Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Germania. De la Republica de la Weimar la Hitler


Germania. De la Republica de la Weimar la Hitler




Germania. De la Republica de la Weimar la Hitler

            Infranta in primul razboi mondial, Germania a fost considerata de catre puterile invingatoare drept principala responsabila de declansarea conflictului, motiv pentru care si conditiile impuse la Versailles au fost pe masura, mai ales ca Franta isi dorea sa se asigure ca o noua agresiune germana nu va mai fi posibila. Acest fapt, precum si realitatea ca armistitiul a fost acceptat in conditiile unei stari revolutionare - celebrul "cutit pe la spate infipt in soldatul german de bolsevici" conform teoriei naziste - isi vor pune profund amprenta asupra evolutiei interbelice a statului german.

            Pe fondul puternicei ofensive finale aliate impotriva Puterilor Centrale, la 28 octombrie 1918, avea loc revolta marinarilor din portul Kiel, care au refuzat sa mai continue lupta impotriva trupelor engleze. A doua zi, speriat de evolutia evenimentelor si avand proaspata in memorie soarta tarului, imparatul Wilhem II parasea Berlinul in favoarea cartierului general al armatei sale de la Spa. Totusi, evolutiile erau ireversibile. La 4 si 5 noiembrie, alte revolte ale marinarilor din diferite porturi erau inregistrate, iar la 7 noiembrie, izbucnea o revolta la München in urma careia, a doua zi, socialistul Kurt Eisner va proclama republica in Bavaria.



            Aflat in imposibilitate de a mai controla situatia, kaiserul a ales solutia de a fugi in Olanda. La 9 noiembrie, printul Max von Baden, seful guvernului german, era in masura sa anunte abdicarea lui Wilhem si sfarsitul celui de-al doilea Reich. Controlul asupra puterii executive a fost preluat de socialisti, Philip Scheidemann proclamand Republica. Evenimentele se derulau cu o mare viteza, astfel ca, la 10 noiembrie, la Berlin se forma un cabinet dominat de socialisti si independenti, in conditiile in care gruparea de extrema stanga condusa de Karl Liebknecht si Rosa Luxemburg, cunoscuta sub numele de Spartacus, se pronuntase deja in favoarea instaurarii unui regim comunist. Astfel, la 11 noiembrie, aflata in imposibilitatea de a mai negocia sau de a rezista in fata Aliatilor, Germania va fi nevoita sa capituleze.

            Confruntata cu mari probleme generate de razboi, tara trebuia sa faca fata si unei puternice crize politice interne, spectrul instaurarii unui regim de tip bolsevic fiind prezent. De altfel, intre 5 si 15 ianuarie 1919, gruparea Spartacus va declansa chiar o revolta la Berlin, dar interventia guvernului provizoriu sustinut de armata va conduce la inabusirea miscarii. Karl Liebknecht si Rosa Luxemburg au fost arestati si impuscati in drum spre inchisoare. In semn de protest, comunistii au refuzat sa participe la alegerile din 19 ianuarie pentru noua Adunare Nationala Constituanta, astfel ca socialistii si-au asigurat o majoritate relativa, obtinand 163 de mandate. Componenta Parlamentului era completata de 88 de centristi, 75 de democrati, 43 de nationalisti, 22 de socialisti independenti si alti 31 de deputati,independenti.

La 6 februarie, membrii Adunarii Nationale se intruneau in pri­ma sedinta la Weimar. Guvernul era controlat de acelasi Philip Scheidemann, care a reusit formarea unei coalitii tripartite in care intrau principalele forte parlamentare: socialistii, centristii si democratii. Practic, isi incepea existenta Republica de la Weimar, in fruntea careia legislativul va alege, la 11 februarie, drept prim presedinte, pe Friedrich Ebert.

Actionand pentru restabilirea ordinii, trupele federale vor obtine un important succes in urma interventiei din Bavaria 4 aprilie - 1 mai 1919, care a condus la rasturnarea Republicii Sovietice auto-proclamate in zona. Totusi. Scheidemann isi va da demisia la 20 iunie in semn de protest fata de prevederile tratatului de pace, pe care a refuzat sa-1 semneze. La 23 iunie era format un nou guvern, condus de Gustav Bauer, cu contele von Brockdorf-Rantzau la externe, care va accepta semnarea tratatului abia dupa ce Parlamentul si-a dat acordul in fata pericolului iminent ca tara sa fie invadata de trupele aliate.

            Un semn al normalizarii treptate a situatiei 1-a constituit adoptarea Constitutiei de la Weimar, la 31 iulie 1919. Potrivit acesteia, Reichstagul era format din deputati alesi pe liste la nivel national, puterea executiva fiind detinuta de un presedinte ales pe sapte ani si de un cancelar numit de acesta pe baza realitatilor din parlament. De asemenea, este de notat si rezultatul plebiscitului din Schleswig, in urma caruia Nordul s-a alaturat Danemarcei, dar Sudul a ales revenirea la Germania, la 14 martie 1920.

            In acel moment, situatia era suficient de confuza la Berlin datorita "puciului Kapp" desfasurat intre 13 si 17 martie. In fapt era vorba despre o tentativa a unei grupari monarhiste conduse de dr. Wolfgang Kapp, fost parlamentar, de a rasturna guvernul. Cu ajutorul mapelor baronului von Luttwitz si cu "binecuvantarea" generalului Erich Ludendorff, fostul sef al Marelui Stat Major, Kapp, a intrat in Berlin si s-a autoproclamat cancelar. Presedintele Ebert si membrii executivului s-au refugiat la Stuttgart, de unde au chemat sindicatele sa declanseze greva generala. Tentativa de lovitura de stat a esuat dupa numai patru zile. Wolfgang Kapp a plecat in Suedia, de unde va reveni insa in 1922, fara a mai fi judecat pentru tentativa de lovitura de stat.

La 6 iunie 1920 s-au desfasurat din nou alegeri pentru Reichstag. Socialistii, care dominau "coalitia de la Weimar", vor fi insa infranti si nu vor mai face parte din guvernul condus acum de cancelarul Konstantin Fehrenbach, acesta prezidand o echipa sustinuta de Partidul Popular (liberal), centristi si democrati. De fapt, era inaugurata o perioada de instabilitate, guvernele schimbandu-se destul de des, aditional revenind si amenintarea franceza privind ocuparea Ruhrului drept gaj pentru plata datoriilor de razboi. De altfel, in mai 1921, trupele franceze au ocupat cateva centre industriale din Ruhr, determinand guvernul german sa-si asume obligatiile privind plata despagubirilor.

Desi in plan extern, prin semnarea tratatului de la Rapallo (16 aprilie 1922), Germania reusise sa "sparga" izolarea diplomatica, in plan intern, criza economica profunda va conduce la un declin accentuat al marcii cu incepere din august 1922. Noul guvern condus de industriasul Wilhem Cuno, numit la 14 noiembrie, se va confrunta insa si cu interventia trupelor franceze, care au invadat, la 11 ianuarie 1923, bazinul Ruhr. Aflati in imposibilitate de plata, germanii vor declansa rezistenta pasiva. La 12 august 1923, Cuno isi prezenta demisia, fiind inlocuit de Gustav Stresseman, liderul Partidului Popular. Noul cancelar va decide incetarea rezistentei pasive, la 26 septembrie, cu speranta ca medierea Marii Britanii va conduce spre o solutie acceptabila pentru partile aflate in conflict.





            In aceste conditii, se va produce un eveniment care nu a facut mare valva in epoca, dar care a fost considerat ulterior, "puciul de la berarie". Desfasurata intre 8 si 11 noiembrie 1923, in capitala Bavariei, München, tentativa de rasturnare a guvernului regional 1-a avut in frunte pe eroul Wehrmachtului din primul razboi mondial, generalul Erich Ludendorff, secondat de tanarul lider al unui partid aflat in crestere, cel National Socialist, Adolf Hitler. Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani (N.S.D.A.P.) fusese infiintat tot in capitala Bavariei, la 24 februarie 1920, atunci cand, in fata a circa 2.000 de adepti, Hitler va adopta drept sigla a formatiunii sale svastica (crucea incarligata) si salutul Heil. Treptat, nazistii au devenit cunoscuti in Bavaria si astfel se explica prezenta lor alaturi de generalul Ludendorff. Un rol a jucat si faptul ca partidul avea si sectii de asalt, S.A,, conduse de un apropiat al lui Hitler, Emest Rohm. Tot cu prilejul puciului avea sa se remarce si Hermann Gõring, unul din viitorii lideri ai celui de-al Treilea Reich.

