Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
Ceahlaul


Ceahlaul


Ceahlaul

Vedeam Ceahlaul la apus

Departe-n zari albastre dus,

Un urias cu fruntea-n soare

De paza tarii noastre pus.



G. COSBUC

Pe tot intinsul tarii nu este alt munte mai cunoscut, mai cautat, mai des pomenit. A dat nastere la povesti ori legende in popor, la descrieri minunate din partea multor scriitori. Faima lui nu sta numai in amanuntita arhitectura a formelor de piatra, care au rascolit imaginatia poporului; nu i-a stabilit-o numai impunatoarea-i infatisare, inaltindu-se deasupra celorlalti munti invecinati, cit faptul ca prin aceasta e in adevar un far zarit de la mari departari.

Dimitrie Cantemir avea dreptate cind scria: "daca ar fi fost cunoscut celor vechi, nu era sa fie mai putin slavit in fabulele lor decat Olimpul, Pindul sau Pelionul'. Numirile pe care poporul a dat diferitelor stinci izolate sau grupurilor de stinci dovedesc aceeasi parere, iar asemainarea din departare a siluetei lui au acoperisul unei biserici, nelipsindu-i nici turnul, nu a scapat observarii adesea adinci a poporului, cind, a dat numele de Toaca virfului celui mai inalt si de Panaghia, () monolitului alaturat, greu de cucerit chiar de indrazneti alpinisti. De la Detunata, stalpi mereu sfarimati de trasnete, pina la Duruitoarea, cascada ca laptele, cu glas neogoit, din taina desisului de brazi, numirile sint toate evocatoare. Ici e Caciula Dorobantului, o cusma curcaneasca in virful unui stilp scund de piatra; dincolo Jghiabul lui Voda, Gardul Stanilelor, pina la Dochia impetrita linga turmele de oi; toate numirile sint plastice.

Desi virfu-i ca un turn nu atinge nici macar 2 000 m inaltime, ridicat peste ceilalti tovarasi de piatra, adunati ca multimea in jurul tronului unui stapinitor, se zareste din departari, dupa cum de pe virfu-i, cind atmosfera e limpede, se vad sclipiri de luminite in ceata, pina la Roman si chiar Iasi. Nu e de mirare ca prin exagerare, batrinii isi spun ca de pe el se poate prinde pina si luciul Marii Negre, ca niste fluturasi de argint.

De pe platoul Copoului de la Iasi, in asfintitul senin, Ceahlaul atrage ca un nour intunecat ridicindu-se la orizont; mai ales in vreme de iarna, in rasarit de soare, zapada proaspata ce-l acopere, sclipeste ca un briliant cu mii de fete.

Din tren, intre Bacau si Roman, calatorul il zareste itindu-se o clipa de dupa spatele celorlalti munti. De la Ruginoasa, linga Pascani, se ridica drept orientare, ca si de pe Stinisoara cind scobori spre Sabasa. Iar cind treci pe frumoasa sosea serpuita dintre Borsec si Tulghes, spre rasarit tot Ceahlaul iti trimite ultima salutare.

Una din atractiile urcusului lui o face tocmai privelistea larga de care te bucuri, in toate directiile. Ai inainte o hrana in relief a intregului sir de munti dintre Bucovina, Ardeal si Moldova, din Calimani si muntii Rodnei pina-n ai Vrancei, din Archita[1] si pina-n dealurile inalte ale Moldovei; e un intins mozaic de culori, peste umbra padurilor dese, rar intrerupte de poieni, asternindu-se umbrele ratacitoare ale norilor si trimbele de lumina ce se revarsa asupra peisajului larg.

Il vezi din departare, dar mereu sub alta forma. Fiind ca o creasta de zid, indreptata de la nord la sud, in jurul careia se lasa contraforturile obcinelor in toate directiile, cind il privesti din laturi e altul, decat dinspre capat. De la Iasi sau Buhalnita e domnul au turnurile Toaca si Panaghia - la un capat, cu acoperisul in cealalta parte, netezisul prelung al Oculaselor[2]. Cind il vezi de pe Budacul Brostenilor ori mai de aproaipe, de la Calugareni, e ca o piramida regulata cu virful stincos, iesit din poclada padurilor intunecate. E atractiv de departe. Pe Cozla de la Piatra Neamt stai ceasuri intregi privindu-l fara sa simti cum trece vremea, mai ales in apus de soare, cind jocul norilor si aureola asfintitului dau insufletire colosului de piatra. Cu cit te apropii de el, ori din ce directie, te uimeste bogatia si varietatea sculpturilor in amanunt, intrecind - fara exagerarea inchipuirii - opera omului din jurul acoperisului de la Domul din Milano. Are in el intrunite atractia dolomitelor tiroleze, cu masivitatea alpina; prinzi in el portiuni imbinate din Ciucasul de la izvoarele Teleajenului cu arhitectura Bucegilor. Asa cum e, e rezultatul fortelor atmosferice si a jocului miscarilor geologice mai de demult. E alcatuit din paturi groase de conglomerat, din care se desprind usor bolovanii si prundisul ce-l compun, dind noianul turnurilor si a turnuletelor admirate din curtea manastirii Duraul.

Dar in mantia de conglomerat s-au pastrat colturi mari de stinci de calcar, alb ca marmura, in care iarasi fortele naturii au sapat micile pesteri din Polita cu Crini. Alternind cu conglomeratele sint straturi de gresii, uneori groase, care se comporta altfel in lupta au atmosfera, dind bancuri ca prispele, Lespezile poporului.

Varietatea geologica i-a mai adus un avantaj; izvorul cu apa rece de la Fintina Macarescului, acela ca gheata de sub Toaca, ori altele din care izvoresc undele revarsate ale Duruitoarei. Constitutia geologica diferita, izolarea lui in vraistea vinturilor i-au mai daruit o atractie: imbracamintea vegetatiei.

Urcindu-l de la poale pina-n virf, treci pe nesimtite prin zonele diferite de vegetatie, cu atractii deosebite.

Humbolidt[3] a stabilit, schimbarea lumii plantelor dupa inaltime, urcind conul vulcanic Tenerife, din insulele Canare[4]. Calatorul atent ce urca Ceahlaul observa acelasi fapt. Din umbra stropita cu pete de lumina a fagetului de la poale, strabati intunerecul bradetului mohorit. Mai sus ceva de Durau, moliftii se raresc, inainteaza izolati ca tiraliorii. La cele din urma se dau biruiti. Locul lor l-au luat jnepenii si iniperii pitici, semnul trudei si al luptei intre copaci. Neamuri cu bradul, sint siliti sa se aplece, spre a face sa alunece naprasnica unda de vint peste ei, fara sa-i rupa. Chinuiti, se tirasc. Ramurile lor sint ca serpii zvarcoliti. Ca de otel sint rezistente, dar mladioase ca sa nu se rupa sub greutatea nametilor. Reprezinta tipul fiintii ce se adapteaza la mediu, spre a scapa cu viata. Prin cultucele lor dese te poti incurca, daca nu pazesti cararea taiata in desisul lor.

Pe urma scapi la lumina virfurilor alpine. In muschii ce se astern, piciorul cel mai delicat calca pe el ca pe un des covor persian, iar florile cele mai boghioase te cheama cu glas tainic, dar imperativ, ca sa le privesti. Plantele sint si ele fiinte; au gusturile lor, au tovarasiile lor ce atirna de clima, de substratul din care-si iau hrana. Dupa cercetarile invatatilor nostri botanisti, Ceahlaul e o insula de flori cum rar se gaseste aiurea.

