Raportul scoala-familie in plan educativ

Raportul scoala-familie in plan educativ-referat pentru comisia metodica sau cercul pedagogic

O educatie completa , inteleasa atat in sens afectiv, cat si instructiv, nu o pot oferi decat familia si scoala impreuna.Eminentul pedagog elvetian J. H. Pestalozzi afirma ca temelia formarii personatitatii copilului si tanarului se construieste in familie, in atmosfera creata de parinti, de mama, in special, educatie continuata si desavarsita de scoala care are menirea sa dezvolte fortele fizice, intelectuale, morale, spirituale-religioase ale copilului si ale tanarului.

Parintii si educatorii trebuie sa colaboreze si sa se identifiuce cu nevoile si aspiratiile copilului pentru a le dirija cu tact, intelegere si dragoste spre un scop cu finalitate sociala pozitiva-in caz contrar, copilul va cauta sa gaseasca la prima persoana venita din exterior implinirea dorintelor si aspiratiilor neimplinite in cadrul familiei.

Indeplinirea cu succes a functiilor familiei implica respectarea unei cetinte esentiale , si anume -colaborarea pemanenta si nemijlocita cu scoala.Numai contactul cu scoala, informarea cu sinceritate a parintilor asupra situatiei fiecarui elev, elaborarea unui plan comun de masuri creeaza premizele necesare depasirii ramanerii in urma la invatatura si redresarii comporamentale a elevului.

Aceasta cerinta valabila dintotdeauna capata o importanta tot mai mare astazi cand cresterea numarului de copii aflati in situatii de risc, provocata de situtia economica precara a populatiei, cand problemele economice aproape insurmontabile carora trebuie sa le faca fata familia duc inevitabil, mai ales in familiile sarace si dezorganizate cu multi copii, la abndonul scolar.

Pe de alta parte conditiile unui sistem de invatamant care inainteaza pe calea modernismului abordeaza tot mai des problema consilierii, exercitata de fiecare cadru didactic sau de consilierul de profesie.

Pentru ca aceasta colaborare intre cei doi parteneri ai actului educativ sa fie eficienta si sa se concretizeze in identificarea cu nevoile si aspiratiile copilului trebuie sa pornim de la cunoasterea familiilor cu care avem de lucrat.

Este cunoscut faptul ca nu exista un cadru mai favorabil, un mediu mai prielnic, conditii mai atragatoare pentru formarea si dezvoltarea copilului decat acelea pe care le poate oferi o familie bine inchegata, constienta de menirea eisociala si hotarata sa faca din educatia copiilor o preocupare.In actiunea de modelare a personalitatii copilului, rolul parintilor are o importanta fundamentala, deoarece niciun copil nu poate fi dirijat si educat decat intr-o ambianta definita de afectivitate si dragoste. Relatia parinti -copii detine un rol deosebit in fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, cat si in asigurarea unei conditii psihologice normale.

Ideal ar fi sa colaboram cu familii normale, o familie normala insemnand pentru copil un mediu afectiv, un mediu ocrotitor, parinti mai mult sau mai putin avizati intr-ale educatiei, familii care, chiar daca se deosebesc sensibil in modul cum percep, concep ti inteleg ei viitorul propiilor copii, precum si in privinta metodelor folosite in realizarea acestui deziderat, au o trasatura comuna si anume aceea de a a se preocupa pentru a asigura copiilor lor un viitor cat mai fericit posibil.

Realitatea este insa alta si educatorul se confrunta cu o diversitate de tipuri de familii, care impune in primul rand o buna cunoastere si apoi o tratare diferentiata sub aspectul colaborarii si a actiunilor educative. Multitudinea de tipuri de familii si diversitatea de tendinte manifestate in cadrul acestora trebuie sa constituie tot atatea teme ale lectoratelor cu parintii. Tot efortul nostru in a da consistenta si eficienta raportului scoala-familie in plan educativ consista in a gasi un echilibru si de a evita cele doua metode extreme si daunatore educatiei si anume

- cea a educatiei prea indulgente, lipsite de exigenta care nu dezvolta constiinta raspunderii si obligatiilor fasa de societate, atitudinea de respectare a normelor scolare si sociale, si

- cea a educatiei prea severe , realizata prin constrageri brutale, interdictii si exigente absurde, carea nu angajeaza interesul si vointa elevului.

In functie de aceste metode extreme de educatie care se manifesta intalnim

v     familii traditionaliste sau conservatoare , care formuleaza pretentii exagerate, nerealiste pentru copiii lor si exercita asupra acestora o presiune greu suportabila, in viziunea carora copilul apare ca un simplu instument de implinire, in prelungire a propriilor ambitii, care ignora faptul ca nimeni nu poate excela in toate planurile si interzic copiilor initiativa, manifestarea spontana, independenta, autonomia. Acestor familii tebuie sa le explicam in cadrul intalnirilor periodice ca prin aceasta nu fac decat sa le inhibe gandirea independenta si creatoare sa le calce in picioare personalitatea si demnitatea si mai ales trebuie    sa le explicam cat de important este pentru copil sa-i apreciezi un progres cat de mic. N.Iorga spunea ,, cand lauzi, nu dai nimic, recunosti doar si de aceea nu trebuie sa subestimam meritele copilului. Exigenta educativa nerationala, aflata in dezacord cu capacitatile elevului de a ale intelege si de a le traduce in fapte, determina la elevi sentimente de nesiguranta si de neincredere care se adancesc, pe masura largirii contactelor extrafamiliale ale acestora conducandu-i la devieri de comportament.

v     familii adepte ale educatiei indulgente , asa-zisii parinti indulgenti care prin preocuparea    pentru propiile neajunsuri sau datorita nivelului cultural si psihopedagogic foarte scazut, lasa totul pe seama scolii ,nu dau pe lascoala cu anii, nu fac nimic pentru a evita sau recupera ramanerea in urma la invatatura a propriului copil, iar copii lor profita de indulgenta lor in plan negativ.

v     categoria parintilor alarmati, ambitiosi si orgoliosi, care-si inseleg iubirea fata de copilul lor intru-un mod fals, ca o tendinta de a-l impune in fata celorlalti de a-i insufla spiritul unei concurente motivate numai de ambitie. Acesti parinti urmaresc orice nota, orice reactie a educatorului si inteleg legatura cu scoala nu in sensul unei colaborari ci in sensul unei confruntari.

Pe cele doua categorii de familii trebuie sa le facem sa inteleaga ca educatorul la scoala nu este decat un inlocuitor al parintilor cu bune intentii care raspunde la scoala de sanatatea, viata si educatia copilului lor, iar acesta ii datoreaza educatorului respect, iar parintii au datoria sa-i impuna acest respect,ca in aceste cazuri rolul exemplului personal al parintilor este de mare folos.

v     familii care desi sunt constiente de importanta colaborarii cu scoala, desi isi propun sa faca ceva pentru a interveni in educatia propriilor copii raman la nivelul angajamentelor verbale, fie ca sunt prea ocupati, fie dezorganizati. Pe acesti parinti trebuie sa-i facem sa inteleaga rolul exemplului personal in educatia copilului in paralel cu preocuparea de a-l invata sa urmeze exemplele frumoase.

v     familii care inteleg rolul acestui parteneriat si care tin o stransa legatura cu scoala si care in colaborare cu aceasta iau cele mai adecvate masuri de remediere a situtiei scolare a propriilor copii.Aceste familii inteleg ca un copil nu trebuie judecat dupa logica adultului, invata mai degraba copilul cum sa faca ceea ce trebuie sa faca, le arata copiilor unde ,cum si de ce au     gresit.

v     Daca am identificat in colectivul de parinti cu care lucram aceste categorii de parinti sau numai o parte dintre acestea trebuie sa stim ca fiecare categorie poate constitui tema unui lectorat la care mai putem adauga teme cum sunt

a.       necesitatea unei cat mai stanse legaturi intre scoala si familie;

b.      cum il ajut pe copilul meu sa-si faca temele;

c.       importanta educativa a exemplului personal oferit de catre parinti copilului;

d.      importanta unitatii de cerinte fata de copii din partea celor doi parinti;

e.       contributia familiei la formarea si dezvoltarea deprinderilor de ordine si curatenie la propriicopii

Demersurile noastre educative in cadrul acestui parteneriat isi vor atinge scopul cand toate familiile vor intelege ca propriul copil are nevoie de increderea familiei, fara ca aceasta sa degenereze in libertate exagerata, ca printr-un control continuu si sistematic surprind la timp fenomenul ramanrii in urma la invatatura, ca violenta, brutalizarea copilului si invinuirea scolii sunt atitudini gresite ale parintilor ,ca familia indulgenta creeaza copilului un sentiment de siguranta artificial care se naruie la prima confruntare mai serioasa iar cand familia este autoritara, prin interdictia de a-si asuma raspunderi ii anihileaza copilului orice tentativa de a actiona din proprie initiativa.