Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Ecologie


Index » educatie » » geografie » Ecologie
» Mediu – ecologie – economie


Mediu – ecologie – economie




MEDIU – ECOLOGIE – ECONOMIE

            Structura/obiectivele modulului

1. Introducere

2. Structura etajata a mediului

3. Caracteristicile componentelor mediului

4. Notiuni generale de ecologie

5. Actiunea omului asupra naturii




                        5.1. Relatii in dezvoltarea social-economica si protectia naturii

                        5.2. Mediul economic si economia

                        5.3. Evolutia si conceptul economiei mediului

                        5.4. Dimensiunea economica a mediului

                        5.5. Mediul – factor de productie vital

1.     Introducere

Problematica “mediului inconjurator”* – subiect aparent facil de dezbatut si “generos in oferte” de exprimare spontana, dar nu intotdeauna foarte documentata – este, in realitate, unul complex (datorita inter si multidisciplinaritatii sale) si deosebit de delicat. 

Cuvantul “mediu” exprima si acopera o notiune globala, utilizata in toate domeniile de activitate, inclusiv in ramurile stiintei care se ocupa, direct sau indirect, de protectia factorilor de mediu naturali si artificiali.

Prin mediu intelegem – conform definitiei din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.195/2005 privind protectia mediului (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.1196 din 30 decembrie 2005)   ansamblul conditiilor si elementelor naturale ale Terrei: apa, aerul, solul si subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.

Astfel definit, conceptul evidentiaza o dinamica aparte, exprimand tendinta generala de includere in compunerea sa atat a elementelor naturale, cat si a celor create de om. Avand in vedere pozitia centrala pe care o ocupa omul in mediu, si luand in considerare interesele sale firesti de a trai intr-un  ambient sanatos, despre notiunea de mediu nu se poate vorbi decat cu referire la om care, ca vietuitoare, face parte din mediul natural.

Din definitia de mai sus rezulta ca notiunea cuprinde atat mediul natural – natura in forma sa originara, cu partile ei vizibile si invizibile, reprezentand conditia existentei tuturor vietuitoarelor ( terenurile de orice fel, subsolul oricaror terenuri, apele subterane si de suprafata, padurile, aerul, flora si fauna terestra si acvatica etc. )  – cat si mediul artificial, cel creat de mana si mintea  omului, adica bunurile care exista datorita activitatii umane si care reprezinta conditiile materiale ale vietii. 

2.     Caracteristicile componentelor mediului 

 Componentele fizice, naturale sau abiotice(nevii) ale mediului (aer, apa, sol, etc.) prezinta urmatoarele  caracteristici:

-          necesitatea lor pentru existenta vietii;

-          intrepatrunderea lor totala; natura fizica si compozitia chimica le permite sa se imbine in forme foarte variate;

-          apa, aerul, solul sunt elemente finite deoarece transformarile si prefacerile lor nu genereaza cantitati in plus, neputandu-se obtine aer, apa peste cantitatea aflata intr-un continuu circuit in natura;

-          gestiunea si buna gospodarire a lor constituie sursele posibilitati de a acoperi necesitatile vietii.

           La randul lor, componentele biotice (organismele) se caracterizeaza prin:

-          nivelul inalt de organizare a materiei;

-          faptul ca toate componentele apar sub forma de comunitati, iar raspandirea lor este direct legata de conditiile de mediu;

-          complexa lor evolutie in timp, organismele actuale prin caracterele lor biologice         nereprezentand decat un stadiu din evolutia diferitelor specii vegetale si animale.

 Alaturi de acestea trebuie semnalata si subliniata prezenta componentelor sociale. Acestea  dau expresia pluridimensionalitatii mediului, atesta locul ocupat de om in cadrul acestuia. Ca element al naturii organice pe fondul acestei existente naturale, in procesul muncii, omul isi depaseste pozitia sa naturala. Dubla pozitie a omului , naturala si sociala, face ca si comportamentele sociale sa poarte amprenta dependentei omului  de natura pe de-o parte, iar pe de alta parte a detasarii sale constiente de natura.

Omul ,actionand prin prisma intereselor si necesitatilor sale, da un scop precis proceselor naturale, stabilindu-le finalitati.

3.  Notiuni generale de ecologie

Protectia mediului trebuie abordata in stransa legatura cu ecologia, care are ca obiect de studiu relatiile de interactiune dintre materia vie si mediu, dintre sistemele alcatuite de plante si animale. Mai concret, ecologia pune in evidenta mecanismele intime ale vietii pe Terra, ale proceselor naturale de transformare-conservare de substanta, energie si informatie in care se angajeaza materia vie organizata sub forma de sisteme.

Termenul ecologie a fost creat in anul 1866 de catre zoologul german Ernst Haeckel pentru a desemna o noua disciplina biologica. Cuvantul provine din limba greaca, de la cuvantul oikos (oikia, care inseamna casa sau gospodarie) si logos - stiinta. Luand in considerare acest sens, ecologia ar fi stiinta gospodariei din natura vie, a felului cum convietuiesc plantele si animalele.

Prin ecologie intelegem ansamblul stiintei relatiilor organismelor cu mediul lor, cuprinzand, in sens larg, toate conditiile de existenta. Prin sintagma “toate conditiile de existenta” ecologia capata o deschidere foarte larga, facand trimitere nu numai la raportul obiectiv al organismelor cu mediul, ci si la cel al organismelor intre ele, adica la tot ce face posibila existenta fiintelor vii. Aceasta disciplina nu este una biologica statica, un inventar al lumii organice, ci una dinamica, care analizeaza interactiunile dintre componentele biosferei*.

Un prim pas hotarator pentru stiintele naturale moderne il constituie anul 1735, cand apare prima versiune a clasificarii generale facute de Carl Lineé lumii minerale, vegetale si animale, versiune care ajunge la forma finala in 1769. Carl Lineé este primul specialist care stabileste criteriile de clasificare a lumii vii si considera, totodata, ca exista o interdependenta intre fiintele din natura. El recunoaste rolul factorilor geografici, al climei, al interrelatiilor dintre diversele grupe de organisme, precum si faptul ca exista un ciclu care face ca samanta sa devina planta, care este ingerata de animale, acestea de catre om, pentru ca acesta, dupa moarte, sa devina din nou pamantul care va fertiliza o noua samanta.

A doua jumatate a sec. al XVIII-lea este perioada marilor explorari geografice stiintifice, care faciliteaza furnizarea de noutati din lumea animala si vegetala; ele sunt amplu valorificate in opera lui Alexader von Humboldt (explorator al Lumii Noi). El este autorul “Geografiei plantelor”, in care releva  importanta asociatiilor vegetale si dependenta lor de factorii geografici. Intr-o alta opera de-a sa, “Cosmosul”, a incercat sa ofere o viziune globala asupra lumii, sa sublinieze interdependentele dintre toate sectoarele naturii, ceea ce se constituie intr-un demers propriu ecologiei.

Al doilea moment crucial pentru biologie – si pentru stiinta, in general – l-a reprezentat opera lui Charles Darwin “Originea speciilor”(1859), in care sunt puse bazele evolutionismului: nimic nu poate fi conceput ca fiind fix, imuabil: totul are un trecut si o devenire. Charles Darwin este primul care gandeste evolutia speciilor in functie de un alt concept important, si anume acela al populatiilor, al ansamblului de vietuitoare care traiesc pe un anumit teritoriu si intre care se da o lupta pentru existenta, lupta care sta la baza evolutiei. Darwin vedea lupta pentru supravietuire ca desfasurandu-se sub trei forme: cea intraspecifica – adica intre indivizii unei aceleasi specii; lupta interspecifica – care are loc intre indivizii unor specii diferite si lupta cu factorii de mediu. Astfel, la Darwin, mediul in care traieste o specie cuprinde, in acelasi timp, atat speciile care impart acelasi teritoriu, cat si conditiile de viata pe care acest teritoriu le ofera.

In anul 1875 geologul austriac Edward Suess a definit biosfera ca fiind acea parte a planetei care reuneste ansamblul fiintelor vii si in care viata este posibila in permanenta,   punand-o in opozitie cu atmosfera, hidrosfera si litosfera (definitie care are un grad mare de generalitate si care se caracterizeaza prin staticitate).

Karl Mobius (zoolog german) analizeaza cantitativ actiunea omului asupra unei comunitati de viata (bancurile de stridii din Marea Nordului), definind aceasta comunitate ca biocenoza (bios – viata, koinoin – a avea ceva in comun). El afirma ca termenul nu se refera la o aglomerare de fiinte vii de aceeati specie, ci la un nivel de integrare a acestora intr-o unitate mai mare, cu putere de autoreglare. Savantul a descoperit ca o asfel de comunitate are o anumita stabilitate naturala, avand si puterea de a se autoapara si de a se echilibra fata de propriile modificari.

In anul 1908  a fost definit (de catre Dahl) biotopul ca fiind ansamblul conditiilor externe in cadrul carora fiinteaza o biocenoza.





Arthur Transley a lansat, in 1935, conceptul de ecosistem, prin care se intelege interactiunea dintre un biotop si biocenoza care il populeaza,urmand ca ecosfera sa cuprinda totalitatea ecosistemelor globului, respectiv ansamblul sistemelor care, fiecare, reprezinta o unitate de viata bine circumscrisa teritorial de catre anumiti factori abiotici si in cadrul careia traieste o comunitate de vietuitoare, plante si animale. Biosfera este constituita din ansamblul vietuitoarelor de pe glob.

Prin cele trei concepte fundamentale – biotop, biocenoza si ecosistem – s-a conturat si dezvoltat stiinta ecologica, o disciplina pur biologica.

 Pentru ecologie conteaza lantul de sisteme in care intra materia vie impreuna cu materia nevie din mediul natural, aceste sisteme cuprind in ordinea complexitatii lor, populatia, biocenoza, ecosistemul si biosfera[1].

Ecologia ne da o imagine unitara a naturii vii cu diversele sale aspecte ale luptei pentru existenta, pe baza unei tratari integratoare si interdisciplinare.

In “spiritul” termenilor definiti anterior putem denumi mediu – in sens larg – ansamblul fortelor fizice si biotice care influenteaza o unitate vitala (sistem viu). Astfel conceput, mediul apare ca un sistem infinit care cuprinde atat fenomene fizice obisnuite (ca: vantul, ploaia etc.), cat si forte majore ale cosmosului (radiatiile cosmice): este un sistem cosmo-biologic, o “imbinare cosmica a tot ceea ce se intampla”.

In ecologie se foloseste deseori termenul factor de mediu sau factor ecologic. In mod traditional, factorii sunt clasificati in abiotici (fizici) si biotici. Explicand termenul “factor” trebuie sa facem precizarea ca – in acest caz – factorul de mediu are un inteles energetic si nu unul substantial; de aceea, a vorbi despre factori biotici si abiotici nu este tocmai corect. Numai componentele mediului pot sa fie abiotice sau biotice. Factorii de mediu sunt numai abiogeni sau biogeni, adica dependenti de componentul abiotic sau biotic. Nici un factor de mediu insa nu poate fi exclusiv biogen sau abiogen: fiecare factor biogen sufera influenta factorilor abiogeni. La randul lor, factorii abiogeni sunt uneori profund afectati de factori biogeni, astfel incat delimitarea celor doua categorii ramane pur relativa. Astfel, temperatura si lumina sunt factori abiogeni: temperatura este o forma fizica de manifestare a caldurii, iar lumina este o manifestare fizica a energiei radiante a Soarelui. Dar, in conditiile suprafetei terestre, atat temperatura cat si lumina sunt modificate prin actiunea fiintelor vii. Este stiut faptul ca vegetatia modifica temperaturile de la suprafata solului si cantitatea de lumina ce cade pe un anumit punct de pe aceasta: una este iluminarea unui sol nud si alta a unui sol acoperit de un covor vegetal.

Prin activitatea sa economica, omul patrunde in procesele complexe din ecosisteme preluand o parte din aceasta materie organica pentru interesele sale si ale societatii. El va folosi multe plante si animale, de aceea in activitatea sa economica va trebui sa stie ce se petrece in lumea plantelor si a animalelor, ce factori contribuie la amplificarea biocenozei.

 Un component important al sistemelor in care intra substanta vie este reprezentat de partea nevie. Toate fiintele vii au nevoie de substante  nutritive, adapost, caldura, oxigen. In sens ecologic, toate aceste elemente constituie conceptul de mediu.

De aceea, ecologia va lua in studiu atat comportamentul materiei vii, cat si conditionarile multiple ale plantelor si animalelor din partea mediului neviu, de pe Terra si din Cosmos.

Complexitatea fenomenului ecologic presupune utilizarea unor metode , procedee si instrumente tot atat de complexe.