Toate se aduna astfel pentru ca urcusul Ceahlaului sa reprezinte scara raiului, timp pretuit pentru trup, pentru minte, dar mai ales pentru suflet. Mai are un avantaj Ceahlaul; e inconjurat de vai aproape din toate partile, de-l poti sui dupa putere si virsta. Bistricioara il incinge spre nord, Bistrita spre rasarit, Bicazul spre sud, Pintecul si Bistra spre apus. Ori de unde vii, dinspre Moldova, Bucovina, Muntenia ori Transilvania, il ai in cale, te ademeneste sa-l urci. Un drum nu e ca altul, caci amanuntele se schimba. De sui de la Izvorul Muntelui, linga Bicaz, si apuci pe Piriul Maicilor, te primesc tancurile salbatece dinspre Polita cu Crini, unde podoaba e cuibul crinilor, zada, neamul brazilor, ce imbina portul pinului cu gingasia mesteacanului. De urci pe Bistra, dinspre Tulghes, drum mai greu, iti iese inainte stincile ca niste ruini, cu numiri potrivite, Piatra Arsa, Piatra Sura, Piatra Neagra, pina ce se pune-n fata paretele inalt, surpat, numai jgheaburi, de la marginea Oculaselor. Acestea sint drumuri pentru picioare vinjoase, tinere, care pot tine la osteneala si invinge greutatile.



Cei mai putin obisnuiti cu muntele au insa inlesnirea drumului batut sau al urcusului domol dinspre Rapciuni. Primul popas il faci la manastirea Duraului, unde ajungi chiar si cu automobilul. E pridvorul maretiei; indaratul manastirii se inalta pieptul numai clotani de piatra dinspre Duruitoarea; turnurile albe ale manastirii se profileaza pe negrul ecran al padurilor dese de brad, iar in preajma ei, daca nimeresti in luna lui iunie, admiri una din cele mai fermecatoare finete. Ocrotita, e numai smaragde, rubine, aur si margaritare. Sabiuta isi inalta tulpina cu multe flori pe o parte, rosii ca de trandafir, deasupra celorlalte ca niste stindarde, iar margarita, cu roata petalelor albe in jurul bumbului ca de sofran, te cheama spre noianul tovaraselor ei, care mai de care mai boghioase, printre care orhideele rumene predomina. Nu poti sa te desparti de ele, atita sanatate si farmec ce desteapta fineata bogata, cu uimitoarele variatii ale florilor, aici in raiul lor pamintesc. Zadele, ce strajuiesc biserica iti dau idee de impunatoarea faptura a acestor arbori ca fierul, de nu putrezesc in apa ani de zile. Padurea de brad se indeseste, de crezi ca plutesti in ceata. Dar iarasi se deschide la un popas vestit; apa din Fintina Macarescului e limpede si rece, inviorind puterile puse la incercare de acum inainte. Apuci cararea dintre jnepeni, pe sub paretele inalt al Toacei, pe marginea unei prapastii, ce-ti face sa-ti treaca fiori privindu-l fundul. Calutul de munte ce te poarta e prudent; sa ai incredere in el. Paseste cu bagare de seama, pe loc sigur, pipaind pare ca lespedea pe care si-a asezat piciorul.

In sfirsit, oftezi de usurare, dar intinzi bratele spre inchinare. Ai ajuns pe tapsanul Oculasului Mare, neted ca o fata de masa. Te rostogolesti ca un copil fericit pe salteaua groasa de muschi; iti infunzi miinile in desisul covorului, pipaind dupa afinele brumarii si acrute ce se ascund printre muschi.

Esti fericit, caci nu poti da alta numire multumirii ce simti, in izolarea deplina a imensitatii desfasurata inaintea ochilor. Ametit de lumina, de aerul racoros, de zarea larga, stai o bucata de vreme uluit de atita farmec, la care iau parte: bolta nemarginita a cerului, fapturile variate ale muntilor, podoaba mindra a plantelor si mai ales gindul ca atita nebanuita frumusete face parte din pamintul tarii tale, pe care o cuprinzi cu ochii din Rodna maramuresana si Raraul bucovinean, pina-n Vrancea vestita, iar spre vest pina-n culmile Ghiurghdului dincolo de Mures. E un adevarat altar al Patriei slavite, inaintea icoanei careia ingenunchi fara voie si unde ar trebui sa fie adus tineretul spre inchinare si cei sovaielnici spre intarirea dragostei de pamint.

