Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Ecologie


Index » educatie » » geografie » Ecologie
» Politici de protectie a mediului


Politici de protectie a mediului




POLITICI  DE  PROTECTIE  A  MEDIULUI

                                Structura/obiectivele modulului

1. Mediul si managementul economic

                        1.1. Generalitati

                        1.2. Politici de protectia mediului

                        1.3. Politici la nivel statal




                        1.4. Politici de protectia mediului la nivel de firma

                        1.5. Proceduri preventive de realizare a protectiei mediului

   1. Mediul si managementul economic                                                                                                      

1. 1. Generalitati

Politica este definita in mai multe feluri. Potrivit uneia dintre definitii, politica este posibilitatea colectivitatii de a-si decide propria sa soarta ( J. Karpinski, 1993). Intr-o alta formulare, politica este activitatea prin care se ajunge la anumite decizii, ce sunt apoi implementate in si pentru o comunitate (Liliana Mihut, 1995). In fine, o definitie mai elaborata afirma ca politica este procesul prin care un grup de oameni, ale caror opinii si interese sunt initial divergente, ajunge la decizii si la o optiune comuna, care se impun grupului si simbolizeaza o actiune comuna( Dictionaire, Col. Brémond, p.604). Aceasta  definitie arata ca, de fapt, politica nu este doar un mod de guvernare a societatii, ci este un fel de a actiona al unui grup de oameni animati de interese comune. In acest sens, se poate vorbi despre o politica a preturilor, o politica editoriala, o politica sindicala etc. Aparenta diversitate in intrebuintarea termenului de politica vine din faptul ca nici in limba romana, nici in limba franceza, nu se face distinctia intre doua moduri frecvente – dar foarte diferite – de utilizare a lui, asa cum se procedeaza de catre englezi. Pentru acestia exista o policy, care inseamna, de fapt, conducerea diferitelor domenii ale societatii, “reteta” de conducere sau strategia, iar politics inseamna competitia pentru putere si exercitiul acesteia.

Politica sociala – componenta a politicii (privita ca un sistem care asigura conducerea si reglarea necesarului societatii, si care exprima puterea societatii, sub aspect structural) – este sau ar trebui sa fie un raspuns la problemele sociale ale unei anumite comunitati, respectiv ale anumitor grupuri expuse intr-o relativ mare masura  diferitelor riscuri.

Definirea politicii sociale este  raportata la o gama larga de activitati ale statului, al caror obiectiv esential este bunastarea cetatenilor. Accentul asupra rolului statului se justifica prin amplificarea si diversificarea functiilor acestuia, atat in privinta transferurilor de venituri, cat si a serviciilor sociale sau a reglementarii unor activitati de baza.

O abordare mai larga si mai moderna a conceptului conduce la relevarea rolului pe care si alti factori il au si il manifesta de o maniera semnificativa, in asigurarea bunastarii: indivizii insisi, familiile, comunitatile largi, diferitele asociatii si organizatii. Trebuie subliniat ca, in privinta ponderii acordate statului, respectiv celorlalti factori, exista diferente – uneori considerabile – nu numai de la un moment istoric la altul, dar si de la o tara la alta, acesta fiind, de fapt, un criteriu esential de tipologizare a politicilor sociale.

Diferentele in definirea politicii sociale se manifesta indeosebi in legatura cu elementele subsumate acesteia. In acceptiunea lui Michael Hill – specialist britanic in domeniu, exista trei subdomenii considerate centrale: mentinerea veniturilor, ingrijirea medicala si serviciile de asistenta sociala. Alaturi de acestea coexista politica privind conditiile de locuire, politica de angajare a fortei de munca, politica educationala si politica privind mediul.

In acest context – putandu-se remarca importanta acordata aspectelor care vizeaza ambientul – se poate afirma ca politica de mediu reprezinta o forma de orientare si organizare a activitatii avand ca obiectiv conturarea cadrului de desfasurare a tuturor actiunilor umane astfel incat sa se atinga optimul in asigurarea echilibrului intre o dezvoltare economica dinamica, dar corespunzatoare, si prezervarea resurselor naturale (si artificiale), in conditiile unui minim impact negativ asupra cadrului natural – in special, dar si asupra celui creat de om.

Este fireasca abordarea acesteia din diferite perspective, in functie de specificul fiecarui sector de activitate umana, dar exista cateva pozitii care intereseaza in mod deosebit datorita marilor interese – de ordin economico-financiar – aflate in joc. Dintre acestea ne referim, indeosebi, la perspectiva economica. In ceea ce priveste abordarea economica a politicilor de protectie a mediului ca parte integranta a managementului* la nivel de intreprindere, aceasta porneste in primul rand de la interactiunile existente intre intreprindere si mediul inconjurator.

Toate tipurile de organizatii sunt preocupate, din ce in ce mai mult, sa atinga si sa demonstreze o performanta de mediu evidenta, controland impactul propriilor activitati, produse sau servicii asupra mediului si luand in considerare politica si obiectivele lor de mediu. Aceste aspecte se inscriu in contextul legislatiei din ce in ce mai stricte, al dezvoltarii politicilor economice legate de mediu, inclusiv dezvoltarea durabila.

Intreprinderile, in special cele mari, au inteles ca alinierea la o politica ecologica devine o componenta esentiala a succesului, din urmatoarele considerente:

-          populatia este din ce in ce mai sensibilizata la problemele de acest tip; in consecinta ea a inceput sa manifeste preferinte pentru produse „curate”, iar prestigiul si renumele firmei se leaga tot mai mult de modul in care ea se integreaza in activitatea antipoluanta;

-          normele de protectia mediului sunt acum obligatorii si din an in an tot mai severe. Astfel, o firma care si-a propus atingerea unor valori a emisiilor mai bune decat cele prevazute de legislatia actuala (dar care vor deveni obligatorii nu peste mult timp) dobandeste un avantaj in domeniu publicitatii si in ceea ce priveste imaginea sa la public, dar totodata si un avantaj concurential substantial pentru ca atunci cand se vor impune noile normative, firma, spre deosebire de concurenta, nu va avea nici un fel de probleme de rezolvat;

Desi, in general alinierea la normativele de protectia mediului implica cheltuieli suplimentare din partea intreprinderii, uneori se poate intampla si invers si anume in acele situatii (destul de rare) cand eforturile de reducere a poluarii duc la economii de materii prime, care sunt mai mari decat cheltuielile facute, dar mai ales in situatiile cand aceste eforturi duc la o crestere a cunostintelor in domeniu, crestere ce poate fi bine valorificata apoi prin vinderea tehnologiei nepoluante, prin producerea ei pentru terti, prin activitati de consultanta.

 Un exemplu de economii realizate pe seama reducerii pierderilor de materii prime care se materializeaza in poluanti este cel din industria cimentului.

Cimentul se fabrica printr-un proces tehnologic a carui principala etapa este calcinarea la temperaturi inalte, intr-un cuptor rotativ, a unui amestec de calcar si argila in stare pulverulenta. Calitatea cimentului obtinut final depinde in mare masura de temperaturii flacarii, care influenteaza totodata si cantitatile de SO2 si NOx. Scaderea temperaturii flacarii duce la un ciment de calitate inferioara iar cresterea ei excesiva are ca efect atat un consum inutil de combustibil cat si o crestere a concentratiei oxizilor poluanti de sulf si azot.

S-a pus la punct un sistem expert (LINKMAN) care permite controlul permanent al temperaturii flacarii si reglarea debitelor de combustibil, aer, a concentratiei NOx.

Sistemul asigura:

-          o economie de combustibil;

-          un ciment de calitate buna;

-          o economie de energie la macinarea clinckerului;

-          menajarea captuselii cuptorului;

-          reducerea emisiilor de NOx (de la 500 ppm la 200 ppm).

Investitia a fost de 203.000 lire sterline iar economia anuala (tot in lire sterline) este de 500.000 la combustibil si 430.000 la energia de macinare a clinckerului, ceea ce inseamna ca investitia se recupereaza in circa 3 luni pe seama economiilor.

1. 2.  Politici de protectie a mediului

Daca anii ’70 au fost cei in care problemele de protectia mediului s-au impus atentiei, sfarsitul anilor ’80 aduce si primele seturi coerente de masuri, pe care le putem numi „politici de protectie a mediului”. Se poate discuta de asemenea politici la doua nivele, cel statal si cel al intreprinderii.

Ideea de baza care se regaseste astazi in mai toate aceste politici este cea a „dezvoltarii durabile”, notiune introdusa de raportul Brundtland, adoptat in 1988 de conferinta sefilor celor 7 mari state industrializate.

Dezvoltarea durabila este, conform raportului, dezvoltarea care raspunde necesitatilor prezentului fara a compromite capacitatea de a fi satisfacute necesitatile generatiilor viitoare.

Din definitie, rezulta trei elemente care alcatuiesc impreuna dezvoltarea durabila, anume:

-          mediul: el trebuie sa fie deplin integrat dezvoltarii economice pentru ca, conform definitiei, dezvoltarea economica prezenta trebuie sa lase generatiilor urmatoare un „capital ecologic” cel putin egal cu cel pe care l-am preluat noi de la generatiile trecute. Cu alte cuvinte, resursele neregenerabile trebuie exploatate cu maximum de grija, emisia de poluanti trebuie controlata, trebuie impiedicat procesul de disparitie a speciilor vegetale si animale;

-          echitatea: dezechilibrele lumii contemporane participa in buna masura la degradarea mediului caci „saracia este si cauza si efect a problemelor mondiale de protectie a mediului. Ar fi deci inutil sa se incerce rezolvarea problemelor mediului fara a le inscrie intr-o problematica mai vasta care sa se ocupe de cauzele profunde ale saraciei si nedreptatii care domnesc azi in lume” (citat din Raportul Brundtland);

-          viitorul: dezvoltarea durabila impune o alta scala a timpului. Intreprinderile opereaza sub presiunea concurentei si vizeaza obtinerea de profituri pe termen scurt, in timp ce scopul dezvoltarii durabile este securitatea ecologica pe termen lung.

Dincolo de aceste elemente explicite, analiza conceptului de dezvoltare durabila evidentiaza si alte considerente de care trebuie tinut seama. Iata cateva dintre ele:

-          problemele mediului inconjurator au un caracter din ce in ce mai marcat, pe masura ce amploarea fenomenelor de poluare creste („Poluarea nu recunoaste granitele!”). Ca urmare, deciziile luate nu mai pot ignora efectele asupra colectivitatii umane, in sensul cel mai larg al cuvantului. De exemplu, o tara ce isi accelereaza cresterea economica pe seama unei exploatari extensive a resurselor naturale si fara a tine cont de efectele de poluare generate de cresterea sa economica risca sa perturbe  intreg sistemul, care azi este puternic independent, atat geografic cat si in relatia economic-ecologic;

-          pentru satisfacerea nevoilor si pentru dezvoltare s-a admis ca trebuie luate in considerare doua tipuri de capital: capitalul creat de om (infrastructura, de pilda.) si capitalul uman (de exemplu, calificarea muncitorilor). In calcul trebuie luat in considerare insa si un al treilea tip de capital, capitalul natural si se poate admite ca, printr-o gospodarire inteligenta, se poate substitui consumul de capital natural prin intermediul celorlalte doua.

Adoptarea principiului dezvoltarii durabile implica o noua strategie vis-a-vis de mediul inconjurator, o redefinire a obiectivelor dezvoltarii economice si sociale, cu accent pe luarea in considerare a tuturor aspectelor si problemelor mediului, cum ar fi:

-          asigurarea tipului de crestere economica;

-          asigurarea nevoilor esentiale de hrana, energie, apa, munca si ingrijire medicala;

-          asigurarea unui anumit nivel al populatiei globului (prin limitarea cresterii);

-          controlul poluarii, gestiunea resurselor si abordarea calitatii vietii intr-un sens mai larg;

-          crearea unui cadru institutional si legislativ adecvat dar si eficace, printr-o mai mare utilizare a strategiilor anticipative si prin aprofundarea cunostintelor (azi uimitor de sarace, in ultima analiza) despre legaturile si corelatiile existente intre economie si mediu;

-          promovarea progresului tehnologic in favoarea unei cresteri in acord cu cerintele mediului;

-          crearea unor instrumente economice care sa protejeze resursele rare si in general resursele naturale, ca si  a unor indicatori economici specifici care sa permita exprimarea cantitativa a tendintelor si progreselor inregistrate in domeniul protectiei mediului;

-          modificarea tendintelor de productie si de consum cu scopul protejarii resurselor si diminuarii poluarii.

1. 3. Politici la nivel statal

Pornind de la considerentele conceptului de dezvoltare durabila, tarile avansate economic au pus la punct politici de dezvoltare cu obiective  precizate la nivel de 3-5 ani si cu obiective de perspectiva pentru viitorii 20-25 anii. Un exemplu il reprezinta planul olandez care porneste de la un model pe cinci nivele:

-          local: principalele probleme de luat in considerare si de rezolvat sunt mediul inconjurator din interiorul tarii, calitatea solului, perturbatiile posibile;

-          regional: sunt de luat in considerare problemele de eutrofizare a fluviilor, depozitarea deseurilor;

-          bazin fluvial: studiile vizeaza efectele ploilor acide si ale despaduririlor;

-          continental: efecte ale poluarii aerului si apei, ai produsilor capabili sa genereze smog fotochimic;

-          planetar: subtierea stratului de ozon, efectul de sera.

Obiectivele la nivel planetar au fost ulterior definite in cadrul conferintei de la Rio (1992), dupa cum urmeaza:

(1)   Mediul si dezvoltare: relatiile intre cresterea populatiei, urbanizare, saracie, sanatate, mediul inconjurator si calitatea vietii;

(2)   Protectia atmosferei: protectia in raport cu schimbarile climatice, distrugerea stratului de ozon, poluarea transfrontaliera a aerului;





(3)   Protectia oceanelor: protectia oceanelor si a marilor de orice fel inclusiv a celor inchise si semiinchise si a zonelor de coasta precum si protectia, utilizarea rationala si dezvoltarea resurselor vii ale acestora;

(4)   Tratarea deseurilor: tratarea atenta a deseurilor, in special a celor periculoase si toxice ca si prevenirea exportului ilegal de asemenea deseuri;

(5)   Resursele pamantului: protectia si gospodarirea solului prin prevenirea defrisarilor masive ale padurilor, desertificarii si secetei;

(6)   Diversitatea biologica: conservarea resurselor genetice a ecosistemelor naturale si a diversitatii biologice;

(7)   Resursele de apa dulce: protejarea surselor si calitatii apei potabile;

(8)   Biotehnologii: un management al biotehnologiilor conform cu protejarea mediului.

