Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» Piramidele si misterele lor


Piramidele si misterele lor




Piramidele si misterele lor

Tot ceea ce este misterios, neobisnuit, fantastic a starnit dintotdeauna curiozitatea oamenilor, exercitand o anume influenta asupra noastra, un soi de atractie care stimuleaza imaginatia, si de care cu greu ne putem sustrage. Un exemplu pentru aceasta afirmatie este foarte usor de gasit: monstrul din Loch Ness, triunghiul Bermudelor, O.Z.N.- urile; cu cat sunt mai greu de explicat aceste fenomene, cu atat ne atrag in mai mare masura atentia.

In aceasta categorie se incadreaza piramidele datorita felului in care au fost contruite si a blestemelor care sunt legate de acestea (blesteme menite sa apere faraonii).

Asupra modului in care au fost construite piramidele au fost lansate mai multe ipoteze.Una dintre acestea a aparut intr-o revista franceza care incerac sa demonstreze ca Marea Piramida a fost proiectata cu ordinatoare, blocurile de piatra au fost taiate cu laser si ridicate cu dispozitive antigravitationale si ca, in general, ea este un monument comemorativ al unui cataclism planetar- ipoteza constituind, prin insasi datele ei, un corolar al teoriei “extraterestre” a lui Daniken, care sustinea ca piramidele au fost construite cu ajutorul stiintei extraterestre.




Nu putem admite aceasta teorie fara argumente solide, dar nici nu putem face greseala de a o scoate din discutie fara a putea demonstra ca este falsa.

In legatura cu constructia piramidelor mai exista unele lucruri care dau de gandit, cum ar fi relatiile dintre dimensiunile piramidei si diferite distante sau perioade de timp. Un exemplu ar fi Marea Piramida. Perimetrul bazei acestei piramide este de 36524,246500 “degete piramidale”.Daca impartim acest numar cu 100 obtinem durata anului tropical.

Aceste relatii ar putea demonstra cunostintele matematice foarte avansate ale egiptenilor (cunostiintele care ar putea fi puse pe seama “vizitelor” extraterestre sau, conform unei alte teorii, ele sunt redate de “calatori” veniti din viitor, acestia vrand sa ajute dezvoltarea societatii umane).

Intr-o convorbire (avuta in urma cu cativa ani) despre cunostintele astronomice si matematice ale preotilor egipteni si mayasi- asa cum reies din studiul unor monumente ca piramida lui Keops si “observatorul” de la Copan- regretatul matematician Grigore C. Moesil spunea: “Da-mi o rigla si un compas, lasa-ma vreme de-un ceas in pivnitele castelului de la Bran, si-ti voi descoperi o duzina de raporturi tulburatoare intre dimensiuni, pe baza carora se poate demonstra orice- de exemplu ca arhitectii brasoveni din sec. XIV cunosteau calculele integrale si diferentiale…”.Rezultatul matematician avea, intr-un fel, dreptate- un umorist englez propunea aplicarea teoriei lui Riazzi Smyth (autorul unei carti despre dimensiunile piramidelor si relatiilor dintre acestea si diferite distante sau perioade de timp) celebrului Crystal Palace din Londra si pretindea ca astfel “se poate descoperi, cu putina rabdare, echivalentul distantei Londra-Tombouctou sau valoarea greutatii medii a unui peste rosu adult…”.

Cu toate acestea, nu trebuie sa negam total cunostintele egiptenilor, piramidele stand marturire a cunostintelor lor.

Un alt aspect care ne atrage atentia este pastrarea mumiilor intr-o stare de conservare foarte buna, avand in vedere vechimea lor (2-3 milenii). Se spune ca aceasta conservare se datoreaza modului in care au fost imbalsamate mumiile, dar s-a dovedit prin experiente ca si forma piramidelor este un factor important in pastrarea lor. Asadar, in urma unor serii de experimente s-a ajuns la concluzia ca exista unele forme care produc unde, prin tre care si piramidele.

In 1959 un inginer ceh, K.Drbal, reluand cercetarile francezului J.Martial, a construit, din carton, un model de piramida in care inaltimea era de 15 cm si baza un patrat de 24 cm (era copia la scara redusa a Marii Piramide din Egipt). Baza piramidei era decupata. Cercetatorul a asezat in interiorul piramidei o lama de

barbierit folosita, pe o mica baza de lemn, inalta de 5 cm. Ansamblul a fost expus timp de 6 zile luminii zilei, in directia Nord-Sud (ca cea a Marii Piramide). La sfarsitul saptamanii, lama taia din nou ca si cand n-ar fi fost folosita vreodata, si K.Drbal a putut sa se barbiereasca cu ea fara probleme.

