Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» PARTICULARITATI DE VARSTA ALE SCOLARULUI MIC SI MODALITATI DE CUNOASTERE A ACESTUIA


PARTICULARITATI DE VARSTA ALE SCOLARULUI MIC SI MODALITATI DE CUNOASTERE A ACESTUIA




PARTICULARITATI DE VARSTA ALE SCOLARULUI MIC SI MODALITATI DE CUNOASTERE A ACESTUIA

Adaptarea predarii la posibilitatile intelectuale ale elevului este sufletul invatamantului” aprecia Jan Amos Comenius In lucrarea “Didactica Magna”. El indemna dascalii sai sa respecte la copii diferentele de varsta, de aptitudini, de nivel de cunostinte. Practica pedagogica demonstreaza ca in domeniul instructiei si educatiei strategii didactice identice genereaza rezultate diferite in functie de caracteristicile individuale Si de varsta ale elevilor, determinand o receptare si prelucrare diferentiata a mesajelor transmise. Pentru o actiune eficienta orice educator trebuie sa renunte la tipare unice si la prejudecati si sa-si directioneze actiunea bazadu-se pe cunoasterea capacitatilor, intereselor, atitudinilor elevului, pe cunoastere reprezentarilor si sentimentelor acestuia la varste diferite, folosind mijloace eficiente de influenta si formare. Robert Dotrens facea o sugestiva comparatie intre cadrul didactic si medicul care, daca n-ar cerceta bine bolnavii, ar administra tuturor acelasi tratament.




Punerea in aplicare a strategiilor didactice de tratare diferentiata si indivdualizata a elevilor necesita o buna cunoastere a particularitatilor psihologice ale elevilor pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevilor. Variatiile mari de ritm intelectual si stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive existente in general intre elevi, impun activitati de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare, pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare sau de lucru. Emile Planchard a exprimat astfel acest deziderat al individualizarii pedagogice: ”Randamentul optim al actiunilor educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiate sa-I corespunda o pedagogie individualizata”.

In cadrul dezvoltarii stadiale, fiecare copil este o individualitate in sensul ca fiecare are o structura si un anumit nivel al trasaturilor psiho-fizice, al proceselor de cunoastere, al diferitelor insusiri personale. Deosebirile individuale sunt o realitate data de interactiunea dintre dispozitiile inascute (premisele naturale) si insusirile formate in societate. Din cauza diferentelor de mediu socio-cultural, dezvoltarea inegala a copiilor se simte mai pronuntata la inceputul scolarizarii.

In ansamblul dezvoltarii, varsta scolara apare ca o etapa cu relativa stabilitate si cu posibilitati de adaptare mai usor de realizat. Progresele obtinute sunt mai constante si se manifesta in toate compartimentele dezvoltarii psihice si fizice.

In dezvoltarea fizica se constata o fortificare generala a organismului. Coloana vertebrala se intareste mult, creste cantitatea de calciu din compozitia chimica a oaselor, dar la pozitia si statul in banca se va tine seama ca osificarea scheletului nu este inca terminata. Cerintele scolare obliga la un antrenament specific, mai ales al muschilor scurti, care, prin miscari scurte, fine, de coordonare obosesc repede mana copilului. Acest specific se cere luat in considerare in exercitiile de invatare a scrisului si de dezvoltare a motricitatii in general.

“Portretul dezvoltarii psihice a scolarului mic se compune din urmatoarele aspecte: Dezvoltarea interna a proceselor si reprezentarilor senzoriale; aparitia si consolidarea constructiilor logice, gandirea face salturi catre planul abstract, categorial; se dezvolta atat limbajul oral cat si scris (la sfarsitul micii scolaritati fondul principal de cuvinte numara in jur de 5000 de cuvinte); dezvoltarea limbajului se face in contextul altor activitati scolare de munca, desen, cultura fizica, istorie, observarea naturii etc.; cresterea considerabila a volumului memoriei; se imbunatatesc indicatorii trainiciei si rapiditatii memorarii diferitelor continuturi; creste productivitatea memoriei si apar formele mediate, logice ale memoriei, bazate pe legaturile de sens intre date, imaginatia se afla in plin progres atat sub raportul continutului cat si a reformei; continua sa se intareasca deprinderile de autoservire si incepe formarea unor categorii de deprinderi si priceperi legate de nevoile tipului de activitate si relatii in care este incadrat copilul; se dezvolta noi aptitudini legate de activitatea de invatare si in primul rand aptitudinea de a invata; se dezvolta atat emotiile si sentimentele intelectuale precum si emotiile si sentimentele morale si estetice, activitatea scolarului mic poate fi sustinuta nu numai de o motivatie externa, ci si de o motivatie interna, care activeaza procesul de asimilare a cunostintelor intr-un mod continuu; impregnarea tot mai puternica a conduitei copilului cu o nota de intentionalitate si planificare; statutul de scolar, cu noile lui solicitari, cerinte sporeste importanta sociala a ceea ce realizeaza si intreprinde copilul, lasand amprenta puternica asupra personalitatii lui, atat in ceea ce priveste organizarea ei interioara cat si in ceea ce priveste conduita externa”1.

Chiar daca in perioada micii scolaritati profilul psihic al copiilor este asemanator, nu se poate sustine ca dezvoltarea psihica este identica. Continutul dezvoltarii psihice, directia si tempo-ul ei pot fi diferite de la un copil la altul, fie datorita mostenirii ereditare, fie interventiei unor factori variati de mediu si de educatie. Doi scolari mici pot fi asemanatori, chiar tipici in ceea ce priveste caracteristicile generale de varsta, dar extrem de diferiti in manifestarea concreta a acestora. Asa se face ca pe fondul general al particularitatilor de varsta, incep sa-si spuna cuvantul particularitatile psihoindividuale. Dezvoltarea psihica se diferentiaza de la un copil la altul prin ritm (accelerat sau lent), viteza (mare sau mica), continut (bogat, simplu, diversificat sau saracacios si limitat), consum energetic (mare sau mic, rational, echilibrat sau dezechilibrat, bazat pe armonie sau risipa energetica), rezonanta (puternica sau slaba), sens (ascendent sau sincopat), durata (normala sau intarziata), efecte (pozitive sau negative).

Pentru cunoasterea individualitatii elevului din perspectiva asigurarii unei evolutii pozitive, sub aspectul randamentului scolar cat si comportamental este necesar ca alaturi de datele despre situatia familiala a copilului, sanatate si temperamentul acestuia, sa se analizeze mai multi factori care au rol hatarator in acest sens.

a)               cunoasterea atitudinii fata de invatatura a elevului este esentiala, aceasta putandu-se realiza deoarece manifestarea caracteris-ticilor personalitatii scolarului mic are loc in activitati, iar activitatea fundamentala la acesta varsta este invatarea. Atitudinea responsabila fata de invatatura nu este un dar de la natura, ci se educa in mod sistematic, perseverent si individualizat.

Conform niveluluide aspiratie, I.T. Radu distinge patru categorii de copii:

·       scolarii cu interes constant fsta de invatatura, cu nivel ridicat de aspiratie si cu posibilitati intelectuale,

·       scolarii care doresc sa invete, cu aspiratii dar cu posibilitati mai reduse

·       scolarii care nu manifesta interes prea mare pentru invatatura, desi au posibilitati reale

·       scolarii care nu vor sa invete si nu au decat posibilitati intelectuale mediocre si aspiratii mai reduse

Daca este esential sa sprijinim si sa incurajam elevii ce obtin mai usor rezultate bune la invatatura si au o atitudine pozitiva fata de activitatea scolara, nu numai putin important este sa sustinem moral pe cei care au greutati, deci care trebuie sa depuna eforturi mai mari pentru a face fata cerintelor scolii, cat si pe cei carora le displace invatatura.

