MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

CONSILIUL NATIONAL PENTRU CURRICULUM

PROGRAME SCOLARE PENTRU CLASA A X-A

SCOALA DE ARTE SI MESERII

CHIMIE

NOTA DE PREZENTARE

Necesitatea asigurarii deopotriva a educatiei de baza pentru toti cetatenii - prin dezvoltarea echilibrata a tuturor competentelor cheie si prin formarea pentru invatarea pe parcursul intregii vieti -si a initierii in trasee de formare specializate, a determinat noua structura a invatamantului obligatoriu. Pe baza rezultatelor studiilor efectuate, la nivelul Comisiei Europene au fost stabilite 8 domenii de competente-cheie, fiind precizate pentru fiecare domeniu cunostintele, deprinderile si atitudinile care trebuie dobandite, respectiv formate, in procesul educational.

Aceste domenii de competente-cheie raspund obiectivelor asumate pentru dezvoltarea sistemelor educationale si de formare profesionala in Europa si, ca urmare, stau la baza stabilirii curriculumului pentru clasele a IX-a si a X-a - ani finali pentru educatia de baza.

Studiul chimiei ca disciplina de cultura generala pentru traseul educational al Scolii de Arte si Meserii urmareste sa contribuie la formarea si dezvoltarea capacitatii elevilor de a reflecta asupra lumii, oferind individului cunostintele necesare pentru a actiona asupra acesteia, iar in functie de propriile nevoi si dorinte de a rezolva probleme pe baza relationarii cunostintelor din diferite domenii, precum si la inzestrarea cu un set de competente, valori si atitudini menite sa contribuie la formarea unei culturi comune pentru toti elevii si determinand, pe de alta parte, trasee individuale de invatare.

Chimia este disciplina de trunchi comun si contribuie, alaturi de celelalte discipline la:

finalizarea educatiei de baza prin dezvoltarea competentelor cheie urmarite in cadrul invatamantului obligatoriu - conditie pentru asigurarea egalitatii de sanse pentru toti elevii, oricare ar fi traseul educational urmat;

formarea pentru invatarea pe parcursul intregii vieti.

Orice domeniu al cunoasterii are propriul corp de concepte, continut factual, continut procedural si alte aspecte, care, toate impreuna, constituie cunostintele domeniului. In multe domenii, incluzand pe cel al chimiei, cunoasterea este multifatetata, necesitand eforturi sustinute si o instruire focalizata pe dezvoltarea intelegerii. Principiile care au stat la baza elaborarii programei sunt urmatoarele:

Invatarea stiintelor este un proces activ;

Toti elevii indiferent de aspiratii, motivatii, interese trebuie sa aiba oportunitatea alfabetizarii stiintifice;

Formarea educatiei stiintifice, in detrimentul continuturilor stiintifice nerelevante in raport cu dezvoltarea mentala a elevilor sau aplicabilitatea practica a acestora.

Ca urmare, s-a urmarit: esentializarea continuturilor in scopul accentuarii laturii formative; compatibilizarea cunostintelor cu nivelul de dezvoltare a elevului si cu experienta anterioara a acestuia; continuitatea si coerenta intradisciplinara; prezentarea continuturilor intr-o forma accesibila in scopul stimularii motivatiei pentru studiul chimiei si, nu in ultimul rand, asigurarea unei continuitati la nivelul experientei didactice acumulate in predarea disciplinei.

Programa de chimie este structurata pe formarea de competente. Competentele permit identificarea si rezolvarea unor probleme specifice domeniului studiat, in contexte variate. Acest tip de proiectare curriculara isi propune: focalizarea pe achizitiile finale ale invatarii, accentuarea dimensiunii actionale in formarea personalitatii elevului, corelarea cu asteptarile societatii.

Programa de chimie pentru Scoala de Arte si Meserii este structurata pe un acelasi ansamblu de competente generale si competente specifice urmarite prin programa specifica ciclului inferior al liceului si, aceleasi ansamblu de continuturi in proportie de 60%.

Programa are in vedere sa nu ingradeasca libertatea profesorului in proiectarea activitatilor didactice. In conditiile realizarii competentelor generale si specifice si parcurgerii integrale a continutului obligatoriu, profesorul poate:

sa schimbe ordinea parcurgerii elementelor de continut;

sa grupeze in unitati de invatare, in diverse moduri, elementele de continut cu respectarea logicii interne de dezvoltare a conceptelor;

sa aleaga sau sa organizeze activitati de invatare adecvate conditiilor concrete din clasa.

Programele au urmatoarele componente:

competente generale;

valori si atitudini;

competente specifice;

continuturile corelate cu competente specifice;

sugestii metodologice.

COMPETENTE GENERALE

COMPETENTE SPECIFICE SI CONTINUTURI

1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee intalnite in viata de zi cu zi

2. Investigarea comportarii chimice a unor substante sau sisteme chimice

3. Rezolvarea de probleme in scopul stabilirii unor corelatii relevante, demonstrand rationamente inductive si deductive

4. Comunicarea intelegerii conceptelor in rezolvarea de probleme, in formularea explicatiilor, in conducerea investigatiilor si in raportarea rezultatelor

5. Evaluarea consecintelor proceselor si produselor chimice asupra propriei persoane si asupra mediului

CONTINUTURI

Elemente organogene. Formule moleculare si de structura. Catene de atomi de carbon.

Alcani - serie omoloaga, denumire, formule de structura, izomerie de catena, proprietati fizice, proprietati chimice: clorurarea metanului, izomerizarea butanului, cracarea si dehidrogenarea propanului si butanului, arderea.

Alchene - serie omoloaga, denumire, formule de structura, izomerie de catena si de pozitie, proprietati fizice, proprietati chimice: aditia H₂, Cl₂, HCl, H₂O la etena si propena, polimerizarea etenei, arderea.

Alchine - serie omoloaga, denumire, formule de structura, izomerie de catena si de pozitie, proprietati fizice, proprietati chimice: aditia H₂, Br₂, HCl, H₂O la acetilena, arderea.

Combustibili: metanul, fractiuni petroliere, carbuni.

Petrolul - sursa de materii prime organice. Benzine. Cauciucul si masele plastice.

Alcooli: metanol, etanol, glicerol - formule de structura, denumire, proprietati fizice (stare de agregare, solubilitate in apa, punct de fierbere). Fermentatia acetica si arderea etanolului.

Acizi carboxilici: acid acetic - reactii cu metale reactive, oxizi metalici, hidroxizi alcalini, carbonati, reactia cu etanolul.

Compusi organici cu functiune biologica: grasimi, proteine, zaharide - glucoza, zaharoza, amidon, celuloza.

VALORI SI ATITUDINI

Predarea stiintelor a luat in considerare in special domeniul cognitiv, care accentueaza intelegerea, construirea deprinderilor de inalt nivel, dezvoltarea deprinderilor metacognitive, designul mediilor de invatare bazate pe tematici sau interdisciplinaritate. Lipsa mijloacelor si tehnicilor de evaluare ale domeniului afectiv, care sa informeze asupra atingerii obiectivelor afective si lipsa intelegerii faptului ca, nu exista o relatie automata intre cunostinte si comportament, a condus la ignorarea domeniului afectiv.

Cum remarca Piaget, "la nici un nivel, in nici o stare, chiar si la adulti, nu putem gasi un comportament sau o stare care este pur cognitiva, fara elemente ale afectivului, si nici o stare pur afectiva, fara un element cognitiv implicat".

Problemele tehnologice, sociale, economice si stiintifice nu se pot rezolva numai prin cunostinte cognitive.

Valorile si atitudinile care contribuie la formarea competentelor urmarite prin studiul chimiei, se regasesc in asocierea de mai jos:

SUGESTII METODOLOGICE

Schimbarile sociale, economice si tehnologice au transformat piata muncii. Aceasta restructurare, deseori, necesita forta de munca inalt calificata inzestrata cu deprinderi specializate. Sarcinile de rutina sunt acum desfasurate prin intermediul tehnologiei informatiei, ceea ce conduce la descresterea atat a necesarului cat si a efectivului fortei de munca implicate in performarea acestora si totodata la cresterea cerintei pentru forta de munca cu deprinderi cognitive de inalt nivel.