Planul olandez a luat in considerare trei aspecte ale activitatii de protectie a mediului si anume:

-          inchiderea bilanturilor de materiale prin reducerea exploatarii resurselor naturale si cresterea gradului de recirculare. In acest scop se amplifica mult importanta notiunii de ciclu de viata al produsului, cautand ca pe ciclul sa apara cat mai putine pierderi de materii prime, productie, utilizare, eliminare;

-          reducerea globala a consumului de energie, ceea ce inseamna atat economia de resurse  (materiale si financiare) cat si reducerea efectului de sera. Obiectivul fixat a fost acela de a se incadra in reducerea consumului la 50% la sfarsitul secolului fata de consumul anului 1988, obiectiv propus de raportul Brundtland pentru toate tarile puternic dezvoltate;

-          promovarea calitatii produselor si proceselor de fabricatie. Obiectivul concret consta in dublarea timpului de utilizare a unei cantitati date dintr-o materie prima, prin prelungirea duratei de functionare a produselor si prin sporirea posibilitatilor de reciclare a materialelor continute o data incheiata utilizarea de baza. Aceasta insemna insa reanalizarea tehnologiilor inca de la primele stadii de elaborare a produsului, de la faza de proiectare.

In ceea ce priveste deseurile, planul cuprinde mai multe directii, intre care:

-          prevenirea aparitiei lor, utilizarea unor tehnologii adecvate care sa permita o fabricare „curata” a unui produs „curat”, adica a unui produs care sa nu genereze deseuri nici pe parcursul utilizarii sale sau incheierea ciclului sau de viata;

-          reciclarea si reutilizarea deseurilor a caror aparitie este inevitabila, fie sub forma de materii prime, fie macar prin incinerare cu obtinerea de energie termica valorificabila. Este de mentionat insa ca inca de pe acum, la nivelul tarilor dezvoltate, circa 60% din deseurile industriale si circa 95% din cele agricole sunt deja reciclate;

-          optimizarea reintegrarii deseurilor in natura. Aruncarea lor nu poate fi luata in considerare  decat ca o ultima solutie;

-          reglementarea transporturilor deseurilor, mai ales in trafic international, in scopul urmaririi lor, limitarii la minim a acestor transporturi si impiedicarii transportarii deseurilor periculoase;

-          tratarea si reconditionarea vechilor „gropi de gunoi” in scopul reintroducerii lor in ciclul natural si eliminarii dezavantajelor pe care prezenta lor o implica.

Pentru realizarea politicii de dezvoltare durabila (de fapt a oricarei politici in domeniul protectiei mediului), statul are la dispozitie o suma de mijloace de reglementare, dintre cele mai importante ar fi:

-          mijloacele economice (taxe, ajutoare etc.);

-          mijloace juridice (legi, norme, moratorii de utilizare);

-          mijloace de substitutie (cum ar fi finantarea activitatii de cercetare si dezvoltare indreptata de exemplu spre economisirea de energie si inlocuirea combustibililor poluanti).

Mijloacele mentionate mai sus se pot evalua prin intermediul mai multor criterii, cum ar fi:

-          eficacitatea, respectiv masura in care ele pot exercita asupra agentilor economici o actiune mai stimulativa in materie de reducere a poluarii, pentru mentinerea sau, dupa caz, restabilirea calitatii mediului;

-          eficienta economica, care consta in a atinge obiectivul vizat cu cheltuieli minime;

-          echitatea, conform careia masura luata nu trebuie sa dezavantajeze un agent economic in raport cu altul care desfasoara o activitate similara (iar in sensul cel mai larg, chiar indiferent de tipul de activitate desfasurat);

-          fezabilitatea, care implica existenta structurilor de punere in aplicare si de executie a masurilor luate, asigurarea informarii eficiente si a exigentelor tehnice si administrative;

-          acceptabilitatea, masura luata trebuie sa fie acceptata de agentii economici care ii vor suporta consecintele, ceea ce se poate realiza printr-o informare corecta, consultarea acestora la stabilirea limitelor si termenelor, acordarea unui timp suficient intre promulgare si obligativitate de conformare, eventual aplicarea progresiva;

-          compatibilitatea institutionala, masura luata trebuie sa fie in acord cu intreg sistemul de productie a mediului atat la nivel national cat si regional.

