Relieful eolian

Relieful eolian

Vantul actioneaza in modelarea reliefului de la nivelul oceanic si pana pe varfurile muntilor. Actiunea vantului este ritmica si ea se resimte pe intreaga suprafata a Pamantului, dar cu intensitati diferite. In deserturi eficienta vantului asupra modelarii reliefului este mai mare decat in alte zone climatice, datorita ariditatii, lipsei covorului vegetal si prezentei nisipului in cantitate mare (G.Posea s.a. 1970).

Actiunea de modelare a vantului imbraca trei aspecte: eroziunea care se efectueaza prin deflatie si coroziune, transportul care se realizeaza prin rostogolire sau in suspensie si depunerea sau acumularea.

Relieful eolian este cu atat mai bine dezvoltat cu cat intensitatea si directia vantului sunt mai constante si mai indelungate si cu cat lipsa de precipitatii este mai mare (P. Cotet 1970).

Vantul creaza prin actiunea sa de relief de eroziune si de acumulare.

Relieful de eroziune este reprezentat prin deserturi de piatra (podisuri si munti) si campii piemontane, iar relieful de acumulare prin campuri de dune si campuri de loess.

Podisurile eoliene sunt sculptate de obicei in gresii si calcare prezentandu-se sub forma de structuri orizontale si monoclinale.

Muntii formeaza masive sau culmi ce sunt fragmentate de abrupturi de falie (Muntii Atlas din Sahara) avand aspect ruiniform. Vaile ce strabat aceste culmi au caracter de defilee intrerupte de grohotisuri prin care apele se concentreaza in adancime.

Campiile piemontane se desfasoara la poalele muntilor si podisurilor sunt netede si presarate din loc in loc cu inselberguri (martori de eroziune).

Incepand de la marginea muntilor spre centrul depresiunii apare un piemont de eroziune (pediment) cu inclinarea de 7-8^o strabatut de ueduri (cursuri temporare de apa). In continuare se intinde regul, o campie de eroziune si acumulare care continua cu playa, o campie depresionara prevazuta cu lacuri sarate (sebkhas) (Fig 85).

Fig. 85. Relieful piemontan din zonele aride: A-zona de gradare-acumulare;

B-zona de degradare-eroziune

Relieful de dune rezulta din acumularea nisipurilor eoliene in deserturi, semideserturi si in stepe. Relieful de dune cu aspect valurat este alcatuit dintr-o succesiune de coame si depresiuni. Conditiile cele mai favorabile pentru formarea dunelor sunt:

prezenta suprafetelor intinse acoperite cu nisip uscat si lipsite de vegetatie sau cu vegetatie saracacioasa;

existenta vanturilor puternice, care sa sufle constant si din aceeasi directie, cea mai mare parte a anului. Asemenea conditii se intalnesc in deserturi, pe sesurile largi ale raurilor si pe tarmurile joase ale marilor.

Dupa localizarea geografica se deosebesc dune litorale si dune continentale, iar dupa aspectul morfologic:

- dune in forme de coame prelungi, intalnite in zonele de tarm; fiind depuse paralel cu tarmul si perpendicular pe directia vantului;

- dune in forma de potcoava (barcane), se intalnesc in deserturile nisipoase din interiorul continentelor (Turkestan, Gobi, Sahara, Arabia etc.).

- dune in forma de movile conice, apar in zonele unde vanturile bat neregulat.

In rapport cu dinamica lor dunele pot fi: fixate, semifixate si mobile.

Dunele mobile inainteaza cu o viteza de 10-22 m/an si aceasta deplasare se realizeaza prin procesul de spulberare ce are loc pe panta mai putin abrupta, expusa vantului si procesul de acumulare ce are loc in directia opusa vantului.

Dunele in tara noastra fac parte din categoria celor specifice stepelor, iar in raport de localizarea geografica se disting dune litorale si continentale.

Dunele litorale se intind de-a lungul tarmurilor Marii Negre si in Delta Dunarii si sunt cladite din nisipul adus de mare si Dunare. Cele mai cunoscute zone cu dune sunt Mamaia, Techirgiol si in Delta Dunarii la Caraoman, Letea si Saraturile.

Dunele continentale sunt mult mai intinse si se intalnesc in general in lungul vailor in lunci si terase.

In Oltenia dunele se desfasoara de la Turnu Severin pana la Islaz pe directia NV-SE si in prezent sunt semi-mobile si fixate. Cele mai cunoscute dune sunt cele de la Burila, Garla Mare, Calafat, Ciuperceni, Bailesti, Bechet si Dabuleni.

Salcamul s-a dovedit in aceste zone o specie deosebit de valoroasa in actiunea de fixare a dunelor.

In partea de est a Muntenie apar dune orientate pe directia NS in Baragan la sud de rRul Ialomita si in Campia Brailei.

O alta zona caracteristica cu dune apare la Hanul Conachi si Ivesti.

In vestul tarii relief de dune se intalneste la nord de Oradea intre raurile Beretau si Somes.

Campiile de loess apar de obicei la periferia deserturilor si in regiunile periglaciare si nu sunt altceva decat depuneri de praf adus de vant, in pleistocen din depozitele glaciare, fluvio glaciare si din deserturi. Cele mai intinse campii de loess se intalnesc in America de Nord, Europa centrala si de est, in Asia centrala si de est. Ele se caracterizeaza prin pante reduse, lipsa denivelarilor si o retea hidrografica redusa.

La noi in tara loessul ocupa suprafete intinse in sudul Moldovei, Campia Brailei, in Dobrogea si in Campia Dunarii. Grosimea paturii de loess este mai mare in partea de est a tarii, fapt ce arata ca loessul s-a format sub actiunea vanturilor dominante dinspre est (P. Cotet, 1978).