Multi urca Ceahlaul spre a asista la impunatorul spectacol al rasaritului de soare. In adevar, este maret tabloul in sine, prin exuberanta culorilor revarsate. Izolat cum e, mai mult decit oricare munte, Ceahlaul e un turn de observare nimerit. Cele dintii dungi fosforescente, geana zorilor, se arata la marginea orizontului deschis al dealurilor rasaritene; asisti la flacarile ce incing cerul, de la rosul de foc la auriul prevestitor al rasaririi soarelui, maret disc de jar. De cealalta parte a muntelui, pe vaile dinspre Bistricioara si Bistrita, ceata de peste noapte se aduna tot mai deasa, ca o mare de scama alba, fugind in lungul vailor. E lupta vesnica intre duhurile rele si lumina, fantomele intu-nerecului biruite de orbitoarea stralucire intarita.

In jur sclipesc broboanele de roua pe flori; frunzele de cretusca par cununite de diamante.

Dar nici apusul de soare nu e mai putin atractiv, mai ales cind norii il intovarasesc, marind policromia cerului, cu tiviturile de purpura, cu trimbele de aur ce-i strabat, pina cind argintiul amurgului se lasa peste vai.

E frumos rasaritul de soare pe Ceahlau, dar nici minia naturii nu e mai putin impresionanta. Mai ales cind norii intunecati se lasa pe drumul apelor, brazdati de fulgere, iar tunetele nasc ecou prelung in labirintul muntilor, pe cind unde te afli seninul te apara, e un tablou neuitat al naturii, cind incruntata si minioasa, cind surizatoare, fete ale vesniciei vietii, distrugere si zamislire, fecunditate si podoaba, intr-o ritmica alternanta, unitara prin continuitate.

Munte, floare si om au aceeasi soarta. Trasnetul care darima Detunata, gerul care macina bolovan cu bolovan din Toaca si Panaghia sint semnele schimbarii zilnice, care duc la distrugerea finala. E imbatrinirea muntelui ca forma, declinului ca si al florii in zilele de toamna, ca si al bradului cazut la pamint si prefacut intr-o mina de cenusa. Viata muntelui se imbina cu moartea lui; ceea ce-l sfarma bucatica cu bucatica da farmec plasticii admirate, frumusetilor salbatice, vailor adinci si tainice, toate insa trecatoare, desi par vesnice, fata de scurtimea vietii noastre. Toaca semeata, pe care creste nesuparata Floarea reginei, in jurul careia insa incing hora vinturile, pe care o sapa noaptea si ziua daltitele nevazute ale negurei ce patrunde adinc, va fi schimbata cu vremea in Stogul lui Albu, stilp mai subtirel, iar acesta va ajunge ca si Caciula Dorobantului, ciot de piatra cu o lespede in virf; si ea se va rostogoli in prapastia deschisa, spre a se schimba in lespegioara cu care un baietandru, ca si Creanga, scoate dracii din Ozana. Roata vietii e aceeasi. Asa sta scris in frumusetile sculpturale ale Ceahlaului mindru.




[1] Muntii Harghita.

[2] Ocolasele.

[3] Alexandru Humboldt (1769-1809), naturalist german, celebru calator.

[4] Insulele Canare, arhipelag in Oc. Atlantic, la nord-vest de tarmul african.







Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


Tari si capitale
MUNICIPIUL RESITA
Carpatii Curburii
CAMPIILE
Mediul padurilor umede deschise (tropical umede si musonice)
Aspecte privind politica si democratia Braziliei
REZUMAT FACTORI CLIMATICI
Moldova noua
Ape minerale si termale
Subcarpatii Moldovei