Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» Resursele umane ale Terrei. Populatia, resursele si dezvoltarea durabila


Resursele umane ale Terrei. Populatia, resursele si dezvoltarea durabila




Resursele umane ale Terrei. Populatia, resursele si dezvoltarea durabila

Pentru problemele de geografie economica, studiul populatiei reprezinta primul element de referinta. Invelisul uman este cel mai dinamic component al mediului geografic.

Toate activitatile umane, procesele si fenomenele sunt analizate si apreciate dupa implicatiile pozitive sau negative asupra populatiei, dintr-o tara sau alta, prin prisma resurselor alimentare, energetice, a materiilor prime, etc.

Redimensionarea cresterii economice prin distributia echilibrata a resurselor naturale, accentuarea laturilor calitative ale productiei, supravegherea impactului activitatilor economice asupra mediului nu se pot obtine fara utilizarea eficienta a resurselor umane. Populatia umana reprezinta colectivitatea persoanelor fizice care locuiesc pe un anumit teritoriu si intr-o anumita perioada de timp, iar resursele umane constituie totalitatea populatiei care poate presta o activitate social – economica.



1 Dinamica populatiei

Conceptul de dinamica a populatiei semnifica procesul general de schimbare a numarului acesteia ca urmare a nasterilor (N), al deceselor (M) sau ca efect al imigrarilor (I) ori al emigrarilor (E).

Evolutia numerica a populatiei depinde de valoarea unor indicatori: fecunditatea, nuptialitatea, divortialitatea, fertilitatea, natalitatea, mortalitatea, sporul natural, moblitatea.

·               Natalitatea este un fenomen demografic reprezentat prin raportul dintre numarul total al nascutilor vii si numarul populatiei totale al anului respectiv.

Indicele sau rata natalitatii se calculeaza cu relatia: N=n/Px1000, in care N – natalitatea, n – numarul nascutilor vii in perioada calculata; P – numarul populatiei medii in acelasi interval; 1000 – constanta ce indica proportia nasterilor la 1000 de persoane.

Valorile acestui indice sunt influentate de factori social -economici-culturali, psihologici, de traditie si de politica demografica; tendinta generala este de scadere: in tarile dezvoltate ale Europei, Americii de Nord si Asiei, de regula, este sub 12%0 iar in tarile aflate in curs de dezvoltare depaseste 45%0 (Afganistan, Niger, Guineea, Somalia).

La scara continentala, Europa si America de Nord au cei mai mici indici, iar Africa cei mai inalti.

·         Mortalitatea

Mortalitatea este frecventa deceselor pe o perioada determinata in cadrul unei populatii sau categorii de populatii. Indicele sau rata mortalitatii se calculeaza cu relatia: M=m/Px1000, unde M – indicele de mortalitate; m – numarul absolut al deceselor in decursul unei perioade calendaristice; P – numarul populatiei expuse riscului de deces luat ca numar al populatiei medii anuale; 1000 – constanta ce indica proportia deceselor la 1000 de persoane.

Mortalitatea este influentata de nivelul de trai, starea de sanatate, nivelul activitatii sanitare, evenimente negative (calamitati naturale, razboaie, etc). Mortalitatea cea mai redusa este in Kuweit (2,2%0), Emiratele Arabe Unite (2,9%0), Costa Rica (3,8%0), iar cea mai mare in Afganistan (20,3%0) si Sierra Leone (22,9%0).

Pe ansamblul planetei, mortalitatea generala a scazut pana la 9%0.

Cele mai mari areale cu mortalitate redusa sunt in vestul si sudul Europei, America de Nord, nordul si sudul Africii, in Asia si Australia, iar ratele cele mai inalte se gasesc in Africa intertropicala.

Mortalitatea infantila (mortalitatea nou – nascutilor pana la implinirea varstei de un an) se calculeaza cu formula: M0=m0/nx1000, unde M0 – rata de mortalitate infantila; m0 – decesele sub varsta de un an; n – numarul nasterilor vii in anul calendaristic dat.

Cele mai mici valori ale acestui indice se inregistreaza in tarile dezvoltate economic, cu o asistenta medicala de calitate: Japonia 4%0, Suedia 5%0, Germania 6%0, Danemarca, Franta, Italia, Olanda 7%0, iar cele mai mari in Africa: Mali 154%0, Mozambic 139%0, Malawi 139%0 si Guineea Bissau.

·         Sporul natural al populatiei

Diferenta dintre numarul nascutilor vii si totalul deceselor, exprimata in valori relative (%0), calculata pe un an sau o perioada, ne ofera bilantul (sporul) natural al populatiei, care se calculeaza cu relatia: Sn=(N-M)x1000; in care Sn – sporul (bilantul) natural; N – natalitatea; M – mortalitatea; 1000 – constanta ce indica populatia celor ramasi in viata la 1000 de persoane.

Bilantul natural este negativ intr-o serie de tari europene: Germania, Italia, Romania, Grecia, Ucraina, Rusia, Ungaria, etc; in celelalte state europene este intre 0,1 - 2%0 si aceasta pe fondul unei natalitati foarte reduse si al unei mortalitati in jur de 11%0 cauzata de imbatranirea populatiei, iar in tarile foste socialiste, de conditiile social-economice si sanitare. In Africa si Asia se inregistreaza cei mai mari indici ai sporului natural, in tari precum: Oman, Siria, Niger, Liberia, Kenya.

2 Evolutia numerica a populatiei

Numarul si repartitia geografica a populatiei Terrei reprezinta rezultatul unei indelungate evolutii, inceputa odata cu aparitia omului.

Fazele de crestere intensa a populatiei sunt in stransa concordanta cu progresele din sistemele de productie. Revolutia industriala a generat o crestere a productivitatii muncii in agricultura, extinderea activitatilor secundare si tertiare, eradicarea unor maladii si a provocat o crestere deosebit de accentuata a populatiei incepand cu secolul al XVIII-lea; astfel s-a declansat cresterea demografica moderna. Numeroase evenimente si fenomene de-a lundul timpului: bolile (ciuma, varioala, ciuma neagra, tifosul, holera, etc.), invaziile, migratiile, razboaiele si unele hazarde naturale (cutremurele, inundatiile) au avut ca urmare scaderea numarului populatiei.

In secolul al XX-lea, numarul locuitorilor planetei a crescut de 4 ori mai repede decat in secolul al XIX-lea; cresterea s-a accentuat dupa al doilea razboi mondial datorita, in principal, programelor din domeniul sanatatii. Cresterea spectaculoasa a populatiei Terrei a inceput in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

Un rol important in procesul de crestere a populatiei l-au avut introducerea vaccinurilor la inceputul secolului al XIX-lea si combaterea variolei. Industrializarea si urbanizarea Occidentului au produs o agravare a conditiilor de viata, care a generat un recul al populatiei; progresele medicinii, mai ales spre sfarsitul secolului al XIX-lea, au determinat o noua crestere demografica.

Dupa anul 1945 a inceput a treia „explozie demografica”, ce s-a manifestat pe intregul glob pana la mijlocul anilor '60, iar dupa aceasta, numai in tarile slab dezvoltate.

In secolul al XX-lea, Europa, ca urmare a razboaielor si a scaderii fertilitatii, inregistreaza o crestere redusa in comparatie cu alte regiuni ale Terrei, iar Africa, America Latina si Asia – o crestere spectaculoasa.

La sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul noului secol au aparut si alte aspecte care nu pot fi explicate cu ajutorul acestei teorii; ele se refera la: capacitatea de sustinere a unei populatii numeroase, tendintele divegente in alimentatie si venituri, cresterea numarului celor din mediul rural lipsiti de pamant, cresterea populatiei si conflictele, divizarea lumii din punct de vedere demografic; totodata guvernele patrund intr-un domeniu neexplorat in privinta raportului populatie-mediu-resurse.

La inceputul anului 2004, populatia Terrei a atins 6,378 miliarde de locuitori, cifra obtinuta prin insumarea populatiei tarilor lumii si a teritoriilor dependente. In antichitate populatia Terrei a fost estimata ca variind intre 200 milioane – 400 milioane de locuitori fara cresteri spectaculoase pana la jumatatea secolului al XVII cand s-a depasit jumatate de miliard de locuitori. Dupa aceea ritmul s-a accelerat, atingandu-se primul miliard de locuitori in anul 1820, al doilea in 1927, al treilea in 1960, al patrulea in 1974, al cincilea in 1987 si al saselea in 1999. Se constata o reducere progresiva a duratei de timp in care populatia mondiala a mai adaugat inca un miliard de locuitori. Se preconizeaza o crestere a populatiei planetei care ar urma sa se stabilizeze la cifra de 12 miliarde de locuitori spre mijlocul secolului al XXI-lea.

3 Mobilitatea teritoriala a populatiei

3.1 Conceptul de mobilitate a populatiei

Procesul deplasarilor populatiei in teritoriu, cu si fara schimbarea domiciliului stabil, indiferent de durata absentei din localitatea de origine, pe distante mai mari sau mai mici si modificarea unor caracteristici de ordin social, profesional, ca urmare a influentei diferitilor factori de ordin social-economici, este cuprins in conceptul de mobilitate spatiala a populatiei. In acest concept se includ si nomadismul, migratia popoarelor, invaziile, comertul cu sclavi, deplasarile turistilor, ale lucratorilor sezonieri, ale navetistilor, ale persoanelor dintr-o localitate in alta.

Deplasari ale populatiei dintr-o regiune in alta s-au efectuat din vremuri stravechi. Printre cele mai semnificative, in decursul timpului, au fost: deplasarea grupurilor de hominizi in diferitele momente ale antropogenezei, “popularea Americilor” dinspre Asia, peste stramtoarea Bering (cu circa 40.000 de ani in urma), circulatia neolitica a populatiilor in spatiul Mediterana – Egipt – Mesopotamia, migratia popoarelor indoeuropene, modificarile de grupuri in interiorul imperiilor din antichitate (peste Imperiul roman cu influenta asupra Europei), deplasarile de populatie din epoca “migratiei popoarelor”, precum si descoperirile geografice, avand drept consecinta “africanizarea Americii” si “europenizarea” Terrei.

