Mecanisme de transport si procese depozitionale

Mecanisme de transport si procese depozitionale

Unitatea fundamentala a depozitelor sedimentare. Litonul reflecta acumularea particulelor componente intr-un interval de timp in care conditiile de depunere ('de mediu') s-au mentinut constante, astfel incat sedimentul prezinta omogenitate litologica. Acesta corespunde unui volum de sedimente si poate avea dimensiuni si geometrii foarte diferite: strat, lamina, con, bara, prisma (fig. 1.1).

Trecerea de la o unitate depozitionala (sau termen litologic) la alta, se poate face:

brusc: limita fiind NETA; la randul ei aceasta poate fi: plana sau neregulata;

gradat: 'limita' fiind GRADATA cand schimbarea conditiilor de sedimentare a fost treptata.

La scara unui esantion sau a unui afloriment limitele:

Nete-plane corespund unei intreruperi a procesului de sedimentare (hiatus de nedepunere) si se conserva la partea superioara a stratului; ea poate fi insotita, in interiorul stratului de urme ale unor activitati biotice (bioturbatii); sunt caracteristice mediului subacvatic.

Nete-erozionale - sunt neregulate si se datoresc erodarii unui volum de sedimente de la partea superioara a unitatii depozitionale subiacente; astfel, ea inchide un termen litologic, dar constituie si baza celui ce urmeaza (si care colmateaza 'paleorelieful generat de eroziune').

Suprafetele erozionale pot apare in:

mediu subaerian - reflectand prin morfologia lor un paleorelief care poate conserva paleosoluri, cruste evaporitice sau carbonatice, canale de eroziune fluviala etc.

mediu subacvatic - avand o mare diversitate: canale de curenti subacvatici turbionari insotite sau nu de aglomerari de bioclaste remaniate, sau de minerale reprelucrate: glauconit, fosfati. Baza stratului ce acopera o astfel de suprafata contine diferite 'mecanoglife' sub forma de mulaje iar topul stratului poate prezenta ondulatii de curent si valuri.