Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» APARITIA CIVILIZATILOR AGRICOLE (10.000-3.000 i.Chr.)


APARITIA CIVILIZATILOR AGRICOLE (10.000-3.000 i.Chr.)




APARITIA CIVILIZATILOR AGRICOLE (10.000-3.000 i.Chr.)

            Limitele de timp mentionate in titlu sunt dictate de aparitia timida a agriculturii in mileniul al X-lea i.Chr., eveniment care s-a produs independent in diferite puncte ale globului. Acest proces a continuat pina in mileniile IV-II i.Chr., data la care majoritatea plantelor cultivate si a animalelor domestice de azi erau cunoscute.

            Incepand cu mileniul IV i.Chr. se constituie primele formatiuni statale de tipul orasului-stat. si in acest proces exista decalaje temporale. Astfel, pe la 3500 i.Chr. putem fixa aparitia oraselor-state mesopotamiene; pe la 3200 i.Chr. observam inceputul creari regatului egiptean. Aproape un mileniu mai tirziu, in jurul anului 2500 i.Chr. se formeaza in valea Indusului civilizatia de tip Harappa, care corespunde unor structuri de tip statal. in jurul anilor 1800 i.Chr., dupa o lunga perioada de tranzitie, se constituie statul chinez sub dinastia Shang. In Lumea noua procesul a fost aproape paralel. Pe la 2500 i.Chr. apar in zona Anzilor primele centre religioase si constructii de monumente care indica depasirea stadiului preistoriei. In America Centrala, pe la 1350 i.Chr. apare statul Olmec, a carui civilizatie intruneste trasaturile civilizatiile de pe vechiul continent.




            1.1. Factorii care au determinat saltul la civilizatie.

            Procesul evolutiv al societatilor umane prezinta mai multe aspecte. Dupa schema traditionala, procesul tehnologic (dezvoltarea fortelor de productie) este cel care a determinat reorganizarea societatii.

            Este interesant de urmarit in ce masura acest proces tehnologic a jucat un rol determinant in transformarile sociale care au avut loc. Sa abordam, de exemplu, problema confectionarii uneltelor, a tehnologiilor utilizate pentru realizarea acestora. A determinat, oare, introducerea noii tehnici de slefuire a uneltelor din piatra, trecerea de la paleolitic la neolitic? Raspunsul este categoric negativ. Schimbarile produse in istoria omenirii nu sunt determinate de tehnica. Nici descoperirea metalelor nu determina, direct, structurile sociale. Cele mai vechi dovezi de prelucrare a cuprului dateaza din jurul anului 9.000 i.Chr. Era o prelucrare fizica, realizata prin batere, a metalului, alaturi de cupru fiind utilizat si aurul. Despre o adevarata metalurgie putem vorbi abia din mileniul VI i.Chr., cand procesul extragerii, prin topire, a cuprului din minereu este pus la punct in Orientul Apropiat. De aici, in cursul mileniului V i.Chr. metalurgia cuprului se raspandeste spre Peninsula Balcanica, Egipt etc.

            Independent, procesul utilizarii cuprului este descoperit in mileniul III i.Chr. in nord-estul Chinei. In Lumea noua, metalurgia prelucrarii cuprului, aurului, argintului a fost, de asemenea, independent. La inceput, utilizarea acestei metalurgii a fost, peste tot, extrem de redusa.

            Un rol important in cofectionarea uneltelor l-a avut bronzul, aliajul cuprului cu cositorul. Aceasta epocala descoperire s-a produs in Mesopotamia in mileniul IV i.Chr. Intre anii 3000-2000 i.Chr., bronzul se raspandeste spre Europa si Asia. Pe la 2000 i.Chr. este pusa la punct tehnologia metalurgiei bronzului in nord-estul Chinei, independent de realitatile existente in Mesopotamia. Remarcam faptul ca amerindienii nu au cunoscut o metalurgie a bronzului. De aici , intervin unele probleme de cronologie. Astfel, intr-o serie de cazuri, constatam aparitia unor formatiuni statale in plina epoca a pietrei (Orientul Apropiat, America). Este evident ca raspandirea si utilizarea bronzului nu produce sau determina direct destramarea organizarii gentilice.

