esecuri proprii.

Salustius Crispus (86-35) istoric roman, autor al lucrarilor Despre conjuratia lui Catilina, Razboiul cu Iugurta si Historianum libri (carti de istorie). El a descris luptele pentru putere din senatul roman care au culminat cu conjuratia dezvaluita in cele din urma de Cicero, in faimoasele sale discursuri din anii 63-62 i.Hr., impotriva lui Catilina.

In Razboiul cu Iugurta, Salustius a realizat o monografie de valoare, dovedind calitati deosebite de portretist si analist al moravurilor societatii romane.

In secolul lui Augustus, istoriografia s-a dezvoltat ca si literatura, artele si stiintele.

Titus Livius (59i.Hr.-17d.Hr.) a fost considerat unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai acestei perioade dar si ai intregii istoriografii romane. Dupa unii autori de exegeze latiniste, a fost considerat cel mai mare istoric roman.

A scris o lucrare monumentala intitulata Ab urbe condita in 142 de carti in care a relatat istoria Romei de la inceputurile sale legendare pana in anul 9 d.Hr;

- prin istorie, T. Livius a urmarit un scop moral si patriotic, preamarind vechile virtuti ale romanilor care au dus la ridicarea Romei;

- s-a documentat enorm studiind surse diverse si incluzand in relatarile sale traditii si legende, a cautat sa prezinte trecutul Romei in lumina dorita;

- istoria lui este o epopee dramatica ce contine multe portrete memorabile.

In concluzie, T. Livius a insistat prin opera sa in promovarea valorilor autentice demne de a fi insusite de contemporani.

Cornelius Tacitus (55-120 d.Hr.), orator si om politic, recunoscut opozant al formelor autoritare imperiale promovarte in special de imparatul Domitian. A scris: Despre viata si moartea lui Iunius Agricola , un panegeric al socrului sau, fost guvernator al Britaniei; Germania (Despre originea si locurile germanilor), o monografie despre triburile germane in care a atras atentia asupra amenintarii acestora, laudand in acelasi timp, virtutile si simplitatea germana in contrast cu moravurile decazute ale romanilor; in lucrarea Historiae in 12 carti, el a relatat intervalul istoric cuprins intre 69-96, iar in a doua mare opera importanta a lui, Anale, in 16 carti a tratat domniile lui Tiberius, Caligula, Claudius si Nero adica perioada cuprinsa intre 14-68;

- conceptia sa despre scrisul istoric s-a centrat pe formula "fara ura si partinire";

- a subliniat scopul moral si efectul literar al istorie, adevarul istoric plasand-ul pe un plan secund;

- a fost recunoscut ca un fin psiholog si neantrecut portretist;

- a fost considerat un pesimist categoric, deoarece pentru el, declinul Romei era inevitasbil.

In concluzie, meritele lui Tacitus au fost incontestabile, opera sa bucurandu-se de succes oana in timpul Renasterii.

Suetonius (70- 150), istoric roman a avut functia de secretar imperial in vremea imparatului Hadrian. Opera sa se intituleaza Vietile celor 12 caesari, si cuorinde biografiile imparatilor romani de la Caesar la Domitian. Accentul in lucrare a fost pus de istoric, pe viata si faptele imparatilor, mai exact pe trasaturile personalitatilor luate in descriere. Lucrarea a oferit contemporanilor, amanunte picante despre atmosfera de curte, care domnea la Roma, in special in secolul lui Augustus.

Eutropius (sec. IV d.Hr.), istoric roman, autor al lucrarii Scurta istorie de la intemeierea Romei (Breviarum ab urbe condita), scrisa din ordinul imparatului Valens (368-374). Lucrarea este un rezumat in 10 carti a istoriei Romei de la intemeiere pana la sf. sec.IV. Ea cuprinde bogate informatii, este scrisa intr-un scris concis, fapt ce a facut ca istoricii romani Miron Costin si Dimitrie Cantemir sa o foloseasca in documentarea lor.

In sec. IV, a aparut una dintre ultimele importante lucrari istoriografice, intitulata Istoria Augusta. Nici astazi nu sunt identificati autorii sai. In mod cert insa, ea reprezinta o culegere de biografii, de inspiratie suetoniana, care descrie in mod amanuntit vietile imparatilor romani din 117-284.

Ultimul mare istoric roman a fost Amianus Marcelinus (330-400), chiar daca era de origine greaca. In lucrarea sa intitulata Carti de Amian ale faptelor savarsite, el a continuat opera lui Tacitus. In 31 de carti, istoricul a redat cu destula obiectivitate istoria romana incadrata de anii 96-378 d.Hr.

Mesajul operei sale, este ca si in cazul lui Tacit foarte clar pentru contemporani: el judeca cu severitate viciile si glorifica virtutiile romane de altadata. De aceea, opera lui, este in fapt, o fresca incriminatoare a viciosilor Romei.

Amianus a acordat un rol semnificativ initiativei umane in relatia de cauzalitate, identificata de el in conjunctia dintre virtute si soarta. Totusi, el a scris si a recunoscut ca ordinea fatala biruie in ultima instanta forta umana si virtutea. Paradoxal, mesajul lui Amianus, apare peste timp totusi, optimist atat in privinta oamenilor (ale caror vicii puteau fi tratate si inlaturate) cat si in privinta viitorului Romei.

In sfarsit, nu putem incheia aprecierile asupra operei lui Amianus Marcelinus fara a spune ca el a crezut cu tarie in eternitatea si in vigoarea perpetua a Romei, "care va trai cat vor fi oameni pe pamant."

De retinut:

- cadrul general de evolutie a scrisului istoric latin,

- speciile istoriografiei latine;

- sursele istoriografiei romane;

- principalii reprezentanti.

Noi informatii referitoare la geto-daci (anexele)

- Caesar a facut prima mentiune (58-51) referitoare la daci "hotarele dacilor si anartilor";

- Horatiu (65-8 i.Hr.) a amintit de pregatirile romanilor de razboi impotriva dacilor (31 i.Hr.): "putin a lipsit ca Roma, sfasiata de lupte interne sa fie nimicita de catre daci si etiopieni." Tot el aminteste si de "armata dacului Cotiso";

- Augustus (63 i.Hr. -14 d.Hr.)- insemnarea despre ostirea dacilor care trecusera dincolo de Dunare;

- Suetoniu- a facut referiri la domniile lui Caesar si Augustus;

- Florus (98-138) -referiri la razboiul romanilor cu tracii si dacii in anul 14 i.Hr;

- Ovidius (43 i. Hr. -17 d.Hr.) - relatari despre getii din zona pontica;

- Trogus Pompeius (sec.I d.Hr.)-"dacii sunt o mladita a getilor";

- Lucan (39-65)- a relatat despre faptul ca "dacii si getii" ar fi fost o mare primejdie pentru Roma daca un dezastru iar fi pus in miscare;

- Pomponius Mela (sec. I d.Hr.) a amintit din nou despre geti;   

- Frontinus (sec. I d.Hr.) -despre regele dac Scorilo;

- Tacitus a scris despre dacii din vremea lui Domitian, considerati un neam care nu era niciodata de buna credinta";   

- Plinius cel Tanar (61-114) a scris despre Traian si campaniile lui in Dacia, despre legaturile lui Decebal cu Pacorus, regele partilor;

- Fronto (100-169), istoric roman care a amintit despre "sabiile incovoiate ale dacilor".