Piata servicilor universitare in Romania contemporana

Piata servicilor universitare in Romania contemporana

Dupa o lunga perioada de timp, in care invatamantul din Romania a avut un caracter "dirijat" urmeaza, din primul an de democratie post-revolutionara, depolitizarea invatamantului si intrarea sa pe o cale normala. Reforma educatiei din Romania post-decembrista a inceput din 1990 cu o serie de hotarari de guvern si ordine de ministru, prin care se reglementa invatamantul nostru, pentru ca in acea perioada Romania se afla intr-un vid legislativ in toate domeniile de activitate.

Pentru ca Romania avea de-a face cu o perioada de tranzitie politica si avea ca scop schimbari imediate, o lege organica, cum este cea a invatamantului suferea si ea o perioada dificila. De aceea, in perioada de cinci ani dupa Revolutie, invatamantul a fost asigurat de noua Constitutie, care a fost adoptata in anul 1991 si in care "dreptul la invatatura" evidentia clar organizarea educatiei din tara noastra. Astfel, articolul 32 specifica cum ca "Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare".

Conform Constitutiei din '91, invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana, dar ca, in conditiile legii, invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala. Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. Învatamantul de stat este gratuit, potrivit legii, iar institutiile de invatamant, inclusiv cele particulare, se infiinteaza si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Autonomia universitara este garantata si statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. De asemenea, in scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.

Abia din 1995 Romania a avut o lege de specialitate dupa care s-au realizat toate actualizarile si republicarile ulterioare. Astfel, vreme de cinci ani, documentele emise de Parlament au fost stalpul de rezistenta pentru tot ce a insemnat legislatie in educatie.

Prima aparitie in democratia din Romania a legii care guverna invatamantul are loc in anul 1990, prin actul normativ cu numarul 521 din 12 mai 1990 si care avea denumirea "Hotarare privind organizarea si functionarea invatamantului in Romania in anul scolar (universitar) 1990/1991″. Printre masurile prioritare s-a numarat si refacerea structurii sistemului de invatamant, prin revenirea la obligativitatea invatamantului de 8 ani. Alte masuri au vizat reinfiintarea invatamantului postliceal de specialitate, desfiintarea organizarii invatamantului liceal pe trepte de acces la instruire, reinfiintarea unitatilor de invatamant pentru cultele religioase, recunoscute de stat, atat cel ortodox, cel romano-catolic, cat si scoli pentru cultele protestante, cele din urma constituind chiar o premiera pentru reteaua unitatilor de invatamant din tara noastra. De asemenea, s-a adoptat un nou nomenclator de meserii, prin care se pregatesc elevii de la invatamantul profesional, liceal, postliceal si de maistri.

Seria reformelor in invatamant a continuat si in anul urmator, cand prin hotararea guvernului numarul 461 din 30 iunie 1991, invatamantul superior a evoluat prin aparitia colegiilor universitare, ca invatamant superior de scurta durata. În urma declansarii actiunii de privatizare a societatilor comerciale cu capital de stat, ministerul se vede nevoit sa-si apere si sa-si consolideze baza materiala. Astfel, prin acest act normativ se prevede restituirea "unitatilor de invatamant prin ministere si departamente, fara plata, de catre unitatile economice de stat care nu s-au reorganizat in baza Legii nr. 15/1990, baza materiala a unitatilor de invatamant, inclusiv internatele si cantinele scolare, precum si atelierele pentru pregatirea practica a elevilor, care a fost preluata, fara plata, de unitatile economice odata cu activitatea de invatamant si instruire practica a elevilor". Doi ani mai tarziu, prin hotararea nr. 283 din 21 iunie 1993, invatamantul paseste cu noi perspective de dezvoltare si diversificare a ofertei educationale. Una dintre acestea a fost adoptarea unui nou nomenclator de specializari, atat pentru invatamantul superior de lunga durata, cat si pentru invatamantul superior de scurta durata. Alta decizie se refera la cresterea numerica a accesului tinerilor la studii universitare prin introducerea taxei de studii pentru "studentii admisi peste numarul de locuri aprobate."

Legea Învatamantului nr. 84 din 1995, o lege organica care reglementeaza toate problemele invatamantului, are ca principii de baza educatia ca prioritate national democratica, sansele egale de acces la educatie pentru toti cetatenii tarii, gratuitatea invatamantului de stat si adaptarea retelei unitatilor de invatamant la evolutia demografica si la nevoile de instruire profesionala. Datorita unor dificultati de aplicare a acestei legi si in urma revendicarilor unor grupuri de presiune, cum ar fi studentii, grupurile etnice sau sindicatele, Legea Învatamantului a fost de mai multe ori modificata si completata.

Înca din anul 1990 au aparut primele scoli si universitati particulare, care au functionat in baza unei reglementari din perioada interbelica. Înfiintate pe baza Legii nr. 21 din 1924, aceste institutii particulare au functionat in paralel cu reteaua institutionala de stat, iar situatia lor a fost reglementata prin promulgarea Legii nr. 88 din 17.12.1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor, republicata, si a Legii invatamantului nr. 84 din 1995 pentru invatamantul preuniversitar particular.

Aceasta interventie legislativa a fost necesara datorita exploziei ofertei invatamantului universitar, prin care s-au infiintat peste 70 de universitati particulare si care functionau in baza Legii nr. 51/1990 privind initiativa particulara in sectorul economic si social. Ca o masura de protectie sociala a cursantilor de la unitatile de invatamant particular care au absolvit cursurile inainte de declansarea actiunii de autorizare, ministerul a elaborat Legea nr. 71 din 1995 privind dreptul absolventilor invatamantului particular liceal, postliceal si superior de a sustine examenul de finalizare a studiilor la unitati si institutii similare din invatamantul de stat. Prevederile continute de diversele hotarari de guvern au fost revizuite si completate odata cu aprobarea Legii Învatamantului nr. 84 din 1995, la care se adauga Legea nr. 128 din 1997 privind Statutul Personalului Didactic.

Motivatia aparitiei universitatilor particulare a fost complexa, fiind constituite din cel putin trei componente: motivele financiare, imitarea initiativei liberale din invatamantul universitar occidental si american si idealurile educationale. Aceste componente ale motivatiei au functionat impreuna in determinarea initierii fiecarei universitati particulare, dar este constatabil ca accentul pe care si l-a pus fiecare dintre acestea asupra activitatii institutionale a fost diferit. Unele dintre universitatile particulare au urmarit cu preponderenta rezultatele financiare, altele s-au apropiat mai mult de idealurile educationale, orientarea depinzand de conceptia fondatorilor sau a persoanelor determinante in managementul institutional cu cele doua laturi ale sale: managementul academic si managementul administrativ.

La fel ca in cazul universitatilor de stat, exista o ierarhie obiectiva a nivelului calitativ al invatamantului si administratiei, unele situandu-se spre varf, altele la baza si de la aceasta spre mijloc. Exista universitati bune si universitati mai putin bune, indiferent daca sunt de stat sau particulare. De fapt, universitatile de stat utilizeaza in mod

extins modalitatea de finantare proprie prin taxe similare celor de la universitatile private, adica taxe integrale, pe care o adauga celei de la buget. Locurile cu taxa la universitatile de stat au fost instituite, asa cum se stie, de catre rectorul universitatii Babes-Bolyai din Cluj- Napoca, in anul universitar 2000-2001.

S-a considerat la un moment dat, de catre cei de la universitatile private, ca locurile cu taxa de la universitatile de stat reprezinta o forma de concurenta neloiala in raport cu cele particulare pentru ca, in mod obisnuit, universitatile de stat inscriau studenti cu taxa integrala in numar mare, peste cel aprobat de Ministerul Învatamantului.

Pana la urma, opiniile s-au calmat, s-a creat un echilibru intre cele doua forme institutionale de invatamant superior, fiecare dinele avand, pana acuma, un numar suficient de studenti. Au fost putine cazuri de universitati particulare care au disparut.

Evolutia legislatiei invatamantului a pus si ea probleme complicate pentru universitati. În ce priveste universitatile private, fundamentala ramane din acest punct de

vedere etapizarea istoriei fiecareia din ele, in raport cu evenimentul numit acreditare. Pana la acreditare, care este un act juridic complex, orice institutie furnizoare de invatamant superior, fiind doar autorizata sa functioneze provizoriu, se supune cerintelor legii invatamantului si agentiei nationale de monitorizare (CNEEA, ulterior ARACIS), fiind, juridic vorbind, in afara sistemului national de invatamant. Scopul principal al acestei pozitii juridice il reprezinta faptul ca institutia de invatamant doar autorizata nu poate organiza examene de diploma sau de licenta si nu poate emite diplome de finalizare a studiilor. În fapt, acestea nu sunt institutii de invatamant superior in sens juridic, ci doar institutii furnizoare de invatamant superior. Din acest motiv, ele nu au organisme abilitate de catre Ministerul Învatamantului (in sens generic) cum ar fi rectorii, decat din eroare. Aceste institutii se afla sub monitorizare. Conditia unei asemenea institutii de invatamant superior se schimba radical odata cu acreditarea. Prin aceasta, ele intra in sistemul national de invatamant, dobandesc dreptul de a organiza examenele de finalizare a studiilor, de a emite diplome, de a avea rectori confirmati de ministrul invatamantului

etc.

Momentul acreditarii a reprezentat pentru universitatile private, unul de cotitura in ce priveste managementul. Prin acreditare, institutia precedenta se constituie ca universitate infiintata prin lege. Legea de infiintare a unei universitati private este, de fapt, legea prin care aceasta ia nastere ca institutie care intra in sistemul national de invatamant si datorita careia apartine sistemului national de invatamant. Prin aceasta lege, pe care o are fiecare universitate particulara acreditata, oricare dintre acestea iese de sub tutela fundatiei, preia de la aceasta un anumit patrimoniu si devine pe deplin autonoma in raport cu aceasta.

In 2009 a fost realizata o clasificare a institutiilor de invatamant superior de catre revista Capital (vezi ANEXA). Studiul "University Ranking" , efectuat de compania germana Kienbaum Management Consultants in colaborare cu revista Capital, este primul conceput si realizat in Romania, dupa toate rigorile stiintifice, pentru masurarea gradului de incredere si satisfactie fata de oferta educationala a universitatilor romanesti.