b)               Intreaga activitate intelectuala implicata in invatatura este substantial potentata de interesul de cunoastere, deoarece motivele care stimuleaza si energizeaza aceasta activitate contin in structura lor acest interes. Astfel, rezultatele bune obtinute la invatatura sunt conditionate nu numai de inteligenta elevului ci si de interesul sporit fata de cunoastere. Menirea institutorului este aceea de a identifica si folosi acele modalitati de lucru care sa stimuleze aceasta dorinta de a cunoaste, de a sti tot mai mult.

c)               Un alt factor care are rol hotarator pentru cunoasterea individualitatii elevului il constituie ritmul si gradul formarii notiunilor, priceperilor si deprinderilor care trebuie sa corespunda exigentelor programei scolare.

d)               In evolutia personalitatii elevilor si a randamentului scolar un rol important il au motivele care stau la baza activitatii elevilor. Ele pot fi grupate in trei categorii: motive sociale, motive cognitive, motive de ordin afectiv. Desi initial se porneste de la motivele de ordin afectiv externe (de exemplu dorinta de a le crea satisfactie parintilor) institutorul trebuie sa actioneze astfel incat motivatia extrinseca sa se transforme in motivatie intrinseca. Educatorul trebuie sa fructifice acea “deschidere” a personalitatii scolarului mic spre tendinta de a afla, de a cunoaste, pentru a-i cultiva atasmentul fata de scoala si invatatura, dragostea si interesul fata de cunoastere.

e)               Institutorul trebuie sa cunoasca temeinic caracteristicile personalitatii scolarului mic, diversitatea caracterelor copiilor, observand atent, meticulos – la clasa si in afara clasei – faptele copilului si nu atat latura exterioara a faptei ci, mai ales, care a fost motivul faptei. Atitudinea educatorului fata de insisirile tipologice si temperamentale trebuie sa fie maleabila, diferentiata in functie de natura elevilor, temperandu-i pe unii, stimulandu-i pe altii; cei vioi cu temperamentul sangvinic trebuie orientati spre a-si concentra energia asupra obiectivelor scolare, apaticii trebuie mereu stimulati spre a se angaja si a se mentine in activitate, impulsivii trebuie franati, disciplinati, cei cu trasaturi melancolice trebuie inconjurati cu caldura, tratati cu delicatete si ajutati sa-si valorifice potentialitatile intelectuale.





Un rol important in reglarea activitatii si relatiilor scolarului mic cu ceilalti il joaca atitudinile caracteriale. Activitatile scolare ofera cadrul plamadirii unor calitati cum sunt: sarguinta, constiinciozitatea, punctualitatea, preseverenta, spiritul de organizare, facand ca elevii, chiar si cei mai putin dotati intelectual, sa se realizeze bine profesional. Se constituie acum si acele trasaturi de caracter care exprima atitudinea fata de proria persoana: modestia, exigenta fata de sine.

f) Un rol hotarator in descifrarea notelor dominante ale personalitatii copilului il are cunoasterea atitudinilor elevilor. Din inclinatia si aptitudinea generale pentru invatatura se despind si se dezvolta, la micul scolar, elementele unei aptitudini specializate, cum sunt cele matematice, literare, plastice, muzicale. Activitatea diferentiata cu elevii trebuie sa se realizeze si in directia valorificarii aptitudinilor elevilor. Cunoasterea aparitiei si manifestarilor primelor aptitudini constituie o preocupare insemnata a institutorului. Scoala are datoria de a oferi elevilor cat mai multe si mai variate forme de activitate, care sa dea posibilitati de manifestare a aptitudinilor si intereselor. In munca de cultivare a aptitudinilor sunt necesare masuri pedagogice diferentiate. Copiii cu aptudini bine definite au nevoie de activitati mai variate. In schimb, elevii ale caror aptitudini sunt insuficient exprimate vor fi antrenati in activitati menite sa dezvaluie si sa stimuleze inclinatiile pe care le poseda. Educarea aptitudinilor trebuie urmarita paralel cu influentarea celorlalte laturi ale personalitatii copilului, cu deosebire trasaturile comportamentale si de caracter.

g) Pentru cunoasterea reprezentarilor, sentimentelor si experientelor morale ale elevilor este necesara  organizarea unor convorbiri, prezentarea si comentrea unor situatii educationale care sa duca la formarea unor trasaturi morale pozitive.

h) Pentru o autentica tratare diferentiata a elevilor in procesul de invatare, in scopul cunoasterii randamentului scolar al elevilor, s-a acordat o atentie deosebita cunoasterii particularitatilor psihologice ale acestora, indeosebi a acelora care determina capacitatea de invatare: nivelul de dezvoltare al proceselor intelectuale (al gandirii mai ales), puterea de concentrare si receptare, ritmul de lucru, gradul de stapanire al tehnicilor si instrumentelor de munca intelectuala, capacitatea de a sustine efortul intelectual, capacitatea de aprofundare etc.

Particularitatile proceselor psihice ale elevilor implicate nemijlocit in actul invatarii pot fi apreciate mai usor prin manifestarile lor in diverse situatii. Astefel, atitudinea elevilor fata de invatatura poate fi apreciata dupa manifestari ca: sarguinta, participarea la activitatea din timpul lectiilor, caracterul sistematic al efectuarii temelor pentru acasa etc.  Capacitatea de munca a elevului poate fi judecata dupa modificarile atentiei si ale spiritului de activitate la lectie: semnele de oboseala, distragerea, somnolenta, nervozitatea, cresterea numarului de greseli in exprimarea orala sau scrisa pot fi indicii ale capacitatii de munca scazute. Unele calitati ale memoriei pot fi apreciate dupa rapiditatea invatarii poeziilor, ale fragmentelor de text, a definitiilor, dupa fidelitatea reproducerii unor cunostinte, dupa felul raspunsurilor la intrebari etc. Despre dezvoltarea unor caracteristici ale gandirii, ca de exemplu capacitatea de a sesiza esentialul, este revelatoare usurinta de a reda succint un text citit, de a alcatui planul unei expuneri, de a formula concuzii si invataminte pe baza celor citite sau a explicatiilor institutorului. Creativitatea verbala a copilului poate fi apreciata dupa utilizarea vorbirii in sensul fluiditatii, flexibilitatii si originalitatii exprimarii, dupa capacitatea copilului de a construi expresii verbale, de a gasi semnificatii acestor expresii si de a le combina in constructii cat mai bogate, mai adecvate mesajului, dupa usurinta cu care poate alcatui o povestire pe baza unui tablou prezentat etc.

In acelasi timp cu observarea manifestarilor in situasi variate a diferitelor procese psihice este indicat sa se administreze probe (de analiza, de sinteza, de cunostinte) care pun in evidenta dezvoltarea proceslor respective, in special a operatiilor fundamentale care au un rol fundamental in invatare.

Concomitent cu activitatea de instruire si educare, cadrul didactic initiaza si un demers de cunoastere a personalitatii copilului, cele doua actiuni – educatia si cunoasterea celui educat – aflandu-se intr-o stransa legatura. Temeiul acestei legaturi rezida in faptul ca solicitarile externe (sarcinile de invatare, masurile si cerintele educationale), inainte de a duce la anumite rezultate si de a se concretiza in anumite performante, se rasfrang prin prisma conditiilor interne ale personalitatii copilului, cu ansamblul ei de caracteristici individuale si de varsta. Asa cum am mai aratat, variabilele psihologice care mediaza performantele si manifestarile scolarului sunt numeroase: trebuintele si interesele, disponibilitatile si inzestrarile generale, aptitudinile apecifice,  structurile tipologice si temperamentale, fondul emotional, atitudinile caracteriale, insusirile intelectuale, achizitiile anterioare. Ele actioneaza ca un filtru, ca o grila de receptie selectiva, imprimand o nota de specificitate individuala proceselor de invatare si conduitelor infantile. Dar, concomitent cu fenomenul variabilitatii si dispersiei, generat de particularitatile psihoindividuale ale copiilor, actioneaza si legea aderentei personalitatii individuale la tabloul de valori medii ale caracteristicilor psihice induse de apartenenta mai multor copii la acelasi stadiu de dezvoltare psihica, cu insusirile lui generale, comune, repetabile. Acest lucru ofera o baza psihologica pentru a desfasura cu copiii atat o activitate de grup frontala, cat si una individualizata.

Realizand o imbinare a cunoasterii si recunoasterii trasaturilor psihice stadiale si de varsta cu informatii privind trasaturile psihice individuale prezente ale copilului, educatorul va putea sa intrevada cum va evolua copilul ulterior, sa emita predictii cu privire la probabilitatea sanselor si reusitelor sale. Acest lucru creaza in mod evident premisele desfasurarii unei activitati individualizate cu elevii.

Documentul in care se concretizeaza rezultatele cunoasterii si ale caracterizarii elevului este fisa psihopedagogica.  Ea concretizeaza, ordoneaza si organizeaza informatiile semnificative despre copil (recoltate si inregistrate cu diferite prilejuri) atat pentru a fixa o stare de fapt cat si pentru a prognoza asupra evolutiei sale ulterioare. Este un instrument metodic structurat ca o lista selectiva de demersuri, variablie si indicatori (un esantion de trasaturi menite sa puna in evidenta aspecte relevante ale intelectului, afectivitatii, personalitatii si conduitei copilului). Oferind o viziune esalonata pe componente dar si o imagine sintetica, globala asupra personalitatii de ansamblu, fisa se instituie ca instrument al tratarii educationale diferentiate a elevilor (vezi anexa 1).

Aceasta fisa ar trebui sa insoteasca elevul din prima zi de scoala pana la absolvirea scolii. Astfel s-ar evita o serie de activitati repetitive si ar exista o continuitate in demersul de cunoastere a fiecarui elev in parte.

Pentru alcatuirea ei se pot folosi metode si mijloace de cunoastere accesibile tuturor categoriilor de cadre didactice, completate (acolo unde exista posibilitatea) cu metode si mijloace de cunoastere utilizate de persoanele cu o pregatire speciala in acest domeniu (psihologi, psihopedagogi, pedagogi, sociologi) ce pot avea rolul de consilier scolar.

Observatia rerezinta urmarirea constienta si sistematica a reactiilor, atitudinilor si comportamentelor elevilor in totalitatea lor, in cele mai variate situatii, pe baza trasaturilor caracteristice fiecarui elev in parte.

Observatia, ca metoda indispensabila cunoasterii elevilor, poate fi: spontana sau provocata, integrala sau selectiva, continua sau situationala, directa sau indirecta, structurata (folosind o grila de observatie) sau nestructurata, in conditii naturale sau artificiale, transversala sau longitudinala. Aceasta metoda prezinta marele avantaj ca este la indemana oricarui cadru didactic si ofera posibilitatea de a surprinde fenomene psihopedagogice fie in mediul lor natural de manifestare, fie in situatie de reproducere a cunostintelor anterior asimilate, la activitatile indviduale desfasurate in clasa sau in situatii de participare a elevilor la predarea unor noi cunostinte. Astfel observatia reprezinta principalul mijloc de inregistrare a feed-back-ului si a relatiilor cauzale referitoare la procesul instructiv educativ, pe baza carora se pot elabora strategii ameliorative sau predictive cu privire la actul invatarii.

Dupa M. Ylate, calitatea observatiei depinde de o serie de factori, cum ar fi:

·                 Paricularitatile psihoindividuale ale observatorului (concentrarea atentiei, capacitatea de sesizare a esentialului, intuitia etc.)

·                 Educatia personala a educatorului (tip evaluativ, tip descriptiv, tip imaginativ, tip erudit etc.)

·                 Caracteristici ale perceptiei: selectivitatea perceptiei, factori sociali care pot modela sau deforma perceptia etc.

Andrei Cosmovici stabileste o serie de conditii prin respectarea carora se va trece de la observatia spontana la cea sistematica, conditii care vor asigura inregistrarilor o precizie si o exactitate mult mai mare.

·                 Stabilirea cat mai exacta a scopului propus. Pentru a realiza o observatie reusita este important sa decidem ce aspecte ne intereseaza mai mult si apoi sa stabilim o metoda simpla de inregistrare a comportamentului observat. Realizarea unei grile de observatie va contribui decisiv la selectarea unor aspecte semnificative.




·                 Contactul prelungit cu elevii care ofera cadrului didactic posibilitatea realizarii unor observatii numeroase in conditii cat mai variate. In acest fel se evita atribuirea unor trasaturi pe baza unor observatii intamplatoare, ocazionale. Constanta comportamentului intr-o mare varietate de situatii reprezinta aspectul important care trebuie retinut pentru interpretare.

·                 Notarea cat mai exacta a faptelor pentru a le separa de eventualele interpretari. De aceea trebuie sa se stabileasca o metoda simpla de inregistrare a comportamentului observat.

Observatia nu se incheie dupa inregistrarea datelor, ci continua cu interpretarea acestora pentru a diferentia aspectele caracteristice de cele aparente, neesentiale. Interpretarea corecta se va putea realiza numai prin raportarea unei conduite la ansamblul informatiilor consemnate. Ion T. Radu elaboreaza pentru usurarea interpretarilor tabele de analiza a comportamentului.

In interpretarea observatiilor trebuie sa se tina seama de situatie, de atitudinile subiectului pentru a identifica motivatia actelor de conduita. Pentru elucidarea unor aspecte observate se poate folosi convorbirea, completand astfel suma de observatii cu privire la subiectul cercetat.

Convorbirea reprezinta o conversatie/discutie intre doua persoane prin intermediul careia se pot obtine informatii despre motivele, aspiratiile, interesele, trairile afective ale interlocutorului. Marele avantaj al acestei metode este faptul ca permite, intr-un timp relativ scurt, furnizarea unor informatii numeroase, utile in intelegerea motivelor interne ale conduitei si opiniilor elevilor.

Convorbirea, ca metoda de cunoastere a elevilor, poate fi libera sau structurata, spontana sau dirijata pe o temetica anterior fixata.

Alois Ghergut stabiliste mai multe forme ale convorbirii in contextul cunoasterii elevilor:

► convorbirea dintre institutor/profesor/diriginte si elevi

►convorbirea dintre conslierul/psihologul scolar si elevi

►convorbirea dintre directorul scolii si elevi

►convorbirea dintre parinti si copii/elevi

►convorbirea dintre profesorul diriginte si ceilalti profesori

►convorbirea dintre profesorul diriginte si parinti

►convorbirea dintre profesor si asistentii sociali sau tutorii copiilor cu cerinte educative speciale

►convorbirea dintre cadrele didactice si reprezentantii autoritatilor locale etc.

Andrei Cosmovici insista asupra mai multor aspecte pentru a se asigura de veridicitatea si autenticitatea datelor obtinute:

►castigarea increderii elevilor, lucru care depinde de tactul profesorului

►mentinerea permanenta a interesului in timpul convorbirii prin evitarea unei atitudini critice care poate provoca blocaje sau reactii de aparare

►preocuparea permanenta pentru stabilirea sinceritatii raspunsurilor

►evitarea adresarii unor intrebari sugestive

►observarea atitudinilor si expresiilor subiectului care va permite decodificarea sensului afirmatiilor si sinceritatea raspunsurilor

►preocuparea permanenta pentru mentinerea unui climat destins, de incredere reciproca pentru a evita instalarea emotivitatii

►inregistrarea convorbirii cu multa discretie, folosind diferite metode.

Interpretarea rezultatelor nu ridica probleme deosebite atunci cand convorbirea a fost bine proiectata si dirijata.

Analiza produselor activitatii ofera o suma de date cu privire la  interesele, aptitudinile si capacitatile elevului, concretizate in ceea ce produce la activitatile scolare si extrascolare, informatii despre insusirile vietii psihice (prin oglindirea trairilor interne in ceea ce elevul produce), despre imaginatia si creativitatea acestuia. Folosita mai ales in studiul aptitudinilor, metoda analizei produselor activitatii permite identificarea elevilor cu inclinatii spre un anumit domeniu sau cu un potential creativ remarcabil, fapt cu implicatii majore in oreientarea scolara si profesionala si in tratarea diferentiata a strategiilor educationale pentru diferite categorii de elevi.

In functie de varsta copilului si de experienta sa in directia valorificarii potentialului aptitudinal, pot fi considerate produse ale activitatii: creatiile literare, desenele, modelajele, modalitatile proprii de rezolvare a unor probleme (situatii problema), compozitiile sau obiectele realizate la orele de abilitati practice etc. In analiza acestora se urmareste in special spiritul de independenta, bogatia vocabularului, capacitatea de reprezentare si de aplicare in practica a cunostinselor teoretice, stilul realizarii, originalitatea, concentrerea atentiei, precizia si rigoarea, initiativa, complexitatea si utilitatea produselor realizate.

Analiza documentelor scolare ofera informatii despre ruta scolara, randamentul si nivelul invatarii, atitudinea si interesul fata de actul invatarii si fata de munca. Documentele scolare care fac obiectul analizei sunt cataloage, foi matricole, lucrari, probe de verificare etc.

“Chestionarul este un set de intrebari bine organizate si structurate pentru a obtine date cat mai exacte cu privire la o persoana sau un grup de persoane si ale caror raspunsuri sunt consemnate in scris”.2

Este cea mai obisnuita metoda de colectare a datelor care se bazeaza pe autoraportarile subiectilor la propriile lor perceptii, atitudini sau comportamente. Marele avantaj al chestionarului este acela ca valorizeaza introspectia si prin aceasta investigatorul masoara perceptii, atitudini si emotii subiective. In acest sens chestionarul completeaza metoda observarii deoarece investigatorul nu poate exprima ce simte o alta persoana fara a cunoaste autoraportarile persoanei respective. Principalul dezavantaj este acela ca subiectii tind sa dea raspunsuri dezirabile, mai ales ca nu exista un contact direct cu subiectul.

Metoda biografica urmareste culegerea de informatii cu privire la:

►mediul social de origine si conditiile materiale:

-        structura familiei;

-        conditiile materiale si de locuit;

-        parintii - profesie, nivel cultural;

-        relatiile dintre parinti, dintre parinti si copii;



-        climatul afectiv din familie;

-        particularitatile educatiei primite in familie;

-        evenimente deosebite din viata de familie (divorturi, accidente, decese, conflicte etc.)

►pregatirea generala

-        ruta scolara;

-        discipline preferate;

-        rezultate obtinute;

-        metode de pregatire preferate;

-        comportamentul in relatiile cu colegii;

-        ocupatii de vacanta si timp liber;

-        imprejurari/experiente/factori determinanti in orientarea spre o anumita scoala

►atitudini si conduite:

-        atitudini si conduite specifice din viata cotidiana (familie, scoala, timp liber, situatii critice etc.);

-        atitudini si conduite fata de munca, fata de valorile sociale;

-        atitudini fata de propriile calitati si defecte

►proiecte/planuri/aspiratii

            -   domeniii de interes;

-   moduri de realizare

Un tip particular al metodei biografice este  studiul de caz, care reprezinta o investigatie in legatura cu un elev/grup de elevi sau cu o situatie educationala specifica. El poate fi focalizat pe un moment problematic din viata scolara, de zi cu zi sau pe un elev/grup de elevi aflat intr-o situatie deosebita. Informatiile sunt culese prin diferite metode de catre una sau mai multe persoane apoi are loc schimbul de pareri cu privire la explicatiile cele mai potrivite cu privire la acea situatie si identificarea masurilor si procedeelor de rezolvare eficienta.

Metodele sociometrice sunt reprezentate in general de chestionarul sociometric si testul sociometric.

