Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. principii și metode ale fizicii, procesele biologice, transmiterea impulsurilor nervoase

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Biofizica


Index » educatie » » biologie » Biofizica
Legaturi intramoleculare si intermoleculare


Legaturi intramoleculare si intermoleculare



Legaturi intramoleculare si intermoleculare

Studiile privind structura materiei au condus la concluzia ca, in conditii normale, sub forma de atomi liberi stabili exista numai gazele rare si metalele in stare de vapori. Atomii celorlalte elemente se combina intre ei, dar mai ales cu atomii altor elemente. Prin asocierea atomilor se degaja energie, obtinandu-se molecule sau grupari moleculare de energie mai mica,dar mai stabile decat daca ar ramane in stare libera.

Modul cum se formeaza o molecula din atomi individuali se reflecta in legatura chimica intramoleculara. Exista trei tipuri de legaturi: ionica, covalenta, metalica.

Moleculele, la randul lor, pot sa interactioneze intre ele, formand legaturi intermoleculare si rezultand macromolecule. Aceste legaturi sunt: legatura van der Waals si legatura (puntea) de hidrogen.

Din punct de vedere energetic, legaturile intramoleculare sunt mai puternice, astfel legatura ionica si cea covalenta au energia de legatura de ordinul 10 102 kcal/mol. In schimb, legaturile intermoleculare sunt mai slabe, dar au rol esential in mentinerea structurii materiei vii si a dinamicii ei.

Deci, la baza oricarei legaturi stau interactiunile fizice, exprimate prin diferite tipuri de forte, lucru valabil si pentru legaturile ce formeaza moleculele biologice.

1. Legatura van der Waals

Majoritatea substantelor organice si unele combinatii anorganice ale nemetalelor formeaza asociatii moleculare datorita existentei unor interactiuni fizice slabe intre molecule sau grupari moleculare, care determina deformarea orbitalilor atomici sau moleculari. Fortele van der Waals apar datorita acestor deformari si se manifesta fie intre molecule, fie intre parti ale unor molecule mari. In general, sunt forte de natura electrica mai slabe, intensitatea energetica este mai mica decat in cazul legaturilor ionice si covalente, fiind de ordinul 1-2 kcal/mol.Forte van der Waals sunt proportionale cu 1/ r4.

2. Legatura de hidrogen

Legatura de hidrogen sau puntea de hidrogen este de natura electrostatica, fiind o forma speciala a interactiunii dipol-dipol, dar mai puternica decat legatura van der Waals, avand o energie de legatura cuprinsa intre 4-7 kcal/mol.

Acest tip de legatura se formeaza intre atomul H legat covalent de un atom puternic electronegativ ca O sau N si un al doilea atom tot cu electronegativitate ridicata. Este specifica apei, careia nu ii confera o structura rigida, ci mai degraba o structura in echilibru dinamic in care aceste punti de hidrogen se rup si se formeaza permanent. Astfel se pot explica agregatele moleculare si proprietatile speciale ale apei.

Puntile de hidrogen au un rol important in stabilirea structurilor spatiale ale biopolimerilor si in formarea dublei elice intre doua lanturi complementare de ADN.

3. Interactiunea hidrofoba

Dupa interactiunea cu molecula de apa, unele substante imersate se incadreaza in doua tipuri sau grupari moleculare:

     hidrofile - care interactioneaza cu apa. La dizolvarea lor se degaja o cantitate mare de energie (DG < 0). Din categoria acestor substante fac parte electrolitii si diferite grupari polare ale unor molecule, chiar daca gruparea este legata de un rest molecular cu caracter apolar.

     hidrofobe - care nu interactioneaza cu apa. Energia eliberata la dizolvare nu este suficienta pentru desfacerea structurii supramoleculare a apei. Astfel de substante sunt: hidrocarburile saturate, catenele hidrocarburice din acizii grasi etc.

Caracterul hidrofob al unor substante este evaluat prin variatia energiei libere Gibbs, in cazul dizolvarii lor intr-un solvent apolar, respectiv polar, care este pozitiva (DG > 0). Daca moleculele au o parte hidrofoba si una hidrofila, cand sunt introduse in apa, isi orienteaza partile hidrofile spre apa iar cele hidrofobe se grupeaza.

In concluzie, interactiunea hidrofoba reprezinta tendinta moleculelor sau a agregatelor moleculare apolare de a se grupa atunci cand sunt imersate in apa. Acest fapt se constata des in cazul macromoleculelor biologice. Astfel, interactiunea hidrofoba contribuie la formarea structurii spatiale a proteinelor, la stabilirea dublei elice a ADN-ului si chiar la structura supramoleculara a materiei vii.

Referitor la structura organismelor vii se pot face urmatoarele observatii:

     materia organica din biosisteme este alcatuita, in principal, dintr-o varietate foarte mare de biopolimeri, care au la baza structurala un numar destul de restrans de monomeri.

     componentii macromoleculari au proprietati si functii specifice, determinate de compozitia lor chimica, dar si de structura lor spatiala.

     interactiunile moleculare din organismele vii au un grad ridicat de specificitate, determinat de configuratia spatiala.

     componentii macromoleculari alcatuiesc complexe supramoleculare din care se asambleaza organitele celulare, celulele, organele, tesuturile etc pana la intregul organism.

     toate procesele si interactiunile ce au loc la diferite nivele de organizare ale sistemelor vii se supun legilor fizicii si chimiei.



Biofizica


Biochimie
Biofizica
Botanica

DETERMINAREA DIMENSIUNILOR CORPURILOR
DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE TENSIUNE SUPERFICIALA
Polarimetrie
EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIATIILOR IONIZANTE
SPECTROFOTOMETRIE ABSORBTIA SI EMISIA RADIATIILOR DE CATRE MOLECULE
Importanta tensiunii superficiale pentru sistemele biologice
Determinarea indicelui de refractie al lichidelor
Fenomene capilare
Electroforeza pe hartie
Procese termodinamice











 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate