Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
didactica, didactic, pedagogie, planuri de lectie, plan, planificare, planse, proiect didactic, grupa, pe grupe

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» „ Natura la indemana tuturor !”- activitati practice de cunoastere si protejare a mediului inconjurator


„ Natura la indemana tuturor !”- activitati practice de cunoastere si protejare a mediului inconjurator



„ Natura la indemana tuturor !”- activitati practice de cunoastere si protejare a mediului inconjurator

                                                                     

O problema de stringenta actualitate este formarea si educarea elevilor in spiritul unor responsabilitati umane ce vizeaza protectia mediului inconjurator. Protejarea mediului este o necesitate imperioasa generata de certitudinea ca oamenii sunt parte integranta din natura si nicidecum superiori acesteia.

Educatia ecologica se face incepand cu primii ani de viata, in familie, in gradinita si,apoi, in scoala.  Scoala este chemata sa determine nu numai sentimente de admiratie fata de frumusetile naturii, ci si convingeri si deprinderi de protejare a mediului inconjurator. Este o datorie de onoare a tuturor cetatenilor planetei cunoasterea masurilor de ocrotire a acesteia.                               

            In derularea actului educational elevii nu trebuie doar sa-si insuseasca cunostinte, priceperi si deprinderi si sa raspunda la intrebari, ei trebuie sa invete sa comunice, sa poatre o conversatie, sa-si exprime liber si fara retineri punctele de vedere, sa-si aduca aportul la rezolvarea problemelor din cadrul grupului din care fac parte, sa-si asume responsabilitati, sa fie un participant activ la propria instruire.

            Activitatile ce se desfasoara in afara clasei vin in sprijinul elevilor ajutandu-i sa inteleaga mai bine unele dintre aspectele  naturii.

            Activitatile in afara clasei sunt o continuare a muncii din clasa prin care trebuie sa se urmareasca adancirea cunostintelor, educarea elevilor si implicit socializarea acestora. Prin caracterul lor practic activitatile in afara clasei contribuie la formarea priceperilor si deprinderilor si la legatura dintre teorie si practica. Ele maresc interesul elevilor pentru studiu, pentru cunoastere.

            Convinsi fiind de aceste lucruri am facut demersurile necesare pentru derularea unui parteneriat educativ „ NATURA – PRIETENA OMULUI !” , activitate desfasurata intre elevii claselor  I de la Sc. „Mihai Viteazul” Campia Turzii si elevii clasei  I de la Sc. cu clasele I-VIII Urca.

            Scopul activitatilor desfasurate in cadrul parteneriatului a fost stabilit ca fiind formarea si dezvoltarea constiintei ecologice si a comportamentului ecologic, stimularea curiozitatii fata de mediul inconjurator, cunoasterea si intelegerea frumosului din natura si a modului in care copiii pot contribui la ocrotirea si protejarea naturii, promovarea dialogului si-a comunicarii intre elevii din scoli si medii diferite ( urban- rural), dezvoltarea cooperarii si a colaborarii intre cadre didactice din unitati diferite de invatamant.

            Obiectivele urmarite au fost: sa observe si sa descopere caracteristicile lumii vii corelate cu conditiile de mediu, sa investigheze si sa emita ipoteze simple cu privire la rolul mediului natural in evolutia vietuitoarelor , sa lege noi prietenii, sa-si consolideze priceperi si deprinderi de munca, sa-si dezvolte gustul artistic, sa sesizeze importanta mediului natural in viata omului si sa inteleaga necesitatea protejarii lui.

            Acestea au fost realizate in cadrul parteneriatului prin diferite activitati comune desfasurate alternativ la cele doua scoli . Dintre aceste activitati amintim: „Padurea toamna”- drumetie pe dealul Urcii. Cu aceasta ocazie elevii au aflat ca padurea este numita si „ aurul verde” pentru frumusetea ei si pentru bogatia pe care o reprezinta. Datorita lor aerul este mai curat si mai proaspat. Datoria noastra este de a ocroti padurea. Elevii au  inteles necesitatea protejarii padurilor, a mediului inconjurator si mentinerea in mediu a unui echilibru normal intre toti factorii care il compun: vietuitoare, aer, apa, sol.

 „Natura la indemana tuturor!”- activitate practica de confectionare a unor podoabe de  brad, cu materiale din natura si impodobirea bradutului de Craciun.

        

 „ Cum ajutam pasarelele iarna?” – confectionare de adaposturi pentru pasarele si intocmirea unui portofoliu despre viata acestora. In cadrul acestei activitati elevii au aflat multe lucruri interesante din viata pasarilor, plantelor si animalelor , precum si despre modul cum trebuie sa le ocrotim. Elevii impartiti pe grupe au construit colivii din polistiren pe care le-au prins in copacii din curtea scolii , unde periodic le-au pus seminte.

      

 „Apa- esenta vietii!” – convorbire despre necesitatea apei in viata omului, a plantelor si a animalelor. Cu aceasta ocazie au fost prezentate filme si alte materiale documentare menite sa duca la dezvoltarea dragostei fata de natura prin cunoasterea frumusetilor TERREI.

 „Sadeste un pom spre a te bucura de  fapta ta!” – convorbire despre importanta protejarii padurilor si activitate practica de sadire a unor pomisori si flori .

      

            Activitatea de sadire a pomisorilor s-a desfasurat simultan la cele doua scoli. Elevii claselor I de la Sc. „Mihai Viteazul” au sadit pomisori si au plantat flori in parcul scolii, iar elevii de la Sc. Urca ajutati de preotul paroh au sadit pomi pe dealul Urcii.

            Stabilirea legaturii intre educatia de mediu si educatia estetica s-a realizat prin activitatea  „Magia culorilor” desfasurata la Scoala Urca, unde au fost prezenti elevi din cele doua scoli. Elevii au realizat lucrari plastice pe diferite suporturi: lemn, sticla, piatra. Aceasta activitate a fost un nou prilej de adancire a prieteniilor legate intre elevii celor doua scoli.

        

            Ultima activitate programata in cadrul parteneriatului a fost excursia de la Cheile Turzii.

            Excursia este o activitate deosebit de placuta si dorita de elevi. Ea ajuta la dezvoltarea intelectuala si fizica a copilului, la educarea lui cetateneasca si patriotica. Excursia il reconforteaza pe copil, ii prilejuieste insusirea unei experiente sociale importante, dar si imbogatirea orizontului cultural stiintific.

            Obiectivul principal al acestei excursii a fost acela de a-i face pe elevi sa inteleaga necesitatea ocrotirii si protejarii naturii, importanta pe care o are padurea atat pentru vietuitoare si om, cat si pentru echilibrul mediului inconjurator.

            Elevii au aflat despre Cheile Turzii ca este o rezervatie naturala protejata , aflata de-a lungul vaii Hasdate. Cheile au o lungime de 1270 de metri si o inaltime a peretilor de pana la 250 de metri. Aceasta  rezervatie naturala adaposteste valori botanice, geologice, faunistice, arheologice si peisagistice deosebite. Contine peste 1000 de specii de plante si animale, unele  foarte rare, cum ar fi acvila de stan ca si usturoiul salbatic.

            In pesteri s-au facut interesante descoperiri arheologice : unelte, vase, podoabe sau  morminte ale omului primitiv.

         

            Cheile Turzii ofera un peisaj carstic de o rara salbaticie: creste ascutite, stanci inalte si abrupte, valcele pietroase, turnuri de piatra, grohotisuri s.a.

       

                       

            Elevii au retinut ca pe munte trebuie sa fii cu sufletul linistit si cu inima deschisa, plin de voie buna si de blandete pentru tot ce te inconjoara. Nu calcam in picioare fanetele si poienile, sunt numeroase carari si poteci. Un iubitor al naturii nu va strica nimic din ce a creat ea ; va ocoli cu bagare de seama o ciuperca frumoasa, nu va speria pasarile sau alte animale cu tipetele lui, nu va calca micile insecte ce ii ies in cale.

In cadrul activitatilor desfasurate elevii au participat cu placere, si-au imbogatit cunostintele despre natura, au fost creativi si interesati in a cauta solutii in rezolvarea sarcinilor. Au invatat sa fie mai toleranti, mai cooperanti, sa descopere eficienta lucrului in echipa, sa fie mai ordonati si mai disciplinati.

            Toate activitatile s-au bucurat de aprecierea elevilor, a cadrelor didactice si a conducerii scolii.

            Prin acest tip de actiuni urmarim sa realizam un valoros schimb de experienta intre cadrele didactice, ridicarea nivelului de performanta al fiecaruia dintre noi evidentiat in cadrul activitatilor comune.

            Reusita acestor activitati depinde de ingeniozitatea invatatorilor si de spiritul lor de initiativa.

            In intreaga munca de educatie ecologica cu scolarii mici trebuie sa ajungem la convingerea ca mediul natural nu poate fi aparat intr-o zi , ci in toate zilele, in fiecare clipa, de toti locuitorii planetei. Trebuie sa aparam Planeta Albastra, ea fiind casa noastra si a tuturor vietuitoarelor de pe Pamant.

                      OCROTIND NATURA, NE OCROTIM PE NOI INSINE !



Didactica


Gradinita
Poezii cantece

PLANIFICARE CALENDARISTICA LA EDUCATIE MUZICALA Clasa a IX-a
Invatarea - Teoriile invatarii
Proiect de lectie Clasa: a VII-a Limba si literatura romana - Calin, file din poveste,de M.Eminescu-receptarea textului
Varietatea instantelor de socializare, a institutiilor si organizatiilor implicate in educatie
PROIECT DE LECTIE LA ISTORIA ROMANILOR Clasa: a IV-a - Vlad Tepes, aparator al legii
INVATARE PRIN METODE ACTIVIZATOARE LA GEOGRAFIE
PROIECT DE LECTIE Clasa: a VI-a Geografie - Relieful Europei
PLANIFICARE CALENDARISTICA CLASA a III-a
SOCIOLOGIA EDUCATIEI - DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC – TEST GRILA
JOCURI REFERITOARE LA INSUSIREA CUNOSTINTELOR DE GEOMETRIE











 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate