Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» Relatia predare-invatare-evaluare


Relatia predare-invatare-evaluare


Relatia predare-invatare-evaluare

           

             Predarea, invatarea si evaluarea sunt actiuni de baza ale procesului de invatamant.
Procesul de invatamant este o activitate de cucerire si asimilare de catre elevi a bazelor stiintelor, sub indrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi si profesor in efortul comun de instruire si autoinstruire.
Notiunea prin care exprimam activitatea desfasurata de profesor in procesul de invatamant, in clasa, este de predare, iar notiunea prin care denumim tipul specific de activitate desfasurata de elevi este cea de invatare.
Procesul de invatamant este eficient numai atunci cand cele trei activitati fundamentale ale sale, predarea, invatarea si evaluarea, formeaza o unitate organica, atunci cand activitatea comuna a celor doi agenti asigura dezvoltarea treptata a elevilor, realizand obiectivele educationale propuse.
Procesul de invatamant este, in esenta, un proces de comunicare. Dialogul permanent care se produce in clasa intre profesor si elevi - uneori in mod expres (comunicare verbala), alteori in mod tacit (comunicare nonverbala ) - fac ca predarea, invatarea si evaluarea sa functioneze in mod unitar ca o comunicare pedagogica, continua. Aceasta a condus la necesitatea de a le exprima impreuna, prin sintagma predare- invatare, care se incheie cu evaluarea.
In ceea ce priveste invatarea - de multe ori si evaluarea, acestea pot avea loc si independent de predare. Elevul invata ( se autoinstruieste ) si-si autoevalueaza rezultatele si in afara lectiei.
De regula, activitatea de invatare se incepe si se realizeaza in clasa, se completeaza acasa prin studiu individual si apoi se evalueaza si se continua in clasa.



a)PREDAREA

          Predarea, ca latura a procesului de invatamant,include toate activitatile instructive educative conduse de profesor, inclusive cele care privesc formarea calitatilor psihice

afective,volitive,caracteriale.Raspunzand la intrebarile cum se organizeaza secventele de instruire si ce anume trebuie sa invete elevii,predarea reprezinta latura intentionala a procesului de invatamant ,cuprinzand si conducerea elevilor,generalizarea constatarilor, planificarea continuturilor etc.

            Predarea a fost multa vreme activitatea dominanta in invatamant,astazi punandu-se mai mult accent pe functia invatarii,pe participarea elevilor in dobandirea cunostintelor si formarea de priceperi si deprinderi.Avand statutul unei activitati de initiere a elevului in universul lumii valorilor,predarea este o componenta a instruirii,o componenta sistemica si ea integreaza un numar mare de variabile.

           In didactica traditionala, predarea a fost considerata doar ca o activitate de comunicare, de transmitere a informatiilor, de prezentare a materiei ce trebuie predata de catre profesor. In prezent, chiar daca termenul de predare se mentine, el are un continut mai bogat. Predarea include intregul sistem de actiuni desfasurate de profesor prin care el asigura conditii optime de invatare. Deci, totul este subordonat activitatii de invatare la care participa elevii; cel care invata este elevul, iar profesorul il conduce, il indruma, il sprijina, il ajuta, il invata cum sa invete.


                In acest sens, noile documente ale continutului invatamantului stipuleaza ca elemente de certa noutate : ' plasarea invatarii - ca proces - in cadrul demersurilor scolii(important este nu ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a invatat ),' precum si 'orientarea invatarii spre formarea de capacitati si atitudini, prin dezvoltarea competentelor proprii rezolvarii de probleme si prin folosirea strategiilor participative in activitatea didactica.'
Functiile predarii se extind de la comunicarea informatiilor, care-si mentine un rol important, la activitati de organizare, de conducere si dirijare a invatarii, de inovare a procesului de invatamant si de creatie didactica. La fiecare secventa de instruire profesorul parcurge trei etape ale unei actiuni eficiente : proiectarea, desfasurarea procesului, evaluarea rezultatelor.
El concepe, proiecteaza programul activitatii instructiv-educative, organizeaza si indruma activitatea de invatare a elevilor, controleaza si evalueaza rezultatele, iar apoi proiecteaza noua etapa. Toate aceste atribute confera profesorului rolul conducator al procesului instructiv-educativ.

b). INVATAREA - act de cunoastere

Invatarea presupune, in general, orice achizitie noua, care se manifesta ca o schimbare in sfera comportamentala, ca rezultat al exersarii ; ea are menirea de a asigura adaptarea organismului la mediu.
Invatarea este un capitol important al psihologiei.


Au fost elaborate numeroase teorii ale invatarii. Vom retine doar doua, mai semnificative : invatarea simpla, de tip conditionat, si invatarea complexa, cognitiva, constienta.


Invatarea simpla se realizeaza fie pe baza mecanismelor, fie pe baza 'incercarilor si erorilor'.
Ea este considerata rezultat al conditionarii si intaririi conexiunilor dintre stimuli ( S ) si raspunsuri ( R). De aceea, aceste teorii mai sunt cunoscute si sub denumirea de 'teorii S - R'. Formarea reflexelor conditionate constitue modelul elementar al invatarii.


Termenul de 'reflex' este folosit in sens de reactie, de raspuns al organismului la stimuli externi (sau interni ), reactie care se infaptuieste cu participarea sistemului nervos central. In sens larg, chema aceasta a conditionarii se extinde si in domeniul invatarii umane. La om intervin si anumite atitudini, se suprapun decizii voluntare, care schimba forma activitatii, o complica, ea devenind intentionata.
Invatarea cognitiva, complexa, constienta este proprie omului. Invatarea umana este o invatare sociala ; ea reprezinta valorificarea experientei acumulate de generatiile anterioare. Transmiterea acestei experiente, cum s-a mai aratat, nu se face pe calea ereditatii, ci prin invatare, iar acumularea ei se face cu ajutorul limbajului, care este propriu omului. Fiecare individ gaseste in societate un imens tezaur de experienta, pe care-l preia si-l valorifica individual. Prin urmare, cunostintele pe care le dobandeste elevul sunt produsul unei bogate experiente, la imbogatirea careia au contribuit numeroase generatii. Ele, cunostintele, nu se preiau gata elaborate, ci se reconstitue de fiecare individ care le invata.


Ceea ce caracterizeaza, in general, invatarea umana este explorarea vie si selectiva a situatiilor, cu posibilitatea de a elabora forme noi de adaptare, precum si intentia deliberata a individului de a invata. Totdeauna invatarea se bazeaza pe o motivatie constienta si urmareste un scop. In acelasi timp, invatarea umana se caracterizeaza prin cautarea constienta de a da un raspuns compotamental cat mai adecvat.
Invatarea umana nu se reduce la o absorbtie pasiva de informatii, ci este un proces activ de reconstructie, prin efort propriu si prin mijloace intelectuale, a ceea ce trebuie invatat ; ea este un proces de organizare si integrare a noilor achizitii in propriul sistem de cunostinte si deprinderi.

Controlul permanent si autocontrolul constituie alte caracteristici ale invatarii umane.
Invatarea desfasurata de scolari este in esenta un proces de asimilare a cunostintelor, de prelucrare si interiorizare a lor, de formare a deprinderilor, de insusire a tehnicilor de invatare, de formare a aptitudinilor.
In procesul invatarii, gandirea opereaza cu informatii condensate in notiuni si categorii de notiuni. De aceea, elementul cel mai caracteristic al conduitei inteligente a omului este capacitatea lui de a forma notiuni. Notiunea sau conceptul condenseaza informatia cu privire la o clasa de obiecte sau fenomene. Informatiile cu care mai operam mai sunt incluse si in definitii, reguli, principii, legi, teoreme, care contin, de asemenea, note esentiale, insusiri importante menite sa orienteze activitatea.


