Europa frontierelor. Centrul si periferia in lumea medievala

Europa frontierelor. Centrul si periferia in lumea medievala

Ĩn Evul Mediu, spatiul este perceput in mod dihotomic, exista "inauntru" si "inafara", "centru si periferiile ". In deosebirile dintre diferite feluri de a trai, definite plecand de la natura "spatiului", "centrul" inseamna o viata sociala organizata, viata comunitara bazata pe solidaritate familiala si de grup¹ Imaginea caracteristica a acestei perioade este aceea a spatiului imprecis si nediferentiat, jalonat, cel mult de cateva stereotipe: podul, padurea, portile orasului.² . De asemenea, oamenii epocii nu cunosteau cuvantul abstract "spatiu" folosind in locul lui mult mai concretul "loc".³

In Evul Mediu, centrul nu este un punct, ci un loc mai mult sau mai putin intins, prin raportare la care se definea periferia.⁴

In definirea centrului Europei in lumea medievala se pot folosi mai multe criterii : din punct de vedere ecleziastic se poate vorbi de un centru la Roma, iar din punct de vedere politic si social Imperiul Carolingian si Anglia au fost centre ce au influentat zonele din jur.

Din punct de vedere religios, centrul Europei era orasul Roma : acesta si-a consolidat aceasta pozitie o data cu afirmarea papalitatii ca institutie centrala si centralizatoare a crestinatatii⁵ Astfel, chiar daca nu dispune de o autoritate oficiala asupra celorlalti sefi regionali ai Bisericii, episcopul Romei, successor al Sfantului Petru si vicar al lui IIsus Hristos pe pamant este in masura sa-si ofere acceptul , prin decret sau simplu consimtamant, in toate problemele dogmatice sau doctrinare. Prin urmare in privinta credintei, jurisdictia sa este nelimitata, pandant al autoritaii si prestigiului sau de mediator, arbitru, sfatuitor.⁶ Autoritatea papei se exercita in mod egal asupra lumii. Toti crestinii, fara exceptie, ii datoreaza ascultare.⁷

Totusi, din cauza pozitiei geografice excentrice , Roma a avut de suferit cand atunci cand in secolul XIV papalitatea se va muta intr-un loc geografic mai central al crestinatatii, la Avignion. Dar centrul traditional va triumfa in fata centrului esentialmente geografic de la Avignion.⁸

In raport cu acest centru se delimiteaza unele periferii . Pentru crestinatatea occidentala, o periferie s-a dovedit de o deosebita importanta: cea rasariteana; aceasta s-a datorat faptului ca regatele de aici s-au prezentat ca adevate ziduri de aparare ale crestinatatii impotriva barbarilor pagani, mongoli in primul rand, dar si cumani, prusaci sau lituanieni. Este vorba despre regatele Ungariei si Poloniei.⁹

Consolidarea Romei ca centru spiritual al crestinatatii a fost o consecinta si a faptului ca aici soseau pelerini din toate colturile Europei. Aici ei viziteaza mormintele apostolilor Petru si Pavel iar devotiunea de care fac dovada in legatura cu Petru o transfera urmasului sau Papa. Scaunul apostolic capata ca urmare un prestigiu indiscutabil.¹⁰

Din punct de vedere politic, realitatea a fost aparitia a trei regiuni predominante ale Europei, la sfarsitul mileniului I: Italia, Galia si Germania. Aceste entitati nu aveau nici afrontiere foarte precise, nici structuri institutionale bine dfinite dar s-au afirmat toate de timpuriu ca niste puteri superioare celorlalte¹¹. Aceste zone s-au afirmat deopotriva si ca promotoare ale crestinismului. Astfel, Europa Carolingiana, dar si Anlgia ar fi constituit crestinatatea centrala ce si-ar fi difuzat modelele catre periferiile crestine.¹²

In raport cu aceste zone centrale, se aflau zonele de margine, periferiile; Irlanda este o periferie: in cadrul ei coexista spiritul crestin cu cultura galica traditionala, influentandu-I pe velsi si englezi.¹³

O alta periferie vestica este Bretania; aceasta reuseste in Evul Mediu sa se emancipeze destul de mult din punct de vedere politic, ca regat in perioada carolingiana, apoi ca ducat in epoca regilor capetieni. In acelasi timp, profitand de asezarea sa geografica , Bretania isi va dezvolta marina si isi va spori numarul de marinari si negutatori¹⁴.

Periferiile mediteraneene, cuprinzand Peninsula Iberica, sudul Italiei si Sicilia, au constituit obiectul unei recuceriri, mai cu seama active si victorioasa in Penisnsula Iberica intre secolele XI-XIII, actiune numita Reqonquista.¹⁵ In Sicilia si in sudul Italiei , faptul ca suverani normanzi sunt urmati la tron de monarhi germani sporeste importanta acestei regiuni in cadrul crestinatatii si confera orasului Palermo un rol exceptional de capitala multiculturala.¹⁶

In Europa Centrala, se remarca consolidarea ca regat crestin a Ungariei, care are de castigat din unirea cu Croatia. De asemenea, Polonia si Boemia se afirma ca principate puternice in zona.¹⁷

In nordul Europei, Scandinavia s-a afirmat si ea in cadrul ansamblului crestin. In Evul Mediu, Scandinavia nu are o stabilitate politica si administrativa reala. Danemarca, Norvegia si Suedia sunt greu de delimitat intre ele si raman marginale in raport cu Europa.¹⁸

Raporturile dintre centru si periferii se schimba permanent si sunt de domenii diferite. Un prim scop urmarit de crestinatatea centrala a fost convertirea paganilor . Expansiunea medievala, chiar daca are obiective demografice, economice, si politice , este orientata cel mai adesea spre obiective religioase.¹⁹ , astfel ca obligatia fundamentala a Bisericii- "evanghelizare, convertire, crestinare"- va trimite in plan secund opera de civilizare, chiar daca aceasta ramane un pandant definitoriu al progreselor inregistrate de crestinism.²⁰ Intr-o prima faza, aceasta actiune a fost organizata de regatul franc: inca din primii ani ai secolului al VIII-lea si mai mult dupa 720, se instaleaza misionari in marginile tarilor crestinate²¹: printre obiectivele lor s-au numarat crestinarea saxonilor si a scandinavilor.²² Constituirea structurilor ecleziastice ( dioceze, arhidiaconate, parohii) s-au numarat printre grijile principale in organizarea noilor teritorii crestine de la periferii, din exteriorul frontierelor de plecare.²³

Raportul dintre centru si periferii se manifesta de asemenea si prin expansiunea medievala dintre secolele XI-XIII. Dincolo de opera de crestinare a noilor tinuturi aceasta a insemnat si o opera de civilizare, de raspandire a sistemului feudal si al urbanizarii.

Aceasta s-a petrecut mai ales incepand din secolul al XI-lea, si a insemnat expansiunea si asezarea colonizatorilor olandezi si mai ales germani in periferii ale Europei cum ar fi teritoriile poloneze si cehe, slave, baltice sau romanesti.Desi aceasta colonizare s-a facut in general in mod pacifist, au existat totusi si confruntari intre noii veniti si vechii locuitori²⁴Desi occidentalizarea si modernizarea Europei centrale si estice nu poate fi pusa in totalitate pe seama acestor colonizatori, totusi acest fenomen a contribuit la o mai rapida dezvoltare a acestor teritorii,²⁵ si in special la cresterea gradului de urbanizare.

La sfarsitul secolului al XIII-lea, institutiile feudale, cu mici diferente de la caz la caz , isi extinsesera dominatia asupra intregii crestinatati. S-au constituit feudalisme periferice care au pastrat in mai mica sau mai mare masura caracterul original al respectivei periferii, continunand totodata sa joace un rol important in cadrul ansamblului crestin.²⁶ dar nu s-a ajuns la o veritabila "feudalizare" a acelor teritorii de frontiera, nici in tarile celtice din nord-vestul Europei, nici in Scandinavia, nici in Europa slava si ungara din centrul si estul Europei si nici chiar in Europa Meridionala, in sudul Italiei si in Sicilia sau peninsula Iberica.²⁷

Raspandirea feudalitatii inspre periferii a avut de asemenea si avantaje politice pentru puterile "centrale": raspandirea si extinderea sistemului vasalitatii    avea avantajul de a permite imbinarea dominatiei si a parteneriatului. Astfel, in 826, Ludovic cel Pios si-l face vasal pe regale Harold al Danemarcei, prefigurand o practica extrem de raspandita in Evul Mediu.²⁸

O alta transformare petrecuta in anumite zone periferice ( ex. Scandinavia) si datorata influentelor din centru a fost accederea la o cultura superioara, prin cunoasterea limbii latine sau deprinderea scrisului( la sfarsitul secolului al XIII in Islanda incepe scrierea faimoaselor saga)²⁹

Asadar, multe transformari petrecute in Evul Mediu se pot explica prin raporturile dintre centru si periferii si influentele reciproce dintre ele.

I