Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
Prin muntii Banatului


Prin muntii Banatului




Prin muntii Banatului

In Banat nu poti patrunde decit prin "porti', afara doar daca intri dinspre Arad.

Portile de Fier sint cele mai zavorite, intr-o veche stampa din bogata colectie a Academiei Romane, desenatorul, exagerind inaltimile, pune in curmezisul Dunarii, la Virciorova, stinci semete, ca virfurile unor munti inundati. De fapt, coltii de piatra se arata, ca un cird de bivoli ce se racoresc in apa, numai cind Dunarea e scazuta[1].




Mai exista o Poarta de Fier, pe valea Bistrei, pe unde au strabatut romanii catre cuibul de vultur al dacilor. Trenul strabate prin lungul tunel sapat in strimtoarea muntilor. Ca sa ajungi in Banat, pe valea Timisoarei,[2] tot prin o poarta, poarta Orientalis, trebuie sa patrunzi.

E drum bogat in variatii; teren si clima te amagesc intr-atita incit te crezi prin meleaguri departate, cind pe drumul de la Triest, cind printre alpajurile sviteriene ori pe vaile inguste din Alpi. Dupa Orsova, cu gard inalt de plopi piramidali, urci pe valea Cernei, mereu in fierbere, caci vine de sub inaltimile Godeanului. Chiar aproape de varsare, valea sa e adinca, pietroasa, cu putin loc pentru adaposturi omenesti. Topletul, sat saracacios, are casele insirate pe malul de piatra, cu paretii din caramizi, netencuiti, unde si unde cu slaba umbra a unui arbore pipernicit.

Calea Cernei se indreapta in racoreala muntilor. La Baile Erculane, in strimtoare, valea-i adinca e marginita de paretele priporos al Domogledului, batut in plin de soare, Boarea calda, din valea Dunarii, patrunde pe drumul apei incit castanul nobil creste-n voie, chiar pina unde si bradul ii tine tovarasie.

Soseaua baltuta, linga drumul de fier, se conitinua pe un afluent al Cernei. Peisajul se schimba; incintarile se tin lant, ca si satele. Cel dintii iesit in cale este Mehadia, nume folosit de straini. Localnicii ii spun cu mindrie Meegia - de la Ad-Mediam - iar ei isi zic megisti.

E in spatiul cel mai larg inainte de a ajunge la Porta Orientalis. De aceea, dupa cum puhoaiele ce vin din toate partile rascolesc costisele, tot asa a cunoscut in trecut deseori clocotis omenesc. Pietre cu inscriptii romane nu se intalnesc rar. Spre paza romanii au ridicat un castru; importanta lui se recunoaste si dupa numeroasele monezi dezmormintate.

Pe virful unui deal bolovanos de pe stinga apei se mai zareste un parete dintr-un turn de observatie ori o citadela de aparare din veacul al XVI-lea, dupa cum sub primaria actuala s-a dat peste intarituri vechi. Aice au avut loc multe lupte cu turcii, la 1717, 1787. Chiar natura a contribuit ca locul sa aiba insemnatate strategica. Strajerul din josul vaii, un pumn amenintator de porfir, Strajetul, alta stinca mai din sus, pazesc intrarile.

Daca natura ocroteste regiunea, n-a fost prea darnica cu ea. Terenul e stincos, cind nu e hleios, negru de carbunii ce-i cuprinde, Citiva pomi, citiva butuci de vie, ogorase tarcuite pe coastele mai putin traganate, nu dau impresia de belsug. Oamenii nu-si capata inlesnirea traiului numai din lucrul pamintului; se impart care in minele de carbuni, care la taiat lemnele din padurile tot mai rare si departate. Asprele conditii de viata insa ii otelesc, pe cit belsugul moleseste. Muncitori economi, cunosc trudnicia, inving vitregia. Ajung caliti si in sentimente. De aice porneste preotul Stoica in fruntea unei sute de volintiri in ajutorul lui Horea ().

Sat curat romanesc, infatisarea lui te poate insela, desi iti dai seama ca reprezinta o adaptare la mediu. Natura nu ingaduie ca pe aiurea, curti largi. Casele sint una linga alta, legate prin zid inalt, in care e lasat loc larg numai pentru poarta, inalta si instresinata. Bolovanii, rascoliti de puhoaie, dau material pregatit pentru temelia caselor, dar si pentru imprejmuit. La prima vedere infatisarea satului iti aduce aminte de nordul Italiei, mai ales ca pe sub streasina caselor se intind coarde de vita cit bratul de gros, cu struguri mari drept impodobire. Oleandrii inalti, ciocura de flori, din fata casei, caisii cu roade bogate din gradini si chiar migdalii ramurosi intaresc amintirea tinuturilor meridionale.

Variatia peisajului se inteteste de indata ce iesi din Mehadia. Dupa vreo doua tuneluri mici, lumina inunda un nod important de asezari omenesti dintr-o larga depresiune, la unirea unui manunchiu de riuri. Satele se tin de calea apelor, se muta pe povirnisurile domoale. Unde sint ingramadiri de oameni, podoaba padurilor devastate, se trage, cu frica, mai la o parte. Arborii rezleti sint ciuntiti; devin forme fantastice, in nazuinta lor de a da smicele tinere in jurul ranii, care arata locul crengii vechi taiata pentru frunzar.

Lupta norodului ingramadiit pe un petec de pamint nu tocmai rodnic este aspra. 6e prinde straduinta omului de a invinge greutatile prin lucrarea intensa a ogorului restrins. Seceta il indruma catre arborele mereu schilodit, fara sa murmure. Puhoaiele il silesc sa urce maldarul de fin pretios, sau de strujeni adunati cu grea truda, sus, printre crengile copacului. E o caracteristica etnografica a regiunii Banatului si Olteniei, in legatura cu zgarcenia pamintului si navala ploilor repezi.

Dar tot nevoia a impodobit locurile cu gradini de pruni, ce dau aspect deosebit spatiului larg, inecat spre sara in scama usoara a fumului ce se lasa peste vale. Drumul urca in tinuturi minunate, pline de sfintenia muncii intense, de blindetea plaiurilor, acoperite cu lucernarii, virstate cu pilcuri de paduri. Amestecul de fagi, ici-colo cu brazi plantati, cu mesteceni gingasi, in jurul fermelor rezlete, dau un pitoresc propriu ce se intilneste rar in alte tinuturi romanesti. Mai sus e Domasna piriiasele limpezi sirut rasfirate. Serpuiesc prin pajisti verzi peste tot anul, din primavara, cind orhideele le presura cu rubine, pina-n toamna tirziu, cind ametistul brinduselor e mai viu in apus de soare. Sint tablouri de Boeklin, pline de vioiciune dar si de seriozitatea muncii.

Femeia cu oprege toarce pazind vacuta tarcata, cu pete roscate. Silueta boilor ce trag la plug si a plugarului indoit de sale, apasand au toata nadejdea de coarnele plugului, se iteste o bucata de vreme pe spinarea colnicei, in cadrul asfintitului de soare; se imbujoreaza zapada de curind cazuta pe virful mai inalt al Prelucai. Numai in Muntii Apuseni mai intilnesti o atare imbinare plina de farmec intre varietatea naturii, cu imbracaminte verde pina-n pragul iernii, si intre harnicia romanului ca sa nu piarda ultimele zile de munca.

Toata regiunea pina in Luncavita si spre Poarta e o apoteoza fireasca a stradaniei omenesti pentru agonisita vietii, intr-un cadru al naturii cu continua fragezime. Artistul care s-ar aseza vreo citeva saptamini ar avea subiecte minunate de pictat. Gaseste tot ce poate destepta inclinarea pentru frumosul din natura, dar si pentru maretia muncii omenesti, legata de pamint si de agonisita grea a vietii. Turme de oi printre trunchiuri albe de mesteceni; vite grasune si tarcate fel de fel, rezletite pe intinsul pajistei; aramiul frunzelor de fag mai vioi in vecinatatea verdelui de primavara al pasunilor; boschete de carpeni argintati; drumurile serpuite de la casa la casa, in jurul carora stau adunate stogurile de fin, se prind atitea motive variate de vesnicire a plaiurilor noastre, pe cit de mindre pe atit de necunoscute.

Tunelul lung arata locul Portii. De la gara Poarta, cu pilc des de brazi in fata, piriiasele se scurg grabite catra nord. Dau in Timis. Nici nu stii cum si de unde ti-a iesit Timisul in cale. Vine dinspre Semenic, format, bogat, vijelios, strins in jgheab de piatra; vijiie la coturi, spumega lovind bolovanii din drum. Il privesti de sus, de pe coasta muntelui numai stinca, il treci pe pod inalt. Ocoleste drumul de fier pare ca ar vrea sa fuga de el; trenul insa il ajunge prin tunele. Riul iti iese iarasi inainte, ici alb de spuma, dincolo ca de mercur, in lung stropii aninilor negri si soseaua ce-i tine tovarasie, urmarindu-i cotiturile. Daca n-ar fi decit peisajul acesta de framintare intre apa si piatra, goana riului lovind in poala muntilor cu paduri pe virf, cu stind dezgolite la temelie si inca drumul ar merita sa fie facut. E rar sa mai intilnesti din tren asemenea peisaj vioi si frumos.

Riul apoi se domoleste, se rasfira pe pat de prundis. La Armenis insa satul se tine atent. Casele de zid ingramadite - in jurul bisericii, vin pina la marginea priporoasa a malului de stinca. E o vedenie din tari stincoase; un sat din Spania, vechi mutat pe meleagurile noastre. Zidul oaselor pare crescut din piatra malului.

Ca si cind n-au fost indeajunse sceneriile naturale strabatute ceasuri intregi, intr-o zi de toamna, natura s-a intrecut in mijloacele ei variate de a subjuga. Ardea muntele. Feeria neintrecuta a durat o clipa. Zapada proaspat eazulta acoperea nodul Tarcului, au imaculatul alb al iernii timpuriu vestita. Jocul norilor de deasupra facea sa straluceasca virfurile oa acoperite cu coifuri de gheata. Si deodata, la o cotitura, zapada se arata ca un jar imens, o pilpiitura de flacara intinsa peste culmi. Soarele isi luase ramas bun de la ea. Ceata serii si fumul, ce anunta cina de seara, repede se lasa pe valea larga a Timisului, de par chiparosi plopii de la Sadova. Pe retina joaca insa pilpiitura de flacara, chiar dupa ce muntele s-a imbracat cu zale de otel albastrui.

Din drumul acesta principal, ce separa Carpatii de muntii Banatului, si intr-o parte si in alta se deschid vai secundare, cu ascunse frumuseti la tot pasul. In Banat nu muntii desteapta farmecul formelor si al coloritului, cit drumurile de printre ei, folosite de om.

Semenicul, cel mai inalt virf din Banat, nu ajunge la l 500 m. Este un nod important de ape, care izvorasc de sub el, roata. Berzava[3] apuca spre apus, Nera se incirjoaie spre Bazias, de se varsa-n Dunarea, Mehadia da in Cerna, iar Timisul se incovoaie spre nord. Virful muntelui, tesit, e o pajiste intinsa, cu covor de muschi de te infunzi pina la glezna; aduce aminte de semenii lui din Muntii Apuseni. Doar in Piatra Goznei se arata stinci semete si goale. Vederea ce ti-o procura e larga, blinda, mai ales cea spre Banat. In schimb apele izvorite de sub el brazdeaza adinc pamintul, nascind variatii care te uimesc la fiecare pas. Un asemenea drum plin de farmec e acel care taie Banatul in curmezis din Mehadia la Oravita. De la lablanita patrunzi in vale tot mai inchisa. Natura terenului e de asa fel insa, incit pometurile predomina. Pruni si iarasi pruni, ca si cind alt arbore n-ar putea creste. Am nimerit intr-o toamna manoasa, incarcati stau copacii de proine de capata o culoare brumarie. Unde fructele sint ca de ceara, cind le bate soarele spre asfintit, par cercei de margaritare printre frunzele rarite. Frumusetea decorului este insa cernita de scenele intilnite-n cale. De cum intri in vatra satelor, atmosfera e imbicsita de mirosul borhotului ramas din distilarea tuicii: apa piraielor devine fosforescenta, vinetie. Niciodata nu mi-a fosit dat sa vad mai dureros tablou de iroseala darurilor naturii, dar si scene tragice in sine prin pregatirea slabirii neamului prin ceea ce, altfel folosit, ar insemna intarirea sanatatii. La marginea unui sat saracacios carutele cu prune asteptau la intrarea sopronului sub care se adapostesc cazanele, ca si carele cu saci de griu in fata morii.

Linga un piriu cu valuri iuti, ce cinta zglobia maturii, gospodina cu furca-n briu, pazea sa nu se stinga focul de sub cazanul adapostit sub o scoarta de copac, intinsa pe capriori. Pretutindeni bucuria abundentei prunelor se reflecta in vorbe, in gesturi. Era insa hora mortii.

Cit tine drumul pina la Bozovici, numai cazane, buti de zeci de vedre si care captusite cu tolinci ca sa nu se scurga nimic din gramada cu virf a prunelor culese. In schimb nu am zarit nicaieri, nici n-am auzit de la cineva, ca s-ar gasi vreun cuptor de uscat prune. Nestiinta si obisnuinta multimii isi dadeau mina cu setea dupa marirea veniturilor statului din taxele percepute, dupa cum in scoala primara s-au gasit prea putini copii abstinenti.

Cit am facut drumul pina la cumpana de apa a Nerei, frumusetea naturii era intunecata de tristetea tablourilor intilnite, legate de multimea prunilor, a cazanelor si a carelor ce se tineau sirag.

Abia pe culmea de despartire a apelor, natura se impune privirii si gindului. Blandul peisaj al Banatului se arata dintr-o data, captivant, mai ales ca sirul caselor saracacioase a ramas in ascunzisul vailor. Dealurile largi sint numai pasuni verzi, cu aburul violaceu al brinduselor de toamna, pare ca anume mai numeroase, spre a sterge prin fragezimea lor impresia lasata de scenele de pina aice. Drumul scoboara in valea ingusta a Nerei, cu apa limpede, caci izvorul ei de pe Semenic nu e departe. Valea devine interesanta; stincile o ingusteaza; apa se minie; fuge cu valuri iuti, ce izbesc uneori in marginea drumului. O gresala de un decimetru in cirmuirea masinii, pericolul de a se rasturna e gata.

De cum valea se mai largeste, omul pune stapinire pe ea, infruntind mizeria si asprimea. Aice ti-e dat sa vezi ce lupta apriga trebuie sa duca el spre a-si agonisi cele trebuitoare vietii. Saracia nu mai sta ascunsa, de cum intri in Prigor, ori treci in Prilipet, sate cu case de piatra. Ti-o spun arborii schiloditi, fantastice fantome in amurg, mai ales cind se profileaza pe ecranul luminat al cerului. In lipsa pasunilor, pentru iernatul vitelor, scaparea e in frunzisul arborilor. Ramin cu mazanaie, nodilci ca gusele, in locul ranilor din taierea cracilor; raman cu cateva zdrente de frunzis in virf. Alti arbori iau infatisari de candelabre prin intinderea ramurilor ce sustin capitele de fin ori stoguri. Unde pasunile sint mai bogate, satul se muta sus in casoaiele de pe coaste, cu cimpurile de luterna in jur. Acolo e adapostul vitelor iar vitele formeaza bogatia si asigurarea traiului greu.





Nera scapa la larg; curge-n voie in incolaciri dupa plac. Drumul ei e aratat de o dira de salcii si arini. A intrat in "Tara Almajului', o depresiune nu prea intinsa, in care stau ingramadite vreo 17 sate. Spatiul ceva mai larg face ca munca, desi grea, ajunge mai rasplatita. ().

Centrul cel mai de seama este Bozovici, sat ca un tirg.

Pentru a capata o privire asupra intregi depresiuni, urci printre livezi de pruni coasta dealului, pe virful caruia se profileaza trei cruci de piatra. De aceea i-a ramas si numele de Dealul Calvarului. Drum scurt, nu e prea ostenitor; te rasplateste insa prin neuitate clipe de frumuseti naturale. Urci ca sa capeti o privire generala asupra satului si ti se deschide perspectiva larga asupra unui cimp intins, inconjurat de munti, din imbinarea carora nasc feerice scenerii.

Satul se intinde ca o stea cu trei raze neegale, din care doua, cele mai lungi, sint intinse de-a lungul Minisului linistit, strajuit de plopi piramidali. Curge lin, caci e pe sfirsite. Aici se varsa in Nera. Gospodariile se intind in siruri, mici careuri cu acoperis de tigle, intovarasite de gradini cu pomi si zarzavat, mozaic inviorator prin rodnicia capatata. De jur-imprejurul satului dealurile se inalta treptat in culmi muntoase. Spre rasarit, din ceata, rasare plaiul Semenicului, dinspre Corniereva. Catre sud se intind, acoperite de paduri, crestele mai domoale ale Almajului, in care e taiata strimtoarea prin care iese Nera.

La poalele muntilor dorm siraguri de alte sate; Dalboset, Girbovat, Bania si Rudaria.[4]

E atita liniste si farmec ! Atita game de culori revarsate peste munti si vai, paduri si ape !

Se auresc holdele din ses prin lumina roscata a apusului de soare; apele prind a sclipi. Dinspre rasarit se inalta peste crestele de munti valurile unor dungi de nori, impurpurati de reflexul de la sfintit. Soarele se lasa incet dincolo de crestele de la apus, iar de-a lungul Minisului se asterne ceata argintie a amurgului. Umbre prelungi azvirl pete intunecate, conitnast izbitor cu lumina aramie a ultimelor tiambe de raze furisate printre munti, pina cind si peste el se aseaza mantia sursa a serii.

Cu cit linistea cuprinde vazduh, pamint si sat, cu atit luna, ca o secera, straluceste mai tare, iar luceafarul e atit de aproape de ea incit ii atirna ca un cercelus sclipitor.

Natura fermecatoare nu se furiseaza oare tainic in sufletele locuitorilor de aice, de indura izolarea si asprimea vietii ?

Inconjurati de munti, traiesc mai mult din agricultura, cresterea vitelor si carausie. Livezile intinse le dau prune din belsug. Ar putea fi un izvor de bogatie; ca mai pretutindeni, sint schimbate in otrava tuicii.

Era o vreme cind imprejurimile dadeau sperante ca Bozovici sa ajunga un centru minier. Se vad inca urmele sondajelor pentru exploatarea lignitului. Furia distrugerii de dupa razboi a facut una au paminitul chiar cladirile inginerilor supraveghetori. Ti se mai arata locuri unde ar exista in adinc minerale metalifere. Zac in ascunzisul pamintului.

Deocamdata Bozovici a devenit un insemnat centru cultural, scolile fiind adapostite in spatioasele cazarmi vechi, cu incaperi boltite si racoroase. Traiesti citeodata scene in drumurile prin tara, care te coplesesc de emotie, dar iti dau si sperante in viitorul neamului. ()

Peste Tara Almajului se lasa zabralnicul sarii si al odihnei meritate caci motii Banatului se lupta cu aceleasi nevoi ca si dincolo, in Biharia. Vezi si aici, pe drumul catre tara, carute cu coviltir, trase de caluti slabi. Oameni pleaca in cautarea pitei, ajungind uneori pina la Turnu Severin,[5] la marginea grinarului.

Lupta insa i-a calit. Saracia nu a impiedicat ca din Tara Almajului sa rasara un Bojinca,[6] chemat in Moldova pentru alcatuirea legilor, ocupind in Iasi directia seminarului de la Socola. Din Bozovici a iesit Eftimie Murgu, dascalul lui N. Balcescu si fost profesor la Academia Mihaileana din Iasi.

In tihna satului Rudaria a trait istoricul Ion Sarbu,[8] a carui opera principala, "Mihai Viteazul', se pune alaturea cu aceia a lui Balcescu. Altii si altii, a caror nume si activitate ramin nestiute, din lipsa de interes in primul rind al localnicilor, cu datoria de a se scoate la iveala rodnica lor activitate. (), scintei din energia noastra etnica, nebanuite, lasate uitarii.

Cit despre harnicia si vrednicia poporului iti spune femeia intilnita in cale. Imbracata curat, cu opregele marunt tesute, purtind in spate albiuta in care doarme copilasul; de pe un umar atarna in fata traista cu merinde. Cit merge, fusul sfiriie, deapana firul de pe furca frumos crestata, purtata in briu. In cadrul pajistei verzi din jur, cu case rezlete, cu vite roscate, trece incet, dar sigur.

Trei drumuri pornesc din Bozovici. Unul apuca pe cursul tot mai linistit al Nerei, Nergaul poporului, spre Sasca Montana. Altul se vira pe valea Minisului catre Oravita. E un drum pitoresc, caci valea adinc sapata in piatra, prezinta alternante de chei strimte, cu locuri mai deschise, intunecimea santului taiat in stinca cu lumina revarsata peste pajisti verzi si pometuri de pruni, primavara cu ghirlanzi de flori ca zapada, incruntarea naturii se virsteiaza cu surisul ei blajin, inviorator. Izvoarele gilgiiitoare ies au zgomot din parelele pietros; nasc cascade bogate-n apa ce se revarsa pe treptele taiate-n l piatra. Paretii albi de piatra de var a Plesei pair gata sa se naruie, inohizindu-ti calea. Si asa trece vremea in salbaticia sitrimitorilor si lumina pomilor cand pe linga apa cu valuri zburdalnice si galagioase, cind pe sub umbra de fagi.

La Anina s-au terminat virstarile; patrunzi intr-o regiune larga, aitit de tihnita, numai iarba verde, incadrata in paduri dese, incat inchizi ochii o clipa, ca si cind te-ai teme sa nu disipara tabloul plin de farmec.

In aceasta larga poiana molcomitoare stau doua sate diferite. Mai in sus Anina, centru industrial. De aioe se scot carbuni de pamint. Hornuri inalte si instalatiile de la gura minei ca si mormanele negre de carbuni sint atit de discret incadrate in frumusetea naturii, incit nu strica deloc farmecul locului. In prelungirea lui e satul Steierdorf, cum l-au numit minierii adusi din Stiria, in nostalgia tinuturilor parasite. Sint legate intre ele prin cimitirul comun, numai flori, incit nu-ti desteapta fiorii mortii. Vesnicia aice se impleteste au viata naturii, intr-un tot nedespartit; ori te vei odihni printre mormintele inflorite ori pe pajistele de linga padure, aceiasi blinda si linistitoare senzatie te cuprinde. "Prin moarte la viata' isi are aici intelesul adinc. Astepti sfirsitul ca o trecere fireasca din linistea sufleteasca in care natura te cufunda. Se lamureste astfel faima statiunii climaterice din apropiere, minunat colt de adinca liniste, cu vedere larga asupra vaii Minisului, cu aer ozonat de rasina bradului ce o inconjura. E o ideala recreatie de vara, departe de zgomot, la o inaltime de aproape 800 m, ferita de vinturi. Cu adevar nu e mai prejos de diferitele statiuni climaterice din Elvetia ori Tirolul de nord, vestite prin reclama ce i se face.

Cit de incintator este tinutul din imprejurimile acestor doua localitati, iti spune si cealalta statiune dimiate-rica de la Anina, azi mai paralsita, dar unde veneau vizitatori statornici chiar din apus.

Incheierea drumului inceput trebuie facuta cu trenul, caci e pacat sa nu admiri o adevarata minune tehnica.

E vorba de scurta bucata de drum de fier, numai de 34 de kilometri, dintre Anina si Oravita, executata cu multa indrazneala tehnica, in lungul unei vai intortochiate, cu perspective ce te tin atent la fiecare pas. Pe aice se cara carbunii de la Anima, da tehnica e egalata la noi numai cu cea construita prin destoinicia inginerilor romani intre Vatra Dornei si Ilva Mare, taiata-n doua prin granita stabilita cu sila.

Drumul de fier, alpin, serpuieste in incolaciri dese cind pe margine de prapastii, cind prin tuneluri ori pe viaducte indraznete. La fiecare cotitura, zanganitul vagoanelor care trosnesc din incheieturi, Bcirtiitul rotilor, inaltimea viaductelor stirnesc fara voie fiori de spaima. Repede ti-l linisteste privirea, care aluneca peste varfuri de munti, in lungul vailor umbrite, peste pasuni alpine cu petele ruginii ale vitelor roscate.

Aproape trei ore de drum trec fara sa-ti dai seama; nu e clipa in care ochiului sa nu i se prezinte, departe ori aproape, ceva care atrage. Cele 15 tuneluri procura, prin vistarea intunerecului cu lumina, dese tablouri atractive; cele vreo treizeci de viaducte, unul mai lung si mai inalt ca altul, maresc prilejurile de atentie si uimire. Trenul urca de cum iesi din Anina; se acatara pe o prispa de piatra taiata in coasta stincii albe. Indarat, satul nu e aratat decit printr-un usor fum alburiu ce se inalta ca dintr-un cazan in clocot. O cotitura larga te vira in desisul padurii, de-ti bat crengile de fag in geam. Apoi padurea face loc poienilor intinse, cu iarba tunsa, dar verde. Ai ajuns in linistea desavarsita a plaiurilor inalte. Nici un sat, nicaieri. Ici si colo cite o casoaie arata ca totusi oamenii inving greutatea urcusului, cind e vorba de viata. Peste culmile joaise de munti se inalta plaiul larg al Semenicului, cu virful ca un fund de ceaun; aduce aminte de Vladeasa Muntilor Apuseni, vazuta din apropiere de Ciucea, de pe Crisul Repede.

Ca un vierme ce se zvircoleste sa scape la siguranta, siragul vagoanelor serpuieste dupa cotiturile drumului. Masina pufaie din greu, lasand in urma ei dira neagra de fum. Cind ai iesit din tunelul cel lung si te-ai oprit in gara Girliste rasufli adinc. Ai vreme si dispozitie sa privesti la culmile joase ce se zaresc pina departe spre Crasova. Ceata lasata peste valea largita a Carasului, acopera inaltimile joase lasindu-le numai virfurile ica niste insule in marea lesieta. Vintul sufla in lungul vaii, facind sa suiere un pilc de brazi plantati linga gara izolata. O luminarica stufoasa, cu sute de flacari se profileaza pe cerul albastru iar casa sefului de sitatie, mai sus de gara, inverzita cu plante acatatoare, pare o vila.




Singuratatea insa trebuie sa fie ucigatoare. Aici se prinde grija ce ar trebui sa o alba administratia C.F.R. pentru functionarii siliti sa traiasca in izolare. O biblioteca mereu improspatata ar aduce oarecare inviorare celor care isi indeplinesc datoria, ca intr-un exil.

