Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Internet


Index » educatie » » informatica » Internet
» Ce este internet?


Ce este internet?




Ce este INTERNET?

1.1. Cum si cand a aparut INTERNET ?

Reteaua Internet s-a “nascut” acum 20 de ani, printr-un efort de a conecta reteaua Departamentului Apararii Statelor Unite (cunoscuta sub numele de ARPAnet - Advanced Research Projects Agency) cu alte retele conectate prin dispozitive radio sau satelit.

ARPAnet a fost o retea experimentala proiectata sa asigure suportul pentru cercetarea militara - in particular cercetari privind construirea unor retele care puteau rezista cu succes unor intreruperi partiale.

            In modelul ARPAnet comunicarea se facea intotdeauna intre un calculator sursa si unul destinatie. Reteaua se presupunea a fi nesigura; orice portiune din ea putea dispare in orice moment. Noul tip de retea a fost conceput pentru a cere minimul de informatie de la calculatorul client. Pentru a trimite un mesaj in retea un calculator trebuie pur si simplu sa-si depuna datele sale intr-un “plic” numit pachet de Protocol Internet (IP) si sa specifice corect adresa destinatarului acelui pachet. Calculatoarele care comunicau schimband pachete IP (nu reteaua in ansamblul ei) aveau obligatia sa verifice incheierea comunicatiei. Toata filosofia era aceea ca orice calculator din retea putea conversa in conditii egale cu oricare altul.



            Drumul intre calculatorul sursa si cel destinatie nu trebuie sa fie mereu acelasi: daca intervine o modificare de structura in cadrul retelei se vor identifica in mod dinamic noi “drumuri” - numite rutari (routes) - intre calculatoare. Conditia minima este aceea ca intre calculatorul sursa si cel destinatie sa existe cel putin un drum.

Timpul a demonstrat ca acest protocol (IP) este suficient de robust si fiabil pentru a putea modela tranzactiile in cadrul acestei retele.

Pe de alta parte, Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO) a initiat un proiect propriu urmarind impunerea unui protocol standard de comunicatii. Din cauza ca realizarea acestui proiect a necesitat prea mult timp, companiile de soft au inceput sa implementeze protocolul de comunicatii IP in produse software capabile sa ruleze pe cele mai variate arhitecturi si sub diverse sisteme de operare. Astfel au aparut retele extrem de eterogene sub aspectul configuratiilor hardware dar care comunicau datorita implementarii aceluiasi protocol - IP.

Pana in jurul anului 1993 s-a maturizat suficient de mult si tehnologia retelelor locale (LAN - Local Area Network). Majoritatea statiilor de lucru rulau Berkeley UNIX care includeau software dezvoltat pe baza protocolului IP. A aparut astfel o noua cerinta: in locul conectarii unei statii de lucru la serverul unic ce deservea  reteaua locala se punea acum problema conectarii intregilor retele LAN la ARPAnet. In acelasi timp multe companii si organizatii au inceput sa-si construiasca retele private folosind aceleasi protocoale ca si in cazul ARPAnet. Era clar ca daca aceste retele ar putea comunica intre ele (de pe orice calculator al unei retele de tip LAN se putea comunica cu orice calculator dintr-o alta retea LAN) acest lucru ar insemna un mare avantaj.

Una din cele mai importante retele noi astfel aparute a fost NSFNET, infiintata de NSF (National Science Fundation), o agentie guvernamentala americana. Spre sfarsitul anilor ‘80 aceasta organizatie a creat cinci noduri de comunicatii puternice in centrele universitare americane cele mai importante. Problema care aparea acum era datorata costului ridicat al serviciului telefonic prin linii telefonice inchiriate pe distante foarte mari. Solutia a constat in infiintarea unor centre regionale. Astfel aproape fiecare campus universitar a fost conectat la centrul Internet cel mai apropiat. Aceste lanturi de centre au fost la randul lor conectate la centrele mari, deservite de supercomputere capabile sa faca fata unui trafic extrem de mare. In scurt timp serverele centrale au ajuns in stadiul sa stocheze un volum urias de informatie, dar lucrul cel mai important era faptul ca aceasta informatie putea fi accesata foarte usor de pe orice calculator conectat la unul din centrele regionale. Datorita cresterii traficului de la an la an, s-a ajuns la o supraincarcare a acestei retele, astfel incat, in anul 1987 s-a impus o imbunatatire a vitezei liniilor telefonice, precum si a performantelor tehnice ale serverelor. Aceasta a fost realizata de catre Merit Network Inc. care administra reteaua educationala din Michigan. Performantele au fost astfel imbunatatite de circa 20 ori.

Pe masura ce performantele au crescut, cererea de servicii Internet a devenit tot mai mare. Cele mai multe dintre colegiile americane au fost conectate la Internet, impactul educational fiind imens. Odata depasit acest stadiu, atentia s-a indreptat spre scolile elementare si medii americane.

Impactul acestei masuri pe scara larga s-a manifestat mai cu seama in domeniul companiilor si firmelor comerciale. Fostii absolventi ai colegiilor americane au convins marile corporatii din toate domeniile de utilitatea conectivitatii la Internet. Acest fapt a condus la o dezvoltare accelerata a acestei retele uriase. In prezent majoritatea firmelor mici si mijlocii folosesc aceste servicii pentru rezolvarea problemelor proprii legate de transferul de informatie.

 

1.2. Cine guverneaza Internet-ul ?

Desi cerintele de administrare a unei astfel de retele sunt uriase, nu exista o autoritate suprema care sa o guverneze. Exista in schimb un numar de organizatii constituite pe baza de voluntariat care au ca scop investigarea problemelor care pot apare si care propun masuri de imbunatatire.

Internet Architecture Board este o astfel de organizatie. Membrii acesteia se intalnesc regulat pentru a se consulta in privinta stabilirii standardelor, a alocarii resurselor, pentru a propune solutii pe termen mediu si lung. Odata un nou standard adoptat, el este publicat in Internet, urmand ca pe baza acestuia sa se construiasca noi aplicatii, scopul fiind acela al unei compatibilitati cat mai mari intre arhitecturi, sisteme de operare, etc. Desi Internet este departe de a fi la stadiul de anarhie, oricine este liber sa-si exprime sugestiile despre cum ar trebui organizat. Astfel s-a format o noua organizatie numita Internet Engineering Task Force - IETF). Membrii acesteia se intalnesc periodic pentru a discuta probleme de natura operationala pe termen scurt. Atunci cand se prezinta o problema se formeaza un grup de lucru care cerceteaza exclusiv acea problema si cauta solutii cat mai performante. La sfarsitul unei astfel de cercetari se produce un raport. In functie de importanta acestuia, el poate deveni doar o sursa de informatii pentru oricine este interesat, poate fi acceptat voluntar de oricine considera ca solutia propusa este valoroasa sau poate fi trimis la IAB pentru a fi acceptat ca standard.

1.3. Cine plateste pentru serviciile Internet ?





Contrar asteptarilor, nimeni nu “plateste” pentru Internet in ansamblul sau; nu exista nici o firma Internet Inc. care sa colecteze platile de la toate retelele Internet sau de la utilizatori. In schimb, toata lumea plateste pentru partea sa. NSF plateste pentru NSFNET, NASA plateste pentru NASA Science Internet. Un colegiu sau o corporatie plateste pentru conectarea sa la o retea regionala, care la randul ei plateste un furnizor national pentru accesul sau la o retea internationala.

1.4. Ce inseamna Internet pentru utilizatorul individual ?

Faptul ca Internet nu este o retea de calculatoare, ci o colectie de retele, inseamna foarte putin pentru utilizatorul final al resurselor sale. Pentru a rula un program sau pentru a accesa o anumita colectie de date nu este necesara cunoasterea modului de interactiune a acestor retele. Singura data cand acest lucru devine interesant este in momentul in care apar probleme.

Fiecare retea are propriul sau centru de operatiuni (NOC - Network Operation Center). Centrele discuta intre ele si stiu cum sa-si rezolve problemele. Utilizatorul individual trebuie in acest caz sa ia legatura cu compania care ii ofera acces Internet. Aceasta rezolva problema respectiva, sau, daca acest lucru nu depinde de ea, problema va fi pasata mai departe.

1.5.      Cum functioneaza Internet-ul ?

Am specificat deja importanta protocolului IP. Informatia este incapsulata in pachete IP, pachete care mai contin adresa sursei si pe aceea a destinatiei. Dar acest protocol nu este suficient. De exemplu, daca se pune problema transferului unui volum mai mare de date este ineficient sa construim pachete IP mari. Din contra, informatia este mai intai impartita si incapsulata in mai multe pachete IP. Controlul transferului acestor pachete este asigurat de protocolul TCP (Transport Control Protocol). La destinatie TCP reconstruieste din pachetele IP datele in formatul lor initial.

Adresa unui calculator este o succesiune de 4 numere naturale mai mici decat 255, separate prin “.”. De exemplu: 193.226.30.1, 193.226.26.30, etc. De mentionat este faptul ca cele mai semnificative sunt numerele din partea stanga. Dezavantajul memorarii si folosirii acestor numere de catre utilizatori este evident. De aceea s-a recurs la o metoda de asignare a unui nume fiecarui calculator din Internet. De exemplu sunsite.unc.edu este numele complet (FQDN - Full Quolified Domain Name) al calculatorului numit sunsite din reteaua unc, retea care la randul ei face parte din reteaua educationala americana edu. In acest caz unc.edu poarta numele de domeniu. Daca la adresele IP numarul cel mai semnificativ era primul, in cazul numelui, cel mai semnificativ este ultimul cuvant din FQDN. Restrictia de baza este aceea ca nu trebuie sa existe in Internet doua calculatoare cu acelasi nume (adresa de IP). Numele sunt folosite doar pentru a usura utilizarea Internet-ului, calculatoarele “preferand” sa lucreze cu adrese in format numeric. Numele calculatoarelor sunt stocate in baze de date distribuite si organizate ierarhic. Sistemul de transformare a unui nume in adresa IP si invers se numeste DNS (Domain Name Service).

In afara de Statele Unite, fiecare tara are cate un cod, astfel incat privind la numele unui calculator putem afla unde anume se afla. Pentru Statele Unite sunt definite mai multe domenii top-level (cele mai largi):

Domeniu

Utilizare

.com

organizatii comerciale

.edu




organizatii educationale

.gov

organizatii guvernamentale nemilitare

.mil

organizatii militare

.org

alte organizatii

.net

resurse pentru retea

Pana acum am trecut in revista o serie de notiuni de baza. Vom trece in cele ce urmeaza la lucruri reale, la prezentarea instrumentelor necesare pentru exploatarea eficienta a resurselor Internet, si anume:

   telnet - este folosit pentru conectarea la alte calculatoare din Internet, pentru a accesa o serie de servicii publice;

   ftp (File Transport Protocol) - muta fisiere de pe un calculator pe altul. Este folositor in aducerea fisierelor din arhivele publice raspandite in Internet. Acest lucru se numeste FTP anonim, pentru ca nu este necesar un cont pe calculatorul respectiv pentru a-l accesa;

   posta electronica - permite trimiterea si primirea mesajelor;

   stiri USENET - permite citirea (si trimiterea) unor mesaje care sunt directionate catre asa-numitele grupuri de stiri publice.

Capitolul 3 trateaza World Wide Web, care cu greu poate fi numit serviciu individual, pentru ca ofera o gama larga de servicii elementare.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Internet


Access
Adobe photoshop
Autocad
Baze de date
C
Calculatoare
Corel draw
Excel
Foxpro
Html
Internet
Java
Linux
Mathcad
Matlab
Outlook
Pascal
Php
Powerpoint
Retele calculatoare
Sql
Windows
Word