Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» DESPRE ISTORIA SI VIITORUL CONFLICTELOR ARMATE


DESPRE ISTORIA SI VIITORUL CONFLICTELOR ARMATE




DESPRE ISTORIA SI VIITORUL CONFLICTELOR ARMATE

            Este evident ca in evolutia societatii omenesti se remarca o multitudine de crize economice, sociale, politice, militare si morale, perioade mai lungi sau mai scurte de ruptura a echilibrelor in amintitele sfere.

            Desi in literatura de specialitate pot fi identificate zeci de variante ale conceptului de criza, sa ne oprim asupra aceleia[1] care o defineste drept o „situatie de DEZECHILIBRU – major, important si grav – a unuia sau mai multor componente (existentiale sau mentale) de baza, ce configureaza structural un macrosistem uman relativ stabil (stat, popor, natiune, regim, coalitie politico-militara, etc.).”




            Incontestabil, crizele politico-militare sau armate au avut un rol decisiv in istoria universala. Cel mai ades, ele s-au incheiat – pentru mari comunitati umane – cu ceea ce putem numi, in termeni actuali, schimbarea regimului, pierderea independentei, fragmentarea sau disolutia unor entitati anterior constituite, cedarea sau castigarea de noi teritorii, mari pierderi care puteau ajunge pana la desfiintarea unor puteri militare.[2] 

            Studii recente releva faptul ca in lume, in aproximativ 5600 de ani, au avut loc peste 14.520 de razboaie cunoscute din surse sigure, care s-au soldat cu moartea a peste 3,64 miliarde de oameni si pagube materiale echivalente cu 500 quintilioane de franci elvetieni.

            In cazul nostru, al romanilor si al inaintasilor geto-daci, in ultimii 2500 de ani – adica de la prima confruntare consemnata in acest spatiu, in 514 I.Hr., si pana la evenimentele armate din decembrie 1989, cand s-au inregistrat peste 1.000 de morti si aproape 4.000 de raniti – sunt consemnate cel putin 450 de crize armate, ceea ce reprezinta – dupa cunostintele noastre – una dintre cele mai ridicate frecvente a acestui tip de criza, respectiv o medie de un conflict armat la cinci ani.

            Secolele din istoria Romaniei marcate de un numar ridicat de conflicte armate sunt XVI cu 101, XV cu 85, XVII cu 57 si XIV cu 40, iar secolul XX, desi marcat de doar patru conflicte armate, este caracterizat de mari pierderi de vieti omenesti si cele mai semnificative schimbari (modificari) teritoriale.

            Actorii acestor conflicte pe care romanii si stramosii lor i-au avut drept adversari sau aliati au fost – prezentati in ordine alfabetica – albanezii, austriecii, austro-ungarii, avarii, bastarnii, bizantinii, boii, bosuiacii, bulgarii, burgunzii, burii, carpii, costobocii, cehii, celtii, cumanii, englezii, francezii, genovezii, gepizii, germanii, gotii, habsburgii, herulii, histrienii, hunii, iazygii, italienii, lituanienii, macedonenii, otomanii, odrisii, fortele papale, pecenegii, persii, polonezii, romano-bizantinii, roxolanii, rusii, rutenii, sarbii, sardinii, sarmatii, sasii, scitii, sclavinii, secuii, slavii, taifalii, tatarii, tauniseii, teutonii, tracii, turcii, ungurii, uzii, venetienii, vizigotii si multi altii, intre care o buna parte grupati in coalitii cum au fost, mai recent, Puterile Centrale, Antanta, Axa ori Natiunile Unite.

            Costurile crizelor politico-militare interstatale – de tipul conflictelor armate LOCALE, ZONALE sau GLOBALE – au fost deosebit de mari atat in ceea ce priveste componenta umana, cat si a eforturilor si ponderilor financiare, materiale, dar sunt greu, daca nu imposibil, de evaluat pentru toate cele 450 de conflicte datorita penuriei informatiilor pentru o buna parte dintre acestea.

            In prezent, atat politologii, cat si expertii militari apreciaza ca in secolul XXI se vor manifesta doua mari tendinte:

à     statele dezvoltate din punct de vedere economic si militar, indeosebi marile puteri, vor cauta sa RESTRANGA gama tipologiei de conflicte la cele convenabile lor;

à     statele subdezvoltate si chiar cele in curs de dezvoltare vor trebui sa faca fata unei game mai largi de conflicte, unele preluate din secolul trecut iar altele din secolul actual.

Dupa opinia lui E. Marshall, seful de sectie pentru analiza situatiei generale din Departamentul Apararii al S.U.A., in „secolul informaticii”, armatele de masa vor ceda locul formatiunilor relativ mici de specialisti – profesionisti capabili sa nimiceasca inamicul fara a intra intr-un conflict direct.

            Statele majore vor fi preponderent politico-militare, vor actiona de la mare distanta, iar „implicarea lor directa” nu va putea fi probata.

            Deci, se intrevede ca razboiul se va desfasura preponderent pe taramul informaticii (informatia inseamna putere) si va fi gandit, din perspectiva militara, mai putin ca instrument in serviciul unui scop politic si mai ales ca un mijloc (procedeu) de descurajare, intimidare sau sanctionare.

            Supraputerile informatice vor impune noi tipuri de razboaie: razboiul de comanda si control; razboiul bazat pe retea.

Principala caracteristica a acestor tipuri de razboaie va fi aceea ca DISTRUCTIVITATEA (caracteristica secolului XX) va fi substituita prin INFLUENTAREA COMPORTAMENTELOR STATELOR SI NATIUNILOR.