Migratia populatiei este o forma a mobilitatii geografice, insotita de schimbarea domiciliului obisnuit intre doua unitati administrativ-teritoriale. In acest concept nu intra nomadismul actual, excursiile, turismul, deplasarile sezoniere, diferite forme ale navetismului sau migratiei pendulare.

In raport cu granitele politice ale unei tari, migratia poate fi:

·         migratie interna, constituita din totalitatea deplasarilor insotite de schimbarea definitiva a domiciliului in cadrul unei tari, intre unitati administrative;

·         migratie internationala, care cuprinde totalitatea deplasarilor insotite de schimbarea definitiva a domiciliului intre doua tari.

Migratia neta este diferenta dintre persoanele sosite (imigrate) si persoanele plecate (emigrate).

In cadrul migratiilor internationale, pe langa predominarea, in continuare, a fortei de munca ieftina se manifesta in ultima vreme si un exod de inteligenta respectiv atragerea unora dintre cei mai buni specialisti.. In prezent, in ansamblu, se remarca deplasarile de populatie din tarile in dezvoltare, principalele fluxuri fiind dinspre America Latina spre SUA, din Africa si Asia spre Europa, iar mai recent din Europa Centrala si de Est spre Europa Occidentala. Principalele tari “primitoare” (cu solduri pozitive ale migratiei) se afla in America de Nord anglo-saxona (SUA si Canada), Oceania (Australia si Noua Zeelanda), Europa Occidentala (Finlanda, Suedia, Norvegia, Olanda, Danemarca, Belgia).

3.2 Cauzele mobilitatii teritoriale a populatiei. Migratia internationala.

Inca din timpuri stravechi, populatiile s-au deplasat dintr-o regiune in alta. Suprapopularea unor teritorii si imposibilitatea satisfacerii consumului de hrana, in conditiile culesului si vanatului, i-au determinat pe oameni sa caute resurse in afara ariei antropogenezei; raspandirea s-a facut lent, din arii populate mai dens spre arii nepopulate sau mai slab populate.

Marile descoperiri gografice si politica de cuceririe a unor teritorii au produs puternice fluxuri migratorii.

Migratiile sunt adesea rezultatul unor insatisfactii. Candidatul la emigratie spera sa gaseasca in alta parte conditii mai bune. Din secolul al XVI-lea pana in 1914, europenii au furnizat cea mai mare parte a contingentelor de migranti. Din 1850 pana in 1914, aproximativ 50 milionae de europeni, de regula agricultori, au plecat in zonele temperate ale ambelor emisfere. In secolele XVII-XIX, pe marile plantatii tropicale au migrat negrii, chinezi, hindusi si indonezieni; pana in anul 1945 migratiile au avut un caracter masiv si au fost orientate spre America de Nord, Europa de Nord-Vest, Australia, Argentina si statele din zona Golfului Persic.

In urma celui de-al doilea razboi mondial, din fostele colonii, unele fluxuri de migranti s-au orientat spre Australia si Brazilia.

Frecvent motivele acestui fenomen geodemografic se explica intr-un mod simplificat fara a se avea in vedere: schimbarea starii civile, starea de sanatate, modificarea pietei muncii, o locuinta mai buna, ratele somajului, nivelul calificarii, pozitia profesionala in cadrul comunitatii, dependenta de familie precum si caracteristicile individuale.

Migratiile pot fi determinate si de disponibilizarea fortei de munca, restructurarea si retehnologizarea industriei, o politica economica orientata gresit. Cauzele de ordin religios, incalcarea drepturilor minoritatilor etnice, tensiunile rasiale, poluarea mediului, maladiile, determina form,area fluxurilor de migranti. Caile de comunicatie, transporturile si similitudinile de factura culturala favorizeaza migratiile.

Zonele, regiunile si tarile de emigrare in prezent sunt: Caraibe, Africa de Vest, Mexic, Argentina, India, Indochina, Europa de Est, iar de imigrare: SUA, Canada, Germania, Franta,etc.

De multe ori cei care migreaza sunt selectati pe criterii de varsta, aptitudini si alte caracteristici; tara gazda decide conditiile privind sanatatea, ocupatia, moralitatea si varsta imigrantilor.

 Mobilitatea interna este o forma a mobilitatii populatiei care se desfasoara intre granitele aceleiasi tari. Tendinta principalaa acestei forme de migratie consta in deplasarea populatiei din mediul rural spre cel urban.

Cauzele migratiei interne sunt multiple, fiind determinate de nivelul de dezvoltare economica al localitatii, unitatii administrativ-teritoriale sau a arealului, de ritmul de crestere al populatiei de distributia in teritoriu a locurilor de munca, restructurarea si retehnologizarea unor ramuri si subramuri ale economiei, epuizarea unor resurse, poluare, calamitati naturale, conflicte interetnice, poli de atrctie, aparitia unor locuri de munca, necesitatea schimbarii statutului social si profesional, etc.

3.4. Tipuri de migratii. Consecintele migratiilor

Migratia populatiei se clasifica in functie de scop, cauze, durata, numar de participanti si spatiu de desfasurare.

Dupa cauza si scop, migratiile pot fi:

·         migratiile refugiatilor





·          migratiile fortate

·          migratiile economice

Dupa durata, migratiile pot fi:

·          definitive (cu schimbarea domiciliului);

·          temporare (navetism), cu deplasarea de la domiciliu la locul de munca intr-o alta localitate;

Dupa numarul persoanelor, migratiile pot fi:

·          individuale

·          pe grupe organizate

4 Repartitia geografica a populatiei

Repartitia geografica a populatiei pe suprafata planetei este conditionata de mai multi factori:

4.1. Factorii fizico-geografici

a.       Relieful, prin altitudine, natura suprafetei topografice, expozitia versantilor, panta, accesibilitate, etc., capata utilizari economice diferite. Mai mult de jumatate (56%) din populatia Terrei locuieste in regiunile joase, sub 200 m inaltime fata de nivelul marii, spatiul ce nu depaseste un sfert din suprafata uscatului planetar. Mai mult de un sfert din populatia Terrei traieste la altitudini cuprinse intre 200 – 1000 m, iar restul la peste 1.000 m altitudine. Asezarile permanente urca pana la peste 4.000 m altitudine, mai ales in Muntii Anzi (America de Sud) si Podisul Tibet (Asia); exista tari in special andine (Bolivia, Ecuador, Columbia), in care cea mai mare parte a populatiei traieste la mare altitudine (intre 500 si 4.000 m). Chiar si unele capitale se afla la mare altitudine cum ar fi capitala Boliviei (La Paz – 4000m), Ecuadorului (Quito -2850m), Columbiei (Bogota – 2632m), Mexicului (Ciudad de Mexico – 240m), Afganistanului (220m), etc.

b.       Latitudinea influenteaza repartitia populatiei prin diferentierile climatice implicate in resursele de hrana, modul de organizare economica si sociala, vestimentatie, locuire, etc. Asezarile cele mai indepartate de Ecuator de afla in Groenlanda si Tara de Foc. Populatia care traieste in asezari permanente se afla raspandita intre 800 latitudine nordica si 540 latitudine sudica.

c.       Distanta fata de tarmul marilor si oceanelor

Resursele de hrana, energie, climatul, comertul si alte aspecte economice au sporit din Antichitate si pana astazi puterea de atractie a marilor si oceanelor si au determinat o concentrare puternica a populatiei.

b.       Conditiile climatice sunt diferite in raport cu altitudinea.

c.       Apele. Regiunile aride, mlastinoase, cele cu resurse slabe de apa potabila, sau pentru irigatii, sunt evitate, pe cand vaile raurilor, campiile, tarmurile si depresiunile atrag populatia.

d.      Vegetatia a influentat raspandirea teritoriala a populatiei intr-un mod diferit de celelalte componente geografice. Stepele au favorizat formarea solurilor fertile pentru cultura si hrana pentru animale, padurile, lemn pentru constructii, fructe, adapost pentru fauna, avand un rol depoluant, climatic, hidrografic, etc.

e.       Fertilitatea solurilor a influentat direct si puternic sedentarizarea, migratiile, densitatea si activitatile omenesti. Regiunile cu o slaba fertilitate a solurilor sunt si astazi slab populate.

f.        Resursele subsolului au exercitat o puternica atractie asupra populatiei, iar asezarile umane s-au infiripat si au crescut destul de repede.

4. Factorii social – economici, tehnologici si istorici

Repartitia populatiei in teritoriu poate fi influentata de:

·          suprapopularea unor regiuni agrare;

·          urbanizare si industrializare;

·          somaj, declinul unor activitati, epuizarea unor resurse;

·          politica economica si nivelul de dezvoltare economica;

·          presiunile exercitate asupra unor grupari etnice, conflictele sociale, razboaiele, persecutiile religioase, regimul politic;

·          decolonizarea, descoperirile geografice;

·          nivelul asistentei sanitare;

·          descoperirea si valorificarea unor resurse noi;

·          caile de comunicatie si comertul;

·          raporturile dintre state, etc.

5 Densitatea populatiei

Acest indicator exprima raportul dintre numarul locuitorilor unui teritoriu la un moment dat si suprafata ocupata.

a.       Densitatea generala se calculeaza cu relatia: D=P/S, in care D – densitatea medie a populatiei, P – numarul locuitorilor, S – suprafata teritoriului exprimata in kmp.

Densitatea generala a populatiei Terrei era de 18 loc./kmp in anul 1950, iar in prezent depaseste 45 loc/kmp, (46,4 loc/kmp in anul 2002), existand insa diferentieri teritoriale foarte mari, atat pe regiuni geografice cat si pe tari.

Regiunile si zonele cu cele mai mari concentrari de populatie sunt:

·         marile campii din China, India, Franta, Germania, etc.

·         vaile si deltele unor fluvii din Africa si Asia (Valea si Delta Nilului cu peste 1000 loc/kmp, Gangelui, Nigerului, etc.)

·         marile concentrari industriale din Europa (Ruhr, Rhin, nord – estul Frantei, nordul Italiei) si din America de Nord (zona Marilor Lacuri, nord-estl SUA, California)

                   Cele mai reduse densitati exista in regiunile desertice si semidesertice (Sahara, Australia, de Vest, Gobi, s.a), padurile ecuatoriale (Amazonia, Bazinul Congo-ului), regiunile reci arctice sia antarctice.

b.       In activitatile de organizare a spatiului geografic se utilizeaza:

·         densitatea bruta

·         densitatea neta

·         densitatea populatiei urbane

·         densitatea populatiei rurale

6 Structura populatiei

Din punctul de vedere al structurii, populatia poate fi analizata dupa mai multe criterii: etnic, rasial, lingvistic, pe grupe de varsta, pe sexe, dupa domeniul de activitate etc.

Foarte important, indeosebi in stabilirea prognozelor demografice, dar si in practica planificarii economice, este cunoasterea structurilor populatiei pe grupe de varsta si pe sexe, structuri influentate direct de evolutia natalitatii, mortalitatii si de migratia populatiei.




Raporturile dintre grupele de varsta (0-20 de ani, tinerii; 20-60 de ani, adultii; peste 60 de ani, batranii) si, in primul rand, intre grupa 0-20 de ani si cea peste 60 de ani reliefeaza tendintele de 'intinerire' sau de 'imbatranire' demografica a unei populatii. Astfel, tarile in care grupa varstelor sub 20 de ani detine in jur de 35% sau mai mult din totalul populatiei sunt considerate tari cu o populatie tanara, iar cele in care aceasta grupa reprezinta sub 30% prezinta tendinte accentuate de imbatranire demografica.

Marile regiuni geografice cu o pondere insemnata a populatiei tinere sunt Africa, America Latina, Asia de Vest, iar in ceea ce priveste valorile peste media mondiala a populatiei varstnice - deci tendinta de 'imbatranire a populatiei' - se remarca Europa, America de Nord anglo-saxona si principalele tari ale Oceaniei (Australia si Noua Zeelanda).

In ceea ce priveste structura pe sexe, se constata, pe plan mondial, in ultimele decenii, o usoara predominare a populatiei masculine fata de cea feminina, existand insa diferentieri: in regiunile dezvoltate numarul barbatilor este mai redus decat al femeilor - legat de supramortalitatea masculina si de efectele celor doua razboaie mondiale - spre deosebire de regiunile mai putin dezvoltate.

Structura populatiei pe medii (urban-rural) si evolutia acesteia in ultimele decenii arata ca ne aflam in plin proces de urbanizare, pentru ca, daca in anul 1800 populatia urbana a planetei reprezenta doar 5,1% din cea mondiala, ajungand la 13,3% peste un secol si 20,5% in 1925, aceasta atinge 41% in 1985 si se apropie de jumatate din populatia globului pamantesc in prezent (peste 45%). In perspectiva, aceasta o va depasi pe cea rurala, concentrand, potrivit estimarilor, peste 60% din populatia mondiala in anul 2025.

Exista mari diferente in ceea ce priveste ponderea populatiei urbane pe mari categorii de tari (dezvoltate sau mai putin dezvoltate). De exemplu in anul 1990 proportia populatiei urbane in tarile dezvoltate a fost de aproape 75%, in timp ce in tarile in dezvoltare sub 35%, media mondiala a fost de circa 44%. In acelasi an, 1990, ponderile cele mai ridicate ale populatiei urbane s-au inregistrat in Europa, America (peste 75%), Oceania (circa 73%), iar cele mai reduse in Africa (circa 42%) si Asia de Sud si de Est (doar 35%).

Urbanizarea

Procesul de urbanizare constituie una dintre trasaturile caracte­ristice ale civilizatiei contemporane, cu forme si intensitati foarte variate de la un continent la altul, de la o tara la alta.

Ponderea populatiei urbane, in totalul populatiei mondiale, este in prezent de aproape 50% si se estimeaza ca, in curand, aceasta o va depasi, pentru prima data, pe cea a populatiei rurale, care a dominat intreaga istorie a civilizatiei umane.

Procesul de urbanizare nu s-a produs in acelasi ritm pe tot globul pamantesc si nu a atins aceeasi amploare in diferite regiuni ale planetei. Astfel, in Europa, ca urmare a industrializarii, fenomenul urbanizarii s-a manifestat cel mai puternic in secolul al XlX-lea, dupa 1900 avand loc o incetinire a acestuia. In America de Nord si Australia, regiuni in care populatia a cunoscut o crestere accentuata in secolul. al XlX-lea si la inceputul celui de al XX-lea, printr-o imigratie masiva a europenilor, urbanizarea a inceput mai tarziu si s-a prelungit mai mult decat in Europa. Pe continentele asiatic si african, precum si in America Latina, urbanizarea s-a manifestat indeosebi dupa cel de al II-lea Razboi Mondial, insa in modalitati si ritmuri diferite: in tari cu o dezvoltare economica dinamica, precum Japonia, Coreea de Sud, Argentina, Brazilia s.a., populatia urbana a cunoscut cresteri insemnate, atingand valori similare tarilor occidentale; in tarile slab dezvoltate a crescut spectaculos de regula populatia capitalei.

Pe mari regiuni ale planetei se remarca diferente considerabile: regiuni puternic urbanizate, in care populatia urbana depaseste doua treimi din totalul populatiei (Europa, inclusiv C.S.I., America Latina, America de Nord si Oceania -in ultimele doua apropiindu-se de 80%) si, la polul opus, regiuni cu o pondere redusa, respectiv mai putin de o treime din populatie (Africa, Asia de Sud, Asia de Est). ILasand la o parte unele ministate (Monaco, Singapore s.a.), in care toata, sau aproape toata populatia este concentrata in orase, exista si tari mari sau mijlocii cu o pondere insemnata a populatiei urbane: Marea Britanie (92,5%), Islanda, Olanda, Uruguay, Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca, Argentina, Chile, Venezuela, Noua Zeelanda, Australia, Uganda, Israel, Liban (toate peste 80%). La polul opus exista tari cu o pondere foarte redusa a populatiei urbane, chiar sub 10%, mai ales in Africa (Rwanda, Mauritania, Burundi, Burkina Faso, Etiopia).

In a doua jumatate a secolului al XX-lea s-a manifestat, pe cuprinsul planetei, o adevarata explozie urbana, care este rezultatul unei multitudini de factori, intre care dezvoltarea demografica accelerata, puternica industrializare, mecanizarea agriculturii (care elibereaza o insemnata cantitate de forta de munca) si, nu in ultima instanta, mirajul pe care-l reprezinta orasul in general ca simbol al civilizatiei. Drept urmare, orasele existente cresc - oraselele se transforma in adevarate orase, orasele in metropole si acestea, la randul lor, in aglomeratii urbane - si, totodata, apar noi centre urbane, mai rar pe teren gol, cel mai adesea prin declararea drept orase a unor localitati rurale. Acordarea statutului de oras unor localitati rurale se face, in diferite tari, in functie de mai multe criterii, uneori fiind determinant cel pur demografic, alteori dupa criterii calitative. Inexistenta unor criterii unitare si variatia numarului-limita de locuitori, de la o tara la alta, determina greutati in aprecierea reala a fenomenului de urbanizare la scara mondiala.

Ca fenomen geografic, orasul poate fi definit prin urmatoarele/carac­teristici: constituie o concentrare de populatie, constructii, dotari si infrastructura tehnica; cumuleaza o varietate de functii; are o pozitie centrala, nodala, in producerea si schimbul de valori; atrage un anumit teritoriu (hinterland).

In tot mai multe cazuri este foarte dificil de distins limitele si, implicit, marimea (inclusiv a populatiei) oraselor. De aceea, desi in mod obisnuit se vorbeste de 'orase', in fapt statisticile se refera, mai ales in cazul oraselor mari si foarte mari, la 'arii metropolitane', care includ nu numai orasul propriu-zis, ci si ariile locuite din imprejurimi, inglobate o data cu dezvoltarea teritoriala a centrului urban principal.

Una dintre trasaturile actuale ale fenomenului urban o constituie proliferarea oraselor mari si a aglomeratiilor urbane. Numarul oraselor de peste un milion de locuitori depaseste in prezent 300, din care jumatate au cel putin doua milioane de locuitori.

Geneza si evolutia oraselor

Asadar primele orase ale lumii au aparut in Mesopotamia pe valea Eufratului: Ur, Uruk, Kis. Uruk –ul prin mileniul III i.Christos era cel mai mare oras al lumii. In mileniile 3-2 i.Chr. apar orasele - state, situate de obicei la intersectia marilor drumuri comerciale din acea vreme. Mentionam cetatile Ugarit, Byblos, Sidon, Tyr.

Dintre orasele grecesti: Mycene, Corint, Argos (mil.2 i.Chr.), care prezinta evidente progrese, ('agora') in arhitectura urbana'.

Intre orasele antice desigur Atena si Roma, vor juca un rol deosebit in viata Europei, dar cu o influenta deosebita pe spatii continentale: Asia, Africa.

Primele orase aparute pe teritoriul Romaniei se afla pe litoralul Marii Negre: Tomis, Histria si Callatis (sec.VII-VI i.Chr.), intemeiate de la naviga­torii greci pentru dezvoltarea comertului.

Orasele aparute in feudalism.

Epoca feudala inseamna un regres in evolutia orasului ca fenomen geografic. Multe din orasele mari antice decad sau dispar ca orase; apar altele noi fie la intersectia unor cai de comunicatii, resedinte religioase, in apropierea unor castele feudale, porturi sau targuri . Se constata desigur o crestere a numarului de locuitori indeosebi in Europa si Asia; Spre sfarsitul feudalismului, burghezia in ascen­siune determina si aparitia de noi orase, depasirea limitelor initiale orasul 'iese' dintre zidurile sale, manufacturile se dezvolta, comertul, caile de comunicatii si cu aceasta se prefigureaza 'explozia urbana' din perioada moderna (din capitalism). De pilda in Romania, orasele au fost vechi resedinte domnesti: Campulung, Targoviste, Curtea de Arges, Suceava, Baia, lasi.

Orasele aparute in perioada, moderna, cunosc o adevarata explozie, ca numar, dezvoltare, functiuni, influenta lor asupra spatiului geografic in care se afla.

Principalii factori in dezvoltarea capitalista mondiala sunt: explozia demografica, revolutia europeana industriala, colonialismul, dezvoltarea economica de ansamblu (implicit a mijloacelor de transport, a comertului etc).

Pe langa spatiile geografice in care orasele aveau radacini milenare (Asia, Europa, Nordul Africii), acum apar orase si in alte continente: America, Australia, Africa, Oceania;

In secolul al-XX-lea fenomenul urban capata valente nebanuite; dez­voltarea oraselor determina aparitia fenomenelor urbane de tipul metropolelor, sau megalopolisuri.

Criterii in clasificarea oraselor pe Glob.

Din multimea acestor criterii amintim cateva mai importante: pozitia geografica, marimea demografica, functiile economice.

a. Dupa pozitia geografica - orasele sunt raspandite pe glob, de la ecuator pana in tinuturile subpolare (in pen Scandinavica, Rusia, sudul Argentinei, nordul Canadei ca de pilda: Arhanghelsk, Ankorage, Murmansk etc).



Conditiile climatice isi pun amprenta decisiv asupra fizionomiei acesto­ra; orasele 'solare' tropicale, difera de Rejkavikul islandez prin arhitectura,constructii, traditii, obiceiuri etc. Sub aspectul treptelor de relief, este ade­varat ca cele mai numeroase orase se afla pe treptele joase si medii (pana la 1000 de m), circa 80-85% din total; exista insa numeroase orase situate in spatiul montan (America Latina: Ciudad de Mexico, Valparaiso, Bogota, Santiago de Chile; in Tibetul chinezesc orasul Lhasa circa 4000 m - cel mai inalt oras al lumii; sau la altitudini moderate in Alpi, Caucaz ori Carpati). La noi in tara orasele se desfasoara de la cativa m altitudine (cele de pe litoral), pana la circa 1050m: Predeal de pe cumpana_de_ape__a Prahovei si Timisului).

Factorii geografici: relieful, clima, apropiere fluviilor, marilor, oceanelor, vegetatia in deosebi cea forestiera, resursele de subsol, influenteaza in mod diferit dezvoltarea, marimea si functiile oraselor de pe Glob sau din tara.

b.  Marimea demografica - reprezinta un criteriu fundamental in clasificarea oraselor pe glob. De regula intalnim mai multe categorii: orasele mici (pana la 20.000 loc); mijlocii (intre 20.000 -100.000 loc); mari (intre 100.000 - 500.000 loc); metropo1e (peste 1 mil.loc). In  legatura cu pragul minim al oraselor, acesta este diferit pe glob. In unele  tari (Danemarca, tarile scandi­nave), acesta este de_500 de locuitori; In Romania este de 5000 de locuitori; in Asia acest prag poate depasi 20.000 de locuitori. Se constata desigur o corelatie intre marimea oraselor, functiile de baza si influenta lor in teritoriu.

Forme de concentrare urbana.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al-XIX-lea pe glob s-au contu­rat urmatoarele forme de concentare urbana:

Metropolele - (de la 'mater' si 'polis'),sunt orase care au peste 1 milion de locuitori, o influenta deosebita asupra unui anumit spatiu geografic intern, sau international. (Tokyo, New York, Beijing, etc.)

Conurbatia (de la 'con' = cu si 'urbs' = oras). Conurbatiile sunt formate din 2 orase ' milionare intre care se realizeaza legaturi stranse economice, de transport si de productie. Exemple de conurbatii: Tokyo-Yokohama sau Kobe-Osaka (Japonia), Los Angeles – San Diego (SUA) etc.

Megalopolisurile (termenul provine din antichitatea greceasca).

Megalopolisurile reprezinta fenomenele urbane gigantice ce concentreaza milioane de locuitori si au o influenta in spatiile geografice respec­tive. In prezent sunt circa 30 de megalopolisuri (cu peste 8 mil. locuitori fiecare). Cele mai reprezentative sunt: BOSWASH (Boston-Washington), din nordul SUA, care se desfasoara pe circa 140.000 kmp si concentreaza in jur de 50 milioane de locuitori, principalii poli de crestere fiind orasele Boston, New York, Baltimore, Philadelphia si Washington, fiecare dintre acestea avand minimum de 2 milioane locuitori.

TOKAIDO – 70.000 kmp, peste 70 milioane locuitori principalele nuclee metropolitane fiind Tokyo, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kobe.

Alte megalopolisuri sunt: Megalopolisul din sudul Marilor Lacuri cu metropole precum Chicago, Detroit, Cleveland, Buffalo, etc.; Megalopolisul californian San FranciscoLos Angeles; Megalopolisul canadian MontrealOttawaTorontoHamilton; etc.

Gigantismul urban se va amplifica in deceniile urmatoare.

Functiile oraselor

In stabilirea criteriilor de clasificare a oraselor dupa functii (vezi W.OIsson - 1953, G.Schwartz, G.Alexandersson - 1956, G.Chabot si B.J.Garnier 1963; la noi i.Sandru si V.Cucu), se desprind urmatoarele cate­gorii:

·       orasele cu functii complexe - metropolele ('orasele milionare') sunt orasele care concentreaza functiile: politice (la nivel national sau regional), industriale, de transport, comerciale-financiare, culturale etc. Exemplu de metropola: Paris, Londra, New York, Moscova, Tokyo etc. Avand influenta atat la scara nationala cat si internationala.

·       orasele cu functii predominant industriale - orase cu caracter pre­dominant industrial (extractive: petroliere, miniere) sau prelucratoare (siderurgice, constructii de masini, chimie, industrie usoara etc).

·       orase cu functii predominant  de transport – reprezinta o categorie complexa de orase:

- orase porturi: Rotterdam, Singapore, Hong-Kong, partial New York;

- orase noduri feroviare: Chicago, Munchen, Moscova, Beijing, Tokyo;

- orase noduri rutiere: Paris, Munchen, Viena, Moscova;

- orase cu mari aeroporturi: New York, Chicago, Los
Angeles
, Dallas, Paris, Londra, Moscova, Tokyo;

 - orase situate la capatul unor canale: Suez, Panama, Port Said s.a.;

·                orase cu functii predominant comercial-bancare - aici se desprind mai multe tipuri - orase in care se organizeaza targuri anuale (Leipzig, Paris, Plovdiv, Chicago, Detroid, Tokyo);

·                orase' capitale financiare'- ( situate in Elvetia sau Paris, Londra, Tokyo, Singapore, Kuweit s.a.);

·                orase cu functii culturale si sportive

-                 orase - sedii ale unor festivaluri muzicale sau cinematografice (Salsburg, Cannes, Venetia s.a.);

-                 orase sedii pentru sporturi (Chamonix, Calgary s.a.);

·                orase-statiuni tunstice si balneoclimaterice. Aici mentionam orasele de pe Riviera italiana si franceza, Miami-Long Beach in S.U.A., Valea Prahovei, litoralul romanesc al Marii Negre);

·                orase cu caracter religios - (locuri de traditii religioase, pelerinaj etc: Ierusalim (centru a trei religii); Mecca si Medina (lumea islamica), Vatican (catolicism), Muntele Athos, ortodoxism, Kyoto (budism) s.a.

Asezarile rurale

Reprezinta cele mai raspandite si mai mumeroase forme de habitat de pe Glob. Ele sunt conditionate de factorii naturali si istorici, reflectarea aces­tora se observa in dispunerea satelor, materialele de constructii folosite, arhitectura acestora. Astfel din padurile ecuatoriale pana in gheturile arctice, satele s-au adaptat activ, creator la mediul de viata, determinand o mare verietate a acestora. Mentionam satele dispuse circular in poienile din padurile tropicale, satele din savane si oaze, satele mediteraneene catarate pe versanti, satele din zona temperata pana la satele de taiga, tundra si cele ale laponilor din tinuturile polare ale Groenlandei, Scandinaviei ori Rusiei. In general satele concentreaza un numar mai mic de locuitori (in medie 2000 – 3000 locuitori)  cu functii predominant agricole, de multe ori au stat la baza formarii oraselor iar pentru unele continente si tari au jucat un rol deosebit in dez­voltarea acestora (vezi de pilda amploarea si bogatia civilizatiei rurale in Romania); in alte continente si regiuni geografice dimpotriva, satele nu sunt forme de habitat reprezentative, fiind inlocuite cu 'fermele' (S.U.A., Australia s.a.).

                   In concluzie habitatul rural desi reprezinta o complexitate mai redusa fata de cel urban, a avut un rol deosebit in dezvoltarea civilizatiei umanitatii in Eurasia, Africa si America precolumbiana. In prezent fenomenul rural a intrat sub impactul vietii moderne (datorita facilitatii civilizatiei materiale) iar formele de hibrid rezultate, intra in sfera fenomenelor de 'rururbanizare' ('suburbanizare') cu implicatii sociologice profunde.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


Relieful glaciar
RISCURI LA FENOMENE CLIMATICE
RESURSELE METALURGICE SI METALURGIA
GEOGRAFIA RESURSELOR SI ECONOMIA MEDIULUI
Vegetatia Americii
Relieful carstic
Proiect Geografie Urbana - Municipiul Ploiesti
SIMULARE -TEZA UNICA LA GEOGRAFIE CLASA a VIII-a
Comuna Nocrich
Comuna Unirea - Studiu geografic