Radacina - organ principal vegetative al cormofitelor

Radacina

Este un organ principal vegetative al cormofitelor. Creste de obicei in sol si are ca functii specifice fixarea plantei la substrat si absorbtia din sol a apei cu sarurile minerale. La unele plante de ap insa radacina nu mai are rol de fixare, acestea devenind natante, patrunderea solutiilor cu saruri minerale avand loc prin tulpini sau frunze. Pe langa functiile specifice radacina indeplineste functii fundamentale vietii unor plante, cum ar fi hranirea, respiratia, cresterea .

1. Morfologia radacinii
• Marimea radaciniilor. Este foarte variabila, depinzand de specie, individ, varsta, conditii de viat, poate chiar si sa lipseasca (la Wolffia arrhiza)
• Lungimea. Radacina principala si ramificatiile acesteia , la dovleac spre exemplu este apreciata de Clark la 25 Km, cu o crestere de 300 m pe zi.
2. Ramificarea radacinilor

Se cunosc doua moduri de ramificatii a radacinilor: ramificatia dichotomica si ramificatia monopodiala.

• Ramificatia dichotomica, se caracterizeaza prin bifurcarea radaciniilor
• Ramificatia monopoidiala, se caracterizeaza prin cresterea evidenta a radacinii principale.
2. Clasificarea radaciniilor:
• Originea radaciniilor. Radaciniile normale se nasc din radicula embrionului, odata cu germinarea semintelor si continua direct cu tulpina la nivelul coletului. Durata lor de viata este variabila, cateva zile la Cuscuta sp, cateva saptamani la graminee, luni la plantele erbacee anuale, ani la erbacee perene , sute chiar mii de anu la plantele lemnoase.

Radaciniile adventive se formeaza din meristeme, pe tulpina sau pe frunza, cel mai adesea pe bulbi , tuberculi, rizomi si stiloni. Ele apar mai tarziu in viata oragnismului adesea pe masura ce radaciniile normale pier, devin singurele radacini ale unor specii cu rizomi, bulbi, etc.

In general apar la baza frunzelor sau la noduri, unde obisnuit se afla meristeme intercalare( vita- de -vie, porumb , grau).

4. Forma radacinilor.

Radacinile pivotante Sunt radacini principale care cresc si se dezvolta la foarte multe specii ca si la lucerna , lupin rapita floarea-soarelui, canepa, stir, papadie. Ele pot avea aspect fusiform la unele ridichi, napiform la brajbura sau conic la morcov.

Radaciniile ramuroase Se caracterizeaza prin aceea ca planta prezinta cateva radacini mai mult sau mai putin asemanatoare, fara asa se deosebi radacina principala de cele de ordinul intai ca, de exemplu, la mazare, mar, fasole.

Radaciniile fasciculante Au aspectul de radacini firoase ierboase mai mult sau mai putin asemanatoare, rezultate prin cresterea a numereoase radacini adventive dupa necrozarea celei normale. Se intalnesc la grau, ovaz, orz, mohor, ceapa, usturoi, praz

5. Mediul de viata.

Radaciniile subpamanete sau geofile, sunt adaptatein gradul cel mai inlat la procesele de absorbtie a solutiilor de fixare a plantei. Totodata sunt cele mai raspandite si adaptate la conditiile mediului subteran, fiind adesea differentiate si specializate dupa natura solului in care se afla.

Radaciniile cu cresterea in profunzime se caracterizeaza prin faptul ca, atat radacina principala , cat si radiaceele patrund adanc in straturile solului si subsolului; de exemplu, lucerna ( medicago sativa) .

Radaciniile cu cresterea laterala se caracterizeaza prin cresterea orizontala in straturile superficiale ale solului. Se intalnesc mai ales la plante ale caror radacinin principale au pierit, iar masa sistemului radicular este formata din radacini adventive care cresc lateral ca la dovleac, pepene , sau castravete.

Radaciniile aeriene se intalnesc foarte rar in natura , la unele liane orhidee epifite. Sunt lipsite de peri absorbanti si prezinta un tesut parenchimatic spongios, care absoarbe apa sub forma de vapori din atmosfera , numit velamen unele dintre ele prezinta si clorenchimuri.

Radaciniile acvatice     sunt proprii plantelor de apa. Se caracterizeaza prin prezenta unor parenchimuri dezvoltate, prin lipsa sau slaba dezvoltare a tesuturilor acoperitoare si prin lipsa pilorizei. Locul acesteia este luat de un tesut mai subtire si care nu se regenereaza, numit rizomitra.

6. Anatomia radacinii.

In procesul dezvoltarii ontogenetice, radacina realizeaza adesea doua tipuri de structuri; o structura primara, caracterizata prin existenta tesuturilor formative si definitive primare, proprie monocolidonatelor si in mare parte dicotiledonatelor anuale si o structura secundara care care caracterizeaza gimnospermele si majoritatea dicotiledonatelor in care apar tesuturile generate de acesta. La aceste plante prezenta structurii primare este totusi oblogatorie, dar are un character efemer, trecerea la structura secundara producandu-se la scurt timp dupa definitivarea celei primare.

Structura primara

Structura primara a radacinii este proprie tuturor plantelor tinere, aflate in primele faze de vegetatie , precum si varfurilor vegetative de la radacinile plantelor mature, erbacee si lemnoase.

Rizoderma este tesutul acoperitor primar situate la exteriorul radacinii, nascut din dermatogen si alcatuit de regula dintr-un singur strat de cellule parenchimatice strans unite, cu pereti subtiri celulozici.

Scoarta cuprinde un ansamblu de tesuturi parenchimatice, si bine dezvoltate , formate din cellule mari poliedrice sau rotunde, cu pereti de regula subtiri celulozici dispuse oarecum regulat spre exterior si imprastiat spre interior si prezentand evidente spatii intercelulare.

Cilindrul central este un ansamblu tisular ce ocupa partea interna axiala a radacinii. De regula, exista un singur stel radacini mono stele darn u pot fi radacini polistele ca de exemplu cele cu nodozitati de leguminosae su tuberizatew de la orchidaceae.

Periciclul situate la exteriorul stelului face legatura cu scoarta. Este alcatuit in general dintr-un strat de cellule vii, uniforme, strans legate de endoderm si dispuse altern fata de cellule acestuia, la vita-de-vie periciclul prezinta doua sau trei straturi de celule,iar la equisetum, in general la ferigi, lipseste.

Maduva situate in centrul radacinii unde poate ocupa un spatiu variabil , este tesut parenchimatic alcatuit de regula di celule mari rotunde sau poliedrice cu pereti subtiri celulozici si mari spatii intracelulare.

Fasciculele conducatoare liberiene si lemnoase sunt organizte diferit si dispuse alterantiv in vecintatea periciclului sub forma de fascicule libere si fascicule de lemn separate intre ele de raze medulare.

Ferigile prezinta o structura primara de diarh cu folemul lipsit de cellule anexe si metaxilemul celor doua facicule foarte apropiat, maduva fiind practic disparuta.

Dicotiledonatele prezinta o structura primara in general unitara proprie tuturor radacinilor tinere .

Monocotiledonatele manifesta o puternica diferentiere tisulara in structura primara a radacinii rizoderma, scoarta,si cilindrul central sunt net determinate, cilindrul lor si prezinta un numar sporit de fascicule conducatoare.

La radaciniile aeriene orchidaceae si late monocotiledonate epifite, locul rizodermei este luat de velamen.

Structura secundara

Radacinile plantelor pot ramane toata viata cu o structura primara le ferigi si monocotiledonate sau se pot modifica din punct de vedere tisular. La acestea din urama, in timpul cresterii si dezvoltarii sale, radacina capata o organizare tisulara tot mai complexa ; alaturi de tesuturile primare apar tesuturi meristmatice secundare, care ocupa un volum si un rol tot mai insemnat in viata radacinii. Se realizeaza astfel structura secundara ce are dezvoltate indeosebi tesuturile conducaroare. Tesuturile secundare formative existente in structura secundara a radacinii sunt felogenul si cabmiul. Acesta functioneaza ca doua zone generatoare concentrice dispuse una in scoarta, cealalta in cilindrul, central.

Felogenul genereaza spre exterior suber secundar , iar spre interior feloderm. Cambiul genereaza     spre scoarta liber secundar, iar spre maduva lemn secundar. In felul acesta prin diviziunea tangential ape ambele fete ale celulelor din tesuturile formative se nasc tesuturile secundare definitive scoarta secundara, liberal si lemnul secundr, razele medulare secundare.

La radacina tuberizata de morcov se dezvolta foarte mult parenchimulm Liberian, iar la cea de ridiche parenchimul lemons. Radacina de sfecla caracterieaza prin functionarea simultana a mai multor zone de cambiu, sub influnenta rozetei de frunze bine dezvoltate. Treptat, pe masura ce unele zone imbatranesc si isi inceteaza activitatea, sunt inlocuite de altele noi, astfel ca intr-o perioada de vegetatie pot functiona pana la 8-12 asemenea zone ceea ce determina cresterea rapida in grosime a radacinii de sfecla 10-15 cm in diametru, ontr-o singura perioada de vegetatie.

Bibliografie: " Botanica" prof. doc. M. Paun , editura Didactica si pedagogica Bucuresti, 1980.