Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Meteorologie


Index » educatie » » geografie » Meteorologie
MONOGRAFIA climatica orasul Ramnicu Sarat


MONOGRAFIA climatica orasul Ramnicu Sarat




MONOGRAFIA CLIMATICA RM. SARAT

In cadrul Romaniei, orasul Ramnicu Sarat se afla in partea de sud-est, fiind situat la intersectia paralelei de 4523 latitudine nordica cu meridianul 2703 longitudine estica. In cadrul judetului este situat in partea de nord-est si este al II-lea oras ca importanta din judetul Buzau.

Orasul Ramnicu Sarat face parte din categoria asezarilor urbane de marime mijlocie (35577 locuitori la 1 iulie 1985) ; face parte din centura pericarpatica de orase. S-a dezvoltat in special pe malul stang al raului cu acelasi nume, intr-o zona cu un important vad, strabatuta din vechi timpuri de importante drumuri comerciale, care il puneau in legatura cu principalele orase ale Munteniei si Moldovei.




 

 

Vecinatatile teritoriului administrativ ale municipiului Ramnicu Sarat sunt urmatoarele:

         la nord- comuna Slobozia Bradului (judetul Vrancea);

         la est comuna Ramnicelu (judetul Buzau);

         la vest comuna Topliceni (judetul Buzau) si comuna Podgoria (judetul Buzau). Granita intre Ramnicu Sarat si comuna Valea Ramnicului, Ramnicelu si Topliceni este una naturala, fiind despartite de raul Ramnic, pe cand cu celelalte localitati legatura se face prin intermediul soselei E85 spre Valea Ramnicului, Slobozia Bradului si D22 spre Ramnicelu.

I. FACTORII GENETICI AI CLIMEI

 

FACTORII RADIATIVI

 

La limita superioara a atmosferei ajunge numai a doua miliarda parte din energia emisa de Soare in spatiul cosmic. Fata de valoarea medie a acesteia (2.4/1018cal cm2min), radiatia solara inregistreaza o fluctuatie anuala de la 3,4% in ianuarie, la periheliu, pana la -3,5% in iulie, la afeliu.

Teoretic, zonele paralelelor de 450 beneficiaza de un regim radiativ moderat, cu diferentieri regionale apreciabile. La extinderea latitudinala a Romaniei, fascicululu de raze solare, acopera uninterval maxim de 4038` de latitudine, iar variatia anuala a unghiului de incidenta provoaca o crestere a duratei zilei de la solstitiul de iarna la cel de vara de 6 ore si 30 minute in sud, si de 7 ore si 40 de minute in nord, fapt ce impune o zonalitate corespunzatoare a proceselor climatice si, implicit a peisajului.

Potentialul energetic de care dispune Romania se poate estima pe baza masuratorilor ce se efectueaza la statiile meteorologice Constanta, Bucuresti-Afumati, Timisoara, Cluj-Napoca si Iasi.

Radiatia solara constituie aproape in totalitate sura energetica primara a dezvoltarii tuturor proceselor geofizice si biologice care au loc in atmosfera si la suprafata terestra.

La limita superioara a atmosferei ajunge numai a doua miliarda parte din energia emisa de Soare in spatiul cosmic. Fata de valoarea medie a acesteia (2,4 x 1018 cal/ cm2 min), radiatia solara inregistreaza o fluctuatie anuala de la +3,4% in ianuarie, la periheliu, pana la -3,5% in iulie, la afeliu.

Potentialul energetic solar de care dispune Romania se poate estima pe baza masuratorilor ce se efecueaza la statiile meteorologice Constanta, Bucuresti Afumati, Timisoara, Cluj Napoca si Iasi.

1. Radiatia solara directa. (S)

Este principala componenta a bilantului radiativ, ea ajungand la suprafata terestra sub forma unui flux de raze paralele, cu lungimi de unda osciland intre 0,291 si 5 microni. Radiatiile cu lungimi de unda mai mici de 0,291 microni, nu ajung in straturile inferioare ale atmosferei sau pe suprafata terestra, ele fiind absorbite de ozonul concentrat in partea superioara a stratosferei la 20-30 km inaltime

Ea depinde de unghiul de inaltime a Soarelui, de opacitatea atmosferei si de unghiul sub care aceasta este receptionata. De aceea pe o suprafata perpendiculara pe razele solare, gradientul de crestere a fluxului radiativ pana la ora 9 si cel de scadere, dupa ora 15, este mai mare decat intre aceste ore. De asemenea, potentialul radiativ receptionat de suprafata expusa perpendicular fata de Soare, scade nu numai datorita influentei structurii majore a suprafetei active, indeosebi a lantului carpatic care influenteaza evolutia maselor de aer implicit opacitatea atmosferei.

Pe suprafata orizontala, in sudul tarii, vara in iulie se receptioneaza in medie 0,7cal/cm2min, iar in nord 0,6 cal/cm2min. iarna, in decembrie, la ora 12, suprafata orizontala din sudul tarii primeste doar 15% din potentialul inregistrat in sectiune perpendiculara, iar in nordul tarii, acesta se reduce pana la valori mai mici de 10%.

Aceeasi dependenta fata de inaltimea Soarelui deasupra orizontului face ca intensitatea radiatiei solare directe in regimul ei anual, sa fie minima in decembrie si maxima primavara sau in primele luni de vara.

Un alt factor important de care depinde intensitatea radiatiei este transparenta atmosferei. Aceasta dependenta introduce in regimul anual si diurn al intensitatii radiatiei solare directe, cresteri sa scaderi cantitative cu caracter neregulat.

Intensitatea radiatiei pe suprafata perpendiculara se determina cu ajutorul pirheliometrului si actinometrului.

2.Radiatia solara difuza (D)

Radiatia solara difuza reprezinta acea parte a radiatiei solare directe care dupa ce a fost difuzata de catre moleculele gazelor componente ale atmosferei si impuritatile aflate in suspensie ajunge la suprafata terestra venind din toate directiile, fapt pentru care a fost numita si radiatia difuza a boltii ceresti.

Ea depinde de unghiul de inaltime a Soarelui deasupra orizontului, de opacitatea atmosferei si de nebulozitate. In cursul unui an, aceasta variaza de la valori medii de 0,02-0,03 cal/cm2 min, in diminetile de la sfarsitul iernii, la 0,40-0,44 cal/cm2min, in amiezile zilelor de la sfarsitul primaverii si inceputul verii.

Pentru suprafetele inconjurate de munti, arbori sau cladiri analte, intensitatea radiatiei difuze scade direct proportional cu marimiea inchiderii orizontului provocate de acestea. Scaderea se explica prin faptul ca o parte a boltei ceresti nu mai functioneaza ca sursa de radiatii difuze. Inchiderea sau deschiderea orizontului joaca un rol important in diferentierea cantitatilor de radiatii difuze, primite de diverse suprafete.

Compozitia spectrala a radiatiei difuze este deosebita de cea a radiatiei solare directe, maximul de energie fiind deplasat catre radiatiile cu lungimi mici de unda.

Intensitatea radiatiei difuze, depinde ca si cea a radiatiei directe, de inaltimea Soarelui deasupra orizontului si de transparenta aerului.

In evolutia anuala diurna, ea creste paralel cu cresterea inaltimii Soarelui deasupta orizontului atingand valorile maxime vara la amiaza.

Cresterea transparentei aerului o data cu cresterea inaltimii si scaderea masei atmosferice, duce la micsorarea intensitatii radiatiei difuze datorita cantitatii din ce in ce mai mici de particule difuzate. Micsorarea transparentei aerului, prin prezenta diverselor particule de impurificare, determina sporirea intensitatii radiatiei difuze, in dauna celei directe.

3. Radiatia globala (Q)

Rezulta din insumarea radiatiei solare directe si radiatiei difuze, masurate pe unitatea de suprafata orizontala. Este numita uneori insolatie Inregistreaza in diminetile zilelor din perioadele echinctiilor in medie 0,03 cal/cm2min, iar in cele ale zilelor solstitiului de vara 0,23cal/cm2min.

Valorile intensitatii radiatiei globale se afla in stransa legatura cu starea atmosferei si procesele vremii. Astfel, cand cerul este acoperit, si radiatia solara directa nu poate ajunge la suprafata terestrra, ele sunt mai reduse si se refera numai la radiatia solara difuza.

In evolutia ei diurina, radiatia globala descrie o curba simetrica, avand valori minime la rasaritul si apusul Soarelui si valori maxime la amiaza, cand inaltimea acestuia deasupra orizontului este maxima.

Regimul anual al radiatiei globale, prezinta un minim in decembrie (luna solstitiului de iarna) ti un maxim in iulie (cu o luna mai tarziu fata de solstitiul de vara). Decalarea mentionata anterior, este rezultatul nebulozitatii mai accentuate a lunii iunie, care determina o slabire a radiatiei solare directe si prin aceasta, a radiatiei globale.

Atat radiatia globala, cat si radiatia difuza pe unitatea de suprafata orizontala, se masoara cu ajutorul piranometrului si se inregistreaza cu piranograful.

4. Radiatia reflectata (Rs)

Aceasta radiatie variaza in functie si de albedoul suprafetei active, de structura fluxului radiatiei globale si de caracteristicile fizice ale stratelor inferioare ale atmosferei,

Cele mai reduse valori (sub 0,10cal/cm2min) se inregistreaza la sfarsitul toamnei si inceputul iernii. Datorita stratului de zapada, iarna,radiatia reflectata creste pana la 0,2 cal/cm2min in sud si nord-est si se mentine la valori de 0,10-0,15 cal/cm2min pe litoral si in vestul tarii. Vara., aceasta suprafata creste pe intregul teritoriu al Romaniei, pana la 0,17-0,20 cal/cm2min

Cand diametrul particulelor difuzante este mai mare decat lungimea de unda radiatiilor se produce difuzia globala, adica difuzia tuturor radiatiilor indiferent de lungimea lor de unda.

Acesta este de fapt fenomenul reflexiei, care consta in abaterea fasciculelor de radiatii de la directia lor initiala, fara a le provoca vreo modificare de alta natura. El este numit uneori si reflexie difuza, ceea ce exprima foarte bine coincidenta dintre difuzia globala si reflexia.

Radiatia reflectata depinde in mare masura de insusirile fizice ale scoartei terestre si joaca un rol important in in formarea particularitatilor topo si microclimatice ale diferitelor suprafete.

5. Bilantul radiativ

Bilantul este conditionat de caracteristicile fizice ale suprafetei active care determina atat potentialul energiei preluate, cat si pe cel al energiei cedate atmosferei, ca si starea atmosferei. Cele mai pronuntate diferentieri latitudinale se produc deasupra solului neinierbat, iar cele mai reduse, pe suprafete cu un grad mare de omogenitate coloristica si structurala, cum sunt cele cu iarba verde si cele cu strat de zapada.

Valoarea acestui bilant este dependenta de inaltimea Soarelui deasupra orizontului (latitudine, anotimp, momentul zilei), de caracterul si starea suprafetei active-subiacente, de opacitatea atmosferei (nebulozitate, impuritati) si de continutul in vapori de apa al acesteia.

Variatia latitudinala a bilantului radiativ in timpul noptii si in timpul zilei evidentiaza schimbul energetic care are loc intre suprafata activa si atmosfera. Bilantul radiativ nocturn este negativ de-alungul intregului an, crescand de la iarna la vara, o data cu contrastul caloric. Ziua, radiatia absorbita este tot timpul anului mai mare decat radiatia efecitva. Pana in iunie iulie, bilantul creste astfel incat, in timpul amiezii zilelor de vara, tot teritoriul beneficiaza de peste 0,60 cal/cm2min

In evolutia sa diurna, bilantul radiativ este pozitiv ziua (caldura primita o depaseste pe eca pierduta), si negativ noaptea (caldura pierduta o depaseste pe cea primita).

Trecerea bilantului de la tipul de insolatie, pozitiv, la cel de raditie, negativ, are loc pe timp senin, la inaltimi ale Soarelui deasupra orizontului de 10-150, adica intre orele 17 si 19.

Trecerea inversa, de la tipul de radiatie, negativ, la cel de insolatie, pozitiv, se produce la inaltimi similare ale Soarelui, intre orele 5 si 7.

Cand cerul este acoperit, momentele trecerii de la un tip de bilant la altul, se produce la inaltimi mai mici ale Soarelui, uneori chiar sub 50. in momentul trecerii, valoarea bilantului radiativ este zero.

Atat noaptea cat si ziua valorile bilantului radiativ pot inregistra oscilatii ample determinate de variatia nebulozitatii. Caracterul suprafetei active introduce de asemenea modificari subtantiale in mersul si valoarea bilantului radiativ. De exemplu, bilantul este mai mare deasupra apei decat deasupra uscatului. Cele mai mici valori se inregistreaza deasupra suprafetelor acoperite cu zapada.

Bilantul radiativ se masoara cu bilantometrul, bazat ca si celelalte aparate actinometrice, pe principiul curentilor termoelectrici.

Radiatia solara in oras

Emitere de catre sursele urbane a impuritatilor de tot felul, determina formarea deasupra oraselor, a unor adevarate calote cenusii sau galbui de pacla, care in situatiile sinoptice fara vant sau cu vant slab, plutesc pana la inaltimi de 1500-200 m.

Ele exercita o influenta considerabila asupra radiatiei solare atat in ceea ce priveste intensitatea ei, cat si in privinta duratei stralucirii Soarelui.

Slabirea intensitatii radiatiei solare in oras

 

Datorita procesului complex al extintiei, radiatia solara pierde in drumul ei catre suprafata terestra, circa 40% din energia avuta la limita superioara a atmosferei. Marimea pierderilor depinde in principal de lungimea drumului strabatut si de gradul de impurificare a atmosferei.

Cantitatea mare de impuritati din aerul oraselor determina o atenuare accentuata a intensitatii radiatiei solare.

In mersul ei anual, radiatia solara directa este mai puternic slabita iarna, cand inaltimea Soarelui deasupra orizontului este mai mica si concentratia impuritatilor mai mare. Aceleasi cauze determina in mersul zilnic o mai mare slabire a radiatiei in orele de dimineata si de seara.

Diferentele de intensitate a radiatiei solare directe intre oras si localitatile rurale depind in mare masura si de miscarile aerului. Pe timp calm ori cu vant slab, care nu impiedica formarea si stagnarea calotei de pacla sau a cetii deasupra orasului, apar deosebirile cele mai mari.

II. FACTORII DINAMICI AI CLIMEI

1. Circulatia generala a atmosferei

Cercetarile referitoare la circulatia aerului deasupra Europei au pus in evisenta faptul ca, in afara vanturilor de vest, caracteristice latitudinilor mijlocii, in zona europeana, se pot intalni si alte orientari ale circulatiei atmosferice, ca de exemplu, din nord spre sud (meridionala). Din cercetarile bazate pe analiza materialului sinoptic din 24 de ani (1938-1961) au rezultat patru forme principale ale circulatiei aerului in stratele inferioare ale atmosferei, cu implicatii directe asupra vremii si climei Romaniei: circulatia vestica, circulatia polara, circulatia tropicala si circulatia de blocare.

2. Principalele tipuri de circulatie

a)            Circulatia vestica are o frecventa de 45% din totalul cazurilor si reprezinta elementul preponderent in transformarile atmosferice care au loc deasupta continentului. Are o mare persistenta atat in perioada calda, cat si in cea rece a anului si poate dura mai multe zile in sir. Ea are loc in conditiile existentei unui camp de mare rpesiune atmosferica deasupra partii de sud a continentului si a unei zone depresionare in regiunile nordice. Pentru teritoriul Romaniei, situatiile cu circulatie vestica, determina ierni blande, in cursul carora predomina precipitatii sub forma de ploaie. Vara, circulatia vestica determina o mare variabilitate in aspectul vremii si un grad accentuat de instabilitate, mai ales in regiunile nordice ale tarii.

b)            Circulatia polara rearezinta 30% din cazuri, fiind generata, de obicei, de dezvoltarea si extinderea catre Islanda, a anticiclonului Azorelor. Deplasarile maselor de aer si ale perturbatiilor atmosferice sunt orientate, in general, dinspre nord-vest spre sud-est. Aceasta circulatie aduce spre Europa Centrala si de sud-est, mase de aer de origine oceanica, de la latitudinile polare, care determina scaderea temperaturii, cresterea nebulozitatii si caderea precipitatiilor, mai ales sub forma de averse.

Uneori, apar cazrui cand dorsala acestui anticiclon se uneste cu anticiclonul situat in marile polare nordice, sau cu cel cantonat deasupra platorilor inalte inghetate ale Groenlandei sau deasupra Peninsulei Scandinaviei, ceaa ce face ca peste Europa Centrala sa patrunda, dinspre nord, din bazinul polar, mase de aer care pot produce o scadere accentuata a temperaturii. Pentru Romania, acest tip de circulatie, provoaca racirile de primavara-vara, si toamna, iar iarna, temperaturi foarte scazute, indeosebi in depresiunile intracarpatice, si uneori, caderi abundente de zapada, insotite de viteze foarte mari ale vantului, viteze de 100-150 km/ora, care viscoleste zapada.

c)            Circulatia tropicala reprezinta numai 15% din cazuri si asigura transportul excesului de caldura din regiunile tropicale in cele polare. Aceasta circulatie se manifesta deasupra regiunilor noastre, fie pe directia de sud-vest, cand aerul tropical trece deasupra Marii Mediterane, aducand o cantitate substantiala de vapori de apa, fie pe directia de sud-est, cand trece peste Asia Mica, ajungand deasupra Romaniei sub forma unui aer mai cald sau fierbinte, sarac in precipitatii. Din aceasta cauza, importanta ei pentru clima Romaniei este deosebita. In perioada rece a aerului, transportul aerului cald din nordul Africii peste Mediterana determina aparitia in tara a iernilor blande si, de cele mai multe ori contribuie la cadere unor mari cantitati de precipitatii. Vara, transportul de aer fierbinte, din sud est, determina vreme frumoasa si deosebit de calduroasa si secetoasa, iar cel de aer maritim tropical din sud-vest, determina vremea instabila, cu averse si descarcari electrice.

d)            Circulatia de blocare are loc deasupra continentului european, unde se instaleaza un regim de presiune ridicata care deviaza perturbatiile ciclonice, care apar in Oceanul Atlantic catre nordul si nord-estul Europei, blocand directia de deplasare spre partea centrala si spre sud est a acesteia. In acest timp, regiunile centrale si de sud-est ale continetului, se gasesc intr-un camp de presiune atmosferica ridicata, cu vreme frumoasa, cu cer mai mult senin, calduroasa si secetoasa, vara inchisa si umeda, dar cu precipitatii neinsemnate iarna.

Fiecare din tipurile principale ale circulatiei aerului prezentate, are la randul sau mai multe variante, in functie de pozitia si de intensitatea principalelor sisteme barice (cicloni si anticicloni), care le genereaza si le influenteaza permanent. Printre acestea, sunt: ciclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul ruso siberian, ciclonii mediteraneeni, cu frecventa mai mare, si anticiclonul groenlandez, anticiclonul scandinav, anticiclonul nord-african si ciclonul arab, cu frecventa mai mica.

Anticiclonul azoric persista in tot cursul anuluid easupra Oceanului Atlantic, intre 200 si 400 latitudine nordica. Acesta, este de fapt, un nucleu secundar de presiune ridicata, format in partea estica a vastului anticiclon atlantic, fiind de foarte mare ori centrat peste Insula Azore. Este de origine dinamica, energia care il alimenteaza constand din aerul cald subtropical, care patrunde la latitudinile acestuia prin paturile de mijloc ale atmosferei. Vara, acesta are o pozitie nordica, prezentand adesea, pulsatii pana la Scandinavia si spre est, deasupra Marii Mediterane.

Ciclonul islandez se formeaza pe frontul polar in nordul Oceanului Atlantic, in sud-vestul Islandei sau migreaza catre aceasta regiune din marile polare. El este generat si activat de curentii reci polari si, cu toate ca actioneaza in tot cursul anului, nu are o prezenta zilnica. Actiunea sa este strans corelata cu cea a anticiclonului azoric, intr-o reciprocitate inversa. Astefel, ciclonul islandez este foarte extins si activ iarna, cand poate ocupa integral nordul Oceanului Atlantic, atingand uneori adancimea ciclonilor tropicali, ca urmare a deplasarii catre sud a anticiclonului azoric. Vara se restrange spre nord, iar activitatea sa este mai redusa deasupra Romaniei.

Anticiclonul siberian se formeaza iarna, deasupra Eurasiei, ca urmare a racirii accentuate a suprafetelor de zapada, sau deasupra ghetarilor din Marea Kara, de unde se extinde deasupra Siberiei si Europei de nord-est. Are un caracter semipermanent. Dorsala europeana a acestui anticiclo apare aproximativ in luna septembrie si dureaza pana in martie. Foarte rar se formeaza vara, iar cand apare, dureaza putin in sud-estul Europei.

Ciclonii mediteraneeni, care iau nastere in bazinul occidental sau cel central al Marii Mediterane, se formeaza pe frontul creat prin patrunderea aerului polar peste vestul si centrul Europei, la contactul cu aerul tropical. Ei au o frecventa mare iarna, aparand mai rar si in a doua parte a verii si la inceputul toamnei, ceea ce le imprima un caracter semipermanent. Influenta lor este mai mare in sudul tarii, unde provoaca schimbari importante in aspectul vremii si precipitatii bogate. Iarna, cand ciclonii mediteraneeni inainteaza deasupra Marii Negre, aerul cald si umed transportat de acestia vine in contact cu aerul rece transportat de anticiclonul siberian, care inainteaza mult inspre sud-vest, determinand intensificarea vantului, caderi abundente de precipitatii solide si aparitia viscolului mai ales in estul si sud estul tarii.

Ceilalti centrii barici au o influenta mai mica asupra Romaniei. Astfel, anticiclonul scandinav, determina schimbari bruste si importante in aspectul vremii, avand o frecventa ceva mai mare vara, cand determina ingheturile tarzii si timpurii; anticiclonul groenlandez , care are o frecveta mai mare in anotimpul cald, produce aceleasi efecte; anticiclonul nord-african , care transporta aer cald, tropical, insotit uneori de praf, si numai rareori, se incarca cu umezeala de deasupra Marii Mediterane, are o mare instabilitate termica determinand fenomene orajoase, in sudul si sud-vestul sarii, chiar si in anotimpul rece; ciclonul arab, are mai putina influenta directa asupra vremii din sud-estul Europei, dar imprima circulatiei aerului din aceasta parte a continentului o orientare estica.

Situarea centrilor barici fata de teritoriul Romaniei determina conditiile sinoptice concrete, precum si preocesele de advectie ale diferitelor mase de aer, modificand mecanismul variabil si foarte complex al circulatiei generale a atmosferei.

Asupra acestor centrii barici, se manifesta insa influenta Carpatilor, care modifica dezvoltarea proceselor atmosferice de mari dimensiuni, schimba traiectoriile ciclonilor, deformeaza fronturile, produce diferentieri ale aspectului vremii. Astfel, in cazul circulatiei vestice si nord-vestice, pe versantii expusi acestor circulatii are loc o crestere a nebulozitatii insotita de caderi abundente de precipitatii, in timo ce pe versantii de adapostiti, de sub vant, au loc procese de foehn; in cazul celor de nord, in Transilvania se produce o ciclogeneza orografica, urmata de intreaga suita de fenomene meteorologice, specifice; in cazul celor de est, au loc in timpul iernii, diferentieri importante in aspectul vremii, de o parte si alta a Carpatilor.

Circulatia generala a atmosferei, constituie cauza principala a variatiilor neperiodice ale vremii, conducand la redistribuirea caldurii si umezelii pe glob si imprimand climei un caracter dinamic, ea este din acest motiv cea mai importanta cauza terestra a variabilitatii vremii.

III. FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI

 

Teritoriul Romaniei, situat in zona latitudinilor temperate nordice, intersectat de paralela de 450 si extins pe 4037`59 latitudine si 9025`40 longitudine, are un regim moderat al radiatiei solare, radiatie care capata o deosebita valoare, prin influenta exercitate asupra tuturor proceselor fizice si biotice numai dupa ce a intersectat suprafata terestra.

Se intelege prin suprafata activa, suprafata terestra cu toate particularitatile ei (relief, vegetatie, retea hidrografica, sol, etc) influentate sau nu de activitatea omului. Rolul suprafetei active ca factor climatogen se defineste doar in contextul raporturilor sale cu patura de aer inferioara a atmosferei, de unde driva si denumirea de ,,suprafata activa,, respectiv, cu rol activ in transformarea energiei solare radiante, in caldura, in umezirea aerului si in transformarea maselor de aer pe masura deplasarii lor. Cu cat aceasta suprafata este mai neuniforma si mai variata, cu atat procesele climatice generale vor fi mai complexe si mai diversificate.

1. Relieful.

 

Municipiul Ramnicu Sarat este situat la poalele unor dealuri apartinand glacisului Ramnicului, pe partea stanga a raului cu acelasi nume. Trecerea de la zona subcarpatica la cea de campie se face prin fasia de tranzitie reprezentata de Campia piemontana a Ramnicului, alcatuit dintr-un piemont la nord si un glacis la sud. Piemontul urca pana la inaltimi de 300-400 metrii, iar glacisul are altitudini de sub 250 metrii.

In diferentierea proceselor si fenomenelor climatice, un rol important revine si alitudinii . Relieful Romaniei cu altitudini absolute cuprinse intre 0 si 2544m, determina o trasatura de baza a climei si anume zonalitatea verticala a tuturor proceselor si fenomenelor climatice. Ca urmare, temperatura medie a aerului scade cu altitudinea, conform gradientului termic vertical de 0,5 0,70C/100m, umezeala relativa medie anuala creste cu 1-1,5%/100m, nebulozitatea totala medie anuala creste cu cca 0,1 zecimi/ 100m, iar cantitatea anuala de precipitatii, cu 70-100 mm/100m.

Orasul Calarasi este situat la 20 m altitudine medie, intr-o zona de lunca ti terase joase, in apropierea de unirea Campiei Baraganului cu Campia Burnazului. La sud de acest oras, fluviul Dunararea se desparte in Bratele Borcea pe stanga si Dunarea Veche pe dreapta. Se constata o tendinta de colmatare a Bratului Borcea, intre kilometrul 375 si conflenta cu Bratul Bala, un brat secundar ce se desprinde din Dunarea Veche.

Valea Dunarii prezinta soluri aluvionale, aluviunile avand texturi diferite in functie de materialele depuse care in raport de frecventa si durata inundatiilor, prezinta diferite stadii de evolutie spre tipul de sol zonal. Pe terase si pe campia inalta se intalnesc soluri de tipul cernoziom cambic, cernoziom argilo-iluvial si sol brun roscat.

2. Vegetatia, Din punct de vedere al raionarii floristice, bazinul Ramnicu Sarat se inscrie in regiunea eurosiberiana, iar partea majoritara a bazinului corespunzatoare zonei studiate se incadreaza in provincia balcano-moesiaca, circumscriptia Muntenia de sud si de est. Pe raza teritoriala a municipuilui si a zonelor din imediata apropiere au fost cercetate de specialisti cateva sute de specii, caracteristice indeosebi stepei. In Lunca Ramnicului : salcia alburie ( Salix alba) si cea purpurie (Salix purpurea), plopul alb (Populus alba) si plopul negru (Populus nigra ), precum si unii arbusti. Din loc in loc apar tufisuri dese de curpen de padure (Clematis vitalba), hamei ( Humulus lupus).

Covorul ierbaceu este bogat in pajisti, unde predomina ciubotica cucu ;ui, lumanarica, papadia, troscatorul, iar pe unele pajisti degradate mai apar tufisuri de paducel si porumbar.

3. Hidrografia. 1.Apele subterane

Acumularea apelor subterane in depozitele cuaternare ale acestei zone este legata de existenta unor starate permeabile, mai ales a stratelor de pietrisuri. Se remarca faptul ca grosimea maxima a stratelor de pietrisuri se intalneste in partea de sud-vest a zonei Ramnicu Sarat.

Stratul freatic propriu-zis este localizat in depozitele loessoide sau in intercalatiile nisipoase; limita hidrologica nordica a bazinului Ramnicu Sarat nu coincide cu limita hidrogeologica, aceasta fiind situata in nord fata de axa generala a scurgerii indreptata spre est-nord-est.

Sursele de alimentare cu apa ale stratelor acvifere din zona Ramnicu Sarat sunt din precipitatii si infiltrarea apelor raurilor.

Compozitia chimica a apelor subterane:

In zona de campie mineralizarea variaza in limite mari crescand treptat pana la 500mg/l. Duritatea apelor subterane in zona de campie este mai mica decat 20 dh in zona Voetinu, apele subterane au duritate moderata 20-30 dh.

In ceea ce priveste potabilitatea, s-a observat ca de-a lungul vaii Ramnicu Sarat apele subterane nu sunt potabile, deci raul Ramnic are o influenta nefavorabila asupra potabilitatii apelor subterane. Insa orasul Ramnicu Sarat foloseste ape din cele din zonele Topliceni si Voetinu, care sunt potabile.

In general izvoarele apelor subterane se gasesc frecvent in zona muntoasa si ele alimenteaza raul Ramnicu Sarat. Apele din aceste izvoare prezinta mineralizare foarte variata de la 0,3g/l pana la 300g/l.

2. Apele de suprafata

Orasul Ramnicu Sarat este marginit spre sud-est, sud si vest de raul cu acelasi nume, al II-lea ca marime din judet. Acesta are o lungime de 139,5 km si o suprafata de aproximativ 1008 km2. Izvoraste din muntele Furu, de la altitudinea de 1310 m.

Bazinul hidrografic Ramnicu Sarat se intinde pe versantii sud-estici ai Carpatilor Orientali si nordul Campiei Romane.

Influenta reliefului; altitudinea bazinului Ramnicu Sarat scade treptat de la 1250 in zona de alimentare pana la mai putin de 50 m in zona de varsare.

Influenta factorilor climatici - bazinul Ramnicu Sarat se intinde in zona Carpatilor si Subcarpatilor de curbura precum si cea mai mare parte din Campia Ramnicului. Aceasta asezare geografica favorizeaza un climat cu regim temperat cu nuante de continentalism.

Dintre factorii climatici principalii care influenteaza regimul scurgerii mentionam:

         Temperatura aerului-in perioada 1948-1974 s-a remarcat o temperatura medie anuala de 10,90C , in zona orasului Ramnicu Sarat.

         Precipitatiile au o importanta deosebita pentru regimul scurgerii, distributia cantitativa a precipitatiilor se afla intr-un raport direct proportional cu altitudinea reliefului

         Evapotranspiratia este calculata dupa metoda Thornwaite care admite ca principalul element determinant al evapotranspiratiei este temperatura medie lunara a aerului. Evapotranspiratia potentiala in intervalul 1948-1974 este egala cu 19,44m3/ha/zi in Ramnicu Sarat.





         Vantul in bazinul Ramnicu Sarat frecvanta vantului in perioada de iarna are durata de 68 zile, primavara 85 zile, 74 zile vara iar toamna 68. Predomina vanturile de nord, de nord-est si de nord-vest.

         Sursele de alimentare ale bazinului sunt variate. Din analiza hidrografului debitelor rezulta ca raul Ramnic se alimenteaza astfel: 58,5% din scurgerea totala provine din ploi, 26,5% din zapezi, 14,8% din apa subterana.

Regimul scurgerii lichide:

a)      scurgerea medie- pe baza valorilor debitelor masurate intr-o perioada de 23 ani rezulta ca la postul hidrometric Ramnicu Sarat, debitul multianual este de 2,2m3/sec. Scurgerea medie sezoniera se caracterizeaza prin valori maxime in timpul primaverii(39,8%-44,3%) si valori minime in timpul toamnei (1,3%-12,7%).

b)      scurgerea maxima-debitul maxim cu asigurare de 1% creste din amonte inspre avale. Astfel la postul hidrometric din zona este inregistrata valoarea de 426m3/sec.

c)      scurgerea minima-din analiza datelor hidrometrice existente pentru perioada anilor 1950-1975 rezulta ca debitul minim cu asigurare 80%, 85%, 90%, 95% este egal cu zero si aceasta din urme cauza demonstreaza ca raul Ramnicu Sarat seaca aproape in fiecare an.

Scurgerea solida a aluviunilor in suspensie:

Debitul solid determinat intre anii 1964-1975 este de 7,9kg/sec. In perioada de vara apa transporta cea mai mare cantitate de aluviuni iar in timpul iernii cantitatea este mica ajungand la 5,4 kg/sec.

Temperatura apei si inghetul

Temperatura medie multianuala a apei este de 8,50C la Ramnicu Sarat. Data medie de aparitie a inghetului corespunde primei decade a lunii decembrie. Data medie de disparitie a fenomenelor de inghet este caracteristica lunii martie.

Raul Ramnic primeste afluenti pe partea dreapta, precum paraul Cacova, Baltatul, Cotatcu, cu un caracter temporar.

IV. FACTORUL ANTROPIC

A.    Modificarea caracteristicilor suprafetelor active

Prin activitatea sa, societatea romaneasca a influentat in mod pozitiv, sau negativ, conditiile de desfasurare a proceselor si fenomenelor atmosferice. Astfel, in dorinta de a-si procura produsele necesaree xistentei sale a actionat in sensul extinderii suprafetelor agricole, defrisarii padurilor, descarcarii terenurilor inmlastinate, irigarii suprafetelor cu deficit de umiditate, amenajari a numeroase suprafete acvatice artificiale. De asemenea, construirea asezarilor urbane si rurale, extinderea platformelor industriale, crearea unor mijloace moderne de transport au avut ca rezultat modificarea conditiilor locale de geneza, dezvoltare si repartitie a principalilor parametri meteorologici.

Toate aceste actiuni au dus implicit la modificarea suprafetei active, care are rolul esential in receptarea energiei solare si transformarea ei in energie calorica. De la aceasta suprafata activa se propaga spre sol, in adancime si spre stratul de aer invecinat energia calorica, prin intermediul suprafetei active si in functie de caracteristicile acesteia au loc procesele de incalzire a stratului de aer inferior. De la acest nivel al suprafetei, prin procesele de evaporare, se produce umezirea aerului. La suprafata acesteia au loc procese de condensare si de sublimare a vaporilor din atmosfera, iar precipitatiile atmosferice cad pe aceasta suprafata.

Structura si directia curentilor de aer sufera modificari importante in funcsie de aspectele si obstacolele pe care le rpezinta suprafata activa.

Noile suprafete active create de om, cu caracteristici fizice aparte, au dus la modificarea conditiilor locale climatice.

  1. Amenajarea de terenuri agricole

In cadrul teritoriului tarii noastre, cele peste 10,570,000 hectare terenuri arabile, livezi si vii, constituie suprafete active create de om care actioneaza intr-un anumit mod in evolutia proceselor meteorologice locale.

Astfel, albedoul suprafetelor respective sufera modificari diferentiate in cursul anului in funcsie de fazele vegetative ale plantelor. In perioada in care terenurile agricole sunt arate si descoperite de vegetatie, albedoul solului este mai mic decat in perioadele vegetative. Procesele de incalzire si de umezire a aerului sunt de asemenea diferite in cursul anului.

  1. Amenajarea de bazine acvatice artificiale

 

Conditii noi de desfasurare a proceselor atmosferice au fost create de factorul uman si prin amenajarea de bazine acvatice artificiale. Cele peste 50000ha de suprafete acvatice realizate prin amenajarea de lacuri artificiale pe teritoriul tarii contribuie la modificarea conditiilor climatice locale.

  1. Construirea asezarilor urbane, rurale si a platformelor industriale

 

Construirea asezarilor urbane si rurale, precum si a platformelor industriale a avut ca rezultat modificarea radicala a caracteristicilor suprafetei active. Multiplicarea suprafetei active de catre numeroasele suprafete ale peretilor si acoperisurilor cladirilor, a celor formate de arbori si vegetatie din parcuri, se manifesta in mod deosebit in receptionarea si cedarea energiei calorice. De asemenea, predominarea suprafetelor de beton, asfalt, caramida, pavaje, tabla si tigla se rasfrange asupra proceselor calorice si a celor de primire si cedare a apei provenita din precipitatii. Numeroasele obstacole create de cladirile din oras imprima o anumita structura circulatiei locale a aerului.

Morfologia urbana si functiile pe care le indeplineste fiecare localitate in parte genereaza conditii climatice proprii, adesea conturandu-se deasupra o insula de caldura urbana. Cantitatile suplimentare de caldura degajate in urma arderii de combustibili industriali si casnici, contribuie la intensificarea insulei de caldura urbana.

B.     Modificarea caracteristicilor atmosferei inferioare

 

Activitatea intensa industriala si de transport are ca rezultat modificarea compozitiei atmosferei inferioare, cu implicatii deosebite asupra conditiilor de desfasurare a proceselor atmosferice.

Analiza datelor meteorologice obtinute pentru regiunile ci intensa poluare atmosferica scot in evidenta modificari ale valorilor principalilor parametri meteorologici. Astfel, durata de stralucire a soarelui se micsoreaza, intensitatea radiatiilor directe se reduce, iar compozitia spectrala a acesteia se schimba, nebulozitatea medie anuala creste, numarul zilelor senine scade, iar numarul zilelor noroase si acoperite creste; frecventa cazurilor cu pacla si ceata se mareste, transparenta atmosferei se reduce, numarul zilelor cu precipitatii atmosferice se mareste.

Toate aceste modificari ale parametrilor meteorologici care se inregistreaza in regiunile cu poluare intensa au implicatii, alaturi de factorii poluanti respectivi, cu efecte negative asupra omului, a organismelor vegetale si animale.

C.    Actiuni de dirijare a desfasurarii unor fenomene atmosferice

In afara actiunilor societatii omenesti, realizate cu scopul obtinerii celor necesare existentei sale, cu rezultate negative sau pozitive asupra desfasurarii proceselor atmosferice locale, se pot indica o serie de realizari obtinute in scopul dirijarii anumitor fenomene atmosferice.

Dintre acestea, pot fi amintite actiunile intreprinse in scopul umezirii terenurilor, prin irigatii, actiuni de producere artificiala a precipitatiilor atmosferice si de disipare a cetii sau cele realizate in scopul combaterii ingheturilor.

  1. Actiuni realizate in scopul umezirii terenurilor. Irigatiile.

 

In regiunile cu deficit de umiditate, s-a trecut la aplicarea irigatiilor.

Observatiile meteorologice comparative care s-au efectuat deasupra terenurilor irigate si neirigate au scos in evidenta rolul important al acestor actiuni in modificarea dirijata a desfasurarii proceselor meteorologice locale in functie de cerintele plantelor. Astfel, scaderea temperaturii aerului in urma proceselor de evaporare a apei cu 4-50 in timpul zilei si cresterea cu 1-20 in cursul noptii, acoperirea umezelii aerului cu 10-15% fata de terenurile irigate sunt numai cateva dintre modificarile produse de irigatii.

  1. Actiuni de declansare artificiala a precipitatiilor atmosferice din nori si de disipare a cetii

 

Cu efecte locale, dar cu urmari uneori favorabile pentru activitatea din diferite sectoare ale economiei, mai ales agriculturii si transportului, sunt actiunile de insamantare a norilor si de declansare a precipitatiilor atmosferice, precum si cele care au ca scop disiparea ceturilor.

Metodele folosite in aceste scopuri constau in insamantarea norilor si a cetii cu aerosoli solizi sau lichizi, produsi din anumite substante active.

Rezultatele experimentarilor au pus in evidenta cresterea locala a cantitatii de precipitatii si declansarea lor mai devreme decat in regiunile inconjuratoare, unde norii nu au fost insamantati.

  1. Actiuni de combatere a ingheturilor

 

In scopul preintampinarii producerii unor fenomene meteorologice negative, pe baza previziunilor meteorologice, se aplica diferite metode de combatere a acestora. Pe aceasta linie se inscriu si actiunile de combatere a ingheturilor, mai ales in regiunile agricole, in care pot apare ingheturi timpurii de toamna si tarzii de primavara.

Metodele moderne de fumigare, de umezire a aerului, incalzirea artificiala a stratului de aer inferior, de acoperire a plantelor cu diferite materiale protectoare, se aplica in mod curent in sectoarele agrigole din tara.

In ansamblu, actiunile de dirijare a fenomenelor atmosferice in sensul dorit de om au efecte locale, modificand partial caracteristicile parametrilor meteorologici.

Factorul uman poate deveni, folosind mijloace tehnice moderne si noi surse de energie, din ce in ce mai activ in dirijarea sensului evolutiei elementelor meteorologice. In Romania, directivele de dezvoltare armonioasa a tarii includ si masuri care sa duca la folosirea rationala si dirijata in mod pozitiv a resurselor climatice ale teritoriului, incat in perspectiva, continuarea actiunilor de modificare a suprafetei active si cele de stimulare a unor fenomene atmosferice vor sublinia cresterea rolului activ al factorului uman.

V.PARTICULARITATILE PRINCIPALELOR ELEMENTE CLIMATICE

 

 

1. TEMPERATURA AERULUI

1.1 Temperatura medie anuala si lunara

Marea diversitate a conditiilor fizico geografice ale teritorilui Romaniei imprima o distributie neuniforma a valorilor anuale ale temperaturii aerului cu o medie de peste 130C. Cele mai ridicate temperaturi anuale, de peste 110C, se inregistreaza in sudul Campiei Romane, de-alungul Dunarii, pe litoralul Marii Negre si in sudul si vestul Banatului, unde si bilantul radiativ, si cel caloric prezinta cele mai mari valori. Temperaturile mai ridicate din sectorul sud-estic , se datoreaza, indeosebi, influentei moderatoare a Marii Negre in timpul iernii, pe cand cele din sectoarele sudic si sud-vestic advectiei maselor de aer tropical. In restul regiunilor de campie, temperatura medie anuala se mentine intre 100C si 110C. In regiunile deluroase si de podis, temperatura medie anuala scade sub 100C. Cele mai mici temeraturi medii anuale sunt in reginile montane unde variaza intre 60C si mai putin de -20C, acestea din urma, caracterizand varfurile de peste 2000m altitudine din masivele Bucegi, Fagaras, Retezat, Rodnei. In vaile adanci si in depresiunile intramontane, media anuala se mentine de asemenea scazuta, (7,50C in depresiunea Brasov).

Comparativ cu valorile medii multianuale, de-a lungul anilor, temperatura aerului a prezentat variatii neperiodice destul de mari, dependent de frecventa si intensificarea advectiei diferitelor mase de aer. Astfel, in estul Campiei Romane, la Grivita, aceasta a oscilat intre 8,70C in 1933 si 12,10C in 1936 fata de 10,60C cat este media multianuala.

Aceeasi interdependenta intre factorii genetici si particularitatile suprafetei active este pusa in evidenta si de variatia temperaturii aerului de la o luna la alta.

In luna ianuarie, repartitia geografica a temperaturii aerului pe teritoriul Romaniei, reliefeaza importanta aerului carpatic asupra variatiei cantitatii de caldura in spatiu, introducand o serie de diferenteiri teritoriale. Astfel, daca in reginea de campie din estul si sud-estul lantului carpatic, sub infleunta advectiei ma,selor de aer rece, continentale, temperatura aerului este sub -30C, in cele de vest si sud vest, unde aceste advectii sunt barate de Carpatii Orientali, temperatura aerului creste la peste -20C. In extremitatea sud-estica a litoralului, in aceasta luna valorile medii multianuale sunt pozitive, acesta fiind singurul sector din tara, unde iarna temperaturile sunt peste 00C, fapt care se datoreaza in primul rand influentei moderatoare a Marii Negre.

Caracteristic pentru sezonul rece, al anului, este prezenta inversiunilor termice specifice reliefului depresionar.

In luna iulie, neuniformitatea conditiilor geografice creeaza o mare diversitate a distributiei in spatiu a temperaturii aerului in stratul de sol. Cele mai ridicate valori termice, de peste 230C sunt localizate in sudul tarii, indeosebi in Campia de terase a Dunarii. In general, regiunea de campie beneficiaza de temperaturi de peste 200C. Campia Romana este traversata de izotermele de 230C in sud si desimitata de izoterma de 220C in nord.

In cazul unor advctii de aer cald, in luna ianuarie, temperatura aerului inregistreaza cresteri cu mult peste media lunara multianula.

Vara, dat fiind contrastul termic mai redus al maselor de aer, se succed pe teritoriul tarii, variatiile neperiodice ale temperaturii aerului sunt mult mai diminuate. Cele mai mici valori termice ale lunii iulie, care s-au inregistrat in Campia Romana, au fost cu 2-30C mai scazute decat media luanra multianuala, iar cele mai ridicate au depasit cu 2-30C aceasta medie.

Amplitudinea medie anuala

 

Valorile acesteia, prezinta mari variatii pe teritoriul Romaniei, dependente de particularitatile suprafetei active. Cele mai mari amplitudini termice, de peste 250C, sunt in Campia Romana si in bazinul inferior al Siretului si Prutului, acolo unde au cea mai mare frecventa advectiile de aer continental. Apare totusi o insula orientata nird-est sud-vest, cu amplitudini termice si mai ridicate, peste 260C in centrul Campiei Romane.

De la un an la altul, amplitudinea termica anuala, difera mult de cea medie multianuala, in raport cu variatiile neperiodice ale lunii celei mai calde si celei mai reci din an.

Variatiile de lunga durata

 

Din analiza abaterilor medii anuale, ale celor din lunile ianuarie si iulie fata de mediile multianuale respective, precum si a abaterilor mediilor glisante pe intervale de cate 10 ani pe perioada 1931-1975 reies cateva concluzii referitoare la variatiile de lunga durata ale temperaturii aerului: valorile anuale ale temperaturii aerului, atat in regiunile de campie, cat si in cele montane au abateri de maximum 2,50c fata de media multianuala, in ianuarie fiind cu mult mai mari, iar in iulie mult mai reduse, de cca 2,50C. Luate in ansamblu, atat in regiunile de campie cat si in cele de munte, oscilatiile mari se produc aproximativ in acelasi timp, fiind segate de fluctuatiile circulatiei generale a atmosferei, iar diferentierile cantitative care apar, reflecta particularitatile geografice locale ale regiunilor respective. De-a lungul anilor, se remarca, in luna ianuarie, racirea accentuata din deceniul 1938-1947, de 30C la campie si de 1,10c la munt, precum si incalzirea din luna decembrie a deceniului 1948-1957, de la 1,60C la campie si de 0,50C la munte.

Din analiza variatiei mediilor glisante pe intervale de cate 10-20-30 de ani dintr-o perioada foarte lunga, de cca 100 de ani a reiesit ca perioadele de raciri si incalziri se produc o data la 50 de ani. In urmatoarele decenii, iarna, va avea loc o scadere accentuata a temperaturii aerului, cu 1-20C, iar vara o crestere a acesteia.

1.2 Temperatura medie lunara

Repartitia valorilor medii lunare ale temperaturii aerului pe teritoriul Romaniei are particularitati distincte.

Pe aproape intreaga suprafata a Campiei Romane, valorile anuale ale temperaturii aerului sunt cuprinse aproximativ intre 100 si 110C.

In partea sudica a tarii, pe o portiune din suprafata Campiei Romane lata de 20-30 de km, situata de-a lungul Dunarii in Dobrogea sudica si pe litoralul Marii Negre unde bilantul raditiv si caloric, are valori anuale si anotimpuale mai mari decat in tot restul teritoriului, mediile anuale ale temperaturii aerului depassesc 110C.

1.3 Temperaturile medii zilnice

 

Alternarea maselor de aer cu proprietati termice diferite se reflecta si asupra variatiei de la o zi la alta a temperaturilor medii zilnice. Cele mai mari variatii ale temperaturii medii de la o zi la alta, peste 10C, se produc iarna, cand si contrastul termic dintre masele de aer este mai pregnant, atat in regiunile de campie, cat si in cele de munte, iar cele mai mici, sub 10C, vara.

In luna ianuarie, temperaturile medii zilnice au valori sub -60C in campie, putand atinge -180C in anii cei mai gerosi, pe cand in anii cei mai calzi cresc la peste 90C.

In luna iulie, valorile medii zilnice multianuale depassesc 230C in regiunile de campie. Variatiile neperiodice, in aceasta luna sunt mai reduse decat in ianuarie. In Campia Romana, in timpul in timpul incalzirii excesive, media zilnica a temperaturii aerului ajunge pana la 300C.

Prima zi cu temperaturi medii zilnice ≥00C este mai timpurie, inainte de 1 februarie in sud estul Romaniei, pe litoral, si mai intarziata in restul tarii.

Ultima zi cu temperaturi medii zilnice ≥ se plaseaza la inceputul lunii noiembrie pe inaltimile montane, si in prima jumatate a lunii decembrie in Podisul Sucevei, Campia Moldovei, Depresiunea Transilvaniei. In Subcarpatii de curbura, Subcarpatii Getici, sudul Campiei Romane, astfel de temperaturi pot aparea pana catre sfarsitul decadei a doua a lunii decembrie.

Durata medie anuala a intervalului cu temperaturi medii zilnice ≥ 00C depaseste pe litoral si in Delta Dunarii 325 zile. O durata mare, de 300 de zile, se constata sa in restul Dobrogei, mare parte din Campia Romana, Subcarpatii Getici si cei de Curbura.

Suma anuala a temperaturilor medii zilnice ≥ 00C atinge peste 40000C in Dobrogea, in sudul Campiei Romane si in nordul Campiei Banato-Crisane.

1.4 Temperaturile extreme (minima si maxima absoluta)

 

Sub influenta advectiilor de aer cald , temperatura maxima absoluta a aerului, in Romania, in ultimii 80 de ani a depasit 41-420Cin Campia Romana, 39-400C in Podisul Moldovei, 37-380C in Depresiunea Transilvaniei. Sub influenta apelor Marii Negre, pe litoral, temperatura maxima absoluta se mentine la valori moderate de 30-380C. Valoarea maxima absoluta inregistrata in Romania, a fost de 44,50C la Ion Sion, in estul Campiei Roman, la 10 august 1951.

In cursul anului, intervalul posibil de producere a temperaturilor maxime absolute este de 1 mai-15 septembrie. Cea mai mare frecventa a acestor valori (44,6%) are loc in a doua parte a lunii august (16-31 august).

In regiunile de campie, datorita uniformitatii relative a reliefului, temperaturile maxime absolute s-au produs aproximativ la aceeasi data (Campia Romana la 10-11 august 1951).

Temperaturile maxime ale aerului cu valorile cele mai mari, s-au produs in general in conditii de timp anticiclonice. Astfel, la 10 august 1951, cand s-a produs valoarea maxima record, Romania se afla sub influenta unei invazii de aer cald tropical, care a determinat predominarea timpului senin si secetos.

Temperatura minima absoluta a aerului a coborat in cea mai mare parte a sarii sub -300C. Pe litoral in sectorul sud-vestic si partial in Subcarpatii Getici, de la Curbura si cei ai Moldovei temperatura minima absoluta a coborat sub -280C. Valoarea minima record a fost de -38,50C inregistrata la 24 ianuarie 1942 la statia Bod, situata pe fundul Depresiunii Brasov si de -380C la 18 ianuarie 1963, la Joseni, in Depresiunea Giurgeu.

Cele mai ridicate valori ale temperaturii minime absolute s-au produs pe litoral, in Podisul Dobrogei, si in Banat.

Pe teritoriul Romaniei, cele mai frecvente temperaturi minime absolute sunt cuprinse intre -280C si -31,90C.

Scaderile cele mai accentuate de temperatura s-au produs in timpul advectiilor de aer rece arctic continental si al racirilor radiative in regim anticiclonic.

1.5 Zilele cu inghet

 

In aceste zile, temperatura minima este ≤ 0,00C si se produc din septembrie pana in aprilie si chir mai, iar in regiunile montane, tot anul. Anual, se produc peste 100 de zile cu inghet in Campia Moldovei si in partea centrala a Campiei Romane si sub 95 de zile in vestul Campiei Romane si in Campia Banatului, ajungand la peste 200 de zile anuale pe varfurile cele mai inalte ale muntilor. Cel mai mic numar anual cu inghet este pe litoral, sub 60 de zile. In cursul anului, cea mai mare frecventa atat in noptile geroase, cat si a zilelor de iarna si a zilelor cu inghet, are loc in ianuarie, cand si advectiile in aer rece polar sau arctic sunt mai frecvente.

In intervalul cuprins intre primul inghet si ultimul de primavara, scaderea temperaturii aerului sub 00C nu are loc in totate zilele ci sub influenta proceselor advective si radiative, alterenaza cu perioade de dezghet, cu temperaturi pozitive.

1.6Zilele de iarna

 

In comparatie cu numarul zilelor cu inghet, numarul anual al zilelor de iarna, este foarte redus pe teritoriul tarii exceptand zona muntilor inalti. Numarul lunar al zilelor de iarna este in toata tara mai mare in luna ianuarie, cand ajunge la mai putin de 10-12 zile in campie.

Aceste zile, au temperatura maxima ≤ 0,00C si totalizeaza in medie anual, peste 35 in Campia Moldovei, 25-30 in partea centrala si estica a Campiei Romane, 20-25 in vestul Campiei Romane, 20 in Campia Banatului, 20-35 in depresiunile intracarpatice. In Carpati, numarul zilelor de iarna creste cu altitudinea, ajungand la peste 155 de zile la 2500m altitudine, in timp ce pe litoralul Marii Negre, astfel de zile au cea mai redusa frecventa, sub 15 zile anuale.

 

 

1.7 Zilele geroase

 

In aceste zile, temperaturile minime sunt ≤ 10,00C si sunt determinate de advectiile de aer rece, polar si arctic; totalizeaza 11-31 in regiunea de campie din sud si vest, depaseste 21 in Campia Moldovei si Depresiunea Transilvaniei. Numarul noptilor geroase creste cu altitudinea, depasind 96 anual la peste 2500m altitudine. Pe litoral si in Delta Dunarii se inregistreaza cel mai mic numar anual de nopti geroase, sub 5. in depresiunile intracarpatice, unde particularitatile geografice locale favorizeaza inversiunile termice, temperaturile caracteristice acestora, se produc in peste 30 de nopti.

1.8 Zilele de vara

Temperatura maxima este ≥ 25,00C si se produc din martie pana in octombrie, in cea mai mare parte a teritoriului Romaniei. Cea mai mare frecventa o au in Campia Romana, peste 100 de zile anual, ca urmare a advectiilor de aer cald tropical si continental, iar cea mai mica frecventa pe litoral, unde se simte influenta moderatoare a vremii (sub 50 d ezile pe an). In regiunile deluroase si muntoase aceste zile scad o data cu cresterea altitudinii, astfel ca la peste 1000m inaltime, devin o exceptie, iar pe varfurile muntoase cele mai inalte, lipsesc.

In Campia Romana, incalzirea aerului la amiaza, la peste 250C se produce aproape zilnic in iulie si august cand frecventa lunara medie ajunge la 25-28 de zile.

 

1.9 Zilele tropicale

 

Temperaturile maxime sunt ≥ 30,00C, fiind posibile din mai pana in septembrie, sporadic, chiar si in octombrie. Cel mai mare numar de zile tropicale se inregistreaza in Campia Romana, 35-40 de zile. In celelalte regiuni de campie, scade la 20-30 de zile anual, iar in depresiunile intracarpatice sub 10 zile. Pe litoral, frecventa brizelor face ca prezenta brizelor sa fie foarte mica, 2-4 zile.

2. TEMPERATURA SOLULUI

Solul este un component de baza al suprafetei active, al carrei rol este bine definit printre factorii genetici ai climei. Caracteristicile fizico-chimice si granulometrice ale acestuia, cantitatea de aer si de apa din sol, culoarea, natura invelisului vegetal, faza de vegetatie, prezenta stratului de zapada, gradul de umezire a solului, altitudinea terenului, orientarea si panta versantilor, formele si microformele de relief, activitatea gospodareasca a omului, determina anumite particularitati ale climei solului si aerului din imediata apropiere, particularitati care se reflecta si in regimul termic al acestuia. Inainte de toate acestea, un rol deosebit il are energia primita de la Soare si schimburile reciproce de caldura cu atmosfera si orizonturile inferioare ale solului.




2.1 Temperatura la suprafata solului

La nivelul suprafetei solului se produc cele mai importante procese de transformare a energiei radiante in energia calorica. Suprafata solului este, asadar , sursa de incalzire a aerului din timpul zilei (de dezvoltare a convectiei termice), domeniul de interferenta a proceselor fizice care se produc in atmosfera inferioara cu cele biotice, care au loc in sol. In tot cursul anului, temperatura solului influenteaza continuu viata si ritmul de dezvoltare a plantelor, dupa cum plantele, la randul lor, influenteaza permanent regimul termic al solului. Ca urmare, variabilitatea mare a conditiilor de sol, microrelief, vegetatie, fac ca valorile anuale ale temperaturii solului sa se repartizeze foarte neuniform pe suprafata tarii. Astfel, cele mai mari emdii anuale ale temperaturii pe suprafata solului 130C, caracterizeaza teritoriile de campie din sudul si sud-vestul tarii. Ca urmare a bilantului radiativ mai mare, majoritatea regiunilor de campie beneficiaza de temperaturi medii anuale pe suprafata solului de peste 120C iar cele deluriase si de podis de 10-110C. Pe litoral si in Delta Dunarii, sub influenta moderatoare a marii, acestea sunt sub 120C. In depresiunile intracarpatice, unde inversiunile de temperatura constituie o caracteristica importanta a regimului termic, ele coboara sub 90C, iar uneori sub 70C in regiunile de la Curbura, ca urmare a proceselor de insorire mai intense, favorizate de expozitia sudica a versantilor si de influentele foehnale, valorile cresc la peste 130C.

In cursul anului, temperatura pe suprafata solului variaza foarte mult de la o luna la alta, inregistrand un minim iarna, in ianuarie, si un maxim vara, in luna iulie. In ianuarie, temperatura pe suprafata solului este cu 1-20C mai mica decat in aer, datorita inversiunilor de temperatura care stimuleaza racirea radiativa. Cele mai ridicate temperaturi medii lunare se intalnesc in Campia de terase a Dunarii, peste -20C si pe litoral intre -1 si -20C. Campia Banato- Crisana se caracterizeaza prin temperaturi medii mai mari de -30C, iar Campia Romana, mai mici de -30C. In majoritatea regiunilor deluroase si de podis, acestea sunt mai mici de -40C. In deprsiunile intramontane inchise, ele coboara pana la -90C si chiar mai mult, ca efect al inversiunilor termice de temperatura caracteristice formelor depresionare care stimuleaza racirea radiativa si supraracirea suprafetei active.

Din luna februarie, odata cu cresterea bilantului radiativ si a celui caloric, temperatura pe suprafata solului, ca si in aer, incepe sa creasca. In luna martie, toate mediile lunare devin pozitive, iar in aprilie se produce saltul termic odata cu cresterea evidenta a bilantului radiativ, incat valorile de temperatura devin aproape duble sau chiar mai mari, dupa care cresterile interlunare se reduc, astfel ca in luna iulie, acestea sunt cele mai mici, de 2-30C. Mediile temperaturii lunii iulie se repartizeaza astfel: peste 290C in sud-vestul Campiei Romane unde sunt cele mai mari, si 26-270C in Campia Banato-Crisana, 24-250C in regiunile deluroase si de podis si 19-220C in regiunile depresionare.

Din luna august, temperatura pe suprafata solului incepe sa se reduca, cele mai mici descresteri interlunare de 1-20C remarcandu-se intre iulie si august. In octombrie, se produce saltul termic de toamna, cand temperatura scade cel mai mult (6-80C). In decembrie, toate mediile devin negative, cu exceptia catorva in lungul Dunarii, sud-vestul Campiei Olteniei si sud-vestul Campiei Banatului. Asadar, intervalul cu temperaturi medii negative este decembrie-februarie, iar cu temperaturi pozitive martie-noiembrie.

Contrastele termice dintre iarna ti vara pun in evidenta pe suprafata solului amplitudini care sunt mai mari de 31-320C in jumatatea sudica a Campiei Romane si 29-300C in cea nordica si in Moldova. Fata de valorile medii lunare si anuale, temperatura pe suprafata solului a inregistrat valori mult diferite, dependent de circulatia generala a atmosferei, de pozitia teritoriului respectiv, fata de advectiile de aer rece sau fierbinte, de barajul orografic, de particularitatile suprafetei active. Astfel, temperatura minima absoluta a inregistrat in perioada 1961- 1975 valori de -24-340C in toate regiunile agricole din sudul si estul tarii si de -25-270C in cele de vest.

Aproape toate minimele absolute ale temperaturii pe suprafata solului s-au produs in ianuarie, cand racirea este maxima. Se cunosc si cateva exceptii, cand aceasta s-a produs in februarie sau chiar la inceputul lui martie. Pentru regiunile agricole ale tarii unde sunt posibile minime pana la, si chiar sub -300C, acest fapt are o deosebita insemnatate practica.

In cursul anului, temperaturile minime lunare au valori negative pe suprafata solului, din septembrie pana in mai inclusiv, iar in regiunile depresionare aproape tot anul, cu exceptia lunii august cand s-au inregistrat minime cu valori pozitive. Valorile negative din mai si septembrie pun in evidenta cele mai timpurii si tarzii ingheturi posibile in intreaga tara, dar indeosebi in regiunile agricole. De asemenea, atrag atentia si temperaturile minime pozitive, cu valori mici, de 3-80C, din intervalul iunie-august, datorita racirilor de vara, care pot provoca dezechilibre fiziologice in viata plantelor, ca si temperaturile minime cu valori mari, din acelasi interval, rezultat al supraincalzirilor solului, care pot avea efecte similare.

Temperatura maxima absoluta pe suprafata solului a variat in regiunile agricole ale tarii intre 60 si 690C. Cele mai mari valori s-au produs in sud-vestul Campiei Olteniei, la Calafat in perimetrul dunelor de nisip care se incalzesc foarte mult ziua. In restul Campiei Romane si in Campia Banatului, acestea au avut valori de 65-670C, fapt ce indica, pe de o parte caracterul continental al regiunilor de campie, pe de alta parte, influenta mai mare a maselor de aer tropical sau continental.

In cursul anului, temperaturile maxime lunare, pe suprafata solului, au valori mai mari de 400C, din luna martie pana in luna octombrie inclusiv, iar din luna mai pana in august pot atinge si depasi 600C. Din septembrie pana in aprilie inclusiv, temperatura maxima lunara a avut valori pozitive de 15-200C sau mai mult, ca urmare a advectiilor de aer cald din timpul semestrului rece.

2.2 Temperatura solului in adancime

 

Transmiterea caldurii in sol, se face cu variatia fluxului de radiatie din timpul zilei si al anului. Caracteristicile fizico-chimice ale solului, cantitatea de apa si de aer din sol, structura granulometrica, fac ca transmiterea caldurii si racelii in sol sa se faca cu o oarecare intarziere. Astfel, in variatia lunara a temperaturii solului cu adancimea se remarca un minim in ianuarie, pentru orizonturile superioare de 0-30cm, fiind decalat cu o luna, in februarie, pentru orizonturile profunde sub 40 de cm. In luna ianuarie, temperatura solului creste cu adancimea, cele mai mari valori medii, de cca 50C, sunt la 100cm adancime, in timp ce, pe suprafata solului, acestea sunt sub -30C, ceea ce pune in evidenta regimul de radiatie al solurilor din timpul iernii, unde transmiterea caldurii se face din interior catre suprafata. De asemenea, maximul se produce in iulie pentru orizonturile de 0-80 cm adancime si abia in august mai jos. In acest interval, cele mai mici medii sunt caracteristice orizonturilor inferioare, iar cele mai mari orizonturilor superioare, ceea ce evidentiaza regimul de insolatie al solurilor din timpul verii (fluxul de caldura este orientat de la suprafata solului spre adancime). In anotimpurile de tranzitie si indeosebi in martie-aprilie, cand incep procesele de incalzire si in septembrie-octombrie cand incep procesele de racire, valorile termice din sol tind sa se omogenizeze. Are loc izotermia de primavara si respectiv de toamna.

In general, cele mai mari oscilatii se remarcain primii 20-30 de cm cu valori pozitive vara, si negative iarna, mai jos, valorile fiind pozitive tot timpul anului si mai reduse.

Incalzirea suprafetei solului si a stratului arabil in timpul semestrului cald al anului, pune in evidenta un potential termic destul de ridicat. Astfel, suma temperaturilor medii zilnice ≥ 00C pe suprafata solului, in regiunile de campie, din sudul tarii, variaza intre 4600 si 50000C, crescand de la nord spre sud, dar reducandu-se treptat cu cca 400-6000C in regiunile deluroase si de podis, cele mai mici remarcandu-se in depresiunile intracarpatice, 36000C. Fata de aceste valori, la adancimea de 10 cm sumele respective se reduc treptat cu 300-4000C.

Comparand sumele temperaturilor medii zilnice de pe suprafata solului cu cele de la adancimea de 10 cm si cu cele din aer, de la 2m, se remarca faptul ca cele mai mari valori sunt pe suprafata solului si apoi in stratul arabil, ceea ce confirma inca o data ca suprafata solului este sursa principala d eincalzire a atmosferei, justificand si pe aceasta cale rolul acesteia de factor genetic al climei.

3. UMEZEALA RELATIVA A AERULUI

Cantitatea de vapori de apa din atmosfera, este influentata atat de particularitatile fizice ale maselor de aer in miscare, cat si de caracteristicile locale ale suprafetei active. Astfel bazinele de apa si masivele vegetale, indeosebi padurea constituie surse permanente de evaporatie, fapt ce determina cresterea gradului de umezeala a aerului. Aceasta este foarte bine pusa in evidenta de umezeala relativa.

3.1 Variatia anuala si cea lunara a umezelii relative

 

Pe teritoriul Romaniei cele mai mari medii anuale ale umezelii relative se inregistreaza pe varfurile muntoase de peste 2000m inaltime ca rezultat al temperaturilor reduse , si pe litoralul Marii Negre, la Mangalia, sursa permanenta de vapori de apa, in timp ce regiunile de campie din sud-estul tarii si in Podisul Dobrogei, sub influenta regimului continental al climei, se remarca cele mai scazute valori.

In luna ianuarie, valorile medii ale umezelii relative au o repartitie teritoriala destul de uniforma, apropiindu-se mult de cele anuale, mai ales in regiunile muntoase si de litoral. In aceasta perioada, pe intreg teritoriul tarii umezeala relativa a aerului se mentine la peste 85% datorita valorilor celor mai mici ale temperaturii aerului; in Campia Romana, unde sunt frecvente advectiile de aer rece si inversiunile de temperatura, acestea sunt cele mai mari din tara. In luna iulie, dat fiind diferentierile termice mari de la o regiune la alta, si umezeala relativa a aerului prezinta o distributie spatiala destul de neuniforma.

In evolutia anuala a umezelii relative, se remarca doua maxime si doua minime, in raport cu evolutia temperaturii. Maximul principal pentru regiunile de campie si deluroase, se produc in luna decembrie cand advectia aerului relativ cald si mai umed de deasupra Marii Mediterane este mai frecventa.

Evolutia diurna a umezelii relative evidentiaza un maxim in timpul noptii si spre dimineata, si un minim la amiaza. In timpul maximului nocturn, umezeala relativa, este destul de uniform repartizata, valorile anuale mentinandu-se peste 86% pe intreg teritoriul tarii, in schimb, in timpul minimului diurn, acestea prezinta mici diferentieri teritoriale. Iarna, in Campia Romana, unde acum au o frecventa ridicata inversiunile termice, umezeala relativa a aerului, in timpul maximului nocturn depasseste 90% la Bucuresti-Baneasa, fiind mai ridicata cu 2-3% decat pe litoral si cu 5-8% decat regiunea muntoasa, valori mai mari remarcandu-se chiar si in timpul minimului diurn.

Vara, in timpul maximului nocturn, in regiunile de campie, umezeala relativa este de 78-80% iar in cele de munte de 90%. In timpul minimului diurn, diferentierile teritoriale sunt mult mai pregnante: 45-47% in Campia Romana, 90-92% pe inaltimile montane si 75% pe litoral.

3.2 Frecventa zilelor cu diferite caracteristici ale umezelii relative

 

Zilele cu r ≤ 30% care caracterizeaza conditiile de mare uscaciune a aerului au o frecventa mai ridicata in regiunile de campie si de munte. In vestul tarii, unde sunt frecvente advectiile de aer umed, asemenea zile sunt mai putin numeroase , sub 20. cea mai mica frecventa o au pe litoral , sub 15 zile.

Zilele cu r ≤ 50% sunt de asemenea numeroase in regiunea de campie din sud-est, scazand mult pe litoral. Lunar, cea mai mare frecventa o au in timpul verii, depasind 20 de zile in campie in lunile iulie si august.

Zilele cu r ≥ 80% la ora 13, cand de obicei se produc cele mai ridicate temperaturi, reflecta conditiile de umiditate ridicata. Cea mai mare frecventa a acestor zile se realizeaza in regiunea muntoasa si pe litoral, iar cea mai redusa in campie.

4. NEBULOZITATEA

Direct dependenta de particularitatile circulatiei generale a atmosferei, ca si de cele ale suprafetei active, indeosebi relieful, nebulozitatea influenteaza la randul ei regimul tuturor elementelor climatice.

4.1 Nebulozitatea totala

 

Cele mai mari diferentieri ale nebulozitatii se remarca intre jumatatea vestica si cea estica a tarii ca si intre regiunile joase si cele inalte. Asa, de exemplu, in jumatatea de vest a tarii, datorita influentei ciclonilor oceanici si mediteraneeni care transporta aerul maritim umed, nebulozitatea medie anuala depaseste 5,5 zecimi, in timp ce in jumatatea de est, aflata sub influenta anticiclonilor continentali, scade sub 5,5 zecimi. Nebulozitatea creste cu altitudinea, astfel ca pe inaltimile carpatice de peste 2000m depaseste 6,5 7,0 zecimi. Expozitia versantilor fata de directia de deplasare a maselor de aer umed sau uscat determina, de asemenea, diferentieri in valoarea nebulozitatii pentru aceeasi altitudine, aceasta fiind cu cel putin o zecime mai mare pe versantii vestici si nordici, comparativ cu cei sudici si estici.

In regiunile de campie unde convectia termica este mai intensa, producerea norilor cumuliformi in orele de amiaza, indeosebi in perioada calda a anului, determina valori mai ridicate ale nebulozitatii. Acelassi lucru se remarca si deasupra unor centre urbane mari datorita activitatilor umane.

Sub inflenta diferitelor sisteme barice care traverseaza sau stationeaza deasupra Romaniei, nebulozitatea inregistreaza in cursul anului un maxim si un minim. Din cauza altitudinii insa, acestea nu se produc in acelati timp pe intreg teritoriul, observandu-se un oarecare decalaj, pe masura ce inaltimea creste. Astfel, in regiunile de campie, deluroase si muntoase cu altitudini mai mici de 800-1000m , maximul de nebulozitate se produce in luna decembrie, ca urmare a intensificarii activitatilor anticiclonice deasupra Marii Mediterane, cu influenta si asupra acestora, ca si datorita inversiunilor de temperaura specifice semedtrului rece al anului. O data cu cresterea altitudinii, maximul de nebulozitate se deplaseaza spre sfarsitul iernii.

Minimul de nebulozitate se produce la sfarsitul toamnei cand predomina timpul stabil, inregistrand de asemenea, un decalaj de 1-2 luni pe masura ce altitudinea creste: august-septembrie in regiunile de campie si in cele cu efect de foehn variind intre 3,0 si 4,3 zecimi; septembrie-octombrie in regiunile deluroase, in cele de podis si pe versantii inferiori cu expunere nordica si nord-vesica variind intre 4,4 si 4,8 zecimi; octombrie in regiunea muntoasa inalta, variind intre 4,5 si 5,6 zecimi.

Astfel, iarna, in ianuarie atat la ora 7, cat si la ora 13 cele mai mari valori ale nebulozitatii sunt caracteristice regiunilor cu altitudine mica si medie ca urmare a regimului termic de care iarna favorizeaza persistenta ceturilor si a inversiunilor de temperatura, insotite la limita lor superioara de nori stratiformi, ca si datorita intensificarii activitatii ciclonice, in timp ce cele mai mici valori se remarca in regiunea montana inalta, situata deasupra stratului de inversiune.

In iulie, nebulozitatea se reduce atat dimineata, la ora 7 cat si la amiaza la ora 13. Se remarca valorile cele mai mari in regiunile de munte, mai ales la ora 13 , ca urmare a proceselor advective si de convectie termica care determina formarea norilor cu dezvoltare verticala.

4.2. Frecventa zilelor cu cer senin si acoperit

 

Acestea completeaza regimul nebulozitatii. Astfel, numarul mediu anual al zilelor cu cer senin se diferentiaza teritorial, fiind invers proportional cu nebulozitatea totala. Cele mai multe zile cu cer senin, peste 80 de zile anual, se localizeaza in lungul Dunarii si pe litoral, iar cele mai putine, sub 40, pe inaltimile carpatice mai mari de 2000m. In cursul anului se remarca un maxim si un minim de zile senine care se produc invers cu maximul si minimul de nebulozitate, inregistrand de asemenea un decalaj pe masura ce altitudinea creste.

Numarul anual de zile cu cer acoperit cunoaste o variatie teritoriala direct proportionala cu valoarea nebulozitatii totale. Cele mai multe zile cu cer acoperit, in numar de 110-170, se produc in Carpati, iar cele mai putine, in regiunea de campie, pe litoral, in numar de 100, si de asemenea in cele cu influente foehnale. In cursul anului, aceste zile inregistreaza un maxim si un minim corespunzaor maximului si minimului de nebulozitate.

De la un an la altul, nebulozitatea, si o data cu aceasta zilele cu cer senin si acoperit, au variat foarte mult, in stransa dependenta de particularitatile circulatiei generale a atmosferei.

5. DURATA DE STRALUCIRE A SOARELUI

Regimul anual al duratei de stralucire a Soarelui si repartitia sa teritoriala se afla in stransa legatura cu regimul si distributia nebulozitatii, in special a celei inferioare, unde norii superiori si cei mijlocii mai putin dezvoltati pe verticala si transparenti datorita alcatuirii lor din particule de gheata, lasa sa treaca o parte din razele solare.

Din analiza repartitiei sumelor anuale medii ale duratei de stralucire a Soarelui pe teritoriul Romaniei rezulta ca cele mai mari valori, peste 2300-2400 ore anual, se inregistreaza pe litoralul Marii Negre. In partea sud-estica a Deltei Dunarii, in perimetrul localitatii Sfantul Gheorghe, sumele medii anuale ajung pana la 2500 ore, ca urmare a predominarii timpului senin in cea mai mare parte a anului.

Regiunile de campie se deosebesc intre ele printr-o durata caracteristica a stralucirii Soarelui, determinata de conditiile specifice de circulatie a maselor de aer. Intr-adevar, in timp ce in Campia Romana, durata medie anuala de insorire insumeaza peste 2200de ore, iar in partea centrala si cea estica peste 2250 de ore, ca urmare a influentei circulatiei aerului continental, in Campia Banato-Crisana, sub influenta circulatiei aerului umed, aceasta variaza intre 2050 si 2250 de ore. In regiunile mai inalte de deal si de munte, unde ceata si zilele cu cer norors si acoperit prezinta o frecventa mai mare numarul mediu anual al orelor de stralucire a Soarelui se reduce treptat de la 211 de ore in Podisul Getic pana la 1600 de ore la varful Omu, in depresiunile intramontane, durata insolatiei se reduce mult datorita obstacolelor care limiteaza orizontul si persistentei ceturilor si a nebulozitatii stratiforme. Regiunile situate la adapostul culmilor muntoase inalte beneficiaza de o durata mai mare de stralucire a Soarelui, peste 2000 de ore anual.

Analiza repartitiei teritoriale a sumelor mediilor din semestrul cald evidentiaza faptul ca acestuia ii revine aportul principal din durata anuala de stralucire a Soarelui. Cel mai mare numar de ore de stralucire a Soarelui din perioada de vegetati, peste 1700 de ore, se inregistreaza pe litoral, unde, in intervalul cald al anului, miscarile descendente ale aerului si circulatia locala sub forma brizelor provoaca destramarea norilor ajunsi dinspre uscat in aceasta zona sau impiedica formarea lor. La extremitatea nordica a litoralului, unde datorita intinselor suprafete acoperite cu apa ale Deltei Dunarii, efectul de destramare a norilor este mai puternic, insolatia totalizeaza in semestrul cald peste 1800 de ore, depasind de aproape 3 ori pe ce din semestrul rece. Regiunile de campie se caracterizeaza prin valori ce depasesc 1400 de ore. Regiunile deluroase si de podis din sudul si centrul tarii beneficiaza de asemenea, in perioada de vegetatie, de un numar mare de ore de insorire, peste 1400 de ore, in timp ce in regiunile de deal si podis din vestul si nord-vestul tarii, precum si in Depresiunea Brasov, durata de stralucire a Soarelui depaseste in aceasta perioada 1300 de ore. Pe versantii muntilor, durata insolatiei se reduce in acest interval sub 1300 de ore, ca efect al dezvoltarii mai frecvente in timpul zilei a norilor de convectie si a celor orografici. Reducerea numarului de ore de stralucire a Soarelui in raport cu cresterea altitudinii se produc treptat, ajungand la aproximativ 900 de ore la Varful Omu.

In semestrul rece, intre octombrie si martie, valorile medii ale duratei de stralucire a Soarelui se repartizeaza mult mai uniform, mai ales in regiunile joase, comparativ cu semestrul cald, ca urmare a frecventei mari, in aceasta perioada a anului, a nebulozitatii stratiforme si a ceturilor determinate de inversiunile termice.

Cea mai mare parte a teritoriului tarii se caracterizeaza printr-o durata de stralucire a Soarelui ce variaza intre 600 si 650 de ore. Fac exceptie sud-vestul tarii, in Campia Baraganului, si estul Dobrogei, precum si regiunile piemontane, situate la adapostul masivelor muntoase, care beneficiaza de peste 650 de ore de insorire. In extremitatea sudica a litoralului, durata de stralucire a Soarelui depaseste 700 de ore, in timp ce in extremitatea nordica a Moldovei aceasta se reduce chiar sub 550.

Analiza potentialului energetic solar, chiar si numai in prisma duratei de stralucire a Soarelui, scoate in evidenta ca cele mai bogate resurse de energie solara sunt repartizate in sudul Romaniei si pe litoralul Marii Negre.

6. PRECIPITATIILE ATMOSFERICE

Pozitia geografica a romaniei fata de principalii centrii barici, pe de o parte, si caracteristicile reliefului, pe de alta parte, creeaza mari diferentieri in repartitia precipitatiilor atmosferice.

6.1 Cantitatile anuale de precipitatii

 

Din analiza modului de repartitie a cantitatilor medii anuale de precipitatii, lichide si solide, rezulta ca cele mai mari valori se inregistreaza in regiunea muntoasa, cantitati de 1000 1500mm.

In raport cu altitudinea reliefului si expunerea lanturilor muntoase fata de advectia maselor de aer maritim sau continental, acestea inregistreaza diferentieri mai mari cu 100-200mm pe versantii muntosi cu expunere vestica si nordica decat pe cei cu expunere sudica si estica. Ca urmare a rolului de baraj orografic al Carpatilor pentru circulatia estica sau vestica, precipitatiile se repartizeaza neuniform de o parte sau alta a acestora: mai bogate in jumatatea nord-vestica a tarii sub influenta aerului continental, cca 550mm in campie si 600-700mm in regiunea deluroasa. Se remarca diminuarea cantitatilor anuale de precipitatii de vest catre est, in sensul de cresterii gradului de continentalism. In depresiunea Transilvaniei, supusa influentei aerului maritim, cantitatile anuale de precipitatii variaza intre 600 800mm, iar in celelalte depresiuni intracarpatice unde predomina descendenta aerului, acestea sunt mai mici de 600 de mm. In regiunile adapostite, cu foehn, in Romania, aceste cantitati sunt mai reduse decat in regiunile vecine. Pe litoral si in Delta Dunariise produc anual cele mai reduse cantitati de precipitatii datorita influentei suprafetelor mari de apa care favorizeaza dezvoltarea curentilor descendenti, inversiunile de temperatura si brizele, ceea ce duce la omogenizarea temperaturii, la impiedicarea convectiei termice si la destramarea sistemelor noroase.

Dependent de particularitatile circulatiei generale a atmosferei, au avut loc numeroase variatii neperiodice ale cantitatilor anuale de rpecipitatii pe teritoriul Romaniei. Astfel, cele mai amri cantitati de precipitatii s-au inregistrat in anii cu predominarea acticitatii ciclonice si frontale pe intreg teritoriul tarii sau numai in unele regiuni.

Printre perioadele excedentare, in care precipitatiile au fost peste emdia multianuala in mai multi ani consecutivi, se remarca in sudul si estul tarii doua mai importante, si anume perioada dintre 1886 si 1901 si perioada 1969 1972. in ultima perioada, mediile pe cei patru ani s-au ridicat la 750-800mm in sud estul tarii si chiar la mai mult. In celelalte regiuni de campie si deluroase, acestea au fost depasite. Pentru regiunile din nordul si vestul tarii au fost caracteristice perioadele 1883-1885, 1914-1916, 1969-1970 si 1974-1976. Dintre acestea, se remarca utlimele doua, in care excesul de umiditate a provocat mari inundatii, soldate cu mari pagube materale pe Somes, Mures, Tarnave, Siret si Prut.

Cele mai mici cantitati de precipitatii anuale s-au inregistrat in anii cu o circulatie predominant anticiclonica, cu advectii ale aerului cald tropical sau continental, ca in anii 1896 1907.

Printre perioadele deficitare, in care precipitatiile au fost sub media multianuala in mai multi ani consecutivi, se remarca perioadele 1903-1905, 1945-1946 pentru parte de sud si de est a tarii si 1888-1890 pentru vestul si nordul tarii.

Ca o concluzire generala care se despreinde din variatiile neperiodice ale cantitatilor anuale de precipitatii este aceea ca asemenea fluctuatii mari capata un caracter regional, extinzandu-se pe teriotrii mult mai mari, ceea ce confirma dependenta lor de circulatia generala a atmosferei. Pe de alta parte se constata ca abaterile negative, respectiv, anii deficitari pluviometric, sunt mai numeroase si grupate mai multe la un loc, comparativ cu abaterile pozitive, care sunt mai rare, mai putin grupate dar cu valori mult mai mari.

6.2 Cantitatile semestriale de precipitatii

 

Insumand cantitatile lunare din aprilie pana in octombrie, in sezonul cald, se constata ca la posturile pluviometrice situate in regiunile nord-vestice ale tarii, precum si in cele montane aflate la peste 1000m altitudine, acestea sunt in medie cu 150-250mm mai mari decat cele din semestrul rece, intre lunile noiembrie si martie, si uneori chiar mai mari. Astfel, cea mai mare diferenta intre cele doua semestre se realizeaza la Lacaut, fiind de 535 de mm, urmat de Paltinis, Sibiu si Semenic. In jumatatea nord-vestica a tarii, ca si in sud-vestul tarii, unde este caracteristic al doilea maxim de precipitatii spre sfarsitul toamnei, inceputul iernii, diferentele dintre cele doua semestre ale anului se reduc.

In semestrul cald, precipitatiile atmosferice sunt sub 200mm in Delta Dunarii si pe litoral; variaza intre 250 si 325 mm in Baragan si 300-350mm in restul Campiei Romane; 300-400mm in Campia Banato-Crisana; 350-400 in regiunile de deal si podis ; 400-475 mm in Depresiunea Transilvaniei si peste 500 mm in Carpati la altitudini mai mari de 800m. Rezulta deci, caracterul deficitar al ploilor in regiunile din sudul si estul tarii, unde rezerva de apa necesara trebuie completata pe alte cai.

In semestrul rece, cu exceptia sud-vestului tarii, valorile medii ale precipitatiilor reprezinta circa o jumatate din cele inregistrate in sezonul cald, ele osciland intre 150 si 180 mm in regiunile cele mai joase; 150 si 200 mm in Dobrogea, intre 200 si 250 in Campia Romana si Podisul Moldovei; intre 250 si 350 in Subcarpati si Depresiunea Transilvaniei si mai mult de 400mm in Carpati, la peste 800m inaltime.

6.3 Cantitatile lunare de precipitatii

 

Continentalismul climei Romaniei se manifesta si printr-o repartitie neuniforma a precipitatiilor in timpul anului. Pe marea majoritate a teritoriului se inregistreaza un maxim pluviometric in mai-iunie si un minim pluviometric in februarie-martie cu exceptia regiunilor din sud-vestul si nord vestul tarii, unde ca urmare a influentei circulatiei circulatiei aerului maritim se inregistreaza doua maxime si doua minime. Maximul pluviometric din mai-iunie se datoreste inaintarii spre interiorul continentului european a dorsalelor anticiclonului azoric, care antreneaza, la periferia lor, ciclonii atlantici, determinand cantitati bogate de precipitatii in toata tara.

Minimul pluviometric inregistrat in februarie-martie se datoreste frecventei mari a aerului continental din lunile de iarna. Aceste cantitati oscileaza intre 20 si 40 mm in regiunile de campie si deluroase. In regiunile muntoase, la peste 1500m altitudine, luna cea mai secetoasa este octombrie, cand predomina timpul anticiclonic, iar precipitatiile inregistreaza valori de 35-55mm. In celelalte luni din an, precipitatiile atmosferice au valori intermediare intre valorile maximului si minimului pluviometric.

De-a lungul timpulu, cantitatile lunare de precipitatii au inregistrat valori foarte diferite, ceea ce arata marea lor variabilitate neperiodica, cele mai evidente remarcandu-se in luna cea mai secetoasa, februarie, si cea mai ploioasa, iunie.

Cele mai mari cantitati de precipitatii lunare care au avut un caracter exceptional au provenit mai ales din averse puternice, de natura frontala sau convectiva, in functie de perioada din an cand s-au produs. De obicei, cele mai mari cantitati medii lunare, cu valoarea maxima de peste 300 mm lunar, s-au produs vara in Depresiunea Maramuresului si partial in depresiunea Transilvaniei. In majoritatea regiunilor deluroase, de podis si de campie, insa, cele mai mari cantitati lunare de precipitatii au depasit 200mm, uneori aceasta cantitate fiind inregistrata in mai multe luni consecutive de vara, de obicei secetoase.

Desi in semestrul rece al anului, cantitatile lunare sunt mai reduse, totusi s-au intalnit cazuri cand, in luna cea mai deficitara a anului, sub raport pluviometric, s-au inregistrat cantitati care au depasit 150-200mm in sudul si mai ales in sud-estul tarii. Acestea, se datoresc, in special, proceselor frontale si apar, in majoritatea cazurilor, sub forma de ninsoare, de multe ori viscolita, fapt pentru care determinarile respective au un grad de precizie redus.

Cele mai mici cantitati lunare de precipitatii se pot inregistra in tot cursul anului si in toate regiunile tarii, fiind sub 10 mm in regiunile de deal si de campie si sub 20 mm in cele de munte. Atrage atentia insa absenta totala a precipitatiilor in orice luna a anului sau in mai multe luni consecutive in regiunile de campie, dar mai ales in Baragan, Podisul Dobrogei, Delta Dunarii si pe litoral, unde precipitatiile pot lipsi chiar in trei luni consecutive, ca urmare a gradului de continentalism mai mare. Tot in aceste luni, au o frecventa mai mare si lunile deficitare pluviometric.

6.4 Variatiile de lunga durata ale precipitatiilor

 

Dependenta precipitatiilor fata de circulatia generala a atmosferei este subliniata de pluvioizopletele abaterii mediilor glisante pe intervale de cate 5 ani construite pentru Bucuresti Filaret si Varful Omu, de unde rezulta: frecventa perioadelor secetoase, care au caracterizat fie numai anotimpurile de toamna, iarna, primavara, fie chiar tot anul, este mai mare decat a perioadelor ploioase in regiunile de mica altitudine. Excedentul pluviometric lunar a fost mai mare de 10 mm, foarte rar a depasit 20mm; comparativ cu regiunile de altitudine joasa, in regiunile montane se remarca aproximativ aceeasi frecventa a perioadelor ploioase si secetoase, cu deosebirea ca abaterile pozitive pot depasi 100mm, iar cele negative 60mm.

Prin marirea intervalului de glisare la cicluri de 11-22 si 35 de ani, corespunzator cu fazele fluctuatiilor activitatii solare, s-au pus in evidenta fluctuatii sincrone ale precipitatiilor pentru toata partea sudica a Romaniei, determinate de marea variabilitate a circulatiei generale a atmosferei, dar cu amplitudini din ce in ce mai mici dinspre vest catre est, in sensul in care creste gradul de continentalism. Unele oscilatii ritmice inegale ca durata, amplitudine si chiar nesincrone care au aparut in lunca Dunarii si Campia Romana scot in evidenta caracterul local al precipitatiilor.

6.5 Cantitatile maxime de precipitatii in 24 de ore

 

Acestea pot depasi uneori cantitatea medie lunara multianuala sau, in unele regiuni, mai ales in campie, chiar cantitatea anuala. Cauzele care determina astfel de ploi se datoresc fie convectiei locale puternice, trecerii unui front rece, fie ascensiunii fortate a unei mase de aer umed pe versantii muntosi.

Cea mai mare cantitate de precipitatii in 24 de ore inregistrata pe teritoriul Romaniei, de-a lungul intregii perioade de observatii a fost cea de la C.A Rosetti din Delta Dunarii de 530.6 mm la 29 august 1924, valoare pusa sub semnul intrebarii de unii specialisti, datorita singularitatii ei.

In repartitia cantitatilor maxime de precipitatii in 24 de ore pe teritoriul Romaniei, se constata o mare neomogenitate, cea mai afectata regiune cu ploi deosebite fiind jumatatea central-sudica si partial estica a tarii, unde predomina cantitatile maxime cuprinse antre 100 si 120mm. Spre deosebire de aceasta regiune, jumatatea vestica a tarii, prezinta valori mai mici, frecvent sub 100mm, chiar la posturi cu o perioada de observatii mare, ceea ce intareste concluzia ca intalnirea unor circulatii din sens invers, sud-vestica, de cicloni mediteraneeni, cu o circulatie estica sau nordica, anticiclonica, favorizeaza caderea de precipitatii masive in tip scurt.

Valorile anuale ale cantitatilor maxime de precipitatii in 24 de ore s-au produs la date foarte diferite in cursul anului, in functie de anotimp: vara sunt consemnate 71,2% din valorile anuale analizate pe intreg teritoriul Romaniei; toamna se realizeaza 14,4% indeosebi in septembrie sau chiar octombrie, pentru jumatatea estica si mai ales sud-estica a tarii; primavara 12.4%, indeosebi in luna mai, cu frecventa cea mai mare in jumatatea vestica a tarii, iar iarna, numai 2% si acestea sunt predominante pe o suprafata restransa in sud-vestul tarii, ca expresie a actiitatii ciclonilor mediteraneeni.

In ceea ce priveste variabilitatea in timp a acestor cantitati, se constata ca in vestul tarii, acestea au un regim mai constant de la un an la altul, diferentele valorice fiind de 20-40mm. Astfel, in luna mai a anului 1970, cand inundatiile au provocat pagube foarte mari in special in Depresiunea Transilvaniei, recordurile acestui parametru le-au depasit cu putin pe cele precedente. Pagubele mari produse s-au datorat nu atat acestor valori cat cantitatilor insumate in mai multe zile consecutiv, care astfel au depasit 100 si 200mm. La acestea saau adaugat si topirea brusca a zapezilor abundente. In schimb, in sudul, sud-vestul si sud-estul tarii, variabilitatea acestui parametru este mult mai mare, asa incat diferentele de la un an la altul pot fi de 60-80mm, reflectand alternanta regimului pluviometric secetos cu cel ploios.

Cantitatile maxime lunare de precipitatii in 24 de ore se repartizeaza, de asemenea, neuniform in timp si spatiu. In jumatatea calda a anului se produc cantitatile cele mai mari, peste 50mm, frecventa maxima detinand-o valorile de 60-70mm, in timp ce, in jumatatea rece a anului, se produc cantitatile cele mai mici, frecventa maxima revenind valorilor de 30-40mm si 40-50mm.



6.4 Durata si intensitatea ploilor

 

Datele privind durata si intensitatea ploilor se bazeaza pe inregistrarile pluviografice din intervalul 1963-1970, sincron unui numar de 55 de statii.

Distributia duratelor ploilor pe teritoriul tarii scoate in evidenta atat directia de deplasare a maselor de aer cu fronturile lor, cat si efectele pe care le suporta la traversarea Carpatilor.

Daca durata cea mai mare se remarca in vestul si nordul tarii, ploile cu cele mai mari cantitati medii de precipitatii, 7-8mm, au loc in partea sudica a Romaniei si in Muntii Apuseni. Ploile ce depasesc aceasta limita se produc in partea centrala a Muntilor Apuseni si Banatului.

In cea mai mare parte a teritoriului tarii, cad ploi cu o intensitate medie de 0,04mm/min. intensitatile maxime absolute din timpul ploilor nu cunosc o ordonare teritoriala ele depinzand de natura frontului atmosferic, intensitatea convectiei termice si particularitatile suprafetei active. Se remarca totusi cele mai mari intensitati maxime in regiunile de campie.

6.5 Ploile torentiale

 

In semestrul cald al anului, adesea ploile au un caracter cu totul aparte, determinat de durata lor scurta si de cantitatea mare de apa pe care o dau, de unde si denumirea de aversa. Cea mai mare influenta asupra meridianului o au ploile torentiale selectionate dupa criteriul Hellman.

Caracteristica ploilor torentiale care se produc pe teritoriul tarii sunt in general diferite, in functie de relief. Astfel, intensitatea ploilor torentiale, scade pe masura cresterii altitudinii, cea mai intensa ploaie torentiala inregistrandu-se la Targu Jiu, la 3 iulie 1941 avand o intensitate medie de 5,60mm/min.

Ploile torentiale cu durata cea mai mare de origine frontala se caracterizeaza prin scaderea brusca a intensitatii.

Ploile torentiale cu cea mai mare cantitate de precipitatii sunt de origine frontala sau locale. Cele mai frontale s-au caracterizat prin cantitati mai mari de 120mm si durata de peste 2 ore, producandu-se in toate regiunile tarii.

Ploile torentiale se produc cu o frecventa diferita, atat in spatiu, cat si in timp. In unele situatii, peste 60% din numarul cazurilor, nu se produc ploi torentiale, iar in nord-vestul tarii si pe litoral, sub influenta aerului umed, acestea lipsesc in 85%din cazuri. Ploile torentiale care se produc o data pe an, detin cea mai mare frecventa fiind caracteristice regiunilor subcarpatice si de campie.

Adesea, ploile torentiale sunt insotite de grindina, marind si mai mult efectele asupra mediului.

6.6 Numarul de zile cu diferite cantitati de precipitatii

 

In cursul anului, precipitatiile pot cadea atat sub forma de ploaie, cat si sub forma de ninsoare. Acestea variaza foarte mult pe teritoriul tarii, atat pe verticala cat si pe orizontala dependent de particularitatile suprafetei active si ale circulatiei generale a atmosferei. Numarul mediu anual de zile cu diferite cantitati de precipitatii creste in general, cu altitudinea cele mai numeroase fiind intre 1700-1800m inaltime. In regiunile joase, extracarpatice, precipitatiile atmosferice cad intr-un numar de zile din ce in ce mai redus, de la vest spre est, proportional cu scaderea altitudinii reliefului, a influentei reliefului carpatic si a circulatiei zonale de vest.

In cursul anului, numarul de zile cu diferite cantitati de precipitatii difera de la o luna la alta, inregistrand pe tot cuprinsul tarii cele mai mari valori in lunile mai-iunie, cand si nebulozitatea este mai mare, datorita actiunii conjugate a proceselor frontale si de convectie termica. Slabirea convectiei termice, ca si predominarea timpului anticiclonic determina scaderea treptata a numarului de zile cu diferite cantitati de precipitatii, pana cand in perioada august-septembrie se inregistreaza minimum anual principas. Activitatea frontala, legata de formarea depresiunilor barice calatoare determina din nou cresterea nebulozitatii si a numarului de zile cu precipitatii in luna decembrie, cand in majoritatea regiunilor tarii, se semnaleaza un al doilea maxim. Marea extindere si stabilitate a dorsalelor anticiclonice specifice sezonului rece, contribuie la scaderea numprului de zile cu precipitatii pe teritoriul tarii, concretizata intr-un minim anual secundar in lunile februarie-martie. Prin urmare, se pune in evidenta un regim anual al zilelor cu precipitatii analog cu cel al cantitatilor de precipitatii. De la un an la altul insa, numarul lunar si anual al zilelor cu precipitatii difera mult de valorile medii multianuale, potrivit particularitatilor configuratiei reliefului baric european, dinamica maselor de aer si fronturilor atmosferice.

7. VANTUL

Pe teritoriul Romaniei, regimul vantului este determinat atat de particularitatile circulatiei generale a atmosferei cat si de particularitatile suprafetei active. Se pune si de asta data in evidenta rolul de baraj orografic al Carpatilor, care determina, prin orientarea si altitudinea sa, anumite particularitati regionale ale vantului.

7.1 Frecventa vantului pe directii

 

Directia vantului este influentata vizibil de vizibil de particularitatile reliefului. In functie de aceasta se constata o mare varietate a frecventei vantului pe directii. Pe inaltimile carpatice la cca 2500m altitudine, in tot cursul anului, este predominant vantul din sectorul vestic, ca o consecinta a cirulatiei generale a atmosferei caracteristica latitudinilor medii, aproape de patru ori mai mare ca cea din sectorul estic. In cursul anului, acesta ramane dominant in toate lunile anului, cu frecventa maxima in noiembrie si ianuarie-martie. Pe inaltimile carpatice cu altitudini de cca 1800 de metrii, frecventa medie anuala a vantului din sectorul vestic se diminueaza. Pe vai, in culoarele intramontane si la pasurile de inaltime, configuratia reliefului impune doua directii diametral opuse, directii ce coincid cu axul vailor sau al culoarelor respective. Frecventa vantului din directiile perpendiculare pe cele dominante este neglijabila. In depresiunile intracarpatice, directiile dominante ale vantului sunt in functie de deschiderea, adancimea si orientarea acestora. In cursul anului, directiile dominante nu prezinta modificari importante de la o luna la alta.

La exteriorul arcului carpatic, frecventa vantului este influentata de orientarea acestuia, avand directie aproximativ paralela. In Campia Romana, influenta circulatiei generale a atmosferei este bine marcata doar in centrul si sudul ei, unde predomina vanturile din directiile vest si est, in timp ce in rest, peste aceasta influenta majora se suprapun sisteme de circulatii locale generate de morfologia reliefului.

7.2 Viteza medie lunara si anuala

 

Calculata din valorile vitezelor vantului indiferent de directie, la care se adauga frecventa calmului, aceasta este, de asemenea influentata de orografie si de stratificarea termica a aerului, care o pot intensifica sau diminua.

In cursul anului, cele mai mari viteze medii lunare se produc in intervalul martie-aprilie. Fac exceptie litoralul, in ianuarie, regiunile montane si inalte, de peste 200 de m si jumatatea estica a tarii, in februarie, ca si regiunile cu altitudini sub 2200m, iar cele mai mici in lunile august si septembrie in majoritatea regiunilor tarii.

Repartitia vitezei vantului extrem de inconstanta atat in timp cat si in spatiu este redata si de frecventa vantului cu viteze cuprinse intre diferite intervale. Dintre acestea, un interes deosebit pentru calitatea mediului si pentru practica il prezinta vanturile cu viteze ≥ 10m/s. Astfel, vanturile cu viteze de la 10 la 12 m/s au frecvente cuprinse intre mai putin de 1 si peste 1600ore/an, cele mai mari fiind pe varfurile montane si in extremitatea estica a tarii, iar cele mai mici in depresiunile intracarpatice. Vanturile cu viteze cuprinse intre 13 si 16 m/s variaza intre 1 si 900 ore/an, cele mai mari frecvente producandu-se pe inaltimile montane la peste 1800 m altitudine si la gurile Dunarii, iar cele mai mici an depresiunile intracarpatice.

7.3 Calmul atmosferic

 

Vantul este unul dintre elementele meteorologice cu actiune foarte discontinua atat in timp, cat si in spatiu, discontinuitate data nu numai de marea variabilitate a vitezei ci si de calmul atmosferic. Frecventa medie anuala a calmului, variaza foarte mult teritorial, cele mai mici valori remarcandu-se in regiunile in care vantul inregistreaza frecvete si viteze mai mari cum sunt regiunile muntoase inalte. In regiunile din estul si sud estul tarii, calmul detine 10-30% din an, la periferia vestica a muntilor Apuseni, in Podisul Transilvaniei, in partea centrala si sud-vestica a Campiei Romane, 40-50%. Cea mai mare frecventa a timpului calm, 60-80% se remarca in depresiunile intracarpatice. In timpul anului, calmul are o frecventa redusa in regiunile de mare altitudine si de-a lungul culoarelor in lunile de vara si la sfarsitul toamnei si primavara.

Pe langa vanturile dominante, pe teritoriul tarii se produc si vanturi locale. Acestea iau nastere datorita perturbatiilor termice sau mecanice care se produc in circulatia generala a atmosferei, datorita influentei suprafetei active. Ele au o amploare relativ redusa, extinzandu-se in suprafata de la cateva sute de metrii, pana la cativa zeci si mii de kilometrii.

Dupa factorul generator se cunosc vanturi locale periodice zilnice, determinate de incalzirea inegala a diferitelor tipuri de suprafete active, si vanturi locale care se dezvolta sub influenta circulatiei atmosferice (foehnul, crivatul, nemira, austrul).

In cursul anului, vitezele active ale vantului sunt cele mai mari primavara, cans se produc si cele mai mari frecvente lunare, iar cele mai mici la sfarsitul verii si inceputul toamnei, in toate regiunile tarii.

In cursul zilei, cele mai mari frecvente ale vitezelor ce prezinta importanta energetica se prodic, pe cea mai mare parte a teritoriului tarii, in orele de zi, iar cele mai mici in orele de noapte si dimineata, amplitudinile diurne crescand apreciabil vara si toamna, iar iarna fiind cele mai mici

8. STRATUL DE ZAPADA

Stratul de zapada constituie un factor climatologic important, prin influenta pe care o are asupra bilantului caloric si hidric local

Structura si proprietatile stratului de zapada precum si influenta lui asupra celorlalte elemente meteorologice constituie aspecte care trebuie sa fie luate in consideratie pentru folosirea lui in diferite sectoare de activitate.

Cele mai timpurii ninsori sunt posibile in regiunile de campie incepand din septembrie iar cele mai tarzii in aprilie. De asemenea, cele mai timpurii viscole s-au produs in octombrie, iar cele mai tarzii in aprilie.

Data medie de producere a primelor ninsori corespunde cu data cans temperatura medie zilnica scade sub 2-30C, iar cea a ultimei ninsori, cu data cand aceeasi temperatura trece peste 50C, pentru fiecare regiune, intervalul favorabil producerii ninsorilor fiind mult mai mare decat numarul zilelor cu ninsoare. Astfel, numarul mediu anual de zile cu ninsoare este de 10-12 zile pe litoral, 15-20 de zile in regiunile de campie, 20-30 de zile in cele deluroase si peste 40 de zile in cele muntoase, ajungand la mai bine de 100 de zile pe cele mai mari inaltimi. De asemenea si numarul mediu anual de zile cu viscol, comparativ cu intervalul favorabil producerii acestui fenomen este foarte mic, desi consecintele sunt dintre cele mai grave.

Stratul de zapada apare ca data medie cu circa doua saptamani mai tarziu decat data de producere a primelor ninsori si dispare cam tot cu atat mai devreme, comparativ cu data medie a ultimelor ninsori, numarul mediu anual de zile cu strat de zapada variind astfel: sub 25 de zile pe litoral, cca 50 de zile in Baragan, 50-70 de zile in celelalte regiuni de campie, 65-75 de zile in regiunile deluriase, peste 100 de zile in cele muntoase si 150-200 de zile pe cele mai mari inaltimi.

Grosimea medie decadica a stratului de zapada a variat de la 5-20 cm, in decada a treia a lunii ianuarie, in regiunile de campie pana la 10-20 de cm, in decada a doua a lunii februarie, pentru regiunile deluroase si 50-100cm, in decada a treia a lunii februarie si martie sau prima decada a lunii aprilie, in timp ce grosimea maxima absoluta a variat de la 40-50 cm pe litoral, la 60-80 cm in regiunile deluroase, 120-170 cm in Campia Romana.

9. DIVERSE FENOMENE SI PROCESE METEOROLOGICE

Particularitatile circulatiei generale a atmosferei de la un sezon la altul determina producerea diverselor fenomene si procese meteorologice. Astfel, pentru sezonul rece al anului, sunt caracteristice fenomenele de inghet, bruma, chiciura, polei, depuneri de gheata pe conductorii aerieni, ninsoarea, viscolul, stratul de zapada, ceata. Fecventa, durata si intensitatea acestora, sunt conditionate de regimul termic de iarna a carui caracteristica principala o constituie coborarea temperaturiiin aer si pe suprafata solului sub 00C, ca si advectiile de aer rece polarsau arctic. Pentru sezonul cald al anului, sunt specifice fenomenele de roua, ploile torentiale, grindina, orajele. Frecventa, durata si intensitatea acestora, sunt conditionate de regimul termic de vara, cu temperaturi de 25-300C in aer, si de 50-600C pe sol, de advectiile de aer fierbinte tropical, ca si de continentalizarea maselor de aer oceanic.

Regimul anual al acestor fenomene reflecta si ele o trasatura de baza a climei Romaniei si anume, gradul mare de continentalism. Daca frecventa si intensitatea acestora sunt maxime in mijlocul sezonului respectiv, in intervalul de tranzitie de la un sezon la altul, fenomenele meteorologice de iarna sau de vara se intrepatrund, inregistrandu-se o frecventa sporadica si o diminuare treptata si respectiv, o crestere treptata a intensitatii lor. Uneori, in contextul reliefului Romaniei deosebit de variat, se pot remarca unele anomalii climatice caracterizate prin fenomene meteorologice de iarna foarte timpurii sau foarte tarzii, unele dintre acestea, ca inghetul, ninsoarea, viscolul, putand fi prezente si vara in regiunile montane inalte; de asemenea, iarna pot avea loc fenomene de grindina sau oraje in intervale de timp favorabil.

Spre deosebire de aceste doua grupe de fenomene care caracterizeaza indeosebi un semestru sau altul al anului, fenomenele de uscaciune si seceta sunt posibile in tot anul, mai ales in regiunile agricole ale tarii, conditionate in principal de absenta precipitatiilor.

Regimul anual al acestor fenomene intregeste caracterizarea climatica a teritoriului.

1. Inghetul

 

Datele medii si extreme de producere a inghetului au o distributie neuniforma atat in timp cat si in spatiu, in raport cu factorii sai genetici: particularitatile reliefului pun in evidenta zonalitatea verticala a acestora.

Primul inghet, de toamna, se produce din ce in ce mai tarziu pe masura ce altitudinea scade. Ultimul inghet, de primavara, se produce din ce in ce mai tarziu, pe masura ce altitudinea creste. Acesta dispare cel mai timpuriu, inainte de 1 aprilie, pe litoral si in lungul Dunarii si cel mai tarziu dupa 1 mai, in regiunile muntoase si in depresiunile intracarpatice. Fata de aceste date medii stabilite pe baza temperaturii aerului din adapostul meteorologic, primele ingheturi pe sol se pot produce ca data medie, mai devreme, in toate regiunile tarii, cu una pana la trei saptamani.

De la un an la altul, sub influenta advectiei aerului rece, data la care s-a produs inghetul toamna sau primavara a variat foarte mult in toate regiunile tarii incadrandu-se in intervale de 50-70 de zile. De aici rezulta ca datele extreme de producere a acestuia, sunt foarte diferite. Astfel, cel mai timpuriu inghet, cel de toamna, cat si cel mai trziu inghet, cel de primavara, au loc atat in aer cat si pe sol, cu cca 15-21 de zile mai devreme sau mai tarziu.

Durata medie a intervalului fara inghet, cunoaste de asemenea o distributie neuniforma, reducandu-se treptat, pe masura ce creste altitudinea

2.Bruma

 

Datele medii si extreme de producere a brumei si numarul mediu anual de zile cu bruma cunosc aceeasi zonalitate verticala dependenta de altitudine ca si inghetul si de asemenea o azonalitate, dependenta de particularitatile locale ale suprafetei active: microrelief, covor vegetal, tip de sol. In general, primele brume de toamna si ultimele de primavara se produc, ca data medie, cu circa 10-15 zile mai devreme si respectiv mai tarziu decat primele si ultimele ingheturi din aer si aproximativ la aceeasi data cu cele de pe sol.uneori, pe sol acestea pot intarzia fata de primul inghet, deoarece nu se intrunesc totdeauna conditii genetice favorabile. Bruma apare, ca data medie, cel mai timpuriu in regiunile muntoase, inainte de 1 septembrie, unde si dispare cel mai tarziu, inainte de 1 mai, iar cel mai tarziu apare pe litoral, imtre 1-10 noiembrie, unde dispare cel mai devreme, intre 10-20 martie.

Cele mai timpurii si cele mai tarzii brume se produc cu 10-20 de zile mai devreme si, respectiv, mai tarziu. Astfel, printre cele mai timpurii brume care saau produs in regiunile agricole din Romania, pot fi citate cele de la 15-17 septembrie 1952. Desi intervalul favorabil producerii brumei este destul de lung, aproximativ 140-160 de zile, in regiunile de campie si aproape tot anul la peste 1600 de metri, numarul mediu anual de zile cu bruma variaza pe teritoriul Romaniei antre 5 si 50.

3. Chiciura, poleiul si depunerile de gheata pe conductorii aerieni

 

Dependent de circulatia generala a atmosferei, chiciura si poleiul nu se formeaza in fiecare an si, cu atat mai mult, in fiecare luna de iarna. Pe teritoriul Romaniei, intervalul favorabil depunerilor de chiciura este de 1 octombrie 1 mai, iar cel al depunerilor de polei 1 noiembrie-31 martie. Cele mai timpurii depuneri de chiciura ca si cele mai tarzii, au loc pe vai in culoare si in depresiunile intramontane, unde racirea radiativa este puternica, si umezeala aerului mare.

Numarul mediu anual al zilelor cu chiciura variaza dependent de conditiile sale genetice, astfel: 2-3 zile pe litoral si in regiunile cu foehn, 7-10 zile in regiunile de campie, 10-20 de zile in cele deluroase si de podis si peste 80 de zile in cele cu altitudini de peste 2500m. Numarul maxim anual de zile cu chiciura, insa, a fost de 5-10zile pe litoral, 10-13 zile pe vai, in culoare si in deprsiunile intracarpatice, 120-180 de zile la peste 800 de metri altitudine. Numarul mediu anual de zile cu polei se repartizeaza teritorial astfel: 2 zile pe litoral si in sud-vestul Campiei Banatului, 3-5 zile in regiunile de campie, 3-4 zile in regiunile deluriase, si 4.5 zile in cele muntoase. Numarul maxim anual de zile cu polei insa a fost de 7-9 zile pe litoral, 10-15 zile in regiunile de campie, 5-10 zile in regiunile intramontane, de 8-10 zile in cele muntoase. Durata depunerilor de chiciura si de polei depinde de stabilirea echilibrului climatic in raport de care depozitul de gheata respectiv poate fi distrus.

Chiciura si poleiul formeaza, in anumite conditii de timp, depuneri de gheata pe conductorii aerieni. Marimea si densitatea depunerilor de gheata depind de dimensiunea picaturilor supraracite, de denistatea cetii, intensitatea ploii, temperatura si umezeala aerului, directia si viteza vantului

Numarul anual de zile cu depuneri de gheata este mult mai mic decat cel al cazurilor cu depuneri de gheata: 10 zile pe litoral, 10-20 de zile in regiunile de campie, 20-30 de zile in cele deluroase si in toata partea de vest a tarii si peste 30 de zile la munte. Comparativ cu acestea, numarul maxim anual al zilelor cu depuneri de gheata este de circa 20 de zile pe litoral si in regiunile cu foehn, de 20-30 de zile in regiunile de campie si de dealuri din sud-estul tarii si 150-200 de zile in cele muntoase.

Grosimea maxima a depunerilor de gheata, dependenta de conditiile genetice, a fost de 5 cm pe Valea Dunarii ajungand pana la 1 metru la altitudini de peste 2000 de metri, specifice depunerilor de chiciura tare in conditii de viteze mari ale vantului.

Greutatea maxima a depunerii de gheata poate varia de la cca 250gr/m cablu in regiunile cu foehn pana la peste 5kg/m cablu in regiunea de munte. In regiunile de campie, acestea sunt relativ mici.

4. Ceata

Ca fenomen atmosferic, ceata intretine o umezeala mare in aer. Grosiema cetii variaza mult pe verticala, de la cativa metri pana la 1 km. Pe teritoriul Romaniei, numarul mediu anuald e zile cu ceata, variaza mult de la mai putin de 50 la peste 250 de zile. Cea mai mare frecventa a acestor zile se localizeaza in regiunea de munte, unde anual se produc cel putin 100-150 de zile, iar pe cele mai amri inaltimi ale Carpatilor, peste 200-250 de zile pe an. Numarul maxim anual de zile cu ceata a depasit 45-75 de zile pe intreg teritoriul tarii, culminand pe cele mai mari inaltimi ale Carpatilor. In timpul anului, ceata este mai frecventa iarna in regiunile de campie si deluriase, vara semnalandu-se foarte rar, uneori, in iulie sau august, este posibil sa nu se semnaleze.

Intrucat caracetristica principala a tuturor fenomenelor meteorologice care se produc in semestrul rece al anului este coborarea temperaturii aerului si a solului sub 00C, aceasta influenteaza asupra emdiului si a economiei prin pericolul de inghet. Producerea lor, uneori foarte timpurie sau foarte tarzie, creeaza posibilitatea de compromitere a culturilor, pomilor fructiferi, vitei de vie, etc. Ingheturile uscate din timpul iernilor foarte reci, favorizeaza eroziunea solurilor si spulberarea particulelor foarte fine de sol care contin substante nutritive, ducand la degradarea acestuia si la formarea furtunilor de praf. Depunerile de bruma, chiciura, polei, lapovita, pot actiona si sub influenta greutatii depozitului de gheata, distrugand ramurile copacilor, cablurile aeriene. Poleiul pus pe soselele asfaltate impiedica circulatia rutiera.

Cea mai mare influenta negativa a fenomenelor meteorologice caracteristice perioadei reci a anului se remarca in regiunile agricole, indeosebi din sudul tarii, ca urmare a influentei anticiclonului siberian.

5. Roua

Pe langa conditiile de timp, particularitatile suprafetei active influenteaza foarte mult depunerile de roua. Daca altitudinea determina zonalitatea acestora, formele de relief determina azonalitatea lor. Cele mai multe zile de roua se produc in regiunile joase, unde diferenta de temperatura dintre zi si noapte este evidenta, ziua cu intense procese de evaporatie, noaptea cu racire radiativa ti inversiuni de temperatura, care determina consendarea vaporilor de apa.

6. Grindina

 

Pozitia Romaniei intr-un loc favorabil traversarii ei de catre fronturile atmosferice, precum si particularitatile reliefului sunt conditii favorabile producerii grindinei. Adesea, grindina cade pe fasii de teren inguste de 10-15 km, dar lungi de cateva sute de metri, fapt ce indica directia de deplasare a norului cu grindina, in mare masura dirijat de barajul orografic.

Numarul mediu anual al zilelor cu grindina marcheaza o tendinta de scadere a frecventei fenomenului, atat pe orizontala, dinspre vest si nord-vest spre estul si sud-estul tarii, cat si pe verticala pe masura ce se reduce altitudinea.

Numarul zilelor cu grindina creste o data cu altitudinea, care favorizeaza dezvoltarea convectiei dinamice, si cu orientarea culmilor muntoase perpendiculare pe directia de advectie a maselor de aer umed, fiind de 1-2 zile in regiunile deluroase si de podis, de 3-11 zile an munti.

In cursul anului, grindina este posibila din aprilie pana in septembrie, in regiunile de campie, din martie pana in octombrie in cele de deal si de podis si din februarie pana in dece,brie, in cele muntoase, la peste 1500m altitudine.

In cursul zilei grindina se produce cu frecventa maxima dupa amiaza, cand convectia termica atinge punctul culminant, dar a fost posibila si dimineata si chiar noaptea.

Durata grindinei este invers proportionala cu dimensiunile boabelor de grindina, care pot varia intre 5 si 50 mm diametru. Cele mai frecvente furtuni cu grindina sunt cele cu diametrul sub 10mm.

7. Orajele

 

Acestea apar in conditiile unor intense miscari convective ale aerului, de natura termica sau dinamica, si sunt generate de deplasarile maselor de aer, de incalzirea lor puternica, de particularitatile reliefului si in general ale suprafetei subiacente. Prin pozitia sa pe glob, Romania se afla intr-o zona climatica cu activitate orajoasa moderata, desfasurata cu unele exceptii, in intervalul cald al anului.

In repartitia lor teritoriala se remarca tendinta de scadere a frecventei acestor fenomene dinspre evst si nord-vest spre est si sud-est precum si tendinta de crestere a frecventei o data cu altitudinea.

Numarul mediu anual al zilelor cu oraje are cele mai amri valori in munti si an regiunile premontane; in regiunile de campie, acesta variaza, in general antre 25-35 de zile cu valori mai amri in Campia Banato-Crisana si in vestul si centrul Campiei Romane. In cursul anului, cele mai multe zile cu oraje, sunt caracteristice lunilor mai-august, avand valori maxime in luna iunie. Numarul de zile cu oraje scade spre inceputul si sfarsitul anului, in perioada rece, orajele fiind, cu unele exceptii inexistente.

VI. Poluarea aerului

1. SURSELE DE POLUARE

Dezvoltarea economica a Romaniei din ultimele decenii, indeosebi a industriei, extinderea cailor de transport, cresterea numerica a populatiei, au atras dupa sine si cresterea poluarii atmosferei prin numarul ridicat de surse si prin varietatea mare a noxelor eliminate. Cea mai mare sursa de poluare a aerului este industria, dintre care cele mai poluante sunt: industria chimica, industria materialelor de constructii si cea metalurgica.

Alaturi de industrie, mijloacele de transport contribuie la cresterea cantitatii de poluanti din aer. Cea mai mare poluare cu funingine, bioxid de sulf, oxizi de azot, este in jurul garilor, a triajelor, a depourilor. Cresterea accentuata a numarului de autovehicule duce la impurificarea atmosferei cu praf, oxid de carbon, in lungul soselelor, autostrazilor, unde traficul este intens. Incalzirea locuintelor cu combustibili solizi, cum ar fi lemnul si carbunele, desi sunt inlocuiti pe scara larga prin instalatii centrale de termofiere, constituie inca local, surse de poluare a atmosferei prin evacuarea de praf, funingine, bioxid de carbon. Pe langa aceste surse artificiale de poluare, atmosfera mai poate fi impurificata si de unele fenomene naturale, cum sunt furtunile de praf cu caracter local sau de adcvectie.

2. FACTORII CLIMATICI CARE FAVORIZEAZA POLUAREA ATMOSFEREI

Persistenta poluantilor in atmosfera, precum si autoepurarea ei, depind atat de conditiile geomorfologice, respectiv de formele de relief, cat si de cele climatice, cum ar inversiunile de temperatura, vantul si umezeala aerului, dar si starea vremii.

Factorii care influenteaza impurificarea atmosferei, sunt: inversiunile de temperatura, directia si viteza vantului, calmul atmosferic, si umezeala aerului.

Directia si viteza vantului. Vantul, prin cei doi parametrii ai sai,directia si viteza, contribuie la antrenarea si imprastierea impuritatilor la mari distante de sursele de emisie, iar prin calm la stationarea acestora. Influenta sa variaza in functie de conditiile de timp, de relief, si de existenta surselor de poluare. Pe directiile dominante, vantul contribuie, pe de o parte la dispersia noxelor, iar pe de alta parte la impurificarea aerului localitatilor din directia contara.

Regimul poluarii este evident influentat si de regimul vitezei vantului. Astfel, in evolutia diurna a acesteia, are loc o intensitate la amiaza, intensitate de peste 3 m/s, ceea ce duce la dispersia poluantilor pe o arie mare. Noaptea si spre dimineata, miscarile orizontale ale aerului sunt mult mai reduse, de 1-2 m/s, stabilitatea atmosferei fiind ridicata determina stationarea poluantilor in jurul surselor de emisie.Maximul diurn al vitezei vantului este foarte accentuat in intervalul martie-iunie, iar minimul diurn prezinta cele mai mici valori vara, o frecventa de sub 1m/s.

Calmul atmosferic favorizaza mentinerea impuritatilor in stratele joase ale atmosferei, poluarea devenind maxima. Calmul are cea mai mare frcventa in lunile de iarnp, cand se produce si maximul de poluare, iar cea mai mica, primavara, cand dispersia noxelor este maxima.

Umezeala aerului, influenteaza si ea evolutia proceselor de poluare. Umezeala mare impiedica dispersia noxelor, deoarece impuritatile solide din aer joaca rolul nucleelor de condensare pentru vaporii de apa.

FACTORII CLIMATICI CARE CONTRIBUIE LA PURIFICAREA ATMOSFEREI

Convectia termica.. Prin dezvoltarea curentilor verticali de convectie, impuritatile din stratele joase ale atmosferei sunt ridicate in atmosfera. Cele mai bune conditii de dispersie a poluantilor pe aceasta cale, se realizeaza in regiunile de campie, unde convectia termica se dezvolta inca din primele ore ale diminetii, cu maximul la amiaza.

Vanturile locale. Cea mai mare actiune de purificare a atmosferei prin aceste vanturi locale, se produce in perioada calda a anului, in zilele senine, la amiaza, pe timp anticiclonic, cand contrastul termic dintre diferite suprafete subiacente este maxim. In evolutia diurna se remarca un maxim de purificare a atmosferei, intre orele 11-15. Pe verticala, noxele pot fi difuzate cu ajutorul brizelor marine pana la circa 5km ziua si 4 km noaptea. Acelasi efect purificator al atmosferei il au si brizele urbane ca urmare a diferentelor de temperatura dintre oras si imprejurimi. Ziua, cand poluarea este maxima, briza bate din afara spre interiorul oraselor, contribuind la improspatarea aerului urban.

Precipitatiile atmosferice. Durata si cantitatea precipitatiilor sunt parametrii de baza care contribuie la purificarea atmosferei. Cu cat valoarea este mai mare, cu atat atmosfera este mai pura. In cursul anului, procesul de purificare a atmosferei, datorita precipitatiilor, are amploare maxima in semestrul cald. Deasupra oraselor cantitatea de precipitatii este mai mare in imprejurimi, ceea ce contribuie substantial la purificarea atmosferei urbane. Chiar si precipitatiile solide, lapovita si zapada, contribuie la purificarea atmosferei urbane in semestrul rece al anului.

3. EFECTE ALE POLUARII AERULUI

Cercetarile de biologie si medicina, indeosebi cele de bioclimatologie medicala, au permis stabilirea unor corelatii intre caracteristicile geografice locale si reactiile fiziologice determinate de aceste caracteristici, concretizate in unitati bioclimatice. Prin delimitarea lor pe teritoriul Romaniei, se constata o suprapunere, in general, cur egiunile fizico-geografice si respectiv cu cele climatice si topoclimatice.

Bioclima solicitanta de deal si munte inalte din sudul si sud-vestul tarii, cu cantitati relativ mari de precipitatii, viteze moderate ale vantului, se caracterizeaza prin efecte biologice generate asupra organismului, rezultate din solicitarea marcanta a sistemului nervos central si a sistemului nervos vegetativ precum si a activitatii glandelor cu secretie interna. Se diferentiaza doua unitati bioclimatice: bioclima continentala de campie si podisuri joase din sudul si estul tarii care se suprapune cliamtului continental mai pronuntat. Confortul termic este moderat in timpul verii. Se inregistreaza numeroase cazuri de inconfort prin incalzire. Stressul bioclimatic total anual, ca rezultanta al factorilor de temperatura, umiditate si vant, este relativ ridicat. Aceste caracterostici biocliamtice solicita atat procesele de termoreglare, cat si glandele cu secretie interna, faciliteaza depunerea calciului la nivelul oaselor.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Meteorologie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie