Copilului hiperactiv la gradinita

Copilului hiperactiv

Judetul Prahova

Gradinita "Dumbrava Minunata", Ploiesti.

In ultimul deceniu hiperactivitatea a devenit un termen cunoscut si un fenomen studiat de multi specialisti din multe domenii. In mod firesc cunoasterea hiperactivitatii si-a largit sfera, multe aspecte ale ei progresand.

Prin hiperactiv se intelege o persoana mai activa in general, intr-un mod lipsit de finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeasi varsta la masa, somn, lectura sau alte activitati. Hiperactivul pare mereu in miscare, intr-o stare de agitatie. Acest lucru insa nu indica existenta unei dereglari, caci multi dintre noi sunt intr-un moment sau altul mai activi decat de obicei datorita unui eveniment festiv, nelinisti legate de realizarea sau nerealizarea unui lucruri.

Copilul hiperactiv prezinta insa aceasta stare de neobosita superactivitatea in mod constant, manifesta o cantitate excesiva de energie mobila si insuficient directionata, este agitat din punct de vedere fizic, se concentreaza mai greu. Isi controleaza insuficient impulsurile, se bate in mod frecvent sau isi provoaca fratii, colegii, isi strica foarte repede hainele si jucariile, este prea putin matur in concordanta cu varsta lui.

Trece cu foarte multa usurinta de la o stare de dispozitie la alta, de la suparare la bucurie si invers, avand deseori sentimentul vinovatiei.

Copilul hiperactiv, in afara de starile initiale de agitatie, poate avea temperamentul, personalitatea diferita, grad de dezvoltare a inteligentei diferit si poate avea sau nu inabilitati specifice de invatare.

Studiile facute au incercat sa marcheze momentul aparitiei hiperactivitatii. Se pare ca din frageda copilarie, unii copii sunt mult mai activi in comparatie cu fratii sau surorile lor. Se rostogolesc singuri lasati singuri pentru cateva secunde, isi agita picioarele, dorm putin si neregulat, sunt mai excitabili, cand stau in picioare au tendinta permanenta de a sari. Atunci cand incep sa mearga ies cu usurinta din patut, au tendinta de a se catara rapid peste tot.

Aproape 80% dintre copiii hiperactivi sunt baieti, cu toate ca este stiut ca baietii sunt mai activi decat fetele. Prin studiile facute s-a descoperit ca aceasta caracteristica se transmite in cadrul familiei.

Nu se cunoaste o cauza specifica a hiperactivitatii. Au fost realizate investigatii legate de dificultatea nasterii, daca ea a fost prematura, daca copii au suferit de boli cerebrale infectioase, sau de alte boli si nu s-a ajuns la un rezultat anume. Concluzia este ca acesti copii sunt inzestrati cu aceasta caracteristica in mod natural, asa cum unii sunt in mod natural foarte inalti.

Pentru copilul hiperactiv care intra pentru prima data in colectivitate apar dificultati, deoarece el trebuie sa se conformeze unor reguli: sa stea linistit mai mult timp, sa-si finalizeze lucrarile, sa relationeze cu colegii in cadrul jocurilor si a celorlalte activitati, sa nu agreseze colegii.

Educatorul trebuie sa inteleaga comportamentul acestor copii hiperactivi si sa gaseasca modalitati diferite pentru a capta atentia copilului si pentru a asigura astfel progresul necesar la invatatura. Astfel se recomanda:

sa incurajeze constant progresele copilului (laude, aprecieri, stimulente, calificative), deoarece copilul hiperactiv are nevoie de o incurajare constanta;

sa-i motiveze de ce trebuie sa faca anumite actiuni si sa-l ajute sa planifice actiunile inainte de a lucra, deoarece copilul hiperactiv are un mod de lucru impulsiv;

sa-l ajute sa asimileze cunostinte in ritmul sau (mai lent), oferindu-i explicatii suplimentare.

Un copil dotat intelectual, si totusi hiperactiv, care este tot timpul in miscare si pare a fi neatent, uneori impulsiv, evita actiunile din "centre" unde este necesara autoexigenta, autocontrolul, concentrarea maxima si lucrul in liniste. El are nevoie de explicatii detaliate, repetarea instructiunilor, oferire de responsabilitati si stimularea aptitudinilor.

Pentru a reusi munca cu un copil hiperactiv trebuie sa tinem seama de natura comportamentului copilului hiperactiv si sa respectam anumite cerinte. Sa nu cerem copilului lucruri pe care el nu le poate face (sa stea cuminte, linistit atat timp cat el se agita tot timpul). Copilul hiperactiv are tendinta de a intretine certurile. Este bine sa se evite certurile cu un astfel de copil, incat rascolesc sentimentele si se termina fara nicio rezolvare.

Desi sunt necesare concesii fata de comportarea dezorganizata a unui copil hiperactiv, odata ce am stabilit in mod ferm ca un lucru trebuie facut sau nu, vom insista in mentinerea unei comportari constante.

Este bine sa stimulam orice aptitudine sau talent al copilului hiperactiv, pentru a-l face sa aiba succese, astfel succesul obtinut intr-o activitate il ajuta sa suporte mai usor greutatile si socurile din alte domenii.

Exemplu R.A. este mereu in miscare, vorbeste neintrebat, deoarece are impresia ca a raspuns mai putin decat ceilalti copii, se incrunta, ciupeste colegii de langa el, se incurca cand raspunde, pentru ca se grabeste ca si cand nu i s-ar acorda timp suficient, in schimb este talentat la muzica, si intr-un timp scurt ajunge la performante nebanuite pentru varsta lui (6 ani), dand dovada de mult interes pentru pian.

Laudat si incurajat pentru activitatea desfasurata, s-au mai diminuat comportamentele problema.

Copilul hiperactiv trebuie stimulat sa realizeze lucrurile pe care si le propune dar la nivelul capacitatilor sale.

M.A. doreste sa rezolve un puzzle cu piese multe si mici. La inceput tipa in dreapta si in stanga sa nu-l deranjeze nimeni, nu accepta niciun sfat, nu aude, nu vede dar dupa cateva incercari da semne de neliniste si este gata sa abandoneze jocul. Atunci intervine educatoare care ii sugereaza sa isi cheme prietenii, si sa se "consulte" cu ei pentru realizarea puzzle-ului, iar apoi sa ii ajute si el la o alta activitate. Bucuria lui este mare cand vede imaginea realizata, iar educatoarea il fotografiaza impreuna cu colegii cu care a lucrat, motivand ca va face un album cu "reusitele lor".

Adesea, copilul hiperactiv este tentat sa abordeze mai multe actiuni fara un plan, acestea ducand la nereusite, de aceea trebuie sa ii invatam sa isi organizeze actiunile si sa le finalizeze.

Pentru fiecare reusita sa-l laudam, sa-l recompensam in felul acesta mentinandu-i interesul pentru activitatea desfasurata.

Este bine sa evitam pedepsele si sa explicam de ce este bine si de ce nu este bine sa faca un anumit lucru. Sa stabilim inca de la intrarea in gradinita obiceiul de a saluta cand intra in clasa si cand pleaca, sa multumeasca, sa ceara permisiunea de a iesi din sala de clasa, sa-si ceara scuze fata de colegi cand a deranjat.

Constientizarea punctelor tari identificate ale copilului, precum si experientele pozitive, neetichetarea lui pot fi utilizate in ameliorarea comportamentului unui hiperactiv si ameliorarea situatiei sale.

Pentru a reusi avem nevoie de ajutorul fiecarei persoane din mediul copilului hiperactiv. Aceasta include familia, educatoarea, invatatoarea, profesorii, colegii, prietenii, vecinii, care intra in contact cu copilul. Toti acestia pot fi utili daca inteleg natura comportamentului copilului hiperactiv.

Iata cateva directii formulate de Dr. Ginotti:

"Atunci cand copilul are o problema, trebuie sa te adresezi mai intai sentimentelor, abia dupa aceea poate fi imbunatatit comportamentul";

"Lauda trebuie sa se refere doar la eforturile si faptele copiilor, nu la caracterul si personalitatea lor";

"Cand indrumam, formulam problema si o posibila solutie, nu-i spunem copilului nimic despre el personal".

In concluzie, educatia reprezinta un proces anevoios, care cere multa rabdare, dragoste nesfarsita si mai ales intelepciune.

Bibliografie: - "Hiperactivitatea" - Carmella, Editura Polimark 2003;

- "Copilul hiperactiv si incapatanat" - Manfred Dopfner, Stephanie Schurmann, Gerd Lehmkuhl, Editura Medicala, 2004.

- Ghid de interventie pentru copiii cu tulburari hiperchinetice si opozitionale.

- "Intre parinte si copil", Dr. H. G. Ginott, Editura Humanitas, 2006.