Aceasta experienta amuzanta ar putea explica ceea ce se numeste “Misterul pirami- delor”. Exista oameni care cred ca egiptenii cunosteau acest secret si se foloseau de el pentru a-i proteja pe faraoni. Dar aceasta conservare se datoreaza si modului de imbalsamare a mumiilor.In acest proces se crede ca existau doi factori importanti: metoda folosita si respectarea unui ritual. In legatura cu blestemele faraonilor putem lua ca exemplu “Blestemul lui Tutankhamon”. Tutankhamon, numit si faraonul copil, a domnit timp de noua ani, de la varsta de noua ani pana la cea de optsprezece,varsta la care a murit (1335i.e.n) in imprejurarai ramase pana astazi nelamurite.Misterul legat de moartea sa face ca si credinta in blestemul acestuia sa creasca.

Piramida lui Tutankhamon a fost descoperita in anul 1922, in a 6-a campanie de sapa- turi organizata de catre Howard Carter si comanditorul sau, lordul George Carnarvor, acestia devenind, peste noapte, celebri in lumea interega. Daca ar fi sa credem in blestemul faraonilor, atunci sirul de morti aparuti dupa deschiderea unui mormant, n-ar face decat sa ne intareasca credinta in existenta acestor blesteme. Chiar daca nu credem in blesteme, suntem nevoiti sa recunoastem ca ne surprind aceste coincidente.

La descoperirea piramidei lui Tutankhamon, cea care a deschis sirul mortilor a fost o pasare. Este vorba despre un canar, adus de Carter in Valea Regilor, pentru ca asa cum spunea el, sa se simtea mai putin singur.Muncitorii de pe santier au indragit canarul, ii spuneau “Pasarea de aur” si-l socoteau un fel de mascota a santierului, iar cand au des-coperit piramida lui Tutankhamon, incerpura sa vorbeasca despre “mormantul Pasarii de aur”, incredintati ca mascota le poarta noroc.Dar atunci cand “Pasarea de aur” a fost inghitita de o cobra (sarpe care dupa cultura bastinasilor,creste in capetele Vechilor Regi) chiar inainte de deschiderea mormantului, concluzia era limpede: sarpele regelui lovise in mascota care dezvaluise taina mormantului, iar urmarea era si ea evidenta- cel putin pentru ei- anume ca, inainte de sosirea iernii, cineva va muri. Urmatorul din acest sir al mortilor fu insusi lordul Carnarvon, care muri la 15 aprilie 1923. Faptul ca el a fost cel care a finantat sapaturile arheologice care au dus la descoperirea piramidei a facut ca unii ziaristi, cu o imaginatie cam bogata, sa “infloreasca” putin reportajele.Ei si-au amintit si de episodul “Pasarii de aur” devorate de cobra, si au vorbit din nou de blestemul lui Tutankhamon- numai ca de data aceasta nu mai era vorba de un sarpe, ci de o misterioasa insecta veninoasa, care intepase pe lordul Carnarvon in obraz, producand acele umflaturi, care pana la urma i-au fost fatale. De altfel, se arata in articolele respective, medicii declarasera ca pricina bolii nu era prea lamurita, iar autopsia nu daduse nici ea rezultate concludente.





In vara acelui an, diferite reviste cu caracter de magazin, aflate in lipsa de teme menite sa atraga cititorii, au mers chiar mai departe, afirmand ca in fata mormantului lui Tutankhamon s-ar fi aflat o inscriptie: “Aripile mortii il vor atinge pe cel car va profana mormantul faraonilor­”; iar ultimele cuvinte ale lordului Carnarvon, pe patul de moarte, ar fi fost: ”S-a sfarsit, am auzit chemarea, ma pregatesc”. Concluzia: preotii egipteni erau posesorii unei stiinte misterioase, insprirate de zeita Isis si de marele preot-mag Toth, ei cunosteau otravuri puternice care-si pastrau virulenta dupa mai multe milenii. Fireste ca diversi oameni de stiinta au luat atitudine impotriva unor asemenea deductii- printre ei Carter insusi, care a aratat ca in fata mormantului nu se afla nici un fel de inscriptie si ca formulele de exorcisme gravate sau pictate pe diferitele obiecte din tezaur fac parte din ritualul obisnuit de inmormantare el faraonilor. Cat priveste ultimele cuvinte pe care lordul Carnarvon le-ar fi pronuntat pe patul de moarte, nici una dintre persoanele care se aflau la capataiul lui nu le auzise. Si totusi, in ciuda acestor marturisiri din partea surselor celor mai autorizate, o anumita presa avida de senzational continua sa vorbeasca de ”blestemul faraonilor” emitand ipoteze care de care mai nastrusnice: subiectul era prea “gras” ca sa se renunte la el.

Dupa moartea lordului Carnarvon, seria mortilor a continuat, evenimentele parand sa dea dreptate amatorilor de mister si senzational: colonelul Audrey Herbert, fratele vitreg al defunctului se sinucide cateva luni mai tarziu, cuprins de o criza de dementa; infirmiera care il ingrijea pe lord moare si ea in imprejurari nelamurite, iar lady Elizabeth Carnarvon isi urmeaza sotul in mormant in 1929, cauza decesului fiind intepatura unei insecte- dupa cum ne informeaza presa vremii; in acelasi an, Richard Bethell, unul dintre secretarii lui Howard Carter si participant la lucrarile din Valea Regilor, moare pe neasteptate. Ziarele isi intitulau stirile: “A 14-a victima a lui Tutankhamon “, sau “a 18-a victima”. Cu a 19-a “victima”, un ziar din 21 februarie 1930 frizeaza pur si simplu ridicolul: “Astazi, lordul Westburg, in varsta de 78 ani, s-a aruncat pe fereastra apartamentului sau din Londra, situat la etajul 7 si a murit pe loc.Fiul lordului Westburg, care odinioara a luat parte la sapaturile mormantului lui Tutankhamon in calitate de secretar al savantului Carter (este vorba de Bethell) a fost gasit mort in locuinta lui, in luna noiembrie a anului trecut, desi in ajun se culcase perfect sanatos. Nu s-a putut determina pana acum cauza exacta a mortii. Prin urmare, tatal de 78 de ani, al unui fost colaborator al lui Carter…

Au urmat decesele altor arheologi si egiptologi, ca francezul Benedite si italianul Marco Passanova, puse pe seama acelorasi cauze misterioase, apoi ale profesorului Archeball Douglass Reed, care radiografiase mumia regala, egiptologului Arthur Weingall, profesorului La Eleur, prieten al lui Carter, impreuna cu care vizitase camera funerara- o “serie neagra”, cum se spune in limbajul gazetaresc al faptelor diverse care a culminat cu decesul lui Arthur C. Mace, cel mai apropiat colaborator al lui Carter. Teoria mistica a “blestemului lui Tutankhamon” prindea tot mai mult teren, se emiteau tot felul de ipoteze cu privire la stiinta misterioasa a vechilor egipteni; vitrinele librariilor erau inundate de o literatura pseudostiintifica cu caracter fanatic, se turnau filme de “groaza” de o calitate indoielnica.

Aceasta uriasa ofensiva a presei avide de senzational nu tinea seama nici de declaratiile oamenilor de stiinta, care aratau ca in mormantul lui Tutankhamon nu exista inscriptii care sa duca la presupunerea vreunui “blestem”, nici de afirmatiile pertinente ale medicilor, care aratau ca Audrey Herbert, de pilda, fusese de cateva ori internat in clinici de psihiatrie si ca Arthur C. Mace suferea de o maladie incurabila care-i pecetluise soarta de mai multa vreme- inca inainte de a incepe lucrarile in Valea Regilor- nu tinea seama nici de faptul cel mai evident: ca Howard Carter si lady Evelyn (fiica lordului Carnarvon), doi dintre cei trei care patrunsera primii in camera funerara, se bucurau de o sanatate infloritoare (Carter avea sa moara la 2 martie 1939, la 17 ani dupa descoperirea mormantului regal, petrecut la locul de veci de lady Evelyn, care va trai si ea pana la o varsta repectabila).

Carter, absorbit de munca sa, n-a dat la inceput atentie stirilor si reportajelor legate de “blestemul lui Tutankhamon” despre care le spunea colaboratorilor sai ca sunt “lipsite de seriozitate” si ca frizeaza prostul gust. Intr-o zi, insa, un ziar american publica stirea ca in America a incetat din viata, in conditii misterioase, un oarecare mister Carter, o ruda a arheologului Howard Carter si o noua victima a blestemului faraonilor; pedepsindu-i familia, conchidea ziarul respectiv, faraonul dadea un sever avertisment celui care-i profanase mormantul.Carter lua imediat atitudine: arata ca nu are nici o ruda in America, ca omul de

stiinta isi desfasoara munca ”isi desfasoara munca intr-un spirit de seriozitate si de respect sacru, dar lipsit de fior de groaza care creeaza un farmec misterios ce cuprinde cu atata usurinta pe cei avizi de emotii mornide”; mai departe, el vorbeste de “basme de adormit de-a-mpicioarele” si califica asa-zisul blestem al faraonilor ca “o forma degenerata a povestilor cu fantome”.




Exemple in care ziarele exagereaza exista: Bernard Denuelle relata, intr-un ziar francez: “Opinia publica a fost tulburata recent de anuntarea decesului subit al directorului Muzeului antichitatilor egiptene din Cairo, Gamal Mehrez, insarcinat cu organizarea unei expozitii Tutankhamon la Londra”, adaugand ca unele ziare s-au grabit sa vorbeasca despre o razbunare a faraonilor, desi in cazul arheologului Mehrez diagnosticul medicilor a fost ferm: hemoragie cerebrala.

Si totusi… Oare decesul din pricini nelamurite al unor specialisti- arheologi, egiptologi, medici, istorici- sa fie doar o coincidenta?

Si in cazul acestor decese exista mai multe ipoteze. Prima, cea acceptata mai ales de “doritorii de senzatii morbide” (cum ii denumea Carter), este cea a blestemelor faraonilor, in care acestia cred cu adevarat.

O alta ipoteza, cea a lui Dean, este astazi aproape unanim acceptata.Ea presupune existenta unor spori de ciuperca pe peretii piramidelor, care, spre deosebire de boabele de cereale, se adapteaza conditiilor anaerobe pastrandu-si puterea de germinare foarte indelungata. Pe aceasta proprietate se bazeaza ipoteza lui Dean, care, afland de la un speolog care s-a imbolnavit de histoplasma, boala provocata de niste spori ce se dezvolta pe excrementele de lilieci si care, inhalati, se dezvolta in tesuturile pulmonare, a emis ipoteza ca pseudovictimele lui Tutankhamon fusesera atinse de aceeasi maladie. Desi in mormintele faraonilor nu s-a descoperit nici urma de lilieci, Dean nu era departe de adevar. Nu liliecii erau pricina maladiei, ci un soi de ciuperca minuscula, pe numele ei stiintific-latinesc Cryptococcus neuromyces. Sporii ei, patrunzand in plamani, gasesc conditii propice germinarii si se dezvolta foarte repede, formand colonii cu aspect granulos si provocand leziuni in tesutul pulmonar. Absorbite de sange, toxinele sunt transportate de creier si actioneaza asupra sistemului nervos central, provocand halucinatii de genul celor produse de acidul lisergic sau de mescalina.

Impotriva sporilor ciupercii care pot provoca asemenea maladii “arheologice”, se folosesc metode preventive, aplicate in mod curent pe santierele din Valea Regilor: analize biochimice, tratarea cu fungicide, masti cu filtru s.a. De altfel, acest fel de maladie nu mai constituie o problema nici dupa declansare: provocate de sporii unei ciuperci (Cryptococcus se vindeca prin substanta extrasa din alte ciuperci (Penicillinium).

In concluzie, avem toate motivele sa credem ca lordul Carnarvon (si altii) ar fi scapat de blestemul lui Tutankhamon daca toate acestea ar fi cunoscute si daca antibioticele ar fi fost desoperite ceva mai devreme.

Trebuie spus ca, din pacate, nici ipoteza Dean si nici alte explicatii logice nu satisfac pe cei “avizi de emotii morbide” si care nu renunta atat de lesne la aceasta “forma degenerata a povestilor cu fantome”. Dovada: intr-un interviu pe care l-a acordat la 14 iulie 1977 unui post de televiziune din New York, un nepot al lordului Carnarvon- si mostenitor al titlului- intrebat fiind ce parere are despre asa-zisul blestem al faraonilor, a dat un raspuns in doi peri, dupa care a adugat insa ca “nici pentru un milion de lire n-as accepta sa intru in mormantul lui Tutankhamon…”.

Acest nepot al lordului nu este singurul care refuza sa intre in mormantul unui faraon.

Cel putin 2 sefi de stat au refuzat sa intre in Marea Piramida a lui Keops: presedintele Roosevelt, in 1943, M.N.Khrouchtehev, in 1964.

Deci, pana la urma, blestemul faraonilor este un mit sau ceva real? Sirul de morti care succeda deschiderii unui mormant al faraonilor se datoreaza blestemului preotilor egipteni, sporilor ciupercilor, sau este o simpla coincidenta?

Personal, eu sunt de acord cu ipoteza lui Dean, dar, fiecare crede ce vrea.

Bibliografie

Enigmele Terrei (vol. I,V) – Horia Matei. Ed. Saeculum, Ed.Vestala, Bucuresti



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


REFERAT LA GEOGRAFIE - Globalizarea ca problema complexa a lumii contemporane
Campia Romana
Prezentare Danemarca
CARANSEBES
SPATIUL FINO-UGRIC - FINLANDA, ESTONIA, LETONIA, LITUANIA
DEZVOLTAREA Orasului Constanta
PARCUL NATIONAL RETEZAT
Muntii Rodnei
Relieful modelat pe nisipuri
Tara Vrancei - Geografie Culturala



loading...