Dupa puciul din noiembrie 1923, Hitler va fi arestat si judecat. Dar procesul s-a transformat intr-un adevarat triumf personal pentru acuzat, instanta fiind nevoita sa mute cauza la Leipzig. Condamnat la cinci ani de inchisoare, din care va efectua doar unul, fiind eliberat in decembrie 1924, Hitler va avea suficient timp pentru a scrie cartea de capatai pentru adeptii sai, Mein Kampf. Lucrarea contine o parte autobiografica, insa, in acelasi timp, dezvolta o conceptie proprie asupra istoriei universale vazuta ca o lupta intre principiul binelui si cel al raului. Desigur, pentru Hitler rasa ariana era incarnarea "lucrarii Domnului", Diavolul fiind evreii, considerati o subrasa, asemenea negrilor, slavilor sau mongolilor. Nu lipsea nici programul politic imediat concretizat in revansa asupra Frantei pentru reglarea definitiva a conturilor si cucerirea "spatiului vital" prin extinderea spre Rasarit.

La acea data, guvernul Stresseman era confruntat insa cu probleme mult mai grave. Pentru depasirea impasului va fi deschisa Rentenbank, avandu-1 in frunte pe Hjalmar Schacht, scopul fiind introducerea unei noi unitati monetare, rentenmark. In plus, pentru echilibrarea deficitului bugetar, circa 700.000 de persoane angajate la stat vor fi trimise in somaj. Totusi, mult mai eficiente se vor dovedi planul Dawes (acceptat de Reichstag la 9 aprilie 1924) si un imprumut extern. Prin cumularea acestor masuri, Germania a depasit criza si a obtinut retragerea trupelor de ocupatie din Ruhr.

La 25 februarie 1925 inceta din viata presedintele Friedrich Ebert. Pentru postul vacant au candidat initial sapte persoane, fara ca cineva sa obtina majoritatea. Abia la 26 aprilie, a fost ales maresalul Paul von Hindenburg, care se va impune in fata candidatului stangii, Wilhem Marx. Interesant este ca victoria lui von Hindenburg a fost facilitata de faptul ca Emest Thälmann, liderul comunistilor, a obtinut circa doua milioane de voturi, care directionate catre Marx i-ar fi fost suficiente acestuia pentru a obtine victoria

La 10 februarie 1926, Germania a solicitat sa fie admisa in Liga Natiunilor, revendicand si un loc in Consiliu, fapt care a condus la amanarea raspunsului din partea Societatii Natiunilor. Abia la 5 sep­tembrie, acesta va veni consfintind revenirea Republicii de la Weimar la Societate in calitate de membru permanent al Consiliului. Totusi, aceasta nu insemna si asumarea vinei de a fi principala responsabila pentru declansarea primului razboi mondial. Simptomatic in aceste sens se va dovedi discursul rostit de presedintele von Hindenburg la 18 septembrie 1927, cu prilejul comemorarii luptelor de la Tannenberg. Un alt eveniment demn de consemnat 1-a constituit moartea lui Gustav Stresseman, la 3 octombrie 1929, unul dintre liderii marcanti ai Republicii de la Weimar.

La 14 septembrie 1930 aveau loc alegeri pentru Reichstag. Pentru prima data, nazistii condusi de Adolf Hitler se vor afirma ca un partid important, ei obtinand 107 mandate fata de 12, cate reusisera anterior. Hitler va profita astfel de conditii optime pentru a-si sustine discursul revansard si antisemit, intrand in conflict direct cu comunistii si exploatand nemultumirile generate de marea criza economica mondiala.

In Germania, criza s-a accentuat dupa falimentul Austrian Credit-Anstaldt, moment ce marcheaza debutul unui colaps financiar la nivelul intregii Europe Centrale. Se va ajunge astfel ca in 1932 sa fie inregistrati sase milioane de someri. In plan politic, nazistii si comunistii vor exploata nemultumirea populara, sporindu-si influenta.

Hitler si-a permis chiar sa participe la alegerile prezidentiale din 13 martie 1932, fiind invins de Paul von Hindenburg abia dupa un nou tur de scrutin, la 10 aprilie. Ascensiunea extremei drepte este subliniata si de lovitura data in Prusia de von Papen, care, la 20 iulie 1932, reuseste sa-1 inlocuiasca pe premierul socialist al landului. In loc sa detensioneze situatia, rezultatele alegerilor parlamentare din 31 iulie vor consemna intrarea intr-un blocaj. Conform vointei electorilor, socialistii obtinusera 133 de mandate, nazistii - 130, centristii - 97, iar comunistii 89 de locuri. Intrucat atat Hitler, cat si comunistii au refuzat participarea la orice tip de alianta, nu s-a putut realiza o majoritate parlamentara. La 12 august, Hitler a refuzat propunerea presedintelui von Hindenburg de a deveni vice-cancelar, el cerand pe un ton imperativ totul sau nimic. In aceste conditii, la 12 septembrie, Reichstagul era dizolvat.




            Programate la 6 noiembrie, noile alegeri nu vor debloca situatia, astfel ca, la 17 noiembrie, von Papen si-a prezentat demisia. Intrucat, la 24 noiembrie, Hitler a solicitat puteri depline in calitate de cancelar si a fost refuzat de presedintele von Hindenburg, la 2 decembrie guvernul era format de Kurt von Schleicher. Noul cancelar avea o mi­siune imposibila, de a concilia dreapta cu stanga, astfel ca demisia prezentata la 28 ianuarie 1933 a venit firesc.

Acesta este fundalul pe care s-a produs evenimentul de la 30 ianuarie 1933, care va marca evolutia istorica la scara planetara. Fara alternativa, presedintele Paul von Hindenburg i-a incredintat functia de cancelar lui Adolf Hitler. Nascut la 20 aprilie 1889, la Braunau, el si-a petrecut primii ani din viata la Viena, dupa care, in 1913, s-a mutat la München. Pe parcursul primului razboi mondial a participat la luptele de pe frontul de vest, inrolandu-se ca voluntar, fiind decorat cu "Crucea de fier" si avansat la gradul de caporal. In octombrie 1918 va fi ranit si isi va pierde temporar vederea, fiind evacuat la Berlin, iar de aici la München, unde isi revine in plina revolta bolsevica. Profund antisemit, Hitler va sustine un discurs revansard, acuzand Versailles-ul si "tradarea" din noiembrie 1918, considerandu-i pe evrei principalii vinovati pentru infrangerea Germaniei.

Mentorul lui Hitler era Mussolini, al carui bust se gasea in biroul sau. Totusi, este interesanta precizarea ca prima lor intalnire de la Florenta, din iunie 1934, a fost un esec. Mai mult, Führerul nu 1-a ascultat pe Duce atunci cand acesta 1-a sfatuit sa nu-i persecute pe evrei si sa nu paraseasca Liga Natiunilor. Demn de retinut este si protestul lui Mussolini in momentul asasinarii cancelarului austriac Dolfuss, ceea ce 1-a determinat pe Hitler sa amane Anschluss-ul. Abia cu prilejul celei de-a doua intalniri dintre cei doi dictatori, din septem­brie 1937, vor fi afisate sentimente "mai calde" de ambele parti.

Figurile cele mai importante ale noului executiv erau von Papen, in calitate de vice-cancelar, nazistul Hermann Gõring, Walter Frick la Interne, generalul Wemer von Blomberg la Aparare, precum si ministrul de externe Konstantin von Neurath. Totusi, nici Hitler nu este capabil sa obtina cooperarea centristilor pentru asigurarea unei majoritati parlamentare, astfel ca noi alegeri sunt convocate pentru data de 5 martie.

