Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Biologie


Index » educatie » Biologie
» Capuse - ciclul de dezvoltare, Forma si culoarea corpului


Capuse - ciclul de dezvoltare, Forma si culoarea corpului




Metastigmata – (capuse, ticks, tiques)

!°

Eukaryota; Fungi/Metazoa group; Metazoa; Eumetazoa; Bilateria; Coelomata; Protostomia; Panarthropoda; Arthropoda; Chelicerata; Arachnida; Acari; Parasitiformes; Ixodida; Metastigmata; Ixodoidea).




Sistematica

Capusele se subdivid in familiile Argasidae, Ixodidae (familii ce cuprind majoritatea capuselor) si Nuttalliellidae (familie monotipica, caracterizata de trasaturi intermediare celorlalte doua familii). Cele doua familii majore, Argasidae – capusele moi „soft” (Tabel 14) si Ixodidae, capusele tari „hard” pot fi dife­ren­tiate cu ajutorul unor criterii biologice si de comportament (Tabel  9).

Genurile cele mai comune de argaside sunt: Antricola (4 specii), Argas (140 specii), Otobius (2 specii) si Ornithodoros (90 specii).

Capusele ixodide se impart in doua grupe, Prostriata si Metastriata.

Prostriata contine numai genul Ixodes cu circa 250 de specii raspandite peste tot in lume, celelalte genuri de capuse sunt clasificate ca Metastriata.

Diferenta dintre cele doua grupe consta in localizarea santului care este dispus anterior fata de anus la Prostriata si posterior fata de acesta la Metastriata.

Genurile cele mai importante de metastriate sunt Amblyomma (100 specii),  Aponomma (26 specii), Anocentor (monotipic), Boophilus (5 specii), Dermacentor (31 specii), Haemaphysalis (150 specii), Hyalomma (21 specii), Rhipicephalus  (63 specii) si Margaropus (3 specii).

Morfologie si ciclul de dezvoltare

sa  57).

Clasificarea traditionala a capuselor (dupa Hoogstraal & Aeschlimann, 1982)

Tabel  9.  Diferentele dintre cele doua familii principale de capuse.

Ixodidae

Argasidae

1. Cuticula este relative dura.

1. Cuticula este neteda si pieloasa.

2. Scutumul - este prezent la toate stadiile de dezvoltare acoperind toata regiunea dorsala la masculii adulti si numai o mica portiune din zona propodosomala a larvelor, nimfelor si a femelelor adulte (Ixodes).

2. Scutumul dorsal - absent la toate stadiile (Argas).

3. Capitulul - anterior si abia vizibil din perspectiva dorsala.

3. Capitulul - subterminal sau depasind  marginea anterioara a corpului la stadiile larvare

4. Stigmele sistemului traheal sunt localizate in spatele coxei patru.

4. Stigmele intre coxele trei.

5. In principal o singura pereche de ochi, daca sunt prezenti, situati dorsal pe laturile scutul. Ochii sunt alcatuiti dintr-o singura lentila cuticulara (nu au ochi Ixodes, Haemaphysalis).

5. Ochii lipsesc de regula (daca sunt prezenti, se afla pe pliurile supracoxale).

6. Larvele, nimfele si adultii se hranesc o data la cateva zile.

6. Nimfele si adultii se hranesc de mai multe ori, iar larvele timp de cateva zile.

7. In ciclul de viata au un singur stadiu nimfal.

7. Majoritatea au doua stadii nimfale; dar la unele specii s-au intalnit pana la opt stadii.

8. Masculii mor dupa copulatia ce are loc in timpul hranirii femelelor. Femelele mor dupa ce si-au depus ouale pe sol.

8. Cateva acte de copulatie; cateva mii de oua sunt depuse pe sol dupa hranire si copulatie.

9. Traiesc in principal in exterior si doar ocazional in locuinte; in timpul vietii speciile pot ataca consecutiv una pana la trei gazde (prezinta specificitate de specie; Tabel  2).

9. Traiesc in cladirile fermelor, grajduri, cuiburi de animale, etc., si isi ataca gazda in timpul somnului.

tine elementele bucale: chelicere, pedipalpi si hipostom (Plansa  58,59). Suprafata externa a hipostomului este acoperita de doua sau mai multe randuri de dinti turtiti, cu varful indreptat inapoi. La capatul distal al hipostomului dintii se micsoreaza si formeaza o structura numita rozeta. Hipostomul indeplineste functia de fixare pe tegumentul gazdei (reprezentand o adaptare la viata parazitara). Prin forma sa ascutita patrunde in tegument iar prin dintii sai indreptati inapoi fixeaza capusa de gazda.

Tegumentul. Ixodidele sau capusele tari (hard ticks) sunt caracterizate printr-o formatiune dorsala (scutum) ce reprezinta o portiune puternic sclerotizata a cuticulei, prezenta la toate stadiile si care ocupa aproximativ o treime din  suprafata dorsala anterioara a femelelor, nimfelor si a larvelor precum si intreaga suprafata dorsala a masculilor. La femele si la stadiile imature, portiunea ramasa din suprafata dorsala este extensibila si se numeste alloscutum.

Suplimentar functiilor de exoschelet, suport si protectie, tegumentul capuselor in special la ixodide este implicat in marirea volumului corpului, impusa de ingestia si concentrarea unei mari cantitati de sange in timpul hranirii. La ixodide diferentele de marime dintre larve, nimfe si adulti nu sunt asa de mari ca diferentele dintre aceleasi stadii hranite sau nehranite. Larvele, nimfele si femelele unor specii de ixodide pot sa-si sporeasca greutatea in timpul hranirii de peste 200 de ori. Astfel, la Rhipicephalus appendiculatus larvele, nimfele si femelele pot fiecare sa-si depaseasca greutatea de 100 de ori.

Tegumentul constituie o limitare a formei si a marimii maxime pentru fiecare stadiu de dezvoltare. Cresterea ulterioara este posibila numai prin naparlirea stadiilor preimaginale, cuticula veche este inlocuita cu cea noua a stadiului urmator.

O functie suplimentara importanta a tegumentului este aceea de reglare a echilibrului hidric, deoarece este impermeabil pentru apa.

Ca si la alte artropode, tegumentul capuselor este format dintr-un strat superficial (cuticular) si un strat profund (hipodermal). La randul sau cuticula prezinta un strat extern – tectostracum - format din chitina acromatica, un strat mijlociu – ectostracum din chitina acidofila si un strat intern – hipostracum - dar exista si diferente, in special la nivelul alloscutumului, in cazul femelelor de ixodide. Cuticula este un strat heterogen, noncelular ce formeaza un invelis extern dar care se extinde si in intestinul anterior si cel posterior si delimiteaza canalele glandelor dermice si sistemul traheal.

Gradul de sclerotizare a cuticulei variaza de la placile puternic sclerotizate la membranele moi, extensibile. Ixodidele au zone sclerotizate relativ mari ale cuticulei, pe cand la argaside sclerotizarea este limitata la suprafete reduse.

Hipodermul unistratificat este format din celule cilindrice, la nivelul partilor moi ale tegumentului si din celule turtite, in dreptul scuturilor. 

Hipodermul contine pigmenti (granule de melanina, pigmenti carotinoizi), celule senzoriale si glande. Coloratia tegumentului poate fi influentata si de continutul intestinal sau de pigmentii proveniti din hrana.

In anumite regiuni tegumentul ixodidelor se ingroasa sub forma de scuturi (atat dorsal cat si ventral). Pe fata dorsala a idiosomei exista intotdeauna scutul prosomatic care acopera tot corpul la masculi si numai  partea anterioara la femele, larve si nimfe. Scutul femelei se intinde numai in treimea anterioara iar restul fetei dorsale este acoperit de un tegument mai putin chitinizat care formeaza un aloscut (alloscutum). Structura aloscutului permite dilatarea tegumentului pe masura ce femela se umple cu sange.

Pe suprafata scutului, la cateva genuri din familia Ixodidae, se gasesc ochii lenticulari, fixati pe marginea anterioara la mascul sau in afara santului marginal la femela (Hyalomma, Amblyomma, Rhipicephalus).

La familia Argasidae ochii sunt prezenti numai rareori. In acest caz, sunt in numar de doua perechi, fixate pe santul subcoxal in dreptul coxelor I si II.

Scutul dorsal lipseste la adultii din familia Argasidae, in schimb tegumentul acestora prezinta ornamentatii numeroase, in relief, sub forma unor discuri, numite patele (patellae). In familia Argasidae, la genul Ornithodoros, tegumentul partii dorsale se continua direct cu tegumentul ventral, in timp ce la genul Argas, intre tegumentul ventral si dorsal se gaseste o linie de demarcatie foarte evidenta, sub forma unei muchii.

Corpul ixodidelor prezinta mai multe perechi de peri; numarul acestora creste pe parcursul ciclului de dezvoltare, de la larva la adult. Perii sunt orientati inapoi astfel incat au rolul de a retine parazitul intre perii sau penele gazdei.

Orificiul genital este de obicei pozitionat intre coxele I si II atat la masculi, cat si la femele. Directia orificiului genital este transversala.

Orificiul anal este asezat in partea posterioara a opistosomei si se inchide cu ajutorul a doua valve laterale, inconjurate de un inel anal (annulus).

Stigmele sunt deschiderile aparatului trahean (respirator). Ele sunt inconjurate de formatiuni numite peritreme. Peritremele si stigmele se gasesc intre perechile III si IV de picioare la Argasidae si in urma perechii de picioare IV la Ixodidae.

Larvele sunt lipsite de stigma intrucat respiratia lor este cutanata.

Apendicele. Cele 5 (la larve) si respectiv 6 (la nimfe si adulti) perechi de apendice sunt fixate pe gnatosoma (chelicerele si palpii) si pe podosoma (cele 3 respectiv 4 perechi de picioare).

a)      Chelicerele reprezinta prima pereche de apendice. Sunt alcatuite dintr-o piesa bazala lunga si subtire (corpul chelicerelor) care la partea sa anterioara prezinta degetul mobil sau intern (digitus  mobilis) si degetul fix sau extern (digitus fixus). Chelicerele folosesc la perforarea tegumentului gazdei pentru ca in orificiul format sa fie introdus hipostomul. Hipostomul, chelicerele si teaca lor formeaza un tub prin care, pe de o parte se varsa saliva parazitului iar pe de alta parte este aspirat sangele (Feider 1965).

b)     Palpii reprezinta a doua pereche de apendice, ei sunt fixati pe laturile gnatosomei si care au un numar de patru articole. Impreuna, cei doi palpi au o forma conica, ce permite patrunderea in spatii inguste. Palpii pozitioneaza capitulul in timpul hranirii. Fata interna a palpilor este scobita in forma de sant si se muleaza pe fetele laterale ale chelicerelor si pe cea a hipostomului. Palpii au trei sau patru segmente si sunt asemanatori picioarelor la Argasidae, pe cand la Ixodidae au margini taioase si tibiotarsul fuzionat. Articolul al patrulea prezinta un numar mare de peri senzitivi. Cu ajutorul acestor peri capusele selecteaza zona de pe tegumentul gazdei in care urmeaza sa faca incizia pentru hranire.

glandele salivare, ce se solidifica aproape imediat; astfel tubul digestiv se continua cu lacuna sangvina din tegumentul gazdei. La indepartarea manuala a capuselor de pe gazda, cimentul ramane adesea fixat de piesele bucale.

Esofagul, un tub ingust invecinat cu faringele, trece prin singanglion („creier”) si se continua cu intestinul mediu (ventriculus). Acesta este alcatuit dintr-o camera centrala mare de la care pornesc mai multe perechi de diverticule sau cecumuri (ceca) ce se termina in fund de sac, reprezentand suprafete suplimentare pentru procesele digestive.

Babesia spp. sau Theileria spp.) hemolimfa este frecvent amestecata cu continutul intestinului deoarece cecumurile patrund in picioare si sunt deteriorate odata cu acestea.

La ixodide glandele salivare, pe langa rolul major pe care il au in hranire, au si o deosebita importanta pentru dezvoltarea diferitilor patogeni. Unii dintre ei isi defini­tiveaza aici dezvoltarea inainte de a fi transmisi unei gazde. Rolul glandelor salivare la argaside este diferit, excretia fluidelor in gazda in timpul hranirii fiind minimala.

Hranirea, digestia si comportamentul legat de acestea

sa  61), ixodidele se impart in urmatoarele categorii:

Ixodes ricinus (mamifere, pasari, reptile) la preferinte pentru grupe foarte mici Haemaphysalis leachi  (carnivorele) si chiar la cele cu o specificitate extrema la capusele cu o singura gazda precum Rhipicephalus simpsoni. Atunci cand se hranesc, capusele cauta zone mai mult sau mai putin specifice. Capusele cu piese bucale lungi si cu intepaturi foarte dureroase (Amblyomma spp. Africa de Est) prefera regiunile perianale si inghinale deoarece gazda nu poate ajunge la ele si sunt la adapost de pasarile pradatoare din genul Buphagus. Gasirea unor zone specifice mareste sansele de intalnire a unui partener pentru reproducere.

faza de crestere capusa  ingera numai cantitati mici de sange, deoarece organele cresc si se dezvolta. Aceasta perioada dureaza 4-6 zile la majoritatea speciilor iar in primele 12-24 h se realizeaza doar pregatirea pentru hranire. In timpul fazei de crestere, sangele este absorbit prin fago- si pinocitoza in celulele digestive de tipul I ce sunt predominante in acest moment. Aceste celule se descompun rapid iar nutrientii mobilizati sunt folositi la construirea cuticulei pentru expansiunea enorma din timpul fazei urmatoare, precum si la pregatirea pentru metabolismul intens simultan si ulterior hranirii.

sau de expansiune mare parte din cantitatea de sange este ingerata intr-o perioada de 1-2 zile. In acest stadiu principalul component este sangele (deoarece in stadiile anterioare se regaseau mari cantitati de componente celulare inflamatoare continute de tesuturile ingerate). Pe masura ce sangele hemolizat patrunde in intestinul mediu, celule digestive de tipul II sunt tot mai abundente. Aceste celule preiau hemoglobina si alte proteine prin pino­citoza. Nu au fost observate semne de fagocitoza. In timpul fazei de expansiune idiosoma larvelor, nimfelor si a femelelor de ixodide prezinta caracteristicile unei enorme distensii datorate extensiei cuticulare.

La capusele ixodide care, de regula, se hranesc cateva zile sau chiar saptamani, eliminarea lichidelor hiposmotice se realizeaza cu ajutorul glandelor salivare. Dintre cele trei tipuri de acini descrise la femelele de ixodide, tipul I si tipul III se pare ca sunt responsabili de secretia apei.

Cheliceratae. El este reprezentat de un singanglion format prin fuziunea ganglionilor creierului si a cordului nervos abdominal intr-o singura masa. Trunchiul nervos ce vine de la ganglioni este format din axoni ai celulelor receptoare si motoare. Ca si la alti acarieni, singanglionul este divizat in doua parti de catre esofag; acesta trece pe sub singanglion, apoi il traverseaza  oblic in directie ventro-dorsala pentru a se continua posterior cu intestinul mediu. Portiunea craniana pre-esofagiana a singan­glionului este alcatuita din protocerebrum, lobii optici, ganglionii chelicerelor si ai pedipalpilor si din puntea stomodeala.

neurilema sub care se gaseste un strat relativ subtire de celule gliale perineurium.

dimorfismul sexual este mai vizibil la Ixodidae decat la Argasidae. La capusele tari, masculii si femelele prezinta mari diferente in forma scutului iar femelele poseda zone poroase (exceptie Ixodes kopsteini) care nu exista la masculi. Genul Ixodes prezinta dimorfism evident si in conformatia apendicilor gnatosomali.

ovipozitia sunt activitati ciclice ce se pot produce in mod repetat (pana la sapte sau de mai multe ori). Depunerea pontei poate fi, de asemenea, repetata in stransa corelatie cu hranirea fiecarei femele. Depunerea pontei poate avea loc inainte sau dupa hranire. Femelele gravide digera sangele ingerat si ovipoziteaza, apoi sunt pregatite sa repete procesul. Pe de alta parte, femelele virgine de argaside isi intrerup vitelogeneza in timpul depunerii pontei. Astfel, la femelele de Ornithodoros moubata s-a semnalat o pauza de 200 de zile pana la completarea vitelogenezei si a ovipozitiei.

utogenia facultativa are loc de regula in timpul primului ciclu gonotrofic cand femelele gravide depun oua, din care larvele eclozeaza in absenta prelungita a unei gazde, in special in cazul capuselor ce paraziteaza gazdele cu migratii sezoniere. In laborator, autogenia poate fi indusa unor specii in conditii favorabile de temperatura si umiditate. Autogenia facultativa a fost observata la cateva specii de Ornithodoros si Argas.

nimfei.

utogenia obligatorie este prezenta la doua genuri de argaside cu un compor­tament parazitic prelungit, Otobius si Antricola.

Otobius  megnini are un stadiu larvar si doua stadii nimfale parazite. Ambele sexe au piese bucale vestigiale si nu se hranesc cu sange. Imperecherea se petrece independent de gazda iar femela depune aproximativ 1.500 de oua in grupe mici, pe o perioada de cateva luni. Autogenia obligatorie este similara si la Antricola sp. la care larvele si nimfele paraziteaza liliecii din pesteri iar femelele nu se hranesc.

spermatogeneza inainte de a se hrani ca adulti.

receptaculum seminis) distinct indeplineste functia de pastrare a spermatoforilor si a spermatidelor; la argaside acestea sunt pastrate in uter. Uterul este conectat la nivelul regiunii cervicale a vaginului printr-un tub scurt. Acesta este scurt la argaside si latit, in forma de sac, la prostriate, la care functioneaza ca receptacul seminal.

Géné, situat in apropierea locului in care capitulul se uneste cu idiosoma, in pliul camerostomal al ixodidelor sau in depresiunea camerostomala a argasidelor sau antero-dorsal, ventral fata de pseudoscut la nuttalliellide. In timpul ovipozitiei organul lui Géné emerge printr-o deschidere si acopera fiecare ou cu o substanta cerata cu rol impermeabilizator.

Nuttalliella namaqua ilustreaza o situatie intermediara intre aceleasi organe ale argasidelor si ixodidelor. Pozitia transversala a ovarului, a uterului bilobat si a vaginului cervical si vestibular aminteste de argaside; tubul ce leaga uterul si vaginul cervical precum si valva dintre compartimentele vaginale sunt ca la ixodide. Organul Géné are o structura unica la aceasta familie.

spermatoforilor si pentru capacitarea spermatidelor.

(ectospermatofor) si altul intern (endospermatofor) intre care se gasesc spermatidele alungite.

in general argasidele femele depun mai putine oua decat femelele de ixodide.

Ciclul de viata

Ciclul de viata al capuselor este caracterizat de perioade de infometare (inanitie) ce pot fi de durata mai lunga sau mai scurta, care alterneaza cu perioade in care concentreaza cantitati enorme de sange.

Perioadele de inanitie mai mari de 3 ani constituie un fapt obisnuit iar in cazul unor specii de argaside poate fi chiar mai lung deoarece acestea supra­vietuiesc pana la 14 ani. Aceasta abilitate este foarte importanta si trebuie luata in considerare atunci cand avem de a face cu transmiterea acuta si cu epidemiologia unor agenti patogeni.

Ciclul de viata al capuselor ixodide poate avea adesea o durata totala de pana la 6 ani, iar durata de fixare pe gazda poate reprezenta mai putin de 2% din acest timp.

sa  61, 62).

sa  56, Tabel  14).

Larva este mai mica decat adultul, prezinta numai trei perechi de picioare, este lipsita de orificiul genital si stigma si prezinta un scut dorsal mic.

Nimfa se aseamana bine cu adultul (femela) singurele deosebiri constand in lipsa orificiului genital si a ariilor poroase. Dimensiunile nimfei sunt mai mari decat ale larvei dar mai mici decat ale adultului, avand 1-4 mm lungime si 0,8-2,5 mm latime. Nimfa mascul nu are scut dorsal total si nici sclerite anale. Cu toate ca nimfele celor doua sexe se aseamana intre ele se pot gasi uneori caractere de deosebire intre nimfa mascul si cea femela. La Hyalomma aegyptium intre nimfele celor doua sexe exista urmatoarele deosebiri: nimfele mascule sunt mai mici si au culoare brun-roscata, in timp ce nimfele femele sunt maslinii-roscate; nimfele mascule au tegumentul corpului intins si un sant postanal iar nimfele femele au pe tegument cute longitudinale si sunt lipsite de santul postanal. Dupa naparlirea nimfei, masculul sau femela ce rezulta se aseamana deoarece caracterele sexuale secundare apar mai tarziu. In acest moment, femela se gaseste in etapa neandru iar ulterior trece prin mai multe etape: neogin (femela tanara), partenogin (femela impubera) si teleogin (femela ajunsa la maturitate sexuala).

Cele doua sexe ale ixodidelor prezinta o serie de caractere sexuale secundare:

-   selectia habitatului,

-   recunoasterea gazdei de la distanta,

-   schimbarea gazdei,

-   contactul de durata cu gazda si explorarea (selectia unui loc de hranire),

-   activitatile legate de comportamentul de hranire ca: inteparea (insertia pieselor bucale), fixarea aparatului bucal, secretia continutului glandelor salivare, ingestia.

soareci si caprioare, pe cand larvele de Ixodes ricinus (capusa fara preferinte pentru o gazda), raspund asemanator fata de mirosuri diferite.