Aceste trasaturi induc ideea ca, instruirea nu mai este nici pe de parte inteleasa ca "o marime care se potriveste pentru toti", fiind imperios necesar ca aceasta sa furnizeze oportunitati pentru ca educabilii sa manifeste initiativa si responsabilitate pentru propria invatare, in acelasi timp, sa ofere sprijin pentru ca procesele invatarii sa fie mai efective si eficiente.

Programele de chimie descriu oferta educationala a disciplinei pentru un parcurs scolar determinat. Aplicarea acestor programe are in vedere posibilitatea construirii unor parcursuri individuale de invatare, printr-o oferta adaptata specificului scolii, interesului elevilor si al comunitatii, precum si promovarea unor strategii didactice active ce plaseaza elevul, in centrul procesului didactic.

Programa scolara reprezinta elementul central al proiectarii didactice. Proiectarea didactica presupune:

i. Lectura personalizata a programei;

ii. Planificarea calendaristica;

iii. Proiectarea secventiala a unitatilor de invatare si implicit a lectiilor.

Elaborarea documentelor de proiectare didactica necesita asocierea intr-un mod personalizat al elementelor programei - competente specifice si continuturi, cu resurse metodologice, temporale, materiale.

Planificarea calendaristica ca instrument de interpretare personalizata a programei, se racordeaza la individualitatea clasei. Pentru realizarea acesteia se recomanda parcurgerea urmatoarelor etape:

Studierea programei;

Impartirea pe unitati de invatare;

Stabilirea succesiunii unitatilor de invatare;

Alocarea timpului necesar pentru fiecare unitate de invatare in concordanta cu competentele specifice vizate, continuturile alocate si individualitatea fiecarei clase.

Structura planificarii calendaristice

Proiectarea unei unitati de invatare necesita aplicarea unei metodologii care consta intr-o succesiune de etape inlantuite logic, ce conduc la detalierea continuturilor de tip factual, notional si procedural care contribuie la formarea si/sau dezvoltarea competentelor specifice.

Etapele proiectarii, aceleasi pentru orice unitate de invatare, se regasesc in urmatoarea rubricatie:

Activitatile de invatare se construiesc pe baza corelarii dintre competentele specifice si continuturile prevazute de programa. Activitatile de invatare presupun orientarea catre un scop, redat prin tema activitatii, fiind transpuse intr-o forma de comunicare inteligibila elevilor - adecvata nivelului de dezvoltare al acestora.

Pentru a avea succes in societatea cunoasterii, intr-o economie a competitiei crescute, toti elevii trebuie sa invete sa comunice, sa gandeasca sa sa rationeze eficient, sa rezolve probleme complexe, sa lucreze cu date multidimensionale si reprezentari sofisticate, sa formuleze judecati referitoare la acuratetea masei de informatie, sa colaboreze in diverse echipe si sa demonstreze o puternica automotivare.

Copiii nu urmeaza acelasi drum pentru crestere intelectuala si schimbare, ei nu sunt pregatiti sa invete in acelasi mod, mai degraba invata unele proceduri incet si folosind rute multiple; dezvoltarea cunostintelor nu numai ca este variabila, dar se constituie in contexte si situatii particulare. Ca urmare, instruirea ar trebui sa tina cont de natura culturii clasei, de practicile pe care le promoveaza si de variatia individuala.

Stiintele, matematica ca si alte domenii, sunt deseori invatate prin munca colaborativa. Prin asemenea interactiuni, indivizii construiesc comunitati ale practicii, isi testeaza propriile teorii si construiesc pe invatarea altora; interactiunea sociala furnizeaza oportunitati de a percepe situatia din perspective diferite. Modelarea competentelor cognitive prin participare in grup si interactiune sociala este un mecanism important pentru internalizarea cunostintelor si deprinderilor.

