Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Botanica


Index » educatie » » biologie » botanica
» Importanta si istoricul culturii florilor


Importanta si istoricul culturii florilor


Importanta si istoricul culturii florilor

Importanta culturii florilor

Importanta estetica a florilor



Constienti de valoarea spirituala a plantelor care aduc si o satisfactie de ordin estetic, oamenii se simt fericiti atunci cand traiesc inconjurati de verdeata. Florile au devenit obligatorii pentru evenimente importante - nastere, casatorie, moarte, la anumite ocazii festive sau la mese. Sunt oferite din dragoste, din prietenie, in semn de omagiu sau pentru a multumi cuiva pentru ospitalitatea pe care ne-a acordat-o.

Casele sunt infrumusetate cu gradini, orasele cu parcuri, tarile cu rezervatii naturale. Pentru a da unei camere un aer mai primitor, se aseaza in ea o planta sau o vaza cu cateva flori.

Florile, prin tot ce le apartine (forma, culoare, parfum), au constituit izvoare de inspiratie pentru artistii tuturor timpurilor. Multi dintre ei au devenit celebri prin panzele cu flori, prin versurile inchinate lor, ori prin lirismul cantecelor care le slavesc.

Cine nu a trait clipe de profunde emotii in fata "anemonelor" lui Luchian, a "paharului cu zambile roz" a lui Andreescu sau a florilor de camp sau paduri transpuse pe panza in culori calde, pline de farmec, de catre contemporanii nostri: Constanta Stratulat, Stefan Bucataru.

Si despre parfumul florilor, numit si sufletul lor, s-a scris mult si cu cuvinte dintre cele mai alese. Astfel, Ion Minulescu elogiaza "parfumul cupelor de crin"; in "Grand Canaria" retine atentia asupra "parfumului distinct, imbatator al freziilor", iar majoritatea poetilor evoca trandafirul cu al lor parfum, neintrecut.

Fantezia proprie artistilor de orice fel este necesara si cultivatorilor de flori, dar in acest caz, trebuie supusa si ordonata anumitor legi naturale. Astfel, alegerea plantelor si asocierea lor sunt hotarate de conditiile de mediu ce le sunt puse la dispozitie, iar prelucrarea artistica este conditionata de insusirile biologice ale materialului vegetal.

In viata noastra florile se bucura de o importanta deosebita, marturii stand denumirile de persoane, strazi, orase. In Bucuresti aproape o suta de strazi poarta denumiri de plante: Lunca florilor, Strada sau Aleea Rozelor, Crinului, Lacramioara, Bujorului. Numele florilor au fost preluate si atribuite femeilor si barbatilor, ca de exemplu: Florica, Florentina, Brandusa, Lacramioara, Bujor, Viorica.

Oamenii din popor, cand vor sa aprecieze frumusetea tinerilor, spun ca "arata ca un bujor, ca o floare". De asemenea, in vorbire se apreciaza anumite varste: este "in floarea varstei", "in floarea tineretii" sau despre unele femei se spune ca "este ca o floare ofilita".

Toate acestea demonstreaza ca florile, ca partener al habitatului nostru, mai poseda pe langa valentele lor de ordin biologic si pe cele de infrumusetare, de ordin estetic, nu numai a mediului de locuit, ci chiar a modului de convietuire, de exprimare.

Importanta socio-economica

Omul a simtit intotdeauna nevoia de a-si infrumuseta habitatul folosind diverse specii floricole, atat in propria casa, cat si la locul de munca.

Dezvoltarea economica si accelerarea urbanizarii impun infiintarea de parcuri si gradini cu diverse amenajari florale menite sa satisfaca nevoile omului de a se reface in ambianta vegetatiei.

Multe din speciile floricole pot avea utilizari in numeroase sectoare economice: materii prime pentru industria cosmetica, farmaceutica si a colorantilor (Calendula, Nicotiana, Papaver, Salvia, Aloe, Freesia, Rosa).

Din cultura florilor se pot realiza locuri de munca, obtinandu-se si venituri considerabile din comercializarea acestora.

Pe plan mondial, floricultura cunoaste o dezvoltare accelerata ca urmare a cererii din ce in ce mai mari si mai diversificate de flori taiate sau cultivate la ghiveci si in gradini.

Un model in obtinerea de venituri il reprezinta Olanda, tara care a reusit sa transforme cultura florilor intr-o adevarata traditie, avand la baza cele mai dezvoltate tehnologii si principii manageriale. Ea a devenit una din cele mai mari producatoare de material saditor (bulbi, rizomi, tuberobulbi, seminte), flori taiate, flori de ghiveci.

In tara noastra, productia totala de flori in 1993 a fost de 116,4 mil. fire, iar in 1999 s-a inregistrat o crestere a productiei totale cu circa 37 mil. fire (cu 28% mai mare).



Productia de flori din tara noastra este valorificata in cea mai mare parte doar pe piata interna, o mare parte a acestei productii orientandu-se spre productia de flori la ghiveci. Plantele la ghiveci pot acoperi o paleta foarte larga de specii, incepand cu cele autohtone si terminand cu cele provenite din alte zone, adaptate pentru clima tarii noastre.

Importanta ecologica

O importanta veriga in lantul trofic al ecosistemului plantelor o reprezinta speciile floricole.

Plantatiile de arbori, arbusti si flori influenteaza pozitiv microclimatul marilor centre populate.

Prin procesul de fotosinteza si respiratie ele contribuie la oxigenarea aerului, la mentinerea unei umiditati atmosferice echilibrate si la reducerea oscilatiilor de temperatura.

Prin amenajarile de spatii verzi, se contribuie la atenuarea gradului de poluare a mediului si la restabilirea unui echilibru favorabil vietii.

Vegetatia din parcuri si gradini, de pe strazi si sosele constituie adevarate filtre pentru gazele nocive si praful din atmosfera, fiind tot mai necesare in centrele cu o industrie puternic dezvoltata, unde poluarea mediului este tot mai accentuata.

Plantele ornamentale contribuie si la combaterea eroziunii solului prin intermediul sistemului radicular.

Importanta culturii ciclamenului

Cultura ciclamenului are o deosebita importanta in primul rand prin valoarea estetica oferita, atat ca planta la ghiveci cat si ca floare taiata, intr-o perioada in care sunt putine plante care dau flori chiar in sera.

Este o floare frumoasa de ghiveci cu flori cu aspect de fluture, colorate in diverse nuante de rosu, violet, alb, cu flori simple sau duble, cu petale care se rasucesc inapoi sau cu petale deformate. Ghivecele cu flori pot fi folosite singure sau in aranjament in cosuri de nuiele. De asemenea, se pot folosi ca flori taiate in buchete, cosuri sau vaze.

Desi cultura ciclamenului nu este usoara, ea continua sa fie practicata, fiind una din cele mai cautate plante de apartament.

Scurt istoric al culturii florilor

Importanta dezvoltarii culturii florilor de-a lungul veacurilor

Plantele folosite pentru ornarea interioarelor apartin unui numar mare de familii botanice si sunt, in majoritate, originare din zonele calde ale globului.



Exista numeroase scrieri si documente arheologice care atesta existenta plantelor decorative de camera inca de la popoarele antice. Ele erau pretuite si ridicate, de multe ori, la rangul de simboluri ale divinitatii.

Cu peste 5000 de ani in urma, chinezii cultivau azaleea si alte plante decorative, in ghivece sau in alte tipuri de vase, cu care ornamentau palatele. Luxul cultivarii unor astfel de plante era considerat un drept si insemn al celor bogati.

Solomon, rege al Israelului a fost un talentat si iscusit gradinar, care cultiva o mare varietate de plante. El impune ca una din salile Marelui Templu din Ierusalim sa fie decorata cu plante la ghivece.

Una din cele mai vechi imagini cu plante in ghivece este un basorelief descoperit in templul de la DEIR el-BAHRI de langa Teba Egiptului antic.

In Grecia antica, plantele ornamentale erau asociate dupa reguli extrem de elaborate, pentru fiecare dintre ele folosindu-se diferite tipuri de recipiente (ghivece, cosulete, cutii etc.). Aceasta grupare de plante in ghivece a ramas o traditie ce se practica si astazi la ornarea ferestrelor, scarilor, gradinilor interioare in tarile riverane Mediteranei.

Doua dintre marile probleme ale transferului de plante din mediul lor natural in gradinile si casele europene erau supravietuirea plantelor in timpul transportului si perpetuarea lor in noile conditii ce li se ofereau. Putine din plantele urcate pe vapor reuseau sa ajunga la destinatie. In acest sens, o mare descoperire este asa numita "cutia lui Ward", inventata de horticultorul englez Nathaniel Ward an 1834. El a construit o cutie cu geamuri, ca o mica sera portativa, in care era posibil sa fie crescute plantele pe substrat de muschi usor umezit, ele reciclandu-si propria umezeala prin procesul de transpiratie. In astfel de cutii au fost transportate cu succes multe orhidee.

Incepand cu mijlocul secolului 19, plantele de interior au devenit o trasatura esentiala a multor camine, constituind emblema casei confortabile. Ambianta familiala este mult mai calda, odihnitoare, agreabila. De asemenea, nu lipsesc din habitatul institutiilor publice si al magazinelor. Palmierul, ficusul, dracena, asparagusul au patruns aproape in toate casele. Gustul pentru plantele de camera poate incepe cu un filodendron sau o feriga si sa se dezvolte pana la cunoasterea stiintifica a cresterii, infloririi, ingrijirii unor adevarate colectii de specii si varietati.

1.2.2 Istoricul culturii ciclamenului

La noi in tara, ca in majoritatea tarilor cultivatoare de flori, dintre plantele ornamentale cultivate la ghivece, ciclamenul ocupa unul din primele locuri.

Anul 1731 este socotit ca anul introducerii in cultura a speciei Cyclamen persicum Mill. In unele documente, insa, se arata ca ciclamenul a fost folosit cu decenii mai inainte ca planta cultivata in gradina. Astfel, in secolul al XVI-lea, botanistul CASPAR BAUHIN enumera 13 specii de ciclamen, englezul MARRISON, cu 100 de ani in urma enumera 26 de specii, iar francezul TOURNEFORT, la inceputul secolului al XVII-lea, 32 specii.

Din genul Cyclamen, azi se deosebesc cca. 30 specii la care se adauga nenumarate subspecii, avand diferite forme, culori si grade de precocitate. In afara de Cyclamen persicum, celelalte specii au un rol secundar, in horticultura folosindu-se numai ca plante perene in amenajarea parcurilor si alpinariilor.

Cyclamen persicum este originar din Asia Mica, Grecia, Cipru etc. Se presupune ca aceasta specie este punctul de plecare al ciclamenului in cultura.

Interesul deosebit pentru cultura ciclamenului atat ca flori la ghivece, cat si pentru flori taiate se datoreaza perioadei neintrerupte de inflorire care, in functie de momentul insamantarii si metoda de cultura, poate fi esalonata din toamna pana in primavara.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate