Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Epoca napoleoneana - campaniile militare


Epoca napoleoneana - campaniile militare




EPOCA NAPOLEONEANA

Consulatul (1799-1804).

Imperiul (1804-1815).

Campaniile militare.

Prima restauratie a Bourbonilor (1814-1815).

Cele „O Suta de Zile”. Personalitatea lui Napoleon.

Congresul   de la Viena




Consulatul (1799-1804)  si Imperiul lui Napoleon (1804-1814/1815),

 

            Indata dupa instaurarea sa in forta ca prim-consul, Napoleon a declarat revolutia incheiata (15 decembrie 1799), consolidand insa cuceririle ei in plan intern si perpetuandu-i efectele in plan extern prin razboaie de cucerire si prin raspandirea noului sistem juridic si administrativ, codificat si simbolizat in Codul lui Napoleon (Codul civil) (1804). Asa cum procedase si Republica, Napoleon isi va stiliza domnia dupa modelul Antichitatii Romane: „cetatean”, „prefect, bereta frigiana (semn al sclavilor eliberati in Antichitate) ca simbol general al libertatii, grupuri de lictori; „consulul”, „senatul”, „tribunatul”, „imparatul”, nobilul – ca semn de distinctie, Legiunea de Onoare –, toate acestea demonstreaza intoarcerea sub conducerea lui Napoleon la modelul vechii Rome. In acelasi timp, titlul imperial al lui Napoleon face trimitere si la Carol cel Mare, care ar fi revendicat astfel si de germani si de francezi.

            Napoleon a incurajat tendinta, manifestata deja de catre Gironda si de catre Republica, ca prin expansiune si amestec in relatiile dintre alte state, sa se reinstaureze hegemonia franceza in Europa, de asta data sub alte auspicii ideologice, corespunzatoare transformarilor suferite de Franta insasi.

            In apogeul puterii sale (1808), Napoleon parea sa fi unit intregul continent sub conducerea sa impotriva Angliei, sprijinindu-se indeosebi pe alianta cu Rusia. Combinatia dintre politica de forta dusa de Franta si ideologia moderna pe care o sprijinea a generat totusi reactia puterilor din extremele Europei (Anglia si Rusia), ca si pe cea a popoarelor cucerite, care erau subordonate in cadrul Imperiului napoleonian, ca state vasale.

            Imperiul intemeiat de Napoleon s-a concretizat in extinderea teritoriului francez care va ingloba, treptat, in afara de Belgia anexata pe vremea Revolutiei, parti din Germania si Italia, din Olanda, chiar provincii exotice precum cele ilirice. Aceasta integrare teoretica ascundea insa imperfect o dilatare prea rapida a Frantei.

            1799   Constitutia consulara (24 decembrie): Bonaparte I (din trei) devine   Consul pe zece ani; se instituie un Senat si un Tribunat, ca Parlament-fantoma.

            1801   Pacea de la Lunéville: al doilea razboi al coalitiilor (care dateaza din 1798) ia sfarsit; Concordatul.

            1802   Pacea de la Amiens: razboiul cu Anglia (datand din 1793) ia sfarsit.

                      Ordinul Legiunea de Onoare; Bonaparte devine Consul unic, numit pe viata, avand o pozitie cvasi-imperiala.

                      Expeditia in colonia Santo Domingo: esec (1803).

            1803   Reluarea razboiului impotriva Angliei; ocuparea Hanovrei. Interventie in spatiul statelor germane. O serie de delegatii parlamentare.

            1804   Codul lui Napoleon (Codul Civil).

                         Napoleon este incoronat ca imparat (2 decembrie): Primul Imperiu  (pana in 1814/1815).

      1805   Republica Italiana este transformata in Regatul Italiei (pana in 1815).

                         Al treilea razboi al coalitiilor: victorie a lui Napoleon in Batalia celor trei imparati (Austerlitz, 2 decembrie) (→ D o c. ←).

            1806   Confederatia Rinului: sfarsitul Sfantul Imperiu  Roman de Natiune   Germana (datand din 800/962). Confederatia Rinului e alcatuita din 36 de state fara suveranitate, al caror protector este Napoleon, care este si mediator intre cantoanele elvetiene.

                         Al patrulea razboi al coalitiilor: Prusia este infranta.

                          Blocada continentala (pana in 1813). Englezii initiaza o blocada a coastelor, de la Brest pana la varsarea Elbei. Napoleon riposteaza prin decretul de la Berlin din 21 noiembrie 1806, prin care interzice  intrarea marfurilor englezesti in porturile din Franta si din tarile aliate, dintre care Spania si Rusia cu incepere din 1807. Blocada se   dovedeste a fi o arma eficienta, deoarece greutatile economice produc tulburari sociale in Anglia. Efectele ei sunt totusi atenuate                         de contrabanda ce ia amploare aproape peste tot.

            1807   Pacea de la Tilsit: Ducatul Varsoviei (pana in 1813); Prusia devine stat vasal, Rusia intra in Blocada Continentala (pana in 1811). Refuzul Portugaliei de a pune in aplicare Blocada are drept consecinta invadarea ei de catre francezi (noiembrie 1807), apoi dezmembrarea ei. 

            1808   Spania este cucerita: razboiul de independenta al Spaniei

                        Consiliu al principilor la Erfurt; intalnirea dintre Napoleon l si Alexandru I; apogeul puterii lui Napoleon.

            1809  Razboiul Austriei..

                        La 12 aprilie 1809, imparatul Austriei declara razboi Frantei in numele natiunii germane. Nu se poate bizui pe sprijinul Angliei.        Francezii ocupa din nou Viena (13 mai l809) si repurteaza sangeroasa victorie de la Wagram (6 iulie 1809). Pacea de la Schönbrunn:       Dalmatia este anexata.

            1810  Olanda, nord-vestul Germaniei, pana la Lübeck, sunt anexate (pana               in 1813).

                        Napoleon se casatoreste cu arhiducesa Maria-Luiza de Habsburg, la                        2 aprilie,  accentuandu-se caracterul monarhic al regimului                               (casatorie din care se naste la 20 mai 1811 un mostenitor, regele                    Romei; duce de Reichstadt, moare de tuberculoza, la Schönbrunn, in                      1832).

            1811   Rusia se retrage din Blocada Continentala.

            1812   Marea Armata (600.000 de militari, apartinand la 20 de natiuni)  intra                       in Rusia. La 23 iunie 1812 incepe invazia Rusiei. Dupa o serie de                              victorii, francezii intra in Moscova incendiata (14 septembrie 1812).                                Amenintat de venirea iernii, Napoleon da la 22 octombrie ordinul de                                   retragere. Iarna si razboiul de hartuire dus de rusi sunt fatale pentru                                     marea majoritate a ostasilor si ofiterilor francezi.

            1813  Revolta Prusiei. Cea de-a cincea Coalitie: Rusia, Prusia, Suedia,                     Anglia.

                      Batalia natiunilor de la Leipzig (16-19 octombrie); retragerea lui      Napoleon.





1814        Infrangerea lui Napoleon in Franta: aliatii intra in Paris.

                         Prima abdicare (4-6 aprilie) a lui Napoleon: se retrage ca principe                 suveran pe Insula Elba (pana in martie 1815).

                         Restaurarea Bourbonilor (prima restauratie: mai 1814-iulie 1815).

                      Charta constitutionala (iunie).

                      Congresul de la Viena (septembrie; pana in iunie 1815).

            1815    Revenirea lui Napoleon in Franta: cele O suta de Zile (20 martie-22                                      iunie).

                         Infrangerea de la Waterloo (18 iunie): a doua abdicare. Exilare in                            Insula Sf. Elena.

                         Congresul de la Viena ia sfarsit (iunie).

            1821    Moartea lui Napoleon (5 mai) (in 1840, ramasitele sale pamantesti au                       fost aduse la Paris).

            Desi se proiecteaza doar ca o etapa de trecere intre Prima Republica, Directorat (1795-1799) si Primul Imperiu (1804-1814/1815), Consulatul va trasa liniile esentiale ale regimului napoleonian. Bonaparte avea o pozitia cvasi-monarhica, primul pas in acest sens fiind facut prin numirea in calitate de Consul pe viata (1802).

            Parlamentul-fantoma (Senat, Tribunat) si plebiscitul au dat domniei sale o legitimare pseudo-constitutionala, pseudo-democratica. Centralizarea a fost accentuata, fiind extinsa pe baze educationale, astfel incat omogenizarea Frantei prin stergerea numeroaselor diferente regionale a facut progrese semnificative.      Supravegherea politica va fi realizata printr-un sistem special elaborat sub conducerea ministrului Politiei Fouché, si institutionalizata la Paris prin serviciul de concièrge  (portarese), plasat in pensiuni si hoteluri.

            Napoleon va inlocui ateismul etapei iacobine printr-un Concordat incheiat cu Papa (1801) (care era de altfel dependent din punct de vedere politic). Permisiunea acordata emigrantilor de a se intoarce trebuia sa intareasca unitatea nationala.

            Cea mai constructiva contributie a adus-o Codul Civil (Codul napoleonian) (1804), care a legiferat si a garantat transformarile sociale aduse de Revolutie, extinzandu-se ulterior in Europa.

            Insasi Republica se marise prin anexarea unor zone intinse – (Savoia /1792/, Belgia /1795/, teritoriile din stanga Rinului /1795;1797/) –, in care Franta isi exercita dominatia directa. Acesteia i se adauga cel constituit din republicile-surori, care erau in fapt state vasale: Olanda (1795), Italia (1796-1799), Elvetia (1799). Ca imparat, Napoleon a strabatut teritoriile intrate sub dominatia sa (Italia, Olanda) si chiar o parte dintre statele vasale: statele din Confederatia Rinului, Neapole (1806), Regatul Westfaliei, Spania (1808), Ducatul Varsoviei (1807; este incredintat regelui Saxei Frederic-August, nepotul regelui polonez August al III-lea; aici se inregistreaza o adevarata adeziune a patriotilor polonezi, care vad in Franta napoleoniana un adevarat eliberator). Chiar si Prusia, care inregistrase pierderi teritoriale prin Pacea de la Tilsit (1807), devenise stat-vasal al lui Napoleon. Alte noi anexiuni vor intregi imaginea Imperiului: Dalmatia (1809), Olanda, nord-vestul Germaniei, din Ostfriesland pana la Lübeck (1810).

            Astfel se va constitui logica politicii de forta a lui Napoleon, de la o cucerire la alta, varful de lance reprezentandu-l instituirea Blocadei Continentale (1806) (   D o c. ←), care avea un motiv pur economic: strangularea Angliei, cel mai inrait adversar, care se va afla aproape fara incetare in stare de razboi, atat cu Franta revolutionara, cat si cu cea a lui Napoleon (1793 pana in 1802,1803-1815).

            Dinamica interna a Blocadei Continentale ii va cere neincetat expansiunea anexionista: pentru a feri coastele de marfurile englezesti, Napoleon a ocupat Portugalia (1807), Spania (1808), a anexat Dalmatia (1809), Olanda/nord-vestul Germaniei (1810), atacand in ultima instanta chiar Rusia (1812), atunci cand aceasta s-a retras din Blocada Continentala (1811).

            Angajarea lui Napoleon in Spania, pentru contracararea razboiului de independenta (1808-1814) va fi folosita de catre Austria (devenita pe jumatate dependenta dupa Austerlitz si Pacea de la Pressburg /1805/), ca prilej pentru a starni o revolta, incheiata printr-o noua victorie a lui Napoleon si prin casatoria acestuia – umilitoare pentru orgoliul Habsburgilor – cu fiica imparatului, Maria-Luiza (1810).

            Rasturnarea decisiva a situatiei a fost adusa de catastrofa inregistrata de La Grande Armée (600.000 de militari) in Rusia (1812). Retragerea armatei franceze  va permite Rusiei sa recucereasca Polonia (aceasta fusese, din interese de ordin national, impreuna cu Saxonia, un aliat de incredere al lui Napoleon).      Aceasta miscare a Rusiei va ajuta Prusia sa iasa din pozitia de vasalitate, in urma «razboiului de eliberare» din 1813-1814: Rusia va stationa cu o mare parte a trupelor sale pe teritoriul Prusiei pana in momentul in care Suedia si Anglia, iar apoi si Austria, vor constitui cea de-a cincea coalitie impotriva lui Napoleon (1813).     

            Infrangerea suferita in cadrul Bataliei natiunilor de la Leipzig (16-19 octombrie 1813), retragerea din Franta si batalia finala de la Paris vor pecetlui destinul lui Napoleon (primavara lui 1814).

            Silit sa apere teritoriul national, Napoleon incearca sa trezeasca sentimentul patriotic si repurteaza cateva stralucite victorii (februarie 1814). Presiunea e insa de acum prea mare. Pactul de la Chaumont semnat de Anglia, Rusia, Prusia si Austria ii angajeaza sa se mentina uniti pana la victoria finala. La 30 martie aliatii intra in Paris. Detronat prin votul Senatului, Napoleon abdica la 6 aprilie si se retrage pe Insula Elba, asupra careia aliatii ii acorda suveranitatea.

             Prin Tratatul de la Paris, Franta, in care domneste acum fratele lui Ludovic al XVI-lea sub numele de Ludovic al XVIII-lea, e readusa la frontierele ei din 1792, pastrand Avignon, o parte din Savoia si Mulhouse.

            Cele O Suta de Zile (martie-iunie 1815) vor ramane episodice, intoarcerea la trecutul iacobin, prin promisiunea de a elabora o constitutie aproape democratica pentru Franta, va fi un strigat in desert: Napoleon va fi infrant in batalia de la Waterloo (18 iunie 1815) de catre Anglia si Prusia, inca inainte ca Rusia si Austria sa aiba timp sa intervina in conflict; abdica la 22 iunie.

            Un al doilea tratat de la Paris (20 noiembrie 1815), cu mult mai sever decat primul, pune capatat ultimului razboi napoleonian. Franta pierde partea din Savoia care ii fusese lasata in 1814, precum si enclavele ce-i aparau frontierele; trebuie sa plateasca mari despagubiri si e silita sa accepte ocupatia militara a teritoriului sau.

            Congresul de la Viena va pune capat celei de-a doua incercari  a Frantei de a-si impune hegemonia, fie ca republica revolutionara, fie ca imperiu modernizat (Primul Imperiu).

            → D o c. ←

Proclamatia imparatului Napoleon 1

dupa batalia de la Austerlitz

Austerlitz, 12 frimaire, anul XIV (3 decembrie 1805)




Soldati,

Sunt multumit de voi. In ziua de la Austerlitz ati justificat tot ce am asteptat de la curajul vostru; ati impodobit vulturii vostri cu o glorie nemuritoare. O armata de 100.000 de oameni, comandata de imparatii Rusiei si Austriei, a fost imprastiata in mai putin de patru ore. Cei care au scapat de armele voastre s-au inecat in lacuri.

Patruzeci de steaguri, stindardele garzii imperiale ruse, 140 de tunuri, 20 de generali, peste 300.000 de prizonieri sunt rezultatele acestei zile, celebre pentru vecie. O infanterie atat de laudata si superioara ca numar nu a putut rezista atacului vostru si drept urmare nu aveti acum adversari primejdiosi. In numai doua luni, cea de-a treia coalitie a fost invinsa. Pacea e aproape, dar, asa cum am promis poporului meu la trecerea Rinului, voi accepta numai o pace care sa asigure si pentru aliatii nostri garantiile si recompensele cerute.

 

            → D o c. ←

Decretarea blocadei continentale de catre Napoleon         

21 noiembrie 1806

            Art. I. Insulele britanice sunt declarate in stare de blocada.

            Art. II. Orice comert si corespondenta cu Insulele britanice sunt interzise.

            In consecinta, scrisorile sau pachetele trimise in Anglia sau unui englez, sau scrise in limba engleza, nu vor fi transportate prin posta, ci vor fi retinute.

            Art. III. Orice individ supus al Angliei, de orice stare si conditie ar fi, gasit in tarile ocupate de trupele noastre sau ale aliatilor nostri, va fi declarat prizonier de razboi.

            Art. IV. Orice magazin, orice marfa, orice proprietate, de oricare natura ar fi, apartinand unui supus al Angliei, va fi declarata confiscata de drept.

Art. V. Comertul cu marfuri engleze este interzis si orice marfa apartinand Angliei sau provenind din fabricile si din coloniile sale este declarata confiscata de drept.

Art. VI. Jumatate din suma rezultata din confiscarea marfurilor si proprietatilor prevazute in articolele precedente va fi data negustorilor pagubiti prin capturarea de vase comerciale.

Art. VII. Nici un vas care vine direct din Anglia sau din coloniile engleze, sau face escala acolo dupa data publicarii prezentului decret, nu va fi primit in nici un port.

Art. VIII. Orice vas care, printr-o falsa declaratie, va contraveni dispozitiilor de mai sus, va fi retinut si confiscat, ca si cum el ar fi proprietate engleza.

Art. IX. Tribunalul nostru din Paris este insarcinat cu judecarea definitiva a tuturor contestatiilor care vor surveni in imperiul nostru, sau in tarile ocupate de armata franceza, relativ la executarea prezentului decret. Tribunalul din Milano va fi insarcinat cu judecarea definitiva a ziselor contestatii, care vor surveni pe teritoriul regatului nostru din Italia.

Art. X. Prezentul decret va fi comunicat prin ministrul nostru de externe

regilor Spaniei, Neapolului, Olandei si Etruriei si aliatilor nostri, ai caror supusi sunt, ca si supusii nostri, victimele nedreptatii si barbariei legislatiei maritime engleze.

Art. XI. Ministrii nostri de relatii externe, de razboi, de marina, de finante, de politie si directorii nostri generali ai postelor sunt insarcinati, fiecare in ceea ce-1 priveste, cu executarea prezentului decret.                                      

         Napoleon

→ D o c. ←

Personalitatea lui Napoleon

(Roger Dufraisse; 1998)

 

            Legenda a fost adesea un obstacol greu de trecut in stabilirea unui rationament nepartinitor asupra eroului Napoleon si operei sale. Razboaiele napoleoniene au fost pline de consecinte. Pentru Franta ele sunt raspunzatoare de micsorarea ponderii sale in Europa. Din cauza lor, ea a pierdut aproximativ un milion de oameni, din care jumatate disparuti, care se adauga la pierderile suferite din 1792 in 1799: aproximativ 300.000, cifra enorma care nu a modificat fundamental evolutia generala, caracterizata prin accentuarea unui fenomen aparut inainte de Revolutie: regresul natalitatii datorita diminuarii nasterilor in casnicii.   Pierderile de vieti omenesti, la care s-a adaugat scaderea natalitatii explica din plin lentul declin al fortei franceze dupa 1815. Niciodata nu va mai putea Franta singura sa obtina o victorie intr-un razboi in Europa.

            Aliatii s-au razbunat pe Franta pentru jignirile aduse de Revolutie si de imparat: legitimista, orléanista, republicana, bonapartista, ea va fi privita mult timp cu neincredere. Un cordon sanitar a fost instalat in jurul frontierelor sale: Regatul Tarilor de Jos, protejand orasul Anvers, in avantajul Angliei, Prusia, Confederatia Elvetiana neutralizata, Piemontul.

            Bresele deschise dupa Waterloo in granitele din nord si nord-est, vor permite invaziile din 1870 si din secolul XX.

            Francezii se vor simti umiliti din cauza pierderii frontierelor naturale si resentimentul lor se va extinde pe intreaga opera a Congresului de la Viena;  acest factor psihologic explica din plin urcarea pe tronul Frantei a lui Napoleon al III-lea /1852-1870; dupa ce fusese ales, in 1848, presedinte al Frantei; era nepotul de frate al Imparatului/.

            Spania a pierdut cel mai mult in urma razboiului ce s-a desfasurat pe pamantul ei: sute de mii de victime, o mare parte din bogatia nationala distrusa, coloniile din America pe cale de secesiune si, mai ales, victima confuziei care s-a facut intre illustrados si afrancesados, distrugerea elitei instruite a tarii care ar fi putut sa-i permita participarea la marea miscare de transformare a lumii. Razboaiele Imperiului, venind dupa cele ale Revolutiei, si independenta Statelor Unite au pus capat dominatiei europene pe continentul american.

            Energiile colonizatoare vor trebui sa se indrepte spre Asia si spre Africa.

            Sistemul  napoleonian a lasat mostenire Frantei cadrele administrative si juridice, pe care le-a pastrat aproape neatinse pana in zilele noastre. Introducerea centralizarii a permis mentinerea principiului napoleonian al gestiunii colective locale, prin intermediul organelor alese si deliberante si al reprezentantilor guvernului, chiar daca competentele primelor au fost extinse in dauna celor din urma.

            In fata instabilitatii politice, stabilitatea institutiilor si a marilor colective administrative si judiciare infiintate de Napoleon a asigurat continuitatea statului. Lui i se datoreaza popularitatea si nimeni n-a refuzat vreodata Legiunea de Onoare, pretextand ca la origine este napoleoniana. Codul sau, in ciuda adaptarilor impuse de circumstantele locale si de timp, a ramas baza Dreptului Civil pentru aproape 300 de milioane de oameni din cele doua lumi.

            Chiar daca n-a dus peste tot la disparitia imediata si completa a Vechiului Regim, stapanirea napoleoniana asupra Europei i-a dat lovituri hotaratoare.



            In acest fel poate fi inteles, cel putin pentru Germania, de ce Engels a regretat ca stapanirea lui a tinut prea putin. Peste tot, beneficiarii bunurilor Bisericii s-au straduit sa scoata agricultura din letargie si, in industrie, abolirea constrangerilor corporatiilor si stabilirea sistemului liberei intreprinderi, asupra carora nu s-a revenit, au favorizat dezvoltarea economiei capitaliste.

            Razboiul economic dus de Napoleon a lasat si el urme adanci. Intreruperea legaturilor maritime a adus declinul definitiv a! vechilor industrii care lucrau pentru pietele de peste mari, asa cum era cea a tesaturilor din Westfalia. In schimb, au fost stimulate toate industriile care amenintau concurenta engleza. Chiar daca aparitia industriei bumbacului in Europa nu i se datoreaza lui Napoleon, Blocada Continentala a asigurat implantarea sa definitiva in Saxa, in Elvetia, in Alsacia. Ea nu s-a dezvoltat in Spania si in Italia, piete de desfacere pentru manufacturierii francezi, si acest lucru explica, in mare masura, ramanerea in urma a acestor tari in miscarea de industrializare din secolul XX.

            Contrabanda a provocat aparitia primilor „milionari” la Strasbourg, Frankfurt, Köln, realizandu-se astfel acumularea de capital care, dupa 1815, va fi investit in industrie si in banci. Datorita Blocadei, Frankfurt, placa turnanta a contrabandei, si-a dezvoltat functiile sale financiare: s-au pus bazele averii familiei Rothschild, care s-a instalat si la Londra si la Paris, construind un imperiu, in timp ce Imperiul lui Napoleon se clatina.

            Politica napoleoniana a inzestrat Europa cu importante structuri economice. Din cauza paraliziei crescande a legaturilor maritime, liniile de comunicatii continentale au capatat o mare importanta; drumurile si fluviile au inlocuit marea. Este cunoscuta destainuirea facuta de Napoleon lui Las Cases: „Ai vrea sa cunosti adevaratele mele comori? Iata-le: faimosul doc de la Anvers, lucrarile maritime de la Venetia, frumoasele drumuri de la Anvers la Amsterdam, de la Mainz la Metz, de la Bordeaux la Bayonne, trecatorile Simplon, Mont-Cenis, Montgenèvre, Corniche, care deschid Alpii in patru directii”. Ar fi putut adauga drumurile deschise in provlnciile Ilire care pana la era cailor ferate „ii vor aminti de vamesii lui Napoleon si efemera dominatie a sistemului continental”. Germania lui Wilhelm /1888-1918/ va realiza proiectul enuntat de senatus-consultul din 12 decembrie 1810: legatura Marii Baltice cu Marea Nordului printr-un canal care va lega orasul Lübeck de Hamburg si va fi apoi prelungit pana la Rin.

            „Dupa ce am suportat despotismul persoanei sale, trebuie sa suportam despotismul amintirii sale”. Cu aceste cuvinte, Chateaubriand, mai bine ca oricare, a definit ce va avea sa se intample in perioada de dupa Napoleon. Bogatia bibliografiei napoleoniene este dovada interesului acordat personajului in lumea intreaga. In 1908, Kircheisen a apreciat la mai mult de 70.000 de titluri de carti si articole, mai mult decat numarul de zile care s-au scurs de la moartea lui. Napoleon a ramas, pana in zilele noastre, o componenta permanenta a memoriei colective, nu numai a francezilor, dar si a germanilor, englezilor, italienilor, rusilor, polonezilor, croatilor, danezilor, olandezilor si a multor altora. Cand, in 1940, Hitler a vrut sa si-i apropie pe francezi, s-a gandit sa le ofere cenusa Aiglon-ului, atat era de bine informat de locul pe care-l ocupa tatal acestuia in Pantheonul lor.

            Sistemul napoleonian de a conduce razboiul a marcat profund gandirea militara. Inainte de a intocmi renumitul sau plan, Schlieffen /maresaulul german care a elaborat planul de caampanie, bazat pe purtarea ostilitatilor pe doua fronturi, folosit de Germania in 1914/ a studiat indelung manevra de la Ulm; pentru a elabora doctrina sa de folosire a blindatelor, generalul german H. Guderian a facut la fel, in Al Doilea Razboi Mondial, cu urmarirea inamicului dupa batalia de la Jena.

            Napoleon a furnizat, de asemenea, permanent, argumente si exemple oamenilor politici din Franta si din alte parti. Astfel, in 1921, Gustav Stresemann /ministru de Externe al Germaniei/ aparandu-si planul de impunere a plusvalorii funciare, spunea ca ideea fusese lansata de Napoleon. Revolutia i-a invatat pe francezi ca orice slabire a puterii executive facea statul neputincios, ducand tara la anarhie; experienta napoleoniana le aratase ca orice autoritate putea duce la despotism.

            Din acest motiv, incepand cu 1815, au sperat mereu intr-un regim care sa impace ordinea cu libertatea, fapt care arata ca bonapartismul nu disparuse in asa-numita Cour des Adieux /locul de unde, la 20 aprilie 1814, Imparatul pleca spre Elba, luandu-si ramas bun de trupele care-i ramasesera credincioase/ de la Fontainebleau.

            Bonapartismul reapare de fiecare data cand clasa politica se simte incapabila sa rezolve greutatile in care a aruncat tara. Astfel, francezii se vor lasa in grija lui Louis-Napoleon in 1848 /ales presedinte al Republicii, apoi, in 1852, proclamandu-se imparat/ a lui G. Clemenceau in 1917 /prim-ministru al Frantei in timpul Primului Razboi Mondial, poreclit si „Tigrul” sau „Tatal victoriei”/, a lui Pétain in 1940 /seful Guvernului francez cu resedinta la Vichy, care a continuat colaborarea cu Germania si dupa 1942, cand aceasta invadeaza si partea neocupata pana atunci a Frantei/, a lui de Gaulle in 1958 /cand devine presedintele Frantei, inaugurand cea de-a 5-a Republica, cu caracter prezidential/, cu gandul ascuns sa scape de „salvator' atunci cand nu va mai fi nevoie de el.

            Din 1945, au aparut pareri care afirma ca Napoleon a servit de model dictatorilor din secolul XX, cu exceptia lui Stalin. Este sigur ca Mussolini a scris despre el o piesa de teatru, in care expunea profunda inclinatie a maselor pentru un „conducator' (Duce), si, intre anii 1941-1945, propaganda nazista repeta mereu ca impotriva Angliei si a Rusiei, Hitler ducea aceeasi lupta ca si Napoleon.

            Marele istoric Eberhardt Weis arata ca analogiile ce pot fi relevate intre imparat si führer nu permit, in nici un caz, sa-1 asimilam pe primul cu cel de-al doilea, pentru ca Napoleon „n-a fost nici un calau si nici un asasin ca Hitler. Totusi, diferenta esentiala consta in faptul ca Hitler n-a facut decat sa distruga, in timp ce Napoleon a intemeiat, in domeniile dreptului, administratiei, invatamantului, institutii care s-au mentinut timp de un secol si jumatate”. Si totusi, se mai intampla inca sa fie acuzat de revizionism, in sensul actual al termenului, de catre cei care nu sunt de acord sa vada in Napoleon precursorul lui Hitler.

            Cu timpul, Napoleon a trecut, pe nesimtite, de la legenda la mit, pentru ca epopeea si nefericirile eroului invins au continuat sa excite imaginatiile. Pentru literatura, teatru, cinema, radio, televiziune, chiar romanul politist, a fost o mina inepuizabila. In Germania, numele sau a fost dat unei teoreme de geometrie, unei pasari tesatoare din Africa, unei pietre de macinat din epoca de piatra, unui colorant pe baza de cianura de fier. Pentru bicentenarul nasterii sale, Emiratele Arabe au emis timbre postale cu efigia sa. Iesind astfel din domeniul strict al istoricilor, si-a confirmat locul pe care-l ocupa in istorie. „In viata, nu a reusit sa cucereasca lumea, mort, este a lui”, a scris Chateaubriand /scriitor francez; 11768-1848/.

            Sfarsitul nostru de mileniu, care coincide cu bicentenarul intrarii in scena a lui Bonaparte, gaseste bibliografia napoleoniana imbogatita permanent cu noi titluri, puse la dispozitia publicului larg, calitatea lor nefiind insa intotdeauna la inaltime. Aniversarea campaniei din Italia a fost sarbatorita, cu stralucire, in peninsula, in timp ce in Franta, ca si campania din Egipt, a fost tratata cu o cvasi indiferenta din partea mediilor oficiale si marilor mijloace de informatie, ca si cum era vorba de pagini de istorie in totalitate rusinoase. Aceste comemorari, in ciuda discretiei lor, aceasta productie livresca in crestere, constituie, astazi, singurul remediu pentru lipsurile din programele scolare, in care studiul epocii napoleoniene este aproape proscris din motive in care ideologia este omniprezenta.

            Cei care nu-i iarta iui Napoleon ca ii tratase de „nemernici metafizicieni” pe ideologii ai caror mostenitori ar vrea sa fie, nu au renuntat sa-i razbune si sa astepte ziua in care numele sau nu va mai aminti decat de o varietate de cireasa pietroasa, de o marca de coniac, de sampanie sau de camembert.

Recomandari bibliografice

Castelot, André, Bonaparte /vol. I/.Traducere din limba franceza de P. Navodaru, V.T.    Spinu, S. Stanciu;  Napoleon /vol. II/. Traducere din limba franceza de S. Antoniu,       L. Altbuch,       Editura Politica, Bucuresti, 1970 /592 pp. + 832 pp./.

Dufraisse, Roger, Napoleon. Traducere si note: Constantin Ionescu-Boeru. Prefata:          Alexandru-Murad Mironov, Corint (col. Microsinteze 51), Bucuresti, 2003 /152            pp./.

Eminescu, Gheorghe, Napoleon Bonaparte, Editura Academiei Republicii Socialiste        Romania, Bucuresti, 1986 /328 pp./.

Isac, Victor, Napoleon si problemele istoriei, Editura Romfel, Bucuresti, 1994     /160 pp./.                                                     

Stiles, Andrina, Napoleon, Franta si Europa. Traducerea: Iuliu si Mihai Popescu,           Editura All      (col. Acces la istorie), Bucuresti, 1995 /150 pp./.

Tarlé, E.V., Napoleon. Editie revazuta. Traducere: Nicolae Parocescu, Editura Lider,       Bucuresti, f.a./1997/ /528 pp./

Tulard, J., Napoleon. Traducere de Janina Ianosi, Compania, Bucuresti, 2000 /440            pp./.

Villepin, Dominique de, Napoleon. Cele o-suta-de-zile sau  spiritul de sacrificiu.   Cuvant inainte de Mircea Geoana. In romaneste de Dinu Flamand,  Dacia International,           Cluj-Napoca, f.a. /2003/ /540 pp./.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




VIZIUNEA CULTURALA ROMANEASCA (1918 – 1944)
Liberalismul si democratia
MODELUL BRITANIC
Dinastia Antonina - Marea criza a secolului III
ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI
Referat istoria relatiilor internationale - nicolae titulescu
ROMANII DIN AFARA GRANITELOR
Istoria civilizatiei romane - LEGENDA INTEMEIERII ROMEI
Europa frontierelor. Centrul si periferia in lumea medievala
Stalinism si national Comunism in Romania