Morfologia de ansamblu a reliefului

Morfologia de ansamblu a reliefului

Relieful Romaniei este determinat de cateva elemente orohidrografice majore cum sunt lantul Carpatilor, Dunarea si Marea Neagra.

Arcul carpatic determina energia de relief si constituie castelul de apa al raurilor Romaniei iar Dunarea indeplineste rolul de colector al intregii retele hidrografice, in timp ce Marea Neagra reprezinta nivelul de baza fata de care se exercita actiunea de modelare fluviatila cea mai intensa.

Relieful Romaniei se distinge prin: dispozitia sa concentrica: simetrie; proportionalitatea si armonia unitatilor componente.

Dispozitia concentrica este conditionata de prezenta arcului carpatic care include in centru marea depresiunea a Transilvaniei.

Simetria este data de prezenta dealurilor dispuse in continuarea muntilor si apoi a campiilor in continuarea dealurilor, spre periferie.

Proportionalitatea, este data de intinderea aproximativ egala a muntilor (30 %), dealurilor si podisurilor (37 %) si a campiilor (33 %).

Armonia reliefului este exprimata prin trecerea gradata dintre cele trei trepte principale in reteaua hidrografica majora care le uneste prin caracterul ei unitar divergent in centru, convergent si semicircular la periferie.

Relieful Romaniei se dispune pe o diferenta de altitudine de 2544 m intre nivelul Narii Negre si varful Moldoveanu. Ca urmare a ponderii inegale a diferitelor trepte de altitudine, altitudinea medie a teritoriului Romaniei este de 420 m.

Asa cum rezulta din fig. 88, cca 38 % din suprafata teritoriului Romaniei are altitudinea sub 200 m, 40 % din teritoriu are o altitudine cuprinsa intre 200 si 700 m si 22 % peste 700 m din care 4 % peste 1500 m.

Daca se are in vedere ca unele parti din teritoriul Romaniei cu altitudini sub 700 m se incadreaza in categoria muntilor (M-tii Dognecei, Locvei, Padurea Craiului, Macinului etc. ), rezulta ca cele trei trepte ale reliefului, munti , dealuri, podisuri si campii sunt destul de echilibrate ca pondere fapt ce constituie prima trasatura caracteristica a teritoriului Romaniei.

Energia de relief, de care depinde potentialul de denudare, ajunge la valori pana la peste 1000 m. Aproximativ 47 % din suprafata tarii are o energie de relief sub 150 m, 20 % intre 150 si 400 m, 15 % intre 300 si 400 m, 16 % intre 500 si 1000 m si cca 2 % peste 1000 m.

Complexitatea reliefului Romaniei rezulta nu numai din datele morfometrice ci si din marea variatie a formelor pe un spatiu relativ restrans.

Releful tarii noastre prezinta cateva trasaturi definitorii pentru dinamica componentelor mediului natural si pentru relatia om-mediu printre care centralitatea Carpatilor si dispunerea unitar concentrica a principalelor trepte de relief (munti, dealuri, campii) ni se pare cea mai importanta. Aceasta dispunere radial concentrica apare ca expresie a concordantei majore intre structurile geologice, liniile orografice si varsta reliefului.

Simetria si zonalitatea morfologica se constata nu numai la nivelul marilor unitati de relief ci si in cadrul subunitatilor acestora. Armonia arhitectonica de ansamblu a reliefului Romaniei este remercabila si a fost semnalata de toti geografii, geologii si geomorfologii care au studiat acest teritoriu. Osatura intregului teritoriu o constituie Carpatii de a carui dispunere centrala a depins formarea si intreaga evolutie a unitatilor de relief din jur, iar influenta lor se resimte puternic in intregul esafodaj fizico-geografic (Ionita, Ichim s.a. - 1983).

Dispunerea concentrica a treptelor de relief este relevata de hipsometrie, de structura orografica conforma marilor structuri geologice, dar si de fragmentarea radiara determinata de marile accidente tectonice si de actiunea apelor curgatoare.

Hipsometric se detaseaza doua curbe reper, cea de 700 m care individualizeaza, in linii mari, treapta montana ca unitate de relief (care reprezinta cca. 30 % din teritoriu) si cea de 200 m care delimiteaza regiunile de campie de cele de dealuri (cca 38 % din teritoriu),

Structura orografica exprima dispunerea concentric armonioasa a reliefului. Astfel Carpatii ocolesc depresiunea Transilvaniei, iar la exteriorul lor urmeaza Subcarpatii apoi podisurile deluroase care trec treptat in campii colinare si spre periferie in campii joase.

Liniile orografice majore sunt dispuse in conformitate cu structura concentrica a unitatilor montane si subcarpatice. Astfel in Carpatii Orientali apar trei siruri paralelel de munti (vulcanici, pe roci cristalino-mezozoice si pe flis) si lantul de depresiuni conforme cu orientarea generala a acestor munti. Carpatii de la Curbura au o dispunere a masivelor in acelasi sens, desi vaile principale sunt transversale. Carpatii Meridionali au doua aliniamente de masive detasate mai clar la vest de Olt. In regiunea Subcarpatica aceasta dispunere este si mai evidenta.

Armonia dispunerii marilor trepte de relief este completata de modul fragmentarii radiare a centurii carpatice, de existenta depresiunilor, trecatorilor si pasurilor care au favorizat mantinerea unei legaturi permanente intre toate regiunile inter si pericarpatice. Fragmentarea radiara a inelului carpatic este accentuata si prin aceea ca la marile culoare de presionare (Bargau - Dorna- Humor, Bretcu-Oituz, Rucar-Bran, Defileul Muresului, Culoarul Somesului etc. ) se adauga dispunerea dominant radiara a marilor artere hidrografice (I. Ichim, M. Radoane, V.Surdeanu, N. Radoane, 1983).

Fata de alte sisteme montane din Europa, Carpatii sunt munti cu inaltime mijlocie si mica atat prin altitudinea medie in jur de 840 m, cat si prin faptul ca aproape 90 % din suprafata lor se afla sub inaltimea de 1500 m.

Carpatii Rasaeiteni desi cuprind aproape 50 % din relieful situat deasupra curbei de 1500 m , depasesc doar in doua masive altitudinea de 2000 m. Carpatii Occidentali se afla in proportie de 95 % sub altitudinea de 1000 m. Prin urmare treapta muntilor prezinta evidente diferentieri si anume: Carpatii Meridionali sunt situati la o altitudine medie de 1136 m, Carpatii Orientali de 950 m, iar muntii Banatului si M-tii Apuseni, luati impreuna, la 654 m

Energia de relief a muntilor este in medie in jur de 600 m dar valorile depasesc 1000 m in proportie de cca 7 % iar in proportie de 54 % se mentin intre 500 si 1000 m.

Comparativ cu alti munti din sistemul alpin, Carpatii au avut o masivitate relativ redusa chiar daca latimea lor este de 70-80 km si ajunge sa depaseasca 100 km in partea de nord a Carpatilor Orientali sau in Carpatii de la Curbura. Numeroasele vai, partial sau total transversale, ca si depresiunile si culoarele depresionare le confera o nota aparte de munti puternic fragmentati. Fragmentarea in grupe si masive, dintre care unele se impun ca importante norduri orografice de divergenta a raurilor (ca de exemplu Masivele Retezat, Parang, Godeanu, Gilau-Muntele Mare etc.), le confera o trasatura orografica definitorie pentru individualizarea lor in raport cu alti munti din Europa. Culmile Carpatice depasesc in putine cazuri, lungimea de 25-30 km (ca in M-tii Rodnei, Fagarasului, Lotrului sau Candrelului) si sunt in general culmi rotunjite trecand uneori in advarate platouri de natura structural-litologica (ca in M-tii Calimani, Bucegi etc.) sau resturi ale unor suprafete de modelare (ca in M-tii Godeanu, Cindrel sau in M-tii Apuseni).

Depresiunile in numar de peste 300 ocupa cca. 23 % din suprafata totala a muntilor si reduc mult din masivitatea lor.

Dealurile si podisurile ocupa aproape 37 % din suprafta tarii si au o altitudine medie de 345 m, dar aproximativ 60 % din suprafata lor este cuprinsa intre 200 si 500 m. Cele mai mari altitudini depasesc 900-1000 m (in depresiunile subcarpatice) iar periferia lor coboara in mod obisnuit sub 200 m).

Dealurile si podisurile intracarpatice formeaza un ansamblu orografic care cu o inclinare generala dinspre est, de la altitudinea de 900-1000 m (in Subcarpatii Transilvaniei) spre vest unde inaltimile ajung sub 500 m, dar care se inalta pana la peste 800 m in Podisul Somesan. Contactul Subcarpatilor Transilvaniei cu muntele, dar si cu podisul se face printr-un sir de depresiuni, subsecvente sau conforme cu structura geologica.

Dealurile extracarpatice au inaltimi mai mari, sunt fragmentate de un numar mare de depresiuni si se individualizeaza prin concordanta dintre liniile majore ale reliefului si cele structurale. Vaile, in mare parte transversale, sunt adeseori adanci, cu inclinarea versantilor accentuata, dar domina cele largi devenite depresiuni cu intinse campuri de terase (depresiunile Neamtului, Cracau-Bistrita, Tazlaului, Horezului, Polovragi-Baia de Fier-Novaci Tg. Jiu etc.).

Podisurile sunt mai coborate (ele ating inaltimea maxima de 692 m in Dealul Ciungilor) si se caracterizeaza printr-o fragmentare in culmi prelungi, chiar poduri in parte structurale.

Vaile sunt largi, cu versanti accentuati, care trec in mod frecvent in glacisuri. In regiunea podisurilor diferentierile morfometrice sunt foarte clare si caracteristice marilor unitati. Astfel, in Podisul Sucevei peste 50 % din relief are inaltimi de peste 300 m in timp ce in Podisul Barladului numai 14 % din suprafta depaseste altitudinea de 300 m, iar in proportie de cca 50 % se afla sub 200 m. Podisul Getic are o inclinare generala nord-sud trecand treptat de la 600-650 m in vecinatatea Carpatilor la sub 200 m in marginea sa sudica.

In ce priveste campiile, cea mai mare pondere o au campiile tabulare si joase, nefragmentate urmate de campiile piemontane si cele in trepte. Apar si campii colinare mai inalte si mai fragmentate asa cum sunt campiile Moldovei si Transilvaniei care ar putea fi integrate si in treapta inferioara a podisurilor. Trecerea se face treptat de la campiile piemontane la cele de divagare ca de exemplu in regiunile dintre Buzau si Putna, Teleajen si Dambovita sau Crisul Alb si barcau unde de la altitudini de 200-300 m se ajunge la cativa zeci de metri altitudine.

Altitudinea medie a campiilor este de cca 180 m pentru campiile de la bordura dealurilor subcarpatice, 120 m pentru Campia Moldovei si 60 m pentru Campia Romana.

Dispunerea concentrica a treptelor majore ale reliefului Romaniei se reflecta in favorizarea transmiterii influentei Carpatilor mult in afara arealului lor, cu deosebire asupra scurgerii raurilor cu toate consecintele ce decurg din aceasta.