            In domeniul utilizarii fierului, situatia este si mai evidenta. Tehnologia extragerii si prelucrarii fierului este cunocuta in Anatolia, in jurul anului 2000 i.Chr., de catre hititi, de unde, in timp, se raspandeste in toate directiile. In Asia de est, tehnologia fierului incepe a fi utilizata pe la 600 i.Chr., dar uneltele (armele) nu vor fi prelucrate prin batere, ca in Europa, ci prin turnare. Noua metoda de prelucrare a fierului apare aici independent, altfel chinezii ar fi preluat procedeul utilizat in celelalte zone. Putem concluziona ca tehnologia prelucrarii uneltelor nu putut modifica structura societatii.

            Procesul de neolitizare este strans legat de existenta mestesugului confectionarii ceramicii. O analiza a acestui fenomen ne arata ca intr-o parte a lumii descoperirea si utilizarea ceramicii s-a produs dupa trecerea la neolitic,  existand un neolitic aceramic (preceramic), in timp ce, in alte zone, comunitati de cultivatori si vanatori, aflate in stadiul de dezvoltare mezolitic, au utilizat timp indelungat ceramica. Primele vase ceramice au aparut in mileniul X i.Chr., in Japonia, unde inceputul practicarii agriculturii se va produce abea in mileniul I i.Chr. In mileniul IX i.Ch., ceramica este cunoscuta si in China, apoi, in mileniul VIII i.Chr., in Indochina, in ambele cazuri inaintea descoperirii agriculturii.

           


             Productia de ceramica va aparea, independent de manifestarile din Orientul Apropiat, in oazele Saharei, in sudul Anatoliei, unde agricultura era ferm instalata. Mestesugul confectionarii ceramicii se raspandeste, in mileniul VII i.Chr., spre Europa. Pe continentul american, ceramica incepe a fi utilizata din mileniile VI-V i.Chr.

            Un salt marcant in producerea ceramicii se realizeaza, in Orientul Apropiat si in Europa, in mileniulVi.Chr. cand apar primele cuptoare ceramice[1]. Aparitia si utilizarea rotii olarului are loc in mileniul IV i.Chr. in Mesopotamia, in faza Uruk IV b.





            Dupa cum se observa, descoperirea si confectionarea ceramicii s-a produs si la date diferite in mai multe zone ale lumii, moment care nu este sinonom sau similar, in toate cazurile, cu procesul de neolitizare.

            Esenta procesului de neolitizare a constituit-o revolutia agricola sau trecerea la o economie de productie. Cu aproximativ 10.000 de ani inaintea erei crestine, se constata, ca urmare a unor fundamentale schimbari climatice si ecologice, o deplasare a asezarilor umane spre zona marilor fluvii (Nil, Tigru si Eufrat). Acest fapt trebuie pus in legatura cu modificarea regimului ploilor si cu accentuarea secetei care au determinat transformarea unor intinse regiuni fertile in zone aride. Fenomenele naturale amintite au determinat deplasarea comunitatilor de agricultori si de pastori spre acele tinuturi in care revarsarile regulate ale apelor marilor fluvii asigurau obtinerea recoltelor si a plantelor necesare atat oamenilor, cat turmelor.

            Primele  asezari umane in vaile acestor fluvii au aparut spre sfarsitul mileniului V i.Ch. ASemiluna roditoare”, cum a fost denumita regiunea dintre Egipt, Siria si Mesopotamia, cunoaste mari schimbari, fapt ce explica parasirea unor vechi centre agricole, situate la oarecare inaltime si ridicarea altora in zonele, pana atunci, mlastinoase ale marilor fluvii. Revarsarea anuala a apelor acestora era primejdioasa. De aici, probabil si traditia Apotopului”, pastrata in cele mai vechi legende mesopotamiene, traditie preluata apoi de catre evrei in Vechiul Testament.

            Construirea canalelor de irigatie avea drept scop protejarea colectivitatillor agricole, aflate in zona malurilor fluvii (Tigru, Eufrat si Nil), in fata primejdiei ce o reprezentau revarsarile periodice ale cursurilor de apa. Totodata, ele oferau posibilitatea folosirii, pentru culturile agricole, a malului roditor si a apei aduse de ele. Consolidarea prin indiguiri a terenurilor agricole, ca si amenajarea unor noi canale de irigatie presupuneau un efort comun si permanent din partea comunitatilor umane agricole. Pentru pastrarea in stare de functionare a digurilor si a canalelor de irigatie, care asigurau si garantau existenta colectivitatilor agricole, era absolut necesara unirea efortului individual al acestora intr-o actiune comuna, coordonata pe spatii mai largi. Aceasta a dus, implicit, la aparitia unei conduceri (conducatori) recunoscute sau desemnate de comunitatile agricole respective. Pe plan social, actiunea respectiva va determina in timp mutatii esentiale in structura comunitatilor umane din aceste zone.

            Cultivarea plantelor a fost precedata de o etapa intermediara, cea a protejari si ingrijirii plantelor. Perioada de trecere amintita o numim mezolitic. Primele dovezi ale practicarii unei agriculturi incipiente le aflam in Orientul Apropiat inca din mileniul X i.Chr., in Palestina, la nord-vest de Ierusalim, in grotele unui mic torent, Wadi Natuf. De aici si numele de natufian dat epocii. De comunitatile acestei perioade sunt legate doua inovatii principale in civilizatie: recoltarea cerealelor (grau si orz) si prima domesticire a animalelor. Semnificatia esentiala a acestor inovatii este trecerea incipienta la viata sedentara.  

            Procesul de cultivare a plantelor si de domesticire a animalelor s-a produs independent in mai multe zone ale globului. De o agricultura propriu-zisa putem vorbi candva in jurul anilor 8.000 i.Chr. pentru Orientul Apropriat, pe la 7.000 in sudul Asiei, pe la 6.000 in China, iar in America Centrala, ceva mai tarziu, in jurul anilor 5.500 i.Chr.

            Ca dovada a caracterului independental al aparitiei acestei fundamentale descoperiri este faptul ca, in zone diferite ale globului, s-au cultivat plante diferite. Asezand pe o harta locul de origine al plantelor, constatam ca ele acopera, in ambele emisfere, zonele tropicala si subtropicala. Principalele plante cultivate in zona Mediteranei si a Orientului Apropiat au fost: grau, orz, linte, ridichi, ceapa, morcov, varza, fasole, maslin, strugure, mar, prun; in nord-vestul Indiei, podisul Pundjab si Pakistan: grau, orz, bumbac; in estul Indiei, zona Gangelui si Indochina: orz, nuca de cocos, arbore de paine, lamai, banana, vanilie; in nord-estul Chinei, pe cursul mijlociu al Fluviului galben: mei, soia, ridichi, castraveti, fasole, ceai; in Africa Centrala: mei, orz african; in Amarica Centrala: porumb, manioc, fasole, cartof, bumbac, rosii.

            In ce priveste animalele domestice, se constata ca initial ele au avut o arie de raspandire restransa, fapt ce permite conturarea zonelor unde s-a produs domesticiea diferitelor specii: oaia - Asia Mica, nordul Mesopotamiei, podisul iranian; capra - nordul Africii, Peninsula Arabiei, sudul Asiei Mici, nordul Mesopotamiei; bivolul - India, Indochina; porcul - Eurasia; lama - America etc.

            Primul si cel mai important focar de civilizatie, de neolitizare, il reprezinta, dupa aminteam, “Semiluna fertila”, cum a fost denumita regiunea care cuprinde Egiptul, Siria, Palestina si Mesopotamia. De aici provin dovezi clare ale practicarii agriculturii inca din mileniul IX i.Chr.




            Descoperirea agriculturii a produs mutatii fundamentale in societate, deschizand drumul aparitiei marilor asezari si, treptat, a stratificarii sociale si, apoi, a aparitiei statului. In acest sens, interesante sunt cercetarile germane si britanice de la Ierichon, din Palestina, asezare cu un prim nivel de epoca natufiana. Pe la 8.000 i.Chr. apare aici o mare asezare, inconjurata cu un zid de piatra si avand un turn de piatra, inalt de 8,5 m, cu scara interioara. Din primul nivel de locuire (neoliticul aceramic) provin seminte de grau si orz carbonizate. Casele incep a fi construite din caramizi nearse. Descoperitorii definesc asezarea drept un prim oras (8000 - 7000 i.Chr.) deoarece, in aprecierea lor, o parte a populatiei se ocupa cu agricultura, iar alta cu constructiile. In realitate insa, toate casele sunt asemanatoare, mici si saracacioase, ceea ce inseamna ca avem de-a face cu o societate egalitara, fara varfuri, fara categorii specializate, deci cu o lume rurala a comunitatii primitive.

            Numeroase asezari agricole apar, in mileniul VII i.Chr., in toata Semiluna fertila. Un al doilea caz care merita a fi studiat pe linia evolutiei locuirilor umane spre oras este asezarea de la Çatal Hüyük, in Anatolia, sapata de catre cercetatorii englezi in deceniul al 6-lea al secolului XX. Ea isi are inceputurile pe la 7000 i.Chr., in faza neoliticului aceramic si durand pana pe la 5500 i.Ch. Ceramica apare in aceasta asezare in nivelul 10, corespunzator unei date plasate pe la 6500 i.Ch. Asezarea cuprinde case supraetajate, fara existenta unor strazi. Casele erau grupate in jurul unor sanctuare, identificate pe baza picturii murale si a unor decoratii (cultul taurului). Nici asezarea de la Çatal Hüyük nu intruneste caracteristicile proprii unui oras. Gruparea a 4-5 locuinte in jurul unor sanctuare ne face sa credem ca locuitorii asezarii aveau o societate impartita pe clanuri, fiecare clan avand propriul sau cult. O societate de tip gentilioc in care constatam existenta unei diferentieri sociale. In sanctuare se fac inmormantari, majoritatea fara inventar funerar. Exista totusi cateva morminte bogate, acestea putand fi atribuite unor sefi de clanuri care poarta insemne specifice. Exista si dovezi care ar putea argumenta un inceput de inlocuire a proprietatii comune, gentilice cu cea de tip privat. In fiecare locuinta s-au descoperit cate o stampila de lut, utilizata pentru sigilarea sacilor, a lazilor, fara a fi intalnite doua identice. Trebuie precizat faptul ca este vorba de o proprietate de clan si nu de una individuala.

            Dezvoltarea civilizatiilor Orientului Apropiat continua apoi de-a lungul epocii eneolitice (4000-3000 i.Chr.) si se imparte in faze dupa tipurile ceramice, difuzarea si influenta lor. Pe plan general se releva ulterioara concentrare a culturilor in vaile marilor fluvii. In marile centre din Mesopotamia si Egipt evolutia trasatapana aici se dezvolta in continuare pe fagase diferite. Istoria nu se determina insa dintrodata. Sunt cateva secole protoistorice in care desi exista documente (putin numeroase, restranse si lipsite de claritate), pe baza carora nu putem face o reconstituire a faptelor de viata. Dezvoltarea scrierii inainteaza aproape paralel in cele doua spatii culturale: de la faza de desen (pictografica) se trece la aceea a figurilor schematizate (ideografia); de la valorile verbale (ideogramele) se trece apoi la cele fonetice, silabele. Odata cu aparitia scrisului incepe si istoria propriu-zisa.

            In prezentarea istoriei antice atentia ne va fi indreptata nu atat asupra faptelor, cat asupra liniilor esentiale ale dezvoltarii civilizatiei si a modului in care ea se configureaza in aria examinata. In acest sens, intre preistorie si istorie exista o stransa continuitate. Cea de a doua etapa, fara prima, nu poate fi inteleasa, ea neavand nici o semnificatie.



[1]. Cuptorul cu reverberatie dispunea de doua camere: de fos si de ardere, prin care se realiza separarea vasului de contactul direct cu flacara, obtinindu-se si o ardere egala. Aspectul exterior al recipientului variaza in functie de dirijarea oxigenului in camera de ardere: vase de culoare inchisa - negru la cenusiu -, prin reducerea tirajului de oxigen sau ardere in atmosfera  reductoare  si nuante de rosu la galben, obtinute cind vasele erau arsein atmosfera oxidanta.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




Formarea statelor feudale romanesti
Capitularea Italiei
PLANURI DE SECURITATE COLECTIVA IN PERIOADA INTERBELICA
Edmund Burke (1729-1797) - Reflectii asupra revolutiei din Franta
Actorii relatiilor internationale
Planul Marshall - promotor al constructiei europene
EVOLUTIA VIETII POLITICE IN PERIOADA 1918 – 1940
EUROPA CELOR SASE
INSULELE INFLORITE - GRECIA
FAPTELE SI VIATA LUI STEFAN CEL MARE IN “CRONICA MOLDO-GERMANA”