Importanta medicala a capuselor

datorita intepaturii si actiunii spoliatoare cat si indirecta datorita transmiterii de diversi agenti patogeni (Tabel  10, 12).

sa  63), datorita toxinelor din saliva, are o actiune iritativa si inflamatorie mai mult sau mai putin accentuata care se observa la locul de intepare. In jurul locului intepat se formeaza un strat cornos omogen. Leziuni sau piodermite trecatoare pot aparea prin scarpinat.


Tabel  10. Speciile cele mai comune de capuse si agentii patogeni transmisi.

Familie / Specii

Lungimea  (mm)  adultilor nehraniti

Numarul de gazde

Gazdele principale

Bolile si (patogenii)

Tipul de patogeni transmisi

Argasidae

Ornithodoros

moubata

m 8

        f 10

cateva

oameni

Febra recurenta (Borrelia duttoni)

S

Argas persicus

cateva

gaini

Spirochetioza gainilor

S

Argas reflexus

cateva

porumbei

(Borrelia anserina)

S

Otobius megnini

cateva

caini, porci rumegatoare, cai, oameni

Infectii bacteriene

secundare

-

Ixodidae

Ixodes ricinus

f 2,8-3,4

(7-8)

m 2,8-4

3

caini, pisici vite, oameni

Borrelioze, encefalita de primavara-vara, (Babesia divergens, Babesia  microti)

B

V

P

Ixodes dammini

3

caprioare, vite

Borrelioze

       B

Ixodes. pacificus

3

oameni

Encefalite

V

Ixodes  scapularis

3

Babesioze

P

Dermacentor marginatus

5 (16)

3

unele mamifere

Tularemie (Francisella

tularensis),

febra Rocky Mountain (Rickettsia

rickettsii)

B

R

Dermacentor reticulatus

5 (10)

3

unele mamifere

Anaplasmoza

Piroplasmoza (Babesia canis, Theileria equi)

A

P

Dermacentor  andersoni

5

unele mamifere, oameni

Anaplasmoza

Piroplasmoza (Babesia canis, Theileria equi)

A

P

Boophilus annulatus

f  2-2,5

(6-8)

m   2

1



vite

Febra de Texas  (Babesia bigemina), piroplasmoza bovina (Babesia bovis)

       P

Boophilus  microplus

f  2-2.5

(6-8)

m  3

1

vite, cai

febra  Q (= Coxiella

burneti = R.burneti),

Anaplasmoza (A. marginale)

R

A

specii de

Amblyomma

A. variegatum

A. hebraeum

f   6-7

(–20)

m  5-6

2-3

unele mamifere, oameni

Tularemie (Francisella

tularensis),

febra Rocky Mountain (Rickettsia

rickettsii) Theilerioza

B

R

P

specii de

Hyalomma

H. anatolicum

H. marginatum

4-6 (10-14)

2-3

rumegatoare

Febra coastei Mediteraneene (Theileria annulata)

P

Rhipicephalus appendiculatus

f 2-4 (8–10)

m  4–5

3

vite, capre, cai, caini

Febra coastei de Est

(Theileria parva)

P

Rhipicephalus  bursa

4 (9-11)

2

vite, capre, cai, caini

Piroplasmoza  (Babesia ovis, Babesia canis,

Theileria ovis)

P

Rhipicephalus  evertsi

4 (9-11)

2

unele mamifere

Febra coastei de Est

(Theileria parva)

febra biliara (Theileria equi)

febra Q (R. conori)

Spirocetioza (Borrelia theileri)

P

P

R

S

Rhipicephalus sanguineus

f   2-3

(6-7)

m   2

3

caini, oameni

Febra butonoasa

(Rickettsia conori)

Piroplasmoza

P

Haemaphysalis punctata

f  2,8-3,5

(8-9)

m  2,5-3,1

3

rumegatoare,

oameni

Meningoencefalita,

Piroplasmoza,

Anaplasmoza

V

P

A

Haemaphysalis  leachi leachi

f  2,8-3,5

(8-9)

m 2,5-3,1

3

carnivore, mici  rozatoare

Piroplasmoza canina

Febra intepaturii de capusa (Rickettsia

conori), febra Q

(R. burneti)

P

R

Legenda: A. Anaplasma; B. Bacteria; P. Protozoa; R. Rickettsia; S. Spirochaeta; V. Virus;

                            m. mascul; f. femela.

tin 3 luni. La locul unor intepaturi noi se produc fenomene inflamatorii si congestive care determina ixodidele sa se desprinda de pe gazda, fara a se putea hrani.

Cobaii imunizati cu antigene din intestinul capusei Dermacentor andersoni au fost protejati de atacuri ulterioare ale aceleiasi capuse. Ackerman et al. (1980) au raportat dificultati in atasarea capuselor, scaderea cantitatii de sange ingerat, perioade de preovipozitie mai lungi si scaderea numarului de larve care ies din ou (Opdebeeck 1994).

Saliva de capuse reprezinta un amestec de compusi activi farmacologic. Cativa din acestia favorizeaza procesul de hranire a capusei. In plus, saliva de Ixodes scapularis poate inhiba raspunsul imun al gazdei, favorizand astfel infectia cu Borrelia burgdorferi (Ribeiro 1989). Saliva capuselor are, de asemenea, actiune hemolizanta si aglutinanta.

Unul din efectele directe este paralizia de capusa care este raspandita in toata lumea. Anumite specii de capuse secreta toxine atat de puternice incat o singura capusa poate produce o paralizie ascendenta (tetraplegie). Paralizia de capusa apare la 5-7 zile dupa ce o capusa a inceput sa se hraneasca si se manifesta cu paralizia picioarelor, afectarea vorbirii, a deglutitiei si a respiratiei si are cele mai grave forme la copiii de pana la 2 ani. Indepartarea incorecta a capusei poate determina agravarea paraliziei. Boala se manifesta in special cand intepatura capusei se produce in regiunea capului si a coloanei vertebrale. Actiunea toxica creste in perioada de ovipozitie.

Cea mai cunoscuta specie de capusa producatoare de paralizii este Ixodes holocyclus; toxina secretata de aceasta este o proteina care inca nu a fost carac­terizata. Dar si alte specii pot produce paralizii: Ixodes ricinus, Haemaphysalis punctata, Haemaphysalis cinnabarina. In America de Nord, Dermacentor andersoni si Dermacentor variabilis produc paralizii la copiii mici si caini. Capusele moi Argas persicus si Argas walkerae pot induce paralizia la puii de gaina. C. Roos et al. sunt cei care au aratat ca saliva femelelor de capuse determina paralizia de capusa.

Teoria focalitatii naturale a scos in evidenta atat rolul important pe care il indeplinesc vectorii in general si mai ales capusele in transmiterea agentilor patogeni cat mai ales rolul lor in functia de rezervor de agenti patogeni. In aceasta calitate vectorii au o importanta patogena mai mare decat animalele salbatice rezervor, deoarece agentul patogen se inmulteste foarte mult in vectori si este tolerat usor.

Cel mai adesea capusele se ataseaza de gazdele umane in regiunea capului si a gatului.

Recent au fost raportate si alte locuri preferentiale de atasare pentru anumite specii de capuse:

Dermacentor variabilis (vector pentru febra Muntilor Stancosi) prefera capul si gatul (59%);

Amblyomma americanum (vector pentru ehrlichioza umana) prefera extremi­tatile inferioare, in zona anala si abdominala (54%), in timp ce

Ixodes scapularis (vector pentru Borrelia burgdorferi) se ataseaza in cele mai diverse parti ale corpului.

In general, ixodidele nu produc durere gazdei la atasare iar stadiile imature trec adesea neobservate datorita dimensiunilor reduse, riscul de transmitere a diferitelor boli fiind astfel crescut.

Prin rolul lor de transmitatori a numeroase boli la om si la animalele domestice, capusele au o deosebita importanta pentru medicina umana si veterinara.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Biologie


Biochimie
Biofizica
Botanica


Adevarul despre adn
BIOLOGIE CELULARA
Subincrengatura Arachnata
Descrierea caracteristicilor generale ale celulelor vegetale
Localizarea durerilor pe piele
Ereditatea mendeliana
Clasa Monoplacophora
Acarienii - Morfologie si ciclul de dezvoltare - Specii mai importante de acarieni
MUSCHII ANTEBRATULUI
FAMILIA RHABDITIDAE