Toate aceste forme de prezentare generalizata a gandirii sunt cuprinse in denumirea de cunostinte. Ne reamintim ca acestea ( cunostintele ) sunt un sistem de date, fapte, prelucrate si generalizate sub forma de notiuni, definitii, reguli, teoreme, norme, principii, legi etc. Ele nu sunt insa simple date, ci sunt generalizari, adica date prelucrate cu ajutorul gandirii, din care a fost retinut esentialul, generalul.
Problema generala a teoriei invatarii a fost si este aceea de a lamuri esenta si mecanismul formarii notiunilor, a insusirii cunostintelor.


In legatura cu aceasta problema au fost elaborate doua categorii de teorii :
a). teorii care considera ca notiunile se formeaza pe baza imaginilor acestora, a perceptiei ;
b). teorii care sustin ca notiunile se formeaza pe baza actiunii ;

a). Adeptii psihologiei clasice au formulat teza dupa care procesul de insusire a conceptelor se produce prin trecerea de la datele perceptiei (furnizate direct pe calea simturilor ) la prelucrarea acestora, prin care se ajunge la generalizarea lor pentru o intreaga categorie (clasa )de obiecte sau fenomene.
In sens larg, insusirea cunostintelor presupune trecerea de la examinarea faptelor, datelor brute la generalizari sau principii, de la datele perceptiei la notiuni, definitii etc.


Potrivit acestor teorii, conceptele se formeaza pornind de la datele perceptiei. Impresiile achizitionate cu ajutorul simturilor devin fapte de constiinta (senzatii, perceptii, reprezentari. Prin prelucrarea materialului faptic cu ajutorul operatiilor de gandire se ajunge la desprinderea notelor comune si esentiale ale unei clase de obiecte, fapte, fenomene si la generalizarea lor, adica la notiuni.






In acest sens apare fireasca recomandare de a se prezenta elevilor un material concret, intuitiv, bogat si variat pentru ca ei sa poata ajunge la generalizare.


Cercetarile mai noi in acest domeniu, efectuate de reputati psihologi, au aratat limitele acestor teorii. Observatia lor consta in aceea ca didactica traditionala se bazeaza pe imprimarea imaginilor in mintea elevului, pe copiile pe care le lasa perceperea obiectelor si fenomenelor in mintea copiilor. Ei sustin ca o asemenea conceptie asupra cunoasterii, a formarii notiunilor este simplista, nu corespunde realitatii. ( Hans Aebli, Didactica psihologica,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1980 )


Daca in acceptia psihologiei clasice cunoasterea se relizeaza, in principal, prin intermediul perceptiei, in viziunea noua 'instrumentul' cunoasterii il constitue, in principal, actiunea.


b). Teorii cu privire la formarea notiunilor pe baza actiunii :
Psihologia moderna, prin reprezentanti de seama ( Jean Piaget, P.I.Galperin, Jerome Brumer s.a.) fundamenteaza teza dupa care formarea notiunilor are loc nu pe baza imaginii, ci pe baza actiunii cu ele. Ei considera actiunea drept un izvor al cunostintelor, perceptia fiind asociata, integrata in contextul activitatii. Operatiile concrete cu obiectele se interiorizeaza si devin operatii logic abstracte ( mintale ).
De aceea, pentru formarea unor asemenea operatii ( mintale )trebuie pornit de la operatiile concrete cu obiectele. Ei deplaseaza bazele formarii notiunilor de pe obiecte ca atare pe actiunile efectuate cu obiectele.

| Hans Aebli, Didactica Psihologica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1980. |

Conceptia scolii conduse de J.Piaget cu privire la formarea notiunilor poate fi rezumata la urmatoarele :
- La baza formarii notiunilor sta actiunea si nu imaginea ;
- Imaginea constitue un suport al gandirii ;
- Actiunile operatiilor concrete in operatii abstracte constitue un proces care parcurge mai multe etape, se desfasoara in timp ;

Cum se constata, scoala lui Piaget considera actiunea concreta drept 'izvor si mediu al inteligentei', trasatura esentiala a gandirii logice fiind aceea de a fi operativa, adica de a prelungi actiunea, interiorizand-o in plan mintal.
'Operatiile nu sunt altceva decat produsul interiorizarii si al coordonarii actiunilor astfel incat fara activitate nu ar putea exista o intelegere autentica' ( Jean Piaget ).


J.Piaget nu neaga importanta imaginii in invatare, dar nu-i atribue locul central. Imaginea este un suport al gandirii care, simbolizand operatiile , face posibila evocarea lor interioara. Intre perceptie si notiune exista o stransa legatura ; perceptia constitue baza de plecare pentru insusirea notiunilor. Dar pe masura ce notiunile isi imbogatesc continutul prin intermediul actiunii, rolul perceptiei este diminuat. Are loc, dupa cum se vede, o negare a perceptiei de catre notiune, accentul cazand pe actiune.


Procesul de invatare trebuie sa insemne pentru elev mai intai efectuarea unor actiuni concrete, care se structureaza si se interiorizeaza, devenind operativ logice, abstracte. Acest proces de interiorizare a actiunilor se realizeaza printr-o succesiune de transformari, care presupun trecerea prin anumite stadii ( etape ).
Astfel, de exemplu, 'schema operatorie' de adunare ( operatie aritmetica ) nu rezulta dintr-o simpla percepere a unor obiecte ; ea nu este inscrisa in obiecte concrete ca atare ( betisoare, bile etc ), ci in actiunea cu aceste obiecte. Prin urmare nu fotografierea acestor obiecte furnizeaza operatia adunarii, ci activitatea copilului cu ele.


Ca si J.Piaget, psihologul P.I.Galperin considera notiunile drept rezultat al cristalizarii, al formarii actiunilor mintale. El a elaborat teoria formarii actiunilor mintale in trei etape.


Care sunt acestea ?
1. In formarea notiunilor se porneste de la actiunea externa ( materiala), care consta in operarea cu materiale concrete ( prima etapa);
2. In etapa a doua are loc actiunea verbala, adica transpunerea actiunii materiale in plan verbal, altfel spus, reproducerea ei cu ajutorul limbajului extern, oral cu voce tare ;
3. In cea de a treia etapa are loc actiunea mintala care este, in esenta, o actiune generalizata, intelectuala ;
Deci, in cele trei etape se constata tot atatea feluri de actiuni : materiala, verbala, mintala.


Pentru ilustrarea celor mai de sus, ne vom referi la etapele parcurse in formarea unei operatii mintale de calcul aritmetic : 4 + 3 = 7. Atunci cand operatia mintala este formata, ea apare ca o asociatie care functioneaza automat ; ea este un act mintal 'prescurtat' care functioneaza ca o simpla asociatie. Procesul de formare a unei asemenea operatii se prezinta astfel :
+ Actiunea exterioara, materiala, se desfasoara cu obiecte concrete. Copilul grupeaza si adauga in mod real un grup de obiecte ( 4 ) la un altul ( 3 ), dupa care le considera impreuna.Deci formeaza mai intai o multime de 4 elemente (betisoare, bile buline etc.), apoi o alta de 3 elemente ; in continuare reuneste cele doua multimi. Se poate repeta cu obiecte diferite.
+ Actiunea se petrece in planul limbajului.Procesul isi pierde treptat caracterul de actiune externa cu obiectele si se desfasoara prin intermediul limbajului, sub forma dialogului profesor- elev, dar reproduce actiunea materiala.
+ Actiunea se desfasoara in planul limbajului intern, adica in plan mintal propriu-zis.Ea se detaseaza de conditiile concrete, neesentiale (bile, betisoare etc.) si dobandeste un caracter generalizat.Dar si pe aceasta, la inceput copilul este legat de forma 'unitatii' de fiecare unitate in parte. Treptat, procesul mintal se prescurteaza ; la inceput adauga la primul termen pe al doilea, luat pe unitati,apoi ajunge sa asocieze ambii termeni in totalitate.


Astfel, cuvantul incepe sa inlesneasca interiorizarea actiunii si detasarea de conditiile concrete, neesentiale. In felul acesta se produce schematizarea actiunii, prescurtarea ei ; operatia este - deci - insusita.
Interiorizarea nu este o simpla repetare a actiunii in planul gandirii, ci implica o generalizare, o eliminare a elementelor neesentiale. Ceea ce isi insuseste elevul este schema de actiune, independent de obiectele cu care actioneaza. Aceasta schema reflecta relatia cantitativa intre obiecte.


Formarea de operatii mintale este proprie nu doar matematicii, ci tuturor disciplinelor scolare.
In procesul de invatamant are loc si o invatare senzoriomotorie, care duce la formarea deprinderilor. Scrisul, cititul, desenatul s.a. presupun transpunerea unui model perceptiv intr-o realizare motrica. Exista deprinderi legate de munca intelectuala, ca cele de mai sus s.a., precum si deprinderi de munca in general inclusiv practice.
Calea generala de formare a notiunilor se particularizeaza in raport cu specificul fiecarei discipline scolare.

c). EVALUAREA, actiune fundamentala a procesului invatarii
Evaluarea reprezinta o activitate complexa prin care sunt colectate, prelucrate si interpretate informatiile privind potentialul de functionare, starea si functionarea unui sistem, rezultatele acestora. Informatiile obtinute permit aprecierea in baza unor criterii prestabilite si fundamentarea deciziilor ce urmeaza a fi adoptate in scopul imbu­natatirii rezultatelor si functionarii sistemului.




Scopul major al evaluarii consta in oferirea unor informatii care permit adoptarea celor mai pertinente (dupa anumite criterii) decizii educationale.

Analiza procesului de evaluare face posibila evidentierea, in fiecare act de evaluare, a urmatoarelor elemente:

-   subiectul evaluarii, evaluatorul (cel ce evalueaza);

-   obiectul evaluarii (ce evaluam)',

-   baza evaluarii (criteriul de evaluare);

-   scopul evaluarii (de ce evaluam);

-   instrumentul de evaluare (cu ce evaluam);

-   determinarea valorilor actuale ale parametrilor obiectului evaluarii (masurarea);

-   compararea valorilor actuale ale parametrilor cu baza evaluarii (interpretarea);

-   aprecierea rezultatelor evaluarii in forma unei judecati valorice (diagnoza).

Subiectul evaluarii este persoana ce realizeaza evaluarea. In cadrul scolii acesta, de obicei, este profesorul care isi evalueaza propriile actiuni in procesul predarii, activitatea de invatare a elevilor si rezultatele acesteia; elevul care in procesul instruirii produce nenumarate evaluari si autoevaluari; reprezentantii organelor de conducere ale sistemului de invatamint, care apreciaza eficienta functionarii acestuia; cercetatorii ce evalueaza calitatea curriculumului, un grup de experti sau chiar un program de calculator (in care este obiectivata experienta de evaluare a autorului etc.).

De fapt, nu sint evaluate persoanele, obiectele sau evenimentele, ci caracteristicile lor. Obiectul evaluarii il constituie deci anume aceste caracteristici. Baza evaluarii o reprezinta constructia, numita in literatura de specialitate in mod diferit: etalon, standard, criteriu, scala personala, normativ s. a.

Cazul in care un grup de elevi participa impreuna cu profesorul la evaluarea rezultatelor scolare ale colegilor de clasa reprezinta situatia de coevaluare.

Daca elevul (profesorul) este subiectul propriei evaluari, atunci ne referim la o situatie de autoevaluare.

Dezvoltarea la elevi a unor capacitati autoevalua-tive prin asocierea acestora la propria formare este considerata drept una din functiile principale ale evaluarii [ l ]. Asemenea capacitati pot fi dezvoltate prin evaluarea obiectiva si transparenta a elevului; im­plicarea lui in coevaluarile colegilor; promovarea unei relatii profesor-elev bazate pe incredere reciproca si conlucrare; formarea unei culturi a evaluarii.

Din definitia notiunii de evaluare rezulta ca actul evaluativ poate fi realizat prin trei operatii de baza: masurare, apreciere, decizie.

Din perspectiva abordarii curriculare, evaluarea este integrata structural, concomitent cu predarea si invatarea in activitatea didactica/educativa, corelata functional cu acestea si poate fi caracterizata ca:

-   actiune subordonata activitatii didactice/educative, factor de reglare-autoreglare a acestei activitati;

-   interactiune intre educator si cel educat, resursa de activizare a procesului de invatamint;

-   modalitate de perfectionare a comunicarii profesor-elev, realizata prin circuite de conexiune inversa (feedback), externa (initiata de profesor) si interna (elaborata de elev);

-   mijloc de intarire a rezultatelor activitatii didactice/educative [2].


Evaluarea este ultima etapa, activitate fundamentala a procesului de invatamant, care este un proces de autoreglare. Cu evaluarea se incheie circuitul predare - invatare. Prin evaluare profesorul obtine informatiile strict necesare privitoare la rezultatele activitatii de invatare ( cunostinte, priceperi, desprinderi, capacitati s.a.) si ca urmare, regleaza activitatea urmatoare in vederea obtinerii unor performante superioare. Cunoasterea performantelor obtinute la un moment dat, a eventualelor lacune, a cauzelor acestora constitue indicatorii care stau la baza aprecierii profesorului.


In acelasi timp, prin evaluare (masurare ) profesorul are posibilitatea sa cunoasca masura in care elevii si-au insusit materialul predat coform obiectivelor prestabilite. Atat succesele inregistrate de elevi, cat si eventualele lacune in pregatirea lor permit profesorului sa-si autoaprecieze propria sa activitate in toate fazele (etapele) pregatirii si desfasurarii procesului didactic.


Toate acestea ii vor permite sa ia masuri de ameliorare a propriei sale activitati, valoroase, cat si prin remedierea carentelor care au determinat unele lacune in asimilarea de catre elevi.
Evaluarea, privita in acest sens, este o componenta deosebita, absolut necesara, a procesului de invatamant. Desi tratata de obicei ca o etapa care incheie procesul de predare - invatare, ea este prezenta, totusi, in fiecare din momentele acestui proces. In acelasi timp, rezultatele scolare sunt dependente de celelalte componente ale procesului de invatamant constituite intr-un sistem unitar.


Evaluarea trebuie privita si ca un moment aplicativ al invatarii. De altfel, cunostintele se insusesc cu adevarat, in mod temeinic, in procesul aplicarii lor. In acest sens se poate spune ca aplicarea informatiilor constitue un moment important al invatarii.


Instruirea elevilor este in esenta un act de informare.
Dar informarea nu constitue un scop in sine; ea vizeaza formarea personalitatii elevilor, producerea unor modificari valorice pozitive in personalitatea lor, obiectivul fundamental fiind formarea omului dezvoltat multilateral integral.


In epoca 'exploziei' de informatii fundamentale, pe cele cu valente formative mai bogate, pe formarea capacitatii elevilor de a descoperi si utiliza informatiile in mod creator.
Teza potrivit careia este necesar sa se mute accentul de pe latura informativa pe cea formativa nu trebuie inteleasa in sensul diminuarii informativului. Informarea si formarea constitue o unitate dialectica. Nu se poate realiza formarea in mod independent de informare. Pentru a exersa gandirea, in vederea formarii unor capacitati, ea trebuie sa opereze asupra unui material. Notiunile deci informatiile , constitue continutul operatoriu al gandirii ; prin modul in care elevii opereaza cu ele, informatiile dobandesc functionalitate, integrandu-se si structurandu-se in sistem de cunostinte, conducand la producerea unor modificari corespunzatoare in comportamentul lor. De aceea, este fireasca grija care trebuie manifestata pentru sporirea eficientei formative a procesului de invatamant ; investirea si innobilarea informatiilor cu cat mai bogate valente formative.




Aceasta depinde in cea mai mare masura de nivelul conducerii stiintifice a procesului de invatamant adica de activitatea profesorului prin asigurarea calitatii cunostintelor si prin dirijarea activitatii de invatare, astfel incat elevul sa fie angajat cat mai integral in acest proces. concrete se 'interiorizeaza', transformandu-se in operatii, abstracte ( mintale ).

2.FUNCTIILE EVALUARII

           Evaluarea realizeaza urmatoarele functii:

a)      Functia educativa. Este functia cea mai specifica si mai importanta a evaluarii, care urmareste stimularea (dinamizarea) obtinerii de performante in pregatirea elevilor, ca urmare a influentelor psihomotivationale si sociale ale rezultatelor ce le obtin prin evaluare. Indeplinirea functiei educative necesita constientizarea rezultatelor evaluarii in situatiile succesului, insuccesului si mediocritatii scolare; este cunoscut ca succesul scolar bucura, ofera satisfactie, sporind rezultatele la invatatura; de asemenea, insuccesul scolar supara, determina insatisfactie, dar daca este constientizat ca fiind corect si obiectiv si acesta poate dinamiza inlaturarea nereusitei la invatatura.

 Valorificarea/ascultarea ritmica face pe elev sa invete cu regularitate, intre frecventa ascultarii la lectie si reusita scolara exista o corelatie directa: "Ar fi cu totul nerealist -; scrie D. Ausubel (1982) -; sa ne asteptam ca elevii sa invete cu regularitate, sistematic si constiincios in absenta unor examinari periodice'.
Evaluarea are o valoare motivationala: dorinta de succes, respectiv teama de esec sunt imbolduri importante in invatare. Succesul sistematic inscrie motivatia invatarii pe o spirala ascendenta, in timp ce esecul poate duce la "demotivare'.

 Aprecierea obtinuta in scoala este asimilata, interiorizata de elev, devenind reper in autoapreciere, in formarea imaginii de sine. Notele scolare reprezinta, de regula, si note de inteligenta; disocierea dintre acestea in ochii elevilor se produce abia in clasele mari. Pe de alta parte, aprecierea profesorului este insusita de grupul-clasa, se rasfrange in sfera relatiilor interpersonale, in statutul sociometric al elevului.

b)Functia selectiva.

Aceasta  este functia de competitie  care asigura

ierarhizarea si clasificarea elevilor sub raport valoric si al performantelor in cadrul grupului studios. Functia selectiva asigura satisfactia si recompensarea elevilor prin obtinerea prin concurs a unui loc intr-un nou profil sau grad superior de invatamint, prin cistigarea prin concurs a unui loc de munca, pe baza de competitie profesionala.

c)Functiile: diagnostica si pronostica. Functia diagnosica pe baza de testare, evidentiaza valoarea, nivelul si performantele pregatirii elevului la un moment dat - trimestru (semestru), an scolar, terminarea unui ciclu de studii etc.

Functia pronostica - pe baza analizei datelor oferite de diagnoza, in comparatie cu obiectivele si cerintele documentelor scolare (plan de invatamint, programa analitica, manual, predarea profesorului etc.), prevede probabilistic, valoarea nivelul si performantele ce ar putea sa le obtina elevul in etapa urmatoare de pregatire.

d)Functia cibernetica sau de feed-back (de reglaj sau autoreglaj). Analizind finalitatile invatamintului - rezultatele pregatirii elevului, evidentiate de apreciere si notare, deci a iesirilor, din care se stabileste marimea de corectare a intrarilor, se stipuleaza optimizarea procesului de predare - invatare, aplicindu-se principiul feed-back-ului. Procesul de invatamant integreaza doua activitati: actul transmiterii sau comunicarii de informatie, actul receptarii si insusirii acesteia. Profesorul trebuie sa-si dea seama despre rezultatele activitatii de predare, sa obtina informatii despre modul de receptare a datelor oferite, despre dificultati si lacune in asimilare. O asemenea informatie feed-back trebuie sa aiba un caracter sistematic si continuu pentru a inchide ciclul predarii si al invatarii.
Pe de alta parte, elevul are nevoie de validarea corectitudinii notiunilor si rationamentelor insusite, de corectarea greselilor.
Notam de asemenea ca exercitiu, repetitia fara cunoasterea rezultatelor, fara un moment de verificare si evaluare, nu asigura progresia invatarii. Repetitia lipsita de indici de performanta poate valida erori instalate inca la inceputul secventei de invatare. Reglarea procesului de instruire presupune functionarea continua a "conexiunii inverse'.

e)Functia social-economica. Aceasta functie se refera si evidentiaza eficienta invatamintului in planul macro-socio-economic, care influenteaza hotaririle factorilor de decizie privind dezvoltarea si perfectionarea invatamintului in functie de valoarea si calitatea "produsului" scolii - "omul pregatit prin studii, care asigura asezarea "omului pregatit la locul potrivit" pe baza de concurs.

       Echivalenta evaluare - masurare pune in lumina o functie importanta a verificarii si notarii, masurarea randamentului scolar, a progresului realizat de elevi pentru a sti cat mai corect unde se situeaza acestia pe firul obiectivelor instruirii. Cerinte de ordin practic, social extind nevoia masurarii de la marimile fizice spre sfera psihologica.
Ceea ce face obiectul evaluarii sunt rezultate, prestatii, performante produse ale activitatii etc., din care se deduc capacitati, interese, atitudini. Datele verificarii si evaluarii constituie un factor de reglare a activitatii de predare-invatare:
-; pentru profesor: cum sa-si dozeze materialul, ce trebuie reluat in pasi mai mici, evidenta surselor de eroare etc.;
-; pentru elevi: indiciu in reglarea efortului de invatare (un reper in dozarea investitiei de timp in viitor, "semnal de alarma" pentru promovare etc.); gratie evaluarii, elevul ia act de cerintele societatii fata de pregatirea sa si isi contureaza aspiratiile proprii;
-; pentru parinti: o baza de predictie sau garantie a reusitei in viitor, indiciu pentru acordarea de sprijin. Presiunea familiei impinge uneori la supramotivare, in timp ce teama de esec a copilului il face sa aspire la "mai putin', deci presiunea spre "mai mult" poate avea drept efect aspiratia spre "mai putin', pentru a evita deceptia (I. Radu, 1985).



loading...



Politica de confidentialitate


Copyright © 2018 - Toate drepturile rezervate

Didactica


Gradinita
Poezii cantece


PLANIFICARE ANUALA SI CALENDARISTICA LIMBA SI LITERATURA ROMANA AN SCOLAR 2009-2010 CLASA a V-a
Planul de cariera al elevului
Managementul problemelor disciplinare
PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICA CLASA: a-VIII-a - Terapia Tulburarilor de Limbaj - Organele de Simt
PORTOFOLIUL DIDACTIC alternativa viabila la metodele traditionale de evaluare
Proiect de lectie matematica CLASA: I-a - Numerele naturale de la 0 la 10
PROIECT DE LECTIE LA DIRIGENTIE - Planificarea carierei
PLAN MANAGERIAL - COMPONENTA COMISIEI METODICE "OM SOCIETATE"
Romania - țara de flori
PROCESUL ALEGERII CARIEREI












loading...