Desfasurata intr-o atmosfera de o violenta extrema, campania electorala va fi marcata de un eveniment cu ample ecouri, incendierea, la 27 februarie, a cladirii Reichstagului. Hitler gestioneaza eficient momentul, da intreaga vina pe comunisti (principalul acuzat este olandezul Marinus van der Lubbe) si il convinge pe presedintele von Hindenburg sa ia masuri pentru suprimarea libertatii presei, a cuvantului si a altor libertati constitutionale (de reunire si asociere, inviolabilitatea domiciliului, secretul postei). Este vorba despre decretul pentru protectia poporului si statului german, din 28 februarie, care va deveni legea fundamentala a celui de-al Treilea Reich. Pe baza acesteia, a doua zi, Partidul Comunist va fi interzis. Asa reusesc nazistii sa obtina 44% din voturile exprimate la 5 martie, care, impreuna cu alte opt procente revenite nationalistilor, se vor dovedi suficiente pentru a controla parlamentul. In doar o luna, teroarea bruna isi poate intra in drepturi.

La 23 martie, beneficiind si de sprijinul unor deputati catolici de centru, nazistii si nationalistii vor obtine acordarea de catre Reichstag de drepturi depline si dictatoriale pentru guvern pana la 1 aprilie 1937. Avand calea deschisa, Hitler nu va ezita sa ia masuri radicale in toate domeniile vietii economice, sociale si politice. Pe rand, partidele de opozitie sunt dizolvate, astfel ca Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani (N.S.D.A.P.) va deveni unica formatiune acceptata cu incepere de la 14 iulie 1933.

Hitler va lua masuri si din perspectiva protejarii rasei ariene, astfel fiind adoptate legi rasiale, indreptate cu precadere impotriva evreilor care vor pierde, in conformitate cu Legile de la Nürmberg din 15 septembrie 1935, dreptul de cetatenie. Ca o extensie a acestor legi, Hitler va promova si legea pentru protectia sangelui si a onoarei germane potrivit careia relatiile sexuale, deci implicit casatoria, cu evreii erau interzise. Ulterior, nazistii vor decreta ca orice persoana care are cel putin un bunic evreu in genealogie era considerat evreu si, pe cale de consecinta, nu putea deveni niciodata cetatean german. Apogeul politicii antisemite a lui Hitler o vor reprezenta lagarele de concentrare si holocaustul sau solutia finala.

Dupa ce a dat un puternic semnal si in privinta unei noi linii politice externe, prin retragerea Germaniei de la Conferinta dezarmarii (14 octombrie 1933), Hitler va organiza alegeri pentru un nou Reichstag, care va avea de acum inainte un rol decorativ, principala lui menire fiind de a asculta si aplauda discursurile fulminante ale Führerului.



Pentru a-si impune vointa, nazistii nu au ezitat sa foloseasca orice tip de mijloace, inclusiv asasinatul. O puternica impresie a pro­dus asasinarea, la 30 iunie 1934, in noaptea cutitelor lungi, a lui Emest Rõhm, un fost aliat de nadejde si conducator al temutelor "batalioane de asalt", Gregor Strasser, generalului von Schleicher ori a liderului catolic Erich Klausener. Dupa decesul presedintelui Paul von Hindenburg, la 2 august 1935, seful statului avand pe atunci venerabila varsta de 87 de ani, la 19 august, in urma unui plebiscit, Adolf Hitler isi va asuma si puterile prezidentiale, pastrand totusi titlul de Führer. A doua zi, armata ii va jura credinta.

Pe masura consolidarii in plan intern, prin impunerea unor masuri clasice pentru un regim dictatorial, Hitler va duce o politica externa agresiva, obtinand succese in serie ce vor contribui la crearea imaginii unui adevarat luptator pentru drepturile Germaniei si, implicit, aducandu-i o imensa popularitate la un moment dat. Dupa ce, in urma plebiscitului organizat in Saar, la 13 ianuarie 1935, potrivit rezultatelor caruia 90% dintre votanti au aprobat unirea cu cel de-al Treilea Reich, la 16 martie, Hitler denunta clauzele tratatului de la Versailles. intrucat reactia Marilor Puteri reunite la Stresa a fost palida, liderul german isi va putea permite chiar semnarea unui acord naval cu Marea Britanie la 18 iunie.

Deosebit de semnificativ este discursul tinut la doar trei zile dupa acest moment in Reichstag de catre Hitler. Cu o candoare dezarmanta, el se va referi la pactul sovieto-francez din 2 mai 1935 care ar fi conferit Germaniei un sentiment de insecuritate. Mai mult, Führerul dadea asigurari ca este gata sa repete momentul Locarno daca si celelalte puteri o vor face, ca va respecta zona demilitarizata renana si ca nu este interesat de Anschluss. Totusi, in finalul discursului, el cerea dreptul Germaniei la inarmare, la colonii si la aplicarea principiului nationalitatii in Austria, prin revenirea acesteia la "marea patrie germana".

Timpul va dovedi, neasteptat de repede, ca Hitler a fost sincer doar in finalul discursului din 21 iunie. La 7 martie 1936, el va denunta tratatul de la Locarno si va ocupa zona demilitarizata renana, beneficiind si de lipsa de reactie a partii franceze. Apoi, la 18 noiembrie, el va recunoaste guvernul Franco din Spania, implicandu-se activ in razboiul civil din peninsula.

La 4 februarie 1938, Hitler opera doua modificari semnificative in componenta guvernului, inlocuindu-i pe ministrii Apararii, generalul Werner von Blomberg, si Externelor, Konstantin von Neurath. De acum, Hitler va prelua personal conducerea Ministerului Apararii, fiind secondat de generalul Keitel si de seful armatei, generalul Brauschitsch, in timp ce in fruntea diplomatiei era numit Joachim von Ribentropp. Practic, armata si diplomatia, doua elemente de mare importanta in angrenajul oricarui stat, erau controlate direct de nazisti de incredere.

De ce a efectuat Führerul aceste schimbari au inteles celelalte state dupa evenimentele ce au condus la invadarea Austriei, in noaptea de 12 spre 13 martie 1938, si la dezmembrarea Cehoslovaciei, in urma crizei sudete. Ocupat cu consolidarea cuceririlor externe. Adolf Hitler nu va uita nici un moment de "problema evreiasca", un eveniment culminant pentru maniera in care nazistii intelegeau sa o "rezolve" fiind noaptea de cristal (kristallnacht). Atunci, la 9 noiembrie 1938. pe intreg cuprinsul Reichului au avut loc atacuri "spontane" impotriva evreilor, fiind inregistrate numeroase victime, fapt ce a determinat un adevarat exod al acestora.

In perspectiva cursei inarmarilor pe care o declanseaza Hitler se va produce si inlocuirea, la 20 ianuarie 1939, a guvernatorului Reichsbank, Hjalmar Schacht, cu Walter Funk, tocmai datorita avertismentelor transmise de primul in privinta impactului cheltuielilor militare masive asupra inflatiei. In fine, vom nota ca, desi la 28 aprilie 1939, Hitler raspundea presedintelui american Roosevelt, polemizand in chestiunea inarmarii Germaniei si dand, ca de obicei, asigurari linistitoare, el nu a ezitat sa declanseze un conflict mondial pentru a-si pune in opera visele: "spatiul vital", crearea rasei ariene si asigurarea suprematiei acesteia, dominarea scenei mondiale de catre Reich si, nu in ultimul rand, punerea in practica a sloganului care ii era atat de drag: "un Reich, un Popor, un Führer". Desigur, daca liderii marilor democratii occidentale ar fi dat atentia cuvenita lui Hitler si ar fi intervenit la timp pentru a-1 stopa, ori daca nu ar fi fost create conditii optime pentru ca el sa preia conducerea Germaniei pe cale constitutionala, prin alegeri libere, istoria lumii ar fi aratat altfel.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




Inchizitia spaniola
PARLAMENTUL CEL LUNG - ANGLIA
REGIMURI POLITICE IN PERIOADA INTERBELICA
PRIMUL RAZBOI CIVIL - ANGLIA
Spatiul familial - spatiul privat
BUCKINGHAM SI CAROL I
SCHIMBARE SI CONTINUITATE IN GRECIA
Stadiul actual al cercetarilor asupra femeii si familiei in evul mediu romanesc
TRIUMFUL LIBERULUI SCHIMB - ANGLIA
GRECIA CENTRALA, SPORADELE SI EVVIA