Indiferent de tipul de achizitie urmarit, fie o unitate foarte specifica a unei deprinderi sau a unei cunostinte, fie o schema ampla de rezolvare a unei probleme complexe, dezvoltarea unei cunoasteri profunde a unui domeniu necesita timp si focalizare pe oportunitatile de exersare si feedback. Ca urmare, furnizarea unui feedback informativ si la timp va conduce la exersarea efectiva si eficienta a unei deprinderi, aceasta fiind una din sarcinile instruirii.

Tinand cont de aspectele mentionate este necesar ca educabililor sa li se dea initiativa, sa lucreze in grup pentru solutionarea unor sarcini de viata, sa li se permita alegerea dintr-o diversitate de metode, sa utilizeze tehnologia avansata si sa aiba posibilitatea de a persevera pana ce ating standardele corespunzatoare. Pe de alta parte practica pedagogica trebuie sa se indrepte spre:

focalizarea pe activitati practice in care elevul sa fie implicat fizic, mental si social;

furnizarea unei varietati de activitati de invatare;

evitarea folosirii termenilor si conceptelor introductive in afara unor referinte concrete;

implicarea frecventa a elevilor in gandirea operationala.

In continuare sunt prezentate cateva sugestii de activitati de invatare, care pot fi abordate in scopul formarii si dezvoltarii competentelor generale, din programa:

1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee intalnite in viata de zi cu zi

• Interpretarea informatiilor furnizate de mijloace multimedia;
• Valorificarea informatiilor care se pot obtine din configuratia electronica/pozitia elementelor in tabelul periodic;
• Explicarea proprietatilor unui compus pe baza structurii acestuia;
• Clasificarea unor compusi dupa natura legaturii/gruparii functionale;

2. Investigarea comportarii unor substante sau sisteme chimice

• Realizarea unor investigatii care dovedesc relatii structura - proprietati;
• Proiectarea unor investigatii pe tema proprietatilor unor compusi;

• Reprezentarea datelor experimentale;

• Interpretarea datelor experimentale;
• Interpretarea digramelor/tabelelor/schemelor grafice;
• Elaborarea unor referate care includ observatii, concluzii pe baza activitatii experimentale;
• Folosirea surselor bibliografice suplimentare pentru validarea unor concluzii;
• Folosirea tehnologiilor informationale si comunicationale.

Rezolvarea de probleme in scopul stabilirii unor corelatii relevante, demonstrand rationamente inductive si deductive

• Identificarea surselor bibliografice necesare rezolvarii unor probleme;
• Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite situatii prin analogie, inductie sau deductie;
• Analiza informatiilor pentru verificarea noncontradictiei, suficientei, redundantei acestora si pentru eliminarea informatiilor neesentiale;

Utilizarea intuitiei in rezolvarea de probleme;

Aplicarea algoritmilor de rezolvare a problemelor de calcul.

4. Comunicarea intelegerii conceptelor in rezolvarea de probleme, in formularea explicatiilor, in conducerea investigatiilor si in raportarea rezultatelor

• Reprezentarea formulelor de structura ale compusilor organici;
• Scrierea ecuatiilor reactiilor chimice;
• Modelarea legaturii covalente/interactiunilor de natura fizica, in cazul compusilor studiati;
• Utilizarea corecta si sistematica a terminologiei adecvate.

5. Evaluarea consecintelor proceselor si actiunii produselor chimice asupra propriei persoane si asupra mediului

• Familiarizarea elevilor cu normele de protectie;
• Documentarea pe teme legate de aplicatiile practice ale unor substante, procese;
• Elaborarea de proiecte;
• Folosirea internetului si a altor mijloace de informare.

Evaluarea, in mod traditional, a fost folosita de profesor pentru a monitoriza invatarea elevului si a furniza o baza pentru asigurarea notelor. In timp, caracterul evaluarii s-a schimbat, rolul acesteia crescand permanent. Desi evaluarile folosite in diferite contexte si in diferite scopuri apar ca fiind diferite, subscriu acelorasi principii comune, unul dintre acestea este ca evaluarea este intotdeauna un proces de gandire asupra dovezilor furnizate.

In teoriile moderne ale invatarii si cognitiei un accent major este plasat pe dimensiunea sociala a invatarii, incluzand practici participative care vin in sprijinul cunoasterii si intelegerii.Ca urmare, practicile evaluarii ar trebui sa depaseasca focalizarea pe deprinderi si biti discreti de cunostinte si sa vizeze aspecte mai complexe legate de achizitiile elevilor.

Ceea ce indivizii stiu, cum stiu si cum sunt capabili sa-si foloseasca cunostintele pentru a raspunde la intrebari, a rezolva o problema si a se angaja in invatare aditionala, este aspectul cheie care determina participarea in societatea actuala. Ca urmare, evaluarea ar trebui sa fie centrata pe strategiile specifice pe care elevii le folosesc in rezolvarea problemelor, identificandu-se acelea care provoaca o dezvoltare continua a eficientei si sunt ancorate la un anumit domeniu particular de cunostinte si deprinderi.

Achizitiile, in majoritate, sunt acumulate prin interactiune si discurs; in cadrul clasei intelegerea se produce prin intrebari si raspunsuri. Ca urmare, evaluarea ar trebui sa evidentieze cat de bine se angajeaza elevii in practicile comunicative si cat de bine folosesc instrumentele de comunicare corespunzatoare domeniului.

O astfel de evaluare, formativa, este sustinuta de coerenta demersului de invatare, adica de coerenta demersului elevului si este evident orientata catre procesele care genereaza produsele vizibile ale invatarii.

Evaluarea formativa intretine un raport interactiv cu formarea, permitand profesorului sa garanteze ca modelele de formare propuse sunt adaptate caracteristicilor elevilor, si anume, diferentelor individuale in invatare si aprofundare. Aceasta forma de reglare este necesar sa intervina in decursul actului de formare, inainte de certificare sau orientarea ulterioara. Evaluarea formativa insoteste invatarea si permite ajustari consecutive in functie de feedback-ul obtinut. Departe de a fi o simpla constatare a unei cantitati de reusita sau esec, nu se limiteaza doar la inregistrarea rezultatelor, mergand pana la aflarea "de-ce"-urilor rezultatelor. Pune accent pe aspectele calitative si nu pe cele cantitative si permite corectarea traiectoriilor.

In afara tehnicilor traditionale de evaluare: inregistrari ale discutiilor din clasa, inregistrari ale actiunilor elevilor, teste scrise, teste de evaluare prin activitati practice, tema pentru acasa, se recomanda si folosirea altor mijloace alternative: proiectul si portofoliul.

Proiectul este o activitate complexa care presupune: investigarea problemei, realizarea proiectului propriu-zis si prezentarea acestuia, evidentiind capacitatea de a lucra in cooperare, de a realiza activitati independent, de a comunica, de a impartasi celorlalti propriile pareri si concluzii, de a lua decizii.

Rolul profesorului este esential in ceea ce priveste organizarea activitatii, consilierea si monitorizarea discreta a elevilor, prin supervizarea obiectivelor proiectului stabilite de acestia, prin informarea acestora cu privire la surse de documentare sau proceduri ce pot fi folosite, totusi interventia acestuia ramanand minima. Este important ca profesorul sa evite situatia de esec, fiecare elev putand fi evidentiat la un moment dat.

In ceea ce priveste evaluarea prin intermediul proiectului, aceasta se poate realiza pentru tehnica de lucru folosita, pentru modul de prezentare si/sau produsul realizat. Cele patru dimensiuni utilizate in evaluare sunt:

operarea cu fapte, concepte, deprinderi dobandite prin invatare;

calitatea produsului - creativitatea, imaginatia, tehnica estetica, executia, realizarea;

reflectia - capacitatea de a se distanta de propria lucrare avand permanent in vedere propriile obiective, de a evalua progresul facut si de a face modificarile necesare;

comunicarea - atat pe perioada realizarii cat si a prezentarii acestuia.

Proiectele angajeaza elevii intr-o autentica invatare pe o perioada semnificativa de timp, determinandu-i sa reflecteze la propria actiune, sa ia decizii, sa-si dezvolte relatii interpersonale, sa utilizeze limbile moderne in contexte autentice, sa se mobilizeze si constituie un cadru propice pentru demonstrarea intelegerii si competentelor dobandite.