Concret, politica de protectie a mediului poate incita la o dezvoltare tehnica corespunzatoare cu obiectivele de protectie a mediului sau poate veghea la o aplicare stricta a sanctiunilor vizand nerespectarea legislatiei in domeniu. Favorizarea perfectionarilor tehnologice se poate realiza prin:

-          impunerea unor norme privind rezultatele, fara a preciza prin ce procedee sau tehnici trebuiesc ele atinse (fiecare va cauta solutia care ii aranjeaza cel mai bine, ceea ce va conduce si la numeroase inovatii);

-          fixarea unor termene si a unui calendar vizand introducerea noilor reglementari;

-          ajutarea intreprinderilor in depistarea punctelor din procesele de fabricatie care trebuie modificate cu prioritate in scopul imbunatatirii normelor de protectia mediului;

-          incitarea la difuzarea informatiilor tehnice privind realizarea conditiilor care conduc la o diminuare a poluarii sau a celor care permit eliminarea unor imperative tehnice contradictorii;

-          educarea opiniei publice astfel incat cumparatorul sa prefere acele produse care sunt „curate” si / sau care au fost obtinute prin tehnologii „curate”.

Intre elementele care pot frana o asemenea evolutie, experienta tarilor dezvoltate a evidentiat urmatoarele:

-          lipsa unor tehnologii „curate”, pe de alta parte, cheltuielile implicate de crearea unor asemenea tehnologii sunt foarte mari si nu este evident ca ar exista apoi o piata suficient de mare pentru a acoperi macar partial cheltuielile implicate in punerea la punct a noului procedeu;

-          efectul disuasiv pe care il are de regula necesitatea de a majora considerabil costurile de capital, chiar daca drept urmare costurile de exploatare ar deveni mai scazute. La aceasta se adauga si incertitudinile inerente aplicarii unei tehnologii noi;

-          actiunea disuasiva, exercitata de fabricantii de echipament anti-poluant, care nu au nici un interes in favorizarea dezvoltarii tehnologiilor curate.

Aplicarea stricta a legilor si a sanctiunilor prevazute de aceasta este o activitate care, asa cum am vazut deja,  se ciocneste de multe obstacole, mai mult sau mai putin obiective. Ca atare sau propus si aici o serie de masuri a caror aplicare sa elimine macar partial, aceste obstacole. Intre masurile propuse mentionam:

-          rationalizarea si simplificarea reglementarilor;

-          incurajarea intreprinderilor de a se autosupraveghea si de a declansa din proprie initiativa actiuni de revizie si control pe probleme de protectia mediului;

-          invitarea intreprinderilor de a colabora la elaborarea legilor ceea ce ar usura mult colaborarea la nivel de aplicare a lor. Nivelul reglementarilor trebuie realizat si actualizat periodic ca si modalitatile de control si aplicare;

-          marirea amenzilor concomitent cu simplificarea drastica a procedurilor  judiciare si administrative de aplicare a amenzilor, astfel incat respectarea reglementarilor sa devina evident mai ieftina decat plata penalizarilor pentru nerespectare;

-          incurajarea unor actiuni de publicitate vizand reglementarile de protectia mediului si logica acestora, sanctiunile prevazute si exemple concrete de aplicare a lor, informarea opiniei publice asupra agentilor economici recalcitranti.

1. 4. Politici de protectie a mediului la nivel de firma

Vom incerca in cele ce urmeaza sa desprindem cateva asemenea politici de firma, pornind de la exemplul unor mari  intreprinderi.

A.     Viziunea strategica a firmei

Firmele trebuie sa actioneze pe urmatoarele directii:

-          sa se preocupe primele de problemele de protectia mediului, inaintea concurentilor, obtinand astfel un avantaj concurential;

-          sa faca cunoscute preocuparile lor in domeniu protectiei mediului. Sa demonstreze clientilor, Guvernului, investitorilor, ca problemele de protectia mediului sunt tratate cu maximum de seriozitate si ca actiunile intreprinse in acest sens sunt incununate de succes.

Asemenea actiuni vor permite firmei atat sa isi imbunatateasca imaginea si implicit pozitia pe piata si in cadrul sectorului concurential, cat si sa angajeze oameni de buna calitate.

Astfel fiecare firma trebuie sa se angajeze in activitatile de protectia mediului pornind de la o versiune strategica.

O varianta de check-list pentru stabilirea pozitiei firmei a fost elaborata de conferentiarul K. North in „Enviromental Business Management”. Aceasta propune o serie de elemente de analiza, atribuind fiecaruia o nota cuprinsa intre 1 (compania sta foarte rau sub aspectul preocuparilor de protectia mediului) si 5 (compania poate profita si se poate dezvolta pe urma masurilor luate pentru protectia mediului). Lista cuprinde urmatoarele elemente:




1.      Produse:

-          realizate pornind de la materii prime neregenerabile/regenerabile si reciclabile;

-          poluante / nepoluante;

-          energointensive / cu consumuri reduse de energie.

2.      Tehnologii:

-          poluante/nepoluante;

-          deseuri periculoase/fara deseuri;

-          energointesive/cu consumuri reduse de energie;

-          cu conditii grele de munca/fara probleme pentru sanatatea muncitorilor.

3. Alinierea la standardele de protectia mediului:

- nealiniere/aliniere stricta.

4.Comportarea conducerii:

- nepreocupata/preocupata de problemele de protectia mediului.

1.      Nivelul de pregatire al personalului:

-          slab/inalt;

-          cunoaste doar vechile tehnologii/poate sa le opereze pe cele noi, nepoluante;

-          needucat/educat in spiritul protectiei mediului.

2.      Nivelul cercetarii – dezvoltarii:

-          scazut/creativitate inalta.

O alta varianta este cunoscuta sub numele de analiza SWOT (de la Strengts, Weaknesses, Opportunities and Threats = Puncte Tari, Slabe, elemente Favorabile si Amenintari) propune o serie de analize efectuate de un grup de specialisti si directori ai firmei in cadrul unor sesiuni de discutii grupate pe urmatoarele teme:

1.      Punctele tari ale intreprinderii (in raport cu protectia mediului):

-          produse care raspund cerintelor;

-          tehnologii cu consumuri reduse de materii prime si fara deseuri poluante;

-          imaginea de firma angajata in protectia mediului;

-          directorii angajati in politica de protectia mediului;

-          teme de cercetare – dezvoltare destinate evolutiei spre o intreprindere „curata”.

2.      Punctele slabe:

-          produse care nu sunt reciclabile;

-          ambalaje nereciclabile;

-          produse tehnologice poluante;

-          deseuri agresive;

-          o imagine de firma poluanta;

-          directori nepreocupati de problemele protectiei mediului.

3.      Elemente favorabile:

-          posibilitatea de a patrunde pe piete noi;

-          a fi printre primi care reproiecteaza un produs pentru a-l face mai „verde”;

-          certitudinea ca firma este pregatita in raport cu legislatia in domeniu;

-          educatia corespunzatoare a personalului;

-          economii pe seama reducerii consumului de materii prime si energie.

4.      Elemente defavorabile:

-          legislatie care impune o suplimentare a investitiilor si risca sa faca produsele necompetitive;

-          sporirea controalelor (si eventual a amenzilor sau a altor masuri restrictive);

-          actiuni ale partidelor ecologiste, presei care vizeaza intreprinderea;

-          alti concurenti castiga segmente din piata firmei cu produse mai „verzi”;

-          apar probleme de recrutare si pastrare a personalului;

-          pe termen mediu, existenta intreprinderii este amenintata.

Pornind de la rezultatele analizei SWOT se pot cauta solutii prin sesiuni de brainstorming, scenarii, alte metode care sa permita punerea la punct a unei strategii corespunzatoare.

Evident ca cele trei metode prezentate mai sus nu sunt complementare decat in mica masura ele vizand in fond acelasi obiectiv. Insa daca o firma doreste, poate sa adopte una din metodele la care va adapta si elementele care apar doar in cele doua.

Planul strategic al firmei se materializeaza intr-un set de masuri si apoi in transpunerea lor in practica asa cum se ilustreaza in continuare

Planificarea productiei:

-          eliminarea produselor poluante;

-          reducerea pierderilor de energie.

Proiectarea productiei:

-          alegerea utilajelor corespunzatoare;

-          eliminarea sanselor de accidente.

Controlul productiei:

-          respectarea stricta a prescriptiilor procesului;

-          evidenta consumurilor specifice si a recuperarilor;

-          controlul emisiilor;

-          controlul deseurilor.

Controlul calitatii:

-          controlul procesului de fabricatie si a produsului rezultat;

-          identificarea consecintelor unei proaste functionari.

Servicii auxiliare:

-          evidentierea pierderilor, consumurilor specifice;

-          zgomot.

B.     Personalul  firmei

Personalul firmei trebuie sa fie educat in spiritul protectiei mediului, actiune care trebuie sa inceapa inca de la angajarea personalului. In discutia de angajare se recomanda sa apara intrebari care vizeaza pozitia candidatului in raport cu importanta protectiei mediului. Ulterior, preocuparile trebuie sa apara la toate nivelele, astfel:



            - conducere:  

-          popularizarea obiectivelor ecologice ale intreprinderii;

-          descentralizarea responsabilitatilor privind protectia mediului;

-          implicarea membrilor familiei angajatilor;

-          contacte cu comunitatea locala.

            - formarea personalului :

-          educatie in spiritul conservarii mediului;

-          programe concrete specifice locului de munca;

-          integrarea problemelor de protectie a mediului in pregatirea profesionala.

            -salarii si prime:

-          prime pentru realizari in domeniul protectiei mediului;

-          criterii ecologice in promovarea si salarizarea oamenilor.

            - colaborarea cu sindicatele:

-          includerea considerentelor de mediu in contractele colective;

-          activitati comune cu sindicatul pe linia protectiei mediului.

            Fara indoiala intreprinderea va trebui sa tina seama si de efectele pe care conditiile de munca le au asupra muncitorilor(temperatura, zgomotul si vibratiile, radiatiile, compusii chimici).

            Concret realizarea unor conditii bune de munca se poate asigura:

            - din proiectarea si exploatarea instalatiilor:

-          procese in instalatii inchise si cu manipulare din exterior;

-          minimizarea producerii si scaparilor de fum, pulberi, etc.;

-          asigurarea unei ventilatii foarte bune, locala si generala.

            - din organizarea muncii:

-          interzicerea accesului persoanelor care nu au ce cauta in zonele cu grad

      sporit de toxicitate, periculozitate;

-          reducerea timpului de lucru in asemenea zone;

-          o intretinere foarte buna;

-          spalari si curatiri frecvente ale instalatiilor, peretilor, podelelor;

-          asigurarea unei depozitari sigure a substantelor cu probleme.

            - protectia personalului:

-          echipament corespunzator de protectie;

-          interzicerea de a manca, bea, fuma in zonele contaminate;

-          asigurarea de vestiare, dusuri, spalatorii pentru echipamentul contaminat;

-          existenta unor afise si panouri avertizoare vizibile.

 1. 5. Proceduri preventive de realizare a protectiei mediului

Inteleasa ca o activitate complexa, multidimensionala, desfasurata „pe baza principiilor si elementelor strategice, care conduc la dezvoltarea durabila a societatii, protectia mediului presupune in vederea realizarii semnificatiilor sale, actiunea concentrica si coordonata a mai multor factori, de natura politica, juridico-institutionala, economica sau educationala.

In acest sens, experientele nationale si internationale, au acreditat o serie de tehnici si modalitati de realizare a protectiei mediului, care au fost preluate de Legea Protectiei Mediului nr. 137/1995 si o serie de alte reglementari juridice. Acestea nu sunt intotdeauna exprimate intr-o forma directa si sistematica dar se desprind destul de clar din prevederile acestor acte normative. Toate acestea exercita o actiune complexa  indreptata spre realizarea scopului protectiei mediului, conservarii si ameliorarii calitatii acestuia.

In categoria procedurilor preventive de realizare a protectiei mediului se inscriu: implantarea activitatilor; omologarea produselor si aparatelor; informarea administrativa si publica;  bilantul de mediu (ecoauditul); instrumentele de gestiune „a posteriori” a poluarilor etc.

Implantarea activitatilor – este una dintre cele mai vechi metode preventive de lupta impotriva poluarii pe care o pot produce anumite activitati economico-sociale. Ea consta in amplasarea acestor activitati astfel incat sa se evite, pe cat posibil, consecintele negative potentiale asupra zonelor locuite sau ariilor protejate.

In acest scop se actioneaza pe urmatoarele cai:

-          prin intermediul regulilor de urbanism, care stabilesc regulile de baza privind modul de ocupare a terenurilor (reguli cu privire la pastrarea integritatii mediului si protejarea patrimoniului natural si construit), reguli de amplasare a constructiilor (amplasarea fata de caile de circulatie, etc.), cuprinse in Regulamentul general de urbanism ori in planurile urbanistice generale sau regulamentele locale de urbanism.

-          prin instituirea regulilor de sanatate publica. De pilda, normele de igiena referitoare la zonele de locuit, stabilesc o serie de reguli si cerinte pe care trebuie sa le indeplineasca terenurile destinate amplasarii localitatilor, cladirilor, conditii pentru amplasarea unitatilor administrativ-gospodaresti. De asemenea, pe calea zonelor de protectie sanitara, asigurate intre intreprinderile industriale si teritoriile protejate, ori zonelor de protectie sanitara create in jurul surselor de apa ori instalatiilor de captare, se prevad restrictii de amplasare a anumitor constructii sau desfasurare de activitati care ar putea prejudicia mediul.

-          in cadrul luptei impotriva poluarii aerului, in aglomerarile umane expuse unei puternice poluari atmosferice, produsa de autovehicule sau de activitati economico-industriale se pot institui zone speciale de protectie, in vederea aplicarii unor masuri mai severe de prevenire si combatere a poluarii.

Cunoasterea problemelor ecologice, pe calea unui informari prompte, pertinente si complete constituie atat pentru administratie cat si pentru public un instrument eficient de constientizare a riscurilor sau de cunoastere a situatiei mediului, si de a-i stimula sa actioneze pentru a preveni sau cel putin, a diminua poluarea.

Statul are obligatia de a informa de urgenta alte state susceptibile de a fi afectate de orice situatie sau de orice eveniment care ar putea cauza efecte prejudiciabile asupra mediului lor. De asemenea, statele trebuie sa promoveze schimbul de informatii, de date necesare pentru controlul si buna gestiune va resurselor naturale, deseurilor, produselor chimice ori poluarii transfrontaliere (deseuri si marfuri periculoase).

Persoanele fizice si juridice sunt obligate sa informeze autoritatile competente si populatia in caz de eliminari accidentale de poluanti in mediu sau de accident major. Autoritatile administratiei publice centrale sau locale sunt obligate sa comunice autoritatii centrale pentru protectia mediului, respectiv agentiilor teritoriale, toate informatiile solicitate de acestea referitoare la impactul negativ asupra mediului, realizarea sistemului national de monitorizare integrala de fond si de impact, aplicarea programelor si a conventiilor internationale in materie de mediu.