Intre gara Girliste si Lisava, frumusetea drumului atinge culmea. Valea prinde a se deschide, iar pe coastele taraganate se arata saracacioase ogoare de porumb firav si oachese tipsii de floarea soarelui. Sint povestitoarele satelor, ca si pescarusii ce dau (tircoale in jurul catargului corabiei zbuciumata de valuri in larg, desteptind speranta tarmului apropiat. Dupa o perdea de arbori, se vede cel dintii viaduct inalt, un arc sclipitor de sine, sustinut de picioare masive, inalte. E o infatisare eleganta a planului indraznet executat de om in cadrul naturii aspre.

De acum inainte calea scoboara; dar cu cit drumul apuca pe povirnis, cu atit vaile laterale, unele adinci, se pun in curmezisul drumului. Tunelurile se raresc, in schimb viaductele sporesc, inalte de te infioara prapastia peste care trenul vijiie. Sub ele prind a sclipi firicele de apa ce se aduna in valea principala.

Acum pitorescul e restrins la ceea ce e in apropiere. Se anunta si prezenta omului stabil. Nucii se infratesc cu fagii, iar livezi de meri se intind pina la marginea caii ferate, in lungul careia incep si plantatiile de salcimi.

Ca o ultima placuta amintire a drumului, la cotitura apare grupul celor trei piscuri din Tilve; doua sint ca niste stoguri, al treilea in mijloc ca o piramida. Albul pieptului lor de piatra dezgolita contrasteaza cu deasa padure ce le aoopera, iar in fata se asterne pajistea verde.

Semnele apropierii asezarilor se inmultesc. Cantoanele nu sint numai salasuri pitoresti cu carpeni sub streasina. In jurul lor, linga o stupina, se vede un strat cu ochiul boului ori citeva fire de varza. Crezi ca ai scapat. Drumul de fier insa face iarasi incolacituri, cind prin padure, cind peste punti azvirlite deasupra virfurilor de arbori, cind in lungul zidurilor de stinca. Nu tine mult. Aproape de Maidan[9] zarea se lumineaza; linia muntilor se trage indarat, lasind loc dealurilor scunde si apoi sesului, acoperit de ceata.

Trei lungi viaducte, din care unul cu 9 arcuri, trec deasupra caselor din sat, incheind drumul de munte; greutatile sint invinse. Distanta scurta si panta mare, continua sirul viaductelor pe deasupra ogoarelor strajuite de plopi piramidali, ce dau nou decor peisajului.

In sfirsit, ultimul viaduct din apropierea garii din Oravita, incheie drumul atit de pitoresc.

In lungul lui nu domina numai natura; e intregita ca farmec prin munca si stiinta omului, care desteaipta incredere.

S-a ispravit! Citeva ceasuri de drum au fost pline de emotiuni. Ramii multumit. Ai strabatut un nou colt din mindra noastra tara, cu frumuseti atlit de variate. Ce pacat ca nu ne silim sa o cunoastem mai in amanunt. Poate ne-am schimba sufletul, inchinindu-ne cu mai adinca si mai sincera pietate icoanei ei scumpe.

De la Anina se dpesprind drumurile ce duc la Resita. Intre hornurile mereu fumeginde de la Anina si norii de fum ce ies zi si noapte din cuptoarele inalte de la Resita te cuprinde linistea desavirsita a naturii, cu frumuseti blinde.

Soseaua zisa a Societatii[10] e rezervata. Nu o poti folosi decit cu prealabila invoire. In lungul ei se imbina frumuseti naturale, cu lucrari tehnice indraznete. Omul se pune la intrecere cu natura, se implinesc pentru a crea tablouri unice.

Intri deodata in linistea padurii de brad cu fosnetul ei tainic si umbra deasa. E drum de munte. Cel dintii popas e la Buhui, unde un baraj aduna apa piriului cu acelasi nume, intr-un lac limpede, in care se oglindesc brazii din jur, creind un peisaj eteric, in apa. Drumul continua urcind catre despartirea apelor, de unde privirea aluneca peste un blind peisaj de munti marunti, cadrul larg al lacului. La scoboris dai in valea zbuciumatei Birzave, cel mai folosit curs de apa din Romania.

La Valiug te asteapta prima prevestire mareata a industriei mari de la Resita. Linga satucul cu case putine, apele Birzavei sint oprite-n loc, prin barajul inalt de 27 m, gros de 18 m, un larg arc dintr-un cerc cu raza de 120 m ce inchide un lac de vreo 12 ha, cu o capacitate de peste un milion mc. In salbaticia coastelor de munti, mai mult stinci decit padure, in linistea singuratatii in care te gasesti, acel zid indoit, numai piatra si beton, indaratul careia doarme energia stapinita a apei, iti apare ca un impunator monument al puterii omului. Pe linga stavilarul impunator, mai departe te fac sa uiti natura inaltele apeducte construite indraznet, peste vai adinci, sprijinite de picioare de fier, de par fragile dantele intinse din munte-n munte. Cel de la Secui, localitate de unde se scoate huila, e inalt de 52 m si lung de 216 m.

Secatuita de apa, Birzava isi continua drumul prin padurile Resitei, ramininidu-i doar atita vlaga, improspatata de piraile si izvoarele ce-i ies in cale, ea sa-si cinte cintecu-i de jale. Bolovanii pe care mai inainte ii rostogolea, parca acum ii sfideaza slabiciunea prin sclavie. Puterea ei a lasat-o in mina oamenilor. Acestia, grabiti, i-au croit drum mai de-a dreptul, prin tunele, canale si apeducte, lasind-o ca firicel de apa ce-si spune doar fagului, care o intovaraseste, soarta careia trebuie sa i se supuna.

Dupa vreo 75 km de calatorie intre vis si realitate, intre farmecul linistii si semnele muncii omenesti, ajungi la Resita. Aici s-a ispravit si chinul apei. Prin tuburi de fonta cade de la inaltime. Minia ei incatusata e folosita de om, (pentru capatarea fortei trebuitoare, spre a pune in miscare ciocanele uriase care schimba blocul de otel in tabliile subtiri din cosul locomotivei. Huila alba, aiurea atit de cautata, a adus prefaceri si la noi.

Resita nu e numai un orasel, ci un domeniu intreg, pina-n Moldova Veche pe Dunare. In cuprinsul ei nu sint numai uzinele - Essen-ul[11] nostru - ci si carbunii de la Secul si Anina, fierul de la Dognecea, fabrici pentru distilarea lemnului din padurile nesfirsite, dar si exploatarea climei mediterane prin intinisa vie de la Moldova Veche. Totul ocupa o suprafata de peste 90 000 ha. Uzine, cuptoare, laminoare, fabrici de locomotive si pluguri, de punti si sine sint ingramadite in fundul unei palnii de deialuri de pe care padurile au disparut. Fumegand zi si noapte, hornuirifle masive ale furnalelor inalte stau insirate inspre Dealul Crucii, indaratul zidurilor ca de cetate ce le incing, iarasi zi si noapte nu mai contenesc zgomotele stridente, muzica moderna a intensei industrii omenesti, contrast izbitor cu linistea padurilor lasate in urma.

Aice inveti valoarea timpului si a muncii. O clipa nu e de pierdut; ceasul cistigat e sporul crescut. Sint glasuri neobisnuite; al omului nu se aude, cum nu se prinde biziitul de musca in viltoarea furtunii. Batai de ciocane, scirtiit de scripeti, zanganit de lanturi, suier de aiburi sub presiune, intr-o dezarmonie aparenta, sint impletite in simfonia vremurilor moderne, ce cinta transformarea energiei si a materiei, a necontenitei miscari inerenta vietii. Privind de pe Dealul Crucii ghicesti doar suflul constructor ce se ascunde in interiorul cladirilor afumate, negre, ingramadite una-n alta, hornuri subtiri, inalte, aliniate, ca niste catarguri in port, cuptoare cilindrice, masive, printre punti de metal, invaluite toate in nori de aburi, noaptea inrositi ca intr-un incendiu. Sufletul masinilor nu-l prinzi decit patrunzind in launtru. Cintecul, inadusit afara, se inteteste, se amplifica prin alte note marunte. Te-ai astepte sa vezi furnicar de oameni, alergind, gesticuland, tipind in graba lucrului, indoindu-si spinarea in opintiri doboritoare. Ramii uimit de lipsa lor. Nu-i zaresti, decit unde si unde, izolati ori in grupuri mici. Pare ca pindesc ceva. Acum se reped cu geisturi iuti, acum revin de straja, in pozitie de asteptare, tacuti, atenti.

Omul a devenit masina, iar masinile le-au luat locul. Cu cit ratacesti mai adinc printre ele, cu atit uiti de realitate. Ca atins de o bagheta magica, traiesti in lumea povestilor. Pe deasupra capului se misca un monstru curios. E o cutie de fier; atita vezi din el deodata. Se inalta, se scoboara, se da intr-o parte. Pluteste in vazduh, de la sine, caci intunerecul salii ascunde sirmele care-l tin in aer. Intinde miini nevazute spre a apuca o enorma lopata, incarcata cu bucati de fier ruginit, adunat din zdrentele locomotivelor schiloade ori a vagoanelor turtite, parasite pe liniile moarte din gari. Namila maiastra din vazduh o inalta, o scoboara, potrivind-o minunat ca sa patrunda in gura cuptorului din fata. In clipa cind lopata a ajuns in fata cuptorului, oblonul se ridica; zdrentele de fier sint azvirlite in jarul incins ce le cuprinde indata, in vilvataie incandescenta, incaitusaita in temnita de caramizi refractare. Masina zburatoare se suceste, apuca alta lopata. E lacomia omului flamand, care imbuca mereu, ducind la gura grabit si cadentat, lingura incarcata cu mincarea din strachina.

Curios sa-ti lamuresti miscarile pasarii de fier, esti mai atent. Atunci abia zaresti ca in apropierea ei sta un om, indaratul unor geamuri de mica, ca sa nu-l orbeasca lumina ori sa-l dogoreasca jarul din cuptor, isi fumeaza tacticos tigara, intinzind mina cind ici, cind colo, spre a pune in actiune si a regula mecanismul ce da miscari masinii. Lopetile cara mereu zdrentele de fier: cuptoarele isi casca gura intr-una, nesatioase, sa le imbuce. Te gindesti fara sa vrei la Flaminzila din Harap-Alb.

Treci mai departe, la alt spectacol, nu mai putin minunat. E concretizarea lui Pasari-Lati-Lungila a lui Creanga.

Zgomotul, semiintunerecul, tot ce vezi, te transporta in lumea fermecata. Pe un plan de tabla lucie, in lungul careia sclipesc mici tavalugi de fier, a scapat dintr-o cusca ascunsa, o dihanie prismatica, in zale incandescenta. Speriata, ca ametita, nu-si gaseste loc. Tavalugii in miscare o mina de colo-colo. Atunci intervine omul. Cu cirlige lungi o prinde, cum prinde ciobanul oaia, infigind cata in mitele incilcite. Astfel o indreapta spre deschiderea laminorului.

Nici un geamat.

Trupul maleabil se deformeaza, iar cind iese din strinsura de fier nu-l mai cunosti. E o enorma rima stralucitoare, ce se tiraste spre a intra in alta gaura, de unde iese de 2-3 ori mai lunga. Aproape nu-i ajunge spatiul sa se intinda, iar cind iarasi e apucata de ceafa si virita intr-un nou laminor, capatul celalalt se zvircoleste in mladieri pendulare, ca un sarpe urias, ce se zbate in spasmele mortii. Din butucul de fier in citeva clipe a iesit o sina. Minunea e infaptuita. Zdrentele de fier, azvirlite in toate gunoaiele, au ajuns din nou material folosit, in iadul de foc al furnalului inalt, o teava de tun enorma, din caramida refractara, in pintecele careia clocoteste fierul scos din minereuri amestecat cu cel topit din resturile lepadate oa netrebnice. In juru-i e liniste. Prin ferestruici de mica, contramaistrul pindeste momentul potrivit ca sa deie drumul materialului topit.

Din pintecele de caramida tisneste piriul de fier, indreptat pe jgheaburi de lut. S-a terminat. Lucratorii stau si privesc; unii isi aprind tigara la jarul ce curge domol. Din vreme in vreme, cu vatrare lungi, trag la o pairte zgura repede innegrita.



Fierul topit curge intr-o enorma oala de lut. E jocul celor mai feerice artificii. In suieratura de metal cazind din inaltimi, improasca de jur imprejur stropi incandescenti, manunchiuri de scintei, aurii, ailibastrii. Iti aduc aminte de stelele cazatoare, ce mor in adincul vazduhului, dupa cum in drumul piriului incins se prinde in miniatura tot jocul fenomenelor descrise de astronomi, ca se petrec in soare: pete solare, protuberante, flacari ce pilpSie o clipa, spre a muri repede.

Fortele sint aceleasi, ca si in manifestatiunile ceresti, deosebite doar ca intensitate. Peste tot in hala iarga e activitate neintrerupta, in semiinitunerecul fosforescent.

Tabloul e acelasi ca si in vestita pinza a lui Mentzel[12]. Singura deosebire e in progresul tehnicii. Pe atunci oamenii predominau ca numar, se trudeau din greu, pe jumatate goi. Dincoace, la adapost, ei au fost inlocuiti cu masini. Progresul e vadit in ce privesc detaliile. A ramas insa aspra poezie a muncii.

Din iadul zgomotelor si al caldurii, indarat la natura recreatoare, imprejurimile Resitei nu sint numiai hornuri, fum, viaducte si instalatii diferite. Pe drumuri apropiate se ascund taine naturale, care fac regiunea asemenea celor din Oarstud istrian. Putin de te abati din drumul ce vine de la Anina dai de minunata pestera a Comarnicului, cu neintrecute frumuseti de stalactite si stalagmite, nestillcite de vandalismul vizitatorilor; piriiasul Ponieva isi face loc prin incaperile intunecate ale pesterii, cind cu zgomot de cascada, dind cu murmur lin, cind cu viltoare de virtej, disparind in adinc.

Soseaua nationala ce leaga Resita de Oravita te transporta in peisagiile carstiene de la Carasova, sat insemnat, fiind o oaza de slavi, nelamurita ca origine, vorbind limba nici sirbeasca, nici bulgara curata.

Din valea Birzavei treci in a Carasului, cu drum pitoresc, cu cheile adinci cind iese spre cimpie. Regiunea e numai doline, pilnii sapate-n piatra, circulare, ce aduc aminte in miniatura de craterele lunare. Cum e in jurul Postumiei[13] din Isitria, asa e si aici. Saracia paminltului, numai piatra de var, contrasteaza cu folosirea pina la zgircenie a petecelor de lut rosu ingramadit de viltoarea apei pe fundul dolinelor. Ochiurile verzi din ele contrasteaza cu restul ars de soare, unde si unde, in crapaturile cu ceva pamint, prinzind radacini cite un arbore pipernicit.

Ca incheierea drumului, priveliste asupra iesirii Carasului din strinsura stincilor, cheile de la Prolas ca o despicatura in piatra, paretii marginii de munte unde stau cuibarite casele din Carasova, cu urmele unei cetati pe virful stincii, totul naste un tablou original, la marginea apuseana a Banatului, din care numai prea putine colturi pitoresti au putut fi schitate aci.



Prin construirea sistemului hidroenergetic si de navigatie "Portile de Fier', lacul de acumulare aparut a acoperit aceste stinci care, printre altele, ingreunau navigatia pe Dunare.

Valea Timisului.

Birzava.

Azi Eftimie Murgu.

Azi Drobeta-Turnu Severin.

Damaschin Bojinca (1802-1869), istoric jurist.

Eftimie Murgu (1805-1870), profesor si luptator revolutionar.

Ioan Sarbu (1865-1922).

Azi Bradisorul de Jos.

Azi soseaua poarta numele de "Drumul stejarului'.

Important centru industrial din R. F. Germania.

Adolf Menzel (1815-1905), pictor german.

Postojna.



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


Subcarpatii Getici
SPRE IZVOARELE TELEAJENULUI
Tara Vrancei - Geografie Culturala
REZUMAT FACTORI CLIMATICI
Muntii Rodnei
Judetul Ialomita
Factorii geoecologici din atmosfera
MUNICIPIUL RESITA
O SCURTA ISTORIE A EXPLORARILOR GEOGRAFICE
Muntii Sureanu



loading...