            ALTE CARACTERISTICI[3]:





Q    noile generatii de arme (arme inteligente) vor permite anihilarea si reducerea performantelor mijloacelor clasice, lovirea selectiva a obiectivelor, predeterminarea deciziei adversarului, transformarea luptatorului advers din inamic in amic, etc.;

Q    inter-relatia clasica existenta intre beligeranti pe campul de lupta „om – tehnica – om” va suferi modificari importante, luand forma confruntarii „tehnica – tehnica”, „tehnica – om”, „om – mesaj – om”.

VEDETELE viitoarelor RAZBOAIE vor fi:

Q    echipamentele cosmice, capabile sa sustina „Razboiul stelelor” si sa execute cercetarea si lovirea dispozitivelor operative si de lupta;

Q    soldati cu echipamente speciale (supermani, soldati digitalizati) si chiar roboti (cei din gama „micro” indeosebi);

Q    nanotehnologiile, capabile sa modifice structura moleculara a materialelor;

Q    armele „ecologice” – undele electromagnetice, provocarea de cutremure, eruptii vulcanice, inundatii, invazii de insecte si daunatori ai recoltelor, modificari meteorologice, strapungerea paturii de ozon, etc.;

Q    realizarile „revolutiei informatice” pentru anihilarea, deturnarea si convertirea luptatorilor adversi:

- generatoare puternice de infrasunete pentru controlul multimilor prin producerea unor fenomene psihice de masa si a unor comportamente individuale „programate”.

Q    agenti patogeni cu actiune selectiva, in functie de variabilitatea genetica, pentru provocarea unor molime cu actiune diferentiata dupa sex, rasa, etnie, etc.

Razboiul impus de puterile informatice, cel putin in faza lui initiala, va putea avea o „intensitate neperceputa de adversar”. Acestuia ii vor fi incurajati pe toate caile „pasii gresiti” in dezvoltarea sa economica si sociala in asa fel incat populatiile sa vada vinovati proprii guvernanti. Prin folosirea unor grupuri mici de militari specializati, adversarului ii va fi impusa o adevarata teorie a HAOSULUI, care se va traduce prin instaurarea si mentinerea unei stari de dezordine. Prin intermediul ei sunt erodate autoritatea si legitimitatea organelor supreme ale statului, este influentata decisiv decizia la toate palierele, afectata capacitatea de a organiza o riposta adecvata si eficienta in fata presiunilor si amenintarilor de diferite tipuri si este posibila aplicarea strategiilor de convertire spirituala a populatiei.

Se determina rupturi iremediabile intre elitele politice, culturale si mase, actionandu-se in permanenta pentru dezbinarea acestora. In acest fel se provoaca adversarului:




-        involutii semnificative in diferite domenii, indeosebi in planul dezvoltarii economico-sociale si al nivelului de trai;

-        intarzierea realizarii unor obiective finale;

-        pierderea unor pozitii si a prestigiului international;

-        lipsa credibilitatii si a vigorii necesare pentru promovarea si aprobarea unor interese fundamentale;

-        un comportament nesigur, eminamente defensiv in relatiile cu alte state;

-        inconsecventa si o riposta fragila in spatiul propriu de interes.

In paralel cu acest tip de AGRESIUNE INDIRECTA promovata de marile puteri, intre statele subdezvoltate sau in curs de dezvoltare se va putea desfasura o gama variata de conflicte militare „permise” si „incurajate” de marile puteri informatice. In acest secol, analistii militari vor putea vorbi in continuare, de razboaie pe care le vor categorisi dupa scopurile politico-militare urmarite, durata, motivatie, caracter, participanti, criterii morale, etc. (vezi anexa ), dar am putea specifica ca motivatiile, scopurile politico-militare, fizionomia, durata si chiar mijloacele de lupta utilizate in aceste conflicte militare vor fi „induse”, „permise”, „sugerate” sau chiar „impuse” de marile puteri militare.

Exista predictii cum ca razboiul va suferi o „banalizare”, va fi un fel de pace incordata, dura, fierbinte, iar distinctia intre ele devine, practic, irelevanta. Noul tip de razboi purtat cu armele relativ pasnice ale cunoasterii, va duce la crearea unor adevarate „coridoare” intre supraputeri si zonele de interes pentru acestea; el nu va viola pacea, deci va coexista cu aceasta; nu se vede, nu ucide dar se simte si afecteaza.



[1] Ilie Schipor, „Crizele armate – cazul romanesc” in DOSARELE ISTORIEI nr.1/2000.

[2] Desigur, foarte multe crize (indiferent de natura lor) s-a incercat a fi rezolvate prin modalitati pasnice dar, poate, si mai multe prin forma cea mai radicala de solutionare: razboiul (R).

R – „Continuarea politica cu alte mijloace”, Clausewitz.

R – „O lupta armata si sangeroasa intre grupuri organizate”, Gaston Bouthoul.

R – „Conflict simultan al fortelor armate, al sentimentelor populare, al dogmelor juridice si al culturilor nationale” – Quincy Wright.

[3]  Gl.bg. Vasile Paul, „Tipuri de conflicte militare previzibile pentru secolul 21”, Observatorul Militar nr.15/1997.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




Transformarile economice si modificarea conditiilor de viata dupa cel de al doilea razboi mondial
CONSTITUIREA STATELOR UNITE ALE AMERICII
STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO
Années folles: mit si realitate
INSULELE IONICE
Planul Barbarossa
Organizarea social si normele de conduita in secolele 4-9 d.Hr
REVOLUTIA SENTIMENTALA - ANGLIA
MAREA UNIRE DE LA 1 DECEMBRIE 1918
Formarea statelor feudale romanesti