4.     Actiunea omului asupra naturii

In cadrul relatiei om-mediu natural se poate sesiza un dificil – dar nu insurmontabil –  moment de criza. De altfel in decursul istoriei societatii posibilitatile oferite de mediu in unele momente   au fost suprasolicitate. Fenomenul a generat reactii specifice: crize alimentare, migratii in tinuturi intacte, dar noutatea consta in faptul ca acum Pamantul intreg este apreciat a functiona ca o unitate economica si este in intregime suprasolicitat, iar omul a devenit constient de acest fapt.

Problemele de mediu sunt legate in perioada contemporana de cresterea demografica, urbanizare, nivelul si structura consumului, evolutia tehnica. Problemele cele mai grave au aparut in ultimele decenii, ele  rezidand, in mare parte, din necesitatea evacuarii deseurilor provenite dintr-o productie si un consum mai mare.

Utilizarea energiei de exemplu, determina deteriorari extrem de grave si de variate ale mediului in toate stadiile de la producere si pana la evacuarea surplusului de caldura.  Actiunile umane au asupra mediului si efecte globale care s-ar putea concretiza in modificari climatice generale. Se constata astfel unele schimbari: expansiunea zonelor aride si semiaride, o modificare a climei determinata de degajarea unor cantitati mari de CO2 in atmosfera prin arderea combustibililor clasici, perturbari in succesiunea si durata anotimpurilor, modificari ale regimului precipitatiilor etc.

Imaginea situatiei actuale a mediului inconjurator este in multe privinte si in multe locuri destul de grava, dar stadiul actual al cunostintelor generale, posibilitatile materiale globale ar putea asigura si pe viitor o calitate satisfacatoare a vietii. Se asteapta astfel ca mediul   sa  se elibereze de sub efectele consumului abuziv de energie prin valorificarea unor noi surse si forme  ale acesteia, recurgerea la convertizori nepoluanti, neutralizarea noxelor.

4. 1. Relatii intre dezvoltarea social-economica si protectia naturii

Influenta omului asupra echilibrului ecologic. Omul este un produs al evolutiei ecosferei in care ramane integrat, deoarece existenta sa nu este legata de cea a altor specii. Daca evolutia tuturor speciilor se datoreaza doar actiunii legilor biologice in procesul aparitiei speciei umane actioneaza pe langa legi biologice o noua categorie de legi: cele sociale.

Omul a devenit specia dominanta capatand si trasaturi specifice, astfel ca, in timp ce fiecare specie este localizata geografic si ecologic in anumite sisteme, omul nu este legat de nici unul si este raspandit in intreaga ecosfera.

 Orice specie poate exista intr-un ecosistem atat timp cat produsele activitatii sale sunt eliminate din mediul in care traieste, ceea ce se poate realiza prin utilizarea acestora ca sursa de hrana pentru alte specii. Ca urmare, procesele din ecosistemele naturale au un pregnant caracter ciclic. Spre deosebire de acestea, deseurile activitatii umane sunt acumulate, neputand fi reintroduse in sistemul in care au fost produse.

Societatea umana urmareste realizarea unei maxime productivitati a ecosistemelor, cu exploatarea tot mai intensa si extinsa a resurselor naturale, biologice si nebiologice, pentru satisfacerea intereselor imediate.

4. 2. Mediul economic si economia

Cresterea economica si implicatiile utilizarii resurselor naturale. Fiecare etapa istorica isi pune amprenta asupra naturii ca urmare a modului diferit in care se desfasoara relatiile omului cu aceasta natura. Caracteristicile epocii noastre sunt date de dezvoltarea tehnica, economica si politica.

Omenirea a ajuns intr-un stadiu al civilizatiei care ii permite sa domine natura in manifestarile ei obisnuite. Caracteristica vremurilor noastre este cresterea accentuata a  populatiei, acesta fiind de peste 4 ori mai  mare decat la inceputul veacului trecut.

Inmultirea populatiei intr-un asemenea ritm a facut necesara asigurarea unor cantitati tot mai mari de produse agro-alimentare; ca urmare s-a impus trecerea de la o agricultura extensiva la una intensiva de mare randament. Aceasta crestere a dus la  sporirea, pe alocuri, a  densitatii   populatiei si la concentrarea activitatilor social-economice.

Paralel, industria a realizat in ultima perioada  salturi cantitative deosebit de importante. Aceasta a determinat un consum tot mai  ridicat de combustibil, de minereuri, de lemn.

Rezultatul acestor activitati este degradarea echilibrului natural, proces finalizat pe anumite teritorii, teritorii despre care se apreciaza ca trec printr-o criza ecologica.

Cresterea economica si limitele sale. Cresterea economica, interesul fiecarei firme de a obtine profituri cat mai mari au determinat degradarea naturii. Acest lucru a fost posibil prin cresterea nediferentiata a productiei si consumului, prin stimularea consumului cantitativ si altele.

Cresterea economica a devenit obiectivul central al guvernelor de pretutindeni, in timp ce economia mondiala a crescut neincetat, dar sistemele naturale pe care se sprijina aceasta crestere au ramas neschimbate.

Astfel, economistul Herman Daly arata ca in masura in care economia creste dincolo de dimensiunile sale fizice actuale, acesta poate duce la o sporire a costurilor intr-un ritm mai rapid decat cresterea beneficiilor. Se poate inaugura astfel o era a cresterii neeconomice, care mai mult ne saraceste decat ne imbogateste. In esenta se atrage atentia asupra unui prag economic ce prezinta implicatii profunde.

Asa cum se desfasoara in prezent activitatea economica s-ar putea apropia de un nivel dincolo de care cresterea in continuare a produsului mondial global ar  costa mai mult decat ar merita.

Astfel, arderea combustibililor fosili a alimentat dezvoltarea industriala in tot cursul secolului si aceasta solutie ramane pretul dezvoltarii pentru multe tari mai putin dezvoltate sau mai dezvoltate.

Efectele secundare negative ale sporirii de 20 ori a activitatii economice in cursul secolului trecut incep acum sa devina inevitabile. Fie ca este vorba de extinderea deteriorarii padurilor, de modificarile climatice sau de eroziunea solului, urmarea cresterii economice pe termen scurt pe seama mediului inconjurator va trebui sa fie platita.

Omenirea trebuie sa accepte sa cheltuiasca insa si o parte a energiei produse pentru evitarea sau reducerea efectelor poluante, doua aspecte fiind, in principal, vizate:




1 – daca accentuarea poluarii poate sau nu sa fie evitata;

2 – daca costurile luptei impotriva poluarii sunt sau nu prea ridicate si deci daca prin influenta lor asupra consumului si investitiilor se determina o limitare a cresterii si dezvoltarii economice.

In ceea ce priveste primul aspect, parerile converg in general spre aprecierea ca pentru majoritatea formelor de poluare exista inca de pe acum tehnologii capabile sa le reduca efectele, cel putin la nivele acceptabile.

In ceea ce priveste cel de al doilea aspect, parerile sunt divergente. Unele opinii exacerbeaza costurile pana la punctul in care considera ca vor determina peste un timp un recul in dezvoltarea economica. Pentru aceasta preconizeaza adoptarea unei filosofii a stagnarii pentru a opri expansiunea poluarii si dezastrul ecologic si a opri reculul masiv al productiei, ce ar interveni ulterior in conditiile in care costurile pentru mentinerea si ameliorarea mediului ar depasi posibilitatile economice.

Alte opinii opun acestei viziuni una realist optimista, ce are in vedere dinamica progresului tehnic, apreciata a fi in masura nu numai de a furniza tehnologiile de combatere ci si de a le face suportabile financiar. In mare masura, remediul pentru daunele produse ar consta pur si simplu in vointa de a cheltui banii publici in acest scop.

In afara de acest remediu mai exista si alte metode. Una rezulta din stiinta economica neoclasica care considera vatamarea mediului ca o carenta a sistemului pietei. Gunoaiele si reziduurile sunt raspandite liber in aer si apa, iar pentru curatirea lor plateste comunitatea nu consumatorul produsului sau serviciului respectiv.

Pentru internalizarea unor asemenea dezeconomii externe, adica prin obligarea producatorului si clientului sau sa suporte cheltuielile ocazionate de prevenirea poluarii, aceasta deficienta este inlaturata. Aceasta solutie are lipsurile ei din punct de vedere al aplicarii in practica.

O a alta solutie identifica in mod corect cresterea necontrolata ca fiind miezul problemei si propune limitarea ei. Defectul acestei solutii consta in eludarea faptului ca vatamarea mediului inconjurator este un pericol real.

Orice ameliorare prin reducerea cresterii economice necesita ani si decenii intregii. In plus, reducerea cresterii devine un remediu numai in masura in care distribuirea venitului devine mai egala.

In prezent se pare ca apelul pentru protejarea mediului inconjurator produce mai mult efect in randurile celor bogati decat printre cei saraci.

