Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» CONSTANTIN CEL MARE


CONSTANTIN CEL MARE




1 N. lorga, Histoire de la vie byzantine, Bucarest, l934, voi. I, p. 32 [ed. rom., tracL de Maria Holban, Bucuresti, l974, p. 273.

2 Zosimos, Historia nova, ed. L. Mendelssohn, Leipzig, Teubner, l887 (=Zosime, Histoire nouvelle, Texte etabli et traduit 'X par Fr. Paschoud, voi. I, Paris, Les Belles Lettres, l971), II, l7: AiKivviov JJ.BV ou SeScoKOTOt ainav, Kcova'ravrivov Se KCCTU TO CTUv77i?Lg au-na Jtepi Ta av^Kei^eva ipavevTog aniaTov KCCI Tav Li?v<3v Tiva TCOV TTI Pambeia AIKIVVIOV Aagovrcov napaan&cai

3 Ibidem, II, l9, 20.

4 II, 28: HET' ou TroAu Toug dpitovg naircac, (TJV TOUTO avra aT%6vri TOV tfjv avwv 6c<paipeiT;ai. s;

O parere identica exprima Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolica a stapanitorului universal realizare insemnatatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universala pe care o pregatea.

Adolf Harnack e de aceeasi parere cand arata7 ca, in secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor insemnat in imperiu, si victoria crestinismului in Asia Mica era clara inainte de epoca lui Constantin, iar in

5  Die Zeit Constantiris des Grossen, 3- Aufl., Leipzig, l898.

6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, l913.

7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreiJahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, l906.

O parere identica exprima Ed. Schwartz6, pentru care perspicacitatea diabolica a stapanitorului universal realizare insemnatatea aliantei cu Biserica pentru monarhia universala pe care o pregatea.

Adolf Harnack e de aceeasi parere cand arata7 ca, in secolul al IV-lea, crestinii reprezentau un factor insemnat in imperiu, si victoria crestinismului in Asia Mica era clara inainte de epoca lui Constantin, iar in

5  Die Zeit Constantin's des Grossen, 3. Aufl., Leipzig, l898.

6 Kaiser Constantin und die christliche Kirche, Leipzig-Berlin, l913.

7 Die Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten dreijahrhunderten, 2. Aufl., Leipzig, l906.

alte provincii ea fusese destul de bine pregatita. Geniul politic al lui Constantin si-a dat seama de realitate si n-avea trebuinta pentru aceasta de o inspiratie speciala.

Trebuie sa relevam si parerile juste ale lui Hugo Koch8, care duc la aceeasi concluzie.

V. Duruy nu se deosebeste in parerea sa de toti acestia, incercand a patrunde pana in adancul sufletului lui Constantin, istoricul francez declara ca a gasit intr-insul "o politica, mai degraba decat o religie (une politique plutot qu'une religion)9. Ca si Burckhardt, il apropie si el din acest punct de vedere pe Constantin cel Mare de Bonaparte.

Alt istoric francez, mai aproape de noi, Leon Ho-mo, cunoscut prin atatea pretioase lucrari asupra epocii imperiale romane, il prezinta pe Constantin, care practicase, ca si tatal sau, Constantiu Chlorus, monoteismul solar oficial10, evoluand putin cate putin, si inca inainte de campania de la Pons Milvius, catre un cult solar purificat, care sfarseste prin a lua caracterul unui adevarat "deism'. Autorul afirma ca nu suntem in fata unui "fenomen individual' si semnaleaza un mers analog la colegul lui Constantin, la Licinius, "un pagan convins'. Homo arata mai departe ca faimosul Edict

'X  l913.

Konstantin der Grosse und das Christentum, Munchen,

9 Histoire des Romains, Paris, l885 (nouvelle ed.), t. VII, p. 88.

10  V. excelenta lucrare asupra sincretismului religios, care duse la monoteismul solar impus de Aurelian ca religie oficiala a imperiului: Les e'mpereurs romains et le christianisme, Bibi. his-torique, Paris, Payot, l931; pentru citatia noastra, pp. l14-116.

A. A. Vasiliev, inregistrand diferitele pareri privitoare la aceasta dezbatuta chestiune, socoteste ca "recunoscand aplecarea sincera a lui Constantin pentru crestinism, nu s-ar putea lasa deoparte vederile sale politice; ele au trebuit sa joace un rol esential in atitudinea pe care a manifestat-o el in privinta crestinismului, care-i putea fi util in mai multe chipuri'12.

11 Histoire de la vie byzantine, I, pp. 31-32; cf. p. 81.

Eminentul medievist francez F. Lot contesta motivele politice, cand, trecand peste "convertirea' lui Constan-

12  Histoire de l'empire byzantin, Paris, ed. Picard, l932, p. 60.

13 La fin du paganisme, t. I', Paris, Hachette et Cie, l907, chap. Ier [labarum era o varianta a lui lauratum (gr. Aavparov) sau laureatum (signuni), intrucat stindardul lui Constantin cel Mare era o cruce dominata de o coroana de aur (semnul victoriei), iar sub ea se aflau portretele suveranilor, cf. H. Gregoire in "Byzan-tion', l2 (1937), pp. 277-281 (Encore l'etymologie de 'labarum^. Banescu nu a luat in seama (sau nu a cunoscut) si acele opinii care au admis o origine celtica pentru Aaaapov (de la celticul "llafar'), cf. J.-J. Hatt, La vision de Constantin au sanctuaire de Grand et l'origine celtique du labarum, in "Latomus', 9 (1950), pp. 427-436. Mai apropiata ni se pare si noua derivarea din lau-reum (vexillum); de adaugat la bibliografia acestui detaliu A. Alfoldi, The Conversion of Constantine and Pagan Rome, Oxford, l948 si M. Green, J. Ferguson, Constantine, Sun-Symbols and the Labarum, in "Durham University Journal', 80 (1987), pp. 9-17].

tin, crede ca in adeziunea lui la crestinism e o parte de sinceritate. A pretinde ca imparatul Constantin a aderat la crestinism din motive politice inseamna a crede ca avea interes s-o faca. Dar crestinismul era raspandit numai in Pars Orientis. A trece la crestinism era, pentru un suveran care domnea in Occident, un non-sens, era chiar periculos, caci armata, singura forta reala a Statului, era pagana. Pentru Lot, numai o concluzie este posibila: anume ca a cedat unei impulsiuni subite, de ordin patologic sau divin. Daca nu s-a convertit de la victoria lui asupra lui Maxentiu, afirma. invatatul francez, a dat insa semne exterioare, oficiale, ale adeziunii sale la noua credinta. Din prudenta, Constantin menajeaza un timp paganismul; dar favorizati in permanenta au fost crestinii. Lot socoteste ca imparatul si-a aratat mai cu seama zelul dupa victoria sa definitiva asupra lui Licinius. (324). Labarum e de atunci gravat pe monede, in efigiile din acest timp, imparatul apare in atitudinea rugaciunii, cu ochii la cer. El intervine constant in afacerile Bisericii, interventie care culmineaza cu ocazia Sinodului de la Niceea (25 iulie 325). intemeierea Constantinopolului, care, dupa el, e o "enigma', s-ar explica prin aceleasi sentimente. Lot vede in decizia grabita a lui Constantin, dupa victoria definitiva asupra lui Licinius, un semn al recunostintei sale catre Dumnezeu, care-i daduse biruinta14:

Un aparator al sinceritatii lui Constantin este si eruditul numismat al epocii lui Constantin, Jules Mau-rice15, intemeiat pe cercetarile sale in acest domeniu.

14 La fin du monde antique et le debut de Moyen Age, Bibliotheque de syntese historique, l'Evolution de l'humanite, Paris, l927, pp. 36-37.

Trebuie sa punem alaturi de toti acestia pe savantul olandez D. C. Hesseling, desi in consideratiile pe care le face el nu exista o perfecta coerenta, in lucrarea inchinata civilizatiei bizantine16, Hesseling se desparte de aceia care vad in Constantin numai geniul politic. Inconsecventele atitudinii imparatului, ca si crimele de care s-a facut vinovat, sunt, afirma el, contradictii evidente ale sinceritatii sale religioase. Masurile care au lovit in paganism depasesc apoi textul Edictului de la Milan, care acorda, simplu, deplina libertate a cultului. " Cel mai bun mijloc de a rezolva aceasta contradictie', afirma Hesseling, "este de a vedea inainte de toate in Constantin pe Cesarul roman decis sa mentina unitatea imperiului'1. El isi dadea bine seama ca noua credinta devenise o putere in fata careia paganismul n-ar fi putut sa se mentina mult timp. Ceea ce facea taria crestinismului, zice autorul, era doctrina sa sprijinita pe o revelatie precisa. Nu trebuie sa ne miram ca o astfel de unitate a facut o adanca impresie asupra spiritului unui imparat roman: el simtea bine ca era intr-insa o forta analoaga unitatii care dadea imperiului puterea sa, "incat nu numai din calcul, ci din convingere imbratisa partida puterii spirituale in crestere'.

lata insa ca cercetarile recente ale lui Henri Gre-goire, savantul bizantinist de la Bruxelles, clatina din temelii parerile traditionale privitoare la "convertirea'

15  Constantin le Grand. L 'origine de la civilisation cbretienne, Paris, l925.

16 Essai sur la civilisation byzantine, Paris, Alf. Picard et Fils, l907, pp. 8-9.

lui Constantin si la vestitul Edict de la Milan. Ele merita a opri indestul atentia noastra.

Mai intai, in primul sau studiu, intitulat La "conver-sion' de Constantin11, H. Gregoire pune in adevarata-i lumina rolul lui Constantin fata de ideea crestina, ajungand la concluzia ca Eusebiu a confiscat pentru intaiul imparat crestin toata gloria lui Licinius.

Pornind de la constatarile lui Harnack (Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderteri), invatatul belgian subliniaza existenta celor doua blocuri ale imperiului de la inceputul secolului al IV-lea: Orientul crestin si Occidentul pagan. Regiunea unde crestinismul a patruns mai adanc, de la primii sai pasi pana la victoria finala, e Asia Mica. Considerand atitudinea imparatilor tetrarhiei fata de chestiunea religioasa, se constata, dupa patruzeci de ani de pace, reluarea persecutiei cu o inversunare care-i da caracterul unui razboi de exterminare. Raspunzatori de acest masacru sunt imparatii din Orient -Diocletian, Galeriu, Maximin -, ai caror supusi erau, in masa, crestini, in Occident, ramas pagan in bloc, e, dimpotriva, toleranta: Constantiu Chlorus nu executa decat prea putin edictele de persecutie; Maxentiu, inca de la uzurparea sa, ii favorizeaza pe credinciosii din Roma, iar Constantin a luat deodata atitudinea cea mai inexplicabila, convertindu-se brusc, cum afirma traditia ecclesiastica. Totul s-ar explica prin convingerile religioase ale imparatilor.

17 Aparut in "Revue de l'Universite de Bruxelles', 36 (decembre l930 - Janvier l9M), pp. 231-272.

Aceasta e teoria istorica pe care H. Gregoire o supune unei analize patrunzatoare, pentru a proba ca "adevaratele motive de masuri adesea contradictorii nu sunt fara legatura cu conjunctura politica a momentului'.

Autorul probeaza, ca ideea persecutiei a pornit de la Galeriu18. in iarna anului 302-303, venind la Nico-media, la Diocletian, el a reusit a-l convinge sa intreprinda exterminarea crestinilor. Galeriu exercita in acel timp o mare influenta, era, dupa expresia lui Gregoire, "sabia tetrarhiei'. El repurtase asupra persilor, in 297, o victorie stralucita si era idolul armatei. Cele mai bune contingente ale acestei armate erau alcatuite din tarani danubieni, pagani fanatici. Galeriu venea din aceleasi regiuni. Nascut langa Sardica, mama sa era o daco-romana: mulier superstitiosa, cum o carac- . terizeaza Lactantiu, ea ii ura pe crestini. Ambitia lui Galeriu de a restabili unitatea imperiului in folosul sau pare verosimila. Prigonirea crestinilor il facea sa apara opiniei militare "ca un campion al cultului oficial'.

Abdicarea lui Diocletian si a lui Maximian, in 305, a fost, cum o probeaza textele produse de H. Gregoire, o adevarata lovitura de Stat a lui Galeriu. Apoi, intrunirea vechilor Augusti la Carnuntum n-a facut decat sa sanctioneze deciziile Iui Galeriu. Acesta isi alese Ce-sarii: Maximin Daia, o ruda, si Sever, un ofiter al campaniei din Persia. Cand acesta muri, dupa proclamarea lui Maxentiu, Licinius, candidatul lui Galeriu, fu

18 Ed. Gibbon, in monumentala sa History ofthe Decline and Fali of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, p. l27 si urm., exprima aceeasi parere cu privire la initiativa fanaticului Galeriu.

in ce priveste viziunile lui Constantin, intampinarile invatatului belgian sunt fara replica, in autenticitatea Vietii lui Constantin mai nimeni nu mai crede astazi. Acest "panegiric romantat', cum il numeste H. Gregoire, e mult posterior evenimentelor. Cat pentru mo-

1 Afisat la Nicomedia, in ziua de 30 aprilie 311.

20 E vorba de semnul numeral X, pentru a zecea aniversare, intr-o coroana de laur (Jaurea).

21  De mortibus persecutorum, XLVI.

22  [in perioada bizantina, toponimul Tzirallum a devenit TzourouKDos]. D. Gregoire a rectificat expresia lui Lactantiu in Campus Ergenus, dupa numele afluentului Ergenus, Erginus al fluviului Hebrus, cum a rectificat si Campus Mardiensis in Campus Ardiensis, de la numele altui afluent Ardus, al aceluiasi fluviu.

23 Summe deus, te rogamus; Sancte deus, te rogamus. Omnem justitiam tibi commendamus; Salutem nostram tibi commendamus; Imperium nostrum tibi commendamus. Per te vivimus,

Per te victores etfelices existimus. Summe sancte deus, Preces nostras exaudi, Brachia nostra ad te tendimus, exaudi, Sancte summe deus.

la Chrysopolis, in Bithynia, dupa ce o pierduse pe cea dintai, langa Adrianopol, el isi pierdu mai intai tronul si apoi viata, si trecu in istoria eclesiastica patat de sangele celor din urma martiri. Toata gloria lui a fost atunci confiscata in favoarea lui Constantin, ingerul care i se aratase in Campus Ergenus patrunse mai tarziu in legenda lui Constantin. Rugaciunea quasicrestina adresata Dumnezeului suprem (Summus deus) a trecut in Vita Constantini. Edictul din 313, pe care Lactantiu il atribuie lui Licinius, e prezentat de Eusebiu sub numele ambilor imparati; dar nici el, nici alt scriitor ecclesiastic nu l-a calificat niciodata ca "Edict de la Milan', si nici un istoric, bisericesc sau profan, nu ne raporteaza ca in conferintele de la Milan s-a produs vreun edict de toleranta. Numele acesta e o conjunctura moderna24.

intr-alt studiu, aparut in Byzantion (13, l938, pp. 561-583): Eusebe n'est pas l'auteur de la "Vita Constantini' dans sa forme actuelle et Constantin ne s'est pas "conveni' en 312, H. Gregoire subliniaza dezacordul radical dintre Istoria Eclesiastica a lui Eusebiu si

Vita Constantini, in privinta convertirii lui Constantin: pe cand cea dintai nu vorbeste nici de minune, nici de cruce, nici de labarum ori de Edictul de toleranta,

Vita repeta pretutindeni viziuni, miracole si stindardul cu crucea, facator de minuni. Savantul belgian conchide ca vreun "epigon', cu ajutorul diferitelor izvoare, printre care figureaza si Istoria Eclesiastica, a compus compilatia care se numeste Vita Constantini. Acest

24 Interesanta concluzia lui Erich Caspar (Gesch. des Papsttums, I, l930), citata de autor: "Ein «Edikt von Mailand» ist vollig aus der Ueberlieferung zu streichen'.

epigon a facut din persecutia crestinilor de catre Lici-nius cauza celor doua razboaie ale sale cu Constantin.

La "vision de Constantin' liquidee, din aceeasi revista25, e un raspuns la obiectiile invatatilor Zeiller, Alfoldi si Petersoa, in care autorul stabileste ca "viziunea' isi are originea in panegirice pagane, adevarate manifeste politice si religioase, dictate de Constantin.

Mentionam inca cele cateva recenzii26 in care autorul isi apara cu succes punctul de vedere impotriva preopinentilor sai Andreas Alfoldi27, Norman H. Baynes28 si J. ZeilJer29.

incheierile ce rezulta din toata aceasta vie dezbatere sunt urmatoarele:

1. Nu se mai poate admite o "convertire' a lui Constantin in preajma luptei de la Pons Milvius;

2. Asa-zisul "Edict de la Milan' e inexistent. El isi trage originea din Edictul publicat de Licinius la Nico-media;





3. Vita Constantini, in forma in care ni s-a transmis, nu este opera lui Eusebiu din Caesarea, si a fost compusa catre sfarsitul sec. al IV-lea. Ea a crestinat, cum

25   l4 (1939), pp. 341 si urm.

26 in Byzantion, VII, p. 652 si urm. si XIV, 341 si urm. Mai inainte (in nr. l0, l935) a dat raspunsul sau hotarat obiectiilor invatatului J.-R. Palanque.

27  The helmet of Constantine with the Cbristian Monogram, extras din "The Journal of Roman Studies', l932.

28  Constantine the Great and the Cbristian Cburch, Londra, l929 (= "Proceedings of the British Academy', voi. XIV).

29  Quelques remarques sur Ies "visions' de Constantin, "Byzantion', XIV (1939), pp. 329-339.

arata invatatul Gregoire, toate acele "viziuni' pagane puse pe seama lui Constantin;

4. Pastrand un timp o prudenta rezerva fata de noua credinta, geniul politic al lui Constantin si-a dat seama, dupa infrangerea lui Maxentiu, de forta acestei credinte fata de paganismul in decadere si a inteles ce arma puternica ar avea intr-insa pentru asigurarea unitatii monarhiei autocratice pe care o cladea. De aici, toata seria de masuri menite sa mareasca autoritatea si prestigiul Bisericii30.

Constantin a acordat clerului crestin toate privilegiile de care se bucurau paganii: l-a scutit de impozite, de sarcini si servicii de Stat. in 321, a decretat legea

30 [Ca orice adevar istoric, nici aceste concluzii, considerate de Banescu definitive la vremea respectiva, nu pot fi absolutizate, mai ales daca le privim sub toate cele patru puncte ale lor. Spre exemplu, opinia care respinge paternitatea lui Eusebiu din Cesareea asupra "Vietii lui Constantin' este departe de a se fi impus in istoriografie, tendinta ei generala inclinand azi spre acceptarea acestei paternitati (pentru aceasta, v. J. Quasten, Initiation aux Peres, voi III, Paris, l963, p. 450, ap. T. Bodogae, studiu introductiv la Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea intaia, Bucuresti, l987, pp. l9-20; mai sceptic este G. Dagron, L'Empire romain d'Orient au IV siecle et Ies traditionspolitiques de l'hel-lenisme: le temoignage de Themistios, TM (Paris), 3 (1968), pp. 229-276, aici p. 88, n. 25 si Idem, Naissance d'une capitale (v. Infra, n. 46). Referitor la "convertirea' lui Constantin cel Mare, scepticismul lui H. Gregoire este impartsit si de istoriografia actuala: convingerile intime ale lui Constantin vor fi diferit destul de mult de regulile ce s-ar atribuit unui bun crestin in zilele noastre, marcate de atatea orientari, unele destul de exclusiviste prin raportare la celelalte. Nu acesta e insa aspectul care conteaza cel mai mult in cazul de fata, ci deosebirea intre ceea ce putea fi in fapt Constantin cel Mare in materie de convingeri religioase si ceea ce o intreaga hagiografie crestina i-a atribuit de-a lungul timpului (in sens similar, A. Piganiol, L'Empire chretien (325-395), Paris, Presses Univ. de France, l947); din bibliografia subiectului, mai sunt de mentionat J. Vogt, Konstantin der Grosse und sein Jahrhundert, ed. a Il-a, Miinchen, l960; H. Lietzmann, Die Anfange des Problems Kirche und Staat, "Sitzungsber der Berliner Akad. der Wdss', l938; K. Aland, Kaiser und Kirche von Konstantin bis Byzanz, "Aus der byzantin. Arbeit der Deutschen Demokratischen Republik', I, Berlin, l957, pp. l88-212; A.H.M. Jones, Constantine and the Conversion of Europe, New York, l962 (=Londra, l948); Konstantin der Grosse, ed. H. Kraft, Darmstadt, l974; T.D. Barnes, Constantine and Eusebius, Cambridge, Massachussets, l981; I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, l982.]

31 Cariera, sa furtunoasa a fost schitata cu obisnuitu-i talent, dupa izvoare, de Gibbon, The History of the Decline and Fali of the Roman Empire, ed. Bury, t. II, cap. XXI, pp. 383-403. [Cele sapte volume ale noii editii, considerabil augmentate si imbunatatite de Bury, au aparut la Londra, l896-1900. Cea mai accesibila editie a scrierilor lui Athanasie cel Mare se afla in P.G., voi. 25-28. Alte editii, ca si bibliografia utila a scrierilor aceluiasi autor se poate gasi in foarte recentul Lexicon prosopografic al istoriei si civilizatiei bizantine ('EyKVKAoxmSiico IJpcxTconoypaipiKO AetiKO Bvtavnvriq 'latopiac, Kai /ToArncr/wC = EPLBIP), editat sub ingrijirea lui A. Sawides, voi. I, Athena, l996, pp. l36-139; despre acelasi Athanasie al Alexandriei, v. si G. Dagron, Naissance d'un capitale, ed. a Il-a, Paris, l984 (c/ Infra, n. 46), Index general, p. 355, s.v (in special pp. 419-435 din cap. XIV)].

32 Ortiz de Urbina, Ignacio, S. L, La politica di Costantino nella controversia ariana, "Atti del V Congresso Internationale di studi bizantini' (= "Studi bizantini e neoellenici', V, Roma, l939), pp. 284-298.

33 [De la redactarea acestui text, o serie de alte aparitii editoriale au imbogatit sensibil datele discutiei, sensul lor general confirmand afirmatia facuti aici de Banescu. intre acestea, mentionam ca mai importante urmatoarele titluri: H.-G. Beck, Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich, Miinchen, l959, p. 36-37 (cap. "Staat und Kirche', indeosebi n.3 de la p. 37-38, cu o bibliografie cuprinzatoare a subiectului; DJ. Geanakoplos, Church and State in the Byzantine Empire: A Reconsideration of the Problem of Caesaropapism, in "Church History', 34 (1965), p. 381-403; J.-M. Sanstetie, Eusebe de Cesaree et la naissance de la theorie «cesaropapiste», "Byzantion', 42 (1972), p. l31-195 si 532-594; S. Runciman, Tbe Byzantine Theocracy, Cambridge, l977, H.-G. Beck, Das byzantinische Jabrtausend, Miinchen, l978, p. 33-108; G. Dagron, Empereur et pretre. Etude sur le «cesaropa-pisme» byzantin, Paris, Editions Gallimard, l996 (cea mai recenta si mai completa abordare)].

2. intemeierea Constantinopolului

De o insemnatate covarsitoare pentru dezvoltarea ulterioara a Statului a fost intemeierea noii capitale a lumii romane. Timp de secole, cum observa atat de judicios Ferdinand Lot, un mare Stat a avut destinul sau legat de acest oras, si in multe randuri Constantinopolul a putut reface imperiul34.

Nu trebuie sa credem ca amintirile republicane ale Romei sau privelistea monumentelor sale impunatoare, care, la fiecare pas, proclamau atat de elocvent traditiile paganismului, l-au putut indemna pe Constantin a parasi vechea capitala a imperiului. Suveranitatea acestei capitale se pierduse, dupa fericita expresie a lui Ed. Gibbon, in intinderea excesiva a cuceririi, inainte de Constantin, cei doi Augusti ai tetrarhiei si-au stabilit resedinta in provincii. Maximian isi tinea de obicei Curtea la Milan, care, situat la poalele Alpilor, il facea sa supravegheze mai bine decat din Roma miscarile barbarilor Germaniei; iar Diocletian facu din Nicomedia resedinta sa preferata, impodobind-o in cativa ani cu multa maretie. De aici, din marginea asiatica a Bosforului, suveranul putea face fata deopotriva pericolului ce ameninta la Dunare si la Eufrat.

Ridicat la tron de legiunile britanice, Constantin, cat timp a beneficiat de o buna sanatate, a vizitat pe rand provinciile statelor sale, a alergat in graba acolo unde prezenta sa era necesara, pentru nevoile pacii sau ale razboiului, si numai rareori s-a oprit la Roma, care-1

34 F. Lot, La fin du monde antique et le debut du Moyen Age, p. 43.

35 Ed. Gibbon, op. cit., Londra, l909, ed. Bury, t. II, p. l50. * Scriitor bisericesc din secolul al V-lea. 37 El isi trage numele de la Byzas, seful expeditiei (jumatatea sec. al VIMea i. Hr.).

38 Figura pe care o descrie are forma unui corn de cerb sau de bou. Epitetul "de Aur' face aluzie la bogatiile care, din tarile cele mai departate, se varsau in portul Constantinopolului.

39 N. lorga, TheByzantineEmpire, Londra, l907, p. 4.

* Gibbon, op. cit., ed. Bury, t. II, p. l56.

41 J. Bury, History cfthe Later Roman Empirefrom the deaih of Tbeodosius I to the death ofjustinian, l, Londra, l923, p. 67.

De la inceput, Constantin crea aici un Senat, ca in Roma, caci gandul sau a fost ca noua capitala sa fie asemenea celei vechi. N-avu totusi curajul sa identifice pe senatorii fundatiei sale cu cei din vechea capi-

42 G. Hertzberg, Geschichte aer Byzantiner und des osmanis-chen Reiches (colectia "Allgemeine Geschichte in Einzeldarstellungen' a lui W. Oncken), Berlin, l883, p. 22.

43. D. Lathoud, La consecration et la dedicace de Constantinopole, "Echos d'Orient', 27 (1924), pp. 289-314; 28 (1925), pp. lSO-201. inregistrand legenda dupa care Constantin ar fi ingropat sub fundamentul coloanei particele din lemnul sfant al crucii, moaste de martiri, l2 panere pentru painea Eucharistiei, si vechiul Palladium adus din Roma, autorul socoate ca toate acestea proclama originile crestine ale Constantinopolului. [Pentru ansamblul acestei problematici, ca si pentru bibliografia ei, cititorul se poate documenta apeland la magistrala sinteza a lui G. Dagron, Naissance d'une capitale: Constantinopole et ses institutions de 330 a 451, Paris, Presses Universitaires de France, l974].

44 [R. Guilland, Etudes de topographie de Constantinople byzantine, voi. I, Berlin-Amsterdam, l969, partea a doua ("L'Hippodrome'), p. 443-444 ("L'Epine'). Pentru coloana celor trei serpi incolaciti, v. Thomas T. Madden, The serpent Coloumn of Delphi in Constantinopole: placement, purposes and mutila-tions, BMGS, l6, l992, pp. l11-1451.

Izvoarele vechi ne spun ca imparatul Constantin cel Mare, potrivit obiceiului, a inchinat orasul sau zeitei Tyche si, pe langa numele de Kcovaravnvovno^ig si Nea PmjJiTf], ALnepa 'PW/JTJ, i-a dat si numele sacerdotal de 'Av&ovcrct, dupa cum vechea Roma il avusese pe acela de Flora. Tyche isi avea la Constantinopole statuia sa, al carei tip, luat din numeroasele reprezentari ale zeitei TV%TI noheax;, din epoca elenistica si romana, e infatisat pe monedele lui Constantin. Acoperita de un lung chiton si de o manta, de asemenea-

45 Constantin et la fondation de Constantinopole, in "Revue historique', 40eanee, c. QOX (II, Juillet-Aout l915).

lunga, stand pe tron, cu picioarele sprijinite pe partea dinainte a unei corabii, ea poarta pe cap coroana de zid (^modiolos) si tine in mana stanga cornul plin de fructe, caracteristic numelui sau de Antbustf6. Statuile sale au fost distruse in epoca iconoclastilor, si de atunci Panaghia se impune definitiv ca patroana a orasului47.

Pentru a-si popula noua capitala, Constantin ii invita pe bogatii senatori ai Romei, daruindu-le palate construite in diferite cartiere, oferindu-le domenii si pensiuni. El ii atrase in fundatia sa si pe cei mai avuti

* [Despre legaturile dintre 'Av&ovaa si echivalentul sau latin Flora, pe de o parte, ca si Tychepoleos, pe de alta parte, v. consideratiile innoitoare ale lui G. Dagron, Naissance d'une capitale-. Constantinopole et ses institutions de 330 a 451, editia a Il-a, Paris, Presses Universitaires de France, l984, p. 40, 44-45, 307 si 336J.

471. Strzygowski, Die Tyche von Konstantinopel, in "Analecta Graeciensia, Festschrift zur 42. Versammlung deutscher Philologen und Schulmaner in Wien', l893. Graz l893, pp. l43-159. [Termenul modiolos apare in surse numai din veacul al X-lea, cand Constantin al Vll-lea Porphyrogennetos afirma in "De cerimoniis', ed. Reiske, voi. I, Bonn, l829, pp. 414, l7 si 432, l5, ca imparati din veacul al V-lea au purtat acest tip de coroana, atestat de losif Genesios si pentru imparatesc. Faptul ca statuia zeitei Tyche din Constantinopol purta acest "modiolos' este intarit de emendarea facuta de G. Dagron, Constantinopole imagi-naire: Etudes sur le recueil des Patria, Paris, l984, p. l85, n. l15. Pentru semnificatia constitutionala a lui "modiolos', se poate adauga discutia lui P. Charanis, The Imperial Crown Modiolus and its Constitutional Significance, "Byzantion', l2 (1937), pp. l89-195; Idem in "Byzantion', l3 (1938), pp. 377-381; F. Dolger in BZ, 38 (1938), p. 240; G. Dagron, Naissance d'une capitale, l984, p. l02)].

48 [Despre latinul navicularius, ca si despre echivalentul sau grecesc va>K>,r|poc;, care s-a impus cu incepere din veacul al VII-lea, se poate consulta H. Antoniadis-Bibicou, Recherches sur Ies donanes a Byzane, Paris, l963, precum si H. Ahrweiler, Byzance et la mer, Paris, l966].

49 N. lorga, Histoire de la ine byzantine, I, p. 47 si urm., a precizat cu multa documentare aceasta patrundere.


50  History of tbe Later Roman Empire from the death of Theodosius l to the death of Justinian (395-565), I, Londra, Macmillan and Co., l923, p. 5; The constitution of the Later Roman Empire. Selected essays of J. B. Bury, edited by H. Temperley, Cambridge l930, p. 99 si urm. Cf. Leon Homo, L'empire romain. Le gouvernement du monde. La defense du monde. L'exploatation du monde, col. "Bibliotheque historique', Paris, Payot, l930, pp. 20-26.

51  Guglielmo Ferrero, La ruine de la civilisation antique, Paris, l921.

nai, o rupere cu trecutul. Aruncand masca republicana, Diocletian si urmasul sau Constantin stabilesc, pe o noua baza, monarhia absoluta.

Una dintre cauzele principale ale marii crize politice a secolului al III-lea au fost desele uzurpari. Imperiul ajunsese, in acest timp, o minge in mainile soldatilor52. Grija cea mare a lui Diocletian a fost de a pune capat acestor continue uzurpari. Pentru aceasta, imparatul trebuia sa fie cat mai mult prezent in tot locul, sa strabata provinciile si sa comande in razboaie. Experienta secolului al III-lea aratase ca sarcina de a conduce imperiul intrecea puterile unui singur om. Diocletian, spre a remedia acest neajuns, institui un collegium al imparatilor. La un an dupa urcarea sa pe tron, el isi alese un coleg in persoana lui Maximian, un danubian din Pannonia, bun general, indicat, prin mediocritatea spiritului sau, pentru rolul de subordonat. Diocletian avea preeminenta recunoscuta celui mai in varsta (.Augustus senior); ea se exprima si prin numele de Jo-vius, fiul lui Jupiter, pe care l-a luat pentru sine, dand lui Maximian pe acela de Herculius, fiul lui Hercule53. Era, in aceasta simbolica nomenclatura, un ecou al caracterelor religioase ale regalitatii faraonilor54, in diar-

52  L. Homo, L'empire romain, Paris, Payot, l930, a expus in chip luminos, in cap. III, cauzele particulare care dau crizei, la mijlocul veacului al III-lea, caracterul de violenta pe care nu-l avusese mai inainte: una, externa, puternicele confederatii militare ale barbarilor, alta, interna, lacunele organizatiei militare romane.

53 G. Bloch, L'empire romain, evolution et decadence, Biblio-theque de philosophie scientifique, Paris, l924, pp. l85 si urm.

54  Vezi J. Maurice, Les pharaons romains, "Byzantion', XII (1937), pp. 71-103-

55- Vezi Bury, History of the Later Roman Empire, I, pp. l1-12.

56. Louis Brehier, L'origine des titres imperiaux a Byzance, BZ, l906. [G. Rosch, 'Ovatia aaaiAeiag. Studien zum offiziellen Gebrauch der Kaisertitel in spatantiker und fruhbyzantinischer Zeit, Viena, l978].

in fruntea provinciilor astfel micsorate se aflau guvernatori cu puteri numai civile, numiti de imparat la recomandarea Prefectilor. Afara de cateva provincii in care, din cauza caracterului rebel al populatiei sau din cauza razboiului permanent cu vecinii, puterile civile si militare ramasera intrunite in aceeasi mana, nicaieri, de la Diocletian incoace, pana in epoca lui Heraklios, guvernatorul provinciei nu mai are a face cu armata60. Comanda militara a provinciei se afla in mainile unui

57  [Despre praefectus Augustalis si schimbarile suferite de aceasta demnitate in vremea lui lustinian I, v. A. H. M. Jones, The Later Roman Empire, 284-602, (LRE), voi. I, Oxford, l964, p. 282; demnitatea e  metionata si mai  pe urma, spre  ex. in Theophylaktos Simokatta, VIII, l3, l1 (Teofilact Simocata, Istorie bizantina, traducere de H. Mihaescu, Bucuresti, Ed. Academiei, l985 (col. "Scriptores Byzantini', IX), p. l72].

58 Oriens, Pontica, Asiana, Thracia, Moesiae.

59. Pannoniae, Britanniae, Galliae, Viennensis, Italia, Hispaniae, Africa.

60 E. Stein, Geschicbte des spa'tromischen Reiches, I, Wien, l928, p. l05.

Constantin, am vazut, reduse puterea Prefectului Pretoriului. Noii ministri apar acum cu atributii care tineau mai inainte de resortul Prefectului. Consiliul imparatului, mai inainte Consilium principis, se numeste acum Sacrum Consistorium si a primit o noua organizare61. El capata sub Constantin o importanta mai mare decat sub DiocLetian: lucra ca o inalta Curte, dinaintea careia se aduceau cazuri importante, ca tradarea, si era consultat in materie de legislatie si politica, in fruntea sa se afla maltul demnitar creat acum, quaes-tor sacri palatii, un fel de cancelar care, cu ajutorul imperialelor scrinia, pregatea legile si raspunsurile la cereri.

Facea parte din Consistorium magister officiorum, unul dintre cei mai inalti demnitari, un fel de ministru

61 Diocletian a schimbat numele de Consilium in Consistorium, fiindca tn autocratie membrii lui trebuiau sa stea in picioare (.consistere), in prezenta imparatului (v. Bury, op. cit., p. 23). [«Le consiliumprincipis devint le Consistorium lorsque ses membres se tinrent non plus assis mais debout en presence de l'empereur», in A.H.ML Jones, Le declin du monde antique (284-610), Paris, Ed. Sirey, l970, p. l24; G. Ostrogorsky, Histoire de l'Etat byzantin, traduc tion francaise de J. Gouillard, Paris, Payot, l956, p. 66].

62 Officium era termenul pentru corpul functionarilor civili (officiales), care constituia statul major al unui ministru sau guvernator, si magister officiorum era numit astfel de la autoritatea pe care o exercita asupra serviciului civil, dar in special asupra departamentelor secretariale (scrinid) ale palatului. V. Bury, op. cit., voi. I, p. 29. [Tratare mai recenta a acestor aspecte de catre G. Purpura, II"magister officiorum' e la "schola agentium in rebus', in "Labeo', 25 (1979), pp. 202-208; M. Clauss, Der magister officiorum in der Spatantike, Miinchen, l980].

veghind sa nu se foloseasca rau Posta. Ei erau in Rasarit in numar de l20063.

Alaturi de quaestor si de magister officiorum, se mai aflau in Consistorium cei doi conducatori ai Finantelor: comes sacrarum largitionum, un fel de Ministru al veniturilor publice64, si comes rerum privata-rum, Ministrul veniturilor particulare, al veniturilor scoase din domeniile particulare ale imparatului, in sfarsit, mai faceau parte din Consistorium si cei doi mari comandanti militari, magistri militum praesenta-/es65, care isi aveau resedinta in capitala, si, probabil, si Prefectul Pretoriului.

63 Bury, op. cit., vo7.I, pp. 29-30; E. Stein, op. cit., pp. l72-173-[Merita adaugate aici si alte contributii, precum O. Seeck, in Paulys Real-Encyclopadie der classischen Altertumswissenschaft, voi. I, l894, pp. 775-779; E. Stein in Opera Minora selecta, Amsterdam, l968, pp. 71-115; G. Purpura, I curiosi e la scuola agentium in rebus, in "Annali del Seminario giuridicio di Palermo', 34 (1973), pp. l65-275; P J. Sijpesteijn, Another Curiosus, "Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik', 68 (1978), pp. l49 si urm (cf. A. Kazhdan (= Ka dan) in ODB, voi. I, New York-Oxford, Oxford Lfniversity Press, l991, pp. 36-37)].

M Sacrae largitiones insemnau "cheltuieli imperiale', caci, dupa randuiala lui Constantin, cheltuielile acestui birou de finante consistau mai ales din darurile in bani ale imparatului, printre care donativul platit trupelor era partea cea mai importanta (Stein, op. cit., pp. l74-175).

65 in privinta lor, v. A. Hoepffner, Les "magistri militum prae-sentales' au IV-e siecte, "Byzantion', XI (1936) 483-498. Autorul combate parerea lui Ensslin, dupa care magister equitum praesentalis era, in veacul al IV-lea, superior celui al infanteriei (pedi-tum), contrar parerii lui Mommsen, pentru care magisterpeditum praesentalis era superior celuilalt. Hoepffner produce serioase argumente, care-l fac sa-i considere pe ambii praesentales, initial egali.

Marea reforma administrativa a lui Diocletian fu insotita de inmultirea sarcinilor functionarilor, de crearea birocratiei caracteristice monarhiei absolute, birocratie amplificata de Constantin. Scriitorii releva multimea enorma a dregatorilor care umpleau in aceasta epoca micile districte si orasele. Marii demnitari aveau in subordine un personal extrem de numeros si ierarhizat. Officium era biroul functionarului civil sau militar. Teoretic, "officiale?', fie civili, fie militari, erau presupusi soldati ai imparatului, o fictiune cu atat mai uimitoare, cum atat de bine observa Stein, cu cat, in acelasi timp, se indeplini separatia puterii civile de cea militara66. Serviciul lor era militia, semnul lor distinctiv era centura, pe care la expirarea serviciului o aruncau; retragerea din functie era numita cu un termen militar honesta missio (retragere, liberare onorabila)67.

Organizarea statului birocratic bizantin isi afla incoronarea in ierarhia rangurilor, intocmita in liniile sale mari de Diocletian si desavarsita de Constantin. Locul cel mai inalt in aceasta ierarhie il detineau membrii familiei imperiale, impodobiti cu titlul de nobilissimi. Dupa dansii, o intreaga scara de ranguri, precizate cu scrupulozitate si insotite fiecare de anumite ceremonii. Toti marii dregatori ai Statului erau investiti cu rangul uneia din urmatoarele trei clase: illustres (viri), spectabiles si darissimf8.

66. E. Stein, op. cit., p. l05.

67.  Bury, op. cit., I, p. 31.

68.  [Despre aceste titluri  onorifice (cu respectivele  lor echivalente grecesti, anume iX^ovoipiov, jtEpipXeTttoi si Taica), se poate consulta: R. Guilland, Recherches sur Ies institu-tions byzantines, 2 voi. Berlin-Amsterdam, l967, aici voi. I p. 23-27, 65-72 si l55; Idem, Titres etfonctions de l'Empire byzantin, Londra, VR, l976 studiul nr. I, p. l7-40; O. Hirschfeld, Kleine Schriften, Berlin, l913, reeditare, New York, l975), p. 663-671; A. Berger si W. Ensslin in RE 9 (1914), l070-1085 si 3 (1929), l552-1568; Jones, LRE, voi. II, p. 528 si urm.].

La inceput, in timpul simplicitatii romane, claris-simus era o expresie vaga de respect. Ea ajunge acum un titlu particulai care se dadea membrilor Senatului si, prin urmare, tuturor celor luati dintre dansii pentru guvernarea provinciilor si pentru alte posturi mai mici. Titlul de spectabiles se acorda celor care, prin locul ce-l ocupau, pretindeau o distinctie mai mare decat aceea a unui simplu senator: proconsulii, vicarii, guvernatorii militari ai provinciilor, magistri scriniorum. Capii ministerelor centrale, comandantii sefi ai armatelor, marele sambelan69 (praepositus sacri cubiculi) erau illustres.

c. Organizarea militara, inmultirea provinciilor trebuia sa aduca o sporire a numarului legiunilor, a caror tarie era insa mai mica decat inainte. O parte a legiunilor proveni acum din detasamentele cavaleriei (vexillationes), desfacute din legiunile vechi si organizate in corpuri separate, independente de infanterie. Importanta cavaleriei a fost determinata de felul de

69 [Despre praepositus Sacri cubiculi, v. R. Guilland, Recherches, voi. I, p. 26, l77, 333 si 337; A. S. Dunlap, The of-fice of the Chamberlain in the late Roman Empire, in "Roman and Byzantine Studies. Studia human.', Univ. of Michigan, XIV (1924) (studiu greu accesibil pentru bibliotecile romanesti)].

in organizarea, veche militara exista o lacuna mare, si anume lipsa unei armate mobile de campanie, pe care imparatul sa o poata misca oriunde se intampla sa fie amenintat. Aceasta armata, a fost creata de Diocletian si dezvoltata de Constantin cel Mare.

Fortele militare ale imperiului constau acum din doua categorii de oameni: l) trupele mobile de escorta sau campanie, comitatenses (in care cele mai bune era Palatini, care inlocuiau vechile garzi pretoriene): ele il insoteau pe imparat in miscarile sale si formau un fel de "suita sacra' (comttatus); 2) trupele de frontiera sau limitanei, militia de tarani asezati pe pamantul din regiunea limes-ului si comandati de duci (duces).

Constantin alese cele mai bune trupe din comitatenses si facu din ele garda imperiala, strans legata de persoana imparatului, asa-zisele scholae palatinat. Ele erau conduse de tribuni si puse sub comanda inaltului demnitar magister qfficiorum71. in epoca mai tarzie, comandantul tuturor era donecmKoq i&v G%oAa>v72. Odata cu aceasta creatie, Palatinii au fost

70  Scholae, dupa scolile filosofice, care stateau in portice la Atena, si un portic era destinat garzilor in palat, ca sa fie gata la ordinele imparatului. [R.I. Frank, Scholae Palatinae, Roma, l969; J. Haldon, Byzantine Praetorians, Bonn, l984].

71  [R. Guilland, Titresetfonctions, Londra, VR, l976, studiul VI (Maitres du IV-e et du V-e siecles, dupa ADSV (Sverdlovsk, a2i Ekaterinburg), l0 (1973 = "Mdlanges Sjuzjumov', p. 44-55)].

72 [Se pare ca primul domestikos ton scholon a fost patrikios Antonios, mentionat de catre cronicarul Theophanes Confessor (Cbronograpbia, ed. C.  de Boor, voi. I,  Leipzig, l883  (si Hildesheim, l963), p. 442, 25-26) la anul 767].

73 Bury, op. cit., p. 37; Louis Brehier, Les institutions de Vem-pire byzantin (L'evolution de l'humanite), Paris, l949, Cartea III, cap. V.

74  Mommsen, Da& romiscbe Militarwesen seit Diocletian, in Idem, Hist. Schriften, ICI. Bd., p. 206 si urm. [Creata de Leon I (457-474), mica garda de corp a imparatului, formata din 300 excubitores (sau exkoubitores), eia condusa de un comes excubitorum, care mai tarziu a devenit domestikos ton exkoubiton. Primul detinator al acestei calitati, mentionat in izvoare, este spatbarios Strategios pentru anul 765 (c/ Theophanes, ed. cit., I, p. 438, l0-11; Cf. Jones, LRE, voi. II, p. 658; J. Bury, The Imperial Administrative System in the Ninth Century, Londra,   l911, p. 57; despre raportul intre scholae si excubitores, v. Jones, op. cit., voi. II, pp. 657-659].

75  [Marturiile privitoare la candidati in toata istoria bizantina au fost adunate de R. -Guilland, Titres et fonctions, l976, studiul nr. II, p. 210-225].

Pe cand scholarii si candidatii erau stricto sensu garzi ale persoanei imperiale si nu paraseau niciodata Curtea, decat pentru a-i insoti pe imparati, mai era un corp de garzi, domestici, compus din cavalerie si infanterie, care stationa la Curtea imperiala, dar putea fi trimis oriunde pentru scopuri speciale. Comanda lor o aveau comites domesticorum, independenti de magistri militam.

Infanteria armatei de campanie se alcatuia din legiuni mici, de cate l000, si din corpuri de infanterie usoara, auxilia; cavaleria, sub comanda separata, consta din escadroane, vexillationes (500 de oameni). Toate aceste unitati erau comandate de tribuni, in unele cazuri de praepositi.

Izvoarele recrutarii erau multiple: l) erau, mai intai, aventurierii numerosi, romani sau straini, care se ofereau voluntar si primeau pulveraticum (moneda marunta sau cheltuieli de calatorie); 2) recrutii procurati de proprietari funciari; 3) fiii soldatilor, obligati a urma profesiunea tatalui. Aceasta militie ereditara cazu in desuetudine inainte de lustinian; 4) strainii asezati inauntrul imperiului erau alt izvor de trupe. Acesti straini (gentiles) erau mai ales germani si sarmati, organizati sub controlul ofiterilor romani; in Gallia, ei aveau numele special de laetf6.

La inceputul imperiului, toata armata sa, afara de garda, statea la frontiera (Jimes). Din secolul al IV-lea pana in al Vl-lea, soldatii de frontiera apar ca o militie de tarani asezati. Proprietatea, care mai inainte era nu-

Bury, op. cit., p. 39.

77 R. Grosse, Romische Militargeschichte von Gallienus bis zum Beginn der byzantinischen Themenvetfassung, Berlin, l920, capitolul despre organizarea armatei. Gibbon a relevat defectele organizatiei militare a lui Constantin, descurajarea trupelor de frontiera prin conditiile de inferioritate in care erau puse fata de cele palatine, slabirea disciplinei acestora din urma, abuzand de situatia lor privilegiata, si de aceea stigmatizate de Ammianus Marcellinus, care le socoteste teroarea concetatenilor, dar fricoase si slabe in fata dusmanilor (Ferox erat in suos miles et ra-pax, ignavus vero in hostes et fractus) - op. cit., cap. XVII.

78 Mommsen, op. cit., p. 272.

79 Grosse, op. cit., cap. IV. [Ansamblul acestor aspecte a fost reluat de catre R. Guilland, Recherches sur Ies institutions, voi. II, pp. l32-169; Idem, Titres etfonctions, studiile cu numerele VII-XIV; W. Heil, Der Konstantinische Patriziat, Basel-Stuttgart, l966].

80 Bury, op.cit., pp. 36-37. [A se adauga aici A. Demandt in RE, suppl. l2 (1970), 556-790; D. Hoffmann, Der Oberbefehl des spatromischen Heeres im 4.Jahrhundert n. Chr., in "Actes du 9e Congres International d'etudes sur Ies frontieres romaines', Bucuresti-Koln, l974, pp. 381-397.

Despre annona (dvvrava) si annona militaris, nu poate fi ignorat studiul lui A. Cerati, Caractere annonaire et assiette de l'im-pot foncier au Bas-Empire, Paris, l975].

81 Ibidem, p. 42. Asupra federatilor cf. J. Maspero, &oi5epami et Ztpatiatai dans l'armee byzantine au Vf siecle, BZ, 21 (1912), pp. 97-109. [G. Wirth, Zur Frage derfoederierten Staaten in der spateren Romischen Kaiserzeit, in "Historia', l6 (1967), pp. 231-251; M. Cesa, Uberbegungen zur Foderatenfrage, "Mittei-lungen des Instituts fur osterreichische Geschichtsforschung', 92 (1984), pp. 307-316].

d. Decaderea economica si reforma financiara.

Dezvoltarea birocratiei centrale si provinciale, luxul Curtii imperiale si sporirea armatei reclamau cheltuieli mari, si Diocletian se ingriji de aceasta necesitate cu multa energie si ingeniozitate, printr-un nou sistem de impozite, in ridicarea veniturilor a fost de-acum inainte predominanta tendinta de egalizare si uniformitate. Italia, mai inainte scutita de sarcinile impuse celorlalte provincii, isi pierdu aceasta situatie favorizata. Principalul izvor de venit era impozitul funciar pe pamant si munca agricola. Diocletian decreta o revizie generala a valorii pamantului, un nou cadastru, cum s-ar zice astazi, si introduse un nou regim de impozite, care tinea seama de calitatea pamantului si de productivitatea lui. Pamantul putea fi de natura si de intindere diferita, dar avea o valoare identica si dadea aceeasi contributie. Astfel, 5 jugera de vie erau identice ca valoare cu 20 jugera de pamant cultivabil de calitatea intai, cu 40 de jugera pamant de calitatea a doua si cu 60 de calitatea a treia82. Toate formau o singura unitate, jugum. Sistemul impozitului creat de Diocletian, jugatio-capitatio, stranse impozitul pe cap si pe proprietate intr-o unitate. Unitatea, jugum, era presupusa ca reprezinta portiunea de pamant necesara intretinerii unui om (capul); cap ut inseamna puterea de munca umana corespunzatoare unui jugum. Marele proprietar numara atatea capita sau juga cati oameni putea intretine pamantul sau. Impozitul loveste deci proprietatea. A. Piganiol a dovedit ca sis-

82. Gugliemo Ferrero, La ruine de la civilisation antique, Paris, l921, pp. l25-130; Bury, op. cit., I, p. 47.  

temui jugatio-capitatio presupune ca in nici un caz omul nu poate fi impus fara pamant; impozitul lovea unitatea fiscala compusa din taran si pamantul sau83. Oraseanul nu reprezenta un caput; de aceea, de la Constantin cel Mare, populatia oraselor care exercita negot sau mestesuguri platea o contributie, auri lus-tralis collatio, la fiecare 5 ani.

Un jugum avea nevoie, pentru a fi impus, de un caput corespunzator, si fiscul se silea sa afle pentru fiecare jugum disponibil un caput. Lipsa de brate era mare, si sarcina fiscului nu era usoara. Tulburarile secolului al III-lea nimicisera proprietatea Statului. Acesta fu amenintat de pericolul ca multe ocupatii laborioase, atat de necesare, sa fie parasite si pamanturile lasate necultivate din lipsa de brate de munca, in aceasta epoca, fiecare se simtea apasat de conditia sa si cauta sa scape de ea: taranul dezerta de la tara, lucratorul isi parasea mestesugul, decurionul fugea de senatul municipal. Acestei grave situatii autoritatea i-a

83. L'impot de capitation sous le Bas-Empire romain, Chambery l916, chap. IV. Cf. G. Ostrogorsky, Gesch. des byzan-tinischen Staates, ed. a II-s, Munchen l952, pp. 33-34, care isi insuseste toate aceste excelente consideratii ale invatatului francez. [Trebuie adaugate aici contributiile lui J. Karayannopulos, Die Theorie A. Piganiols uber die lugatio-Capitatio und die neueren Auffassungen uber die Entwicklung der sozialen und fi-nanzwirtschaftlichen Institutionen in Byzanz, "Byzantinisch-Neugriechische Jahrbucher', l9(1966), pp. 324-349; Idem, Dieiu-gatio-capitatio-Frage und die Bindung der Agrarbevolkerung an die Scbolle, "Actes du VIP Congres de la Fede'ration Internationale des Associations d'Etudes Classiques', Budapesta, l984, voi. II, pp. 59-72.]  

84 F. Lot, La fin du monde antique et le debut du Moyen Age (Bibliotheque de synthese historique, L'evolution de l'humanite), Paris, l927, p. l15 si urm.

85 Ibidem.

Proprietarii de pamant in provinciile romane locuiau in general in orase. Fiecare oras avea un district agricol, care forma teritoriul sau, iar proprietarii de pamant, care posedau 25 de jugere, constituiau corpul din care erau alesi magistratii municipali. Toata

Bury, op. cit., voi. I, pp. 55-57.

autoritatea administrativa era incredintata unui senat oligarhic numit Curia, constand, probabil, din cei mai bogati proprietari de mosii din oras sau district, numiti curiali (curiales) si decurioni (decuriones). Ei ii alegeau pe functionarii municipali si ocupau vacantele ivite in corpul din care faceau parte. Erau independenti de proprietarii din mijlocul carora fusesera luati. Curia, si nu corpul proprietarilor de mosii forma reala municipalitate romana si era intrebuintata de guvernul imperial ca un instrument de stoarcere fiscala si ca un mijloc de impiedicare a eventualelor opozitii impotriva administratiei centrale in strangerea darilor87.

Dupa reformele financiare ale lui Diocletian, responsabilitatile Curiilor cresc. Decurionii trebuiau sa distribuie totalul de juga sau capita impuse orasului (civitas) intre possessores si sa procedeze la ridicarea impozitului funciar, de care, de la Constantin cel Mare, erau raspunzatori cu averea lor personala. Sarcinile lor devin covarsitoare si, de la inceputul secolului al IV-lea, nu se mai afla nimeni dispus a primi cu draga inima cariera senatoriala de provincie. Se ia atunci o masura extraordinara: conditia curialului sau decurionului devine ereditara. Li se interzice a-si parasi locul nasterii88.

87 G. Finlay, A history ofGreecefrom its conquest by the Romans to the present time, ed. To2er, Oxford, l877, t. I, pp. l08-109.

88 [De adaugat aici W. Schubert, Die rechtliche Sonderstellung der Dekurionen (Kurialen) in der Kaisergesetzgebung des 4-6 Jahrhunderts, "Zeitschrift der  Savigny - Stiftung  fur Rechtsgeschichte: Romanistische Abteilung', 86 (1969), p. 287-333; G. Kurbatov,  Osnovnye problemy vnutrennego razvitija vizantijskogo goroda v IV - VII w., Leningrad, l971, p. l20 si urm.; I. Hahn, Immunitat und Korruption der Curialen in der Spatantike, in Korruption im Altertum, Miinchen-Viena, l982, p. l79-199].

Pentru viata economica a imperiului, foarte insemnata a fost asanarea sistemului monetar, indeplinita de Constantin cel Mare. Baza acestui sistem, care s-a bucurat multe veacuri in toata lumea de mare vaza, o alcatui

89 Asupra organizarii economice, v. Gugliemo Ferrero, op. cit., pp. l78-186.

moneda de aur (aureus), pe care Constantin o numi solidus, cantarind 4,48 gr de metal pretios, incat o livra de aur valora 72 de solidf0. Alaturi statea siliqua^de argint, care cantarea pe jumatate cat solidus, 2,24 gr, cat timp argintul fata de aur era in raport de l:12, astfel ca 72 de solidi din livra de aur valorau l44 siliquae din livra de argint. Siliqua reprezenta l/24 din solidus. Acest solidus constantinian, gr. vouia^La, mai tarziu vnepnvpov, a format mult timp baza sistemului monetar bizantin.

4. Actiunea de aparare a imperiului.

in fruntea ostilor, Constantin cel Mare si-a castigat un merit deosebit pentru energia cu care a reprimat atacurile barbarilor. El a asigurat frontiera Rinului si a desfasurat o vie activitate Ie aceea a Dunarii, unde incepuse presiunea serioasa a gotilor, imparatul si-a afirmat astfel vointa energica de a pune capat consolidarii stapanirii gotilor in stanga fluviului. L. Schmidt socoate ca sub domnia lui Constantin cel Mare aceasta consolidare si-a aflat sfarsitul91.

90  Valoarea moderna a lui solidus era de l5,43 franci aur. [Tinand seama de avantul inregistrat de numismatica ultimelor decenii, mentionam doar abordarile mai sintetice, precum A.R. Bellinger, P. Grierson, Catalogue of the Byzantine Coins in the Dumbarton Oaks Collection and in the Whittemore Collection, voi. I-III, Washington, l966-1973, aici voi. II, pp. l0-17 si voi. III, pp. l9-62; Cerile Morrisson et alii, L'ormonnaye, I. Purifications et alteration de Rome a Byzance, Paris, l985.]

91  L. Schmidt, Geschichte der deutschen Stamme bis zum Ausgang der Volkerwanderung. Die Ostgermanen, II. Aufl., Miinchen, l934, p. 225.

92  Gibbon ii considera pe acesti sarmati asezati inca din vremea lui Plinius in campiile Ungariei de Sus, de unde i-au alungat pe dacii de pe Tisa pe inaltimile Carpatilor, drept descendenti ai iasygilor, tribul cel mai numeros si mai razboinic al acestei natiuni (op. cit, ed. Bury, t. II, p. 229).

93 Cari Patsch, Beitrage zur Volkerkunde von Sudosteuropa, III: Die Volkerbewegung an der unteren Donau in der Zeit von Diokletian bis Heraklius, l. Teii, Bis zur Abwanderung der Goten und Taifalen aus Transdunavien (Akad. der Wiss. in Wien, Philos.- hist. Kl. Sitzb., 208, Bd., 2. Abhandl.), Wien und Leipzig, l928, p. l3 si urm.

94  V. Constantin Porphyrogennetos, De adm. imperio, ed. Moravcsik, Budapesta, l949, p. 264 si urm. [insotita de traducerea engleza a lui R.J.H. Jenkins, scrierea are si o a doua editie, imbunatatita, aparuta la Washington, l967, reprezentand primul volum al colectiei "Corpus Fontium Historiae Byzantinae'.]

95. Asupra acestui pod, An. Inst. de Studii clasice, I, p. l56 si urm. [D. Tudor,  Podurile romane de la Dunarea de Jos, Bucuresti, l971 (si versiunea franceza a cartii: Idem, Lesponts ro-mains du Bas-Danube, Bucuresti, l974); O. Toropu, Noi contributii privitoare la podul lui Constantin cel Mare de peste Dunare, "Analele Universitatii din Craiova, Ist.-Geogr.-Filos.', I (1972), pp. 20-33-1

96.  Prokopios, DeAedif., IV, 7, 7 si urm. 

97  Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetatii Constantiniana Daphne este inca  viu disputata, cf.  I. Barnea, O.  Iliescu, Constantin cel Mare, p.   l15 si urm, p.   l43, n. 78 si 86; P. Diaconu, in cautarea Daphnei, "Pontica', 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, "Studia balcanica. Recherches de geogr. historique' (Sofia), l0 (1975), pp. 87-93.]

98 Ibidem, pp. 22-23. 

prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, in urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunarii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali tarati din prima jumatate a secolului al III-lea din tarile balcanice, ca si in urma casatoriilor mixte ori a serviciului in armata romana'.

La inceputul anului 332, gotii, nemaiputand ataca in sud, unde frontiera era atat de bine pazita, ii ataca pe sarmatii ArgaraganteLm, in Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sau Constantin al II-Lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape l00.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, imparatul primeste in imperiu 300.000 (!) colonizati intre Belgrad si Orsova (334)101.

Linistea in Balcani n-a mai fost tulburata pana la moartea imparatului (337).

5. Ultimele evenimente ale domniei

in anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sa asi-

99 Ibidem, pp. 23-24.

100 La Eusebius: "Acraragantes'.

101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Romanite orientale, voi. II, Bucarest, l937, pp. 45-46. [Volumul romanesc al acestei sinteze are in prezent o a doua editie, ingrijita de Editura Enciclopedica, l991; G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, in "Studii. Revista de istorie', 38 (1985), pp. l043-1057 si pp. l164-1177.]

91 Patsch, op. cit., p. 20. [Localizarea cetatii Constantiniana Daphne este inca viu disputata, cf. I. Barnea, O. Iliescu, Constantin cel Mare, p. l15 si urm, p. l43, n. 78 si 86; P. Diaconu, in cautarea Daphnei, "Pontica', 4(1971), pp. 311-317 si Idem, Sur l'emplacement de l'ancienne Daphne, "Studia balcanica. Recherches de geogr. historique' (Sofia), l0 (1975), pp. 87-93.1 

98 Ibidem, pp. 22-23.

prizonieri din Cappadocia, probabil si din Phrygia ori Galatia, si, cum presupune amintitul erudit, in urma influentei exercitate din tinuturile Pontului si Dunarii colonizate cu goti, a celei a multor provinciali tarati din prima jumatate a secolului al III-lea din tarile balcanice, ca si in urma casatoriilor mixte ori a serviciului in armata romana'.

La inceputul anului 332, gotii, nemaiputand ataca in sud, unde frontiera era atat de bine pazita, ii ataca pe sarmatii Argaragante^00, in Banatul actual. Acestia cer ajutorul lui Constantin, care trimite pe fiul sau Constantin al II-lea si-i zdrobeste (20 aprilie 332): aproape l00.000 de goti au pierit de foame si de frig. Salvati de imperiu, sarmatii sunt atacati de Limigantes, servii lor revoltati, care-i bat si-i silesc la emigrare, imparatul primeste in imperiu 300.000 (!) colonizati intre Belgrad si Orsova (334)101.

Linistea in Balcani n-a mai fost tulburata pana la moartea imparatului (337).

1 in anul 326, Crispus fusese ucis de Constantin cel Mare la intrigile sotiei sale a doua, care voia sa asi-

.» Ibidem, pp. 23-24.

100 La Eusebius: "Acraragantes'.

101 Ibid., p. 28 si urm. Cf. N. lorga, Histoire des Roumains et de la Romanite orientale, voi.  II, Bucarest,   l937, pp. 45-46. [Volumul romanesc al acestei sinteze are in prezent o a doua editie,  ingrijita de Editura  Enciclopedica,  l991;  G. Bichir, Sarmatii si relatiile lor cu geto-dacii, in "Studii. Revista de istorie', 38 (1985), pp. l043-1057 si pp. l164-1177.]

Aceasta oranduire a lui Constantin favorizeaza, fireste, pe fiii sai, mostenitorii prezumtivi; dar, alaturi de dansii, ea facea loc si Cezarului Dalmatius si fratelui sau Hannibalianus, o asociatie care fu consolidata si prin doua aliante: o fiica a lui luliu Constantiu, semi-sora lui Iulian, Constantia, deveni sotia lui Constantiu, iar Hannibalianus lua in casatorie pe fiica imparatului Constantin cel Mare, numita tot Constantia si care va ajunge apoi sotia lui Gallus. S-a cautat a se realiza astfel buna intelegere intre diferitii reprezentanti ai dinastiei. Dar imprejurarile aveau sa rastoarne in curand, cum vom vedea, toate aceste previziuni.

in Orient, dusmanul iranic al imperiului, dupa decenii de liniste, ridica din nou capul.

Cand puterea partilor fu doborata ele Artasir I, la a-^ nul 226, Statul iranian a fost reinnoit de o serie de monarhi ai dinastiei sassanide102, care au reinviat gloria vechilor Achemenizi. El era o putere recunoscuta de Imperiul roman ca un stat de rang egal. Una din trasaturile caracteristice ale acestui Stat era nobilimea ereditara, in care se deosebeau doua clase: nobilimea inalta, stapana pe vaste domenii, in care exercita puteri princiare, si nobilimea inferioara, partea sanatoasa a natiunii, de asemenea proprietari, cunoscuti ca dikhani. Un fel de relatii feudale, socoteste Bury, au existat intre aceste doua clase ale nobilimii, si organizatia militara pare a fi fost in legatura cu obligatiile feudale. Alta trasatura caracteristica a statului persan era religia, controlata de o preotime cu imense puteri si exercitand o influenta conservatoare. Fiecare district, in provinciile Pers iei, se afla sub controlul spiritual al unui mare preot mag (corespunzand episcopului), si in capul intregii ierarhii sacerdotale statea supremul arhi-mag. Odata cu stabilirea crestinismului, Statul roman prezinta si el o preotime puternica, organizata ca o ierarhie, intoleranta si zeloasa de persecutii103.

102 Numita astfel dupa bunicul lui Artasir. [=Ardasir I, 224-241, intemeietorul dinastiei sasanide, 224-651].

103 J. Buiy, History ofthe Later Roman Empirefrom tbe death ofTheodosinsetc.,l,p.90.

 

Il

Informat de cele intamplate, Constantiu nu putu sosi indata la Constantinopol. in ziua de 2 august 337, se promulga inca o lege in numele defunctului. Dupa aceasta data avura loc cu pompa funeraliile, si trupul imparatului, care troneaza pana azi in istoria crestinismului, fu coborat in mormant, in bazilica. Sfintilor Apostoli, cladita de el104.

104 J. Bidez, La vie de l'empereur Julien, Paris, Les Belles Lettres, l930, pp. l2-14. 







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




Obstea sateasca teritoriala in secolele 4-9
Prabusirea imperiilor multinationale si aparitia a noi state independente in Europa
Consiliul Europei - rezultatul unui compromis
MORAVURI SI IDEI ALE RESTAURATIEI - ANGLIA
Practici sociale si timpul liber al maselor
IACOB AL II LEA SI REVOLUTIA DIN 1688
ISTORIA GRECIEI ANTICE
PARLAMENTUL CEL LUNG - ANGLIA
ORGANIZAREA SOCIALA A AGRICULTURII IN EGIPTUL FARAONIC IN TIMPUL VECHIULUI REGAT(2650-2150 i.Hr)
TARILE ROMANE SI PROBLEMA ORIENTALA