Chestionarul sociometric poate contine intrebari care vizeaza nominalizarea unor alegeri (E.g: “Numeste trei elevi din clasa care ai dori sa-ti fie colegi de banca” etc.)

Testul sociometric contine mai multi itemi selectati pe anumite criterii prin care elevii clasei sunt solicitati sa-si exprime preferintele, respingerile sau indiferenta fata de colegii din clasa cu privire la unele activitati ce pot fi desfasurate in comun: efectuarea temelor, excursii, activitati extrecurriculare etc.

Aceasta metoda ofera informatii cu privire la coeziunea colectivului dintr-o clasa si permite evidentierea unor interese comune care pot constitui un pretext pentru introducerea invatarii pe grupe in cadrul activitatilor didactice. Riscul acestei metode, mai ales in cazul elevilor mici, este de a exprima alegeri, fara a avea o motivatie clara.

Dar pentru a intregi numarul informatiilor necesare unei cunoasteri depline a elevilor, orice cadru didactic trebuie sa apeleze cu responsabilitate si incredere la serviciile unui specialist autorizat si competent in utilizarea unor metode elaborate, standardizate si etalonate pe baze stiintifice, metode cunoscute pentru validitatea si fidelitatea rezultatelor lor. In aceasta categorie sunt incluse chestionarele si testele psihologice care pot fi de mai multe tipuri, fiecare raspunzand unor sectoare/domenii bine precizate ale vietii psihice umane: chestionarele/inventarele de personalitate, testele de personalitate, testele de inteligenta si de dezvoltare intelectuala, teste de aptitudine, teste de creativitate etc. Rezultatele testelor nu au valoare practica daca nu sunt “traduse” de psihologi in termeni uzuali accesibili oricarui cadru didactic interesat de cunoasterea psihologica a elevilor.

Din perspectiva eficientizarii actului didactic, acest demers amplu de cunoasterea elevilor are o relevanta crescuta in modul de formulare a obiectivelor didactice, in structurarea si accesibilizarea continuturilor lectiei, alegerea metodelor si mijloacelor didactice cele mai potrivite pentru nivelul si particularitasile psihopedagogice ale elevilor clasei si, nu in ultimul rand, alegerea modalitatilor si strategiilor de evaluare care sa evidentieze cat mai obiectiv nivelul de pregatire al elevilor prin raportarea la potentialul lor intelectual si aptitudinal.

In concluzie, nu putem spune niciodata ca ne cunoastem foarte bine elevii deoarece totdeauna mai ramane ceva ascuns in necunoscut, mai ales cand este vorba despre fiinta umana.



1 Mitrofan, Nicolae – Noi aspecte privind masurarea si evaluarea copilului de varsta scolara mica, in revista “Invatamant primar”, Nr.3, Editura Discipol, 1997, pag 21

2 Neamtu, Cristina, Ghergut ,Alois – Strategii de educatie integrata, Editura polirom, Iasi, 2001, pag 95







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Didactica


Gradinita
Poezii cantece


ISTORIA SI TRADITIILE MINORITATII BULGARE DIN ROMANIA - Programe scolare pentru clasele a VI a si a VII a
De ce standarde profesionale
PLANURILE DE MANIFESTARE A DINAMICII GRUPURILOR
Proiect de lectie Limba si literature romana (Abecedar) Litera “z” mic de tipar
PROIECT DE LECTIE Clasa: a IV- a sport Alergare de viteza- startul din picioare
Istorie medie universala (V – XIV). Structuri politice. Anul universitar 2009-2010
CAUTA SUNETUL A
DIDACTICA LIMBII Sl LITERATURII ROMANE: statut si coordonate
VALENTE DIDACTICE SI ESTETICE ALE TEXTELOR LITERARE UTILIZATE CA SUPORT DIDACTIC IN MANUALELE DE ABECEDAR SI DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA. ASPECTE ME
Proiectul unitatii de invatare Modernismul in lirica antebelica si interbelica – creatii arte poetice CLASA: a XII – a