O a treia solutie admite continuarea cresterii economice cu conditia precizarii prin legislatie a parametrilor in cadrul carora se poate desfasura. Acesti parametri trebuie sa defineasca daunele admisibile pe care consumul si productia le pot provoca mediului inconjurator.

Stabilirea acestor granite devine sarcina majora a legislatiei moderne. Uneori, ea implica prohibirea unor tipuri de productie sau consum pe considerentul ca prejudiciul public este mai mare decat placerea pe care societatea o are de pe urma produsului sau serviciului respectiv.

4. 3. Evolutia si conceptul economiei mediului

Intensificarea contradictiei dintre om si natura a reliefat faptul ca bunastarea economica este doar o latura a bunastarii sociale, alaturi de ea impunandu-se prezenta unui mediu sanatos, apt sa ofere nu numai resurse si servicii la nivelul necesitatilor rationale.

Intr-un astfel de context, dezvoltarea stiintelor despre natura a inceput sa beneficieze de aparitia unei noi stiinte ce isi propune o abordare economica a aceluiasi domeniu al realitatii inconjuratoare – „economia mediului”.

Ca subiect, economia mediului apare in perioada anilor ’50-’60 in America de Nord iar ca stiinta natura acesteia este integratoare si interdisciplinara, impunand utilizarea cunostintelor din diverse domenii, creandu-si propriile concepte, formulandu-si propriile legii. Economia mediului a contribuit la diversificarea limbajului stiintific, cu scopul definirii noilor probleme cu care se confrunta omenirea si care fac obiectul ei de studiu.

Economia mediului poate fi definita ca fiind acea stiinta economica ce studiaza mediul ca pe un bun public si asemeni unui sistem bazat pe autoreproductie, aflat in stransa interdependenta cu mediul economic.

De-a lungul timpului, intre economie si mediu s-au stabilit relatii ce au imbracat diverse forme ce pot fi in general grupate in 4 categorii:

1.      o relatie simbiotica (din evul mediu si pana in anul 1766);

2.      o relatie de indiferenta si neutralitate;

3.      o relatie conflictuala;

4.      cautarea unei reconcilieri.

Orice proces economic evolueaza intre 2 poli – productie  si consum – aflati in relatie de interdependenta, deci de recunoastere a rolului activ al fiecaruia dintre ei. Productia presupune un input de materii prime, materiale, etc. si un sistem de tehnologii care sa transforme (cu un anumit randament) aceste inputuri in bunuri de consum in cadrul unor filiere specifice (strict necesare), dar si a unor filiere adiacente.

Relatia „mediu – economie” prezinta doua componente:

-          un suport oferit de mediu pentru inputurile economice sub forma materiilor prime, spatiului de productie, energiei, biodiversitatii, care se constituie intr-o supapa pentru mediu (mediul asigura suportul inputurilor economice);

-          stocurile de mediu implicate in mentinerea echilibrului ecologic, a caror structura se poate modifica odata cu mutatiile calitative in plan tehnologic.

Relatia „economie – mediu” prezinta de asemenea doua componente :

-          un „mesaj” catre mediu, reprezentat de emisii, deseuri, degradari fizice, rezultat in urma activitatilor de productie si consum, a carui dimensiune depinde de performantele celor 2 poli;

-          ansamblul efectelor induse de „mesajul” material al economiei catre mediu, care depinde de fazele succesionale ale acestuia; daca „mesajul” se adreseaza unor zone fragile, efectele sunt mai mari, iar daca se adreseaza unor zone cu functionalitati stabile, efectele sunt mai mici.

4. 4. Dimensiunea economica a mediului

Desi unele elemente constitutive ale mediului pot fi apropriate, aceasta reprezinta mai degraba o incalcare a statutului de bun  public, ce se atribuie mediului ca sistem, decat o aplicare a legitatilor coexistentei activitatii economico-sociale si a resurselor naturale, ca suport permanent al celei de dintai.

O asemenea afirmatie poate fi sustinuta recurgand la analiza trasaturilor generale, dar mai ales celor specifice, ale mediului ca sistem.

Trasaturile generale ale mediului sunt urmatoarele:

-          mediul este un sistem viu si deschis, dominat deci de legi biologice si intretinand un schimb permanent de resurse cu mediul economic-social;

-          functiile mediului nu reprezinta o insumare a functiilor elementelor sale componente, ci o forma de exprimare a unui intreg care inseamna mai mult decat o suma;

-          intre elementele mediului exista o puternica interdependenta, motiv pentru care el nu poate fi descompus in elementele sale componente pentru realizarea cuplarii cu activitatea economico-sociala, decat cu pretul unor dezechilibre ecologice;

-          datorita energiei interne si prelucrarii informationale, mediul este un sistem organizational ce dispune de o mare interdependenta functionala; autoreglarea sistemului se realizeaza in limite destul de largi, care au facut posibila dezvoltarea unei civilizatii bazate pe tehnologii lineare, mari consumatoare de energie directa si indirecta;

-          conceptele de baza cu care se poate opera in analizarea mediului ca sistem  sunt entropia si cantitatea de informatie;

-          dinamica mediului este data de schimbul de materie, energie si informatie, realizat atat intre elementele sale componente cat si cu mediul economico-social;

-          mediul este un sistem continuu si neanticipativ: valorile iesirilor din sistem, la un moment dat nu depind de valorile intrarilor  la momente consecutive.

Trasaturile specifice ale mediului se materializeaza in urmatoarele aspecte:

·         mediul se structureaza pe principiul specializarii.

Principalele grupuri de populatii din biocenoza indeplinesc roluri diferite(spre exemplu, : plantele verzi indeplinesc rolul de producatori primari, animalele indeplinesc rolul de consumatori, iar bacteriile si ciupercile pe cel de detritivori, implicate fiind in reciclarea substantelor).

„Prestatia” fiziologica a acestor populatii (biochimica si ecofiziologica) asigura mentinerea continua, la un nivel optim, a vietii biocenozei, respectiv ecosistemului.

Prin urmare, viata ecosistemului nu ar fi posibila in afara specializarilor amintite, deci a „diviziunii muncii” intre elementele alcatuitoare. Specializarea elementelor unui ecosistem, spre folosul existentei acestuia, trebuie sa o consideram ca pe una dintre cele mai mari performante bio-economice ale naturii, care sporeste, sub multiple aspecte, eficienta tuturor sistemelor vii:

·         intre elementele mediului, ca sistem, exista legaturi cvasistohastice.

Fiind format dintr-o multime „complexa si eterogena” de sisteme supraindividuale, evolutia mediului este rezultatul relatiilor dintre acestea, relatii ce se dezvolta conform unor legi de probabilitate;

·         in conditiile existentei unui proces de specializare bine definit, in cazul mediului nu functioneaza principiul substituibilitatii intre elementele sale componente. Posibilitatea aparitiei unei astfel de substituiri este cu atat mai mica cu cat se afirma tot mai mult caracterul complex si evoluat al mediului ca sistem;



·         o alta consecinta a specializarii este ca, intr-un sistem viu, complex si evoluat, cum este mediul, nici unul dintre sistemele alcatuitoare nu poseda o specializare universal valabila.

Desigur, tranzitia catre elemente specializate presupune  existenta elementelor nespecializate, dar mentinerea acestora dincolo de anumite limite temporale inseamna stagnare, careia i se asociaza o eficienta bioeconomica scazuta.

·         organismele si sistemele vii, supraindividuale au evoluat, astfel incat asigura conversia inputurilor energetice intr-un regim optimal, consumurile suplimentare lipsind, iar pierderile fiind minime.

4. 5. Mediul – factor de productie vital 

Este un fapt bine cunoscut ca bunurile si serviciile oferite de mediu societatii au fost din totdeauna desconsiderate sau subvalorificate din punct de vedere economic. Ele au ramas in afara mecanismului pietei, a sistemului de preturi sau au fost racordate conjunctural la sistemul parghiilor economice, de pe pozitiile dominante ale politicii economice, chiar daca si-au manifestat continuu si oriunde caracterul vital.

Mediul este un factor economic de cea mai mare importanta, considerat, in mod traditional, de analiza economica, drept factor de productie, alaturi de capital si munca.

In linii generale, mediul (fizic) pe langa faptul ca este un factor productiv generator de inputuri primare dobandite de procesul productiv este, de asemenea, „recipientul” produselor reziduale al proceselor de productie si consum, care vor putea fi sau nu absorbite in functie de capacitatea de asimilare a mediului considerat. Pe de alta parte, o functie actuala a mediului este aceea de furnizor de servicii cu caracter recreativ sau altele legate de conceptul de calitate a vietii, a caror cerere este determinata de nivelul de dezvoltare al societatii.

Mediul nu poate fi limitat insa numai la functia de „furnizor” de resurse si servicii recreative, el „administrand” cel mai mare serviciu pentru umanitate: mentinerea vietii pe Pamant – baza a intregii activitati-gratie procesului de fotosinteza, a ciclurilor biogeochimice care sunt profund implicate in homeostaza ecosistemelor, in mentinerea functionalitatii circuitelor informationale genetice, etc.

Dimensionarea economica a mediului nu trebuie introdusa in analiza economica in „regim de urgenta”, ca o noua variabila: este necesara modificarea metodei de analiza economica,, cu situarea ei pe o baza interdisciplinara si sistemica; altfel, oricat de riguroasa ar fi modelarea ei teoretica, aceasta va esua in fata actiunii practice, a realitatii.

SCHEMA RECAPITULATIVA

-          Prin mediu ințelegem ansamblul condițiilor și elementelor naturale ale pamantului, toate materiile organice și anorganice, ființele vii, sistemele naturale in interacțiune, precum și unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunastarea și sanatatea omului.

-          Protecția mediului reprezinta un obiectiv de interes public major

-          Atat componentele vii cat și cele nevii ale mediului beneficiaza de atenție și protecție in mod egal.

-          Relația intre dezvoltarea economica și protecția mediului este la ora aceasta una alterata deoarece societatea umana urmarește realizarea unei maxime productivitați a ecosistemelor exploatand toto mai extins resursele naturale, biologice și nebiologice pentru satisfacerea intereselor imediate. Se impunr tot mai ferm modificarea principiilor care guverneaza dezvoltarea economica, astfel incat resursele sa fie gestionate cu maxima eficiența.

CHESTIONAR  DE  EVALUARE

(Modulul  I)

1.      Ce este mediul si de ce trebuie protejat ?

2.      Ce sunt ariile naturale protejate si monumentele naturii ?

3.      Explicati continutul sintagmei „dezvoltare durabila”.

4.      Ce este ecologia ?

5.      Incercati sa stabiliti relatia intre populatie, biocenoza, ecosistem si biosfera.

6.      Care este relatia intre dezvoltarea social-economica si protectia naturii ?

7.      Ce este economia mediului ?



* S-a apreciat, de catre unii autori, ca expresia “mediu inconjurator” este pleonastica, intrucat cuvantul “mediu” inseamna “natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile” (a se vedea Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editia a II-a, Editura “Univers enciclopedic”, Bucuresti, 1996, p.617). Alti specialisti au opinat ca formula amintita este cea corecta, intrucat termenul “mediu” are acceptiuni multiple: unele foarte restranse, cum ar fi “mediu de cultura”, in sens de solutie folosita in laboratoare pentru culturi biologice, iar altele mai largi, de context social, de cadru de dezvoltare a omului (se spune, de exemplu, ca cineva provine dintr-un mediu de intelectuali). Mediul, in sensul fizicii, reprezinta substratul material al fenomenelor fizice (mediul lichid, cel gazos, cel solid); in sens medical, referirea se face la mediul intern al corpului omenesc; exista, de asemeni, acceptiunea de mediu geografic, care vizeaza cadrul natural in interiorul caruia se desfasoara viata societatii omenesti etc.

Sensul care ne intereseaza aici este cel de totalitate a factorilor exteriori organismului uman – si care ii  include  pe cei geografici nevii (atmosfera, hidrosfera, relieful) – dar si celelalte fiinte  (biosfera). Punctul de vedere este strict antropocentric, fapt evidentiat si de sintagma “mediu inconjurator”, care desemneaza tot ceea ce ne inconjoara pe noi, oamenii. 

[1] Populatia, ca notiune ecologica, este un sistem alcatuit din indivizii aceleiasi specii situati in aceeasi zona (Biotop).

Totalitatea populatiilor cuprinse in acelasi Biotop (o padure, o plantatie, o pajiste, etc.) – plante si animale – formeaza continutul unui sistem mai cuprinzator, si anume, biocenoza.

Daca avem in vedere faptul ca materia vie este dependenta de materia nevie (sol, aer, apa, lumina) aceasta constituind Biotopul, atunci, biocenoza si biotopul pot fi cuprinse intr-un sistem mai cuprinzator, ecosistemul.

Conceptul cel mai cuprinzator este reprezentat de biosfera (ansamblul lumii vii si al biotopurilor, precum si al conditiilor de existenta a vietii pe pamant). Ea cuprinde toate ecosistemele de pe Terra.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Ecologie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie