REGIMUL ARTELOR SI
MUNITIILOR
* Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism,
coordonatori Radu Pavel Gheo si Dan Lungu, Editura Polirom, 2008.
Cartile care reconstituie cotidianul si viata privata
in comunism se pot numara pe degetele de la o singura mina. S-a
scris memorialistica, s-au facut explorari, exista chiar
citeva incercari de istorie orala si ceva literatura, plus
marele film al lui Cristian Mungiu, dar viata in comunism e departe de
a-si fi epuizat resursele de impresionare. O arata din plin proiectul
scriitorilor Radu Pavel Gheo si Dan Lungu care au invitat 17 scriitoare de
virste diferite (nascute intre 1933 si 1979) sa scrie despre
experienta lor, ca femei, in comunism. Cei doi coordonatori ai
cartii au pornit de la ideea ca regimul totalitar le-a rezervat
femeilor experiente diferite, mai complexe si deseori mai traumatizante
decit cele ale barbatilor. Suprapus modelului traditional de
organizare a societatii, in care responsabilitatile
gospodaresti, de crestere si de educare a copiilor reveneau
aproape in totalitate femeii, modelul socio-politic egalitarist comunist nu
facea decit sa sporeasca atributiile femeii, impunindu-i un
triplu statut: sotie gospodina, "om al muncii socialiste" si
"tovarasa de lupta". Casa, fabrica/uzina si, uneori,
unitatea militara erau tot atitea locuri in care femeile aveau dreptul si
obligatia de a creste si a intretine familia, tara
si partidul. Mai mult decit atit, decretele 770 din 1966 si 441 din
1985 care interziceau avortul au reprezentat pentru femei o permanenta
sursa de teroare. Conchid cei doi antologatori: "Supravegheate, arestate,
condamnate la inchisoare sau ucise in urma unor avorturi clandestine, ele
deveneau cobaii unui experiment demografic si subiectul unor umilinte
teribile. Desi s-au facut diverse estimari, nu se va putea
sti niciodata cu certitudine cite femei au murit in urma decretelor
amintite". Cifra vehiculata este de 10.000.
Cele 17 texte, de dimensiuni, tonalitati si valori
documentar-literare diferite, departe de a epuiza demersul experientei de
gen, reconstituie, ca un puzzle cu piese marunte si gri, viata
femeilor de atunci, cu sacrificiile (mari) si satisfactiile (mici)
cotidiene. Unele rememorari sint mai grave, au dramatism si
denota o anume incrincenare (Ioana Ocneanu-Thiéry, Doina Rusti) sau
amaraciune bine temperata (Rodica Binder, Sanda Cordos,
Iulia Popovici, Mihaela Ursa), altele sint texte cumva disimulate, scrise cu
autoironie si cu umor (Adriana Babeti, Alina Radu); unele sint
fragmente de jurnal (Carmen Bendovski si Adriana Bittel), scrisori
deschise (Nora Iuga), interviuri (Mariana Codrut), altele, mai analitice,
se apropie de reflexivitatea eseului (Simona Sora, Otilia Vieru-Baraboi) sau,
dimpotriva, sint incarcate de un lirism nostalgic (Cerasela Nistor).
In, poate, cel mai echilibrat text din carte, Simona Popescu surprinde foarte
bine o anume contradictie a perspectivei rememorarii comuniste prin
expresia "risul de mila": "Sint multe lucruri pe care, daca
le-as invoca, m-ar pufni risul. Dar sint si multe lucruri in preajma
carora risul n-ar avea ce sa caute (nici macar ala amar)". Impreuna
insa, aceste confesiuni si rememorari se armonizeaza
si au forta adevarului care impresioneaza, creeaza
empatie si te revolta. Dincolo de alimentele rationalizate (in
magazine nu se gaseau decit conserve de peste, oase afumate si
creveti uscati), temele recurente, prezente in fiecare text, sint
cele legate de dificultatea igienei (frigul, lipsa apei calde, a vatei, a
sapunului si a hirtiei igienice), improvizarea cochetariei
(chilotii tetra, remaierea ciorapilor, uniformele hidoase, lipsa materialelor
textile si a cosmeticelor -, zaharul si berea erau alternative
la fixativ, iar deodorantele Fa si Rexona erau marfurile de
contrabanda cele mai numite/rivnite) si, deasupra a toate,
sexualitatea interzisa si/sau batjocorita - controalele
ginecologice fortate, lipsa mijloacelor contraceptive si a
medicamentelor, metodele clandestine, primitive si riscante, de avort.
Scrie Otilia Vieru-Baraboi intr-unul dintre cele mai puternice texte din carte:
"Numarul fetelor «deflorate» oferea partidului un rezultat estimativ al
intensitatii activitatii sexuale ilicite, in afara
familiei. Religia si partidul erau aici pe aceeasi
frecventa: femeia nu trebuia sa se impreuneze decit pentru a
procrea. Restul era perversiune
burgheza"; sau: "In comunism, avortul subteran era poate singurul mod de
disidenta exclusiv feminin. Un gest sinucigas, prin care
umanitatea insasi isi recapata integritatea. Femeia
uzurpa opera partidului mutilindu-se, cladind astfel visul propriei libertati
cu singe din singele sau, cu carne din carnea sa, redind vietii
dreptul la moarte".
Adriana Babeti descrie, in cel mai plin de umor si absurd text al
cartii, "sarsaneliada" femeii-asin, a gospodinei-cal, rolul si
importanta sacosei si a caratului in comunism. Astfel,
istoria este perceputa prin trecerea de la cosul de nuiele, la
sacosa, apoi la punga de plastic, trecere marcata de martiriul
cozilor la alimentare si carausiile cu provizii si
lemne dintr-un cartier in altul, prin frig si bezna. Anamaria Beligan
aminteste masa de bucatarie pe care o moasa
facea, pentru doua cartuse de Kent, chiuretaje fara
anestezie si cu instrumente dezinfectate la flacara aragazului
(cartea ofera un mini-inventar al metodelor barbare de avort clandestin),
pentru ca Doina Rusti sa surprinda tot absurdul si
umilinta femeii in fata ginecologilor patriei in, poate, cel mai dur
text din volum, text care se deschide cu fraza: "Prima oara am fost la
ginecolog imediat ce-am inceput armata". De altfel, sexualitatea si armata
("cazemata numita Maternitate" - Simona Sora) reprezinta in
aceasta carte cele doua experiente extreme ale femeii
careia comunismul ii luase "dreptul la feminitate" (Simona Popescu). Mai mult decit un "atentat la feminitate",
comunismul isi apropriase corpul femeii si, la nevoie, il folosea
impotriva ei.
Cele 17 autoare se
raporteaza usor diferit la trecut, iar incarcatura
emotionala variaza in functie de experienta,
personalitate si chiar talent. Mai apropiate de document sau de
literatura, profund personale, dar lasind loc si
consideratiilor sociologizante ori referintelor livresti,
pendulind intre evocarea unor episoade semnificative sau doar a
intimplarilor marunte si a detaliilor cotidiene, toate autoarele
vorbesc, in fond, despre acelasi lucru: chinul de a fi femeie intre
frustrarea interzicerii intimitatii si eforturile
feminitatii ilicite. Deopotriva marturie, radiografie
si exorcizare a trecutului marcat de supravegheri, lipsuri si
umilinte, Tovarase de drum este un omagiu in gri adus femeii,
adevarata eroina a epocii de aur.