Informatia de mediu trebuie sa fie accesibila oricarei persoane fizice ori juridice; refuzul de a le comunica trebuie sa fie motivat si justificat doar prin protejarea secretelor enumerate in directivele comunitare (90/313). In tara noastra, accesul la informatie privind calitatea mediului este considerat o garantie a dreptului fundamental la un mediu sanatos.

De asemenea, instruirea si educatia populatiei sunt considerate modalitati de implementare a principiilor si elementelor strategice de protectie a mediului. Autoritatea centrala de mediu pune la dispozitia celor interesati datele centralizate privind starea de mediu, programele si politica nationala in materie.

In cazul autorizarii administrative a activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului aducerea la cunostinta si dezbaterea publica a raportului studiului de impact reprezinta o etapa obligatorie a procedurii de eliberare a acordului si / sau autorizatiei de mediu.

Ca instrument de gestiune a mediului, bilantul de mediu (ecoauditul) consta in evaluarea sistematica, periodica si obiectiva a performantelor sistemelor de gestiune si echipamentelor unei unitati economice sau sociale, in scopul de a supraveghea incidentele activitatilor sale asupra mediului. Aceasta evaluare permite titularilor de activitati sa le gestioneze in mod corespunzator, in conditiile respectarii dispozitiilor legale de protectie a mediului, precum si sa aprecieze potentialele pericole de producere a pericolelor ecologice. In functie de gradul de impact asupra mediului sunt prevazute trei tipuri de bilanturi de mediu, care nu se exclud reciproc si pot fi executate consecutiv sau concomitent: bilant de mediu de nivel 0, bilant de nivel i si bilant de mediu de nivel II.

Prevenirea si combaterea poluarii este o activitate complexa desfasurata de-a lungul mai  multor faze, fiecare cu instrumente si mijloace specifice de realizare. Masurile de prevenire nu pot conduce la eliminarea totala a poluarii, insa dreptul poate intervenii cand aceasta poluare este generata, atunci cand ea nu ar trebui sa aiba loc, iar riscul de poluare trebuie prevazut si gestionat in caz de producere.

Controlul „a posteriori” priveste etapa care urmeaza autorizarii activitatii, produsului ori obiectului cu risc de mediu. El este necesar pentru a verifica respectarea prescriptiilor stabilite  prin actul de autorizare administrativa; apoi toate autorizatiile de mediu sunt valabile un termen nelimitat, dupa care trebuie reinnoite si cu aceasta ocazie verificata indeplinirea cerintelor legale. Controlul constituie si principala forma de depistare si angajare a raspunderii juridice pentru nerespectarea reglementarilor  privind protectia, conservarea si ameliorarea mediului. El poate conduce, de asemenea, la dispunerea incetarii temporare sau definitive a activitatii lor generatoare de poluare, aplicarea de masuri de urgenta, formularea de recomandari pentru inscrierea in parametrii legali.

Aparitia unor cazuri de poluari accidentale necesita adoptarea anumitor masuri de limitare si inlaturare a efectelor si consecintelor negative produse asupra mediului. Acest lucru presupune, in vederea unei bune gestionari a situatiei de urgenta, existenta unor planuri, dinainte pregatite, dupa care sa se actioneze eficient in caz de aparitie a crizei.

SCHEMA RECAPITULATIVA

- Politica de mediu reprezinta o forma de oriectare și organizare a activitații avand ca obiectiv conturarea cadrului de desfașurate a tuturor acțiunilor umane astfel incat sa se atinga optimul in asigurarea echilibrului intre o dezvoltare economica dinamica, dar corespunzatoare, și prezervarea resurselor naturale și artificaile in condițiile unui minim impact negativ asupra cadrului natural – in special, dar și asupra celui creat de om.

 - Politicile pot fi formulate la nivel statal și la nivel de firma.

 - Protecția mediului ințeleasa ca o activitate complexa multidimensionala, desfașurata pe baza principiilor și elementelor strtegice care conduc la dezvoltarea durabila a societații utilizeaza diverse cai in scopul minimizarii sau anularii consecințelor negative potențiale asupra zonelor locuite sau ariilor protejate.

CHESTIONAR  DE  EVALUARE

(Modulul IV)

  1. Care este elementul esential prin prisma caruia trebuie analizate politicile de protectia mediului ?
  2. Cum se grupeaza politicile de protectia mediului ?
  3. Care sunt elementele care pot sprijini si sustine politicile de mediu ?
  4. Care sunt principalii artizani in coordonarea si aplicarea politicilor de mediu ?
  5. Formulati cateva consideratii personale in sprijinul cresterii eficacitatii politicilor de   mediu ?



* Prin management se intelege exercitarea functiei de planificare, organizare, conducere directa, control si supervizare a oricarui proiect sau activitati industriale sau de afaceri, cu asumarea responsabilitatii pentru rezultate. (Webster Dictionary – Enciclopedia Britanica)







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Ecologie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie